Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela │- judecător │
│Ciochină │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan│- judecător │
│Licu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
├───────────────┴──────────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea Mesusa - S.R.L. din Oneşti, în calitate de administrator special al Societăţii P&D Forest Development - S.R.L. din Oneşti, în Dosarul nr. 2.003/110/2018/a3 al Tribunalului Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.125D/2019. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 16 februarie 2023, când, având nevoie de timp pentru deliberare, Curtea a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 21 martie 2023 şi, ulterior, pentru datele de 20 aprilie 2023, 30 mai 2023, 27 iunie 2023, 11 iulie 2023, 27 septembrie 2023, 2 noiembrie 2023, 28 noiembrie 2023, 30 ianuarie 2024, 14 februarie 2024 şi 21 februarie 2024, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Sentinţa civilă nr. 289 din 16 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.003/110/2018/a3, Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Excepţia a fost ridicată de contestatoarea Societatea Mesusa - S.R.L. din Oneşti, în calitate de administrator special al Societăţii P&D Forest Development - S.R.L. din Oneşti, într-o cauză având ca obiect soluţionarea obiecţiunilor formulate împotriva raportului de evaluare în procedura insolvenţei. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată că dispoziţiile criticate nu respectă cerinţa de claritate şi previzibilitate a unei legi şi pot da naştere la multiple interpretări care încalcă drepturi fundamentale. Astfel, lipsa de claritate conduce la interpretarea că numai o parte din persoanele angrenate în procedura insolvenţei pot contesta rapoartele de evaluare întocmite în cauză, deşi art. 56 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014 permite administratorului special să formuleze contestaţii în cadrul procedurii, iar o atare interpretare reprezintă o încălcare a art. 16 alin. (1) şi a art. 21 din Constituţie. 5. Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Consideră că limitarea persoanelor care pot critica rapoartele de evaluare în procedura insolvenţei are un scop legitim, respectiv asigurarea unei proceduri eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de derulare a acesteia într-un timp util şi rezonabil şi prin tratamentul egal al creditorilor participanţi la procedură. Această măsură este proporţională cu scopul legitim vizat, deoarece impune rigoare şi disciplină procesuală pentru evitarea tergiversării procedurii în mod abuziv de către reprezentanţii asociaţilor societăţii în insolvenţă, în considerarea faptului că administrarea procedurii de insolvenţă este conferită unui specialist, practician în insolvenţă, nesubordonat asociaţilor societăţii sau creditorilor, iar controlul actelor acestuia se realizează de către instanţa de judecată (judecătorul-sindic). Raportul de evaluare nu este un act al practicianului care să justifice un control de legalitate din partea instanţei de judecată, faţă de principiile legii insolvenţei consacrate de art. 4 din Legea nr. 85/2014, evaluarea activelor de către un evaluator autorizat venind să asigure un grad ridicat de transparenţă în procedură în scopul maximizării gradului de valorificare a activelor evaluate. 6. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, care au următorul cuprins: „(1) Administratorul judiciar, precum şi oricare dintre creditori pot formula obiecţiuni împotriva rapoartelor de evaluare întocmite în cauză.“ 10. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii, art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi, precum şi art. 21 referitor la accesul liber la justiţie. 11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că din analiza criticilor de neconstituţionalitate formulate reiese că autoarea acesteia este nemulţumită de lipsa de claritate şi previzibilitate a textului de lege criticat, cu consecinţa că doar o parte din persoanele angrenate în procedura insolvenţei pot formula obiecţiuni la rapoartele de evaluare întocmite în cauză, deşi art. 56 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014 permite şi administratorului special să formuleze contestaţii în cadrul procedurii. 12. Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Sub acest aspect, principiul accesului liber la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a le utiliza, în formele şi în modalităţile instituite de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 284 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 7 iulie 2015, paragraful 15). 13. În jurisprudenţa sa (de exemplu, în Decizia nr. 307 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 15 iulie 2016, paragraful 19), Curtea a reţinut că întreaga procedură a insolvenţei are ca scop acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă, iar specificul procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun. În acest context, reglementarea unor atari norme constituie expresia uneia dintre caracteristicile definitorii ale procedurii insolvenţei, şi anume celeritatea în realizarea scopurilor declarate mai sus. În absenţa unor astfel de dispoziţii legale, procedura, care de regulă are caracter colectiv, implicând participarea unui număr mare de creditori ce vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanţe, ar fi cu mult întârziată, situaţie ce ar genera o stare de perpetuă incertitudine în ceea ce priveşte raporturile juridice stabilite între părţile implicate, persoane fizice sau persoane juridice, afectând grav stabilitatea şi securitatea care trebuie să le caracterizeze. Totodată, Curtea a reţinut că, deşi procedura insolvenţei pune accent pe o desfăşurare rapidă a procesului, aceasta oferă, pe de altă parte, suficiente garanţii procesuale părţilor implicate. 14. Debitorul de bună-credinţă are tot interesul ca procedurile să se desfăşoare cu celeritate, iar stabilirea condiţiilor pentru formularea obiecţiunilor împotriva rapoartelor de evaluare întocmite în cauză ţine de opţiunea legiuitorului, având în vedere situaţia specifică a procedurii insolvenţei, care prevede termene scurte care să împiedice deteriorarea situaţiei economice a acestuia şi să crească, implicit, şansele creditorilor de a-şi recupera creanţele. 15. Cu privire la atribuţiile administratorului judiciar, Curtea reţine că pe parcursul procedurii insolvenţei poate apărea necesitatea efectuării unor rapoarte de evaluare referitoare la diferite aspecte supuse acestei proceduri. Potrivit dispoziţiilor art. 61 din lege, „în vederea îndeplinirii atribuţiilor sale, administratorul judiciar va putea desemna persoane de specialitate precum avocaţi, experţi contabili, evaluatori autorizaţi sau alţi specialişti“. Cu alte cuvinte, persoane cu pregătire de specialitate pot fi desemnate de administratorul judiciar pentru a întocmi rapoarte de evaluare necesare îndeplinirii atribuţiilor sale legale. Legea precizează că „numirea şi nivelul remuneraţiilor acestor persoane vor fi supuse aprobării comitetului creditorilor în cazul în care acestea vor fi plătite din averea debitoarei sau se vor supune standardelor de cost stabilite de Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România, (...) în cazul în care se vor remunera din fondul de lichidare (...)“. Evaluatorii trebuie să fie membri ai Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România, iar evaluarea trebuie efectuată în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare. 16. Dispoziţiile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 conferă administratorului judiciar şi creditorilor legitimarea procesuală activă în formularea obiecţiunilor împotriva acestor rapoarte de evaluare. În ceea ce îi priveşte pe creditori, pentru formularea obiecţiunilor nu au relevanţă întinderea creanţelor pe care le deţin împotriva averii debitorului şi nici natura sau izvorul creanţelor pe care le pretind. Pentru toate cazurile, termenul de formulare a obiecţiunilor este de 15 zile şi curge de la data publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a unui anunţ cu privire la depunerea raportului de evaluare la dosarul cauzei. Dacă judecătorul-sindic apreciază că obiecţiunile sunt întemeiate, îl va obliga pe evaluator să răspundă la obiecţiuni, dar poate să dispună şi efectuarea unei noi evaluări. 17. Referitor la pretinsa neclaritate a prevederilor criticate cu privire la faptul că doar administratorul judiciar şi oricare dintre creditori pot formula obiecţiuni împotriva rapoartelor de evaluare întocmite în cauză, care ar conduce la încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi şi accesul liber la justiţie, Curtea observă că dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, regulile de procedură cu aplicabilitate generală, dar şi unele reguli speciale, în considerarea unor situaţii deosebite, astfel cum este cazul procedurilor de insolvenţă. Or, atâta vreme cât întreaga procedură se desfăşoară sub controlul judecătoresc efectuat de judecătorul-sindic, iar înscrierea în această etapă a creanţelor în tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva averii debitorului are caracter provizoriu, putând fi modificată oricând pe parcursul derulării procedurii, ca urmare a completării probatoriului, nu se poate reţine pretinsa contrarietate a prevederilor criticate cu cele ale art. 1 alin. (5) prin raportare la art. 16 şi 21 din Constituţie. De altfel, Curtea observă că dispoziţiile legale criticate sunt clare, iar acestea nu trebuie interpretate în mod singular, ci trebuie avută în vedere întreaga procedură prevăzută de normele legale în materie. 18. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Mesusa - S.R.L. din Oneşti, în calitate de administrator special al Societăţii P&D Forest Development - S.R.L. din Oneşti, în Dosarul nr. 2.003/110/2018/a3 al Tribunalului Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 februarie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Pentru Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează Prim-magistrat-asistent, Benke Károly OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate trebuia admisă şi constatată neconstituţionalitatea soluţiei legislative cuprinse în art. 62 alin (1) din Legea nr. 85/2014, care exclude posibilitatea debitorului, prin intermediul administratorului special, de a formula obiecţiuni împotriva rapoartelor de evaluare întocmite în cauză. Din analiza dispoziţiilor criticate, rezultă că art. 62 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 conferă administratorului judiciar şi creditorilor legitimarea procesuală activă în formularea obiecţiunilor împotriva rapoartelor de evaluare. Un astfel de raport este, de exemplu, cel prevăzut la art. 101 din lege, potrivit căruia, „administratorul judiciar va efectua, în termen de 60 de zile de la data deschiderii procedurii, procedura de inventariere a bunurilor din averea debitorului, pe baza informaţiilor primite de la debitor în condiţiile art. 67 sau 74 şi/sau pe baza oricăror informaţii şi documente solicitate autorităţilor competente potrivit legii“, situaţie în care administratorul judiciar poate să angajeze un evaluator şi să-i stabilească onorariul. Pentru formularea obiecţiunilor, în ceea ce îi priveşte pe creditori, nu are relevanţă întinderea creanţelor pe care le deţin împotriva averii debitorului şi nici natura sau izvorul creanţelor pe care le pretind, cu drepturi de preferinţă, chirografare etc. Pentru toate cazurile, termenul de formulare a obiecţiunilor este de 15 zile şi curge de la data publicării în BPI a unui anunţ cu privire la depunerea raportului de evaluare la dosarul cauzei. Dacă judecătorul-sindic găseşte obiecţiunile întemeiate, îl va obliga pe evaluator să răspundă la obiecţiuni, dar poate să dispună şi efectuarea unei noi evaluări. Cu privire la motivele temeinice de efectuare a unei noi evaluări, în doctrină s-a arătat că acestea „sunt cele din dreptul comun, precum supra/subevaluarea bunurilor/situaţiilor de fapt în defavoarea creditorilor sau a debitorului, efectuarea evaluărilor după acte normative, normative tehnice sau standarde care nu mai sunt în vigoare sau care nu mai corespund realităţilor actuale, omiterea, ascunderea sau prezentarea eronată a unor date şi informaţii relative la averea debitorului, la situaţia creditorilor sau la procedurile în curs etc.“ (Cărpenaru D. Stanciu, Hotca Mihai-Adrian, Nemeş Vasile - Codul insolvenţei comentat, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Universul Juridic). Luând seama, pe de o parte, de scopul întocmirii rapoartelor de evaluare, şi anume stabilirea averii debitorului în vederea valorificării creanţelor creditorilor, şi, pe de altă parte, de aspectele care pot face obiectul contestării acestor rapoarte prin formularea de obiecţiuni (supra/subevaluarea bunurilor aflate în patrimoniul debitorului, stabilirea întinderii averii debitorului prin omiterea, ascunderea sau prezentarea neadevărată ca fiind bunuri ale debitorului), reţinem caracterul contencios al acestei proceduri, atât debitorul, cât şi creditorii având interes în stabilirea situaţiilor de fapt şi de drept cuprinse în aceste rapoarte de evaluare. În continuare, dispoziţiile art. 52 din lege prevăd că, „după deschiderea procedurii, adunarea generală a acţionarilor/ asociaţilor/membrilor debitorului va desemna, pe cheltuiala acestora, administratorul special“, care nu poate fi o persoană fizică sau juridică care are şi calitatea de creditor. Administratorul special este împuternicit să le reprezinte interesele în procedură şi, atunci când debitorului i se permite să îşi administreze activitatea, să efectueze, în numele şi pe contul acestuia, actele de administrare necesare [art. 5 alin. (1) pct. 4 din lege]. Potrivit art. 56 alin. (1) lit. b) din lege, administratorul special are printre atribuţii formularea de contestaţii în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 85/2014. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a soluţiei legislative cuprinse în art. 62 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, din perspectiva contrarietăţii acesteia cu art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, coroborat cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil, în jurisprudenţa sa, Curtea a arătat că specificul procedurii insolvenţei a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 635 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 12 ianuarie 2017). De asemenea, având în vedere întregul ansamblu legislativ în materie, prin Decizia nr. 686 din 8 noiembrie 2018, Curtea a constatat că în procedura insolvenţei sunt prevăzute mecanisme legale prin care să fie supuse controlului de legalitate al judecătorului-sindic chestiuni legate de derularea procedurilor de insolvenţă. Prin cadrul legal în materie se stabilesc competenţe exclusive în cadrul procedurii insolvenţei, iar, în raport cu scopul procedurii de insolvenţă şi în conformitate cu principiile acesteia, legiuitorul a recunoscut, în funcţie de interesul urmărit, legitimare procesuală debitorului, creditorilor sau oricărei persoane interesate. Astfel, judecătorul-sindic efectuează controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau lichidatorului şi soluţionează procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, printre principalele atribuţii regăsindu-se şi judecarea contestaţiilor debitorului, ale comitetului creditorilor sau ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar ori de lichidatorul judiciar [art. 45 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 85/2014] şi a contestaţiilor formulate la rapoartele administratorului judiciar sau ale lichidatorului judiciar [art. 45 alin. (1) lit. m) din lege]. Prin urmare, având în vedere că dispoziţiile art. 45 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 85/2014 prevăd că „atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar (...)“, că activitatea administratorului judiciar vizează efectuarea unor rapoarte de evaluare referitoare la aspectele supuse procedurii insolvenţei prin intermediul unor persoane de specialitate desemnate de administratorul judiciar şi că obiecţiunile care pot fi formulate cu privire la aceste rapoarte de evaluare pot viza evaluarea bunurilor sau situaţiilor de fapt în defavoarea debitorului sau omiterea sau prezentarea eronată a unor date şi informaţii relative la averea debitorului, constatăm că debitorul justifică un interes legitim pentru contestarea conţinutului respectivelor rapoarte pe parcursul procedurii insolvenţei. Principiile contradictorialităţii şi egalităţii armelor, ca elemente inerente ale dreptului la un proces echitabil, presupun ca fiecărei părţi din proces să i se acorde posibilitatea rezonabilă de a prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie net dezavantajoasă vizavi de adversarul său (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 16 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Klimentyev împotriva Rusiei, paragraful 95). Aşa fiind, în virtutea acestor principii, debitorul are dreptul de a participa la prezentarea, argumentarea şi dovedirea pretenţiilor sau apărărilor sale, precum şi dreptul de a discuta şi combate susţinerile celeilalte părţi. Observăm însă că dispoziţiile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 se rezumă la a indica în procedura formulării obiecţiunilor împotriva rapoartelor de evaluare întocmite în cauză doar pe administratorul judiciar şi pe creditori, în condiţiile în care aceeaşi lege prevede la art. 56 alin. (1) lit. b) dreptul debitorului, prin intermediul administratorului special împuternicit să-i reprezinte interesele, de a formula contestaţii în cadrul procedurii insolvenţei. Împrejurarea că actul normativ foloseşte o terminologie diferită, „contestaţie“ în cuprinsul art. 56 alin. (1) lit. b), respectiv „obiecţiuni“ în cuprinsul art. 62 alin. (1), nu poate justifica un tratament juridic diferit aplicat debitorului, prin intermediul administratorului special, în ceea ce priveşte accesul la justiţie. Considerăm că, independent de denumirea adoptată de către legiuitor, solicitarea adresată judecătorului-sindic de a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei rapoartelor de evaluare întocmite în cauză reprezintă o modalitate de acces la justiţie prin care debitorul, ale cărui interese legitime au fost lezate, îşi exercită dreptul de a se adresa unei instanţe competente să examineze cererea sa (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2017, paragraful 30). În acest context, amintim că una dintre garanţiile liberului acces la justiţie este efectivitatea acestuia, instanţa de contencios constituţional statuând că statul are obligaţia de a garanta caracterul efectiv al accesului liber la justiţie şi al dreptului la apărare (Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012). În reglementarea exercitării accesului la justiţie, legiuitorul are posibilitatea să impună anumite condiţii de formă, ţinând de natura şi de exigenţele administrării justiţiei, fără însă ca aceste condiţionări să aducă atingere substanţei dreptului sau să îl lipsească de efectivitate (Decizia nr. 737 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 25 iulie 2008). Or, se constată că, potrivit art. 62 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2014, numai administratorul judiciar şi oricare dintre creditori pot formula obiecţiuni împotriva rapoartelor de evaluare întocmite în cauză, judecătorul-sindic soluţionând obiecţiunile în şedinţa în care citează doar persoana care a formulat obiecţiunile, administratorul judiciar şi membrii comitetului creditorilor. Reţinem, aşadar, că debitorul nu numai că nu se bucură de posibilitatea de a aduce comentarii şi formula apărări referitoare la ceea ce este prezentat în rapoartele de evaluare, ci este exclus ab initio din procedura contestării acestor rapoarte. Reglementând în acest mod, legiuitorul a restrâns în mod absolut posibilitatea debitorului de a dezbate evaluarea şi rezultatul acesteia (care vizează întinderea propriei averi), plasându-l într-o situaţie dezavantajoasă faţă de ceilalţi participanţi la procedură. Având în vedere că accesul liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie implică, între altele, adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie titularii, condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la căile de atac (a se vedea Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 30 aprilie 2014), constatăm că prevederile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, astfel cum sunt redactate, generează dificultăţi în planul interpretării şi aplicării legii şi creează, fără o motivare obiectivă sau raţională, un impediment în exercitarea efectivă a dreptului debitorului din procedura insolvenţei de a se adresa judecătorului-sindic pentru apărarea intereselor sale legitime, cu încălcarea dispoziţiilor cuprinse în art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (2) şi art. 21 alin. (1) din Constituţie. Mai mult, din perspectiva contradictorialităţii şi a egalităţii de arme, ca elemente definitorii ale dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, norma legală criticată împiedică dezbaterea de către toţi participanţii la procedura insolvenţei a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului-sindic şi să prevadă posibilitatea tuturor acestora de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse instanţei. În concluzie, având în vedere argumentele prezentate, considerăm că soluţia legislativă cuprinsă în art. 62 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care exclude posibilitatea debitorului, prin intermediul administratorului special, de a formula obiecţiuni împotriva rapoartelor de evaluare întocmite în cauză, este neconstituţională. Judecător, Gheorghe Stan ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
