Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, obiecţie formulată de Preşedintele României, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 2. Cu Adresa nr. CP1/1.326 din 27 octombrie 2020, Preşedintele României a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată cu nr. 6.635 din 27 octombrie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.886A/2020. 3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate autorul obiecţiei formulează critici de neconstituţionalitate extrinsecă, susţinând că prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ, legea supusă analizei de constituţionalitate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), ale art. 61 alin. (2) şi ale art. 75. 4. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă raportată la prevederile art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Legea fundamentală, autorul sesizării arată că, la data de 10 iunie 2020, Senatul, în calitate de primă Cameră competentă, a respins propunerea legislativă care, potrivit expunerii de motive a iniţiatorilor, viza procedura de obţinere a despăgubirilor, în cazul prejudiciilor produse culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, precum şi modalitatea folosirii pe timp de noapte a mijloacelor de vizualizare moderne pentru vânarea speciilor mistreţ, şacal şi vulpe. Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a eliminat toate dispoziţiile introduse de iniţiatori. Mai mult, a operat modificări ce se îndepărtează de la obiectul avut în vedere de aceştia, modificând durata stagiului pentru dobândirea permisului permanent de vânătoare şi introducând un nou mijloc de practicare a vânătorii, şi anume cu păsări de pradă. 5. Astfel, analizând parcursul legislativ al legii criticate şi comparând formele acesteia din momentul iniţierii şi de la momentul adoptării, Preşedintele României apreciază că legea dedusă controlului este semnificativ modificată de către Camera decizională faţă de forma iniţiatorului şi a primei Camere sesizate. Camera Deputaţilor a realizat modificări şi completări de concepţie a reglementării, ce sunt de natură să determine încălcarea principiului bicameralismului, textele nou-adoptate nefăcând obiectul iniţiativei legislative, iar prima Cameră sesizată neavând ocazia să le analizeze, să le dezbată şi să hotărască asupra lor. În cazul de faţă, Camera Deputaţilor, adoptând în calitate de Cameră decizională Legea pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, a sustras dezbaterii şi adoptării Senatului modificările şi completările care vizează aspecte importante ale legii, precum condiţiile de obţinere a permisului de vânătoare permanent şi modul de practicare a vânătorii, ceea ce contravine art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie. Autorul sesizării invocă în susţinerea criticilor sale jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, Decizia nr. 190 din 27 mai 2020). 6. În motivarea criticii de neconstituţionalitate intrinsecă raportate la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, autorul obiecţiei de neconstituţionalitate arată că articolul unic pct. 2 din legea dedusă controlului de constituţionalitate completează art. 33 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, în sensul introducerii unei noi modalităţi de practicare a vânătorii, şi anume cu păsări de pradă. Pe de altă parte, art. 42 alin. (1) lit. q) din lege prevede că practicarea vânătorii cu păsări de pradă constituie infracţiune de braconaj şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Or, în cazul de faţă, legiuitorul nu a respectat dispoziţiile cuprinse în art. 17 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „cu privire la contradictorialitatea dispoziţiilor, deoarece potrivit reglementării nou introduse, practicarea vânătorii cu păsări de pradă este autorizată, însă, conform dispoziţiilor în vigoare, practicarea vânătorii cu păsări de pradă constituie infracţiune de braconaj. Astfel, în cazul intrării în vigoare a legii deduse controlului de constituţionalitate, în acelaşi act normativ se vor afla două dispoziţii contradictorii, aspect ce conduce la imposibilitatea aplicării legii cu privire la modalitatea de practicare a vânătorii cu păsări de pradă“. Având în vedere cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, autorul sesizării apreciază că existenţa unor soluţii legislative contradictorii şi anularea unor dispoziţii de lege prin intermediul altor prevederi cuprinse în acelaşi act normativ conduc la încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice, ca urmare a lipsei de claritate şi previzibilitate a normei. Prin urmare, articolul unic pct. 2 din legea criticată nu îndeplineşte cerinţele privind calitatea şi previzibilitatea legii, încălcând dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. 7. Mai mult, în lipsa definiţiei sintagmei „păsări de pradă“, precum şi a modalităţii de desfăşurare a vânătorii cu păsări de pradă, Preşedintele României apreciază că norma nouintrodusă are un conţinut neclar, aspect ce contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră principiul legalităţii, în componenta sa privind calitatea normei juridice, deoarece generează imprevizibilitate şi neclaritate prin utilizarea unei sintagme cu o largă semnificaţie, fără a o explicita. Or, potrivit art. 48 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, „Dacă în cuprinsul unui articol se utilizează un termen sau o expresie care are în contextul actului normativ un alt înţeles decât cel obişnuit, înţelesul specific al acesteia trebuie definit în cadrul unui alineat subsecvent“. 8. În concluzie, intervenţia legislativă contravine prevederilor art. 17 şi ale art. 48 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, care interzic contradictorialitatea normelor în cuprinsul actelor normative, respectiv care impun definirea unor termeni folosiţi cu un alt sens decât cel obişnuit, şi încalcă exigenţele privind calitatea legii prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie, aşa cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 9. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere. 10. Guvernul a transmis cu Adresa nr. 5/5.668/2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.747 din 3 decembrie 2020, punctul său de vedere cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate, prin care arată că aceasta este întemeiată. Ca urmare a analizei procesului legislativ de adoptare a legii supuse controlului de constituţionalitate, arată că aceasta a fost adoptată de către Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, într-o formă modificată în mod semnificativ faţă de forma adoptată de Senat, prima Cameră sesizată. Raportat la acest aspect, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Guvernul apreciază că sunt create premisele încălcării principiului bicameralismului, potrivit căruia o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră decât cu nesocotirea art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie. 11. Cu privire la criticile raportate la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră principiul legalităţii, Guvernul consideră că şi acestea sunt întemeiate, întrucât legiuitorul nu a operat corelările necesare în conţinutul legii criticate, astfel că sunt nesocotite normele de tehnică legislativă prevăzute de art. 17 şi art. 48 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 referitoare la calitatea normei juridice, pe componenta de previzibilitate şi claritate. 12. Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele: 13. Actul de sesizare are ca obiect al criticilor de neconstituţionalitate dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006. Actul normativ criticat modifică art. 28 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 407/2006, în sensul reducerii termenului de stagiatură de la un an la 6 luni, pentru solicitantul care intenţionează să dobândească permis de vânătoare permanent, sub îndrumarea organizaţiei vânătoreşti care gestionează cel puţin un fond cinegetic, şi completează alin. (1) al art. 33 al aceleiaşi legi, introducând un nou mijloc de practicare a vânătorii, şi anume cu păsări de pradă. 14. Autorul sesizării susţine că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), ale art. 61 alin. (2) şi ale art. 75. 15. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea dea treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea menţionată, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70, sau Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragraful 32). 16. Referitor la titularul dreptului de sesizare, prezenta obiecţie de neconstituţionalitate a fost formulată de Preşedintele României, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional şi la obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 a fost adoptată, în procedură de urgenţă, de Camera Deputaţilor, Cameră decizională, în data de 6 octombrie 2020, a fost depusă, în aceeaşi zi, la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii, şi apoi trimisă spre promulgare, în data de 8 octombrie 2020. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 27 octombrie 2020. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de 20 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, şi că legea nu a fost promulgată de Preşedintele României, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării celor două condiţii. 17. Aşadar, nefiind incident un fine de neprimire a sesizării astfel formulate, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate. 18. Analizând criticile de neconstituţionalitate cu privire la procedura legislativă, Curtea constată că, la data de 7 aprilie 2020, un număr de 13 deputaţi şi senatori au iniţiat o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006. În expunerea de motive întocmită s-a arătat că legislaţia în vigoare care reglementează modalităţile de acordare a despăgubirilor, în cazul prejudiciilor produse culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice de către animalele sălbatice din speciile de faună de interes cinegetic, „este complicată şi interpretabilă în defavoarea proprietarilor de teren“, procedura de obţinere a despăgubirilor fiind „greoaie şi excesiv de birocratică“, astfel că prin iniţiativa legislativă se urmăreşte „simplificarea la maximum a modului de acordare al acestora“ şi „modificarea şi/sau completarea unor prevederi a legislaţiei în vigoare, astfel încât pe viitor să se poată evita eventuale stări conflictuale între persoanele păgubite şi gestionarii fondurilor de vânătoare“. De asemenea, iniţiatorii au apreciat că este necesară „permiterea folosirii pe timp de noapte a mijloacelor de vizualizare moderne, [...] având în vedere faptul că mistreţul este o specie preponderent nocturnă, iar vânarea acestuia la pândă, în locurile unde produce pagube sau în fondurile cinegetice afectate de pesta porcină africană, noaptea, este practic imposibilă“, astfel că se impune o derogare de la interdicţia în vigoare, în sensul folosirii mijloacelor moderne de vizualizare pe timp de noapte. Propunerea legislativă conţinea 3 articole: art. I care cuprindea 6 puncte, prin care se propuneau modificarea, completarea sau abrogarea unor norme cuprinse în art. 13 din Legea nr. 407/2006 (care reglementează acordarea de despăgubiri pentru pagubele şi/sau daunele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, cuprinse în anexele nr. 1 şi 2 la lege), art. 13^1 (care reglementează acordarea de despăgubiri pentru atacurile exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, soldate cu rănirea/decesul unei persoane fizice) şi art. 39 (care reglementează interdicţiile în activitatea de vânătoare), art. II care prevedea data intrării în vigoare a legii şi art. III care dispunea republicarea legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu renumerotarea textelor. 19. Propunerea legislativă a fost depusă la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, care, în data de 10 iunie 2020, a respins legea. După respingerea de către Senat, la data de 12 iunie 2020, propunerea legislativă a fost înregistrată la Camera decizională, Camera Deputaţilor, fiind trimisă pentru raport la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic. După primirea raportului comun al celor două comisii, prin care se propunea adoptarea legii cu 12 amendamente, propunerea legislativă a fost înscrisă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor din data de 6 octombrie 2020, a fost dezbătută şi adoptată cu amendamentele propuse prin raport. Legea finală conţine un articol unic, care cuprinde 2 puncte: "1. La articolul 28, litera b) a alineatului 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: «b) să fie efectuat şase luni de stagiatură sub îndrumarea organizaţiei vânătoreşti care gestionează cel puţin un fond cinegetic, la care solicită să fie înscris, cu excepţia absolvenţilor de învăţământ superior cu profil cinegetic.»2. La articolul 33 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, lit. c), cu următorul cuprins: «c) cu păsări de pradă" 20. Examinând criticile de neconstituţionalitate extrinsecă formulate prin raportare la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 61 alin. (2) şi art. 75, Curtea constată că din derularea procedurii legislative vizând Legea pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 rezultă că în Camera decizională, după parcurgerea procedurii de avizare, prin intermediul unor amendamente, propuse prin raportul comun întocmit de Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic şi însuşite de plenul Camerei Deputaţilor cu ocazia dezbaterii propunerii legislative, au fost introduse dispoziţii noi privind reducerea termenului de stagiatură de la un an la 6 luni, pentru solicitantul care intenţionează să dobândească permis de vânătoare permanent, şi reglementarea unui nou mijloc de practicare a vânătorii, şi anume cu păsări de pradă. 21. Aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, „potrivit art. 61 din Constituţia României, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, iar structura sa este bicamerală, fiind alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat. Principiul bicameralismului, astfel consacrat, se reflectă însă nu numai în dualismul instituţional în cadrul Parlamentului, ci şi în cel funcţional, deoarece art. 75 din Legea fundamentală stabileşte competenţe de legiferare potrivit cărora fiecare dintre cele două Camere are, în cazurile expres definite, fie calitatea de primă Cameră sesizată, fie de Cameră decizională. Totodată, ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a ţării, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră. Art. 75 din Legea fundamentală a introdus, după revizuirea şi republicarea acesteia în octombrie 2003, soluţia obligativităţii sesizării, în anumite materii, ca primă Cameră, de reflecţie, a Senatului sau, după caz, a Camerei Deputaţilor şi, pe cale de consecinţă, reglementarea rolului de Cameră decizională, pentru anumite materii, a Senatului şi, pentru alte materii, a Camerei Deputaţilor, tocmai pentru a nu exclude o Cameră sau alta din mecanismul legiferării“. 22. De asemenea, dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracţie de evaluarea acesteia în plenul celor două Camere ale Parlamentului. Aşa fiind, modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce asupra proiectului de lege sau propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze în mod exclusiv, ceea ce contravine principiului bicameralismului (a se vedea în acest sens Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008). Stabilind limitele principiului bicameralismului, prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Curtea a observat că aplicarea acestui principiu nu poate avea ca efect „deturnarea rolului de Cameră de reflecţie a primei Camere sesizate [...] în sensul că aceasta ar fi Camera care ar fixa în mod definitiv conţinutul proiectului sau propunerii legislative (şi, practic, conţinutul normativ al viitoarei legi), ceea ce are drept consecinţă faptul că cea de-a doua Cameră, Camera decizională, nu va avea posibilitatea să modifice ori să completeze legea adoptată de Camera de reflecţie, ci doar posibilitatea de a o aproba sau de a o respinge“. Sub aceste aspecte „este de netăgăduit că principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor; prin urmare, lipsirea Camerei decizionale de competenţa sa de a modifica sau completa legea astfel cum a fost adoptată de Camera de reflecţie, deci de a contribui la procesul de elaborare a legilor, ar echivala cu limitarea rolului său constituţional şi cu acordarea unui rol preponderent Camerei de reflecţie în raport cu cea decizională în procesul de elaborare a legilor. Într-o atare situaţie, Camera de reflecţie ar elimina posibilitatea Camerei decizionale de a conlucra la elaborarea actelor normative, aceasta din urmă putându-şi doar exprima prin vot poziţia cu privire la propunerea sau proiectul de lege deja adoptat de Camera de reflecţie, ceea ce este de neconceput“. 23. În consecinţă, Curtea reţine că art. 75 alin. (3) din Constituţie, atunci când foloseşte sintagma „decide definitiv“ cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca propunerea legislativă adoptată sau respinsă de prima Cameră sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Însă, în acest caz, Camera decizională nu poate modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator (Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016). 24. Pe cale jurisprudenţială, Curtea a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea celor două criterii este de natură a afecta principiul constituţional care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, precitată, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011). 25. Din analiza comparativă a conţinutului normativ al actelor adoptate în prima Cameră sesizată (Senatul), respectiv în Camera decizională (Camera Deputaţilor), Curtea observă că, pe de o parte, prima Cameră sesizată a respins propunerea legislativă care conţinea 3 articole (art. I-III) şi prin care se propuneau modificarea, completarea sau abrogarea unor norme cuprinse în Legea nr. 407/2006 referitoare la acordarea de despăgubiri pentru pagubele şi/sau daunele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, cuprinse în anexele nr. 1 şi 2 la lege, şi pentru atacurile acestora soldate cu rănirea/decesul unei persoane fizice, precum şi exceptarea de la interdicţia utilizării dispozitivelor de ochire care funcţionează pe principiul laser, a sistemelor de ochire pe timp de noapte cuprinzând convertizoare sau amplificatoare electronice de lumină reziduală, a dispozitivelor de vedere în infraroşu şi a dispozitivelor cu termoviziune pentru vânarea speciilor mistreţ, şacal şi vulpe, cu derogare şi avizare de la organele competente. Camera decizională respinge, de asemenea, propunerile de modificare a Legii nr. 407/2006 formulate de iniţiatorii demersului legislativ, însă aduce modificări şi completări actului normativ sub două aspecte care nu au fost avute în vedere nici de iniţiatorii propunerii legislative şi nici de prima Cameră sesizată atunci când a luat în dezbatere propunerea legislativă. 26. Curtea constată astfel că legea, în redactarea pe care a adoptat-o Camera Deputaţilor, vizează aspecte total diferite faţă de dispoziţiile legale dezbătute şi respinse în Senat şi nu are nicio legătură cu obiectivele urmărite de iniţiativa legislativă. Prin modificările aduse, Camera Deputaţilor reglementează cu privire la dispoziţii care nu au fost niciodată şi în nicio formă puse în dezbaterea Senatului, ca prima Cameră sesizată. Legea adoptată de Camera Deputaţilor modifică obiectul de reglementare al iniţiativei legislative, schimbă configuraţia actului normativ şi se îndepărtează de la scopul avut în vedere de iniţiatorii săi. Pornind de la premisa că legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, Curtea statuează că autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de către o singură Cameră. Or, din examinarea dispoziţiilor deduse controlului de constituţionalitate Curtea constată că, adoptând legea în forma supusă controlului, Camera Deputaţilor a sustras dezbaterii primei Camere sesizate modificările adoptate, contrar art. 61 din Constituţie. 27. Pentru toate aceste argumente, Curtea reţine că legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor cu încălcarea principiului bicameralismului, întrucât, pe de o parte, relevă existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele supuse dezbaterii celor două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, se abate de la obiectivul urmărit de iniţiatorii propunerii legislative. Aşadar, Curtea constată că Parlamentul nu a respectat procedura constituţională şi regulamentară de adoptare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, fapt ce determină neconstituţionalitatea acesteia, în integralitatea sa, prin raportare la dispoziţiile art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Legea fundamentală. 28. Examinând criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate prin raportare la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), Curtea constată că dispoziţiile articolului unic pct. 2 din legea dedusă controlului de constituţionalitate completează art. 33 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, care prevede modalităţile de practicare a vânătorii: cu arme de foc de vânătoare [lit. a)] şi capcane autorizate [lit. b)], cu o nouă modalitate, instituită prin introducerea lit. c), respectiv „cu păsări de pradă“. Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a legii modificatoare, pe teritoriul României, desfăşurarea acţiunilor de vânătoare se poate practica cu mijloacele prevăzute la art. 33 alin. (1) din lege (arme de foc de vânătoare, capcane autorizate şi păsări de pradă), precum şi folosind câini din rasele admise la vânătoare conform reglementărilor aprobate de administrator, potrivit art. 33 alin. (3) din lege. 29. Curtea constată că, deşi a suplimentat modalităţile de practicare a vânătorii, legalizând vânătoarea „cu păsări de pradă“, legiuitorul a omis să modifice dispoziţiile legale care reglementează infracţiunea de braconaj. Astfel, potrivit art. 42 alin. (1) lit. q) din Legea nr. 407/2006, „Constituie infracţiune de braconaj şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, următoarele fapte: [...] q) accesul în fondurile cinegetice sau practicarea vânătorii cu capcane neautorizate, păsări de pradă şi arcuri“. Or, din perspectiva efectelor juridice, prin coexistenţa celor două reglementări, o normă anulează efectul juridic al celeilalte. 30. De asemenea, potrivit art. 23 alin. (1) lit. ţ) din lege, „În scopul gestionării durabile a faunei cinegetice, se interzic: [...] ţ) producerea sau reproducerea, procurarea, deţinerea, comercializarea şi utilizarea, după caz, a capcanelor, arcurilor de vânătoare, păsărilor de pradă sau câinilor de vânătoare, fără respectarea reglementărilor administratorului“. Încălcarea acestor dispoziţii constituie contravenţie, potrivit art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 407/2006, şi se sancţionează cu amendă de la 250 lei la 750 lei. 31. Curtea reţine că, în activitatea de legiferare, legiuitorul este ţinut de obligaţia de a respecta normele de tehnică legislativă, astfel că, potrivit art. 17 din Legea nr. 24/2000, în vederea asanării legislaţiei active, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative trebuie să dispună abrogarea expresă a dispoziţiilor legale „care înregistrează aspecte de contradictorialitate cu reglementarea preconizată“. Or, Curtea constată că legiuitorul a ignorat aceste norme, astfel că, dacă ar intra în vigoare, dispoziţiile art. 33 alin. (1) lit. c) ar reglementa o soluţie legislativă contradictorie cu cea prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. q) din lege, împrejurare ce ar fi de natură să genereze confuzie şi incertitudine cu privire la modul de interpretare şi aplicare. Curtea apreciază pe deplin aplicabile considerentele reţinute în Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, potrivit cărora „Existenţa unor soluţii legislative contradictorii şi anularea unor dispoziţii de lege prin intermediul altor prevederi cuprinse în acelaşi act normativ conduc la încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice, ca urmare a lipsei de claritate şi previzibilitate a normei“, principiu ce constituie o dimensiune fundamentală a statului de drept, astfel cum acesta este consacrat în mod expres prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală. 32. Cu privire la critica ce vizează introducerea sintagmei „păsări de pradă“, fără ca legiuitorul să o definească în conţinutul actului normativ, împrejurare care, în opinia autorului sesizării, ar fi de natură să genereze imprevizibilitate în modul de aplicare a normelor, Curtea constată că această sintagmă nu are caracter de noutate, fiind deja consacrată în Legea nr. 407/2006, în conţinutul dispoziţiilor invocate, şi aplicându-se încă de la intrarea în vigoare a actului normativ, în decembrie 2006. Or, în tot acest interval, sintagma „păsări de pradă“, chiar dacă nu a avut o definiţie expresă, a dobândit un înţeles propriu, autonom, general acceptat de subiectele de drept, persoane fizice sau autorităţi/instituţii publice cu atribuţii în domeniul activităţii de vânătoare. 33. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 este neconstituţională, în ansamblul său. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 decembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
