Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Newamport Asfalt - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 3.194/107/2016 al Curţii de Apel Alba-Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.703D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Răzvan Constantin Murariu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului ales prezent, care arată, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este invocată din perspectiva unor aspecte ce privesc claritatea, eficienţa, precizia, concizia şi acurateţea unei hotărâri judecătoreşti, în sensul că hotărârile judecătoreşti sunt supuse rigorilor legii, indiferent de menţiunile pe care le conţin aceste hotărâri. Astfel, având în vedere prevederile Codului de procedură civilă, judecătorul are un rol important în actul de justiţie, fiind o autoritate care interpretează şi aplică legea şi a cărei hotărâre este un act autentic ce are o valoare juridică, poate fi pusă în executare, intră în circuitul civil, are autoritate de lucru judecat, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, are efecte juridice inter partes, este executorie şi produce efecte imediate, aşadar, un act diferit de cel al avocatului, care are obligaţia de diligenţă. Prin urmare, în situaţia în care prin dispozitivul hotărârilor judecătoreşti sunt menţionate/indicate eronat termenele în care o cale de atac poate fi utilizată, nu pot fi penalizate părţile care nu se încadrează într-o dispoziţie procedurală prevăzută în acest sens, mai ales că nu au posibilitatea să conteste acele menţiuni eronate. Astfel, prevederile criticate sunt contrare accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil şi la un recurs efectiv şi dreptului la apărare, mai ales că se adresează justiţiabilului, şi nu unor profesionişti ai dreptului. În acest context, având în vedere dispoziţiile Codului de procedură civilă, prin analogie, face referire la posibilitatea îndreptării din oficiu a unor erori materiale ce privesc acte autentice, care produce efecte chiar de la data emiterii actului ce a fost îndreptat, adică retroactiv. În acest context, expune situaţia particulară a cauzei, dinamica legislativă în materie, modul cum este interpretată şi aplicată soluţia legislativă criticată, raportat şi la prevederile legale ce reglementează tehnica legislativă, statutul magistratului, organizarea judiciară, procedura civilă cu privire la îndreptarea unor erori materiale şi solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată. 4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât nu este o veritabilă critică de neconstituţionalitate, iar invocarea formală a unor principii precum nemo censetur ignorare legem, actori incumbito nus probandi sau res judicata pro veritate habetur se aplică de la caz la caz, şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, deoarece prevederile criticate nu sunt contrare dispoziţiilor constituţionale invocate în susţinerea acesteia. 5. Având cuvântul, în replică, apărătorul ales precizează că justiţiabilul are încredere în judecător, care este reprezentantul statului, şi în actul de justiţie şi, prin urmare, ţine cont de cele indicate prin dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti şi nu poate să decodifice normele substanţiale sau procedurale, iar, în măsura în care nu există posibilitatea de a fi îndreptată eroarea materială în discuţie, acesta nu poate fi sancţionat. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 25 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.194/107/2016, Curtea de Apel Alba-Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Newamport Asfalt - S.R.L. din Cluj-Napoca într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat într-o cauză privind procedura achiziţiilor publice. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că precizarea de către instanţa de judecată, printr-o sentinţă civilă, a unui termen eventual greşit în care trebuie exercitat recursul şi sancţionarea recurentului prin lipsa unor dispoziţii echivalente inserate în art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă, aplicabile şi în cazul menţiunii greşite a termenului în dispozitivul sentinţei civile, nu doar a denumirii greşite a căii de atac, pentru o presupusă eroare în care s-a aflat datorită încrederii acordate instanţelor de judecată conduc la încălcarea art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (1), art. 24, art. 124 alin. (1) şi art. 129 din Constituţie. În cazul în care o persoană ia în considerare, cu bună-credinţă, un termen de formulare a recursului greşit indicat într-o sentinţă civilă, nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă o posibilitate pentru repunerea în termen sau considerarea acestuia ca fiind introdus în termen. Prin urmare, lipsa unei dispoziţii legale cu privire la termenul de formulare a unei căi de atac, echivalentă cu cea din cazul denumirii eronate a căii de atac, conduce la o încălcare a dreptului la apărare, la o suprimare a accesului liber la justiţie şi la exercitarea unui recurs efectiv. În contextul criticilor de neconstituţionalitate sunt învederate aspecte ce ţin de modul de stabilire a termenelor privind formularea căilor de atac, cu referire la cele prevăzute de dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborate cu ale Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi cele cuprinse în Codul de procedură civilă, în funcţie de natura litigiului. Aceste termene le indică instanţa judecătorească prin dispozitivul sentinţei respective, deoarece legislaţia în materia achiziţiilor publice lasă la aprecierea acesteia stabilirea unui termen în vederea formulării căilor de atac. De asemenea, se menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 462 din 17 septembrie 2014 prin care s-a statuat neconstituţionalitatea menţiunilor ce decurg din obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs prin avocat, astfel că nici în cauza de faţă nu este justă şi echitabilă prejudicierea unei persoane care a fost de bună-credinţă dar indusă în eroare din cauza termenului precizat în hotărâre de către instanţa de judecată, mai ales că în cazul unei persoane nu există prezumţie absolută de cunoaştere a dreptului intern, cum aceasta este reglementată expres în persoana judecătorului. 8. Curtea de Apel Alba-Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.“ 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 124 alin. (1) referitor la înfăptuirea justiţiei şi ale art. 129 privind căile de atac. De asemenea, sunt menţionate art. 6 paragraful 1 cu privire la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 6 şi art. 13 din Codul de procedură civilă. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă este dedusă prin raportare la o situaţie particulară a unei cauze având ca obiect soluţionarea unui litigiu privind achiziţiile publice, ce s-a aflat mai întâi pe rolul unei instanţe de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, context în care autoarea excepţiei porneşte de la premisa că în această materie sunt incidente mai multe acte normative de care instanţa de judecată trebuie să ţină seama când stabileşte şi indică termenul în care poate fi formulată calea de atac, respectiv Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, şi Codul de procedură civilă. Astfel, este pus în discuţie termenul legal pentru declararea căii de atac în funcţie de materia ce face obiectul cauzei aflate pe rolul acestei instanţe, iar dacă termenul indicat de către instanţa de judecată nu este cel prevăzut de lege ca urmare a calificării litigiului, fiind eronat, acest aspect ar echivala cu suprimarea accesului liber la justiţie şi la exercitarea unui recurs efectiv şi, implicit, încălcarea dreptului la apărare, fiind necesară o interpretare/legiferare similară cu cea cuprinsă la alin. (2) al art. 457 din Codul de procedură civilă cu referire la denumirea eronată a căii de atac de către instanţa de judecată. 15. Cu privire la prevederile criticate, Curtea reţine că acestea consacră o regulă cu valoare de principiu constituţional care decurge din prevederile art. 126 şi 129 din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. Principiul legalităţii căii de atac nu face altceva decât să stabilească expres că legea este cea care recunoaşte sau nu dreptul la exercitarea unei căi de atac, iar nu judecătorul sau părţile dintr-un proces. 16. Faţă de această împrejurare, Curtea observă, pe de o parte, că prin critica formulată în prezenta cauză se urmăreşte ca normele supuse controlului de constituţionalitate să primească o anumită interpretare pe care să o realizeze instanţa de contencios constituţional, în funcţie de contextul particular al speţei, interpretare care, practic, să conducă la o modificare a normelor legale în discuţie. Or, se constată că asemenea critici nu intră în competenţa de soluţionare a instanţei de contencios constituţional, deoarece, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, întrucât singura autoritate legiuitoare a ţării este Parlamentul, astfel cum dispune art. 61 alin. (1) din Constituţie. Pe de altă parte, Curtea reţine că susţinerile autoarei excepţiei privesc modul de interpretare şi aplicare a textelor legale de către instanţele de judecată la speţa dedusă judecăţii. Însă eventualele erori ale acestora nu pot reprezenta motive de neconstituţionalitate care ar putea fi cenzurate pe calea controlului de constituţionalitate exercitat de instanţa de contencios constituţional, care se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, iar nu cu privire la modul de aplicare a legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 41 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 24 mai 2017, sau Decizia nr. 97 din 25 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 20 aprilie 2016). 17. Prin urmare, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte verificarea respectării termenelor procedurale, care reprezintă chestiuni ce ţin de competenţa instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi a instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. De altfel, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii. Cu privire la conţinutul şi întinderea celor două noţiuni cuprinzătoare, interpretarea, respectiv aplicarea legii, Curtea Constituţională a reţinut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). 18. Pentru situaţia în care părţile îşi exercită drepturile procesuale în sensul indicat în mod eronat în dispozitivul hotărârii judecătoreşti, bazându-se pe aparenţa de legalitate a acesteia, şi nu potrivit principiului legalităţii căilor de atac, urmează ca instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei să aprecieze asupra unui eventual remediu procesual aplicabil în cauză (a se vedea Decizia nr. 41 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 24 mai 2017, paragraful 16). 19. În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, Curtea reţine că prin decizia menţionată instanţa de contencios constituţional a constatat neconstituţionalitatea unei soluţii legislative care condiţiona formularea şi susţinerea cererii de recurs prin avocat. Or, coordonatele criticii de neconstituţionalitate formulate în cauza de faţă sunt diferite, motiv pentru care considerentele acestei decizii nu au aplicabilitate în cauza de faţă. 20. Având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, precum şi considerentele expuse mai sus, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Newamport Asfalt - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 3.194/107/2016 al Curţii de Apel Alba-Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Alba-Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 noiembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
