Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 881 din 15 decembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 881 din 15 decembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 326 din 31 martie 2021

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu     │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria         │- judecător       │
│Pivniceru          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona     │-                 │
│Mariţiu            │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Adrian Ion Necula în Dosarul nr. 13.481/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.347D/2018.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra prezenţei în sală a doamnei Tamara Balâşev, interpret autorizat de limba rusă, şi asupra notelor scrise depuse la dosar de către autorul excepţiei, prin care se solicită admiterea acesteia. Magistratul-asistent arată că AA Total Insolvency SPRL Bucureşti, lichidator judiciar al Societăţii Mayaro Carb - S.R.L., a trimis o adresă prin care a comunicat că nu a putut accesa dosarul electronic. Referitor la acest aspect, magistratul-asistent învederează că în citaţia trimisă părţilor se oferă şi indicaţii privind accesul on-line la documentele din dosarul electronic al Curţii Constituţionale.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Invocă Decizia nr. 159 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 20 iulie 2020.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 18 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 13.481/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Adrian Ion Necula într-o cauză penală.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că principiul egalităţii şi nediscriminării este prevăzut în art. 10 şi art. 18 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi, de asemenea, în art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În continuare, invocă jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Constituţionale referitoare la principiul egalităţii şi nediscriminării ce presupune ca situaţii comparabile să nu fie tratate diferit, cu excepţia cazului cazul în care un astfel de tratament este justificat obiectiv. Arată că principiul proporţionalităţii presupune trei teste, care trebuie aplicate normei juridice analizate, şi anume caracterul adecvat al măsurii, necesitatea acesteia şi testul de proporţionalitate stricto sensu.
    6. Testul de adecvare vizează evaluarea relaţiei dintre mijloacele folosite şi scopul urmărit de legiuitor, plecându-se de la întrebarea: Soluţia (măsura) aleasă de legiuitor este potrivită pentru atingerea scopului propus prin folosirea acesteia? Testul de proporţionalitate se va putea raporta doar la un scop legitim. Testul de necesitate constă într-o evaluare referitoare la caracterul indispensabil al măsurii pentru atingerea scopului propus. Cu alte cuvinte, trebuie să se răspundă la întrebarea: Măsura (soluţia) pentru care a optat legiuitorul este necesară, fiind cea mai puţin restrictivă dintre toate opţiunile, pentru realizarea scopului urmărit? Testul de proporţionalitate stricto sensu presupune o evaluare din perspectiva echivalenţei între faptă şi sancţiunea aplicabilă. Altfel spus, deşi este adecvată şi necesară, soluţia legislativă examinată trebuie să nu fie o sarcină excesivă pentru destinatarul normei penale.
    7. În ceea ce priveşte testul de adecvare, susţine că măsura adoptată prin textul de lege criticat nu este de natură să ducă la diminuarea fenomenului evaziunii fiscale. Apreciază că măsuri adecvate pentru diminuarea economiei subterane sunt cele referitoare la realizarea controlului fiscal şi de aplicare a legislaţiei penale existente înainte de modificarea dispoziţiilor criticate.
    8. Referitor la necesitatea adoptării măsurii legislative criticate, susţine că această cerinţă ar fi trebuit să se reflecte într-o scădere a fenomenului infracţional, ceea ce nu s-a realizat. Făcând referire la doctrină, apreciază că măsura adoptată nu este necesară pentru atingerea scopului urmărit, aşa cum acesta este descris în expunerea de motive a Legii nr. 50/2013 pentru modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
    9. Referitor la proporţionalitatea stricto sensu a măsurii legislative adoptate, susţine că politica penală a statului, materializată în noul Cod penal şi în Legea nr. 187/2012, are în vedere o scădere a limitelor pedepselor pentru majoritatea infracţiunilor. Prin urmare, legislaţia penală criticată este contrară tocmai acestei politici penale a statului. În paralel cu adoptarea unei politici penale a statului de micşorare substanţială a limitelor de pedeapsă prevăzute de Codul penal şi de legile speciale, se majorează substanţial limitele de pedeapsă aplicabile pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în varianta agravată. Pentru a susţine această concluzie, autorul excepţiei face comparaţie între limitele de pedeapsă în cazul infracţiunii de evaziune fiscală şi limitele de pedeapsă aplicabile în cazul altor infracţiuni, precum cea de contrabandă, diminuarea ilegală a resurselor din bugetul Uniunii Europene, înşelăciune etc. Astfel, apreciază că prin majorarea limitelor de pedeapsă în cazul formei agravate a infracţiunii de evaziune fiscală se încalcă în mod flagrant principiul proporţionalităţii.
    10. În continuare, apreciază că principiul egalităţii este un caz particular al principiului proporţionalităţii, argumentele anterior expuse fiind valabile şi în cazul analizei încălcării principiului egalităţii şi nediscriminării. Susţine că sancţiunile aplicabile în materie de taxe vamale sunt diferite de cele aplicabile în materie de taxă pe valoarea adăugată sau impozit pe profit, o astfel de abordare constituind o încălcare a principiului egalităţii şi nediscriminării. Aplicarea unor soluţii diferite în cazul unor situaţii identice, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, este de natură să aducă atingere principiului egalităţii şi nediscriminării. Modificarea pedepselor pentru infracţiunile de evaziune fiscală, în sensul majorării semnificative a acestora, nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, creând o situaţie discriminatorie pentru situaţii identice sau similare, încălcându-se principiul egalităţii şi nediscriminării.
    11. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, cu următorul conţinut:
    "(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:
    [...]
    c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;
    [...]
(3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani.“"

    16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 23 referitor la libertatea individuală şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în esenţă, autorul acesteia susţine că limitele de pedeapsă reglementate de dispoziţiile criticate nu sunt proporţionale cu fapta incriminată, ce se încadrează în categoria formei agravate a infracţiunii de evaziune fiscală. Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, din aceeaşi perspectivă, prin Decizia nr. 159 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 20 iulie 2020.
    18. Curtea a constatat că în jurisprudenţa sa a statuat că Parlamentul este liber să decidă cu privire la politica penală a statului, în virtutea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării. Totodată, Curtea a reţinut că nu are competenţa de a se implica în domeniul legiferării şi al politicii penale a statului, orice atitudine contrară constituind o imixtiune în competenţa acestei autorităţi constituţionale (a se vedea Decizia nr. 629 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 21 decembrie 2014). Astfel, Curtea a recunoscut că, în acest domeniu, legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acesta se află într-o poziţie care îi permite să aprecieze, în funcţie de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale. Cu toate acestea, Curtea a reţinut că, deşi, în principiu, Parlamentul se bucură de o competenţă exclusivă în reglementarea măsurilor ce ţin de politica penală a statului, această competenţă nu este absolută în sensul excluderii exercitării controlului de constituţionalitate asupra măsurilor adoptate. Astfel, Curtea a constatat că incriminarea/ dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracţiuni ţine de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile şi exigenţele constituţionale. În acest sens, Curtea a statuat că legiuitorul trebuie să dozeze folosirea mijloacelor penale în funcţie de valoarea socială ocrotită, Curtea putând cenzura opţiunea legiuitorului numai dacă aceasta contravine principiilor şi exigenţelor constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 824 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 17 februarie 2016). De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, respectarea Constituţiei este obligatorie, aşadar, Parlamentul nu îşi poate exercita competenţa de incriminare şi de dezincriminare a unor fapte antisociale, decât cu respectarea normelor şi a principiilor consacrate prin Constituţie (Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014).
    19. Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, că stabilirea limitelor de pedeapsă intră în atribuţiile organului legiuitor, reprezentând opţiunea acestuia, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, care apreciază, în concret, în funcţie de o serie de criterii printre care şi frecvenţa fenomenului infracţional (Decizia nr. 828 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 124 din 17 februarie 2016, paragraful 21).
    20. De asemenea, Curtea a constatat că nu poate sancţiona o eventuală lipsă de corelare între tratamentul sancţionator al infracţiunilor prevăzute la art. 9 din Legea nr. 241/2005 şi optica legiuitorului reflectată în ansamblul tratamentului sancţionator reglementat de Codul penal şi de Legea nr. 187/2012. Astfel, menţinerea limitelor de pedeapsă în cazul infracţiunii de evaziune fiscală, în forma agravată, şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal reprezintă opţiunea legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin adoptarea şi menţinerea acestor norme în fondul activ, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, prevederile de lege criticate având natura unei norme de incriminare speciale care creează un regim sancţionator specific.
    21. Curtea a observat că în ipoteza infracţiunii de evaziune fiscală, în forma agravată, legiuitorul a apreciat că este necesară o sancţionare fermă a acesteia, având în vedere actualitatea aspectelor reţinute în expunerea de motive la Legea nr. 50/2013, respectiv evaluarea de către Institutul Naţional de Statistică a economiei subterane la 20% din produsul intern brut.
    22. În ceea ce priveşte susţinerea încălcării dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, în sensul că există numeroase infracţiuni de gravitate indiscutabil mai mare pentru care legea prevede pedepse mai blânde, Curtea a apreciat că nici aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, Constituţia nu stabileşte mijloacele juridice prin care trebuie realizată ocrotirea valorilor sociale, acestea fiind lăsate la aprecierea legiuitorului, având în vedere că politica penală a statului poate avea diverse imperative şi priorităţi în diferite perioade de timp, determinate de frecvenţa, gravitatea şi consecinţele faptelor antisociale. În raport cu acestea, legiuitorul alege mijloacele juridice prin care urmăreşte protecţia diferitelor categorii de relaţii sociale, ceea ce înseamnă că, în funcţie de gradul de pericol social, poate considera că anumite fapte trebuie incriminate şi combătute prin aplicarea de sancţiuni de drept penal, iar altele nu, fără a se aduce însă vreo atingere principiului egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 din Constituţie (în acest sens, Decizia nr. 783 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 24 aprilie 2017).
    23. Pe de altă parte, Curtea a reţinut că legiuitorul nu are competenţa constituţională ca, în temeiul art. 61 alin. (1) şi al art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, să reglementeze infracţiuni într-o manieră care să consacre o disproporţie vădită între importanţa valorii sociale care trebuie ocrotită şi cea care trebuie limitată, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la nesocotirea acesteia din urmă. Curtea a statuat că, în condiţiile în care în cauză valoarea socială ocrotită este una care vizează în mod explicit mediul privat, statul nu are interesul de a incrimina anumite fapte, întrucât valoarea ce se încearcă a fi ocrotită în acest caz nu are caracter public (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015). Or, în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală, valoarea socială ocrotită este reprezentată de bugetul statului, reflectat la nivelul veniturilor în taxe şi impozite, având deci caracter public.
    24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Ion Necula în Dosarul nr. 13.481/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2020.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 881 din 15 decembrie 2020

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 881 din 15 decembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 881 din 15 decembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale