Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, excepţie ridicată de apelantul-reclamant Romi Bauer în Dosarul nr. 1.096/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.595D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a depus la dosar concluzii scrise, prin care reiterează argumentele deja prezentate cu prilejul invocării excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţei de judecată, în sensul contrarietăţii prevederilor de lege criticate cu Legea fundamentală. Acesta susţine că în contextul dispoziţiilor art. 131 şi art. 132 din Constituţia României, care stabilesc atribuţiile Ministerului Public ca apărător al interesului general, textul art. 45 din Legea nr. 14/2003 ar trebui înţeles în sensul atribuirii Ministerului Public a obligaţiei legale de a întreprinde demersurile legale pentru a dizolva un partid care încalcă interesul general al societăţii, cum este exercitarea suveranităţii poporului român exprimată prin referendum şi punerea în practică a „deciziei supreme a poporului român“. În acest context, apreciază ca fiind neconstituţională interpretarea dată de către Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti prevederilor de lege criticate, şi anume, aceea potrivit căreia capacitatea procesuală activă în demersul civil de dizolvare a unui partid politic aparţine în mod exclusiv Ministerului Public. 4. Totodată, autorul excepţiei de neconstituţionalitate îşi exprimă regretul că nu poate fi prezent la această şedinţă de judecată în sistem de videoconferinţă, având în vedere că nu i s-a oferit această posibilitate. 5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care invocă jurisprudenţa în această materie a Curţii Constituţionale şi solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 6. Prin Decizia civilă nr. 1.061A din 4 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.096/3/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de apelantul-reclamant Romi Bauer cu ocazia soluţionării apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 38/DEC/P din 18 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă în Dosarul nr. 1.096/3/2018, într-o cauză având ca obiect „partide politice - dizolvare partid“. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că „în spiritul şi litera art. 21 din Constituţie, înţelesul ce trebuie conferit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 14/2003 este acela că este obligaţia Ministerului Public de a sprijini o cerere de dizolvare, cu administrarea de probe, în cazul în care orice persoană se adresează Tribunalului Bucureşti în interesul legitim de impunere a supremaţiei Constituţiei, în cazurile în care un partid militează împotriva suveranităţii poporului sau, mai rău, încalcă flagrant suveranitatea poporului, exprimată prin referendumul din 2009.“ Apreciază, astfel, că „înţelesul dat art. 45 alin. (2) din Legea nr. 14/2003 de către Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 38/DEC/P din 18 iunie 2018 pronunţată în Dosarul nr. 1.096/3/2018, respectiv acela de a îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane interesate de a se adresa justiţiei şi atribuirea dreptului de a formula o cerere de dizolvare a unui partid exclusiv Ministerului Public, reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 21 Constituţie.“ 8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi-a exprimat opinia în sensul netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât limitarea calităţii procesuale active şi legitimarea expresă a Ministerului Public cu dreptul de a sesiza Tribunalul Bucureşti sunt justificate de raţiuni care ţin de siguranţa circuitului juridic civil. În acest context, instanţa de judecată arată că dacă orice persoană ar putea solicita, oricând, desfiinţarea unui partid politic s-ar afecta însăşi dreptul la asociere prevăzut în art. 40 alin. (1) din Constituţia României. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 45 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 10 iunie 2015, potrivit cărora „Cererea de dizolvare se adresează Tribunalului Bucureşti de către Ministerul Public şi se soluţionează potrivit normelor de procedură stabilite la art. 26 alin. (2)-(5).“ Referitor la prevederile art. 26 alin. (2)-(5) din Legea nr. 14/2013 la care face trimitere art. 45 alin. (2), criticat în cauză, Curtea reţine că, potrivit acestora, "(2) În termen de 15 zile de la înregistrarea cererii Ministerului Public, Tribunalul Bucureşti se va pronunţa asupra acesteia.(3) Împotriva hotărârii Tribunalului Bucureşti partea interesată poate face apel la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 5 zile de la data comunicării hotărârii.(4) Curtea de Apel Bucureşti se pronunţă prin hotărâre definitivă în termen de 15 zile de la înregistrarea apelului.(5) Hotărârea definitivă de admitere a modificării statutului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.“" 13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 care consacră accesul liber la justiţie. 14. Raportat la situaţia de fapt din speţă, Curtea reţine că prin cererea înregistrată cu nr. 1.096/3/2018 din 15 ianuarie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, petentul Romi Bauer a solicitat instanţei de judecată dizolvarea Partidului Social Democrat şi a Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, precizând că una dintre condiţiile pentru care se poate cere dizolvarea unui partid este şi cea prevăzută la art. 45 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 14/2003, şi anume atunci „când realizarea scopului partidului politic este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice“. În acest context, a susţinut că cele două partide politice acţionează împotriva suveranităţii exprimate de popor prin referendumul din 2009, întrucât, deşi erau majoritare în componenţa Guvernului şi a Parlamentului, aceste partide nu au implementat rezultatul referendumului. În acest context, Partidul Social Democrat şi Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor au formulat întâmpinare şi au invocat excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului în demararea prezentei acţiuni. Prin Sentinţa civilă nr. 38/DEC/P din 18 iunie 2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată invocată de pârâtul Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului invocată de către pârâţii Partidul Social Democrat şi Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Bauer Romi, în contradictoriu cu pârâţii Partidul Social Democrat şi Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Tribunalul a constatat, astfel, că este întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată prin întâmpinare de către pârâţii Partidul Social Democrat şi Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, şi a precizat că, raportat la prevederile art. 43 şi art. 45 din Legea nr. 14/2003, legiuitorul a acordat legitimitate procesuală activă pentru solicitarea dizolvării pe cale judecătorească a unui partid numai Ministerului Public, nu şi altor persoane, fiind vorba despre o calitate procesuală activă calificată. Împotriva acestei sentinţe, reclamantul Bauer Romi a declarat apel, arătând că a formulat acţiunea în calitate de cetăţean român şi că se impune trimiterea unei adrese către Ministerul Public pentru a-i acorda sprijinul în demersul juridic pendinte prin formularea unei cereri de intervenţie principală. În cererea de apel acesta a susţinut că are calitate procesuală în temeiul art. 36 din Codul de procedură civilă şi a învederat că Ministerul Public nu şi-a făcut datoria, deoarece nu l-a susţinut în demersul de dizolvare a celor două partide politice. În acest cadru procesual, apelatul-reclamant Romi Bauer a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit susţinerilor autorului acesteia, dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 14/2003, care prevăd că titularul exclusiv al dreptului de a formula o cerere de dizolvare a unui partid politic este Ministerul Public, nu şi alte persoane interesate, sunt de natură să limiteze accesul cetăţenilor la justiţie, deoarece nu permit decât Ministerului Public să ceară Tribunalului Bucureşti dizolvarea unui partid politic. În contextul criticilor astfel formulate, Curtea observă că autorul excepţiei solicită, în realitate, lărgirea sferei subiecţilor care au dreptul de a introduce cererea de dizolvare a unui partid politic, ceea ce excedează, însă, controlului de constituţionalitate, deoarece, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. 16. Curtea reţine, totodată, că susţinerile autorului excepţiei privind încălcarea accesului liber la justiţie al oricărei persoane interesate a se adresa Tribunalului Bucureşti cu o cerere de dizolvare a unui partid politic au, raportat la redactarea actuală a textului legal criticat, caracterul unei propuneri de lege ferenda sau al unor solicitări ce vizează completarea textului de lege criticat. Or, instanţa constituţională a statuat constant în jurisprudenţa sa (cu titlu exemplificativ fiind Decizia nr. 215 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 5 iulie 2013, sau Decizia nr. 478 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 21 ianuarie 2014) că nu poate analiza critici de neconstituţionalitate ce urmăresc, în realitate, modificări legislative ale textelor legale în vigoare şi care conţin propuneri de lege ferenda, deoarece controlul de constituţionalitate semnifică verificarea conformităţii dispoziţiilor legale criticate cu normele şi principiile fundamentale invocate, în limita unor critici ce vizează evidenţierea unui raport de contrarietate dintre acestea, şi nu modificarea sau completarea textelor legale atacate în funcţie de aprecierea subiectivă a autorului excepţiei. Aşa fiind, raportat la speţă, Curtea apreciază că a converti susţinerile autorului excepţiei în veritabile critici de neconstituţionalitate şi a proceda la examinarea textului de lege contestat ar echivala cu însăşi încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“. Prin urmare, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 14/2003, din perspectiva criticilor formulate, este inadmisibilă. 17. De altfel, prin Decizia nr. 682 din 23 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 14 martie 2017, Curtea a statuat că stabilirea limitativă a subiectelor de drept care au posibilitatea de a exercita calea de atac a apelului împotriva hotărârii Tribunalului Bucureşti de înregistrare a unui partid politic nu are, sub niciun aspect, semnificaţia îngrădirii accesului liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie. Faptul că legea impune îndeplinirea anumitor condiţii pentru exercitarea unui drept constituţional nu constituie o încălcare sau o restrângere a acestuia, ci reflectarea în plan legal a condiţiilor prevăzute de Constituţie pentru realizarea acestui drept. O asemenea reglementare ar dezechilibra cadrul procesual, fiind de natură a crea tensiuni procesuale, incompatibile cu dreptul la un proces echitabil, desfăşurat întrun termen rezonabil. 18. De asemenea, prin Decizia nr. 447 din 23 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1099 din 18 noiembrie 2020, referitor la procedura de dizolvare a partidelor politice, Curtea a reţinut că cererea poate fi iniţiată, într-adevăr, doar de Ministerul Public, în condiţiile art. 45 alin. (2) şi ale art. 46 alin. (2) din Legea nr. 14/2003, aceasta soluţionându-se de Tribunalul Bucureşti potrivit normelor de procedură stabilite la art. 26 alin. (2)-(5) din aceeaşi lege. Or, art. 26 alin. (3) prevede că „Împotriva hotărârii Tribunalului Bucureşti partea interesată poate face apel la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 5 zile de la data comunicării hotărârii“, ceea ce denotă, practic, voinţa legiuitorului de a asigura un mijloc procesual pentru exercitarea liberului acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, aşadar, o cale de atac promovată împotriva hotărârii instanţei judecătoreşti competente. Faptul că legea nu prevede posibilitatea oricărei persoane interesate să solicite direct şi ab initio dizolvarea unui partid politic sau constatarea încetării existenţei acestuia nu poate reprezenta o negare a dreptului cetăţeanului la justiţie, deoarece această prerogativă intră în sfera de competenţă a Ministerului Public - reprezentant în justiţie, prin Constituţie, al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Curtea a statuat că această soluţie juridică asigură, totodată, echilibrul dintre interesul individual de a supune instanţei de judecată competente o solicitare de dizolvare a unui partid politic şi necesitatea asigurării pluralismului politic într-o societate democratică. Astfel, partea interesată are posibilitatea de a contesta, prin formularea apelului, hotărârea Tribunalului Bucureşti cu privire la cererea Ministerului Public de dizolvare a unui partid politic, fără ca această instanţă - unica competentă în această materie - să fie încărcată cu solicitări individuale, care, în contextul pluralismului politic şi al spiritului competitiv, de multe ori ar putea avea caracter şicanatoriu, fiind, deci, lipsite de un interes legitim. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitatea a prevederilor art. 45 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, excepţie ridicată de apelantul-reclamant Romi Bauer în Dosarul nr. 1.096/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 noiembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
