Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.182/1/2017
┌─────────┬────────────────────────────┐
│Gabriela │- vicepreşedintele Înaltei │
│Elena │Curţi de Casaţie şi Justiţie│
│Bogasiu │- preşedintele completului │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Lavinia │- preşedintele delegat al │
│Curelea │Secţiei I civile │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Eugenia │- preşedintele Secţiei a │
│Voicheci │II-a civile │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia I │
│Susanu │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Florentin│- judecător la Secţia I │
│Sorin │civilă │
│Drăguţ │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I │
│Dascălu │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Romaniţa │- judecător la Secţia I │
│Ecaterina│civilă │
│Vrînceanu│ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Eugenia │- judecător la Secţia I │
│Puşcaşiu │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Mărioara │- judecător la Secţia a II-a│
│Isailă │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ileana │- judecător la Secţia a II-a│
│Izabela │civilă │
│Dolache │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia a II-a│
│Magdalena│civilă │
│Dănăilă │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia a II-a│
│Dorin │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Paulina │- judecător la Secţia a II-a│
│Lucia │civilă │
│Brehar │ │
└─────────┴────────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.182/1/2017, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulament. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: din coroborarea dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, art. 8 alin. (3) şi art. 18 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011), rezultă că pot fi acordate de instanţă doar dobânzi la dobânzile remuneratorii prevăzute într-un contract sau, dimpotrivă, că pot fi acordate şi dobânzi la dobânzile penalizatoare prevăzute de lege (dobânda legală)? Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; apelantul-pârât Ministerul Justiţiei şi intimatul-pârât Tribunalul Bacău au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 12 iunie 2017, în Dosarul nr. 176/110/2016, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept mai sus menţionată. 2. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 27 iulie 2017 cu nr. 2.182/1/2017. II. Expunerea succintă a procesului 3. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău - Secţia I civilă, la data de 13 ianuarie 2016, cu nr. 176/110/2016, reclamantul X a chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Bacău, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligaţi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor acordate prin Sentinţa civilă nr. 1.208 din 9 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, dobânzi ce urmează a fi calculate şi plătite de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plăţii efective. 4. În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin hotărârea judecătorească menţionată a fost admisă acţiunea şi au fost obligaţi pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Bacău la plata de daune-interese moratorii, respectiv dobânzi legale reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditori prin executarea cu întârziere a obligaţiei de plată stabilite irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii, respectiv prin sentinţele nr. 231 din 25 martie 2008 şi nr. 269 din 11 aprilie 2008 ale Tribunalului Neamţ - Secţia civilă, nr. 167/D din 24 noiembrie 2008 şi nr. 417 din 13 aprilie 2009 ale Curţii de Apel Bacău - Secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, nr. 746 din 23 mai 2008 a Tribunalului Iaşi - Secţia civilă - litigii de muncă. 5. Astfel, deşi este în posesia unui titlu executoriu din anul 2013, până la această dată debitorii pârâţi nu au înţeles să îşi execute obligaţia şi să achite în întregime sumele datorate, invocând dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012), ce prevăd că plata sumelor având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar se face eşalonat conform alin. (1) al art. XI, pe o perioadă de 5 ani. 6. Prin Sentinţa civilă nr. 867 din 28 septembrie 2016, Tribunalul Bacău - Secţia I civilă a admis acţiunea, a obligat pârâţii să plătească reclamantului dobânda legală calculată la dobânzile acordate prin Sentinţa civilă nr. 1.208 din 9 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 847 din 5 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bacău - Secţia I civilă, dobânda urmând a se calcula de la data de 13 ianuarie 2016 şi până la data plăţii. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil. 7. Împotriva sentinţei a formulat apel Ministerul Justiţiei, care a susţinut, pe de o parte, faptul că acest minister nu calculează şi nu plăteşte sume de bani, singura sa obligaţie fiind de a vira şi asigura sumele necesare, iar, pe de altă parte, că doar dobânzile remuneratorii se pot capitaliza şi pot produce dobânzi. 8. Prin Încheierea din 10 mai 2017, instanţa, din oficiu, a dispus repunerea cauzei pe rol, pentru a pune în discuţia părţilor sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă. 9. Sesizarea a fost considerată admisibilă prin Încheierea din 12 iunie 2017, dată la care s-a dispus şi suspendarea judecăţii, în condiţiile art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă. III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 10. Completul de judecată al Curţii de Apel Bacău - Secţia I civilă, învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 176/110/2016, a apreciat că sesizarea este admisibilă, în raport cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât cauza se află pe rolul Curţii de Apel Bacău, ca instanţă competentă să judece în apel, în ultimă instanţă, faţă de dispoziţiile art. 208 şi 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 62/2011), de lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluţia în cauză, iar chestiunea de drept este nouă, completului fiindu-i repartizată spre soluţionare pentru prima oară o cauză în care se pune în discuţie această chestiune de drept, instanţa supremă nefiind învestită până la această dată cu un recurs în interesul legii sau cu vreo sesizare privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. IV. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 11. Apelantul-intimat Ministerul Justiţiei a transmis un punct de vedere ce coincide cu cererea de apel. 12. Celelalte părţi nu au formulat puncte de vedere asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării. 13. După comunicarea raportului, apelantul-pârât Ministerul Justiţiei a trimis, în copie, acelaşi punct de vedere pe care l-a depus la instanţa de trimitere. 14. Intimatul-pârât Tribunalul Bacău a apreciat că, potrivit dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, dobânzile scadente produc ele însele dobânzi numai atunci când legea sau contractul, în limitele permise de lege, o prevede ori, în lipsă, atunci când sunt cerute în instanţă. În acest din urmă caz, dobânzile curg de la data cererii de chemare în judecată. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 15. Completul de judecată care a formulat sesizarea în Dosarul nr. 176/110/2016 nu şi-a expus punctul de vedere asupra problemei de drept, pentru a nu fi în situaţia unei recuzări după repunerea cauzei pe rol. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 16. Jurisprudenţa Curţii de Apel Bacău - instanţa de trimitere a comunicat Decizia nr. 444 din 17 mai 2017 a Secţiei I civile, prin care s-a menţinut soluţia primei instanţe, de acordare a dobânzilor. Tribunalul Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a opinat că anatocismul este permis exclusiv în situaţia dobânzii legale remuneratorii, nu şi pentru dobânda penalizatoare. Judecătoria Piatra-Neamţ şi Judecătoria Oneşti au considerat că pot fi acordate de către instanţe doar dobânzile remunerative şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, nu şi dobânzi la dobânzile penalizatoare prevăzute de lege (dobânda legală). Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Judecătoria Moineşti au apreciat că art. 1.489 alin. (2) din Codul civil nu distinge între cele două categorii de dobânzi, fapt ce permite interpretarea că ar putea fi acordate şi dobânzi la dobânzile penalizatoare prevăzute de lege. 17. Jurisprudenţa celorlalte instanţe din ţară: Curtea de Apel Alba Iulia a exemplificat practica la nivelul Secţiei I civile a Tribunalului Alba prin Sentinţa nr. 708 din 5 aprilie 2017, împotriva căreia s-a declarat apel, şi Sentinţa nr. 1.087 din 9 iunie 2016, definitivă prin respingerea apelului, prin care asemenea cereri au fost admise. Opinia judecătorilor Secţiei I civile a Curţii este că pot fi acordate dobânzi penalizatoare, atât timp cât art. 1.489 din Codul civil permite acest lucru, iar art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 prevede că dobânzile se pot capitaliza şi pot produce dobânzi, fără a face distincţie între dobânda penalizatoare şi dobânda remuneratorie. Curtea de Apel Braşov a comunicat punctul de vedere al judecătorilor Secţiei civile a acestei instanţe, în sensul că nu pot fi acordate dobânzi la dobânzile penalizatoare legale decât în măsura în care este stipulată în contract o atare clauză. Curtea de Apel Bucureşti a comunicat următoarele puncte de vedere: Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a apreciat că art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 se referă expres la posibilitatea capitalizării şi acordării de dobânzi pentru dobânda remuneratorie. Posibilitatea de capitalizare şi de acordare de dobânzi pentru dobânda penalizatoare este reglementată la alin. (2) al textului de lege, care se referă generic la „dobânzi“, iar potrivit art. 1 alin. (4) din actul normativ: „Dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă din prezenta ordonanţă priveşte atât dobânda remuneratorie, cât şi dobânda penalizatoare.“ În măsura în care trimiterea la alin. (3) al art. 8 este eronată, apreciază că din coroborarea art. 1.489 alin. (2) din Codul civil cu prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 rezultă că poate fi acordată dobândă la dobânda penalizatoare prevăzută de lege „în temeiul unei convenţii speciale încheiate în acest sens, după scadenţa lor, dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puţin un an“. Secţia a IV-a civilă a opinat că art. 1.489 alin. (2) din Codul civil nu exclude de plano aplicarea dobânzii (şi) la dobânzile penalizatoare stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi executorie, ci aceasta se acordă doar în condiţiile restrictive prevăzute la art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011. Secţia a VI-a civilă a concluzionat că art. 1.489 alin. (2) din Codul civil nu distinge între dobânda remuneratorie şi cea penalizatoare, stipulând că dobânzile scadente produc ele însele dobânzi numai atunci când este permis de lege ori de contract sau când sunt cerute în instanţă, în acest din urmă caz dobânzile curgând doar de la data cererii de chemare în judecată. Instanţele arondate Curţii de Apel Bucureşti au formulat următoarele puncte de vedere: Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă: dispoziţiile art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 statuează că dobânzile remuneratorii se pot capitaliza şi pot produce dobânzi, iar, potrivit art. 18 alin. (3) din acelaşi act normativ, dispoziţiile art. 8 alin. (3) şi art. 10 intră în vigoare la data de 1 octombrie 2011. În opinia acestei secţii, dobânda penalizatoare ar trebui să fie mai mare decât cea remuneratorie, dat fiind că reprezintă, în fapt, o sancţiune pentru neexecutarea la timp a obligaţiei. Secţiile a IV-a şi a V-a civilă ale Tribunalului Bucureşti: pot fi acordate în instanţă doar dobânzi la dobânzile remuneratorii prevăzute într-un contract. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti: dispoziţiile menţionate în sesizare nu pot fi interpretate în vederea acordării de dobânzi la dobânzile penalizatoare prevăzute de lege. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti: dobânzile scadente produc ele însele dobânzi numai atunci când legea sau contractul, în limitele permise de lege, o prevede ori, în lipsă, atunci când sunt cerute în instanţă, menţionând totodată că în acest din urmă caz dobânzile curg numai de la data cererii de chemare în judecată. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă: pot fi acordate de instanţă doar dobânzi la dobânzile remuneratorii prevăzute într-un contract, opinie regăsită şi în Sentinţa civilă nr. 13.007 din 23 octombrie 2015, pronunţată de această instanţă în Dosarul nr. 21.844/4/2014. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti: în opinie majoritară, în raport cu art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, dobânzile scadente produc ele însele dobânzi numai atunci când legea sau contractul, în limitele permise de lege, o prevede ori, în lipsă, atunci când sunt cerute în instanţă. În acest din urmă caz, dobânzile curg numai de la data cererii de chemare în judecată. Aşadar, dobânzile remuneratorii se pot capitaliza şi pot produce dobânzi, în schimb dobânzile penalizatoare se pot capitaliza numai dacă sunt îndeplinite cumulativ anumite condiţii speciale, impuse de lege, respectiv existenţa unei convenţii speciale între părţi încheiate în acest sens, după scadenţa dobânzilor şi numai pentru dobânzi datorate pe cel puţin un an. De asemenea se susţine că nu este incidentă nici situaţia prevăzută de teza finală a art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, respectiv când dobânzile sunt cerute în instanţă de la data cererii de chemare în judecată, întrucât această ipoteză are caracter subsidiar, respectiv se aplică numai în lipsa unei prevederi legale sau contractuale („ori, în lipsă, atunci când sunt cerute în instanţă“). A fost ataşată spre exemplificare Sentinţa civilă nr. 6.350 din 16 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 10.000/302/2015, definitivă. În opinia minoritară s-a arătat că art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 reglementează dobânda ce se va calcula numai asupra sumei împrumutate. Se susţine că textul legal nu are în vedere debitul restant sau capitalul în general, ci, în mod particular, suma împrumutată. În consecinţă, acest text legal reglementează regimul anatocismului (dobânzii la dobândă) numai în situaţia împrumutului unei sume de bani, iar nu a oricărei datorii constând într-o sumă de bani. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a susţinut că, potrivit art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, dobânzile scadente produc ele însele dobânzi numai atunci când legea sau contractul, în limitele permise de lege, o prevede ori, în lipsă, atunci când sunt cerute în instanţă. De asemenea există şi punctul de vedere conform căruia dispoziţiile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil nu disting între dobânda penalizatoare şi remuneratorie, din dispoziţia legală rezultând că, în cazul în care nu există reglementare legală ori clauză contractuală, acestea pot fi cerute pe cale judecătorească. Tribunalul Călăraşi - Secţia civilă: nu pot fi acordate şi dobânzi la dobânzile penalizatoare prevăzute de lege (dobânda legală). Tribunalul Giurgiu: în ceea ce priveşte anatocismul (capitalizarea dobânzilor), art. 1.489 alin. (2) din Codul civil prevede că dobânzile scadente produc ele însele dobânzi numai atunci când legea sau contractul, în limitele permise de lege, o prevede ori, în lipsă, atunci când sunt cerute în instanţă. În acest din urmă caz, dobânzile curg numai de la data cererii de chemare în judecată. Tribunalul Ialomiţa: dispoziţiile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil trebuie interpretate numai în coroborare cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011, care, la art. 8 alin. (2), stabilesc în legătură cu dobânzile penalizatoare că acestea produc la rândul lor dobânzi, în cazul existenţei unei convenţii speciale încheiate în acest sens şi numai pentru dobânzile datorate pe cel puţin un an. Tribunalul Ilfov: nu pot fi acordate dobânzi la dobânzile penalizatoare prevăzute de lege (dobânda legală), în sens contrar realizându-se o dublă reparaţie pentru aceeaşi abatere de la prevederile contractuale. Tribunalul Teleorman: pot fi acordate dobânzi atât la dobânzile remuneratorii prevăzute într-un contract, cât şi la dobânzile penalizatoare. Curtea de Apel Cluj a comunicat următoarele: opinia majoritară a judecătorilor Secţiei a II-a civile şi de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Maramureş este în sensul că instanţa poate acorda şi dobânzi la dobânzile penalizatoare prevăzute de lege, atunci când sunt întrunite cerinţele legale şi este prevăzută această clauză în contractul părţilor. Judecătoria Baia Mare: în condiţiile în care dobânda la dobândă constituie o excepţie de la regula conform căreia dobânda se calculează numai asupra capitalului şi, în absenţa unei norme juridice contrare, art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 ar trebui interpretat restrictiv, în sensul că este incident numai în cazul dobânzii remuneratorii. Judecătoria Bistriţa - Secţia civilă: întrucât textele legale nu disting, pot fi acordate dobânzi şi la dobânzile penalizatoare prevăzute de lege (dobânda legală). Tribunalul Cluj: textul art. 1.489 alin. (2) din Codul civil nu operează nicio distincţie în legătură cu faptul că dobânda capitalizată ar fi una remuneratorie sau penalizatoare. De aceea, în situaţiile în care dobânzile scadente produc ele însele dobânzi, ipotezele cuprinse în art. 1.489 alin. (2) din Codul civil pot deveni incidente atât pentru dobânda remuneratorie, cât şi pentru dobânda penalizatoare. Judecătoria Cluj-Napoca: este necesar a se stabili relaţia dintre prevederile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil şi dispoziţiile art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, dată fiind împrejurarea că acestea din urmă au intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, când a devenit efectivă şi noua reglementare civilă. Astfel, problema capitalizării dobânzilor va fi tranşată prin prevederile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, din care reiese că există trei cazuri în care dobânda scadentă poate fi capitalizată: când există o dispoziţie legală expresă, când s-a stabilit astfel prin voinţa părţilor sau când s-a solicitat instanţei. Curtea de Apel Iaşi a informat că are practică judiciară neunitară în această chestiune de drept. Tribunalul Vaslui a transmis Decizia nr. 668/A din 24 mai 2017, prin care s-a menţinut sentinţa instanţei de fond, care a reţinut că daunele-interese moratorii nu pot fi cumulate cu plata dobânzii legale datorate pentru plata cu întârziere a penalităţilor de întârziere, deoarece au aceeaşi natură juridică şi, în consecinţă, nu este permisă acordarea daunelor-interese moratorii la penalităţi. De asemenea, prin Decizia nr. 389/A din 19 aprilie 2017, aceeaşi instanţă a reţinut că, potrivit prevederilor art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 şi în lipsa unei convenţii speciale, penalităţile de întârziere nu pot produce dobânzi legale. Curtea de Apel Suceava a comunicat sentinţele nr. 479 din 15 aprilie 2015 şi nr. 628 din 13 aprilie 2016 ale Judecătoriei Săveni, definitive prin neapelare, potrivit cărora se poate acorda dobânda legală odată cu formularea cererii de chemare în judecată, doar de la data sesizării instanţei şi raportată la debitul principal format din obligaţia principală de plată, dobânda remuneratorie şi, eventual, dobânda penalizatoare, dacă a fost prevăzută de părţi în contract sau rezultă din lege. Celelalte instanţe nu au identificat practică, dar au exprimat opinii teoretice diferite, unele instanţe (Tribunalul Suceava, Judecătoria Suceava) apreciind că pot fi acordate de instanţă doar dobânzi la dobânzile remuneratorii prevăzute într-un contract, iar alte instanţe (Judecătoria Botoşani, Judecătoria Fălticeni, Secţia a II-a civilă a Curţii), că pot fi acordate de instanţă şi dobânzi la dobânzile penalizatoare prevăzute de lege. Curtea de Apel Târgu Mureş a comunicat opinia majoritară a judecătorilor, potrivit căreia pot fi acordate doar dobânzi la dobânzile remuneratorii, nu şi la dobânzile penalizatoare prevăzute de lege. Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară şi nici nu au comunicat opinii ale judecătorilor instanţelor arondate. 18. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 19. În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale supuse interpretării în cauza de faţă. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept 20. Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea nu întruneşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilităţii sesizării 21. Pentru a evalua dacă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este aptă să asigure îndeplinirea funcţiei pentru care a fost concepută, aceea de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare la nivel naţional prin pronunţarea unei decizii interpretative de principiu, se impune în primul rând evaluarea tuturor elementelor sesizării, adică verificarea atât a circumstanţelor care o generează, cât şi a condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de interpretare. 22. Aceasta presupune verificarea îndeplinirii simultane a tuturor condiţiilor prevăzute pentru declanşarea procedurii hotărârii prealabile, condiţii extrase din dispoziţiile legale redate în cele ce urmează. Astfel: 23. Conform art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. 24. Conform art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor.“ 25. Analiza critică a textelor citate induce concluzia că atât art. 519 din Codul de procedură civilă, cât şi prima teză a art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă condiţionează admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile de îndeplinirea unor cerinţe cumulativ întrunite. 26. Aceste condiţii sunt cele legate de necesitatea ca sesizarea să fie realizată cu prilejul judecării cauzei în ultimă instanţă, chestiunea de drept să fie nouă şi asupra sa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat încă, să comporte o anumită dificultate de natură să impună o interpretare cu caracter unificator, aptă totodată să preîntâmpine o jurisprudenţă neunitară şi, nu în ultimul rând, dezlegarea dată să aibă aptitudinea de a duce la soluţionarea cauzei pe fond. Condiţia ca sesizarea să fie făcută de instanţa care soluţionează litigiul în ultimul grad de jurisdicţie/în ultimă instanţă 27. Subliniind încă de la început că sesizarea a fost formulată în termeni şi circumstanţe care solicită un considerabil efort de clarificare a datelor relevante ale litigiului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că evaluarea acestei condiţii se poate face numai la nivel de aproximare. 28. Astfel, din datele eliptic prezentate în actul de sesizare se reţine că reclamantul a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Bacău să fie obligaţi la plata dobânzii penalizatoare aferente unei sume stabilite prin Sentinţa civilă nr. 1.208 din 9 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, titlu executoriu. 29. Din modul în care instanţa sintetizează în actul de sesizare cererea reclamantului se poate deduce că prin Sentinţa nr. 1.208 din 9 decembrie 2013 pârâtul fusese obligat la plata dobânzii legale pentru sume stabilite prin alte 5 titluri executorii, care au fost executate cu întârziere. 30. Cu toate acestea, autorul actului de sesizare a instanţei supreme reţine că prima instanţă a soluţionat acţiunea, obligând pârâţii să plătească dobânda legală calculată la dobânda „acordată prin Sentinţa civilă nr. 1.024/12.06.2013 pronunţată de 1.208/9.12.2013“, creând, prin lipsa de acurateţe la nivelul expunerii, o serioasă inconsecvenţă, care plasează circumstanţele cauzei în domeniul ipotezelor. 31. Operând cu aceste date, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu poate şi nici nu trebuie să clarifice circumstanţele litigiului, acesta fiind rolul exclusiv al completului de judecată care decide sesizarea pentru declanşarea mecanismului de unificare, în aceste condiţii, calitatea actului de sesizare putând fi un element care să circumstanţieze admisibilitatea sesizării. 32. Dincolo de aceste aspecte, din datele prea succinte ale cauzei şi din modul în care s-a realizat, în esenţă, expunerea litigiului nu se poate stabili cu certitudine cauza pretenţiei ce face obiectul judecăţii, fundamentul esenţial şi juridic al acesteia, chiar dacă, printr-o paranteză, instanţa care a formulat sesizarea face trimitere la Legea nr. 62/2011. 33. Nu se poate stabili cu precizie, aşadar, dacă pricina a fost fundamentată exclusiv pe temeiul dreptului comun referitor la dobânzi, implicând competenţa unei instanţe apreciate în condiţii generale, dacă litigiul se judecă de o instanţă specializată în litigii de dreptul muncii şi asigurări sociale sau, nu în ultimul rând, dacă litigiul derivă dintr-o procedură execuţională, implicând, de asemenea, particularităţi referitoare la stadiul dosarului şi condiţia ca pricina să se afle în faza judecăţii în ultimă instanţă. 34. Simpla împrejurare că autorul sesizării este un complet de judecată din cadrul Curţii de Apel Bacău, aflat în compunerea specifică soluţionării unui apel, în lipsa statuării că instanţa şi-a reţinut deja în competenţă soluţionarea litigiului în ultimă instanţă sau a evidenţierii stadiului de soluţionare a cauzei - de natură să formeze convingerea că s-au depăşit chestiunile procesuale care ar putea determina soluţionarea litigiului pe baza unei excepţii de procedură - nu reprezintă date suficiente pentru a impune concluzia că stadiul procedurii justifică necesitatea lămuririi interpretării normelor de drept material evidenţiate în sesizare. 35. Or, în lipsa tuturor acestor elemente apte să caracterizeze natura litigiului şi subliniind că evaluarea lor trebuie să se facă numai prin datele intrinseci ale sesizării, iar nu pe baza unor date externe ale acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu poate aprecia în mod clar, univoc, că este îndeplinită cerinţa de admisibilitate analizată. Condiţia noutăţii chestiunii de drept cu a cărei rezolvare de principiu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată 36. Reamintind că scopul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile este acela de a preîntâmpina generarea unei jurisprudenţe neunitare, ca urmare a unei interpretări şi aplicări diferite a unei dispoziţii legale, evaluarea acestei condiţii revine instanţei supreme, astfel cum s-a reţinut deja în decizii anterioare pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9.04.2014, Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014 şi Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16.06.2014). 37. În acest sens, evaluarea noutăţii chestiunii de drept presupune ca: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja asupra acesteia şi să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare; problema de drept să fie nouă, adică să derive dintr-o dispoziţie legală intrată recent în vigoare sau dintr-o dispoziţie legală mai veche, a cărei aplicare frecventă să devină actuală recent ori la un moment dat, determinat de anumite realităţi sociale sau economice; problema de drept să nu fi primit deja o anumită interpretare concretizată în jurisprudenţă, astfel încât să fie, de fapt, susceptibilă a fi tranşată în cadrul unui recurs în interesul legii - criteriu de evaluare a noutăţii care se suprapune parţial celui dintâi aflat în această enumerare. 38. În analiza acestei condiţii se pleacă de la premisa că determinarea noutăţii chestiunii de drept supuse interpretării revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar că evidenţierea acesteia este necesară în actul de sesizare, în măsura în care, prin dispoziţiile art. 520 din Codul de procedură civilă, instanţei de trimitere îi este cerută o primă evaluare a condiţiilor din textul de lege anterior. 39. Din acest punct de vedere, încheierea prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată are un nivel precar de argumentare, în măsura în care completul a fundamentat caracterul de noutate pe împrejurarea că i-a fost repartizată o cauză în care se pune în discuţie această chestiune de drept „pentru prima dată“. 40. Noutatea chestiunii de drept nu se întemeiază exclusiv pe condiţia ca asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat încă ori să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, ci are un spectru mai larg de apreciere. 41. În orice caz, noutatea problemei de drept trebuie evaluată primordial de autorul sesizării, prin relevarea tuturor datelor care pot susţine şi justifica nevoia instanţei de a primi o dezlegare de principiu a unei normei de drept. Instanţa de trimitere trebuie să argumenteze fie că în aplicarea normei legale supuse interpretării nu se degajă o jurisprudenţă relevantă, fie că anumite realităţi socioeconomice impun o reconsiderare a conţinutului acesteia. 42. În lipsa unor argumente specifice, evaluarea noutăţii chestiunii de drept nu poate avea ca unică justificare împrejurarea că o instanţă se confruntă pentru prima dată cu aplicarea normelor legale care reglementează materia dobânzii. 43. Trecând, mai departe, la examenul jurisprudenţei naţionale, se observă că aceasta nu relevă direct dacă aspectele problematizate prin actul de sesizare au fost rezolvate până în acest moment într-o jurisprudenţă care să reflecte una sau mai multe orientări care rezolvă aplicarea textelor de lege enunţate în întrebarea adresată instanţei supreme, deoarece deciziile evocate de către unele instanţe nu permit concluzia similitudinii de ipoteză şi cauză între litigiile menţionate cu cel al instanţei de trimitere. 44. Este, pe de altă parte, adevărat că opiniile exprimate la nivel teoretic de către judecătorii din cadrul instanţelor care au înaintat puncte de vedere nu au caracter uniform şi caracterizează o anumită nevoie de clarificare a normelor de drept supuse, prin acest demers, interpretării. 45. Totuşi, rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este unul formator şi teoretic, ci unul unificator şi efectiv, numai în măsura în care răspunsul său se fundamentează pe necesitatea de a asigura o coeziune în plan jurisprudenţial. 46. Aşadar, noutatea, pentru a fi considerată o condiţie de admisibilitate îndeplinită, în scopul declanşării mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie să vădească nişte tendinţe jurisprudenţiale concrete, astfel că nu ar putea fi fundamentată pe împrejurarea că un anumit complet de judecată a fost confruntat pentru prima dată cu aplicarea unor texte de lege care reglementează instituţia dobânzii, de altfel, deloc nouă în planul legislaţiei naţionale. Sau, mai concret, pentru a vădi necesitatea unificării practicii, determinată prin noutatea problemei de drept care necesită interpretare, autorul sesizării ar trebui să semnaleze complexitatea, dualitatea sau precaritatea textului de lege, fie prin raportare la nişte tendinţe jurisprudenţiale, fie prin dezvoltarea unor puncte de vedere argumentate care să reclame necesitatea intervenţiei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 47. Concluzionând, datele particulare ale sesizării, dublate de toate argumentele expuse în legătură cu această condiţie, impun concluzia că nici cerinţa noutăţii chestiunii de drept nu este îndeplinită. Condiţia dificultăţii chestiunii de drept supuse interpretării 48. Această cerinţă nu se deduce decât implicit, printr-o interpretare coroborată a dispoziţiilor care reglementează procedura pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 49. Dificultatea chestiunii de drept, ca element subsumat admisibilităţii, îşi găseşte justificarea în dezideratul ca intervenţia instanţei supreme să nu se transforme într-un mecanism indirect de suprimare a rolului instanţei învestite legal cu soluţionarea unei cereri, acela de a judeca în mod direct şi efectiv o cauză în baza legii, rol consacrat constituţional. 50. Nu în ultimul rând, dificultatea chestiunii de drept ţine de eficienţa sesizării, adică aptitudinea sa de a atinge scopul procedurii, de a obţine o dezlegare de principiu a acelei categorii de dispoziţii normative care sunt neclare, lacunare ori de o complexitate deosebită şi care pot primi interpretări diferite prin hotărâri judecătoreşti. 51. Tocmai de aceea, dispoziţiile art. 520 din Codul de procedură civilă imprimă necesitatea ca în încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se regăsească punctul de vedere al părţilor şi al instanţei asupra chestiunii de drept. 52. În cauza de faţă, actul de sesizare nu cuprinde punctele de vedere ale părţilor, dar, mai cu seamă, nu cuprinde punctul de vedere al instanţei asupra „fondului sesizării“, motivat prin împrejurarea că membrii completului de judecată nu doresc să se plaseze, prin aceasta, într-o situaţie de incompatibilitate. 53. O asemenea abţinere nu îi este însă permisă de lege iniţiatorului sesizării, cu atât mai mult cu cât numai prin acest demers sunt posibile prefigurarea dificultăţii chestiunii de drept a cărei interpretare îi este solicitată instanţei supreme şi verificarea că, în esenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este solicitată doar să se substituie obligaţiei instanţei de drept comun de a judeca litigiul. 54. Astfel, art. 520 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă stabileşte că actul de sesizare trebuie să cuprindă motivele care susţin admisibilitatea sesizării, motive conţinute în corpul art. 519, punctul de vedere al instanţei şi al părţilor. O interpretare gramaticală a dispoziţiilor evocate permite concluzia că legiuitorul imprimă, prin enumerare, două cerinţe, de a reda motivele care susţin admisibilitatea, dar şi de a reda punctul de vedere al părţilor şi al instanţei asupra fondului chestiunii de drept. O interpretare contrară, în sensul că obligaţia completului care a formulat sesizarea este de a-şi spune punctul de vedere doar asupra admisibilităţii, ar atribui textului de lege un caracter redundant şi l-ar face, prin această interpretare, lipsit de efecte. 55. Aşadar, o primă concluzie care se desprinde este aceea că sesizarea nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond cerute de lege, iar această lacună se repercutează în mod imediat asupra condiţiei dificultăţii problemei de drept. 56. Rolul completului care dispune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este acela de a releva norma şi felul în care, din cauza complexităţii sau, dimpotrivă, a precarităţii reglementării, aceasta poate primi interpretări diferite şi ar putea avea ca rezultat o jurisprudenţă neunitară. Instanţa care formulează actul de sesizare trebuie să prezinte totodată şi argumentele care susţin interpretările aflate în opoziţie pentru a demonstra dificultatea pe care o are în a determina evidenţa unei anumite interpretări şi, implicit, necesitatea de a apela la mecanismul de unificare. 57. Aceasta este, în temeiul art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în primul rând o obligaţie legală căreia autorul actului de sesizare nu i se poate sustrage, iar în al doilea rând este o cerinţă necesară pentru conturarea dificultăţii problemei de drept, ca element de structură al admisibilităţii. 58. De aceea, această condiţie nu este îndeplinită, în măsura în care, în lipsa punctului de vedere al completului asupra chestiunii de drept, nu se poate stabili dacă instanţa a avut o reală dificultate în interpretarea unei legi prin raportare la calitatea sa. Condiţia ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei 59. Procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea unei chestiuni de drept are o natură sui generis care se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul unui proces aflat în desfăşurare, al cărui obiect îl constituie chestiunea de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei. 60. Dispoziţiile legale supuse interpretării - art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, art. 8 alin. (3) şi art. 18 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 - au incidenţă directă în materia dobânzii şi se poate considera, la o primă vedere, că sunt în relaţie cu dreptul supus judecăţii în cauza ce face obiectul Dosarului nr. 176/110/2016, aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău. 61. Cu toate acestea, pentru a verifica dacă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie răspunde acestei condiţii, se impune instanţei de trimitere o cerinţă implicită, dedusă din interpretarea dispoziţiilor art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 62. Potrivit art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, titularul sesizării - instanţa de judecată care soluţionează litigiul în ultimă instanţă - trebuie să verifice din oficiu admisibilitatea sesizării, prezentând argumentele pentru care apreciază, între altele, că de dezlegarea chestiunii de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei. 63. Astfel, pe lângă punerea în dezbaterea părţilor cauzei a posibilităţii sau necesităţii formulării unei sesizări a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, titularul acesteia va trebui să prezinte în sesizare toate detaliile cauzei, de drept sau chiar de fapt, care să justifice aptitudinea chestiunii de drept evocate de a duce la rezolvarea fondului acelui litigiu. 64. Aceasta pentru că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate fi învestită cu dezlegarea unei chestiuni de drept intervenite într-un litigiu în care situaţia de fapt sau cauza acţiunii nu este deplin lămurită prin sesizare. 65. De aceea, se impune o anumită claritate a sesizării, care să nu afecteze precizia analizei, pentru a exclude o interpretare dată pe tărâmul ipotezelor sau aparenţelor, de natură a atenua funcţia hotărârii prealabile de a determina soluţionarea pe fond a cauzei. În acest sens, întrebarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate fi disociată de contextul care a generat-o, care trebuie să fie întotdeauna unul cazual şi să cuprindă exhaustiv toate elementele determinante ale cauzei. 66. Or, din examenul actului de sesizare - Încheierea din 12 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă în Dosarul nr. 176/110/2016 - nu se pot reţine cu claritate datele cauzei precursoare sesizării. Expunerea cererii de chemare în judecată permite extragerea concluziei că reclamantul se află în posesia unui titlu executoriu datând din 2013, care nu a fost executat integral la data formulării cererii de chemare în judecată, debitorii prevalându-se de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012. Deşi nu este fără echivoc, se poate deduce că titlul executoriu în cauză este reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1.208 din 9 decembrie 2013, prin care debitorii au fost obligaţi la plata dobânzii legale aferente unui alt capital (debit principal), la rândul său constatat prin titluri executorii - sentinţele nr. 231 din 25 martie 2008, nr. 269 din 11 aprilie 2008, nr. 167 din 24 noiembrie 2008, nr. 417 din 13 aprilie 2009 şi nr. 746 din 23 mai 2008. 67. Procesul fost soluţionat în primă instanţă prin Sentinţa civilă nr. 876 din 28 septembrie 2016, prin care tribunalul a admis acţiunea şi i-a obligat pe pârâţi - debitorii - la plata dobânzii legale calculate la „dobânzile acordate prin Sentinţa civilă nr. 1.024 din 12 iunie 2013 pronunţată de 1.208 din 9 decembrie 2013 (...) rămasă irevocabilă (...)“. 68. Lipsa unei necesare clarităţi a expunerii datelor relevante ale cauzei şi lipsa unor anexe ale sesizării care ar putea lămuri cu exactitate obiectul, dar mai ales cauza cererii de chemare în judecată, a faptului că părţile sau instanţa, din oficiu, au pus în dezbatere aplicarea textelor de lege solicitate spre a fi interpretate, dublate şi de extrem de succinta expunere a motivelor apelului, plasează sub semnul incertitudinii dacă instanţa de apel ar putea, concordant dispoziţiilor art. 478 din Codul de procedură civilă, să întemeieze soluţia dată pe dispoziţiile legale evocate sau dacă este ţinută să verifice legalitatea soluţiei pe alte temeiuri. 69. În acest context devine evident că soluţionarea chestiunii de drept cu care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată ar putea doar să fie de natură să ducă la rezolvarea pe fond a litigiului. Or, astfel cum este stabilită condiţia în art. 519 din Codul de procedură civilă - de lămurirea chestiunii de drept trebuie să depindă soluţionarea pe fond a cauzei - se deduce că această dependenţă trebuie să fie cert stabilită, pentru a evita lipsa de utilitate a demersului procedural. 70. Chiar reducând aprecierile asupra datelor cauzei la datele minimale cu care se poate opera, în funcţie de datele sesizării, se poate deduce că problema esenţială a cauzei derivă din posibilitatea acordării dobânzilor penalizatoare la dobânzile stabilite anterior printr-un titlu executoriu judiciar, la rândul lor, acordate la un capital stabilit prin alte titluri executorii. 71. Sunt dobânzi penalizatoare - şi numai acestea pot constitui obiectul litigiului - cele datorate de către debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată la scadenţă, astfel cum acestea sunt definite de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011. Acestea fiind esenţial distincte de dobânzile remuneratorii, legiuitorul a stabilit că ele pot avea un regim juridic diferit de cel al dobânzilor remuneratorii, de vreme ce legea operează în conţinut prin diferenţierea lor specifică. În acest sens, prin art. 1 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 se stabileşte că „Dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă din prezenta ordonanţă priveşte atât dobânda remuneratorie, cât şi dobânda penalizatoare“. 72. Precizarea este importantă, de vreme ce autorul sesizării, vrând să lămurească, pe calea procedurii pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în esenţă, admisibilitatea aplicării dobânzii penalizatoare la dobânda legală anterior acordată tot cu caracter penalizator, include în chestiunea de drept, prin coroborarea cu art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011. 73. Aceste dispoziţii statuează: „Cu toate acestea, dobânzile remuneratorii se pot capitaliza şi pot produce dobânzi“, ceea ce, prin efectul dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, exclude aplicarea acestei dispoziţii şi dobânzilor penalizatoare, adică celor care compun pretenţia solicitată prin acţiune. 74. Astfel, dispoziţiile art. 8 alin. (3) nu reglementează anatocismul dobânzii penalizatoare şi, chiar prin coroborarea acestora cu cele ale art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, interpretarea lor nu poate folosi soluţionării pe fond a cauzei. 75. În considerarea tuturor acestor aspecte se constată că prezenta sesizare este inadmisibilă. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă în Dosarul nr. 176/110/2016, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Din coroborarea dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, art. 8 alin. (3) şi art. 18 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că pot fi acordate de instanţă doar dobânzi la dobânzile remuneratorii prevăzute într-un contract sau, dimpotrivă, că pot fi acordate şi dobânzi la dobânzile penalizatoare prevăzute de lege (dobânda legală)?" Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2017. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
