Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 871 din 18 decembrie 2018  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 871 din 18 decembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "conflicte de muncă şi asigurări sociale" cuprinsă în teza întâi, precum şi teza a doua a art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 326 din 25 aprilie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Angel Traian Huminic în Dosarul nr. 6.480/62/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.332D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.781D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Vâlcea, în Dosarul nr. 2.793/90/2015/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă.
    4. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, doamna consilier juridic Raluca Vântur, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul părţii prezente şi cel al Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.781D/2017 la Dosarul nr. 1.332D/2017, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă dreptul la apărare. Astfel cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în cuprinsul dreptului la apărare este inclusă şi posibilitatea exercitării căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege. Apreciază că recursul, cale extraordinară de atac, trebuie să poată fi exercitat şi în privinţa hotărârilor pronunţate în apel, indiferent de natura litigiului în care au fost pronunţate, întrucât chiar şi instanţa de apel poate interpreta sau aplica norme de drept material în mod greşit. Mai arată că noţiunea „prin lege“, din cuprinsul art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, trebuie să vizeze un spectru larg de situaţii şi să respecte principiile fundamentale prevăzute de Constituţie. Depune note scrise.
    7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că hotărârile pronunţate în materia conflictelor de muncă sunt excluse de la exercitarea căii de atac a recursului, având în vedere procedura specială după care se judecă astfel de litigii, care implică şi celeritatea. În această materie legiuitorul a prevăzut o singură cale de atac. În ceea ce priveşte accesul liber la justiţie arată că acesta nu implică accesul la toate gradele de jurisdicţie, în acord şi cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care stabileşte că statele nu sunt obligate să asigure un al doilea grad de jurisdicţie decât în materie penală.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    8. Prin Încheierea din 22 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.480/62/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Angel Traian Huminic într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei decizii civile prin care a fost respins apelul formulat de autorul excepţiei de neconstituţionalitate într-un litigiu de muncă.
    9. Prin Încheierea din 28 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.793/90/2015/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Vâlcea, într-un litigiu de muncă având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei decizii civile prin care a fost admis apelul formulat în sensul obligării autoarei excepţiei de neconstituţionalitate la plata ajutorului financiar prevăzut de contractul colectiv de muncă, actualizat cu indicele de inflaţie la momentul plăţii, la care se adaugă dobânda legală.
    10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că excluderea de la exercitarea căii de atac extraordinare a recursului a hotărârilor date de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului, contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi şi al accesului liber la justiţie. Astfel, se creează o discriminare vădită între două categorii de litigii, respectiv litigii în cadrul cărora au fost pronunţate hotărâri care pot fi supuse controlului pentru legalitate şi litigii în care părţile nu au acces la un control eficient. Se apreciază că, pentru a se institui un echilibru şi a nu se crea starea de discriminare între cetăţeni, ar trebui eliminată dispoziţia art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Posibilitatea atacării unei hotărâri cu o cale extraordinară de atac trebuie să se limiteze doar la motivele prevăzute de lege şi nu trebuie să prevadă excluderi.
    11. Se mai arată că există situaţii în care, deşi o instanţă soluţionează în mod definitiv un litigiu de muncă, este posibil ca acea instanţă să fi pronunţat respectiva hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
    12. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    13. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    15. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    16. Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 1.332D/2017, apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
    17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. În legătură cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă se aplică proceselor pornite începând cu 1 ianuarie 2019, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 24 decembrie 2015, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 15 decembrie 2016. În aceste condiţii, Curtea reţine că în procesul în cadrul căruia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă, având în vedere că este început în anul 2014, se aplică art. XVIII alin. (2) teza a doua din Legea nr. 2/2013 [având un conţinut similar cu cel al art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă].
    20. De asemenea, deşi din susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 1.332D/2017 reiese că aceasta critică ultima teză a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit căreia „de asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului“, litigiul în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate este un litigiu de muncă, drept care Curtea va reţine ca obiect al excepţiei sintagma „conflicte de muncă şi asigurări sociale“ cuprinsă în teza întâi, precum şi teza a doua a art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
    21. Având în vedere acestea, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie sintagma „conflicte de muncă şi asigurări sociale“ cuprinsă în teza întâi, precum şi teza a doua a art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013. Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins: „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“
    22. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, astfel cum se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie şi prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi art. 24 privind dreptul la apărare. De asemenea, se invocă şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, constatând conformitatea acestora cu Legea fundamentală.
    24. Prin Decizia nr. 711 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2017, şi Decizia nr. 661 din 8 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 28 februarie 2017, Curtea a reţinut că textul de lege criticat reglementează cu privire la faptul că hotărârile pronunţate în cererile privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale nu sunt supuse recursului. Potrivit art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, „Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii.“ În acest sens, potrivit art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, „Conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal“, iar art. 214 din aceeaşi lege stabileşte că „Hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.“
    25. Curtea a statuat că, în noua lege procesual civilă, legiuitorul a reaşezat căile de atac, recursul constituind o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată de partea nemulţumită pentru motive de nelegalitate şi numai în condiţiile prevăzute de lege. Apelul reprezintă calea ordinară de atac care are un caracter devolutiv, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept (art. 476 din Codul de procedură civilă). În ceea ce priveşte reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, Curtea a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificaţia accesului liber la justiţie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. În acest sens sunt Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 1.132 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008, şi Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012.
    26. Curtea a mai reţinut că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului (Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006).
    27. De asemenea, cu privire la raţiunea instituirii unei singure căi de atac în materia conflictelor de muncă, Curtea a reţinut că, având în vedere specificul şi implicaţiile lor sociale, conflictele de muncă se judecă după o procedură caracterizată prin celeritate. De aceea, legiuitorul a prevăzut pentru soluţionarea acestora două grade de jurisdicţie, respectiv o singură cale de atac. Nicio dispoziţie constituţională sau reglementare internaţională nu stabileşte gradele de jurisdicţie şi numărul căilor de atac care trebuie prevăzute pentru judecarea diferitelor litigii, reglementarea acestor probleme intrând în atribuţiile exclusive ale legiuitorului naţional. Ţinând seama de specificul unor litigii sau chiar de situaţia deosebită, specifică în care se află persoanele implicate, stabilirea unor reguli diferenţiate în această materie nu are semnificaţia instituirii unor privilegii ori discriminări.
    28. Totodată, Curtea, prin Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, a reţinut că legiuitorul, în materia căilor extraordinare de atac, are posibilitatea de a reglementa condiţii de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunţată hotărârea, precum în cazul de faţă (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, paragraful 24).
    29. Având în vedere aceste considerente, nu se poate susţine că dispoziţiile care reglementează numai posibilitatea formulării apelului în cazul conflictelor de muncă ar contraveni dispoziţiilor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.
    30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Angel Traian Huminic în Dosarul nr. 6.480/62/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Vâlcea, în Dosarul nr. 2.793/90/2015/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi constată că sintagma „conflicte de muncă şi asigurări sociale“ cuprinsă în teza întâi, precum şi teza a doua a art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 18 decembrie 2018.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Andreea Costin


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016