Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Auger Petrus - S.R.L. din comuna Ştefan cel Mare, judeţul Călăraşi, în Dosarul nr. 4.873/2/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 212D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 734D/2017, nr. 2.627D/2017 şi nr. 2.706D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă. Excepţiile au fost ridicate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 283/44/2016 al acestei instanţe, de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din Bucureşti în Dosarul nr. 2.108/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi de Rădulescu N. Dan P.F.A. în Dosarul nr. 819/2/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă. 4. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 2.706D/2017, doamna avocat Irina Angela Băceanu, din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent referă asupra faptului că în Dosarul nr. 2.706D/2017 partea Asociaţia Uztel Ploieşti a depus note scrise, prin care arată că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. 6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul părţii prezente arată că este de acord cu conexarea cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. 7. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 734D/2017, nr. 2.627D/2017 şi nr. 2.706D/2017 la Dosarul nr. 212D/2017, care a fost primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Arată, în esenţă, că îşi întemeiază critica de neconstituţionalitate pe aspecte ce privesc respectarea de către instanţa care judecă acţiunea în anulare a normelor de ordine publică subsumate motivelor de casare a hotărârii. 9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, Decizia nr. 100 din 7 martie 2017. 10. În replică, având cuvântul, reprezentantul părţii prezente arată că Decizia nr. 100 din 7 martie 2017 s-a fundamentat pe aspecte ce vizează menţinerea sau nu a litigiului în cadrul procedurii arbitrale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 11. Prin încheierile din 6 decembrie 2016, 16 februarie, 19 septembrie şi 19 octombrie 2017, pronunţate în dosarele nr. 4.873/2/2015, nr. 283/44/2016, nr. 2.108/1/2016 şi nr. 819/2/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă. Excepţiile de neconstituţionalitate au fost invocate de Societatea Auger Petrus - S.R.L. din comuna Ştefan cel Mare, judeţul Călăraşi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, din oficiu, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din Bucureşti şi Rădulescu N. Dan P.F.A. în cauze având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe civile prin care s-a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată împotriva unei sentinţe arbitrale. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate creează un dezechilibru procesual, având în vedere că în cazul admiterii acţiunii în anulare, respectiv al anulării hotărârii arbitrale, partea adversă are deschisă calea de atac a recursului, iar în cazul respingerii acţiunii în anulare, cu consecinţa menţinerii hotărârii arbitrale, reclamantul nu are vocaţie la exercitarea recursului. Totodată, se menţionează Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, constatând că eliminarea căii de atac a recursului este neconstituţională. 13. Se mai arată că, întrucât art. 613 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că acţiunea în anulare se judecă în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă, deci este o judecată de fond, hotărârea pronunţată trebuie să fie supusă controlului judecătoresc, respectiv recursului. 14. Instanţa de judecată apreciază că dispoziţiile legale criticate instituie o discriminare în ceea ce priveşte o parte din procesul civil, respectiv partea potrivnică celei căreia i s-a admis acţiunea în anulare. Interpretarea dispoziţiilor legale criticate în sensul că ar permite exercitarea recursului doar în cazul admiterii acţiunii în anulare contravine şi unor dispoziţii cu caracter de principiu din Codul de procedură civilă, respectiv art. 461 alin. (1), potrivit căruia calea de atac se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii, sau art. 483 alin. (1), care reglementează obiectul şi scopul recursului, întrucât, potrivit dispoziţiilor legale menţionate, nu are importanţă care este soluţia cuprinsă în dispozitiv, oricare dintre părţi putând ataca soluţia respectivă, iar calea de atac a recursului, atunci când este deschisă, poate fi exercitată de oricare dintre părţile din proces. 15. Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 4.873/2/2015, nr. 2.108/1/2016 şi nr. 819/2/2016, apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind întemeiată. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 17. Guvernul, în dosarele nr. 212D/2017, 734D/2017 şi nr. 2.627D/2017, apreciază că limitarea, pe cale de interpretare - literală, inflexibilă, fără a se avea însă în atenţie şi o interpretare teologică, în acord cu intenţia normativă reală - a domeniului de aplicare a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă la hotărârile prin care curtea de apel admite acţiunea în anulare şi anulează hotărârea arbitrală constituie o chestiune de interpretare şi aplicare a normelor juridice în cauză, aspect care excedează controlului de constituţionalitate. În subsidiar, opinează că dispoziţiile legale criticate, în interpretarea conform căreia este supusă recursului hotărârea prin care curtea de apel soluţionează acţiunea în anularea hotărârii arbitrale, indiferent dacă admite/respinge această acţiune, sunt constituţionale. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din actele de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 613 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă. Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea va reţine ca obiect al acesteia art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care are următorul cuprins: „(4) Hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3) [prin care curtea de apel admite acţiunea în anulare şi anulează hotărârea arbitrală - s.n.], sunt supuse recursului.“ 21. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, dispoziţiile art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă au fost modificate prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 21 martie 2017. În prezent, dispoziţiile art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă au următorul cuprins: „(4) Hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este supusă recursului.“ 22. Însă, având în vedere dispoziţiile art. 24 şi 25 din Codul de procedură civilă, precum şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine ca obiect al excepţiei art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 17/2017. 23. Se susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) privind caracterul unic, imparţial şi egal al justiţiei, art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti şi art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, se invocă dispoziţiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un remediu efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 17/2017, au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 100 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 7 iulie 2017, a constatat constituţionalitatea acestora. Prin această decizie, Curtea a reţinut că, potrivit art. 541 din Codul de procedură civilă, arbitrajul este o jurisdicţie alternativă, cu caracter privat. Referitor la arbitraj, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că acesta constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită. Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii. Prin urmare, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrală sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului. În cazul în care părţile nu au convenit asupra unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura ce urmează să fie aplicată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 919 din 16 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 25 noiembrie 2008). 25. Curtea a mai reţinut faptul că hotărârea arbitrală este definitivă şi obligatorie, putând fi desfiinţată prin acţiune în anulare numai pentru motivele prevăzute de lege. Prin convenţia arbitrală părţile nu pot renunţa la acţiunea în anulare decât după pronunţarea hotărârii arbitrale. Judecarea acţiunii în anulare este de competenţa curţii de apel, care va judeca în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă. Acţiunea arbitrală constituie opţiunea părţilor, iar nu o obligaţie, prin care acestea decid asupra modalităţii de soluţionare a litigiului, prin derogare de la dreptul comun, în cadrul căruia pot fi propuse şi administrate probele apreciate utile şi concludente, arbitrajul fiind organizat şi desfăşurându-se cu respectarea convenţiei arbitrale încheiate în baza principiului libertăţii de voinţă. Prin inserarea în contract a clauzei compromisorii părţilor li se limitează accesul la jurisdicţia statală pentru rezolvarea fondului litigiului dintre ele şi se limitează accesul la calea efectivă de atac cu privire la fondul litigiului. Însă legiuitorul a prevăzut dreptul părţilor de a supune controlului judecătoresc hotărârea arbitrală, pe calea acţiunii în anulare, care poate fi exercitată pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 608 din Codul de procedură civilă, ce vizează condiţiile de regularitate a hotărârii arbitrale şi cauze de nelegalitate expres stabilite, şi nu temeinicia acesteia. Instanţele judecătoreşti învestite cu soluţionarea acţiunilor în anulare a hotărârilor arbitrale analizează aspectele strict procedurale ce au fost încălcate în faţa tribunalului arbitral, fără a intra pe fondul cauzei. 26. Curtea a mai reţinut că dispoziţiile legale criticate reglementează calea de atac deschisă împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curtea de apel în soluţionarea acţiunilor în anularea hotărârilor arbitrale, statuând că sunt supuse recursului hotărârile pronunţate potrivit alin. (3) al art. 613 din Codul de procedură civilă, respectiv hotărârile prin care s-a admis acţiunea în anulare. Această opţiune a legiuitorului este justificată de faptul că admiterea acţiunii în anulare are ca efect apariţia unei noi situaţii juridice, distinctă de cea stabilită prin hotărârea arbitrală. Dacă acţiunea în anulare este admisă, curtea de apel anulează hotărârea arbitrală şi, potrivit art. 613 alin. (3) din Codul de procedură civilă, trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze potrivit legii, trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral sau se pronunţă în fond, în limitele convenţiei arbitrale. Prin admiterea acţiunii în anulare este afectat caracterul stabil al hotărârii arbitrale, instanţa superioară de control judiciar fiind chemată să confirme sau să infirme această situaţie. 27. În schimb, Curtea a constatat că, în cazul respingerii acţiunii în anulare, ordinea juridică stabilită prin hotărârea arbitrală rămâne neschimbată, hotărârea curţii de apel, în acest caz, confirmând definitiv hotărârea pronunţată de instanţa arbitrală. Prin exercitarea recursului împotriva hotărârilor de respingere ale curţii de apel ar însemna că părţile urmăresc, în realitate, o reexaminare a cauzei şi o nouă decizie în privinţa lor, pronunţată de o instanţă judecătorească, şi nu de o instanţă arbitrală. Or, hotărârea arbitrală confirmată prin hotărârea curţii de apel reprezintă finalizarea procedurii arbitrale în cadrul căreia părţile au beneficiat de toate garanţiile oferite de aceasta. Aşadar, incidenţa dispoziţiilor procedurale criticate este subsecventă acordului de voinţă intervenit între părţi, care au optat, prin clauza compromisorie înscrisă în contract, pentru soluţionarea litigiilor de către o instanţă arbitrală, părţile trebuind să recunoască consecinţele juridice ale aplicării prevederilor legale privind desemnarea unei asemenea instituţii, inclusiv dispoziţiile procedurale care reglementează condiţiile desfiinţării hotărârii arbitrale pe calea acţiunii în anulare. Scopul unei asemenea modalităţi de soluţionare a litigiilor este menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă, în care părţile pot fi apărate şi pot solicita toate dovezile apreciate necesare, judecata finalizându-se cu adoptarea unei hotărâri susceptibile de executare silită. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că nu se poate pune problema încălcării drepturilor consacrate în Constituţie, atât timp cât părţile sunt cele care decid prin convenţia arbitrală cu privire la modalitatea de soluţionare a litigiului. 28. Astfel, normele legale criticate nu operează nicio distincţie între subiectele de drept supuse incidenţei lor, de vreme ce acestea se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrale. Orice parte interesată în exercitarea unei căi de atac are acces la o instanţă de judecată prin promovarea unei acţiuni în anulare, iar în situaţia respingerii acesteia, niciuna dintre părţi nu are deschisă calea de atac a recursului. Însă, admiterea acţiunii în anulare plasează părţile pe o poziţie inegală, partea care a pierdut litigiul în arbitraj dobândeşte un avantaj prin admiterea acţiunii în anulare, motiv pentru care legiuitorul a prevăzut calea de atac a recursului. 29. Totodată, legiuitorul are competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii, în exercitarea mandatului său constituţional conferit de dispoziţiile art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege“, şi ale art. 129, potrivit cărora „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Aşadar, în considerarea anumitor particularităţi, legiuitorul este îndreptăţit să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât cea de drept comun. Accesul liber la justiţie, prevăzut la art. 21 din Constituţie, nu poate avea semnificaţia că acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. 30. Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează aplicabilitatea şi în prezenta cauză. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi^1, ^1 A se vedea opinia separată formulată la Decizia nr. 100 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 7 iulie 2017. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Auger Petrus - S.R.L. din comuna Ştefan cel Mare, judeţul Călăraşi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, din oficiu, de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din Bucureşti şi de Rădulescu N. Dan P.F.A. în dosarele nr. 4.873/2/2015, nr. 283/44/2016, nr. 2.108/1/2016 şi nr. 819/2/2016 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 decembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
