Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.001/1/2017
┌──────────┬───────────────────────────┐
│Iulia │- preşedintele Înaltei │
│Cristina │Curţi de Casaţie şi │
│Tarcea │Justiţie - preşedintele │
│ │completului │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Lavinia │- preşedintele delegat al │
│Curelea │Secţiei I civile │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Eugenia │- preşedintele Secţiei a │
│Voicheci │II-a civile │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ionel │- preşedintele Secţiei de │
│Barbă │contencios administrativ şi│
│ │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Paula C. │- judecător la Secţia I │
│Pantea │civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Beatrice │- judecător la Secţia I │
│Ioana │civilă │
│Nestor │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Nina │- judecător la Secţia I │
│Ecaterina │civilă │
│Grigoraş │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia I │
│Gina │civilă │
│Pietreanu │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Bianca │- judecător la Secţia I │
│Elena │civilă │
│Ţăndărescu│ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Marian │- judecător la Secţia a │
│Budă │II-a civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Petronela │- judecător la Secţia a │
│Iulia Niţu│II-a civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ianina │- judecător la Secţia a │
│Blandiana │II-a civilă │
│Grădinaru │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│George │- judecător la Secţia a │
│Bogdan │II-a civilă │
│Florescu │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Cosmin │- judecător la Secţia a │
│Horia │II-a civilă │
│Mihăianu │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Daniel │- judecător la Secţia de │
│Gheorghe │contencios administrativ şi│
│Severin │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Andreea │- judecător la Secţia de │
│Marchidan │contencios administrativ şi│
│ │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Adriana │- judecător la Secţia de │
│Florina │contencios administrativ şi│
│Secreţeanu│fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Mădălina │- judecător la Secţia de │
│Elena │contencios administrativ şi│
│Grecu │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Gheza │- judecător la Secţia de │
│Attila │contencios administrativ şi│
│Farmathy │fiscal │
└──────────┴───────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.001/1/2017, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulament. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bihor - Secţia I civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Procedura de executare prevăzută de art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009), este o procedură de executare silită? În cadrul procedurii de executare prevăzute de art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 se poate formula contestaţie la executare propriu-zisă, prevăzută de art. 712 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în ceea ce priveşte cuantumul sumei ce se execută, coroborat cu art. 628 alin. (2)-(5) din Codul de procedură civilă?“ Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; apelantul-reclamant, personal, a depus un punct de vedere asupra chestiunii de drept. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Tribunalul Bihor - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 15 noiembrie 2016, în Dosarul nr. 18.353/271/2015, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, cu privire la chestiunea de drept mai sus menţionată. 2. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 13 decembrie 2016, ocazie cu care, din dispoziţia preşedintelui instanţei, a fost restituită cu menţiunea că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este sesizată prin încheierea semnată de toţi membrii completului, la care se ataşează o copie anonimizată (conform Deciziei nr. 37 din 7 decembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 25.01.2016), precum şi documentele relevante. 3. Sesizarea a fost retrimisă cu Adresa din 30 iunie 2017, fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 7 iulie 2017, cu nr. 2.001/1/2017. II. Expunerea succintă a procesului 4. Din încheierea de sesizare pronunţată de Tribunalul Bihor - Secţia I civilă, neînsoţită de alte documente din dosar, nu rezultă care a fost modul de desfăşurare a litigiului în faţa primei instanţe şi a celei de apel. 5. Rezultă doar că în şedinţa publică din 15 noiembrie 2016 instanţa a pus în discuţia părţilor cererea formulată de apelantul-reclamant privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă. 6. Sesizarea a fost considerată admisibilă prin încheierea pronunţată la această dată, prin care s-a dispus şi suspendarea judecăţii, în condiţiile art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă. III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 7. Completul de judecată al Tribunalului Bihor - Secţia I civilă, învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 18.353/271/2015, a apreciat că sesizarea este admisibilă, în raport cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele argumente: - cauza se află în ultimă instanţă, în apel; – de chestiunea de drept referitoare la posibilitatea formulării contestaţiei la executare silită propriu-zisă, în cadrul procedurii executării prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, depinde soluţionarea pe fond a cauzei; – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acestei chestiuni de drept şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. IV. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 8. Prin cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apelantul-reclamant a solicitat dezlegarea chestiunii de drept privind posibilitatea formulării contestaţiei la executare silită propriu-zisă în cadrul procedurii executării prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, cu motivarea că, pentru sumele primite în baza titlurilor executorii reprezentate de Sentinţa civilă nr. xxx din 26 martie 2008 a Tribunalului Caraş-Severin, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. xxxx din 24 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, respectiv de Sentinţa civilă nr. xxx din 18 iunie 2008 a Tribunalului Caraş-Severin, modificată parţial prin Decizia nr. xxxx din 17 noiembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, a existat o procedură de executare în curs, şi anume procedura prevăzută de art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 şi, în consecinţă, este greşită soluţia de respingere a contestaţiei la executare din prezenta cauză pe considerentul că nu există o procedură de executare silită în curs de desfăşurare şi că trebuie făcută dovada faptului că s-a adresat unui executor judecătoresc. 9. Intimatul Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pe considerentul că, în contestaţie, s-a menţionat, în mod expres, că această cerere este o contestaţie la executare propriu-zisă, iar nu o contestaţie la titlu şi, în consecinţă, pentru a putea promova o atare cerere, trebuie să existe o începere a executării silite, ale cărei acte de executare să fie contestate, pe de o parte, iar, pe de altă parte, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 a instituit o procedură de executare benevolă, şi nu o procedură de executare silită. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 10. Instanţa de sesizare nu a formulat un punct de vedere asupra chestiunii de drept deduse judecăţii, prin Încheierea din 15 noiembrie 2016. 11. Prin Adresa de înaintare a sesizării, din 30 iunie 2017, completul care a formulat sesizarea a redat întocmai expunerea de motive din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, după care a concluzionat că „existenţa unei legi de evaluare nu exclude de plano posibilitatea executării silite a creanţei, cu atât mai mult cu cât executarea putea fi declanşată anterior Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, de eşalonare. Nu există o incompatibilitate totală între ordonanţa de urgenţă şi posibilitatea exercitării contestaţiei la executare.“ VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 12. Jurisprudenţa Curţii de Apel Oradea - această instanţă a comunicat că opinia exprimată de judecătorii Secţiei I civile a Tribunalului Bihor - instanţa de trimitere - este în sensul că procedura prevăzută de art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 este o reglementare specială cu aplicabilitate limitată în timp, privind executarea silită a hotărârilor judecătoreşti prin care au fost acordate drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar. Se poate formula contestaţie la executare propriu-zisă în ceea ce priveşte cuantumul sumelor ce se execută. Jurisprudenţa celorlalte instanţe din ţară: 13. Curtea de Apel Alba Iulia a comunicat următoarele opinii teoretice: Judecătorii Secţiei I civile a Tribunalului Alba apreciază că procedura de executare prevăzută de art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 este o procedură de executare silită şi, prin urmare, îi sunt incidente dispoziţiile art. 712 alin. (1) coroborat cu art. 628 alin. (2)-(5) din Codul de procedură civilă. Hotărârile judecătoreşti devenite titluri executorii se execută de debitor de bunăvoie sau prin executare silită, în condiţiile legii. Suspendarea de drept a procedurii executării silite dispuse de art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, pentru termenele şi procentele din valoarea titlului executoriu stabilite prin alin. (1), nu exclude incidenţa dispoziţiilor art. 712 alin. (1) şi art. 628 alin. (2)-(5) din Codul de procedură civilă. Magistraţii judecătoriilor Sălişte şi Mediaş apreciază că aceasta nu este o procedură de executare silită, ci o procedură voluntară, astfel încât nu se poate formula contestaţie la executare în ceea ce priveşte cuantumul sumei ce se execută. Dimpotrivă, Tribunalul Hunedoara opinează că este o procedură de executare silită, în cadrul căreia se poate formula contestaţie la executare propriu-zisă. 14. Curtea de Apel Bacău a înaintat copia Deciziei nr. 366 din 11 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Bacău - Secţia I civilă, prin care s-a decis admiterea apelului şi reţinerea cauzei spre rejudecare cu privire la contestaţia la executare, fără ca, în această hotărâre, să se regăsească considerente care să intereseze cauza de faţă. Judecătoria Piatra-Neamţ a opinat că ne aflăm într-o procedură de executare voluntară a obligaţiei ce derivă din titlul executoriu; cu majoritate, s-a apreciat că este admisibilă formularea unei contestaţii la executare, faţă de dispoziţiile art. 712 din Codul de procedură civilă. Judecătoriile Oneşti şi Moineşti califică procedura în discuţie drept o procedură de executare silită, în cadrul căreia se poate formula contestaţie la executare propriu-zisă, în ceea ce priveşte cuantumul sumei de executat. 15. Curtea de Apel Braşov a comunicat lipsa jurisprudenţei în materia ce face obiectul sesizării. Punctul de vedere majoritar al judecătorilor Secţiei civile a Curţii este în sensul că procedura de executare instituită de prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 este o procedură de executare voluntară, iar o contestaţie la executare, în condiţiile art. 712 din Codul de procedură civilă, nu ar putea fi promovată. 16. Curtea de Apel Bucureşti a comunicat că nu s-a identificat jurisprudenţă relevantă care să vizeze problema de drept supusă analizei. Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că suntem în prezenţa unei proceduri speciale de executare, ce se completează cu prevederile dreptului comun (art. 712 din Codul de procedură civilă). Punctul de vedere al Secţiei a IV-a civile este că hotărârile primei instanţe având ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă sunt executorii de drept. Potrivit Deciziei nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3.06.2014, natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite, în sensul că, în cursul termenului în care are loc plata eşalonată, orice procedură de executare silită este suspendată de drept. Cu privire la cea de-a doua problemă de drept s-a apreciat că rezolvarea decurge din prima problemă de drept ridicată, în sensul că sunt aplicabile dispoziţiile art. 712 alin. (1) din Codul de procedură civilă. În acest sens se invocă şi Decizia nr. 1 din 16 ianuarie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 29 martie 2012. 17. Curtea de Apel Cluj a comunicat următoarele: Judecătorii Secţiei civile a Judecătoriei Bistriţa apreciază că nu este vorba despre o procedură de executare silită, astfel că, în cadrul ei nu pot fi formulate contestaţii la executare propriu-zise întemeiate pe art. 712 din Codul de procedură civilă, în ceea ce priveşte cuantumul sumei ce se execută. Judecătoria Cluj-Napoca îmbrăţişează aceeaşi opinie, cu următoarele nuanţări: din expunerea de motive a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 rezultă că actul normativ conturează cadrul în care se va efectua executarea silită, însă numai în măsura în care aceasta a fost declanşată de creditor, în situaţia contrară neputându-se discuta despre o urmărire iniţiată împotriva debitorului. Concluzia este diferită în ipoteza în care creditorul nu a formulat cerere de executare silită, iar debitorul, la termenele prevăzute de lege, face plata în mod voluntar. În raport cu dispoziţiile art. 623 din Codul de procedură civilă, procedura este realizată exclusiv de executorul judecătoresc sesizat de creditor, numai după depunerea cererii de executare silită, marcând debutul celei de-a doua faze a procesului civil. Judecătoria Turda apreciază unanim că textul art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 vine în explicitarea dispoziţiilor art. 622 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în scopul eliminării unor cheltuieli suplimentare, prin asumarea de către stat a obligaţiei de executare benevolă a plăţii sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, astfel încât acest text reglementează o fază prealabilă a executării silite, ce demarează prin înregistrarea cererii de executare la organele de drept. Nu se poate formula contestaţie la executare propriu-zisă în ceea ce priveşte cuantumul sumei ce se execută, deoarece modul de stabilire a sumelor este prerogativa statului român, aceasta cu atât mai mult cu cât, în alin. (2) al textului, s-a prevăzut suspendarea de drept a oricăror cereri de executare silită, o atare suspendare operând pentru toate părţile implicate în astfel de proceduri. Tribunalul Specializat Cluj opinează că aceasta nu este o procedură de executare silită, astfel încât eventualele neregularităţi ale acestei proceduri nu pot fi atacate pe calea contestaţiei la executare. Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă a comunicat Sentinţa nr. 1.694 din 31 octombrie 2012, pe care a apreciat-o ca fiind relevantă. 18. Curtea de Apel Constanţa a comunicat că nu s-au identificat hotărâri judecătoreşti în materia ce face obiectul sesizării. Judecătorii Secţiei I civile a Tribunalului Constanţa au exprimat două opinii: - este o procedură de executare silită, în cadrul căreia se poate face contestaţie la cuantumul sumei de pus în plată; – nu este o procedură de executare silită şi nu se poate face contestaţie; pentru sumele scadente, dar neexecutate, se poate demara o procedură de executare silită în condiţiile dreptului comun, art. 712 alin. (1) coroborat cu art. 628 alin. (2)-(5) din Codul de procedură civilă. 19. Curtea de Apel Craiova a comunicat Decizia nr. 569/A din 12 mai 2016 a Tribunalului Mehedinţi - Secţia I civilă, Sentinţa nr. 3.653 din 27 noiembrie 2015 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin şi Sentinţa nr. 944 din 18 septembrie 2013 a Judecătoriei Strehaia, prin care s-a reţinut că în mod greşit executorul judecătoresc a efectuat acte de executare, deşi dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 prevăd suspendarea de drept a executării silite. În ultima hotărâre s-a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare, cu motivarea că debitoarea a îndeplinit benevol o parte din obligaţia cuprinsă în titlul executoriu. 20. Curtea de Apel Galaţi a comunicat că nu s-au înregistrat cauze cu privire la problema de drept invocată. Judecătorii Secţiei I civile a Curţii apreciază că nu este vorba despre o procedură de executare silită în sensul dispoziţiilor Codului de procedură civilă, împrejurare faţă de care formularea unei contestaţii la executare cu privire la cuantumul sumei ce se execută nu este posibilă. Magistraţii Secţiei I civile a Tribunalului Galaţi au exprimat opinia potrivit căreia nu este vorba despre o procedură de executare silită, motivat de faptul că normele privind executarea silită sunt cuprinse în Codul de procedură civilă. Se poate formula o contestaţie la executare propriu-zisă cu privire la cuantumul sumei ce se execută, atât timp cât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 a prevăzut o eşalonare pe 5 ani a sumelor înscrise în titlurile executorii. 21. Curtea de apel Iaşi a comunicat opinia majoritară a judecătorilor secţiilor civile ale instanţelor arondate, în sensul că nu este vorba despre o procedură de executare silită, deoarece art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 reglementează doar plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, procedura de executare silită fiind cea reglementată de dispoziţiile Codului de procedură civilă. Se poate formula contestaţie la executare propriu-zisă în ceea ce priveşte cuantumul sumei ce se execută, doar cu condiţia declanşării procedurii de executare silită prevăzute de Codul de procedură civilă, aceste dispoziţii nefiind aplicabile în cazul unei executări benevole. 22. Curtea de apel Piteşti a comunicat că nu a identificat practică judiciară în această materie. Tribunalul Argeş apreciază că procedura prevăzută de art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă o limitare a executării silite din partea statului, o normă care duce la amânarea realizării unei creanţe stabilite împotriva sa. Această modalitate de executare, justificată de apărarea stabilităţii economice a statului la momentul respectiv, reprezintă totuşi o formă de executare silită, în cadrul căreia se poate formula contestaţie la executare propriu-zisă în ceea ce priveşte cuantumul sumei ce se execută, în raport cu art. 712 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Judecătoria Topoloveni împărtăşeşte aceeaşi opinie. Judecătoria Câmpulung apreciază că este vorba despre o procedură de executare silită, în cadrul căreia se poate formula contestaţie la executare în ceea ce priveşte cuantumul sumei ce se execută, întrucât nicio procedură de executare nu poate fi exclusă de la controlul legalităţii. 23. Curtea de apel Ploieşti a comunicat că instanţele din raza sa de competenţă au exprimat opinia că procedura de executare prevăzută de art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 este o procedură de executare silită şi se poate formula contestaţie la executare propriu-zisă în ceea ce priveşte cuantumul sumei ce se execută. S-a ataşat Sentinţa civilă nr. 1.378 din 28 ianuarie 2013 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia nr. 646 din 10 aprilie 2013 a Tribunalului Buzău - Secţia I civilă. 24. Curtea de apel Suceava a comunicat că nu a identificat practică în problema ce face obiectul sesizării. Opinia majoritară este că procedura de executare prevăzută de art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 este o procedură de executare silită şi se poate formula contestaţie la executare propriu-zisă în ceea ce priveşte cuantumul sumei de plată şi respectarea termenelor şi a procentelor prevăzute de actul normativ, includerea tuturor titlurilor executorii, calculul corect al actualizărilor. S-au anexat deciziile nr. 31 din 20 ianuarie 2015, nr. 614/A din 9 august 2016, nr. 279A din 13 octombrie 2014 ale Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă şi Sentinţa nr. 3.056 din 20 iunie 2017 a Judecătoriei Botoşani - Secţia civilă, aflată în apel. 25. Curtea de apel Timişoara a comunicat că doar Judecătoria Timişoara şi Tribunalul Timiş au soluţionat cauze cu o asemenea problematică juridică. În acest sens s-au depus Sentinţa nr. 14.056 din 11 noiembrie 2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin Decizia nr. 144 din 28 martie 2014 a Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Încheierea nr. 5.411 din 26 aprilie 2017, Sentinţa nr. 7.135 din 8 iunie 2017 şi Încheierea nr. 9.036 din 19 iulie 2017 ale Judecătoriei Timişoara. În opinia Judecătoriei Timişoara, procedura prevăzută de art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 este o procedură de executare silită. În cadrul acestei proceduri nu se poate formula contestaţie la executare propriu-zisă; dacă drepturile de natură salarială nu au fost cuantificate prin titlu, cuantumul se poate stabili şi pe calea executării silite, aplicându-se prevederile art. 663 din Codul de procedură civilă. Punctul de vedere al Judecătoriei Lugoj este că procedura prevăzută de art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 nu este o procedură de executare silită propriu-zisă, fiind vorba despre o eşalonare a plăţilor cu privire la titluri executorii, fără a fi exclusă posibilitatea formulării contestaţiei la executare. Judecătorii Secţiei I civile a Tribunalului Arad opinează că, în cadrul procedurii de executare silită reglementate de art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, se poate formula contestaţie la executare propriu-zisă. Judecătorii Tribunalului Caraş-Severin opinează că, atâta vreme cât creditorii deţin titluri executorii constând în hotărâri judecătoreşti definitive, învestite cu formulă executorie, debitorul nu poate amâna ori întârzia executarea prin adoptarea, la iniţiativa sa, a unor acte normative prin care să fie amânată executarea acestora. Creditorul deţine un titlu executoriu, respectiv are un „bun“ în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De aceea, măsurile instituite prin art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 contravin dispoziţiilor Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţie. Prin urmare, suntem în prezenţa unei proceduri de executare silită, în cadrul căreia se poate formula contestaţie la executare propriu-zisă în ceea ce priveşte cuantumul sumei, în temeiul art. 712 alin. (1) coroborat cu art. 628 alin. (2)-(5) din Codul de procedură civilă. 26. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 27. În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în repetate rânduri asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009. 28. Astfel, prin deciziile nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, şi nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Curtea a respins excepţiile de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, respectiv a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, reţinând că aceste acte normative au fost adoptate în vederea atenuării efectelor unei stări de criză economică generalizată, că măsurile adoptate urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză. Curtea a observat că, din această cauză, miza litigiului este una foarte mare pentru stat, reprezentantul intereselor generale ale societăţii, în timp ce, pentru creditorii statului, respectiv personalul bugetar plătit din fonduri publice, miza constă în recuperarea unor suplimente la salariul/indemnizaţia/ solda de bază, care, deci, nu afectează dreptul constituţional la salariu. 29. Prin Decizia nr. 173 din 20 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 15 mai 2014, instanţa de contencios constituţional a reţinut că dispoziţiile legale criticate au fost edictate de legiuitor cu respectarea exigenţelor normelor de tehnică legislativă, acestea având claritatea şi previzibilitatea necesare adoptării actului normativ; modalitatea de eşalonare instituită de legiuitor se încadrează în marja acordată statului în îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de debitor, constatată prin hotărâri judecătoreşti irevocabile. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, intervenţia statului, în faza de executare a hotărârii, poate avea forma unei întârzieri rezonabile a plăţii, însă măsura nu trebuie să aibă un caracter excesiv (Hotărârea Matheus împotriva Franţei, 2005). 30. Considerente asemănătoare au fost reţinute în deciziile nr. 384 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013, nr. 238 din 15 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 2 iulie 2014, nr. 443 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 10 noiembrie 2014 etc. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept 31. Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate referitoare la regularitatea actului de învestire şi la legătura chestiunii de drept cu soluţionarea pe fond a cauzei. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilităţii sesizării 32. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: 1. existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; 2. cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; 3. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; 4. ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea, pe fond, a cauzei în curs de judecată; 5. chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 33. Referitor la cadrul procesual în care a fost formulată cererea de pronunţare a unei hotărâri prealabile, se constată că sesizarea este dedusă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către completul Tribunalului Bihor - Secţia I civilă, învestit cu soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei civile pronunţate în Dosarul nr. 18.353/271/2015 de Judecătoria Oradea. 34. Având în vedere că decizia ce urmează a fi pronunţată în apel este una definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, se constată că, în cauză, sunt îndeplinite, parţial, condiţiile de ordin procedural prevăzute de art. 519 alin. (1) din acelaşi cod, respectiv litigiul în care a fost formulată cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, se află pe rolul unui tribunal, iar acesta este învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă. Regularitatea actului de învestire 35. Admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este condiţionată însă şi de regularitatea actului de învestire, acesta fiind reprezentat de încheierea motivată la care se referă art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă. 36. În conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată, după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă, prin încheiere, se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării, potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor. 37. Înţelesul noţiunii de „motivare“ a actului de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a făcut obiectul analizei instanţei supreme (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), fiind de subliniat faptul că, din cuprinsul motivării încheierii de sesizare, trebuie să rezulte îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă şi, de aici, şi necesitatea declanşării mecanismului de unificare a jurisprudenţei, reprezentat de hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 38. Deşi legiuitorul nu a prevăzut în mod explicit care este sancţiunea ce afectează încheierea ce nu cuprinde motivele pe care se întemeiază solicitarea de pronunţare a unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unor chestiuni de drept, este evident că, în atare situaţie, se impune respingerea sesizării, ca fiind inadmisibilă. 39. Astfel, încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie să cuprindă o argumentare temeinică asupra admisibilităţii sesizării, nu numai sub aspectul condiţiilor de procedură, cât, mai ales, asupra circumstanţierii condiţiei privind ivirea unei chestiuni de drept nouă, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei. 40. Chestiunea de drept ce constituie însuşi temeiul declanşării mecanismului de unificare a jurisprudenţei, consacrat prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, trebuie să fie una reală şi veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma de drept supusă discuţiei este îndoielnică, lacunară sau neclară, fiind susceptibilă, în aceste condiţii, să constituie izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al practicii neunitare. 41. Numai într-un atare context legal poate fi învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării hotărârii prealabile, în condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, şi, de aceea, este impusă condiţia ca încheierea de sesizare să fie motivată în acest sens, fiind de subliniat faptul că simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru iniţierea mecanismului de unificare jurisprudenţială, reprezentat de pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 42. Raportat la cauza pendinte, se constată că încheierea de sesizare nu cuprinde niciun argument în legătură cu caracterul îndoielnic, lacunar sau neclar al prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, instanţa de trimitere mărginindu-se la reiterarea pur formală a cerinţelor prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, fără a motiva, efectiv, în ce constă dificultatea de interpretare a normelor cuprinse în textele legale menţionate. 43. De asemenea, din încheierea de sesizare lipseşte total argumentarea admisibilităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul îndeplinirii condiţiei noutăţii chestiunii de drept, instanţa de trimitere rezumându-se la a arăta că această chestiune de drept este una nouă, fără nicio referire la criteriile de apreciere asupra acestei cerinţe. 44. Statuând asupra cerinţei noutăţii chestiunii de drept la care se referă art. 519 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a interpretat nuanţat această condiţie, reţinând faptul că acest criteriu, al vechimii normei juridice supuse discuţiei, nu este unul absolut, fiind îndeplinită condiţia noutăţii şi atunci când norma de drept nu este recent adoptată, cu condiţia, însă, ca instanţa să fie chemată să se pronunţe asupra respectivei probleme de drept pentru prima oară.^1────────── ^1 Decizia nr. 28 din 21 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 16 octombrie 2015; Decizia nr. 27 din 24 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 3 iulie 2017.────────── 45. Or, lipsa oricărei argumentări pe marginea cerinţei noutăţii chestiunii de drept în discuţie, mai ales în contextul în care norma reprezentată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 nu este recent adoptată, iar limitele şi înţelesul său au format obiect de dezbatere, face ca sesizarea să nu fie conformă cerinţelor prevăzute de art. 520 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, sub acest aspect. 46. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu este nu este argumentată nici condiţia ca de lămurirea chestiunii de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă să depindă soluţionarea, pe fond, a cauzei respective. 47. Spre deosebire de recursul în interesul legii, pe calea căruia se rezolvă o problemă de drept controversată, într-o manieră abstractă şi generală, în cazul hotărârii prealabile, dezlegarea unei chestiuni de drept este una punctuală, adecvată circumstanţelor speţei. 48. Ca atare, instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are obligaţia de a explicita, în concret, legătura dintre maniera de dezlegare a chestiunii de drept noi, în raport cu interpretările posibile prefigurate, şi soluţionarea cauzei pe fond. 49. De asemenea, în încheierea de sesizare, trebuie să se regăsească şi punctul de vedere al completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei asupra condiţiilor prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, cerinţă impusă prin dispoziţiile art. 520 alin. (1) teza a doua din acelaşi cod. 50. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă faptul că instanţa de trimitere nu exprimă, în cuprinsul încheierii de sesizare, punctul său de vedere asupra problemei de drept ce formează obiectul întrebării prealabile; alăturat adresei de înaintare a cererii de pronunţare a hotărârii prealabile, anexează şi un punct de vedere, în care arată că existenţa unei legi de eşalonare nu exclude, de plano, posibilitatea executării silite a creanţei, cu atât mai mult cu cât executarea putea fi declanşată anterior Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009. 51. Se apreciază, în cuprinsul aceluiaşi punct de vedere, că nu există o incompatibilitate totală între ordonanţa Guvernului şi posibilitatea exercitării contestaţiei la executare. 52. Pe lângă modalitatea discutabilă în care, printr-un punct de vedere transmis separat, instanţa de trimitere încearcă să completeze încheierea de admitere a cererii de sesizare, din perspectiva motivării soluţiei dispuse, nici punctul de vedere înaintat de Tribunalul Bihor nu poate fi considerat ca fiind motivat conform exigenţelor legale. 53. Simplele aprecieri formulate de instanţa de trimitere, în cuprinsul punctului de vedere, nu sunt suficiente pentru a considera satisfăcută cerinţa motivării cu privire la admisibilitatea sesizării. Astfel, Tribunalul Bihor nu menţionează argumentele pentru care apreciază că existenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 nu exclude posibilitatea executării silite a creanţei şi nici formularea unei contestaţii la executare. 54. În concluzie, sesizarea formulată de Tribunalul Bihor este inadmisibilă, cât timp încheierea de sesizare nu cuprinde o motivare temeinică pe marginea admisibilităţii sesizării, sub toate aspectele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, ceea ce conduce la respingerea sesizării, ca atare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bihor - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 18.353/271/2015, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: „Procedura de executare prevăzută de art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, este o procedură de executare silită? În cadrul procedurii de executare prevăzute de art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 se poate formula contestaţie la executare propriu-zisă, prevăzută de art. 712 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în ceea ce priveşte cuantumul sumei ce se execută, coroborat cu art. 628 alin. (2)-(5) din Codul de procedură civilă?“ Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2017. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE IULIA CRISTINA TARCEA Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
