Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 88 din 17 martie 2025 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 88 din 17 martie 2025 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 374 din 28 aprilie 2025

Comenteaza legea

Dosar nr. 2.374/1/2024


┌──────────────┬───────────────────────┐
│              │- vicepreşedintele     │
│Mariana       │Înaltei Curţi de       │
│Constantinescu│Casaţie şi Justiţie -  │
│              │preşedintele           │
│              │completului            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Georgeta│- pentru preşedintele  │
│Ponea         │Secţiei I civile       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Oana    │- preşedintele Secţiei │
│Surdu         │a II-a civile          │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena Diana   │- preşedintele Secţiei │
│Tămagă        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Beatrice Ioana│- judecător la Secţia I│
│Nestor        │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andreia Liana │- judecător la Secţia I│
│Constanda     │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mirela Vişan  │- judecător la Secţia I│
│              │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ileana        │- judecător la Secţia I│
│Ruxandra      │civilă                 │
│Tirică        │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Liviu│- judecător la Secţia I│
│Zidaru        │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Iulia Manuela │- judecător la Secţia a│
│Cîrnu         │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mirela        │- judecător la Secţia a│
│Poliţeanu     │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Virginia      │- judecător la Secţia a│
│Florentina    │II-a civilă            │
│Duminecă      │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│George Bogdan │- judecător la Secţia a│
│Florescu      │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Valentina     │- judecător la Secţia a│
│Vrabie        │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Maria  │- judecător la Secţia  │
│Ilie          │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Luiza Maria   │- judecător la Secţia  │
│Păun          │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Doina Vişan   │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Mihaela│- judecător la Secţia  │
│Voinescu      │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Alina Pohrib  │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘

    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.374/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.031/96/2023.
    5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a depus, în termen legal, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra chestiunii de drept.
    6. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.
    7. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    8. Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 1 octombrie 2024, în Dosarul nr. 1.031/96/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:
    "Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), în munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum şi în munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se poate include şi perioada în care un funcţionar public cu statut special - poliţist, în temeiul normelor juridice care îi reglementează statutul şi activitatea, este inclus pe o planificare de permanenţă la domiciliu, indiferent de îndeplinirea în concret a atribuţiilor specifice care au determinat întocmirea planificării sau este necesar ca acesta să îndeplinească în mod efectiv sarcinile şi atribuţiile de serviciu.
    Dacă interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este în sensul că munca suplimentară nu presupune ca funcţionarul public să îndeplinească în mod efectiv sarcinile şi atribuţiile de serviciu, acesta are dreptul la plata sporurilor salariale prevăzute de alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol pentru toată perioada în care a figurat pe planificarea de permanenţă sau cuantumul orelor ce se vor plăti suplimentar nu poate depăşi 360 de ore anual, în sensul art. 21 alin. (4) din aceeaşi lege? "

    9. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 25 octombrie 2024, cu nr. 2.374/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la data de 17 martie 2025.

    II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile
    10. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare
    "ART. 21
    Sporul pentru munca suplimentară
    (1) Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum şi munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.
    (2) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru va fi plătită în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.
    (3) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi plătită în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.
    (4) Plata muncii în condiţiile alin. (2) şi (3) se poate face numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic în scris, fără a se depăşi 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual, este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii. (...)"

    III. Expunerea succintă a procesului
    11. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita - Secţia I civilă cu nr. 1.031/96/2023, la data de 16 august 2023, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele şi pentru membrul de sindicat X - funcţionar public cu statut special - poliţist, a chemat în judecată pe pârâţii Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita şi şeful Poliţiei Municipiului Topliţa, solicitând următoarele:
    - anularea planificărilor de serviciu privind serviciul de permanenţă întocmite în ultimii trei ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată;
    – în principal, obligarea pârâtului la calcularea şi plata sumelor aferente orelor lucrate/planificate în cadrul serviciului de permanenţă la domiciliu, care depăşesc perioada normală de lucru în timpul zilelor lucrătoare, precum şi pe durata zilelor nelucrătoare, pentru perioada ultimilor 3 ani anteriori depunerii cererii, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data prestării serviciului de permanenţă şi până la data efectivă a plăţii;
    – în subsidiar, obligarea pârâtului la calcularea orelor lucrate/planificate în cadrul serviciului de permanenţă la domiciliu, care depăşesc perioada normală de lucru în timpul zilelor lucrătoare, precum şi pe durata zilelor nelucrătoare, pentru perioada ultimilor 3 ani anteriori depunerii cererii şi compensarea cu ore libere plătite.

    12. A arătat că, în perioada ianuarie-decembrie 2022, prin planificările lunare de permanenţă, membrul de sindicat a acumulat un număr de 2.546 de ore în care a fost la dispoziţia angajatorului, fiind obligat să se prezinte în cel mai scurt timp pentru a putea desfăşura activităţi de cercetare la faţa locului atunci când erau solicitate. Pe lângă aceste ore, a mai lucrat şi norma de 2.008 ore, aferente anului 2022, în total 4.554 de ore.
    13. În perioada ianuarie-mai 2023 a acumulat 900 de ore în care a fost la dispoziţia angajatorului, fiind obligat să se prezinte în cel mai scurt timp pentru a desfăşura activităţi de cercetare la faţa locului atunci când erau solicitate.
    14. Atunci când a fost programat să asigure serviciul de permanenţă, poliţistul a trebuit să fie la domiciliul/locuinţa său/sa, să nu părăsească localitatea, să răspundă de îndată dacă este solicitat, fiind în imposibilitate de a dispune în mod liber şi voluntar de timpul său. Altfel spus, deşi este la domiciliu, poliţistul trebuie să stea într-o stare de expectativă şi să răspundă „prezent“ la orice solicitare ar veni în intervalul în care asigură serviciul de permanenţă. În realitate, în acest interval poliţistul este la dispoziţia angajatorului, neputând dispune cum doreşte de timpul său liber.
    15. Nerespectarea programului de lucru, astfel cum rezultă din cele două planificări, constituie abatere disciplinară, iar, de la caz la caz, poate constitui şi infracţiunea de abuz în serviciu.
    16. Prin Sentinţa civilă nr. 477 din 24 aprilie 2024, Tribunalul Harghita - Secţia civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
    17. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, pricina aflându-se, în prezent, în faza procesuală a recursului la Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
    18. În şedinţa publică din 17 septembrie 2024, instanţa de trimitere a pus în discuţia părţilor aplicabilitatea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.
    19. Prin încheierea pronunţată la 1 octombrie 2024, instanţa de trimitere a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu problema de drept enunţată, precum şi suspendarea cauzei.

    IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării
    20. Instanţa de trimitere a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care stabilesc că, dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.
    21. Curtea a interpretat aceste prevederi legale ca fiind imperative şi, prin coroborare cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă (în partea de la care nu se derogă prin ordonanţa de urgenţă), a considerat că prezentul litigiu cade sub incidenţa reglementărilor ordonanţei de urgenţă mai sus amintite.

    V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    22. Părţile nu au exprimat în scris un punct de vedere asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, chiar dacă a fost amânată pronunţarea asupra sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu întrebarea prealabilă în acest sens.
    23. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a depus, în termen legal, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării, problema de drept supusă analizei presupunând o dificultate suficient de mare pentru ca mecanismul de unificare a practicii judiciare reprezentat de hotărârea prealabilă să poată fi antrenat.

    VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept
    24. Completul de judecată învestit cu soluţionarea recursului în Dosarul nr. 1.031/96/2023 a apreciat că, în speţă, există dificultatea de a stabili, în interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, în ce măsură, în munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum şi în munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se poate include şi perioada în care un funcţionar public cu statut special - poliţist, în temeiul normelor juridice care îi reglementează statutul şi activitatea, este inclus pe o planificare de permanenţă la domiciliu, indiferent de îndeplinirea în concret a atribuţiilor specifice care au determinat întocmirea planificării, sau este necesar ca acesta să îndeplinească în mod efectiv sarcinile şi atribuţiile de serviciu.
    25. Curtea a reţinut că există argumente care pot sprijini ambele poziţii contradictorii ale părţilor.
    26. Astfel, prin planificarea de permanenţă, reclamantul a fost nevoit să fie la dispoziţia angajatorului şi, deşi nu a prestat activitate în interesul acestuia, nu a putut dispune în mod liber de intervalul de timp în discuţie, în sensul că nu s-a putut deplasa la distanţă de locuinţă, nu a putut să îşi planifice activităţi şi a trebuit să fie capabil în permanenţă să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu.
    27. În acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative nr. 577/2008 privind programul de lucru al poliţiştilor, formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal (Ordinul nr. 577/2008), durata programului de lucru al poliţistului este, de regulă, 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână, cu un repaus săptămânal de 2 zile, de regulă sâmbăta şi duminica, iar potrivit art. 10 din ordin, orele de serviciu prestate de poliţist peste durata prevăzută la art. 2 alin. (1) se consideră ore suplimentare şi se plătesc sau se compensează cu timp liber corespunzător, conform dispoziţiilor legale privind salarizarea poliţiştilor.
    28. În plus, în speţă ar putea fi incidentă şi Cauza C-518/15, Hotărârea Curţii (Camera a cincea) din 21 februarie 2018, Ville de Nivelles împotriva lui Rudy Matzak, în care s-a decis că art. 2 din Directiva 2003/88 a Parlamentului European şi a Consiliului (Directiva 2003/88) trebuie interpretat în sensul că timpul de gardă pe care un lucrător îl petrece la domiciliu cu obligaţia de a răspunde la apelurile angajatorului său într-un interval de opt minute, ceea ce restrânge în mod semnificativ posibilităţile de a avea alte activităţi, trebuie să fie considerat „timp de lucru“.
    29. Aceste argumente ar putea contura ideea că timpul în care un poliţist este la dispoziţia angajatorului şi este obligat să intervină într-un interval scurt nu ar avea caracterul de timp liber potrivit ordinului menţionat şi ar putea fi considerat muncă suplimentară, cu consecinţa remunerării acesteia.
    30. Pe de altă parte, art. 1 din ordinul menţionat stabileşte că prin program de lucru se înţelege perioada în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile de serviciu potrivit prevederilor fişei postului, ceea ce ar putea susţine interpretarea pârâtului, în sensul că acele două condiţii sunt obligatorii şi cumulative.
    31. Aşadar, este necesar ca instanţa supremă să lămurească dacă, în interpretarea art. 21 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, în munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum şi în munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se poate include şi perioada în care un funcţionar public cu statut special - poliţist, în temeiul normelor juridice care îi reglementează statutul şi activitatea, este inclus pe o planificare de permanenţă la domiciliu, indiferent de îndeplinirea în concret a atribuţiilor specifice care au determinat întocmirea planificării, sau este necesar ca acesta să îndeplinească în mod efectiv sarcinile şi atribuţiile de serviciu.
    32. Deoarece alin. (4) al art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017 impune o limită de 360 de ore anual, iar reclamantul invocă jurisprudenţa comunitară, care ar trebui aplicată chiar în condiţiile unor norme juridice interne contrarii, instanţa trebuie să fie lămurită dacă, în condiţiile jurisprudenţei comunitare invocate, interpretarea art. 21 presupune repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant, fără limita impusă mai sus.
    33. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de trimitere a comunicat, la 13 noiembrie 2024, punctul de vedere motivat al completului de judecată asupra modului de dezlegare a problemei de drept, prin care, expunând conţinutul art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017, dar şi al art. 1 din Ordinul nr. 577/2008, a arătat că acest din urmă text pare să impună ca munca poliţistului (fie că este în timpul programului, fie că este muncă suplimentară) să privească şi efectuarea atribuţiilor specifice fişei postului, nu numai să fie la dispoziţia angajatorului. Or, simpla menţionare pe planificarea de permanenţă nu ar crea, din punct de vedere juridic, un statut de muncă suplimentară, în lipsa solicitării de îndeplinire a atribuţiilor specifice.
    34. Deşi aceste obligaţii ale poliţistului implică anumite inconveniente, acestea sunt specifice în mod inerent serviciului poliţienesc şi sunt consacrate legislativ de dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 360/2002).
    35. În ce priveşte limita în care s-ar plăti aceste sume, în ipoteza reţinerii muncii suplimentare, sunt incidente dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, care stabilesc că nu se pot depăşi 360 de ore anual.

    VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    36. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat un număr redus de hotărâri judecătoreşti, precum şi opinii teoretice exprimate de judecători.
    37. Astfel, într-o opinie s-a reţinut că timpul în care un poliţist este la dispoziţia angajatorului şi este obligat să intervină într-un interval scurt de timp nu ar putea fi considerat muncă suplimentară, cu consecinţa remunerării acestuia, întrucât caracterul permanent şi obligatoriu al serviciului poliţienesc obligă poliţistul ca, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum şi în afara acestuia, în situaţii temeinic justificate.
    38. Prin specificul activităţii, aceasta presupune disponibilitate permanentă, adică acea obligaţie a persoanelor care ocupă aceste funcţii de a fi pregătite în orice moment, în orice zi a săptămânii, să intervină pentru rezolvarea unor probleme deosebite şi cu caracter de urgenţă, pe care le presupune activitatea desfăşurată.
    39. S-a apreciat că trebuie distins între o planificare de permanenţă scriptică şi munca prestată efectiv în baza acestei planificări de permanenţă. Programul de lucru se limitează la perioada în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile de serviciu potrivit prevederilor fişei postului, nu şi „starea de veghe“, în care trebuie să manifeste vigilenţă şi să reacţioneze prompt în urma oricărei solicitări, fiind posibil ca acesta să nu îndeplinească în mod efectiv sarcinile şi atribuţiile de serviciu.
    40. În acest sens, s-au depus hotărâri judecătoreşti de către Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi au exprimat opinii teoretice Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Vaslui.
    41. Într-o a doua opinie, exprimată de Tribunalul Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal şi de Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a apreciat că perioada în care un funcţionar public cu statut special a figurat pe o planificare de permanenţă, chiar dacă nu a fost solicitat să îndeplinească atribuţiile specifice postului, reprezintă muncă suplimentară prestată peste programul normal de lucru, acesta fiind beneficiarul unui spor la salariul de bază, astfel cum se prevede şi în dispoziţiile art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017. Funcţionarul public cu statut special are limitată libertatea de mişcare, de desfăşurare a unor activităţi extranee atribuţiilor sale de serviciu, repausul este restrâns, astfel că toate aceste restrângeri trebuie să fie remunerate, deoarece reprezintă timp de lucru.
    42. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

    VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    43. Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale supuse interpretării.

    IX. Raportul asupra chestiunii de drept
    44. Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că nu se verifică condiţia dificultăţii chestiunii de drept supuse dezlegării.

    X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:
    45. Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.
    46. Domeniul de reglementare al acestui act normativ este prevăzut expres prin dispoziţiile art. 1, ordonanţa aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.
    47. În consecinţă, prevederile ordonanţei de urgenţă se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa cu prevederile dreptului comun, cuprinse în Codul de procedură civilă, astfel cum se statuează, expres, prin art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.
    48. Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“
    49. Procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării:
    - existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac;
    – cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze;
    – existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei;
    – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    50. Prima condiţie este îndeplinită, deoarece cauza în cadrul căreia a fost formulată sesizarea, înregistrată cu nr. 1.031/96/2023, se află în curs de judecată, în ultimă instanţă, la Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
    51. Este îndeplinită şi a doua condiţie, litigiul având ca obiect stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, respectiv ale funcţionarilor publici cu statut special - poliţişti.
    52. Nu este îndeplinită însă a treia condiţie de admisibilitate, ce vizează existenţa unei chestiuni de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
    53. În cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu se defineşte noţiunea „chestiune de drept“, însă lămurirea sensului acesteia se va face ţinând seama de principiile prezentate de legiuitorul delegat în preambulul ordonanţei de urgenţă şi de necesitatea completării, conform art. 4 din acelaşi act normativ, a dispoziţiilor speciale ale acesteia cu prevederile dreptului comun, cuprinse în Codul de procedură civilă, şi cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dată în interpretarea prevederilor de drept comun, jurisprudenţa care a dezvoltat noţiunea autonomă a „chestiunii de drept“, susceptibilă de interpretare pe calea mecanismului hotărârii prealabile.
    54. În preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, alături de alte principii prezentate, legiuitorul delegat a înţeles să ţină seama de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România“, apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea noilor norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept“.
    55. Aşadar, rezultă, fără echivoc, ideea că procedura specială prevăzută de ordonanţa de urgenţă prezintă caracteristicile esenţiale ale procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aşa cum aceasta este reglementată de dispoziţiile de drept comun din art. 519-521 din Codul de procedură civilă, la care se adaugă diferenţele specifice, menţionate expres în conţinutul dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă.
    56. Mai mult, spre deosebire de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, care folosesc noţiunea de „chestiune de drept“, în preambulul ordonanţei de urgenţă, legiuitorul delegat foloseşte sintagma „chestiuni dificile de drept“, intenţionând să sublinieze, astfel, că doar chestiunile cu un anumit grad de dificultate în drept (şi nu orice chestiuni de drept) sunt cele care pot forma obiectul procedurii speciale reglementate de ordonanţa de urgenţă, în acord cu întreaga jurisprudenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezvoltată începând cu anul 2013, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, care a instituit acest mecanism de unificare a priori a jurisprudenţei instanţelor naţionale.
    57. Raţiunea instituirii condiţiilor formale, anterior arătate, ale sesizării constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus acest mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenţei şi asigurarea predictibilităţii acesteia, fără ca folosirea sa să genereze suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesităţii declanşării procedurii de către instanţa de judecată, cu consecinţa prelungirii, fără temei, a duratei procesului civil şi, din această perspectivă, a afectării dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
    58. În consecinţă, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie, în sarcina instanţelor specializate în materia prevăzută de art. 1 din actul normativ, obligaţia de a declanşa mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile în orice situaţie în care este identificată o chestiune de drept ce nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanţei supreme, ci numai în acele cazuri în care chestiunea de drept în discuţie reflectă acele trăsături (cu excepţia noutăţii), pe care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept le-a subliniat, în mod constant, în jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea dispoziţiilor art. 519-520 din Codul de procedură civilă, cu care ordonanţa de urgenţă se completează.
    59. Referitor la cerinţa existenţei unei chestiuni de drept reale, dificile, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au reţinut următoarele:
    a) chestiunea de drept care necesită, cu pregnanţă, a fi lămurită prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme, în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii;
    b) chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie o chestiune care ridică serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, iar nu realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu ori existenţa unor simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei;
    c) pentru a ne afla în prezenţa unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie să fie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecţia asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, şi de o manieră în care să se întrevadă, explicit, pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanşarea mecanismului hotărârii prealabile.

    60. În cauza de faţă, chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată nu îndeplineşte cerinţa de a fi o veritabilă chestiune de drept, născută dintr-un text incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile. Textul de lege a cărui interpretare se solicită este art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017, redat la paragraful 10 din prezenta decizie.
    61. Acest text de lege este clar, nefiind susceptibil de interpretări diferite sau contradictorii, aspect ce reiese din încheierea de sesizare în care instanţa de trimitere a interpretat dispoziţia legală în discuţie, fără nicio dificultate, reţinând că reclamantul ar avea dreptul ori la compensarea cu ore libere, ori la plata unui spor, iar alegerea modalităţii de compensare este în căderea instanţei învestite cu soluţionarea cauzei. Instanţa a arătat că problema de dezlegat este aceea dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017, în munca suplimentară se poate include şi perioada în care poliţistul este inclus pe o planificare de permanenţă la domiciliu, indiferent de îndeplinirea, în concret, a atribuţiilor de serviciu.
    62. În acest sens, instanţa de trimitere a avut în vedere dispoziţiile art. 1 din Ordinul nr. 577/2008 şi a apreciat că acestea impun ca munca poliţistului, fie că este în timpul programului de lucru, fie că este muncă suplimentară, să privească şi efectuarea atribuţiilor specifice fişei postului, nu numai să fie la dispoziţia angajatorului, reţinând, ca argument suplimentar, şi prevederile art. 14 din acest ordin, care stabilesc caracterul permanent şi obligatoriu al serviciului poliţienesc, ce obligă poliţistul ca pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum şi în afara acestuia, în situaţii temeinic justificate. A concluzionat că, în aceste condiţii, simpla menţionare pe planificarea de permanenţă nu ar crea, din punct de vedere juridic, un statut de muncă suplimentară, în lipsa solicitării de îndeplinire a atribuţiilor specifice.
    63. Aşadar, verificarea premiselor sesizării relevă faptul că aceasta nu pune în discuţie o dificultate de interpretare punctuală a normelor de drept indicate în actul de sesizare, de natură să necesite intervenţia instanţei supreme, ci urmăreşte, mai degrabă, o validare a opiniei exprimate de instanţa învestită cu soluţionarea cauzei.
    64. Pe de altă parte, instanţa de trimitere, în încercarea de a justifica existenţa unor argumente care ar putea sprijini ambele poziţii contradictorii ale părţilor, arată că, în speţă, ar putea fi incidentă şi Cauza C-518/15 Ville de Nivelles împotriva lui Rudy Matzak, în care s-a decis că art. 2 din Directiva 2003/88 trebuie interpretat în sensul că timpul de gardă pe care un lucrător îl petrece la domiciliu cu obligaţia de a răspunde la apelurile angajatorului său într-un interval de timp scurt trebuie să fie considerat „timp de lucru“.
    65. Or, o astfel de evaluare se poate realiza numai pe baza unei analize nemijlocite şi directe de către instanţa învestită cu soluţionarea cauzei, în raport cu situaţia particulară a fiecărei cauze, cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi cu normele incidente din dreptul Uniunii Europene, tocmai pentru a se verifica in concreto dacă numai timpul aferent prestării efective a atribuţiilor de serviciu trebuie considerat „timp de lucru“ în sensul Directivei 2003/88.
    66. În consecinţă, se constată că problema de drept ce se solicită a fi dezlegată nu îndeplineşte cerinţa de a fi o veritabilă chestiune de drept. Textele de lege a căror interpretare se solicită sunt clare, nesusceptibile de interpretări contradictorii, fiind necesară realizarea unui simplu raţionament judiciar, prin analiza sistematică a textelor legale apreciate ca fiind relevante în cauză.

    67. Din considerentele expuse anterior, ca urmare a constatării neîndeplinirii condiţiei de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni de drept reale, dificile, în temeiul art. 2 alin. (1) şi al art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, precum şi al art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea se va respinge, ca inadmisibilă.
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.031/96/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele probleme de drept:
    "Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum şi în munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se poate include şi perioada în care un funcţionar public cu statut special - poliţist, în temeiul normelor juridice care îi reglementează statutul şi activitatea, este inclus pe o planificare de permanenţă la domiciliu, indiferent de îndeplinirea în concret a atribuţiilor specifice care au determinat întocmirea planificării sau este necesar ca acesta să îndeplinească în mod efectiv sarcinile şi atribuţiile de serviciu
    Dacă interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este în sensul că munca suplimentară nu presupune ca funcţionarul public să îndeplinească în mod efectiv sarcinile şi atribuţiile de serviciu, acesta are dreptul la plata sporurilor salariale prevăzute de alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol pentru toată perioada în care a figurat pe planificarea de permanenţă sau cuantumul orelor ce se vor plăti suplimentar nu poate depăşi 360 de ore anual, în sensul art. 21 alin. (4) din aceeaşi lege?"

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 martie 2025.

                    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    MARIANA CONSTANTINESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Adriana Elena Stamatescu

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 88 din 17 martie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 88 din 17 martie 2025 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 88 din 17 martie 2025 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare