Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 alin. (1)-(4) din capitolul VIII din anexa nr. V „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 14, art. 25, art. 38 alin. (6) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Claudiu Ştefan Ţăndăreanu, Marian-Sorin Grigore şi de Ileana Ignat în Dosarul nr. 4.567/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.260D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 1.339D/2019, nr. 1.695D/2019, nr. 1.717D/2019, nr. 1.726D/2019 şi nr. 1.987D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22, ale art. 25 şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Daniel Cătălin Buzea în Dosarul nr. 3.987/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Gabriel Adrian Costache în Dosarul nr. 664/42/2018 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), (4) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Carmen-Mihaela Anca, Elena Antică, Lavinia Corina Cîrnaru, Elena Liliana Costiuc, Marian Cătălin Ditoiu, Elena-Luiza Dragomir, Tatiana Ezeanu, Lavinia Gabriela Emanoil, Mariana Cristina Gorgovan, Anişoara Ivan, Carmen-Ileana Lupu, Emilia Florentina Nagy, Alexandra Lidia Oprea, Alice Olteanu-Crăciunescu, Adriana Paraschivoiu, Viorica Panţuru, Alina Gabriela Păun, Mariana Pătru, Beatrice Roberta Popa, Valentina Paulica Râcu, Maria Mihaela Vasile, Maria Văetuş şi Florentina Zanfir în Dosarul nr. 37.711/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Florentina Cristina Bucur, Ionuţ-Marian Lupoaică, Mariana Buzdugă-Oancea, Carmen Bănică şi Marian Pârcălabu în Dosarul nr. 297/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Liliana Maria Ştefănuţ în Dosarul nr. 696/112/2018 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării cauzelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.339D/2019, nr. 1.695D/2019, nr. 1.717D/2019, 1.726D/2019 şi nr. 1.987D/2019 la Dosarul nr. 1.260D/2019, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi arată că prevederile de lege criticate dau expresie opţiunii legiuitorului de a stabili reguli de salarizare pentru diferitele categorii de personal plătit din fonduri publice. De asemenea, prevederile de lege criticate sunt redactate cu suficientă precizie şi claritate pentru a fi aplicate, sens în care invocă Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 6 februarie 2019, îndreptată prin Încheierea din 25 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.567/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 alin. (1)-(4) din capitolul VIII din anexa nr. V „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 14 , art. 25, art. 38 alin. (6) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Claudiu Ştefan Ţăndăreanu, Marian-Sorin Grigore şi de Ileana Ignat într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ. 8. Prin Sentinţa civilă nr. 678 din 22 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.987/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22, ale art. 25 şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Daniel Cătălin Buzea într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ. 9. Prin Încheierea din 21 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 664/42/2018, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Gabriel Adrian Costache într-o cauză având ca obiect anularea unei decizii privind salarizarea. 10. Prin Sentinţa civilă nr. 4.110 din 4 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 37.711/3/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Carmen-Mihaela Anca, Elena Antică, Lavinia Corina Cîrnaru, Elena Liliana Costiuc, Marian Cătălin Ditoiu, Elena-Luiza Dragomir, Tatiana Ezeanu, Lavinia Gabriela Emanoil, Mariana Cristina Gorgovan, Anişoara Ivan, Carmen-Ileana Lupu, Emilia Florentina Nagy, Alexandra Lidia Oprea, Alice Olteanu-Crăciunescu, Adriana Paraschivoiu, Viorica Panţuru, Alina Gabriela Păun, Mariana Pătru, Beatrice Roberta Popa, Valentina Paulica Râcu, Maria Mihaela Vasile, Maria Văetuş şi Florentina Zanfir într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcţionarii publici. 11. Prin Încheierea din 10 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 297/3/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Florentina Cristina Bucur, Ionuţ-Marian Lupoaică, Mariana Buzdugă-Oancea, Carmen Bănică şi Marian Pârcălabu într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcţionarii publici. 12. Prin Decizia civilă nr 688/2019 din 17 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 696/112/2018, Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Liliana Maria Ştefănuţ într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcţionarii publici. 13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că odată cu intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, categoria specialiştilor IT şi a informaticienilor şefi din cadrul instanţelor şi parchetelor a suferit o reducere salarială drastică, în urma unei omisiuni legislative vădite de a reîncadra aceşti bugetari printre cei amintiţi în cuprinsul art. 22 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum aceştia apăreau în reglementările anterioare. Această omisiune a generat, în fapt, o diminuare a veniturilor cu procente care ating şi 50% din venitul anterior, iar, în plus, acestora le este cenzurată chiar şi posibilitatea de a obţine eventuale majorări salariale cel puţin până în anul 2022, în virtutea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. În acelaşi timp, prevederile legale criticate încalcă o serie de principii de rang constituţional şi din perspectiva neacordării sporurilor în cuantum de 45%, astfel cum se menţionează în art. 24 coroborat cu anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, prin noua lege a salarizării - Legea-cadru nr. 153/2017 - se face o diferenţă de tratament din punct de vedere salarial între specialiştii IT şi informaticienii şefi din cadrul instanţelor şi parchetelor şi ceilalţi specialişti din cadrul acestor instituţii. În acelaşi timp, normele legale contestate sub aspectul constituţionalităţii încalcă principiul egalităţii şi prin prisma tratamentului egal care li se aplică specialiştilor IT şi informaticienilor şefi, cu un nivel de salarizare egal cu cel al grefierilor, deşi situaţia relevantă diferă esenţial. De asemenea, se susţine încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituţie şi a principiului securităţii juridice, având în vedere din expunerea de motive a Legii-cadru nr. 153/2017 sau din textul legal adoptat nu rezultă care este raţiunea excluderii specialiştilor IT şi a informaticienilor şefi din grila de salarizare specifică specialiştilor, iar din modalitatea de redactare a dispoziţiilor legii nu se poate determina cu certitudine care sunt consecinţele aplicării legii, în situaţia specialiştilor IT şi a informaticienilor-şefi. Mai mult decât atât, trebuie observat că aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din legea-cadru atrage nu doar o neacordare a majorărilor salariale, ci chiar o diminuare gravă a salariului de bază. Din această perspectivă, textul este neclar întrucât, deşi, la o primă vedere, s-ar putea înţelege că tot sistemul bugetar ar beneficia de majorări salariale succesive, în mod concret, specialiştilor IT şi informaticienilor-şefi li se vor aplica grile de salarizare inferioare nivelului actual aflat în plată. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 41 şi 53 din Constituţie, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010 şi se arată că reducerea salarială reprezintă o restrângere a exerciţiului dreptului la salariu, care nu respectă exigenţele art. 53 din Constituţie. 14. Referitor la dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, se susţine că aceste norme nu respectă cerinţele constituţionale de previzibilitate şi claritate ale legii, deoarece în cazul indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor nu se poate stabili cu certitudine care este data aplicării legii. 15. Referitor la dispoziţiile art. 25 şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, se arată că, în ceea ce priveşte familia ocupaţională „Justiţie“, în anexa nr. V la legea-cadru se prevăd sporuri în cuantum maxim total de 45%, aceasta fiind, de fapt, o normă juridică specială, aplicabilă acestei familii ocupaţionale. În virtutea principiului specialia generalibus derogant, norma specială este cea care derogă de la norma generală, iar o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o normă specială, care este de strictă interpretare. Or, în ceea ce priveşte specialiştii IT şi, până la urmă, tot personalul din familia ocupaţională „Justiţie“ există texte speciale cuprinse în Legea-cadru nr. 153/2017, în cadrul anexei nr. V, care derogă de la norma generală şi care plafonează cuantumul brut la nivelul de 30%. 16. Dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 încalcă art. 16 din Constituţie, întrucât toate sporurile, majorările şi adaosurile au o justificare dată de condiţiile sau felul muncii, iar o limitare/plafonare a acestora în cazul unor salariaţi creează o situaţie de discriminare, munca acestora desfăşurându-se în aceleaşi condiţii precum ale celor cărora diferitele sporuri li se acordă. De asemenea, se susţine încălcarea art. 44 din Constituţie şi a principiului protecţiei aşteptărilor legitime, întrucât dreptul la acordarea sporului de condiţii periculoase sau vătămătoare este un drept câştigat, în condiţiile în care pârâta a dispus deja acordarea acestuia, în procentul stabilit în lege, începând cu decembrie 2018. 17. Referitor la dispoziţiile art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) şi (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, se susţine că acestea nu sunt clare şi creează o discriminare a angajaţilor care au salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare mai mari decât salariile stabilite potrivit legii pentru anul 2022, care vor beneficia de această majorare de 25%, faţă de angajaţii care au salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare mai mici decât salariile stabilite potrivit legii pentru anul 2022, care nu vor beneficia de această majorare de 25%, încălcându-se astfel art. 16 din Constituţie. Se invocă, de asemenea, aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea normelor criticate în raport cu alte dispoziţii din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum au fost dezlegate prin Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 18. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.260D/2019, consideră că exprimarea opiniei instanţei judecătoreşti este obligatorie faţă de dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, doar în măsura în care excepţia de neconstituţionalitate ar fi fost invocată din oficiu, pentru motivarea încheierii de învestire, iar în celelalte ipoteze, anume atunci când titularul excepţiei este una dintre părţile litigante, instanţa de judecată are facultatea de a prezenta o opinie. În cauza de faţă, pe fondul expunerii detaliate de către părţi a argumentelor favorabile şi defavorabile excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa judecătorească se limitează la justificarea admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale în raport cu art. 29 din Legea nr. 47/1992. 19. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.339D/2019, opinează în sensul conformităţii textelor de lege criticate cu prevederile constituţionale invocate, reţinând că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006), „diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii“. 20. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Reţine că plafonarea sporurilor, a compensaţiilor, a adaosurilor, a primelor, a premiilor şi a indemnizaţiilor până la 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie, a soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz, depinde de fiecare ordonator de credite, care poate stabili un cuantum de 30%, 29%, 28%, 27% etc., întrucât legea nu obligă chiar la procentul de 30%, din moment ce foloseşte expresia „nu poate depăşi 30%“. Astfel, pot exista situaţii în care specialişti IT să beneficieze de sporuri în cuantum de 30% din salariile de bază sau de 25% din salariile de bază, fiind încălcate dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 41 din Constituţie, întrucât atribuţiile specialiştilor IT din instanţe sunt aceleaşi indiferent de instanţa unde lucrează (sunt prevăzute de Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015). Instanţa judecătorească mai reţine că aceste dispoziţii legale pot conduce la un mod diferit de stabilire a sporurilor atât între ordonatori de credite diferiţi (în funcţie de numărul de personal şi valoarea de 30% din salariile de bază), cât şi în cadrul aceluiaşi ordonator de credite (având în vedere evoluţia în timp a personalului din subordine, aceste sporuri putând varia de la un an la altul). Or, reglementarea în acest mod a acordării sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor nu este justificată de un interes legitim public, nefiind vorba de un criteriu obiectiv (30% din suma salariilor de bază pe ordonator de credite). 21. Instanţa judecătorească mai reţine, potrivit expunerii de motive la legea-cadru, publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor, că acest act normativ a fost adoptat pentru a înlătura inegalităţile din materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, având în vedere că autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale sunt chemate în judecată într-un număr semnificativ de procese aflate pe rolul instanţei, efectele Deciziei Curţii Constituţionale 794 din 15 decembrie 2016 şi efectele multitudinii de solicitări din partea reprezentanţilor instituţiilor şi ai autorităţilor publice, a organizaţiilor sindicale, precum şi din partea societăţii civile. Tot în expunerea de motive s-a menţionat că prevederile legii se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017, prin acordarea de majorări salariale în anii 2017-2022, prin acordarea în anul 2022 a salariilor de bază nominale prevăzute în anexele la lege, fiind stabilit că, începând cu anul 2013, salariile de bază se vor stabili prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele la lege cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la acea dată. În ceea ce priveşte cuantumul sporurilor, al majorărilor indemnizaţiilor, compensaţiilor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute în anexele la lege, s-a stabilit că acestea se determină utilizând salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie/indemnizaţia de încadrare stabilite conform celor de mai sus. Or, prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010, rezultă că angajatul are dreptul la salariu pentru munca prestată, iar diminuarea salariului reprezintă o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. Analizând condiţiile strict şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie, pentru că restrângerea menţionată să poată fi justificată, instanţa judecătorească reţine că aceasta rezultă din lege, dar nu se circumscrie motivelor expres prevăzute de art. 53 din Constituţie, din expunerea de motive nerezultând nicio justificarea a acestei restrângeri, dimpotrivă Legea-cadru nr. 153/2017 fiind adoptată pentru a înlătura inechităţile din materia salarizării personalului plătit din fonduri publice ca urmare a aplicării Legii-cadru nr. 284/2010. 22. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal consideră că dispoziţiile criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale. Instanţa judecătorească reţine că, în ceea ce priveşte criticile aduse textului de lege în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin prisma dreptului la o lege clară şi previzibilă, având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută, iar una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de salarizare, iar nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. De asemenea, atât Curtea Constituţională, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului au constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. În ceea ce priveşte criticile aduse textului de lege în raport cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie, interpretarea şi aplicarea corectă a legii reprezintă un scop legitim, în raport cu care nu se poate reţine existenţa unui tratament discriminatoriu. Art. 16 alin. (2) din Constituţie statuează că nimeni nu este mai presus de lege. Aşadar, nimeni nu poate invoca principiul nediscriminării pentru a obţine un anumit tratament, cu încălcarea legii. Dimpotrivă, în fiecare litigiu, reclamantul va trebui să probeze legalitatea şi temeinicia cererii sale. Cu privire la discriminare, instanţa judecătorească arată că nu există nicio probă la dosar că ar fi existat vreo discriminare împotriva reclamanţilor, în baza vreunui motiv. Totodată, reclamanţii au beneficiat de principiul contradictorialităţii procesului, astfel că au putut să îşi prezinte mijloacele de probă şi să îşi expună în mod liber mijloacele de apărare, care au fost examinate corespunzător de către instanţă. 23. Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât statul se bucură de o largă marjă de apreciere în a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor sale în domeniul politicii salariale, sens în care invocă aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale. Reţine că în conceptul de „drepturi câştigate“ pot intra doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări, iar, prin urmare, numai dacă legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestaţii deja încasate s-ar fi încălcat dispoziţiile constituţionale şi internaţionale privitoare la protecţia dreptului de proprietate. Nici încălcarea dreptului constituţional la muncă nu se poate reţine, întrucât a plafona cuantumul drepturilor salariale la un anumit nivel apreciat ca fiind maxim de către legiuitor nu implică vreo interdicţie sau limitare a dreptului reclamantei de a desfăşura o activitate lucrativă. Cu privire la acest aspect, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 575 din 4 mai 2011), care statuează că modificarea de către autoritatea legiuitoare a salariului nu aduce atingere dreptului la muncă, arătându-se, totodată, că, referitor la salariul care urmează a fi plătit în viitor, este dreptul autorităţii legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. 24. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 25. Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 1.695D/2019, consideră că dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt neconstituţionale. Reţine că la elaborarea actelor normative care privesc categoria socioprofesională a specialiştilor IT din sistemul judiciar, şi nu numai, trebuie să se ţină cont de necesitatea de a atrage şi încuraja contribuţia profesională a acestora, având în vedere rolul principal al acestora în coordonarea procesului de informatizare a instanţelor şi parchetelor, pe care, în prezent, se pune un accent deosebit. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.195 din 13 decembrie 2007. Astfel, prin diminuarea salariilor în plată ale specialiştilor IT din sistemul judiciar se poate aduce atingere actului de înfăptuire a justiţiei. Prin diminuarea veniturilor specialiştilor IT din sistemul judiciar se poate determina tulburarea bunei funcţionări a instituţiilor şi autorităţilor, prin riscul neîndeplinirii obligaţiilor asumate prin Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 282/2016 (obiectivul strategic B.3 „Consolidarea capacităţii administrative a Ministerului Justiţiei şi instituţiilor din subordinea şi din coordonarea sa“ B.3.34 „Identificarea de soluţii pentru crearea unui sistem de salarizare unitar şi atractiv pentru specialiştii IT din cadrul MJ, al instituţiilor în coordonarea şi subordonarea acestuia, al instanţelor şi parchetelor, al ÎCCJ şi PÎCCJ“). În raport cu acestea, Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate din Legea-cadru nr. 153/2017 nu corespund intenţiilor pe care legiuitorul le-a avut atunci când a conceput sistemul unic de salarizare şi îngreunează înţelegerea principiilor avute în vedere în reglementarea drepturilor anumitor categorii socioprofesionale, cum este şi cea a specialiştilor IT din sistemul judiciar. De asemenea, invocând aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, Avocatul Poporului susţine şi încălcarea principiului egalităţii în drepturi şi a celui privind egalitatea de tratament pentru muncă egală - „salariu egal pentru munca egală“, prevăzut de art. 1 alin. (2) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. 26. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului în Dosarul nr. 1.695D/2019, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 27. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 28. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, astfel cum rezultă din analiza criticilor de neconstituţionalitate, prevederile art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, precum şi prevederile art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (1), art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) şi (6) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017. 29. Dispoziţiile legale criticate se referă la indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor [art. 14 alin. (1)]; limitarea cuantumului sporurilor [art. 25 alin. (1)]; aplicarea în timp a Legii-cadru nr. 153/2017 [art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) şi (6) şi art. 39 alin. (5)]; salarizarea şi celelalte drepturi salariale ale personalului auxiliar de specialitate şi ale personalului conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea [art. 17 din capitolul VIII din anexa nr. 5 la legea-cadru] şi la salarizarea specialiştilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete [art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. 5 la legea-cadru]. 30. În opinia autorilor excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind trăsăturile statului român şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) referitor la obligaţia statului de a asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 7 şi art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ale art. 6 pct. 1 şi ale art. 7 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 1 paragraful 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind protecţia proprietăţii, Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţie şi art. 4 din Carta Socială Europeană, revizuită. 31. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi prevederile art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (1), art. 38 alin. (6) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici similare, iar prin mai multe decizii, Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 529 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.064 din 11 noiembrie 2020, Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020, sau Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020). 32. Astfel, examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională“ la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reţinut că prevederile de lege criticate instituie reguli privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor, inclusiv pentru specialiştii IT [art. 17 alin. (2)], respectiv pentru specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete [art. 22 alin. (1)]. 33. Referitor la critica de neconstituţionalitate vizând instituirea unei discriminări între specialiştii IT şi alte categorii de specialişti din sistemul judiciar, Curtea a reţinut că prevederile art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui Totodată, este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferenţierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare, la diferite autorităţi sau instituţii publice, şi, prin urmare, stabilirea unui tratament juridic diferenţiat apare ca justificată. De asemenea, includerea, sub aspectul salarizării, a specialiştilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor reprezintă opţiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere, fără a încălca dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi. 34. Curtea Constituţională a mai statuat că reprezintă dreptul şi obligaţia autorităţii legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. În acest sens, este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57. 35. Totodată, Curtea a reţinut că acceptarea susţinerilor autorilor excepţiei ar echivala cu imposibilitatea legiuitorului de a mai putea modifica sistemul de salarizare, pe motiv că ar crea diferenţe faţă de sistemul anterior de salarizare şi că neconstituţionalitatea unui text legal nu se poate constata prin simpla comparaţie dintre reglementarea veche şi cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puţin favorabilă şi declanşând automat un aşa-zis conflict de constituţionalitate. 36. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 41 şi ale art. 53 din Constituţie, Curtea a precizat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului plătit din fonduri publice intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului, iar modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale. Constituţia prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia. În raport cu cele enunţate, Curtea a constatat că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, în scopul eliminării disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare. 37. Referitor la compararea soluţiilor legislative consacrate prin prevederile legale criticate, Curtea, în acord cu jurisprudenţa sa (spre exemplu, Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013), a precizat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. 38. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea, în acord cu jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, sau Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020) reţine că limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. 39. Curtea a precizat că regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituţie şi destinată a fi aplicată în mod nediferenţiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii şi fără discriminări. 40. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 41 din Constituţie, Curtea Constituţională a reiterat că Legea fundamentală prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la drepturi salariale suplimentare, cum sunt sporurile, primele, stimulentele şi altele. 41. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, precitată), Curtea Constituţională a statuat că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, a indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. Curtea a constatat că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt, prin însuşi conţinutul lor, contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie. 42. Referitor la invocarea principiului securităţii juridice, care rezultă din dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie, şi a dreptului la respectarea unui „bun“, prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Convenţie nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94). Prin urmare, stabilirea prin lege a unei limite a salariilor de bază plătite angajaţilor din fonduri publice la nivelul prevăzut pentru anul 2022 nu are semnificaţia încălcării regulilor fundamentale şi convenţionale invocate. 43. În ceea ce priveşte aspectele referitoare la scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 faţă de luna decembrie 2017, Curtea a reţinut că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează consecinţele aplicării concomitente a prevederilor de lege şi a altor prevederi legale cu incidenţă în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2018. Curtea a precizat că într-o astfel de situaţie nu se pune în discuţie o chestiune privind constituţionalitatea, ci una de coordonare a legislaţiei în vigoare, de competenţa autorităţii legiuitoare. 44. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, în jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 529 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.064 din 11 noiembrie 2020) Curtea a reţinut, în esenţă, că Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează în art. 14 dreptul la indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Potrivit aceluiaşi text de lege, coroborat cu dispoziţiile art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, acest drept urmează a se acorda de la intrarea în vigoare a legii tuturor persoanelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de aceasta, respectiv îşi desfăşoară activitatea profesională de bază în domeniul de activitate în care deţin titlul de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia. Cuantumul acestui drept este unul fix, respectiv 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, şi diferă faţă de cuantumul sporului pentru titlul ştiinţific de doctor acordat potrivit legislaţiei anterioare. 45. Curtea a mai reţinut că indemnizaţia acordată pentru titlul ştiinţific de doctor nu reprezintă un drept fundamental, astfel că este de competenţa exclusivă a legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea acestui drept, fără ca aceasta să aibă relevanţă constituţională. Aşa fiind, Curtea a apreciat că modificarea condiţiilor de acordare a sporului de doctorat determinată de politica financiară a statului, respectiv transformarea acestui drept dintr-un spor într-o indemnizaţie cu un cuantum fix, nu este condiţionată de respectarea condiţiilor referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, prevăzute de art. 53 din Constituţie. Curtea a mai reţinut că prevederile legale referitoare la indemnizaţia pentru titlu ştiinţific de doctor sunt formulate cu suficientă claritate şi precizie pentru a fi aplicate destinatarilor normei începând cu intrarea în vigoare a legii şi, în consecinţă, a constatat că dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie nu sunt încălcate. 46. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă. 47. Distinct de aceste considerente, referitor la critica de neconstituţionalitate formulată cu privire la art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 prin prisma încălcării art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Constituţie, Curtea reiterează că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului. O lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (în acest sens sunt, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). 48. Plecând de la aceste considerente de principiu, Curtea constată că, analizate în ansamblul actului normativ din care fac parte, dispoziţiile de lege criticate reglementează cu claritate aplicarea tranzitorie a legii salarizării, respectând astfel exigenţele constituţionale cuprinse în dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. 49. Totodată, stabilirea aplicării în timp a regulilor privind salarizarea diferitelor categorii de personal plătit din fonduri publice reprezintă expresia opţiunii legiuitorului, situată în marja sa de apreciere în materie, permisă de dispoziţiile art. 16 din Constituţie. 50. Curtea observă, de asemenea, că aspectele învederate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la interpretarea şi aplicarea legii, astfel cum sunt formulate, reprezintă chestiuni care excedează controlului de constituţionalitate, fiind de resortul instanţei judecătoreşti. 51. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Claudiu Ştefan Ţăndăreanu, Marian-Sorin Grigore şi de Ileana Ignat în Dosarul nr. 4.567/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Daniel Cătălin Buzea în Dosarul nr. 3.987/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Gabriel Adrian Costache în Dosarul nr. 664/42/2018 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, de Carmen-Mihaela Anca, Elena Antică, Lavinia Corina Cîrnaru, Elena Liliana Costiuc, Marian Cătălin Ditoiu, Elena-Luiza Dragomir, Tatiana Ezeanu, Lavinia Gabriela Emanoil, Mariana Cristina Gorgovan, Anişoara Ivan, Carmen-Ileana Lupu, Emilia Florentina Nagy, Alexandra Lidia Oprea, Alice Olteanu-Crăciunescu, Adriana Paraschivoiu, Viorica Panţuru, Alina Gabriela Păun, Mariana Pătru, Beatrice Roberta Popa, Valentina Paulica Râcu, Maria Mihaela Vasile, Maria Văetuş şi Florentina Zanfir în Dosarul nr. 37.711/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, de Florentina Cristina Bucur, Ionuţ-Marian Lupoaică, Mariana Buzdugă-Oancea, Carmen Bănică şi Marian Pârcălabu în Dosarul nr. 297/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi de Liliana Maria Ştefănuţ în Dosarul nr. 696/112/2018 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (1), art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) şi (6), precum şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
