Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său, şi în special ale art. 11 din acest act normativ, excepţie ridicată de Secapital S.a.R.L. cu sediul în municipiul Bucureşti în Dosarul nr. 20.555/281/2016 al Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 691/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie prin care s-a statuat că prevederile Legii nr. 77/2016 nu retroactivează, ci reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864, la nivelul contractului de credit. De asemenea, referitor la pretinsa încălcare a art. 44 din Constituţie, arată că nici această critică nu poate fi reţinută, întrucât legiuitorul are dreptul de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, atât timp cât nu se aduce atingere înseşi substanţei dreptului în sine. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 18 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 20.555/281/2016, Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său, şi în special ale art. 11 din acest act normativ. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Secapital S.a.R.L. cu sediul în municipiul Bucureşti cu prilejul examinării apelului civil declarat de apelanta Diana-Ştefania Manolache (fostă Ioniţă) împotriva Sentinţei civile nr. 6.377/2017, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în contradictoriu cu intimatele Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. şi Secapital S.a.R.L. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia consideră ca fiind neconstituţională întreaga procedură privind darea în plată reglementată prin Legea nr. 77/2016, întrucât se aplică retroactiv unor situaţii născute sub legea veche şi al căror efect ar trebui să se producă tot sub legea veche. Invocă, în acest sens, prevederile art. 6 din Codul de procedură civilă şi cele ale art. 15 alin. (2) din Constituţie şi arată că prin prisma art. 11 din legea criticată este vădită aplicarea retroactivă a acesteia, oricât de mult s-ar justifica din punct de vedere social „echilibrarea“ la care face referire Legea nr. 77/2016, întrucât aceasta nu poate avea loc cu încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile, esenţial pentru legitimitatea şi funcţionarea statului de drept. Autoarea excepţiei susţine că în forma sa actuală, Legea nr. 77/2016 dispune pentru situaţiile juridice produse atât înainte, cât şi după intrarea sa în vigoare, cu alte cuvinte, legiuitorul modifică condiţiile în care se recuperează creanţa pentru trecut, creând un dezechilibru injust între participanţii la circuitul civil, care, dacă ar fi cunoscut de la momentul încheierii contractului faptul că exista riscul de a nu putea executa silit contractul până la concurenţa sumei împrumutate şi a costurilor aferente acesteia, nu ar mai fi încheiat contractul respectiv sau l-ar fi încheiat în alte condiţii. 6. Mai mult decât atât, învederează că o altă garanţie a statului de drept o reprezintă garantarea proprietăţii, astfel cum este prevăzută prin art. 44 din Constituţie, indiferent de forma/titularul ei. Or, Legea nr. 77/2016, pornind de la premisa conform căreia consumatorul este mereu în inferioritate, a distorsionat cadrul raporturilor dintre părţi, creând un dezechilibru sau chiar un prejudiciu care, la momentul încheierii contractului de credit, nu era previzibil, şi anume imposibilitatea acoperirii întregii creanţe, precum şi a costurilor aferente acesteia, inclusiv prin mijloacele procedurale puse la dispoziţie prin forţa coercitivă a statului (executarea silită). 7. Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal menţionează faptul că prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească are posibilitatea şi obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte, în caz contrar, dacă instanţa judecătorească nu ar avea posibilitatea să verifice îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, aceste dispoziţii de lege ar încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi cele ale art. 24 privind înfăptuirea justiţiei. Raportat la speţă, instanţa de judecată apreciază ca fiind neîntemeiată critica de neconstituţionalitate adusă Legii nr. 77/2016, în ansamblul său şi, în particular, prevederilor art. 11 prin raportare la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie. 8. În ceea ce priveşte însă critica de neconstituţionalitate raportată la art. 44 alin. (2) din Constituţie, instanţa de judecată arată că în expunerea de motive a Legii nr. 77/2016 s-a învederat că prin adoptarea acestui act normativ s-a dorit să se vină în sprijinul debitorilor-persoane fizice care nu dispun de mijloace necesare achitării creditului către bancă, în situaţia în care imobilul aflat în proprietatea debitorului a fost valorificat în urma executării silite, rămânând o diferenţă de plată din partea debitorului. Instanţa reţine că prin intervenţia statului există o ingerinţă în dreptul de proprietate al creditorului care are speranţa legitimă că obiectul obligaţiei (creanţa constând într-o sumă de bani), pe de o parte, va fi realizat în întregime şi, pe de altă parte, că acesta nu va fi modificat. Mai mult, având în vedere că în unele situaţii bunul garantat şi oferit pentru stingerea obligaţiei nu conduce la stingerea creanţei în totalitate, pentru restul rămas neexecutat creditoarei i se produce, în fapt, o expropriere. Instanţa arată că din analiza Legii nr. 77/2016 rezultă, de fapt, că accesul debitorului la beneficiul de a renunţa la obligaţia de rambursare a creditului în schimbul proprietăţii imobilului ipotecat sau adus în garanţie nu este condiţionat de dovada imposibilităţii obiective de rambursare a creditului rămas neachitat. Dimpotrivă, au acces la această facilitate şi debitorii prezumtivi rău-platnici care, deşi au mijloace financiare, refuză achitarea ratelor lunare. Aşa fiind, instanţa de judecată susţine că Legea nr. 77/2016, în întreg conţinutul său, nu prevede în mod concret care sunt criteriile obiective care au stat la baza determinării categoriilor de consumatori care pot beneficia de prerogativele acestei legi, creându-se posibilitatea ca debitorul să ia decizii discreţionare şi să încalce obligaţiile contractuale, prejudiciind cealaltă parte ori de câte ori va dori, iar textele de lege nu fac nicio diferenţă între debitorii de bună-credinţă şi cei de rea-credinţă, deoarece nu se face nicio menţiune cu privire la situaţia reală financiară a debitorului. Mai mult, prin utilizarea procedurii prevăzute de lege, respectiv, prin notificarea creditorului, debitorul are posibilitatea să suspende unilateral executarea plăţii până la soluţionarea litigiului în faţa instanţei. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, şi în special cele ale art. 11 din acest act normativ, potrivit cărora, „În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată.“ 13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) care consacră neretroactivitatea legii civile şi celor ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată. 14. Raportat la situaţia de fapt din speţă, astfel cum reiese din dosarul cauzei, Curtea reţine, în esenţă, că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 21 septembrie 2016, contestatoarea Diana-Ştefania Manolache (fostă Ioniţă), în contradictoriu cu intimatele Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. şi Secapital S.a.R.L., a solicitat instanţei de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate stingerea obligaţiilor născute în baza unui contract de facilitate şi garanţie din 2007, garantat cu un contract de ipotecă, prin care banca a acordat contestatoarei un credit pentru achiziţia unui imobil. Întrucât, începând cu anul 2013, contestatoarea-debitoare a susţinut că a fost în imposibilitatea de a achita la scadenţă ratele, dat fiind că situaţia financiară nu îi mai permitea, împotriva sa a fost demarată executarea silită, imobilul fiind vândut la licitaţie. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său, au mai constituit în numeroase rânduri obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauză. 16. În prezenta cauză, Curtea reţine că încheierea de sesizare a fost pronunţată ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 623 din 25 octombrie 2016, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, iar contractul de facilitate credit şi garanţie a fost încheiat în anul 2007, deci sub imperiul vechiului Cod civil. De asemenea, din analiza dosarului cauzei, Curtea constată că a fost începută şi derulată o executare silită. 17. În raport cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, Curtea constată că în cauză, în ceea ce priveşte o parte din prevederile Legii nr. 77/2016, nu sunt respectate condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, a căror existenţă rezultă din prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]“, precum şi din prevederile art. 29 alin. (3) din aceeaşi lege, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Astfel, în speţă, contractul de credit a fost încheiat înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011. Având în vedere faptul că neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016 poate fi analizată prin raportare, în mod distinct, la cele două teze ale acestuia, respectiv teza întâi, care vizează aplicabilitatea noului Cod civil („Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare“) şi teza a doua, care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil, instanţa de contencios constituţional urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la prevederile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016. 18. De asemenea, faptul că, în speţă, contractul de credit a fost încheiat înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil este relevant şi în examinarea admisibilităţii excepţiei având ca obiect neconstituţionalitatea tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Curtea reţine că potrivit primei teze a acestui articol, prevederile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a doua teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Aşa fiind, Curtea urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016. 19. În continuare, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, Curtea a constatat că prevederile art. 11 teza întâi, raportate la cele ale art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească are posibilitatea şi obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. Prin această decizie, Curtea a mai reţinut că, în cazul în care instanţa judecătorească nu ar avea posibilitatea să verifice îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, aceste prevederi de lege ar încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. Totodată, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, precitată, paragraful 122, Curtea a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este neconstituţională. Având în vedere art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care prevede că „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“, şi ţinând cont de faptul că în cauză sesizarea Curţii Constituţionale a fost realizată ulterior publicării Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, iar contractul de credit a fost încheiat sub imperiul vechiului Cod civil din 1864, Curtea urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, precum şi cea a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi art. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. 20. Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 599 din 27 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 16 aprilie 2019, din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezenta cauză şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate de aceeaşi autoare a excepţiei - Societatea Secapital S.a.R.L., Curtea a reţinut că prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, paragraful 28, instanţa de contencios constituţional a statuat că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 este o decizie interpretativă, aşa încât, atunci când criticile de neconstituţionalitate a unei norme juridice privesc un înţeles sau înţelesuri ale acesteia care se bucură, în continuare, de prezumţia de constituţionalitate şi care nu au fost excluse din cadrul constituţional prin decizia interpretativă, este evident că instanţa constituţională este competentă să analizeze fondul excepţiei de neconstituţionalitate. 21. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 115, Curtea a reţinut că indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, Curtea a statuat că prevederile acestui act normativ nu retroactivează. 22. Cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, Curtea s-a mai pronunţat, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, prin care a reţinut că, reglementând procedura dării în plată ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin aceste prevederi din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Este o măsură firească conexă deciziei debitorului de a transmite creditorului dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar. Curtea a constatat că acest mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată care este menită să împiedice ruina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. Aşa fiind, Curtea, având în vedere conţinutul normativ al art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a constatat că aceste prevederi legale reglementează o intervenţie etatică cu privire la executarea contractelor de credit aflate în curs. 23. De asemenea, Curtea a constatat că, deşi creditorul obligaţiei deţine, în principiu, un bun, în sensul art. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezentat de creanţa care face obiectul contractului de credit, intervenţia statului urmăreşte un scop legitim, respectiv protecţia consumatorului prin evitarea punerii acestuia în situaţia de a plăti sume de bani corespunzătoare contractului de credit în condiţiile în care se invocă impreviziunea întemeiată pe art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864. Aşadar, scopul legitim urmărit se circumscrie conceptului de protecţie a consumatorului prin înlăturarea pericolului ruinei sale iminente, iar suspendarea executării plăţilor este o măsură capabilă să îndeplinească scopul legitim urmărit, neexistând nicio abatere între substanţa acesteia şi finalitatea pe care o are în vedere. Mai mult, măsura reglementată şi finalitatea avută în vedere se află într-un evident raport de consecvenţă logică, drept care se impune concluzia irefragabilă a caracterului său adecvat. Aşa fiind, Curtea a constatat că măsura legală criticată era necesară, legiuitorul având deplina competenţă constituţională de a proteja într-un mod efectiv interesele patrimoniale ale cetăţenilor săi atunci când în paradigma executării contractului intervine un aspect care ţine de impreviziune. 24. Cu privire la prevederile art. 11 teza întâi raportate la cele ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, Curtea s-a mai pronunţat, cu titlu exemplificativ, prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, paragrafele 44-49, şi a arătat că mecanismul procedural reglementat de legiuitorul ordinar în vederea aplicării art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 are în vedere, ca şi în cazul art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, două etape cu o semnificaţie deosebită în economia acesteia. Astfel, o primă etapă, obligatorie, se subsumează unei negocieri directe între părţi şi priveşte procedura notificării reglementate de art. 5 alin. (1) din lege, părţile putând, ele însele, să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractul de credit, prin darea în plată a imobilului. Această etapă se aplică şi trebuie parcursă indiferent că bunul imobil ipotecat a fost sau nu vândut în cadrul unei proceduri execuţionale la data intrării în vigoare a legii. Cea de-a doua etapă, judiciară, facultativă prin natura sa, vizează intervenţia instanţelor judecătoreşti la cererea debitorilor, în vederea aplicării Legii nr. 77/2016, respectiv constatarea stingerii datoriei izvorâte din contractul de credit. Astfel, debitorul obligaţiilor de plată a sumelor de bani în cadrul unui contract de credit trebuie să parcurgă, în mod obligatoriu, prima etapă procedurală, în sensul ajungerii la un consens cu creditorul şi al evitării, pe cât posibil, a intervenţiei în cadrul raporturilor contractuale a instanţei judecătoreşti. Legiuitorul a reglementat acest mecanism procedural în două etape pentru a da posibilitatea încetării contractului ca rezultat al acordului de voinţă al părţilor, fără intervenţia instanţelor judecătoreşti, apelarea la forţa de constrângere a statului realizându-se, în mod evident, numai atunci când părţile nu ajung la un consens. În privinţa bunurilor imobile adjudecate anterior intrării în vigoare a legii, ipoteză ce formează obiectul dosarului instanţei judecătoreşti a quo, Curtea a constatat că legiuitorul ordinar a recurs la o ficţiune juridică, în sensul că datoriile rezultate din contractul de credit sunt considerate stinse chiar dacă bunul imobil aferent garanţiei a fost vândut la un preţ mai mic decât valoarea datoriei debitorului către instituţia de credit. Practic, legiuitorul a apreciat, în contextul impreviziunii, că sumele de bani plătite în mod voluntar în executarea contractului, cele obţinute din adjudecarea bunului, indiferent de data la care aceasta a avut loc, precum şi, după caz, sumele rezultate din urmărirea silită a altor bunuri ale debitorului până la data formulării notificării acoperă valoarea datoriilor aferente contractului de credit. O asemenea ficţiune juridică, departe de a fi arbitrară, valorifică un element accesoriu al contractului de credit, ipoteca, definită, în cazul de faţă, ca fiind un drept real asupra unui bun imobil afectat restituirii sumei de bani împrumutate, şi este de natură să asigure echilibrul contractual dintre părţi în limitele riscului inerent unui contract de credit, eliminând din sfera raporturilor dintre debitor şi creditor riscul supraadăugat. 25. Prin urmare, Curtea a constatat că reglementarea criticată nu încalcă art. 44 din Constituţie, în măsura în care acesta este aplicat în condiţiile intervenirii impreviziunii. În caz contrar, s-ar accepta, pe de o parte, ruina debitorului şi îmbogăţirea fără justă cauză a creditorului, contractul de credit nemaiputând constitui temeiul îmbogăţirii acestuia, ci situaţia imprevizibilă intervenită, iar, pe de altă parte, s-ar crea o vădită inegalitate între debitorii care, având în vedere aceeaşi situaţie de impreviziune, au reuşit să reziste acesteia pe un interval temporal mai extins sau mai restrâns. Or, acest criteriu, coroborat cu data intrării în vigoare a legii, este unul artificial şi arbitrar, întrucât impreviziunea trebuie evaluată în exclusivitate în funcţie de echilibrul contractual dintre părţi, fiind, aşadar, o chestiune ce ţine de dezechilibrarea prestaţiilor la care acestea s-au obligat datorită unui element exterior conduitei lor a cărui amploare nu putea fi prevăzută. Aşadar, stingerea datoriei prin darea în plată a imobilului ipotecat reprezintă o ficţiune juridică aplicabilă tuturor procedurilor de executare silită începute anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii, indiferent că bunul aferent garanţiei a fost vândut în cadrul acestei proceduri anterior/ulterior intrării în vigoare a legii, singura condiţie impusă de legiuitor fiind ca acestea să fie în curs la data depunerii notificării. Aşa fiind, ca urmare a stingerii datoriilor prin darea în plată a bunului în condiţiile legii criticate, executarea contractului încetează. 26. De asemenea, prin Decizia nr. 93 din 28 februarie 2017, paragrafele 43-49, Curtea a constatat că măsurile prevăzute de Legea nr. 77/2016 respectă exigenţele testului de proporţionalitate şi nu aduc atingere substanţei dreptului de proprietate al creditorilor, iar, în analiza conformităţii dispoziţiilor Legii nr. 77/2016 cu prevederile constituţionale care garantează dreptul de proprietate privată, Curtea a examinat ideea de ruină (iminentă) a debitorului din perspectiva raportului contractual existent între cele două părţi, în sensul că această apreciere nu vizează evoluţia/fluctuaţia situaţiei financiare/materiale a debitorului ulterioare încheierii contractului de credit, ci are în vedere, în mod exclusiv, disproporţia şi dezechilibrul survenite ca urmare a materializării riscului supraadăugat. Prin urmare, ideea de ruină (iminentă) a debitorului se identifică, în cazul dat, cu ideea de ruină contractuală a acestuia (cu privire la noţiunea de risc supraadăugat, a se vedea Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragrafele 96 şi 97; cu privire la ruina contractuală, ce afectează utilitatea socială a contractului de credit intervenită ca urmare a impreviziunii, a se vedea Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018, paragrafele 30-35). Având în vedere cele de mai sus, Curtea a constatat că soluţia legislativă de stingere a datoriilor izvorâte din contractele de credit, indiferent de data la care a fost vândut bunul imobil ipotecat, prin licitaţie publică sau printr-un alt mod agreat de creditor, nu încalcă dreptul de proprietate privată al creditorului, consacrat de art. 44 din Constituţie. 27. Faţă de această împrejurare, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite este neîntemeiată. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte prevederile art. 11 teza întâi, raportate la art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte prevederi din Legea nr. 77/2016, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi ale art. 8 alin. (1)-(4), precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua şi a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“, cuprinsă în art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Secapital S.a.R.L. cu sediul în municipiul Bucureşti în Dosarul nr. 20.555/281/2016 al Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi parte în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 11 teza întâi, raportate la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
