Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
├─────────────────┴──────────────────────┤
│ │
└────────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 din Legea dialogului social nr. 62/2011, excepţie ridicată de contestatorul Ciprian Iulian Damian în Dosarul nr. 1.647/89/2016 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.513D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei. Criticile de neconstituţionalitate privind durata termenului de apel în materia litigiilor de muncă nu pot fi reţinute, având în vedere faptul că este dreptul legiuitorului de a stabili condiţiile exercitării unei căi de atac. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 276 din 4 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.647/89/2016, Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 din Legea dialogului social nr. 62/2011. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ciprian Iulian Damian, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui conflict de muncă, aflată în apel. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine faptul că prevederile legale criticate nu sunt coroborate cu cele ale Legii nr. 53/2003 - Codul muncii şi cu cele ale Codului de procedură civilă, astfel încât să permită justiţiabililor să constate în mod corect calea de atac, precum şi termenele în care se pot acestea promova în materia litigiilor de dreptul muncii. De asemenea, Legea dialogului social nr. 62/2011 face trimitere la un alt termen, care nu se regăseşte în cuprinsul Codului de procedură civilă. 6. Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât art. 215 din Legea nr. 62/2011 stabileşte o procedură specială, derogatorie, simplă şi urgentă, aplicabilă în cazul cererilor referitoare la conflicte de muncă şi adaptată raporturilor de muncă şi exercitării dreptului la muncă. Această situaţie comportă urgenţă în soluţionarea conflictului, iar reglementarea supusă controlului de constituţionalitate are tocmai menirea de a pune capăt în cel mai scurt timp stării de incertitudine în care se află raporturile de muncă, în interesul legitim al fiecăreia dintre părţile litigante. Termenul prevăzut de art. 215 din Legea nr. 62/2011 este justificat de interesul salariaţilor de a contesta într-un termen cât mai scurt măsurile dispuse de angajator în executarea contractelor de muncă şi de a restabili legalitatea în exercitarea raporturilor de muncă. Specificul litigiilor de muncă justifică, astfel, în mod obiectiv, instituirea unor termene distincte de cele stabilite prin Codul de procedură civilă. În ceea ce priveşte respectarea unor asemenea termene, aceasta ţine de diligenţa părţii interesate în apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime. Totodată, exercitarea dreptului de acces liber la justiţie poate fi supusă unor condiţionări legale, cum sunt şi termenele stabilite pentru introducerea cererilor, menite să asigure restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate, precum şi stabilitatea raporturilor juridice. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textul legal criticat fiind redactat într-o formulare clară, care nu poate afecta exercitarea liberului acces la justiţie. 9. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, având în vedere faptul că termenul are în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, în absenţa lui calea de atac putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine cât priveşte raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească, afectând, astfel, grav stabilitatea şi securitatea care trebuie să le caracterizeze. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 215 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, care au următorul conţinut: „Termenul de apel este de 10 zile de la data comunicării hotărârii“. 13. Prevederile constituţionale pretins încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind previzibilitatea legii şi ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se observă că dispoziţia criticată este cuprinsă în capitolul VI - Conflictele individuale de muncă şi se referă la termenul de promovare a apelului împotriva hotărârii prin care instanţa de fond s-a pronunţat în privinţa cererii referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă. 15. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind previzibilitatea legii, se constată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative. În acest sens, Curtea a apreciat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, sau Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014). 16. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este în special cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre (hotărârile pronunţate în cauzele S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93). 17. În consecinţă, având în vedere aceste considerente de principiu, se constată că dispoziţiile legale criticate au un înţeles precis şi neechivoc, întrunind exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii, astfel încât nu aduc atingere art. 1 alin. (5) în componenta sa privind previzibilitatea legii. 18. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3), se constată că aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, se observă că, prin dispoziţiile legale criticate, legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite (a se vedea în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2017, paragrafele 30 şi 31, Decizia nr. 417 din 16 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 19 octombrie 2016, paragrafele 24 şi 25, Decizia nr. 266 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 19 mai 2008, sau Decizia nr. 141 din 23 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 23 aprilie 2004). 19. De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, precum şi art. 129, care prevede că „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale invocate mai sus. 20. Mai mult, din examinarea susţinerilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că acesta nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci compară mai multe prevederi legale între ele. Or, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Or, aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi de aplicare a normelor legale în situaţia unor eventuale contrarietăţi între acestea. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ciprian Iulian Damian în Dosarul nr. 1.647/89/2016 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi constată că prevederile art. 215 din Legea dialogului social nr. 62/2011 sunt constituţionale în raport cu criticile de neconstituţionalitate formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 decembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
