Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Mona-Maria │- preşedinte │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 13 lit. a), ale art. 65 lit. h) şi ale art. 66 lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi ale art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, excepţie ridicată de Ioana Luduşan în Dosarul nr. 1.839/301/2021 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.578D/2021. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 27 ianuarie 2022, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, pentru lămuriri suplimentare asupra problemelor ce au format obiectul dezbaterii, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 15 februarie 2022. La această dată, pentru acelaşi motiv, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 23 februarie 2022, când, având în vedere imposibilitatea constituirii cvorumului legal de şedinţă la acea dată, potrivit art. 51 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, a decis amânarea pronunţării la data de 3 martie 2022, când a decis cele ce urmează. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 3. Prin Încheierea din 24 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.839/301/2021, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 13 lit. a), ale art. 65 lit. h) şi ale art. 66 lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi ale art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă. Excepţia a fost ridicată de Ioana Luduşan într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri în materie contravenţională. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, având în vedere lipsa de accesibilitate, calitate, claritate şi previzibilitate a acestei norme legale. Astfel, măsura descrisă la art. 5 alin. (2) lit. d) se referă vag la „măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor“, oferind ca exemple de măsuri doar „instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu“. Descrierea măsurilor nu este clară, iar enumerarea exemplificativă nu se referă nici la conceptul de „rezilienţă“ definit prin Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024, aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr. 22/2020, nici la „sectorul economic“. Art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 este lipsit de claritate, calitate şi previzibilitate sub aspectul definirii şi asigurării unităţii terminologice a noţiunii de „rezilienţă“, al corelării măsurilor instituite cu „sectorul economic“ şi al descrierii în concret, precum şi al limitelor acestor măsuri. În susţinerea criticii sunt invocate Deciziile Curţii Constituţionale nr. 678 din 29 octombrie 2019 şi nr. 12 din 14 ianuarie 2020. De asemenea, „textul de lege criticat reprezintă o normă de trimitere a art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 şi constituie elementul material al unei contravenţii“. Or, lipsa de claritate, previzibilitate şi calitate a textului afectează însăşi calitatea, claritatea şi previzibilitatea normei juridice contravenţionale, sub aspectul cunoaşterii de către cetăţeni a întinderii elementului material, astfel încât aceştia să-şi poată adapta comportamentul social la norma contravenţională. 5. Cu privire la încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, autoarea excepţiei mai susţine că art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, nu prevede categoriile de spaţii publice pentru care este obligatorie purtarea măştii, fiind excesiv a se interpreta că legiuitorul sancţionează contravenţional nepurtarea măştii de protecţie în orice spaţiu public (pădure, loc de agrement, pârtie de schi sau pistă de atletism). Astfel, prin modul în care este redactată, norma permite sancţionarea contravenţională a oricărei persoane care nu poartă mască de protecţie în orice fel de spaţiu public, lăsând la latitudinea agentului constatator o putere discreţionară de a decide cu privire la limitele şi caracterul termenului de „spaţiu public“. Având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 152 din 6 mai 2020 (paragraful 130), se consideră că norma criticată nu este accesibilă, previzibilă şi clară. În măsura în care, în temeiul art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020, s-ar permite sancţionarea persoanelor pentru fapta prevăzută de art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, s-ar crea un paralelism juridic nepermis, deoarece două sau mai multe norme din aceeaşi lege, respectiv art. 65 lit. h) şi art. 13 lit. a) ar avea acelaşi obiect şi efect juridic. În susţinerea criticii este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 242 din 8 aprilie 2021. 6. Cu privire la încălcarea art. 34 din Constituţie, autoarea susţine că, prin obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţii publice, pentru toate categoriile de persoane şi în toate spaţiile deschise, se aduce atingere dreptului la ocrotirea sănătăţii persoanelor suferind de afecţiuni respiratorii acute sau cronice (astm bronşic, infecţii de tract respirator, sinuzită etc.), care, dacă ar purta masca de protecţie pe durată lungă de timp în spaţii deschise, combinat cu efortul fizic depus prin mers, s-ar sufoca. Astfel de cazuri au existat deja în practică, persoanele suferinde fiind obligate să poartă masca, în caz contrar fiind amendate. În concluzie, consideră că se încalcă art. 34 din Constituţie, în măsura în care nu sunt exonerate de răspundere contravenţională persoanele suferind de boli respiratorii agravate prin purtarea măştii în spaţiile deschise. 7. Cu privire la încălcarea art. 53 din Constituţie, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 375 din 4 mai 2006 şi se susţine că norma juridică instituită prin art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, modificat prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, nu doar că se referă la obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice deschise, ci şi la faptul că nepurtarea acesteia se sancţionează şi contravenţional, fiind văzută ca o faptă antisocială gravă. Or, este excesiv de oneroasă impunerea unor astfel de obligaţii şi sancţiuni pentru situaţia în care persoana care nu poartă mască de protecţie se află într-o pădure, într-un parc public întins, un cartier rezidenţial nepopulat sau pe o pârtie întinsă de schi. În practică, agenţii de poliţie au aplicat amenzi contravenţionale persoanelor surprinse fără mască în astfel de locuri, deşi, în concret, acestea nu reprezentau un pericol social, deoarece nu se afla nimeni în preajma lor. De asemenea, au fost amendate persoane care nu purtau masca de protecţie la ieşirea din imobilul privat, fiind surprinse de agentul constatator imediat ce au ieşit din imobil. În concluzie, această măsură este neproporţională în raport cu efectul restrângerii exerciţiului drepturilor şi libertăţilor fundamentale, încălcând astfel art. 53 din Constituţie. 8. Cu privire la neconstituţionalitatea art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020, în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, autoarea excepţiei arată că norma de la art. 65 lit. h), care are drept ipoteză „măsuri individuale asupra sănătăţii persoanelor“, trimite la o normă ce are drept ipoteză măsuri colective pentru asigurarea rezilienţei, în domeniul economic. Se poate observa o necorelare vădită între domeniul şi aria de reglementare ale normei de trimitere şi domeniul şi aria de reglementare ale normei la care se trimite. Această disonanţă este de natură a crea o confuzie în ceea ce priveşte scopul pentru care a fost instituită norma juridică, precum şi cu privire la limitele de aplicabilitate ale acesteia. În al doilea rând, cele două articole coroborate creează o normă contravenţională prin care este sancţionată orice nerespectare a „măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu“. Se poate distinge faptul că elementul material al contravenţiei nu este precis definit şi delimitat, dând posibilitatea agentului constatator să stabilească singur care sunt măsurile de protecţie pentru care se impune sancţionarea contravenţiei. În practică, agentul constatator, în temeiul acestor articole, aplică sancţiuni contravenţionale pentru nepurtarea măştilor de protecţie în spaţii închise, deşi această faptă este distinct descrisă în art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020. Se mai susţine că normele legale criticate sunt lipsite astfel de claritate şi previzibilitate, întrucât obiectul material al contravenţiei este incert şi ambiguu, din cauza trimiterii la o normă legală la fel de ambiguă. Or, pentru respectarea principiului legalităţii, legiuitorul trebuie să indice în mod clar şi neechivoc obiectul material al contravenţiei în cuprinsul normei legale sau acesta să poată fi identificat cu uşurinţă prin trimiterea fie la o dispoziţie legală din cuprinsul legii, fie la un alt act normativ de rang egal, astfel cum rezultă şi din Decizia Curţii Constituţionale nr. 152 din 6 mai 2020. 9. Având în vedere toate acestea, normele legale criticate încalcă principiul „in dubio pro reo“ („când eşti în dubiu, interpretează situaţia în favoarea făptuitorului“), despre care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât deja că trebuie aplicat şi în cauze contravenţionale, nu doar penale. Mai exact, exempli gratia, în materia sancţionării contravenţionale, singura normă legală opozabilă este art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, care sancţionează nepurtarea măştii de protecţie doar în spaţii închise şi pe durata stării de alertă, iar nu norma ambiguă cuprinsă în art. 5 alin. (2) lit. d) din acelaşi act normativ, în baza căreia agentul constatator sancţionează contravenţional persoane care nu poartă mască în spaţii publice deschise. Prin calificarea pe care agentul constatator o face, acesta nu doar oferă o interpretare extensivă a normei, aspect nepermis în dreptul contravenţional, ci adaugă nepermis la lege. 10. În măsura în care, în temeiul art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020, s-ar permite sancţionarea persoanelor pentru alte fapte descrise sau nu în Legea nr. 55/2020, s-ar crea un paralelism juridic nepermis, deoarece două sau mai multe norme din aceeaşi lege, exempli gratia art. 65 lit. h) şi art. 13 lit. a) din lege ar avea acelaşi efect juridic. În susţinerea argumentelor de mai sus sunt şi Deciziile Curţii Constituţionale nr. 242 din 3 iunie 2020, nr. 594 din 15 iulie 2020, nr. 547 din 7 iulie 2020, nr. 219 din 2 iunie 2020. În consecinţă, autoarea solicită să se constate neconstituţionalitatea prevederilor art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 în raport cu art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 11. Cu privire la neconstituţionalitatea art. 66 lit. a) din Legea nr. 55/2020, autoarea excepţiei arată că, în măsura reţinerii criticilor de neconstituţionalitate, se impune declararea neconstituţionalităţii şi a art. 66 lit. a) din Legea nr. 55/2020, cu trimitere la art. 65 lit. h), primul fiind partea dispozitivă a normei juridice contravenţionale care stabileşte tipul şi valoarea sancţiunii contravenţionale. În acest sens, este relevant raţionamentul Curţii Constituţionale din Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020, aceasta reţinând că „art. 65 lit. s) şi ş), art. 66 lit. a), b) şi c) în ceea ce priveşte trimiterile la art. 65 lit. s), ş) şi t) şi art. 67 alin. (2) lit. b) în ceea ce priveşte trimiterile la art. 65 lit. s), ş) şi t) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 sunt neconstituţionale“. 12. Totodată, prin impunerea obligativităţii purtării măştii de protecţie în orice spaţiu public deschis, indiferent de numărul de persoane şi de locul exact unde se situează persoana în cauză, sunt afectate libertatea individuală (art. 23 din Constituţie) şi dreptul la viaţă privată (art. 26 din Constituţie), precum şi dreptul la ocrotirea sănătăţii (art. 34 din Constituţie). Măsura obligativităţii purtării măştii în spaţii publice deschise, cu consecinţa sancţionării contravenţionale şi limitarea accesului persoanelor în anumite locuri publice pe acest considerent (parcuri publice, păduri, alei pietonale rezidenţiale), reprezintă o afectare a libertăţii individuale şi a dreptului de a dispune de propria persoană ca o dimensiune firească a dreptului la viaţă privată. Mai mult, în măsura în care legea nu prevede derogări de la purtarea măştii pentru persoanele cu afecţiuni medicale respiratorii, obligativitatea purtării măştii în spaţii publice deschise reprezintă prin ea însăşi o afectare a dreptului constituţional la ocrotirea sănătăţii. 13. Sub aspect extrinsec, autoarea excepţiei susţine că art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 încalcă art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie. Astfel, se arată că la data de 5 noiembrie 2020, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, iar prin art. I pct. 1 al acestui act normativ, Guvernul a introdus „obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă“. Pentru a putea fi adoptată o ordonanţă de urgenţă, Guvernul trebuie să îndeplinească cumulativ trei condiţii extrinseci pentru promovarea acesteia: existenţa unei situaţii extraordinare, reglementarea acesteia să nu poată fi amânată şi urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. De asemenea, ordonanţa de urgenţă nu poate afecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, iar înţelesul celor trei condiţii a fost explicat de Curtea Constituţională în vasta sa jurisprudenţă în materie. Autoarea susţine că Guvernul nu a motivat deloc, în cuprinsul notei de fundamentare, situaţia extraordinară pentru care, prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă, s-a impus obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice. Situaţia extraordinară este definită ca o situaţie care abate de la obişnuit, este dincolo de ordinea juridică sau metoda comună existentă, este independentă de voinţa Guvernului şi impune luarea unei măsuri pe calea ordonanţei de urgenţă. Or, prin nota de fundamentare, Guvernul nu a demonstrat relaţia de cauzalitate dintre virusul SARS-CoV-2 şi purtarea măştii în spaţii publice deschise şi nu a prezentat niciun studiu ştiinţific care să demonstreze că, prin purtarea măştii în toate spaţiile publice, se previne şi se combate îmbolnăvirea determinată de acest virus. 14. De asemenea, autoarea excepţiei invocă încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) şi a art. 141 din Constituţie şi arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 a fost adoptată fără solicitarea avizului Consiliului Economic şi Social (CES). În aplicarea normelor constituţionale de referinţă, Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative impune, prin art. 31 alin. (3), ca forma finală a instrumentelor de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative să facă referiri inclusiv la avizul CES (care trebuie „consultat obligatoriu asupra proiectelor de acte normative iniţiate de Guvern“ în domenii de specialitate precum politici economice, politici financiare şi fiscale, relaţii de muncă, protecţie socială, agricultură, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, politici în domeniile sănătăţii, educaţiei, culturii, sportului etc. - a se vedea Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social). Este adevărat că nu este obligatorie obţinerea unui astfel de aviz, dar solicitarea acestuia este şi rămâne obligatorie, iar în jurisprudenţa sa recentă, Curtea Constituţională a sancţionat omisiunea solicitării avizului CES în cazul unor acte normative al căror obiect de reglementare se referă la domeniile de specialitate ale Consiliului (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, Decizia nr. 140 din 13 martie 2019, Decizia nr. 29 din 29 ianuarie 2020, Decizia nr. 239 din 3 iunie 2020). 15. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă reţine că normele a căror constituţionalitate se contestă respectă principiile constituţionale ale egalităţii de tratament şi imparţialităţii, reglementării prin ordonanţă, potrivit Constituţiei, principiul statului de drept şi dreptul la sănătate. Reglementarea legală criticată se aplică în mod egal pentru toate părţile care au aceeaşi poziţie procesuală, în realizarea aceloraşi categorii de drepturi, astfel încât nu se poate reţine încălcarea în componenta sa referitoare la egalitatea de arme. Instanţa reţine că normele criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate şi nici art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este reţinut în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 13 lit. a), ale art. 65 lit. h) şi ale art. 66 lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, precum şi ale art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.042 din 6 noiembrie 2020. 20. Referitor la dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, din examinarea actelor aflate la dosarul cauzei, Curtea observă că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează soluţia legislativă cuprinsă în art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, prin care au fost modificate dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, în ansamblul său. 21. În consecinţă, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 65 lit. h) şi ale art. 66 lit. a) din Legea nr. 55/2020, precum şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, în ansamblul său, şi art. I pct. 1 din acest act normativ. 22. Dispoziţiile criticate din Legea nr. 55/2020 au următorul cuprins: - Art. 5 alin. (2) lit. d): "Măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor sunt: (…) d) măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu;" – Art. 65 lit. h): "Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, următoarele fapte săvârşite pe durata stării de alertă: (...) h) nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d);" – Art. 66 lit. a): "Contravenţiile prevăzute la art. 65 se sancţionează după cum urmează: a) cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. c), d), e), g), h), k), m), n) (…);" 23. Prevederile art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 au următorul cuprins: „Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: "1. La articolul 13, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: "a) obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă;"" 24. În opinia autoarei excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind trăsăturile statului român şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 115 alin. (4) şi (6) privind ordonanţele de urgenţă ale Guvernului şi art. 141 privind Consiliul Economic şi Social. 25. Referitor la dispoziţiile art. 66 lit. a) din Legea nr. 55/2020, Curtea precizează că prin Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 1 iulie 2020, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată de Avocatul Poporului şi s-a constatat că dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi (4), precum şi ale art. 65 lit. s) şi ş) şi ale art. 66 lit. a), b) şi c) în ceea ce priveşte trimiterile la art. 65 lit. s), ş) şi t) din Legea nr. 55/2020 sunt neconstituţionale. 26. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a mai analizat critici similare referitoare la calitatea normelor juridice, inclusiv a celor care stabilesc faptele ce constituie contravenţii şi sancţiunile aplicabile, existente în cuprinsul Legii nr. 55/2020 (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 381 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 septembrie 2021, Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 22 iulie 2021, Decizia nr. 13 din 18 ianuarie 2022, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii). 27. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind conţinutul dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 55/2020, Curtea a constatat că acestea enumeră în mod expres măsurile în domeniul economic ce pot fi luate în perioada stării de alertă, pe care le clasifică în următoarele trei categorii: măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns, măsuri pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor şi măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc. Aşa fiind, nimic nu lipseşte dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 55/2020 de claritate, precizie sau previzibilitate, acestea fiind în acord cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021, precitată). De asemenea, prin Decizia nr. 381 din 8 iunie 2021, precitată, Curtea, având a se pronunţa asupra conformităţii acestor dispoziţii cu prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), a reţinut că „sintagma «măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor» din cuprinsul Legii nr. 55/2020 se referă la măsuri consacrate la nivelul legii“. Curtea apreciat că persoanele fizice aveau posibilitatea de a cunoaşte conţinutul măsurilor la care se referă art. 5 alin. (2) lit. d) şi art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020, precum şi obligaţiile ce le revin, astfel încât să îşi poată conforma conduita potrivit dispoziţiilor legale şi să înţeleagă consecinţele nerespectării acestor obligaţii. 28. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind art. 65 lit. h) şi art. 66 lit. a) din Legea nr. 55/2020, Curtea, observând că prevederile legale criticate reglementează faptele care constituie contravenţii şi sancţiunile aplicabile, a constatat, în esenţă, că aceste norme sunt clare, precise şi previzibile, sensul lor putând fi determinat de către destinatarii legii prin simpla interpretare gramaticală a textelor analizate. 29. Astfel, Curtea Constituţională a evocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie (de exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31). 30. Caracterul general al dispoziţiilor de lege analizate, ce necesită raportarea la acte administrative normative secundare în vederea aplicării, nu poate conduce la concluzia că faptele care constituie contravenţie sunt stabilite de organele administrative. Astfel, sintagma „măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor“ din cuprinsul Legii nr. 55/2020 se referă la măsuri consacrate la nivelul legii, aşa cum, de altfel, este şi măsura obligativităţii purtării măştii de protecţie, consacrată în mod expres în conţinutul art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020. Prin urmare, persoanele fizice aveau posibilitatea de a cunoaşte conţinutul măsurilor la care se referă art. 5 alin. (2) lit. d) şi art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020, precum şi obligaţiile ce le revin, astfel încât să îşi poată conforma conduita potrivit dispoziţiilor legale şi să înţeleagă consecinţele nerespectării acestor obligaţii. 31. Aceleaşi concluzii sunt valabile şi în ceea ce priveşte posibilitatea agentului constatator, respectiv a instanţei de judecată de a identifica fapta contravenţională, de a evalua gravitatea faptei şi de a stabili o sancţiune contravenţională proporţională cu aceasta. 32. Curtea a mai reţinut că aplicarea sancţiunilor contravenţionale are loc cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, referitoare la limitele sancţiunilor, respectiv proporţionalitatea sancţiunii cu gradul de pericol social al faptei, ţinându-se seama de împrejurările în care fapta a fost comisă, de modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit şi urmarea produsă, circumstanţele personale ale contravenientului, precum şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal de constatare şi sancţionare. Cu alte cuvinte, la stabilirea proporţionalităţii sancţiunii cu gradul de pericol social al faptei, agentul constatator care aplică sancţiunea trebuie să analizeze criteriile generale prevăzute în art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, precum şi alte criterii speciale, dacă este cazul. În caz contrar, în măsura în care regula proporţionalităţii este încălcată, instanţa va adapta sancţiunea la cerinţele prevăzute de lege. 33. Curtea a constatat că art. 66 lit. a) din Legea nr. 55/2020 prevede posibilitatea agentului constatator ca, în cazul constatării săvârşirii unei contravenţii prevăzute la art. 65 lit. h) din acelaşi act normativ, să aplice o amendă de la 500 lei la 2.500 lei. În aplicarea acestei sancţiuni, agentul constatator va avea în vedere conţinutul măsurilor pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor, reglementate la nivel de lege şi nominalizate în cuprinsul hotărârilor Guvernului de declarare sau prelungire a stării de alertă, obligaţiile ce revin persoanelor fizice, valorile sociale ocrotite, respectiv dreptul la viaţă şi dreptul la sănătate, precum şi împrejurările în care fapta a fost comisă, modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit şi urmarea produsă, circumstanţele personale ale contravenientului şi celelalte date înscrise în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Prin urmare, agentul constatator şi - în cazul contestării procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei - instanţa de judecată dispun de elementele necesare identificării faptei contravenţionale şi aprecierii caracterului proporţional al sancţiunii contravenţionale. 34. În raport cu aceste considerente, Curtea a subliniat că dispoziţiile analizate ale Legii nr. 55/2020 fac posibilă identificarea obligaţiilor individuale a căror nerespectare constituie contravenţie şi permit organului constatator şi, în cazul contestării, instanţei de judecată ca, având în vedere valorile sociale ocrotite, respectiv dreptul la viaţă şi dreptul la sănătate, să aprecieze asupra gravităţii faptei şi proporţionalităţii sancţiunii contravenţionale şi, în consecinţă, a constatat că dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie nu sunt încălcate. 35. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în prezenta cauză. 36. Referitor la critica formulată cu privire la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, în ansamblul său, şi asupra dispoziţiilor art. I pct. 1 din acest act normativ, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 50 din 15 februarie 2022*), nepublicată până la data pronunţării prezentei decizii, a admis excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, în ansamblu. *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 50 din 15 februarie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 25 martie 2022. 37. Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“ şi ţinând cont de faptul că Decizia nr. 50 din 15 februarie 2022, mai sus citată, a fost pronunţată ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional în prezenta cauză (24 iunie 2021), Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, în ansamblul său, şi a dispoziţiilor art. I pct. 1 din acest act normativ a devenit inadmisibilă. 38. În acord cu jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, în temeiul deciziei anterior menţionate, prin care s-a admis excepţia, se poate formula cerere de revizuire (Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 26 mai 2020, paragraful 34, Decizia nr. 246 din 20 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 5 iulie 2021). 39. Faţă de cauza de neconstituţionalitate reţinută prin Decizia nr. 50 din 15 februarie 2022, mai sus citată, Curtea constată că nu mai este cazul să examineze şi celelalte motive de neconstituţionalitate invocate cu privire la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, în ansamblul său, şi la dispoziţiile art. I pct. 1 din acest act normativ. 40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioana Luduşan în Dosarul nr. 1.839/301/2021 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 65 lit. h) şi ale art. 66 lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, în ansamblul său, şi a dispoziţiilor art. I pct. 1 din acest act normativ, excepţie ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 martie 2022. PREŞEDINTE prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
