Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Constantin Traian Don în Dosarul nr. 4.213/108/2014* al Tribunalului Arad - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.202D/2018. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei şi pentru partea Florentin Marcel Şucan, doamna avocat Nadia Vucoiev, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra adresei transmise de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor - Penitenciarul Timişoara - Cabinetul medical prin care se învederează că autorul excepţiei de neconstituţionalitate este contact direct cu o persoană confirmată pozitiv cu infecţia SARS-CoV-2, motiv pentru care, până la efectuarea testărilor specifice, nu este posibilă prezenţa acestuia la termenul din această dată. Învederează Curţii posibilitatea stabilirii unui alt termen de judecată. 3. Avocata prezentă apreciază că nu se impune acordarea unui nou termen de judecată, având în vedere că îl reprezintă pe autorul excepţiei, pe de-o parte, iar prezenţa acestuia nu este obligatorie în faţa Curţii Constituţionale, pe de altă parte. 4. Preşedintele Curţii solicită reprezentantei autorului excepţiei să îi comunice dacă a luat legătura cu acesta. Doamna avocat învederează că a luat legătura cu autorul excepţiei, acesta fiind informat că îl reprezintă în faţa Curţii Constituţionale. 5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul doamnei avocat Nadia Vucoiev, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 11, art. 21 şi art. 23 alin. (11). Apreciază, totodată, că modalitatea de modificare a textului criticat nu respectă cerinţele de claritate şi previzibilitate, aspecte esenţiale ale unei norme de incriminare. Invocă Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015. Or, prin modificarea limitelor de pedeapsă în cazul infracţiunii prevăzute de textul criticat, la opt ani de la intrarea în vigoare a acestuia şi doar prin raportare la prejudiciul creat, nu sunt respectate standardele impuse de Curtea Constituţională în materia clarităţii şi previzibilităţii legii. Consideră că se creează o discriminare între persoanele judecate şi condamnate înainte de majorarea pedepsei şi cei judecaţi şi condamnaţi ulterior acestui moment. 6. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că dispoziţiile criticate sunt clare şi previzibile, infracţiunile de evaziune fiscală fiind infracţiuni de prejudiciu, acestea având ca urmare imediată crearea unei pagube bugetului general consolidat. Reglementarea limitelor de pedeapsă reprezintă atributul legiuitorului exercitat în temeiul competenţei sale de stabilire a politicii penale, neîncălcând prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Invocă Decizia nr. 258 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 19 august 2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 7. Prin Încheierea din 6 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.213/108/2014*, Tribunalul Arad - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Constantin Traian Don într-o cauză penală. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate încalcă prezumţia de nevinovăţie, componentă obligatorie a dreptului la un proces echitabil, în condiţiile în care doar judecătorul, prin hotărârea pronunţată ca urmare a unei evaluări de ansamblu a tuturor probelor aflate la dosarul cauzei, deţine prerogativa de a stabili existenţa sau inexistenţa prejudiciului, respectiv valoarea acestuia, ca element constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, de constatarea căruia depinde însăşi tipicitatea infracţiunii. Apreciază că dispoziţia criticată este lipsită de claritate şi previzibilitate, conducând la reţinerea unor situaţii ce nu pot fi anticipate de persoanele acuzate de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. Invocă Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015. Totodată, textul nu permite stabilirea în mod clar a cazurilor în care neîndeplinirea unor obligaţii fiscale poate intra sub incidenţa dreptului penal, cu consecinţa atragerii răspunderii penale pentru forma agravată a infracţiunii de evaziune fiscală. 9. Apreciază că nu se poate pune semnul egalităţii între neîndeplinirea obligaţiilor fiscale şi noţiunea de prejudiciu, în condiţiile în care producerea unui prejudiciu presupune în mod obligatoriu diminuarea patrimoniului, condiţie ce nu este satisfăcută în cazul neîndeplinirii unor obligaţii fiscale. Principiul legalităţii incriminării şi pedepsei consacrat de dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale presupune definirea în mod clar, prin lege, a infracţiunilor şi a pedepselor aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când justiţiabilul are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice, care sunt actele sau omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este sancţiunea pe care ar putea să o atragă conduita sa. 10. Tribunalul Arad - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 258 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 19 august 2016. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005. Textul criticat a fost modificat prin articolul unic pct. 5 din Legea nr. 50/2013 privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 19 martie 2013. Textul criticat are următorul conţinut: „Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.“ 15. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 21 alin. (3), potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie şi art. 23 alin. (12), potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 şi 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, în ceea ce priveşte critica referitoare la prerogativa de a stabili existenţa sau inexistenţa prejudiciului, respectiv valoarea acestuia, ca element constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, de constatarea căruia depinde însăşi tipicitatea infracţiunii, Curtea observă că, prin Decizia nr. 258 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 19 august 2016, a apreciat că trebuie distins între latura penală şi latura civilă a procesului penal. În ceea ce priveşte prejudiciul ce interesează în soluţionarea laturii civile a procesului penal în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală, Curtea a observat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 23 noiembrie 2015, a statuat că, în cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală. 17. Cu acelaşi prilej, în ceea ce priveşte prejudiciul ce interesează în soluţionarea laturii penale a procesului în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală, Curtea a apreciat că, în general, acesta este constatat de către organele fiscale prin actele de control pe care le întocmesc, iar, ulterior, acesta este stabilit prin raportul de constatare fiscală sau raportul de expertiză contabilă/fiscală. Totodată, în baza probelor, instanţa de judecată se va pronunţa asupra existenţei şi întinderii acestuia. Curtea reţine că există posibilitatea ca prejudiciul ce va fi stabilit de instanţa de judecată prin soluţionarea acţiunii civile să fie superior prejudiciului stabilit în cursul urmăririi penale - cu incidenţă şi asupra laturii penale a procesului -, deoarece, în intervalul de timp cuprins între finalizarea fazei de urmărire penală şi pronunţarea unei soluţii definitive în cauză, prejudiciul va spori prin adiţionarea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere. Totodată, prin Decizia nr. 362 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2012, Curtea a constatat că instanţei de judecată îi revine rolul de a înfăptui actul de justiţie şi de a aprecia dacă există prejudiciu, care este întinderea acestuia, modul de producere, persoana vinovată etc. 18. De asemenea, în ceea ce priveşte contestarea valorii prejudiciului determinat de către organul competent potrivit legii, prin Decizia nr. 333 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 24 august 2017, şi Decizia nr. 664 din 24 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 20 aprilie 2018, Curtea a constatat că, din perspectiva legalităţii administrării probelor, aceste aspecte sunt verificate de către judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, iar acesta, în baza art. 346 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din acelaşi cod, poate exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale. După începerea judecăţii, dispusă de judecătorul de cameră preliminară, în faţa instanţei de judecată pot fi puse în discuţie (numai) aspecte ce ţin de temeinicia probelor, aspecte referitoare la împrejurări de fapt ce reies din proba contestată şi care, raportat la acuzaţia concretă pentru care a fost dispusă trimiterea în judecată, prezintă relevanţă. 19. Astfel, Curtea a constatat că nimic nu opreşte partea căreia probele avute în vedere îi sunt defavorabile să le conteste din perspectiva temeiniciei - în faza de judecată imediat după citirea rechizitoriului, dar anterior audierii inculpatului -, cerând astfel readministrarea/refacerea lor de către instanţa de judecată în condiţii de publicitate, nemijlocire şi contradictorialitate. Terminologia utilizată de legiuitor are în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale care nu au fost contestate. În acest sens, Curtea a observat că alin. (5) al art. 374 din Codul de procedură penală prevede că „Preşedintele întreabă procurorul, părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe“, părţile şi persoana vătămată având posibilitatea să conteste probele administrate şi să propună administrarea de probe, indiferent dacă au fost sau nu administrate în faza de urmărire penală. 20. Totodată, cu privire la posibilitatea readministrării probelor administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi, Curtea a reţinut că, potrivit art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală, acestea pot fi administrate din oficiu de către instanţă, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. Faptul că această posibilitate este atributul exclusiv al instanţei de judecată nu este de natură a afecta în niciun fel dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil, pentru că, potrivit art. 349 alin. (1) din Codul de procedură penală, „Instanţa de judecată soluţionează cauza dedusă judecăţii cu garantarea respectării drepturilor subiecţilor procesuali şi asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii“. 21. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia textul nu permite stabilirea în mod clar a cazurilor în care neîndeplinirea unor obligaţii fiscale poate intra sub incidenţa dreptului penal, cu consecinţa atragerii răspunderii penale pentru forma agravată a infracţiunii de evaziune fiscală, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016, a observat că, potrivit Legii nr. 241/2005, constituie infracţiune de evaziune fiscală săvârşirea faptelor în modalităţile prevăzute la alin. (1) lit. a)-g) al art. 9 din acest act normativ, sub aspectul laturii subiective presupunând intenţia directă calificată prin scop, şi anume sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. 22. Astfel, Curtea a reţinut că doar dacă se constată că scopul prevăzut de lege - sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - a fost urmărit prin săvârşirea faptei, se va reţine săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Aşa fiind, reglementarea acestei fapte ca infracţiune nu presupune înlăturarea posibilităţii corectării anumitor erori intervenite în completarea unor acte şi nici că efectuarea acestor corecturi ar echivala cu săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, atât timp cât scopul urmărit nu este acela de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. 23. În ceea ce priveşte lipsa de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor criticate, Curtea relevă că, prin Decizia nr. 171 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 6 august 2020, a reţinut că principiul legalităţii incriminării şi pedepsei consacrat de dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale presupune definirea în mod clar, prin lege, a infracţiunilor şi a pedepselor aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când justiţiabilul are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice, care sunt actele sau omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este sancţiunea pe care ar putea să o atragă conduita sa. 24. Curtea a statuat că dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie impun garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi cu respectarea cerinţelor de calitate a acestora, care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Având în vedere jurisprudenţa proprie şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituţiei şi Convenţiei, Curtea a reţinut că o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalităţii legilor, a reţinut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii. 25. Aplicând aceste considerente de principiu, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate sunt clar definite de lege, întrunind condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate circumscrise principiului legalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, indivizii putându-şi da seama din conţinutul dispoziţiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Traian Don în Dosarul nr. 4.213/108/2014* al Tribunalului Arad - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Arad - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
