Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, excepţie ridicată de Ioana Pralea şi Emil Dănuţ Pralea în Dosarul nr. 2.577/265/2015 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.354D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către autorii excepţiei, prin care se solicită admiterea acesteia. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.144D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, excepţie ridicată de instanţa judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 2.356/110/2017/a16 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor nr. 2.354D/2018 şi nr. 2.144D/2019. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.144D/2019 la Dosarul nr. 2.354D/2018, care a fost primul înregistrat. 5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece autorii excepţiei critică o necorelare a dispoziţiilor criticate cu prevederi ale Codului penal, aspect ce nu poate forma obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. În subsidiar, apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Invocă în acest sens Decizia nr. 512 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 4 septembrie 2020, şi Decizia nr. 113 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 14 mai 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 6. Prin Încheierea din 4 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.577/265/2015, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, excepţie ridicată de Ioana Pralea şi Emil Dănuţ Pralea într-o cauză penală. 7. Prin Încheierea din 22 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.356/110/2017/a16, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, excepţie ridicată într-o cauză penală de instanţa judecătorească, din oficiu. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia, Ioana Pralea şi Emil Dănuţ Pralea, susţin că prevederile art. 53 alin. (2) din Constituţie reprezintă o transpunere a principiului proporţionalităţii în dreptul intern. În susţinere, invocă Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, apreciind, totodată, că principiul proporţionalităţii este acceptat la nivelul Curţii Constituţionale inclusiv în materia modului în care este reglementată o anumită infracţiune. În materia dreptului penal substanţial, principiul proporţionalităţii vizează îndeosebi caracterul ultima ratio al acestuia. Cu alte cuvinte, principiul proporţionalităţii înglobează şi principiul subsidiarităţii. De asemenea, principiul proporţionalităţii îşi găseşte aplicabilitatea şi în sfera individualizării legale a pedepselor, astfel că, şi în ipoteza în care infracţiunea de contrabandă şi-ar putea găsi justificarea prin raportare la principiul minimei intervenţii, limitele de pedeapsă instituite prin agravanta prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006 implică o restrângere vădit disproporţionată a drepturilor individuale - îndeosebi a dreptului la libertate. 9. În continuare, arată că prin noile reglementări penale s-a renunţat la circumstanţa specială de agravare referitoare la comiterea faptei de către două sau mai multe persoane împreună (aceasta fiind des întâlnită în legislaţia penală anterioară), această situaţie urmând să se raporteze doar la agravanta generală prevăzută de art. 77 lit. a) din noul Cod penal. Comparând vechea reglementare cu noile dispoziţii din Codul penal referitoare la infracţiunile de lipsire de libertate, violare de domiciliu, tulburare de posesie, furt calificat şi tâlhărie calificată, autorii excepţiei apreciază că noua politică penală a fost aceea de a se renunţa la aceste circumstanţe de calificare în forma unor agravante speciale, păstrându-se posibilitatea de a sancţiona comiterea faptei în participaţie prin aplicarea agravantei generale prevăzute de art. 77 lit. a) din noul Cod penal. 10. În acest context, menţinerea art. 274 din Legea nr. 86/2006 în forma actuală denotă mai degrabă o omisiune a legiuitorului, ceea ce sugerează faptul că această disproporţie vădită nici nu ţine de politica penală a legiuitorului. Mai mult, o asemenea abordare a legiuitorului evidenţiază o încălcare a propriei politici penale. Astfel, reiese în mod evident că, în prezent, agravanta specială instituită de art. 274 teza a doua nu mai este proporţională cu situaţia care a determinat-o iniţial, şi anume politica penală reflectată de Codul penal anterior. Excesivitatea sancţiunii penale, ce are drept consecinţă încălcarea principiului proporţionalităţii, reiese şi din faptul că circumstanţa de agravare prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006 atrage aplicarea unor limite de pedeapsă vădit mai mari decât în cazul regimului sancţionator al circumstanţelor generale de agravare, pe de-o parte, şi aplicarea unei sancţiuni mai aspre decât în cazul anumitor infracţiuni de terorism, pe de altă parte. 11. Totodată, se subliniază faptul că, spre deosebire de agravanta specială instituită de art. 274 din Legea nr. 86/2006 - ce se referă la comiterea faptei de către două sau mai multe persoane împreună -, agravanta generală prevăzută de art. 77 lit. a) din noul Cod penal se raportează la un număr de trei sau mai multe persoane împreună. Aşa fiind, deşi agravanta generală vizează o participaţie mai extinsă - de trei sau mai multe persoane - decât cea avută în vedere de agravanta specială, cea dintâi conferă un tratament mult mai blând faţă de cea din urmă. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, de exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 89 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 27 martie 2003, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, paragraful 21, Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, paragraful 22, şi Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 2 mai 2017, paragraful 22. De asemenea, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere. 13. Instanţa judecătorească arată că expunerea de motive care a însoţit proiectul noului Cod penal nu face nicio referire la scopul urmărit de legiuitor prin nemodificarea pedepsei prevăzute de art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. De asemenea, analiza noii reglementări în ansamblu nu relevă elemente care să conducă la evidenţierea scopului avut în vedere pentru stabilirea unei pedepse atât de severe, închisoare de la 5 la 15 ani, în cazul infracţiunii de contrabandă calificată, în contextul în care legiuitorul a redus cuantumul pedepselor în cazul unor infracţiuni mult mai grave, atât în abstract, cât şi în concret (viol, trafic de persoane, trafic de minori, trafic de droguri etc.), şi a înlăturat, în multe situaţii, forma calificată a infracţiunii constând în comiterea faptei de două sau mai multe persoane împreună (furt, tâlhărie, trafic de persoane, trafic de minori etc.). 14. Totodată, se arată că, deşi au fost studiate toate legile în vigoare ce conţin dispoziţii penale, începând cu cele din perioada interbelică şi până la zi, în Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale, în titlul II - Dispoziţii privind modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale, nu se regăsesc menţiuni privind modificarea vreunei dispoziţii din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, aspect ce poate conduce la concluzia că infracţiunile din Codul vamal al României au fost omise de legiuitor atunci când a regândit pedepsele, la intrarea în vigoare a noilor coduri penale. În acest context, instanţa judecătorească apreciază că limitele de pedeapsă reglementate de lege pentru infracţiunea de contrabandă calificată, prevăzută de art. 274 din Codul vamal, închisoare de la 5 la 15 ani, sunt evident disproporţionate în raport cu valorile sociale ocrotite - bugetul de stat şi regimul frontierei de stat -, infracţiuni mult mai grave fiind sancţionate cu pedepse mult mai mici [de exemplu, violul comis de două sau mai multe persoane prevăzut de art. 219 alin. (2) lit. f) din Codul penal, sancţionat cu închisoare de la 5 la 12 ani]. 15. Sistemul penal, în întregul lui, trebuie să aibă o reglementare unitară, coerentă, indiferent că este vorba de norme penale din Codul penal ori de norme penale cuprinse în legi speciale sau extrapenale şi, tocmai de aceea, în Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal există un titlu distinct cuprinzând dispoziţii privind modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale, urmărindu-se, printre altele, şi adaptarea pedepselor pentru infracţiunile care rămân în legislaţia specială. Instanţa judecătorească arată că principiul proporţionalităţii protecţiei penale a valorilor sociale este principiul de drept penal ce presupune că, pentru atingerea scopului legii penale, măsurile alese de legiuitor trebuie să fie adecvate, necesare şi echivalente cu gravitatea comportamentului sancţionat [nulla poena (sanctio) sine crimine et necessitate]. Codul penal nu prevede in terminis acest principiu, dar existenţa lui se desprinde neîndoielnic, în special, din economia dispoziţiilor privind adaptarea sancţiunilor de drept penal şi, în general, din particularităţile faptelor incriminate prin normele penale de stabilire şi sancţionare a infracţiunilor. De asemenea, principiul proporţionalităţii ocrotirii valorilor sociale se deduce din art. 53 din Constituţie, potrivit căruia exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, în cazurile expres prevăzute de Legea fundamentală. Acest principiu este prevăzut şi în art. 49 alin. (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în termenii următori: „Pedepsele nu trebuie să fie disproporţionate faţă de infracţiune“. 16. Arată că principiul proporţionalităţii presupune trei teste, care trebuie aplicate normei juridice analizate, şi anume caracterul adecvat al măsurii, necesitatea acesteia şi testul de proporţionalitate stricto sensu. Testul de adecvare vizează evaluarea relaţiei între mijloacele folosite şi scopul urmărit de legiuitor, plecându-se de la întrebarea: Soluţia (măsura) aleasă de legiuitor este potrivită pentru atingerea scopului propus prin folosirea acesteia? Testul de proporţionalitate se va putea raporta doar la un scop legitim. Testul de necesitate constă într-o evaluare referitoare la caracterul indispensabil al măsurii pentru atingerea scopului propus. Cu alte cuvinte, trebuie să se răspundă la întrebarea: Măsura (soluţia) pentru care a optat legiuitorul este necesară, fiind cea mai puţin restrictivă dintre toate opţiunile, pentru realizarea scopului urmărit? Testul de proporţionalitate stricto sensu presupune o evaluare din perspectiva echivalenţei între faptă şi sancţiunea aplicabilă. Altfel spus, deşi este adecvată şi necesară, soluţia legislativă examinată trebuie să nu fie o sarcină excesivă pentru destinatarul normei penale. 17. Plecând de la aceste susţineri, arată că instanţa de contencios constituţional are o jurisprudenţă care ţine seama de testul de proporţionalitate, care impune o analiză pe baza căreia să se poată conchide dacă limitarea drepturilor fundamentale este concordantă cu cerinţele acestuia, de exemplu, Decizia nr. 266 din 21 mai 2013. Pe de altă parte, pentru corecta aplicare a testului, este necesară examinarea fiecăruia dintre cele trei elemente în ordinea respectivă. Dacă măsura nu întruneşte una dintre cele trei cerinţe, aceasta este neconstituţională şi nu mai este necesară examinarea respectării celorlalte cerinţe. În acest sens, a se vedea şi Decizia pronunţată la 11 iunie 1958 - BVerfG 7, 377 Apotheken, prin care Curtea Constituţională Federală a Germaniei a statuat că „testul are ca scop examinarea pas cu pas a măsurii, prin prisma respectării de către legiuitor a celor 3 cerinţe menţionate“. De asemenea, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că testul de proporţionalitate presupune examinarea fiecărui element în ordinea de mai sus (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015). Principiul proporţionalităţii reacţiei penale are două aspecte principale: unul extrinsec, respectiv subsidiaritatea mijloacelor penale în combaterea faptelor antisociale, şi altul intrinsec, anume necesitatea unei corespondenţe între gradul de vătămare produs în societate de faptele ce constituie infracţiuni şi duritatea măsurilor prevăzute pentru cei care săvârşesc asemenea fapte. 18. În acest context, instanţa judecătorească apreciază că, prin sancţionarea autorului/participantului la săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată, prevăzută de art. 274 din Codul vamal, cu închisoare de la 5 la 15 ani (chiar şi în cazul deţinerii şi comercializării a 1.000 de pachete de ţigări ca în speţa de faţă), se creează în mod evident o discriminare în raport cu autorul/participantul la săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. (3) lit. f) din Codul penal (ce poate fi sancţionată cu închisoare de la 5 la 12 ani), de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (ce poate fi sancţionată cu închisoare de la 5 la 12 ani închisoare), de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 din Codul penal (ce poate fi sancţionată cu închisoare de la 3 la 10 ani; iar dacă fapta este comisă de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, limitele sunt de la 5 la 12 ani închisoare), de trafic de minori (ce poate fi sancţionată cu închisoare de la 3 la 10 ani; pentru formele agravate limitele de pedeapsă fiind de la 5 la 12 ani). Totodată, se apreciază că pedeapsa prevăzută de art. 274 din Codul vamal este disproporţionată prin raportare la valoarea socială ocrotită, fiind încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie. 19. Referitor la încălcarea art. 49 paragraful 3 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, instanţa judecătorească arată că în penultimul alineat din Legea nr. 86/2006 se precizează că „prezenta lege asigură aplicarea Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, cu modificările ulterioare, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. 302/1992“, fiind astfel transpusă în legislaţia internă legislaţia Uniunii, în vederea aderării României la Uniunea Europeană. 20. Se susţine că în alte legislaţii europene, care au transpus acelaşi Cod vamal european, infracţiunea de contrabandă este sancţionată cu pedepse mult mai blânde decât în legislaţia română. Se arată că, în prezent, Carta este un instrument central în ordinea juridică a Uniunii, ce a devenit, de la data proclamării, un „cod de conduită“ pentru instituţiile Uniunii Europene, acestea asumânduşi obligaţia firească de a legifera într-o manieră care să nu aducă atingere drepturilor fundamentale astfel consacrate. Carta a fost şi este folosită de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a interpreta, într-o lumină modernă, articolele din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care au o vechime de peste cincizeci de ani. 21. Curtea Constituţională a statuat că prevederile din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene sunt aplicabile în controlul de constituţionalitate în măsura în care asigură, garantează şi dezvoltă prevederile constituţionale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecţie este cel puţin la nivelul normelor constituţionale în domeniul drepturilor omului (a se vedea Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010). Aşa fiind, se constată că art. 49 din Cartă reproduce art. 7 din Convenţie, dar îl şi completează, acesta din urmă fiind aplicat direct de instanţele naţionale, în conformitate cu art. 20 din Constituţie. Prevederile din Cartă instituie un nivel de protecţie superior celui instituit la nivelul normelor constituţionale în domeniul drepturilor omului, devenind astfel aplicabile în cadrul prezentului control de constituţionalitate. Astfel, art. 49 alin. 3 din Cartă prevede că „pedepsele nu trebuie să fie disproporţionate faţă de infracţiune“, reglementând expres principiul proporţionalităţii pedepsei, iar normele supuse controlului de constituţionalitate se află în domeniul de „acţiune“ al dreptului Uniunii, reprezentând o transpunere a Codului vamal comunitar. 22. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a interpretat art. 53 din Cartă în Cauza Melloni, C-399/11, în sensul că prin acesta nu se permite, în mod general, unui stat membru să aplice standardul de protecţie a drepturilor fundamentale garantat de Constituţia sa, deoarece o astfel de posibilitate ar conduce la atingerea principiului supremaţiei dreptului Uniunii, care reprezintă o caracteristică esenţială a ordinii juridice a Uniunii. Prin urmare, invocarea de către un stat membru a unor dispoziţii de drept naţional, fie ele de natură constituţională, nu poate afecta efectul dreptului Uniunii pe teritoriul acestui stat. De aceea, instanţa judecătorească apreciază că dispoziţiile Cartei trebuie aplicate necondiţionat în cadrul controlului de constituţionalitate, cu scopul de a se evita apariţia oricărei coliziuni între diferitele standarde de protecţie, atunci şi numai atunci când situaţia juridică supusă controlului se află în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii. 23. Din moment ce judecătorul constituţional român este obligat să apeleze la Convenţie şi jurisprudenţa adiacentă [în baza art. 20 alin. (1) din Constituţie], iar Curtea de la Strasbourg foloseşte inclusiv dispoziţiile Cartei DFUE în interpretarea evolutivă a drepturilor fundamentale protejate prin Convenţie, apreciază că, mediat, Carta DFUE este aplicată oricum în cadrul controlului de constituţionalitate, prin intermediul art. 20 din Constituţie, ori de câte ori, în pronunţarea deciziilor, Curtea Constituţională din România va apela la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care Carta a fost folosită în scop interpretativ. Aşa fiind, apreciază că instanţa de contencios constituţional ar trebui să renunţe la simpla folosire a art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie ca parametru constituţional pentru aplicarea Cartei în cadrul controlului de constituţionalitate şi să se raporteze, în schimb, la art. 20 din Constituţie, pentru a reflecta, la nivel de principiu, efectele practice ale Cartei prin aplicarea ei, timp de un deceniu, în interpretarea articolelor din Convenţie de chiar Curtea de la Strasbourg. 24. În concluzie, instanţa judecătorească apreciază că sintagma „de două sau mai multe persoane“ din cuprinsul art. 274 din Legea nr. 86/2006, ce constituie o formă agravată a infracţiunii de contrabandă calificată, este neconstituţională, întrucât prin instituirea unui regim sancţionator sever încalcă principiul proporţionalităţii pedepsei în raport cu infracţiunea comisă (care în concret poate prezenta un grad redus de pericol social), dar şi egalitatea cetăţenilor în faţa legii, din perspectiva faptului că autorii unor infracţiuni mult mai grave sunt sancţionaţi cu pedepse mult mai blânde, aşa cum s-a exemplificat în cele ce precedă. 25. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală, în Dosarul nr. 2.354D/2018, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 26. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 27. Avocatul Poporului arată că textul de lege criticat a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi texte din Legea fundamentală, relevante, în acest sens, fiind Deciziile Curţii Constituţionale nr. 828 din 3 decembrie 2015 şi nr. 824 din 3 decembrie 2015. Reluând cele statuate de Curtea Constituţională în deciziile antereferite, Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt constituţionale. 28. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 29. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 30. În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că în Dosarul nr. 2.144D/2019 a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. Din analiza sesizării se observă că instanţa judecătorească formulează critici de neconstituţionalitate referitoare la proporţionalitatea pedepsei reglementate de dispoziţiile criticate. Astfel, Curtea apreciază că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate şi în acest dosar, asemenea celui din Dosarul nr. 2.354D/2018, îl constituie dispoziţiile art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. Aşa fiind, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006, cu următorul conţinut: „Faptele prevăzute la art. 270-273, săvârşite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.“ 31. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, raportat la art. 23 alin. (1) şi alin. (12), potrivit cărora libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile, respectiv nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii. 32. Instanţa judecătorească susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 23 alin. (12), potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, şi art. 148 alin. (2) şi (3) referitor la integrarea europeană. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cele ale art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 33. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în esenţă, se susţine că limitele de pedeapsă reglementate de dispoziţiile criticate nu sunt proporţionale cu fapta incriminată, ce se încadrează în categoria formei agravate a infracţiunilor prevăzute la art. 270-273 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. Din analiza încheierilor de sesizare a Curţii Constituţionale se observă că toţi inculpaţii au fost trimişi în judecată, printre altele, pentru săvârşirea faptelor prevăzute de art. 270 alin. (3) cu referire la art. 274 din Legea nr. 86/2006. 34. În acest context, Curtea observă că, prin Decizia nr. 113 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 14 mai 2020, paragraful 35, a constatat că cele reţinute în ceea ce priveşte reglementarea regimului sancţionator al faptelor prevăzute de art. 270 alin. (3) sunt valabile mutatis mutandis şi cu privire la critica având ca obiect dispoziţiile art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006. 35. Astfel, în considerentele deciziei precitate, Curtea a observat că, stabilind o pedeapsă corespunzătoare incriminării din alin. (1) al art. 270 din Codul vamal, legiuitorul a atribuit faptei reglementate de alin. (3) al aceluiaşi articol acelaşi pericol social generic, deşi această din urmă infracţiune este doar „asimilată“, derivată, corelativă. Aşa fiind, în ipoteza infracţiunii de contrabandă, în forma asimilată, legiuitorul a apreciat că este necesară o sancţionare fermă a acesteia, având în vedere actualitatea aspectelor reţinute în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010. 36. Curtea a constatat că obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 este reprezentat de bunurile sau de mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia. De asemenea, Curtea a apreciat că urmarea imediată a infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 constă într-o stare de pericol pentru regimul vamal legal şi pentru încrederea în mărfurile ce sunt introduse în circuitul comercial, infracţiunea asimilată în discuţie fiind o infracţiune de pericol, şi nu de rezultat. De esenţa infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României este împrejurarea că făptuitorul a ştiut că bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în ţară sau sunt menite a fi scoase din ţară în mod ilegal, prin ocolirea, evitarea controlului vamal, adică a cunoscut că bunurile/mărfurile provin din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, indiferent dacă, în raport cu autorul acestei fapte prevăzute de legea penală, aceasta are sau nu caracter penal. 37. Distinct de cele expuse anterior, Curtea reţine că a constatat că Parlamentul este liber să decidă cu privire la politica penală a statului, în virtutea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării. Totodată, Curtea a reţinut că nu are competenţa de a se implica în domeniul legiferării şi al politicii penale a statului, orice atitudine contrară constituind o imixtiune în competenţa acestei autorităţi constituţionale (a se vedea Decizia nr. 629 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 21 decembrie 2014). Astfel, Curtea a recunoscut că în acest domeniu legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acesta se află într-o poziţie care îi permite să aprecieze, în funcţie de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale. Cu toate acestea, Curtea a reţinut că, deşi, în principiu, Parlamentul se bucură de o competenţă exclusivă în reglementarea măsurilor ce ţin de politica penală a statului, această competenţă nu este absolută în sensul excluderii exercitării controlului de constituţionalitate asupra măsurilor adoptate. Astfel, Curtea a constatat că incriminarea/dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracţiuni ţin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile şi exigenţele constituţionale. În acest sens, Curtea a statuat că legiuitorul trebuie să dozeze folosirea mijloacelor penale în funcţie de valoarea socială ocrotită, Curtea putând cenzura opţiunea legiuitorului numai dacă aceasta contravine principiilor şi exigenţelor constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 824 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 17 februarie 2016). De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, respectarea Constituţiei este obligatorie, aşadar, Parlamentul nu îşi poate exercita competenţa de incriminare şi de dezincriminare a unor fapte antisociale decât cu respectarea normelor şi a principiilor consacrate prin Constituţie (Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014). 38. Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, că stabilirea limitelor de pedeapsă intră în atribuţiile organului legiuitor, reprezentând opţiunea acestuia, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, care apreciază, în concret, în funcţie de o serie de criterii, printre care şi frecvenţa fenomenului infracţional (Decizia nr. 828 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 124 din 17 februarie 2016, paragraful 21). 39. În acest context, Curtea observă că, prin Decizia nr. 828 din 3 decembrie 2015, precitată, a reţinut că menţinerea limitelor de pedeapsă în cazul infracţiunii de contrabandă, în forma asimilată, şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal reprezintă opţiunea legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, care apreciază, în concret, în funcţie de o serie de criterii, printre care şi frecvenţa fenomenului infracţional. Curtea a constatat că, în ipoteza infracţiunii de contrabandă, în forma asimilată, legiuitorul a apreciat că este necesară o sancţionare fermă a acesteia, având în vedere actualitatea aspectelor reţinute în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, respectiv asigurarea unei mai bune monitorizări a operatorilor economici care desfăşoară operaţiuni cu produse accizabile, respectiv produse energetice, alcool şi băuturi alcoolice şi tutun prelucrat, accelerarea încasării accizelor la bugetul de stat şi a diminuării evaziunii fiscale în domeniu, întărirea supravegherii şi controlului vamal al activităţii de introducere şi comercializare a mărfurilor în regim duty-free şi instituirea unor pârghii care să conducă la creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare. Aşa încât, prin adoptarea şi menţinerea în fondul activ al acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, prevederile de lege criticate având natura unei norme de incriminare speciale care creează un regim sancţionator specific. 40. În continuare, Curtea a constatat că nu poate sancţiona o eventuală lipsă de corelare între tratamentul sancţionator al anumitor infracţiuni şi optica legiuitorului reflectată în ansamblul tratamentului sancţionator reglementat de Codul penal şi de Legea nr. 187/2012. Astfel, menţinerea anumitor limite de pedeapsă în cazul unor infracţiuni şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal reprezintă opţiunea legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin adoptarea şi menţinerea acestor norme în fondul activ, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, prevederile de lege criticate având natura unei norme de incriminare speciale care creează un regim sancţionator specific (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 159 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 20 iulie 2020). 41. În ceea ce priveşte susţinerea încălcării dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, în sensul că există numeroase infracţiuni de gravitate indiscutabil mai mare pentru care legea prevede pedepse mai blânde (de exemplu, violul în formă agravată), Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, Constituţia nu stabileşte mijloacele juridice prin care trebuie realizată ocrotirea valorilor sociale, acestea fiind lăsate la aprecierea legiuitorului, având în vedere că politica penală a statului poate avea diverse imperative şi priorităţi în diferite perioade de timp, determinate de frecvenţa, gravitatea şi consecinţele faptelor antisociale. În raport cu acestea, legiuitorul alege mijloacele juridice prin care urmăreşte protecţia diferitelor categorii de relaţii sociale, ceea ce înseamnă că, în funcţie de gradul de pericol social, poate considera că anumite fapte trebuie incriminate şi combătute prin aplicarea de sancţiuni de drept penal, iar altele nu, fără a se aduce însă vreo atingere principiului egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 din Constituţie (în acest sens, Decizia nr. 783 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 24 aprilie 2017). 42. Curtea, prin numeroase decizii, de exemplu, Decizia nr. 932 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2007 şi Decizia nr. 318 din 18 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 mai 2006, în esenţă, a statuat în sensul că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, Parlamentul are competenţa de a reglementa prin lege organică infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. În virtutea acestei prevederi constituţionale, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât şi condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă. Principiul egalităţii în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracţiunilor, iar reglementarea unui regim sancţionator în funcţie de anumite elemente incidente este expresia firească a principiului constituţional menţionat, care impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic să fie diferenţiat. Totodată, prin Decizia nr. 682 din 30 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 21 octombrie 2020, Curtea a constatat că persoanele care au săvârşit infracţiuni diferite se află în situaţii juridice diferite, ceea ce permite şi instituirea unui tratament juridic diferenţiat, conform opţiunii libere a legiuitorului, fără a se putea reţine instituirea unor privilegii sau a unor discriminări. 43. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 44. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioana Pralea şi Emil Dănuţ Pralea în Dosarul nr. 2.577/265/2015 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de instanţa judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 2.356/110/2017/a16 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
