Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- │
│Benke Károly │magistrat-asistent-şef│
│ │delegat │
└───────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (1^1) şi art. 27 alin. (2^3) lit. c) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Gheorghe Mărginean şi Dorina Mărginean în Dosarul nr. 6.822/176/2019 al Judecătoriei Alba Iulia şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.955D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent-şef delegat referă asupra faptului că autorii excepţiei de neconstituţionalitate au depus concluzii scrise, prin care solicită admiterea acesteia. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 596 din 4 mai 2010. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 15 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 6.822/176/2019, Judecătoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1^1) şi ale art. 27 alin. (2^3) lit. c) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Gheorghe Mărginean şi Dorina Mărginean într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei hotărâri emise de Comisia judeţeană Alba pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin care a fost respinsă cererea autorilor excepţiei de emitere a unui titlu de proprietate pentru o diferenţă de suprafaţă de 193 mp de teren intravilan aferent locuinţei acestora, motivat de faptul că în cauză nu sunt incidente prevederile Legii nr. 231/2018 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 [cu referire la art. 27 alin. (2^3) lit. c) din Legea nr. 18/1991], ci cele ale art. 24 din Legea nr. 18/1991. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că redactarea art. 27 alin. (2^3) lit. c) din Legea nr. 18/1991 este ambiguă şi nu îndeplineşte cerinţa de claritate şi precizie a legii şi, astfel, este de natură a crea discriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni cărora li s-au atribuit terenuri pentru construirea de locuinţe şi edificarea gospodăriilor, acestora fiindu-le recunoscut dreptul de proprietate, spre deosebire de autorii excepţiei, deşi aceştia nu au nicio culpă. 7. Se susţine că există discriminare în raport cu cetăţenii cărora li s-au atribuit prin act administrativ suprafeţe de teren pentru construirea de locuinţe şi care beneficiază de reconstituirea dreptului de proprietate, cu titlu gratuit, pentru întreaga suprafaţă aflată în folosinţă, în raport cu cei cărora li sau atribuit astfel de terenuri prin act administrativ anterior anului 1989, iar proprietarii/moştenitorii acestora deposedaţi de teren anterior anului 1989 nu au formulat cerere de reconstituire, în raport cu cei cărora li s-au atribuit astfel de terenuri, dar proprietarul/moştenitorii acestora nu a/nu au formulat cerere de reconstituire pentru terenul atribuit, precum şi în raport cu cei cărora li s-au atribuit astfel de terenuri, iar fostului proprietar deposedat abuziv i s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent de către autorităţile competente. 8. Se arată că, în cauză, cererea de restituire în natură a terenului a fost respinsă, iar dispoziţia astfel emisă nu a fost atacată de moştenitoarea proprietarului deposedat abuziv şi nici invalidată în controlul de legalitate efectuat de prefect, anterior trimiterii dosarului la Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. Simpla stare de fapt că nu au fost încă achitate despăgubirile cuvenite pentru terenul nelegal preluat de statul român nu înseamnă că problema restituirii în natură a terenului nu a fost rezolvată definitiv. 9. Se apreciază că simpla existenţă a unei cereri de reconstituire nu trebuie să împiedice admiterea unei cereri formulate pe baza Legii nr. 231/2018, ci modul de soluţionare a acesteia. Faptul că dosarul încă nu a fost soluţionat, neachitându-se încă despăgubirile, nu echivalează cu existenţa unei cereri în sensul art. 27 alin. (2^3) lit. c) din Legea nr. 18/1991. În realitate, o asemenea situaţie semnifică faptul că nimeni nu mai are pretenţii la acel teren şi titlul statului este valabil. Cererea proprietarului a fost soluţionată definitiv, chiar dacă despăgubirile nu au fost încă acordate. Problema terenului este soluţionată, acesta nu poate fi restituit în natură fostului proprietar sau moştenitorilor, iar scopul textului criticat este tocmai de evitare a situaţiei în care prin dispoziţia primarului să se fi admis cererea de reconstituire în natură şi pe cale administrativă să se ateste dreptul de proprietate al deţinătorului. În cazul de faţă, terenul a rămas în proprietatea statului şi, în consecinţă, sub acest aspect, nu există alte cereri de reconstituire asupra terenului. 10. Se arată că sunt încălcate prevederile art. 16 din Constituţie în măsura în care o cerere de reconstituire soluţionată prin acordarea de măsuri reparatorii împiedică admiterea acţiunii întemeiate pe prevederile Legii nr. 231/2018, lege care a încercat să reglementeze cât mai clar situaţia actualilor deţinători cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti. Atât timp cât nu există dispoziţie de restituire în natură şi există dispoziţie de acordare de măsuri reparatorii, acţiunea întemeiată pe baza Legii nr. 231/2018 este întemeiată, întrucât este cert că terenul aparţine statului român. În această situaţie, condiţia prevăzută de textul criticat pentru constituirea dreptului de proprietate este neconstituţională şi determină o discriminare gravă între cetăţeni aflaţi în situaţie identică: atribuire de loturi de autoritatea publică anterior anului 1989 pentru construirea de locuinţe şi edificarea unei gospodării. 11. Se mai menţionează că art. 24 alin. (1^1) din lege a fost abrogat tacit prin Legea nr. 231/2018 şi este neconstituţional pentru că încalcă dreptul de proprietate anterior dobândit prin Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii. 12. Judecătoria Alba Iulia apreciază că dispoziţiile art. 27 alin. (2^3) lit. c) din Legea nr. 18/1991 sunt neconstituţionale în măsura în care se referă şi la cererile de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate formulate de către alte persoane, în soluţionarea cărora s-a emis dispoziţie de restituire în echivalent, rămasă definitivă, întrucât se încalcă principiul nediscriminării instituit de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Se creează o discriminare sub aspectul tratamentului juridic aplicabil unor persoane aflate în situaţii juridice identice, respectiv, pe de o parte, deţinătorii de terenuri cu privire la care s-a respins cererea de restituire în natură şi s-au acordat despăgubiri persoanei îndreptăţite şi, pe de altă parte, deţinătorii de terenuri cu privire la care s-au respins cererile de restituire în natură, dar, deşi s-a propus acordarea de despăgubiri, autoritatea competentă nu a emis încă o decizie şi nu s-au acordat despăgubiri persoanei îndreptăţite. Astfel, simpla împrejurare de fapt a soluţionării de către autoritatea competentă a dosarelor având ca obiect acordarea de despăgubiri persoanelor îndreptăţite înainte sau după intrarea în vigoare a Legii nr. 231/2018 nu se poate constitui în argument care să justifice în mod obiectiv şi rezonabil aplicarea unui tratament juridic diferit persoanelor care au formulat cerere de emitere a titlului de proprietate pentru terenurile aferente locuinţei şi anexelor gospodăreşti. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit prevederilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 24 alin. (1^1) şi ale art. 27 alin. (2^3) lit. c) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, care au următorul cuprins: - Art. 24 alin. (1^1): „Suprafaţa terenurilor prevăzute în alin. (1), aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, nu poate fi mai mare decât cea prevăzută în actul de atribuire provenit de la cooperativa de producţie, consiliul popular sau primăria din localitatea respectivă.“; – Art. 27 alin. (2^3) lit. c): "(2^3) În cazul terenurilor aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curţii şi grădinii din jurul acestora, care nu au fost cooperativizate, deţinătorii sau moştenitorii acestora, inclusiv cei care au cumpărat imobilul potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, pot solicita, la cerere, comisiei judeţene emiterea titlului de proprietate în condiţiile prezentei legi, astfel: [...] c) nu fac obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane." 17. Art. 24 alin. (1), la care trimite alin. (1^1), are următorul cuprins: „Terenurile situate în intravilanul localităţilor, care au fost atribuite de cooperativele agricole de producţie, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane îndreptăţite, pentru construcţia de locuinţe şi anexe gospodăreşti, pe care le-au edificat, rămân şi se înscriu în proprietatea actualilor deţinători, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenurile preluate în orice mod de la foştii proprietari“. 18. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, cu titlu prealabil, că aceasta ridică două probleme de admisibilitate de naturi juridice diferite. Astfel, prima problemă de admisibilitate vizează în mod direct un aspect ce ţine de natura controlului de constituţionalitate (abstract/concret), respectiv legătura cu soluţionarea cauzei a textelor contestate, iar a doua de limitele de competenţă a Curţii Constituţionale. Art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 constituie sediul materiei în privinţa condiţiilor de admisibilitate ce ţin de cadrul procesual în care se ridică excepţia de neconstituţionalitate (autoritatea în faţa căreia se ridică excepţia, titularul dreptului de a o invoca ori legătura cu soluţionarea cauzei), precum şi de obiectul excepţiei în sens de trăsături distinctive şi definitorii ale normei care poate fi supuse controlului (caracterul său de act de reglementare primară, de a fi în vigoare şi de a nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională în precedent). În schimb, art. 61, art. 126 alin. (1), art. 142 alin. (1) şi art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 constituie un cadru referenţial cu privire la condiţiile de admisibilitate ce ţin de limitele de competenţă ale instanţei constituţionale atunci când aceasta procedează la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea neputând modifica sau completa textul criticat şi nici de a-l interpreta sau aplica în cauza a quo. Având în vedere natura acestor condiţii de admisibilitate, precum şi succesiunea logică a intervenirii acestora în procedura de analiză a admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea se va pronunţa mai întâi asupra celor cuprinse în art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar ulterior asupra celor ce privesc delimitarea competenţei sale în raport cu celelalte autorităţi publice. 20. Coroborând cele arătate la paragraful precedent cu Decizia nr. 323 din 18 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 24 septembrie 2021, paragraful 15, rezultă că există o anumită ordine de soluţionare a condiţiilor de admisibilitate reglementate de Legea nr. 47/1992, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii. Această ordine este următoarea: (i) identificarea elementelor structurale ale excepţiei de neconstituţionalitate conform art. 10 alin. (2) raportat la art. 29 alin. (1) cu referire la noţiunea „excepţiilor“ din Legea nr. 47/1992 pentru a determina dacă cererea formulată se constituie într-o veritabilă excepţie; (ii) analiza condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 şi (iii) analiza condiţiilor de admisibilitate ce ţin de limitele de competenţă ale instanţei constituţionale [art. 61, art. 126 alin. (1), art. 142 alin. (1) şi art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992]. Curtea mai observă că instanţele judecătoreşti au competenţa de a respinge cererile de sesizare a Curţii Constituţionale atât în prima ipoteză, desigur, cu distincţiile realizate prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, în raport cu competenţa Curţii Constituţionale, cât şi în cea de-a doua ipoteză indicată; în schimb, în cea de-a treia ipoteză o asemenea competenţă este exclusă. Totodată, în acest context, Curtea reţine plenitudinea sa de competenţă în privinţa analizării tuturor condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, decizia de a declanşa controlul de constituţionalitate fiind una exclusivă, şi subliniază faptul că, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, numai instanţa constituţională este singura în drept să hotărască cu privire la condiţiile de admisibilitate ce ţin de delimitarea sferei sale de competenţă. 21. Transpunând cele de mai sus la cauza de faţă, Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate cuprinde cele trei elemente de structură specifice (text criticat, normă de referinţă şi motivarea propriu-zisă), astfel că urmează să analizeze dacă aceasta respectă condiţiile de la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Astfel, Curtea reţine că art. 27 alin. (2^3) lit. c) şi art. 24 alin. (1^1) din Legea nr. 18/1991 vizează ipoteze diferite cu privire la constituirea dreptului de proprietate, respectiv terenuri atribuite de la cooperativa de producţie [art. 24 alin. (1^1)] sau de la alte entităţi [art. 27 alin. (2^3) lit. c)]. Întrucât în cauză este vorba de o cerere de constituire a dreptului de proprietate cu privire la un singur teren, ar rezulta că unul dintre cele două texte nu ar avea legătură cu cauza. Cercetând însă actele dosarului, Curtea constată că cererea de constituire a fost formulată în temeiul art. 27 alin. (2^3) lit. c), dar a fost respinsă de Comisia judeţeană Alba pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în temeiul art. 24 alin. (1^1) din lege. Prin urmare, litigiul poartă şi asupra legii aplicabile în cauză, iar instanţa constituţională nu poate respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a unuia dintre texte pe motiv că nu ar fi aplicabil cauzei. Din contră, chiar pentru faptul că instanţa trebuie să tranşeze care dintre cele două texte este aplicabil în cauză, trebuie să se considere că la momentul ridicării excepţiei ambele texte au legătură cu cauza în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Rezultă că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. 22. Cu privire la examinarea respectării condiţiilor de admisibilitate ce ţin de limitele sale de competenţă atunci când procedează la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, analizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1^1) din Legea nr. 18/1991, constată că autorilor excepţiei le-a fost atribuită în acte o suprafaţă de teren de 100 mp, iar în fapt aceştia deţin o suprafaţă de 293 mp, astfel că pentru diferenţa de suprafaţă nu li s-a emis un titlu de proprietate. Autorii sunt nemulţumiţi de faptul că suprafaţa pe care se constituie dreptul de proprietate este cea prevăzută în actul de atribuire şi nu cea deţinută şi folosită în fapt. Se doreşte astfel modificarea şi completarea textului legal criticat în sensul reglementării posibilităţii constituirii dreptului de proprietate şi asupra terenului deţinut şi folosit în fapt de aceştia. Or, soluţionarea acestui aspect nu ţine de competenţa Curţii Constituţionale, întrucât implică un act de legiferare, care ţine de competenţa Parlamentului. Aşadar, având în vedere art. 61 din Constituţie şi art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu poate modifica sau completa un text de lege, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1^1) din Legea nr. 18/1991 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 23. Analizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (2^3) lit. c) din Legea nr. 18/1991, Curtea observă că, potrivit acestora, emiterea titlului de proprietate pentru terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curţii şi grădinii din jurul acestora, care nu au fost cooperativizate, poate fi realizată cu respectarea a trei condiţii prevăzute de lege. Una dintre aceste condiţii este ca respectivul teren să nu facă obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane. Autorii excepţiei învederează Curţii faptul că această sintagmă ar trebui interpretată în sensul că în cazul în care Comisia Naţională de Compensare a Imobilelor (CNCI) a validat decizia entităţii învestite de lege, prin care s-a stabilit că imobilul preluat în mod abuziv nu poate fi restituit în natură, şi a emis decizia de compensare prin puncte, decizie care se află în faza de executare, cererea de reconstituire trebuie considerată ca fiind soluţionată, iar imobilul în cauză să nu mai fie afectat de existenţa unei cereri de reconstituire. Astfel, se apreciază că textul este constituţional numai dacă vizează cererile de reconstituire aflate pe rolul CNCI până la emiterea deciziei de compensare în puncte, care a devenit definitivă prin respingerea acţiunilor în justiţie formulate împotriva acesteia; după acest moment însă trebuie să se considere că nu mai există o cerere de reconstituire aflată pe rol care să împiedice emiterea titlului de proprietate în favoarea deţinătorului/moştenitorului terenurilor respective tocmai pentru că acest moment marchează faptul că bunul imobil nu poate fi restituit în natură, acordându-se despăgubiri. 24. Or, o asemenea apreciere, şi anume dacă respectiva condiţie vizează momentul anterior sau ulterior emiterii deciziei de compensare în puncte de către CNCI/respingerii contestaţiilor formulate cu privire la aceasta, este o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, şi nu o problemă de constituţionalitate. Soluţionarea unor asemenea aspecte nu intră în sfera contenciosului constituţional, ci ţine de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti. 25. Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aşadar, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. Curtea mai observă că, în realitate, autorii excepţiei sunt nemulţumiţi de modul eventual de interpretare a acesteia. Totodată, clarificarea împrejurărilor cauzei şi determinarea prevederilor de lege incidente revin competenţei exclusive a instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, nefiind de resortul contenciosului constituţional (a se vedea Decizia nr. 113 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 8 iunie 2021, paragraful 22). 26. Aşadar, având în vedere art. 126 alin. (1) din Constituţie şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu are competenţa de a interpreta şi aplica legea, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a art. 27 alin. (2^3) lit. c) din Legea nr. 18/1991 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1^1) şi ale art. 27 alin. (2^3) lit. c) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Gheorghe Mărginean şi Dorina Mărginean în Dosarul nr. 6.822/176/2019 al Judecătoriei Alba Iulia. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Alba Iulia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 decembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef delegat, Benke Károly ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
