Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (2^2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Doina Murariu în Dosarul nr. 1.892/40/2018 al Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.084D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, a depus un punct de vedere prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi judecarea în lipsă. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra soluţiei legislative în discuţie prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, iar forma legii criticată în acest dosar ţine cont de reperele jurisprudenţiale ale Curţii Constituţionale. Astfel, comunicarea prin afişare intervine în ultimă instanţă, când comunicarea prin celelalte forme prevăzute de lege nu a fost posibilă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 16 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.892/40/2018, Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (2^2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Doina Murariu într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unui act administrativ fiscal. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 44 alin. (2^2) din Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale, întrucât nu respectă condiţiile de calitate inerente unei norme legale, sub aspectul clarităţii, preciziei şi previzibilităţii, deoarece nu reglementează în mod concret situaţiile în care se poate considera că respectiva comunicare, potrivit alin. (2) sau (2^1), după caz, nu a fost posibilă. Sintagma „nu a fost posibilă“ este prea generală şi lasă loc interpretărilor, incluzând chiar şi cazurile în care comunicarea corespondenţei nu a fost posibilă din motive care nu îl privesc pe destinatar. 7. Se arată că legiuitorul trebuie să reglementeze expres situaţiile în care, în urma încercării de a comunica actele administrative fiscale se poate proceda la comunicarea lor prin publicitate şi să precizeze situaţiile în care comunicarea nu a fost posibilă. În cauză nu este vorba numai despre o imprecizie a legii, ci şi de lipsa de corelare a acesteia cu dispoziţii legale, care reprezintă norma de drept comun în materia comunicării actelor de procedură. 8. În acest sens este de observat că art. 44 alin. (4) din Codul de procedură fiscală prevede că dispoziţiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător. Or, Codul de procedură civilă în vigoare în luna ianuarie 2013 prevede în mod expres, prin intermediul art. 92 alin. (2)-(4), situaţiile în care nu se poate realiza comunicarea unui act de procedură. 9. Codul de procedură fiscală ar trebui să reglementeze, de asemenea, în mod expres, situaţiile în care comunicarea actului administrativ fiscal nu este posibilă, această sintagmă fiind lipsită de claritate. Analiza excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să pornească de la consecinţa deosebit de importantă a actelor administrative fiscale, respectiv stabilirea în sarcina contribuabililor a unor sume de bani de achitat la bugetul consolidat de stat, astfel încât oferirea unor garanţii concrete privind posibilitatea efectivă de contestare a acestora devine un deziderat indispensabil. 10. Din această perspectivă, comunicarea actelor administrative fiscale trebuie să aibă drept scop final asigurarea că destinatarul a luat cunoştinţă în mod efectiv despre conţinutul actului administrativ fiscal pentru a avea posibilitatea de a-l contesta. Or, chiar şi după încercarea de a comunica actul direct sau cu scrisoare cu confirmare de primire, comunicarea prin publicitate reglementată de art. 44 alin. (3) din Codul de procedură fiscală este una deficitară, de natură să conducă la concluzia că destinatarul contribuabil a luat cunoştinţă despre existenţa şi conţinutul actului administrativ fiscal. 11. Astfel, comunicarea prin publicitate, prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului, nu asigură în mod efectiv pe contribuabilul faţă de care a fost emis actul administrativ fiscal de luarea la cunoştinţă în mod efectiv a actului emis pe numele acestuia. 12. În acest sens este de observat că respectiva comunicare prin afişarea pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală presupune atât existenţa unui abonament de internet care nu este gratuit, cât şi deţinerea unui dispozitiv care să permită contribuabilului să aibă acces la site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. 13. Or, cu privire la acest aspect, în condiţiile de trai din România, precum şi raportat la faptul că în ţara noastră accesul la internet nu este gratuit, comunicarea actului prin afişarea pe site reprezintă o condiţie excesivă de natură să îngrădească realmente accesul la justiţie prin neaducerea efectivă la cunoştinţă a actului administrativ fiscal. 14. Deosebit de aceasta, afişarea la sediul organului fiscal emitent a unui anunţ nu asigură comunicarea efectivă a actului administrativ fiscal, deoarece ar presupune ca fie contribuabilul, fie alte cunoştinţe să observe la sediul organului fiscal afişarea anunţului. 15. Or, dacă în Codul de procedură civilă, prin intermediul art. 95, se prevede citarea prin publicitate, prin afişare la uşa instanţei, doar în situaţia în care nu este cunoscut domiciliul pârâtului, cu atât mai mult, când este cunoscut domiciliul, în cel mai rău caz se permite afişarea doar la domiciliul pârâtului. La fel, dacă organul fiscal cunoaşte domiciliul contribuabilului, afişarea nu trebuie să se realizeze la sediul organului fiscal, ci la domiciliul acestuia, pentru a da contribuabilului posibilitatea reală de a afla conţinutul actului. 16. În continuare se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, Hotărârea din 28 februarie 2017, pronunţată în Cauza Timar şi alţii împotriva României, paragrafele 19-21, şi Hotărârea din 8 ianuarie 2013, pronunţată în Cauza S.C. „Raisa M. Shipping“ - S.R.L. împotriva României“, paragraful 29. 17. Or, în condiţiile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancţionat statul român pentru citarea exclusivă prin afişare (la sediul destinatarului), citarea prin afişare la sediul organului fiscal se îndepărtează cu mult de la scopul comunicării, acela de luare la cunoştinţă efectiv despre actul comunicat, fiind încălcate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 18. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Codul de procedură fiscală se arată că acestea nu respectă condiţiile de calitate inerente unei norme legale, sub aspectul clarităţii, preciziei şi previzibilităţii, întrucât nu reglementează în mod explicit condiţiile anunţului în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. Astfel, textul de lege criticat nu prevede elementele anunţului şi nici atributele de identificare ale contribuabilului, astfel încât cei care vizualizează anunţul să determine uşor persoanele vizate. 19. Din moment ce art. 59 din Codul civil prevede că orice persoană are dreptul la nume, la domiciliu, la reşedinţă, precum şi la o stare civilă, dobândite în condiţiile legii, legea trebuie să prevadă expres care sunt atributele de identificare menţionate în anunţul efectiv, or, în realitate, ea este deficitară şi imprecisă. 20. Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 21. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 22. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 23. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 24. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 44 alin. (2^2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care au următorul cuprins: "(2^2) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (2^1), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afişarea se face, concomitent, la sediul acestora şi pe pagina de internet a autorităţii administraţiei publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judeţean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului." 25. Curtea observă că dispoziţiile art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 23 iunie 2014, iar apoi au fost abrogate prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate, întrucât continuă să îşi producă efecte juridice în cauză. 26. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. Se mai invocă şi prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 27. Examinând criticile formulate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate. 28. Curtea reţine că actul administrativ fiscal este acea formă juridică principală a activităţii organelor administraţiei publice, care constă într-o manifestare unilaterală şi expresă de voinţă de a da naştere, a modifica şi a stinge drepturi şi obligaţii, în realizarea puterii publice, sub controlul principal de legalitate al instanţelor judecătoreşti. Această manifestare unilaterală de voinţă, chiar dacă apare în contextul realizării puterii publice, presupune asigurarea unui echilibru ce implică respectarea intereselor private legitime, a drepturilor conferite de lege destinatarului actului administrativ fiscal, precum şi asigurarea condiţiilor necesare exercitării de către instanţele judecătoreşti a controlului de legalitate a actului administrativ. În acest context, natura unilaterală a actului administrativ fiscal are ca rezultantă reglementarea condiţiilor de emitere, comunicare, precum şi a modalităţilor de asigurare a opozabilităţii acestuia. 29. Astfel, comunicarea actului administrativ fiscal către destinatarul său (contribuabilul/plătitorul căruia îi este destinat) reprezintă o garanţie importantă împotriva arbitrarului şi, totodată, cea mai eficientă modalitate de aducere la cunoştinţă a conţinutului raportului juridic fiscal care ia naştere ca urmare a emiterii acestui act. Comunicarea actului administrativ fiscal are importanţă şi cu privire la efectele juridice produse de acesta, actul administrativ fiscal producând efecte juridice faţă de destinatarul său doar din momentul în care îi este comunicat în mod legal. Prin urmare, comunicarea actului administrativ fiscal reprezintă o condiţie preliminară pentru opozabilitate, respectiv pentru a determina data de la care actul administrativ fiscal poate produce efecte pentru contribuabil. Aşa cum este şi firesc, regula o constituie comunicarea actului administrativ fiscal către contribuabilul/plătitorul căruia îi este destinat. În acest fel se asigură cunoaşterea nemijlocită de către partea din raportul juridic fiscal a conţinutului raportului juridic născut ca urmare a emiterii actului administrativ fiscal. 30. În ceea ce priveşte modalitatea de efectuare a comunicării, prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, legiuitorul a înţeles să reglementeze mai multe modalităţi de comunicare a actului administrativ fiscal. Acestea au variat pe perioada în care Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală s-a aflat în fondul activ al legislaţiei, iar unele au fost chiar sancţionate de către instanţa de contencios constituţional. 31. În acest context, Curtea a reţinut, prin prisma reglementării din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011, că interesul organelor fiscale de aducere la cunoştinţa contribuabilului a existenţei unei obligaţii fiscale al cărei creditor este însuşi statul implică necesitatea comunicării actului administrativ în care aceasta este consemnată prin modalităţi care să asigure aducerea efectivă la cunoştinţa contribuabilului despre existenţa unei obligaţii fiscale în sarcina sa. 32. Curtea a arătat, prin decizia precizată, că în art. 44 alin. (2) lit. a)-d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale, după cum urmează: a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; c) prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia; d) prin publicitate. 33. Curtea a reţinut însă că „textul de lege menţionat enumeră aceste modalităţi fără să conţină vreo precizare referitoare la ordinea de prioritate în care acestea pot fi folosite, astfel că instanţa de judecată care a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a semnalat că, în practică, în lipsa unei menţiuni exprese referitoare la obligativitatea respectării ordinii în care acestea sunt enumerate, există o tendinţă a organelor fiscale de a ignora succesiunea în care acestea sunt prevăzute în art. 44 alin. (2) şi de a recurge la comunicarea direct prin publicitate, fără a proceda la epuizarea celorlalte mijloace de comunicare a actului administrativ fiscal“. 34. Aşa fiind, Curtea a statuat că prevederile art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităţilor de comunicare prevăzute la art. 44 alin. (2) lit. a)-d) din aceeaşi ordonanţă. 35. Ulterior acestei decizii, textul art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 a fost modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 2 septembrie 2011, în sensul că actul administrativ fiscal se comunică: a) prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire; b) în cazul în care comunicarea prin poştă nu a fost posibilă, prin remiterea acestuia de către persoanele împuternicite ale organului fiscal sau prin prezentarea contribuabilului/împuternicitului la sediul organului fiscal, dacă se asigură primirea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal ori prin fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanţă, dacă se asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii acestuia; c) în cazul în care nu s-a reuşit comunicarea prin mijloacele de la punctul b), prin publicitate. 36. Textul art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 a fost modificat, din nou, prin Ordonanţa Guvernului nr. 2/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din data de 30 ianuarie 2012. Astfel, textul art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 s-a modificat în sensul că actul administrativ fiscal se comunică prin: a) remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal; b) prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire; c) alte mijloace, cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanţă, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia şi dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru în final [în cazul în care comunicarea nu a putut avea loc prin modalităţile de la lit. a) sau b)]. În cazul în care comunicarea prin antereferitele modalităţi nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate. 37. Din economia textului criticat, Curtea observă că legiuitorul a instituit modalitatea principală de comunicare sub forma a două căi ce sunt alternative - remiterea directă sau transmiterea prin poştă a actului. Mijloacele electronice sunt utilizate numai dacă respectivul contribuabil a solicitat expres acest lucru în final, iar metoda publicităţii numai în ultimă instanţă. 38. Curtea constată că aceasta este nemulţumită că, în urma utilizării metodei afişării pe site-ul şi la sediul organului fiscal emitent, conţinutul acelui act nu poate fi vizualizat, consultat şi cunoscut. Or, metoda publicităţii este utilizată doar în ultimă instanţă, când comunicarea nu a fost posibilă prin toate celelalte metode menţionate. 39. Prin Decizia nr. 443 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2014, Curtea s-a pronunţat asupra prevederilor art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală [devenit ulterior art. 44 alin. (5)]. Cu acest prilej, Curtea a statuat că modalitatea de comunicare a actului administrativ fiscal prin publicitate, respectiv prin afişarea pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a autorităţii administraţiei publice locale sau a consiliului judeţean, după caz, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului nu este de natură a îngrădi accesul liber la justiţie şi exercitarea dreptului la apărare. 40. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 41. Distinct de cele de mai sus, Curtea constată că orice contribuabil (sau împuternicitul acestuia) care a luat cunoştinţă de emiterea actului administrativ fiscal se poate deplasa la sediul organului fiscal pentru a-l prelua pe bază de semnătură. După înmânarea actului administrativ fiscal, contribuabilul are posibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul acestuia. 42. De asemenea, tot pentru argumentele arătate mai sus, Curtea reţine că nu se încalcă prevederile art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii. Legiuitorul a intervenit şi a modificat prevederile legale declarate neconstituţionale în sensul stabilirii unei ordini de derulare a procedurilor de citare, iar metoda publicităţii este utilizată doar în ultimă instanţă, când comunicarea nu a fost posibilă prin toate celelalte metode menţionate. Curtea mai precizează că, potrivit art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, domiciliul fiscal definit potrivit alin. (1) ori (3) se înregistrează la organul fiscal în toate cazurile în care acesta este diferit de domiciliul sau de sediul social prin depunerea unei cereri de modificare a domiciliului fiscal, însoţită de acte doveditoare ale informaţiilor cuprinse în aceasta. Cu alte cuvinte, contribuabilul trebuie să fie diligent şi să înregistreze în timp util noul domiciliu fiscal. 43. Referitor la susţinerea potrivit căreia organul fiscal care cunoaşte domiciliul contribuabilului ar trebui să realizeze afişarea nu la sediul organului fiscal, ci la domiciliul contribuabilului, pentru a da acestuia din urmă posibilitatea reală de a afla conţinutul actului, Curtea constată că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate doreşte modificarea prevederilor Codului de procedură fiscală, în sensul realizării procedurii de comunicare a actului administrativ fiscal prin folosirea metodei afişării la domiciliul contribuabilului, făcând o paralelă cu metoda de citare prevăzută de Codul de procedură civilă. 44. Raportat la solicitarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea menţionează prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conform cărora aceasta „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Prin urmare, o astfel de critică este inadmisibilă. 45. De altfel, în ceea ce priveşte paralela făcută de autoarea excepţiei cu prevederile privind citarea din Codul de procedură civilă din 1865, Curtea menţionează jurisprudenţa sa, potrivit căreia examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituţie sau din actele internaţionale la care România este parte, iar nu compararea dispoziţiilor mai multor legi între ele şi nici coroborarea lor sau posibilele contradicţii din cadrul legislaţiei interne (a se vedea Decizia nr. 362 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 18 noiembrie 2013, şi Decizia nr. 823 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 15 februarie 2016). 46. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile legale în discuţie nu reglementează în mod explicit condiţiile anunţului în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului, Curtea constată că legiuitorul a procedat corect atunci când a stabilit un echilibru între interesul statului de a-şi recupera sumele de bani datorate şi interesul contribuabilului de a-şi vedea protejate datele sale cu caracter personal, pe de o parte, şi dreptul de acces liber la justiţie al aceluiaşi contribuabil, pe de altă parte. Din moment ce legea se referă la un act administrativ fiscal şi la contribuabil, este obligaţia organelor fiscale să individualizeze actul emis (prin indicarea numărului şi a datei), dar şi contribuabilul (cu respectarea protejării datelor cu caracter personal, în conformitate cu legislaţia în vigoare în acest domeniu). Aprecierea măsurii în care organele fiscale şi-au îndeplinit aceste obligaţii ţine de interpretarea şi aplicarea normei de către organele abilitate, respectiv de către instanţa judecătorească, singura competentă să se pronunţe cu privire la aceste chestiuni. 47. Referitor la critica potrivit căreia comunicarea prin afişarea pe site de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care presupune atât existenţa unui abonament de internet ce nu este gratuit, cât şi deţinerea unui dispozitiv care să permită acestuia să aibă acces la site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (telefon inteligent, tabletă, laptop, PC etc.), reprezintă o condiţie excesivă de natură să îngrădească realmente accesul la justiţie, Curtea reiterează faptul că metoda publicităţii (afişarea pe site-ul organului fiscal) este utilizată doar în ultimă instanţă, când comunicarea nu a fost posibilă prin niciuna dintre celelalte metode menţionate. Legiuitorul a impus folosirea metodelor tradiţionale, care nu presupun niciun fel de costuri pentru contribuabil, şi de abia apoi a permis afişarea pe internet, care implică accesul la resurse electronice. 48. În acest context, Curtea reţine că prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 privind dreptul la apărare nu sunt încălcate şi că cele ale art. 52 nu au incidenţă în cauză. 49. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Doina Murariu în Dosarul nr. 1.892/40/2018 al Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 44 alin. (2^2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
