Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- │
│Benke Károly │magistrat-asistent-şef│
│ │delegat │
└───────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2^1) şi (4) coroborate cu ale art. 27 alin. (2^1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 36 din 4 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepţie ridicată de Veronica Amzărescu, Octavian Misaros, Alexandra-Andreea Paleoca şi Ancuţa-Diana Mesaroş în Dosarul nr. 7.581/182/2017 al Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.384D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent-şef delegat referă asupra faptului că autorii excepţiei de neconstituţionalitate au depus concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că aceasta nu cuprinde veritabile critici de neconstituţionalitate. În subsidiar, se arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 31 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 7.581/182/2017, Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2^1) şi (4) coroborate cu ale art. 27 alin. (2^1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 36 din 4 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepţie ridicată de Veronica Amzărescu, Octavian Misaros, Alexandra-Andreea Paleoca şi Ancuţa-Diana Mesaroş într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui apel formulat împotriva sentinţei prin care a fost admisă cererea autorilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor preluate abuziv de cooperativele agricole de producţie, fără niciun titlu. Iniţial, Comisia locală de fond funciar Baia Mare a respins cererea acestora pe motiv că a fost depusă în afara termenelor prevăzute de legile fondului funciar. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, pentru dobândirea ope legis a dreptului de proprietate de către foştii proprietari ai terenurilor preluate de fostele cooperative agricole de producţie/stat trebuie îndeplinite două condiţii, şi anume ca preluarea terenurilor să fi fost abuzivă sau fără titlu şi ca vechile amplasamente să fie libere/să nu fi fost atribuite legal altor persoane. Dispoziţiile legale criticate reglementează revenirea de drept a terenurilor preluate abuziv de cooperativele agricole de producţie/stat de la persoanele fizice, fără niciun titlu, ceea ce înseamnă că foştii proprietari nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra terenurilor respective şi că cererea de reconstituire nu este supusă niciunui termen. Prin urmare, acestor categorii de persoane nu li se aplică prevederile legale referitoare la obligativitatea depunerii cererii de reconstituire în termenul legal, sub sancţiunea decăderii prevăzută de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, termen prelungit succesiv prin Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000 şi Legea nr. 247/2005. În condiţiile în care persoanele îndreptăţite dobândesc dreptul de proprietate ope legis, titlul de proprietate nu este obligatoriu a fi emis pentru a face dovada dreptului de proprietate, dar dacă totuşi persoanele îndreptăţite solicită eliberarea unui astfel de titlu de proprietate, în această situaţie vor avea aplicabilitate numai prevederile art. 64 din lege, ce privesc posibilitatea sesizării instanţei judecătoreşti. 7. Se concluzionează că dispoziţiile legale criticate, în interpretarea dată prin Decizia nr. 36 din 4 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, încalcă dreptul de proprietate, întrucât, deşi dreptul de proprietate este dobândit în baza legii, acesta este supus unui termen, a cărui nerespectare conduce la pierderea sa. Atât timp cât legiuitorul a prevăzut dobândirea dreptului de proprietate ope legis, acesta nu poate fi condiţionat sau anulat de îndeplinirea unor formalităţi ulterioare dobândirii dreptului. 8. Se mai arată că şi în ipoteza art. 23 şi 24 din Legea nr. 18/1991 este reglementat un drept de proprietate recunoscut ope legis, fără vreo manifestare de voinţă a acestora, în sensul formulării unei cereri de (re)constituire în termenul prevăzut de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991. Totodată, există şi alte ipoteze de dobândire a dreptului de proprietate ope legis fără vreo formalitate prealabilă, sens în care se face referire la Legea nr. 15/1990. Prin urmare, persoanele aflate în ipoteza normelor criticate sunt discriminate în raport cu cele indicate în ipotezele de mai sus tocmai pentru că, deşi deţin un drept de proprietate ope legis, dobândirea acestuia se face în interiorul unui termen defipt de lege. 9. Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 10. Se apreciază că sintagma „revin de drept proprietarilor“ din cuprinsul art. 11 alin. (2^1) din Legea nr. 18/1991 nu poate fi interpretată în sensul că, fiind preluate abuziv sau fără niciun titlu, terenurile nu au ieşit niciodată din patrimoniul foştilor proprietari, ceea ce ar constitui un caz de restituire ope legis, care ar avea drept consecinţă lipsa obligaţiei proprietarilor de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente în termenul de 30 de zile de la intrarea în vigoare a art. 11 alin. (2^1) şi a art. 27 alin. (2^1) din Legea nr. 18/1991, ci ca vizând numai îndreptăţirea persoanelor ce intră în domeniul de aplicare a normei la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, în urma parcurgerii unei proceduri simplificate. 11. Se arată că art. 11 alin. (2^1) din Legea nr. 18/1991 nu dă naştere unui drept de proprietate în temeiul legii, ci doar dreptului de a se reconstitui proprietatea pe vechile amplasamente, în măsura în care acestea sunt libere şi dacă sa formulat o cerere în acest sens, cerere care nu poate fi supusă decât regimului art. 11 alin. (4) din aceeaşi lege. În acest context, lipsind orice recunoaştere prealabilă a dreptului de proprietate, nu se pune problema încălcării acestuia. 12. Cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, se arată că autorii excepţiei de neconstituţionalitate nu sunt în aceeaşi situaţie juridică cu persoanele care şi-au întemeiat cereri pe art. 23 şi 24 din Legea nr. 18/1991 şi pe Legea nr. 15/1990, aceste din urmă dispoziţii referindu-se, pe de o parte, la ipoteza terenurilor aferente caselor de locuit şi anexelor gospodăreşti aparţinând foştilor membri cooperatori, respectiv care au fost atribuite de cooperativele agricole de producţie, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane îndreptăţite, pentru construcţia de locuinţe şi anexe gospodăreşti pe care le-au edificat, scopul normei fiind acela de a nu periclita situaţia juridică a construcţiilor, şi, pe de altă parte, la regimul proprietăţii terenurilor în contextul reorganizării unităţilor economice de stat în regii autonome. Prin urmare, nu se poate reţine existenţa unei discriminări între categoriile de persoane enunţate, acestea nefiind într-o situaţie juridică identică. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit prevederilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (2^1) şi (4) coroborate cu ale art. 27 alin. (2^1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, în interpretarea dată prin Decizia nr. 36 din 4 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 24 iunie 2020. Curtea observă că autorii excepţiei critică relaţia normativă stabilită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept între art. 11 alin. (2^1) coroborat cu art. 27 alin. (2^1) din Legea nr. 18/1991, pe de o parte, şi art. 11 alin. (4) din aceeaşi lege, pe de altă parte. Astfel, pentru situaţiile reglementate la art. 11 alin. (2^1) şi art. 27 alin. (2^1) din Legea nr. 18/1991 se aplică, în considerarea hotărârii antereferite, termenul prevăzut de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991, ceea ce înseamnă că reconstituirea dreptului de proprietate chiar şi în privinţa terenurilor preluate fără niciun titlu este supusă unui termen, neputându-se depune oricând respectiva cerere. Prin urmare, autorii nu critică în sine termenul de la art. 11 alin. (4) din lege, ci aplicarea acestuia, prin efectul deciziei, situaţiei lor. De aceea, urmează a se reţine ca obiect al excepţiei dispoziţiile art. 11 alin. (2^1) coroborate cu ale art. 27 alin. (2^1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, în interpretarea dată prin Decizia nr. 36 din 4 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Aceste dispoziţii legale au următorul cuprins: - Art. 11 alin. (2^1): „(2^1) Terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producţie de la persoanele fizice, fără înscriere în cooperativele agricole de producţie sau de către stat, fără niciun titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.“; – Art. 27 alin. (2^1): „Proprietarii sau moştenitorii acestora care nu s-au înscris în cooperativa agricolă de producţie, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile prin acte translative de proprietate vor putea cere prefectului, prin comisiile de fond funciar, titluri de proprietate conform prezentei legi. Acestor categorii de proprietari şi moştenitori le sunt aplicabile numai prevederile art. 64“. 17. Prin Decizia nr. 36 din 4 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că „Formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate întemeiată pe dispoziţiile art. 11 alin. (2^1) coroborate cu art. 27 alin. (2^1) din Legea nr. 18/1991 este supusă termenului prevăzut de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991“. 18. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, astfel cum acestea se interpretează potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie şi prin prisma dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 36 din 4 mai 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că sintagma „revin de drept proprietarilor“ din cuprinsul art. 11 alin. (2^1) din Legea nr. 18/1991 nu poate fi interpretată în sensul că, fiind preluate abuziv sau fără niciun titlu, terenurile nu au ieşit niciodată din patrimoniul foştilor proprietari, ceea ce ar constitui un caz de restituire ope legis, care ar avea drept consecinţă lipsa obligaţiei proprietarilor de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, în termenul de 30 de zile de la intrarea în vigoare a art. 11 alin. (2^1) şi a art. 27 alin. (2^1) din Legea nr. 18/1991 (paragraful 101). Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că din conţinutul neechivoc al textului se desprinde concluzia că acesta se aplică numai persoanelor care „au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate“, ceea ce reprezintă una dintre condiţiile de aplicabilitate a textului. De vreme ce există obligaţia legală de a formula o cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate, devine incidentă şi obligaţia de a respecta termenul în care trebuie depuse cererile de restituire, prevăzută în cuprinsul aceluiaşi articol la alin. (4), întrucât, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, stabilirea dreptului de proprietate se face prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept (paragrafele 104 şi 105). 20. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a concluzionat că „nu ne aflăm în prezenţa unui caz de restituire ope legis, ca recunoaştere a drepturilor care decurg din lege, fără a mai fi necesară emiterea titlului de proprietate“ (paragraful 102). Consecinţă a aplicării sintagmei „revin de drept în proprietate“ din cuprinsul art. 11 alin. (2^1) din Legea nr. 18/1991, simplificarea procedurii, potrivit art. 27 alin. (2^1), are în vedere numai procedura de reconstituire a dreptului de proprietate în ceea ce priveşte emiterea titlului de proprietate sau punerea în posesie de către comisia judeţeană sau de către comisia locală, neputându-se extinde la alte cerinţe, cu atât mai mult la cele menţionate în alte capitole, precum cea din art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 (paragraful 113). Sintagma „revin de drept proprietarilor“ din cuprinsul art. 11 alin. (2^1) din Legea nr. 18/1991 nu produce consecinţe asupra obligaţiei de a depune cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pe vechile amplasamente în termenul prevăzut în alin. (4) al aceluiaşi articol, ci asupra deciziei prefectului de a recunoaşte dreptul pretins, prin imposibilitatea acestuia de a refuza emiterea titlului de proprietate în cazul în care s-a făcut dovada îndreptăţirii petentului la reconstituire pe vechiul amplasament şi dacă este îndeplinită şi a doua condiţie din art. 11 alin. (2^1), aceea ca terenurile să nu fi fost atribuite legal altor persoane (paragraful 115). Nici trimiterea pe care art. 27 alin. (2^1) din Legea nr. 18/1991 o face la art. 64 nu are semnificaţia excluderii de la aplicare a art. 11 alin. (4), întrucât voinţa legiuitorului nu a fost aceea de a crea o facilitate sub aspectul exercitării dreptului de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate, ci de a uşura punerea în executare a dreptului astfel reconstituit (paragraful 116). 21. Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa referitoare la contestarea constituţionalităţii normelor în interpretarea dată acestora prin decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a dezvoltat o analiză în două trepte, prima vizând respectarea competenţei sale prevăzute de Constituţie, iar cea de-a doua referitoare la raportarea la dispoziţiile Constituţiei a conţinutului normativ astfel determinat al normei criticate (Decizia nr. 509 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1077 din 13 noiembrie 2020, paragraful 15). Astfel, ca premisă a analizei sale cu privire la constituţionalitatea textelor criticate în interpretarea dată de instanţa supremă, Curtea Constituţională trebuie să stabilească mai întâi dacă această interpretare se încadrează în limitele art. 126 alin. (3) din Constituţie. 22. Cu privire la acest aspect, Curtea constată că cele două texte legale se corelează între ele, fixând, pe de o parte, obligaţia persoanei de a se adresa autorităţii publice competente pentru stabilirea dreptului de proprietate, iar, pe de altă parte, obligaţia autorităţii publice de a recunoaşte dreptul pretins, prin imposibilitatea acesteia de a refuza emiterea titlului de proprietate în cazul în care s-a făcut dovada îndreptăţirii petentului la reconstituire pe vechiul amplasament şi dacă terenurile nu au fost atribuite legal altor persoane. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat o coroborare între conţinutul normativ concret al art. 11 alin. (2^1) şi (4) şi art. 27 alin. (2^1) din Legea nr. 18/1991, ceea ce reprezintă o veritabilă operaţiune de interpretare în sensul art. 126 din Constituţie, cu respectarea, întru totul, a competenţei de legiferare a Parlamentului, prevăzută de art. 126 alin. (2) din Constituţie, şi a competenţei de interpretare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prevăzută la art. 126 alin. (3) din Constituţie. Prin urmare, interpretarea dată de instanţa supremă rezultă din chiar art. 11 alin. (2^1) şi art. 27 alin. (2^1) din Legea nr. 18/1991, neexistând nicio contradicţie între revenirea de drept în proprietate a terenurilor preluate abuziv, fără niciun titlu, şi obligaţia legală a depunerii cererii de stabilire a dreptului de proprietate în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii - termen care a fost prelungit succesiv, prin modificările legislative aduse Legii nr. 18/1991, până la data de 30 noiembrie 2005 -, ambele fiind subsumate ideii de reconstituire a dreptului de proprietate privată. 23. Fiind stabilit faptul că art. 11 alin. (2^1) şi art. 27 alin. (2^1) din Legea nr. 18/1991 cuprind în ipoteza lor normativă obligaţia persoanelor care formulează cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de a se adresa într-un anumit termen autorităţii publice competente, Curtea urmează să analizeze dacă dispoziţiile legale antereferite, în această configuraţie normativă determinată prin decizia instanţei supreme, respectă exigenţele art. 16 şi 44 din Constituţie. 24. Cu privire la încălcarea art. 16 din Constituţie, prin faptul că persoanele aflate în ipoteza dispoziţiilor legale criticate sunt discriminate în raport cu cele din ipoteza art. 23 şi 24 din Legea nr. 18/1991, Curtea constată că art. 23 din lege reglementează, spre deosebire de textul criticat, o recunoaştere a situaţiei juridice existente prin prisma dreptului de proprietate şi nu o reconstituire a dreptului de proprietate. Dacă în privinţa art. 23 din lege, respectivele terenuri „sunt şi rămân în proprietatea privată a cooperatorilor“, în privinţa art. 11 din lege, terenurile „revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate“, ceea ce demonstrează în mod clar faptul că ipotezele reglementate nu sunt similare pentru a putea fi comparată situaţia juridică a persoanelor aflate în aceste ipoteze. Se mai observă că art. 24 din lege reglementează o constituire a dreptului de proprietate în favoarea deţinătorilor locuinţelor/anexelor gospodăreşti edificate pe respectivele terenuri, astfel că nu poate reprezenta un element de comparaţie cu situaţia juridică reglementată în textul criticat. Mai mult, obiectul textelor legale este diferit, art. 23 şi 24 din lege referindu-se la terenurile intravilane aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti şi la cele atribuite pentru construcţia de locuinţe şi anexe gospodăreşti, care au fost edificate, pe când art. 11 coroborat cu art. 27 se referă la celelalte terenuri intravilane/extravilane. 25. Or, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, sau Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). 26. În cauza de faţă, situaţia persoanelor aflate în ipoteza art. 11 şi 27 din Legea nr. 18/1991 şi, respectiv a art. 23 şi 24 din aceeaşi lege este diferită, astfel că legiuitorul nu este ţinut să aplice în privinţa acestora un tratament juridic identic. Reglementarea unui anumit tratament juridic pentru persoanele aflate în ipoteza textelor legale ţine de opţiunea legiuitorului, acesta având o largă marjă de apreciere în privinţa alegerii soluţiilor corespunzătoare. Întrucât ipoteza textelor legale este diferită, nu prezintă relevanţă compararea soluţiei legislative alese de legiuitor pentru fiecare ipoteză în parte în vederea stabilirii conformităţii acestora cu principiul egalităţii în drepturi. În consecinţă, nu se poate reţine încălcarea art. 16 din Constituţie. 27. Cu privire la încălcarea dreptului de proprietate, Curtea observă că invocarea acestui drept constituţional şi convenţional nu poate fi realizată în condiţiile în care nu a fost, în prealabil, reconstituit dreptul de proprietate. Desigur, autorul excepţiei arată că este deja proprietar prin efectul textelor legale criticate; în realitate, acesta nu a dobândit calitatea de proprietar al bunurilor imobile respective, ci are calitatea de persoană care a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate. 28. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că atât timp cât prin însăşi acţiunea introductivă de instanţă se tinde la reconstituirea unui drept de proprietate, nu se poate invoca protecţia constituţională a aceluiaşi drept, care nu există însă în patrimoniul său. Prin urmare, invocarea dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie privind garantarea dreptului de proprietate şi ale art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu este incidentă în asemenea situaţii (Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 19 martie 2014). În acest sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat în mod constant, statuând că problema garantării şi ocrotirii proprietăţii nu poate fi invocată decât după reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.221 din 20 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 18 februarie 2008, sau Decizia nr. 818 din 21 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011). 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Veronica Amzărescu, Octavian Misaros, Alexandra-Andreea Paleoca şi Ancuţa-Diana Mesaroş în Dosarul nr. 7.581/182/2017 al Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 11 alin. (2^1) coroborate cu ale art. 27 alin. (2^1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, în interpretarea dată prin Decizia nr. 36 din 4 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 decembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef delegat, Benke Károly ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
