Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, în ansamblul său, a dispoziţiilor art. I pct. 19 prin raportare la art. IV alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019, precum şi ale art. 58^1 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, excepţie ridicată de Liviu Lugoj în Dosarul nr. 16.610/325/2019 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 295D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 509D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi a dispoziţiilor art. 58^1 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, excepţie ridicată de George-Adrian Urziceanu în Dosarul nr. 14.939/301/2019 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 509D/2020 la Dosarul nr. 295D/2020, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin Sentinţa civilă nr. 13.382 din 4 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 16.610/325/2019, Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, în ansamblul său, şi a dispoziţiilor art. I pct. 19 prin raportare la art. IV alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019 şi ale art. 58^1 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Excepţia a fost ridicată de Liviu Lugoj într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri în materie contravenţională. 8. Prin Încheierea din 17 ianuarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 14.939/301/2019, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi a dispoziţiilor art. 58^1 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Excepţia a fost ridicată de George-Adrian Urziceanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri în materie contravenţională. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia formulează critici de neconstituţionalitate extrinsecă, prin care se susţine, în esenţă, că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019 sunt neconstituţionale, deoarece niciuna dintre soluţiile legislative cuprinse în acest act normativ nu se fundamentează pe existenţa unei situaţii extraordinare, a cărei reglementare să nu poată fi amânată. Totodată, la momentul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019 nu a fost respectată obligaţia de motivare a necesităţii reglementării şi a situaţiei de fapt ce a impus o asemenea soluţie legislativă. Practic, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă în domeniul legii organice prin utilizarea, în mod abuziv, a competenţei de delegare legislativă întemeiată pe art. 115 alin. (4) din Constituţie. Motivele expuse de Guvern pentru adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019 nu respectă exigenţele necesare adoptării unui asemenea act normativ, astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 214 din 9 aprilie 2019, Decizia nr. 258 din 14 martie 2006, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000 sau Decizia nr. 544 din 28 iunie 2006. Cu privire la justificarea situaţiei extraordinare, atât în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019, cât şi în nota de fundamentare, Guvernul invocă schimbările legislative în domeniul transportului public, impunându-se „abordarea într-o viziune nouă, integrată, a legislaţiei în vigoare“, aspecte în raport cu care nu sunt îndeplinite condiţiile stabilite de Legea fundamentală în materie de delegare legislativă, întemeiată pe art. 115 alin. (4) din Constituţie. Aceste constatări ale Guvernului pot constitui, cel mult, temeiul promovării de către Guvern a unui proiect de lege pentru modificarea şi punerea în acord a actualului cadru normativ în domeniul transportului în regim de taxi sau în regim de închiriere, însă nu justifică şi nu semnifică o situaţie extraordinară care nu necesită amânare, astfel încât să determine adoptarea unei ordonanţe în regim de urgenţă. Caracterul superficial al argumentării situaţiei extraordinare reiese din nota de fundamentare în cuprinsul căreia Guvernul invocă Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007. În susţinerea criticii de neconstituţionalitate este invocat Avizul Consiliului Legislativ referitor la proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019. 10. În condiţiile în care jurisprudenţa Curţii Constituţionale a statuat, cu privire la conceptul de situaţie extraordinară şi conceptul de urgenţă, că acestea nu se suprapun cu motivarea utilităţii reglementării, a oportunităţii adoptării actului normativ sau cu scopul/raţiunea legiferării, este evident că situaţia extraordinară nu poate fi determinată de existenţa unui cadru legislativ neunitar, complex, imprevizibil, iar urgenţa măsurii nu poate fi justificată de nevoia îmbunătăţirii acestui cadru sau de cea a armonizării legislaţiei române cu cea europeană. Or, fără îndoială că scopul urmărit prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019 a fost perfecţionarea legislaţiei, aşa cum rezultă atât din preambulul acestui act normativ, cât şi din nota de fundamentare. Mai mult decât atât, în condiţiile în care Parlamentul voia să dispună modificări legislative în domeniu, acestea puteau fi reglementate odată cu Legea nr. 328/2018 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, fapt care nu s-a întâmplat, de unde rezultă că o atare schimbare legislativă nu este oportună. 11. Soluţia Guvernului de transformare a unei contravenţii cu caracter repetat într-o contravenţie simplă prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă este neconstituţională, neexistând o situaţie extraordinară care să justifice acest demers legislativ. Un alt argument al Guvernului pentru a legifera prin intermediul ordonanţei de urgenţă a fost o presupusă existenţă a evaziunii fiscale în domeniul serviciilor de transport în regim de taxi sau în regim de închiriere. Or, acest argument este înlăturat de Ministerul Finanţelor Publice, care, în Punctul de vedere nr. 804.591/804.599/2019, menţionat în Avizul Consiliului Legislativ cu privire la proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019, menţionează următoarele: „Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, «veniturile, alte beneficii şi elemente patrimoniale sunt supuse legislaţiei fiscale, indiferent dacă sunt obţinute din acte sau fapte ce îndeplinesc sau nu cerinţele altor dispoziţii legale». În acest context, Ministerul Finanţelor Publice apreciază că veniturile obţinute de operatorii de transport fără licenţe de traseu, în condiţiile în care acestea sunt declarate, potrivit legii, nu au efect în domeniul evaziunii fiscale, astfel cum sunt reglementate faptele de evaziune fiscală, potrivit art. 9 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare“. Astfel, invocarea, în mod nereal, a existenţei unor fapte de evaziune fiscală în nota de fundamentare conduce la emiterea ordonanţei de urgenţă cu exces de putere, în sensul în care acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin urmare, în considerarea celor arătate mai sus, în preambulul ordonanţei de urgenţă, Guvernul avea obligaţia să identifice situaţiile extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată şi să motiveze urgenţa legiferării cu privire la materiile modificate. Aceste exigenţe constituţionale nu au fost respectate la momentul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019, aspect confirmat prin Avizul Consiliului Legislativ. Se invocă şi Avizul Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul nr. 46A din 25 martie 2019, care apreciază că este necesară detalierea situaţiei extraordinare în privinţa intervenţiilor legislative referitoare la Legea nr. 38/2003, inclusiv din perspectiva riscurilor, a eventualelor consecinţe negative care s-ar produce în cazul neadoptării măsurilor propuse în proiect, a impactului negativ asupra bugetului de stat, ca urmare a evaziunii fiscale generate de caracterul permanent al activităţilor de transport de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu încălcarea prevederilor legale, precum şi detalierea amplorii fenomenului constând în imposibilitatea sancţionării faptelor de piraterie în transportul de persoane în regim de taxi, prin prezentarea unei statistici privind numărul cauzelor în care instanţele judecătoreşti au anulat procesele-verbale de constatare şi de sancţionare a unor contravenţii ca urmare a imposibilităţii demonstrării de către agentul constatator a caracterului repetitiv al faptei. Se invocă şi Punctul de vedere al Ministerului Justiţiei nr. 2/27.572 din 27 martie 2019, care apreciază necesitatea clarificării şi reanalizării proiectului, în raport cu prevederile art. 1 alin. (4) şi (5), ale art. 116, 117 şi 120-122 din Constituţie. Faptul că nu era nevoie de reglementarea acestei situaţii în regim de urgenţă reiese, în opinia autorilor excepţiei, şi din Punctul de vedere al Consiliului Concurenţei nr. 3.571 din 28 martie 2019 la care face referire Avizul Consiliului Legislativ, după cum urmează: „în condiţiile existenţei unor bariere administrative la intrarea pe piaţa transportului în regim de taxi, «dezvoltarea unor soluţii inovative de transport urban necolectiv de persoane contribuie la creşterea gradului de concurenţă şi facilitează interacţiunea dintre cerere şi ofertă, având efect benefic pentru ambele părţi, respectiv client şi transportator»“. 12. Se susţine, de asemenea, că Guvernul a încălcat şi normele privind tehnica legislativă, şi anume art. 31 alin. (1) lit. a) teza a doua şi art. 32 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Prin urmare, nici în preambul, nici în nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019, situaţia de urgenţă ce nu necesită amânare a reglementării nu este motivată de o manieră expresă şi neechivocă, fiind încălcate prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie. 13. Referitor la dispoziţiile art. 58^1 din Legea nr. 38/2003, autorii susţin că acestea contravin principiului caracterului personal al răspunderii contravenţionale, dar şi principiului proporţionalităţi sancţiunii, încălcând prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 1 din Legea nr. 24/2000 şi ale art. 1 şi art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Astfel, în cazul utilizării unui autoturism pentru transportul public de persoane, fără a exista o autorizaţie taxi sau copie conformă pentru efectuarea serviciului, se poate dispune suspendarea dreptului de utilizare a autoturismului prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare pe o perioadă cuprinsă între 6 şi 12 luni. Răspunderea juridică pentru săvârşirea unei fapte contravenţionale îşi are temeiul în săvârşirea acesteia cu vinovăţie. Subiectul activ al contravenţiei este persoana fizică ce săvârşeşte o faptă prevăzută de legea contravenţională, prin acte de executare, de determinare sau de complicitate. Prin urmare, calitatea de contravenient este dată de îndeplinirea tuturor condiţiilor obiective şi subiective privind existenţa contravenţiei. Individualizarea sancţiunii ce urmează a fi aplicată contravenientului se realizează conform principiilor legalităţii, individualităţii, proporţionalităţii şi personalităţii sancţiunii aplicate, principii specifice dreptului penal, care, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi instanţelor naţionale, sunt asimilate şi în materie contravenţională. Oportunitatea aplicării unor astfel de măsuri nu poate fi sustrasă controlului judecătoresc, de vreme ce şi sancţiunile complementare pot avea natura juridică de acuzaţie în „materie penală“, dacă măsurile dispuse au caracter atât preventiv, punitiv, cât şi disuasiv, specific pedepselor accesorii. Prin urmare, aplicarea sancţiunilor contravenţionale trebuie să fie în acord cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cu art. 21 alin. (3) din Constituţie. Or, dispoziţiile art. 58^1 din Legea nr. 38/2003 sunt neconstituţionale, având în vedere faptul că acestea permit aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare unei persoane ce nu întruneşte calitatea de subiect activ al faptei contravenţionale - proprietarul autoturismului, în privinţa căruia se dispune măsura suspendării dreptului de utilizare a autoturismului prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare. 14. Autorii mai susţin că se încalcă, în mod secundar, şi dreptul de proprietate privată, ocrotit prin art. 44 din Constituţie şi de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin faptul că suspendarea dreptului de utilizare a autoturismului unui terţ conduce la limitarea exercitării prerogativelor dreptului de proprietate cu privire la acesta, şi anume: dreptul de folosinţă sau de dispoziţie. Proprietarul autoturismului nu poate contesta în mod oficial măsura suspendării dreptului de utilizare a autoturismului dacă contravenientul (altul decât proprietarul) nu înţelege să formuleze plângere contravenţională, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Deşi proprietarul autovehiculului poate contesta procesul-verbal de reţinere a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare pe tărâmul contenciosului administrativ, o soluţie pronunţată de instanţă nu are finalitate efectivă, deoarece măsura suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului (şi procesul-verbal de reţinere) este accesorie măsurii principale dispuse prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. De asemenea, dispoziţiile art. 58^1 din Legea nr. 38/2003 încalcă principiul proporţionalităţii sancţiunii contravenţionale, având în vedere, în primul rând, că, în practică, aceasta este aplicată fără a se ţine seama de identitatea proprietarului autovehiculului al cărui drept de circulaţie este suspendat prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a numerelor de înmatriculare şi fără a se lua în calcul dacă acesta a cunoscut sau nu activităţile care se efectuau cu autovehiculul. Se arată că trebuie asigurat un just echilibru între interesul general al societăţii şi interesul individual vizat de măsura contravenţională complementară aplicată, sens în care sunt invocate prevederile art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. Astfel, înainte de aplicarea sancţiunii contravenţionale, agentul constatator trebuie să parcurgă etapa individualizării acesteia în raport cu toate criteriile impuse de normele legale, inclusiv în ceea ce priveşte măsurile complementare ce urmează a o însoţi. Or, dispoziţiile legale criticate prevăd obligativitatea aplicării măsurii complementare a suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului în cazul îndeplinirii conţinutului constitutiv al contravenţiei. Astfel, agentul constatator nu are la îndemână o marjă de apreciere în ceea ce priveşte sancţiunea contravenţională aplicată, fiind astfel obligat să aplice măsura contravenţională complementară indiferent de circumstanţele faptei, cu toate că în această manieră se încalcă principiul caracterului personal al răspunderii contravenţionale şi proporţionalitatea sancţiunii contravenţionale aplicate în raport cu natura şi gravitatea faptei. Principiul proporţionalităţii este încălcat ca urmare a faptului că măsura contravenţională complementară a suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului se dispune pe o perioadă iniţială de 6 luni. Măsura poate înceta în 30 de zile dacă persoana care a comis fapta contravenţională achită amenda contravenţională - sancţiunea principală. În ipoteza în care contravenientul nu achită amenda contravenţională, măsura suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului se prelungeşte pentru încă 6 luni. Prin urmare, proprietarul autovehiculului, care este terţ faţă de sancţiunea contravenţională, depinde de acţiunile contravenientului pentru a-şi utiliza propriul autovehicul: dacă acesta alege să plătească sau nu amenda contravenţională. Pentru a fi evitate aceste inadvertenţe, aplicarea sancţiunii contravenţionale trebuie să treacă prin filtrul proporţionalităţii şi al oportunităţii, nefiind astfel permise sancţiunile de drept. Sancţiunea contravenţională nu poate fi aplicată de drept, legiuitorul nefiind în măsură să prevadă toate situaţiile ce pot să apară în practică, astfel încât a învestit agentul constatator cu forţa publică pentru a putea aplica o sancţiune în funcţie de specificul fiecărei situaţii. Este necesar ca agentul constatator să analizeze proporţionalitatea sancţiunii pentru a fi evitată situaţia aplicării legii în mod rigid. 15. Autorii mai arată că procedura de suspendare a dreptului de utilizare a autovehiculului este neconstituţională în integralitatea sa prin raportare la Ordinul ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 108/368/2010 pentru aprobarea Procedurii privind aplicarea măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, precum şi a Procedurii privind modalitatea concretă prin care contravenientul face dovada îndeplinirii condiţiilor legale pentru continuarea transportului/deplasării, precum şi condiţiile necesare care trebuie îndeplinite pentru încetarea măsurii de imobilizare, având în vedere disproporţionalitatea sancţiunii aplicate şi măsurile efective ce necesită a fi luate pentru protejarea drepturilor proprietarului autoturismului. În fapt, este necesar ca persoana sancţionată contravenţional să formuleze plângere contravenţională. Proprietarul autovehiculului are deschisă calea contenciosului administrativ, dar este necesar să formuleze cerere pentru suspendarea executării actului administrativ contestat - procesul-verbal de reţinere a certificatului şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, după care, ulterior, acesta trebuie să atace în contencios administrativ procesul-verbal de reţinere. Toate aceste demersuri sunt accesorii admiterii plângerii contravenţionale formulate de contravenient (altul decât proprietarul autovehiculului), procesul-verbal de reţinere a plăcuţelor şi a certificatului de înmatriculare fiind accesoriu procesului-verbal privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiei. În opinia autorilor excepţiei, modalitatea de reglementare a sancţiunii prevăzute de art. 58^1 din Legea nr. 38/2003 contravine şi art. 1 din Legea nr. 24/2000. 16. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă consideră că prevederile contestate sunt constituţionale, fiind reglementată o situaţie juridică existentă în concordanţă cu realitatea socială. Instanţa reţine că, în ceea ce priveşte normele de tehnică legislativă, este de competenţa legiuitorului să decidă cu privire la oportunitatea adoptării unui act legislativ, iar referitor la norma despre care se presupune că încalcă principiul răspunderii personale complementare, instanţa reţine că această normă are ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi împiedicarea săvârşirii pe viitor a unor astfel de contravenţii, proporţionalitatea aplicării acestei măsuri derivând din gradul de pericol social al contravenţiei. 17. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă reţine că petentul a contestat constituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019, susţinând, pe de o parte, că acest act normativ a fost adoptat de Guvern în lipsa unei situaţii extraordinare care să justifice aplicarea art. 115 alin. (4) din Constituţie, iar pe de altă parte, că au fost încălcate prevederile art. 31 şi 32 din Legea nr. 24/2000, deoarece nu a fost respectată obligaţia de motivare a situaţiei extraordinare în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019. 18. În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect, instanţa apreciază că acesta nu poate fi reţinut, deoarece în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019 au fost descrise împrejurările care, în opinia Guvernului, au caracter extraordinar şi au justificat adoptarea acestui act normativ. Caracterul extraordinar al situaţiei expuse în preambulul ordonanţei de urgenţă constituie o chestiune distinctă, care va fi analizată în continuare. Potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţie, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. Sunt invocate aspecte din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995 sau Decizia nr. 14 din 18 ianuarie 2011). Situaţia extraordinară care, în opinia Guvernului, a justificat adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019 a constat în creşterea activităţilor de transport de persoane în regim de taxi cu încălcarea prevederilor legale, cu caracter de fenomen permanent, şi în imposibilitatea sancţionării acestor fapte, întrucât stabilirea caracterului repetitiv al acestora este imposibil de realizat. De asemenea, Guvernul a arătat şi consecinţele faptelor de piraterie în transportul de persoane în regim de taxi, respectiv atingerea adusă obiectivelor din strategiile autorităţilor administraţiei publice locale în privinţa transportului public local, cu impact negativ inclusiv asupra mediului înconjurător, precum şi perturbarea mediului concurenţial normal în care îşi desfăşoară activitatea operatorii care sunt autorizaţi să presteze serviciul de taxi, în condiţiile în care există un număr limitat al prestatorilor, prin eliberarea unui anumit număr de autorizaţii. Imposibilitatea sancţionării persoanelor fizice şi juridice care nu respectă prevederile art. 7 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 38/2003, generat de dificultatea de a dovedi caracterul repetitiv atribuit faptei, a determinat perpetuarea efectuării transportului public, contra cost, de persoane cu un autoturism, fără a deţine autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă valabilă, şi, implicit, a afectat calitatea serviciului de taxi şi a determinat creşterea evaziunii fiscale. Instanţa apreciază că motivele expuse în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019 se circumscriu noţiunii de „situaţie extraordinară“ în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie. Astfel, creşterea activităţilor de transport de persoane în regim de taxi cu încălcarea prevederilor legale, cu caracter de fenomen permanent, constituie o situaţie obiectivă, cuantificabilă, care justifică, din cauza multiplelor consecinţe negative pe care le produce, intervenţia urgentă a Guvernului în scopul îmbunătăţirii cadrului normativ prin întărirea caracterului represiv al normelor care vizează sancţionarea faptelor de piraterie. Deşi nerespectarea unor norme legale de către destinatarii acestora reprezintă, uneori, o situaţie des întâlnită în viaţa socială, creşterea excesivă a fenomenului de încălcare a normelor care reglementează un anumit domeniu (în speţă, transportul de persoane în regim de taxi), poate reprezenta o situaţie anormală care justifică modificarea de urgenţă a cadrului normativ existent, mai ales în acele situaţii în care parcurgerea procedurii obişnuite de legiferare, care presupune o anumită durată în timp, nu ar fi suficientă pentru combaterea fenomenului contravenţional şi stoparea efectelor negative pe care le produce. În prezenta cauză, instanţa apreciază că urgenţa unei reglementări se raportează şi la consecinţele pe care le produce creşterea activităţilor de transport de persoane în regim de taxi cu încălcarea prevederilor legale, respectiv distorsionarea mediului concurenţial în care îşi desfăşoară activitatea operatorii care sunt autorizaţi să presteze serviciul de taxi, afectarea calităţii serviciului de taxi, determinarea creşterii evaziunii fiscale şi atingerea adusă obiectivelor din strategiile autorităţilor administraţiei publice locale în privinţa transportului public local, cu impact negativ inclusiv asupra mediului înconjurător. 19. În acest context, insuficienţa cadrului normativ în forma anterioară adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019 este dovedită de însăşi creşterea fenomenului de încălcare a normelor din domeniul transportului de persoane în regim de taxi, motiv pentru care instanţa apreciază că modificarea art. 55 pct. 3 lit. h) din Legea nr. 38/2003 în sensul eliminării sintagmei „în mod repetat“ este de natură a întări caracterul represiv al normei de sancţionare, cu consecinţe asupra eficienţei preventive a acestei norme şi a combaterii acestui fenomen. Prin urmare, instanţa apreciază că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019 a fost adoptată cu respectarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, excepţia de neconstituţionalitate fiind neîntemeiată. 20. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a art. 58^1 din Legea nr. 38/2003, instanţa reţine că acest text de lege instituie o veritabilă sancţiune complementară, aplicabilă proprietarului unui autoturism utilizat pentru efectuarea de transport public de persoane cu nerespectarea dispoziţiilor legale, sancţiune aplicabilă indiferent dacă persoana care a efectuat activitatea de transport şi căreia i se aplică sancţiunea principală este sau nu aceeaşi cu proprietarul autoturismului. Instanţa apreciază că sancţiunea suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului respectiv pentru o perioadă de 6 luni reprezintă în fapt o restrângere a dreptului de proprietate asupra autoturismului în ceea ce priveşte prerogativa folosinţei şi prerogativa dispoziţiei. Instanţa consideră că susţinerile petentului privind încălcarea dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt neîntemeiate. Astfel, deşi Legea nr. 38/2003 nu prevede în mod expres posibilitatea proprietarului de a contesta sancţiunea complementară a suspendării dreptului de utilizare a autoturismului, acesta poate formula plângere contravenţională în temeiul art. 31 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, conform căruia partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce priveşte despăgubirea, iar cel căruia îi aparţin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce priveşte măsura confiscării. Deşi art. 31 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face referire la persoana căreia îi aparţin bunurile confiscate, instanţa apreciază că acest text poate fi aplicat prin analogie şi în ipoteza reglementată de art. 58^1 din Legea nr. 38/2003, având în vedere că atât confiscarea, cât şi suspendarea dreptului de a utiliza un bun constituie restrângeri ale prerogativelor dreptului de proprietate pe care le suportă proprietarul bunului în cazul în care nu are şi calitatea de contravenient. Din acest motiv, instanţa apreciază că simpla omisiune a legiuitorului de a reglementa în mod expres o cale de atac specifică, pusă la dispoziţia proprietarului autoturismului al cărui drept de utilizare este suspendat, nu constituie un motiv de neconstituţionalitate a art. 58^1 din Legea nr. 38/2003 din perspectiva încălcării dreptului la un proces echitabil, deoarece, din ansamblul normelor care constituie dreptul comun în materie contravenţională, se poate deduce existenţa dreptului proprietarului de a formula plângere contravenţională împotriva acestei sancţiuni complementare. 21. Prin raportare la art. 44 din Constituţie şi la art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instanţa apreciază că prevederile art. 58^1 din Legea nr. 38/2003 sunt constituţionale numai în măsura în care sancţiunea se aplică proprietarului care, deşi nu are calitatea de contravenient, a cunoscut faptul că autoturismul său este utilizat pentru efectuarea de activităţi de transport public de persoane cu nerespectarea dispoziţiilor legale. Conform art. 44 alin. (1) din Constituţie, dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. De asemenea, conform art. 44 alin. (9) din Constituţie, bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii. De asemenea, instanţa reţine şi art. 1 din primul Protocol adiţional la convenţia menţionată, care conţine principiul protecţiei dreptului de proprietate, principiul posibilităţii privării de proprietate pentru cauză de utilitate publică şi principiul exercitării dreptului de proprietate în conformitate cu interesul general. Acest text prevede condiţiile în care privarea de un bun nu constituie o încălcare a dreptului titularului asupra bunului respectiv, şi anume privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele juridice interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică şi să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internaţional. Sub aspectul restricţiilor şi limitărilor aduse dreptului de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat, de exemplu, confiscarea ca fiind legitimă atunci când statul respectă justul echilibru între propriile sale interese şi interesele proprietarului şi ia în considerare gradul culpei sau tipul de prudenţă necesar în anumite împrejurări. Spre exemplu, în Cauza Raimondo împotriva Italiei, Curtea a considerat legitimă confiscarea vehiculului în care reclamantul a săvârşit infracţiunea, cu scopul de a-l împiedica să mai săvârşească fapte de aceeaşi natură în viitor. Aşadar, deşi art. 44 alin. (9) din Constituţie permite legiuitorului să stabilească condiţiile în care pot fi confiscate bunurile destinate, folosite sau rezultate din contravenţii, marja de apreciere a acestuia este îngrădită de celelalte dispoziţii constituţionale referitoare la ocrotirea dreptului de proprietate, precum şi de principiile stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care impun, printre alte condiţii, existenţa unui raport de proporţionalitate între măsurile care aduc atingere dreptului de proprietate şi scopul urmărit. În aceste condiţii, instanţa observă că măsura suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului nu reprezintă o simplă măsură tehnico-administrativă, ci o veritabilă sancţiune complementară, având un scop preventiv şi represiv, al cărei mod de operare depinde, printre altele, şi de executarea sancţiunii principale a amenzii de către contravenient, astfel cum rezultă din prevederile art. 58^1 alin. (4) din Legea nr. 38/2003. Or, aplicarea unei asemenea sancţiuni proprietarului autovehiculului, care nu a participat în niciun fel la săvârşirea infracţiunii şi nici nu a avut cunoştinţă de comiterea acesteia, reprezintă o măsură disproporţionată, care încalcă garanţiile constituţionale şi convenţionale ale dreptului de proprietate privată. 22. Faţă de cele expuse, instanţa opinează că prevederile art. 58^1 din Legea nr. 38/2003 sunt constituţionale numai în măsura în care sancţiunea se aplică proprietarului care, deşi nu are calitatea de contravenient, a cunoscut faptul că autoturismul său este utilizat pentru efectuarea de activităţi de transport public de persoane cu nerespectarea dispoziţiilor legale. 23. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 24. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 25. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 26. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, în integralitatea sa, dispoziţiile art. I pct. 19 şi ale art. IV alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 16 aprilie 2019, precum şi ale art. 58^1 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 28 ianuarie 2003, introdus prin art. I pct. 13 din Legea nr. 168/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2010 privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri şi de persoane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010. 27. Prevederile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019, prin care se modifică şi se completează Legea nr. 38/2003, au următorul cuprins: - Art. I pct. 19: "La articolul 55 punctul 3, litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins: h) aplicabilă persoanelor fizice sau juridice pentru efectuarea de transport public, contra cost, de persoane cu un autoturism sau de mărfuri cu un autovehicul, fără respectarea prevederilor art. 7 alin. (2) sau, după caz, ale art. 7 alin. (3).;" – Art. IV alin. (3): „Prin excepţie de la prevederile alin. (1) dispoziţiile art. I pct. 19 intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial al României, Partea I.“ 28. Prevederile art. 58^1 din Legea nr. 38/2003 au următorul cuprins: "(1) În cazul utilizării unui autoturism pentru transportul public de persoane fără ca acesta să deţină autorizaţie taxi sau, după caz, copie conformă ori dacă aceste documente au valabilitatea depăşită sau nu sunt conforme cu transportul efectuat ori cu prevederile prezentei legi, precum şi în cazurile prevăzute la art. 20 alin. (7) şi art. 36 alin. (3), odată cu aplicarea sancţiunii contravenţionale, prevăzută de prezenta lege, se suspendă dreptul de utilizare a autoturismului respectiv pentru 6 luni.(2) Suspendarea dreptului de utilizare a autoturismului se realizează prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare de către ofiţerii şi/sau agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române care au calitatea de poliţişti rutieri.(3) Plăcuţele cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare şi o copie a proceselor-verbale de constatare a contravenţiei şi de reţinere a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare se predau, în termen de maximum 3 zile, inspectoratului judeţean de poliţie, respectiv Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, care notifică deţinătorului autoturismului faptul că suspendarea dreptului de utilizare a acestuia încetează la 6 luni de la data procesului-verbal de reţinere a acestora.(4) Suspendarea notificată a dreptului de utilizare a autoturismului încetează, iar plăcuţele cu numărul de înmatriculare şi certificatul de înmatriculare se restituie, la cerere, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) au trecut cel puţin 30 de zile de la data procesului-verbal de reţinere; b) se depune dovada achitării amenzii contravenţionale.(5) După epuizarea unui termen notificat de suspendare a dreptului de utilizare a autoturismului, dacă nu se face dovada achitării amenzii contravenţionale, se notifică deţinătorului prelungirea suspendării pentru încă 6 luni.(6) Dacă în decurs de cel mult 12 luni de la încetarea ultimei suspendări a dreptului de utilizare a autoturismului se aplică o nouă suspendare, nu se mai poate beneficia de reducerea termenului prevăzut la alin. (4) lit. a).(7) Pe perioada suspendării dreptului de utilizare a autoturismului acesta nu poate fi reînmatriculat." 29. În opinia autorilor excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 115 alin. (4) privind adoptarea ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 privind dreptul la respectarea bunurilor din Primul Protocol adiţional la Convenţie. 30. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici similare celor formulate în prezentele cauze, iar prin Decizia nr. 456 din 1 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1016 din 25 octombrie 2021, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 31. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019 instituie modificări şi completări ale Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Punctual, dispoziţiile art. I pct. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019 dispun modificarea art. 55 pct. 3 lit. h) din Legea nr. 38/2003, stabilind că efectuarea de transport public, contra cost, de persoane cu un autoturism sau de mărfuri cu un autovehicul, fără respectarea prevederilor art. 7 alin. (2) sau, după caz, ale art. 7 alin. (3) din Legea nr. 38/2003, constituie contravenţie, dacă fapta nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune, şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei. În esenţă, modificarea operată prin dispoziţiile legale invocate vizează conţinutul constitutiv al contravenţiei. Astfel, prin modificarea efectuată s-a eliminat din conţinutul normei sintagma „în mod repetat“, cu consecinţa că, pentru reţinerea caracterului contravenţional al faptei, nu se mai impune probarea săvârşirii faptei în mod repetat, fiind suficient un singur act material tipic pentru angajarea răspunderii contravenţionale. Prevederile art. IV alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019 stabilesc că dispoziţiile modificatoare, anterior menţionate, intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării acestei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial al României, Partea I. 32. Cu titlu introductiv, Curtea a reţinut că este dreptul legiuitorului, inclusiv al celui delegat în conformitate cu prevederile art. 115 din Constituţie, să stabilească, în reglementarea regimului contravenţiilor, măsuri, inclusiv de executare a amenzilor contravenţionale, care să ţină seama de gradul de pericol social al diferitelor contravenţii ori de frecvenţa acestora, să elaboreze şi să aplice deci o anumită politică pentru prevenirea şi sancţionarea încălcărilor de lege care îmbracă forma contravenţiilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 359 din 30 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 12 noiembrie 2003). De asemenea, în aplicarea „politicilor sale contravenţionale“, în mod analog cu aplicarea politicilor penale, legiuitorul se bucură de o largă marjă de apreciere, ţinând seama, printre altele, de multitudinea de situaţii şi împrejurări, precum şi de dinamica socială accentuată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 716 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 20 ianuarie 2021). 33. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, autorităţile naţionale sunt cele care decid, în primul rând, ce fel de „amendă“ trebuie aplicată, deciziile luate în acest domeniu implicând o apreciere a problemelor politice, economice şi sociale, apreciere pe care Convenţia o lasă în competenţa statelor membre, acestea având la dispoziţie o largă marjă de apreciere (a se vedea Decizia de inadmisibilitate din 21 martie 2006, pronunţată în Cauza Valico - S.R.L. împotriva Italiei, Decizia de inadmisibilitate din 19 noiembrie 2013, pronunţată în Cauza Elecctrosan - S.R.L. împotriva României, paragraful 17, şi Hotărârea din 18 iunie 2013, pronunţată în Cauza S.C. Complex Herta Import Export - S.R.L. Lipova împotriva României, paragraful 32). 34. Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea a invocat aspecte din jurisprudenţa sa referitoare la condiţiile de adoptare a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, condiţii care trebuie întrunite cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, Decizia nr. 598 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 26 noiembrie 2019, Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998, Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, şi Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007). 35. Analizând preambulul actului normativ menţionat şi nota de fundamentare a acestuia, Curtea a reţinut că situaţia extraordinară invocată de Guvern, constând, în esenţă, în creşterea activităţilor de transport de persoane în regim de taxi cu încălcarea prevederilor legale, cu caracter de fenomen permanent, şi perpetuarea efectuării transportului public, contra cost, de persoane cu un autoturism, fără a deţine autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă valabilă, nu a depins de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, a fost constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea interesului public referitor la buna desfăşurare a activităţilor de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere. 36. De asemenea, astfel cum rezultă din nota de fundamentare, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019 s-au urmărit creşterea calităţii transportului public în regim de închiriere, crearea unor beneficii directe asupra mediului de afaceri, prin stimularea activităţii transportului de închiriere, în condiţiile legii, şi luarea unor măsuri cu impact pozitiv asupra calităţii vieţii tuturor cetăţenilor, indiferent de categoria socială. 37. Totodată, Curtea a reţinut că urgenţa a fost motivată în cuprinsul ordonanţei de urgenţă criticate. Astfel, în preambulul ordonanţei se menţionează: „consecinţele negative asupra atingerii obiectivelor din strategiile autorităţilor administraţiei publice locale în privinţa transportului public local, cu impact negativ inclusiv asupra mediului înconjurător“; perturbarea mediului concurenţial normal în care îşi desfăşoară activitatea operatorii care sunt autorizaţi să presteze serviciul de taxi de activitatea de piraterie în domeniu, în condiţiile în care există un număr limitat al prestatorilor, prin eliberarea unui anumit număr de autorizaţii; „imposibilitatea sancţionării persoanelor fizice sau juridice care nu respectă prevederile art. 7 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 38/2003, cu modificările şi completările ulterioare“, deoarece, prin caracterul repetitiv atribuit faptei, neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 7 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 38/2003 nu poate fi dovedită de agenţii de poliţie constatatori; afectarea calităţii serviciului de taxi şi creşterea evaziunii fiscale; influenţa negativă a faptelor de piraterie prestate în transportul public în regim de taxi şi în regim de închiriere asupra activităţii operatorilor serviciului public de taxi care îndeplinesc condiţiile legale, elemente de natură să justifice imposibilitatea de a amâna adoptarea actului normativ criticat. 38. În raport cu cele enunţate, Curtea a constatat caracterul neîntemeiat al criticilor de neconstituţionalitate raportate la art. 115 alin. (4) din Constituţie. 39. În plus, Curtea a observat că, ulterior intrării în vigoare a actului normativ criticat, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 1 iulie 2019, au fost reglementate activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto, iar potrivit art. 37 din acest act normativ, modificat prin articolul unic pct. 5 din Legea nr. 204/2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto, „Persoanele fizice şi juridice care derulează operaţiuni ce intră sub incidenţa prezentei ordonanţe de urgenţă beneficiază de o perioadă de tranziţie până la data de 1 februarie 2020“. Însă aspectele legate de interpretarea şi aplicarea legii excedează contenciosului constituţional, fiind de competenţa instanţelor judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzelor. 40. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate formulată cu privire la dispoziţiile art. 58^1 din Legea nr. 38/2003, Curtea a reţinut că acestea instituie măsura suspendării dreptului de utilizare a autoturismului pentru transportul public de persoane pentru 6 luni, în cazul utilizării unui autoturism pentru transportul public de persoane fără ca acesta să deţină autorizaţie taxi sau, după caz, copie conformă ori dacă aceste documente au valabilitatea depăşită sau nu sunt conforme cu transportul efectuat ori cu prevederile Legii nr. 38/2003, precum şi în cazurile prevăzute la art. 20 alin. (7) şi art. 36 alin. (3) din această lege. 41. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări rezonabile. Art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale stabileşte că dispoziţiile art. 1 paragraful 1 din acelaşi protocol referitoare la protecţia proprietăţii „nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general (...)“. De asemenea, art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală prevede că dreptul de proprietate este garantat, dar „conţinutul şi limitele acestui drept sunt stabilite de lege“, iar art. 136 alin. (5) din Constituţie consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private, însă „în condiţiile legii“ (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 691 din 5 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 16 iunie 2009). 42. Astfel, suspendarea dreptului de utilizare a autoturismului reprezintă consecinţa unei conduite culpabile şi nu are semnificaţia înfrângerii dreptului de proprietate privată asupra autoturismului, chiar dacă pune în discuţie limitarea prerogativei folosinţei. Măsura reţinerii plăcuţelor cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare are caracter temporar şi reprezintă o limitare a folosinţei autoturismului pe o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită cu încă 6 luni, în condiţiile art. 58^1 alin. (5) din Legea nr. 38/2003. De asemenea, potrivit art. 58^1 din Legea nr. 38/2003, suspendarea notificată a dreptului de utilizare a autoturismului încetează, iar plăcuţele cu numărul de înmatriculare şi certificatul de înmatriculare se restituie, la cerere, dacă au trecut cel puţin 30 de zile de la data procesului-verbal de reţinere şi se depune dovada achitării amenzii contravenţionale. O astfel de măsură este justificată obiectiv şi raţional, având ca scop înlăturarea unei stări de pericol create ca urmare a nerespectării regulilor privind transportul în regim de taxi sau în regim de închiriere şi prevenirea săvârşirii unor noi contravenţii. 43. Curtea a reţinut că suspendarea dreptului de utilizare a autoturismului prevăzută de textul de lege criticat este consecinţa legală a încălcării dispoziţiilor cuprinse în actul normativ la care se referă critica de neconstituţionalitate. Deşi măsura prevăzută de textul de lege criticat limitează exercitarea dreptului de proprietate al unei persoane, chiar dacă aceasta nu este vinovată de săvârşirea contravenţiei prevăzute de lege, stabilirea acesteia are în vedere eficienţa mecanismului de preîntâmpinare a săvârşirii unor noi contravenţii, deoarece conducătorul auto contravenient s-ar putea apăra invocând faptul că este un simplu detentor precar al bunului, iar activitatea ilicită de transport ar putea continua. Totodată, proprietarul (deţinătorul) autoturismului utilizat în mod ilicit a încredinţat folosinţa bunului său, asumându-şi riscul ca activitatea conducătorului auto să genereze un pericol pentru societate. 44. Aşadar, având în vedere scopul urmărit, mijloacele folosite, precum şi existenţa unui just echilibru între interesele individuale şi cele generale, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate sunt conforme dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 45. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate nu îngrădesc dreptul deţinătorului autoturismului de a se adresa unei instanţe judecătoreşti şi de a beneficia de un proces echitabil. Astfel, procesul-verbal de reţinere a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare reprezintă un act administrativ, a cărui legalitate poate fi supusă controlului judecătoresc, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004. Totodată, pentru a-şi recupera prejudiciul, deţinătorul autoturismului are la îndemână calea acţiunii în justiţie împotriva conducătorului auto contravenient, dacă acesta a depăşit termenii şi condiţiile în care i-a fost încredinţat autoturismul. 46. În consecinţă, Curtea a constatat că prevederile art. 58^1 din Legea nr. 38/2003 nu încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi nu conţin norme contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 47. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în prezenta cauză. 48. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Liviu Lugoj în Dosarul nr. 16.610/325/2019 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi de George-Adrian Urziceanu în Dosarul nr. 14.939/301/2019 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, în integralitatea sa, dispoziţiile art. I pct. 19 şi ale art. IV alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2019, precum şi ale art. 58^1 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 decembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
