Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Bogdan Georgescu în Dosarul nr. 145/88/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 64D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra soluţiei legislative în discuţie prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, iar forma legii criticată în acest dosar ţine cont de reperele jurisprudenţiale ale Curţii Constituţionale. Astfel comunicarea prin afişare intervine în ultimă instanţă, când comunicarea prin celelalte forme prevăzute de lege nu a fost posibilă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 1.247/CA din 4 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 145/88/2017, Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Bogdan Georgescu într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cereri privind anularea unui act administrativ fiscal. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care actul se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului colectiv şi doar prin simpla afişare a informaţiei vizând existenţa acelui act, atât timp cât conţinutul său nu poate fi vizualizat, consultat şi cunoscut. 6. Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, dispoziţiile art. 44 din Codul de procedură fiscală reglementează modalitatea de comunicare a actelor administrative, prin dispoziţiile art. 44 alin. (5) stabilindu-se doar o ultimă modalitate de comunicare a actelor administrative fiscale, ce urmează a fi aplicată doar în situaţia în care celelalte modalităţi de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective, această reglementare nefiind de natură a îngrădi accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare al contribuabilului. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 44 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în măsura în care comunicarea prin publicitate reprezintă doar o modalitate ultimă şi subsidiară celorlalte mijloace de comunicare. 9. Astfel, legiuitorul a prevăzut că actele administrative fiscale pot fi comunicate prin publicitate şi în cazul în care domiciliul contribuabilului este cunoscut. În acest caz, însă, trebuie ca, anterior recurgerii la această modalitate, să fi fost respectată cu stricteţe ordinea prevăzută în art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, astfel încât comunicarea prin publicitate să reprezinte doar o modalitate ultimă şi subsidiară, după cum a stabilit şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa. Instanţa de contencios constituţional a decis că este neconstituţională oricare altă interpretare pe care practica administrativă sau judecătorească ar putea să o atribuie textelor legale criticate faţă de cea consacrată prin Decizia nr. 667 din 30 aprilie 2009, reiterată prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011. 10. Aşadar, în cazul actelor administrative fiscale, comunicarea acestora se îndeplineşte prin publicitate şi în ipoteza în care se cunoaşte domiciliul fiscal al contribuabilului, dar comunicarea nu s-a putut realiza prin celelalte modalităţi prevăzute de textul amintit. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 44 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu următorul cuprins: „(5) Comunicarea prin publicitate se face prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afişarea se face, concomitent, la sediul acestora şi pe pagina de internet a autorităţii administraţiei publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii a autorităţii publice locale, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judeţean sau a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului.“ 14. Curtea observă că dispoziţiile legale ale art. 44 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală au fost abrogate prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate întrucât acestea continuă să îşi producă efecte în cauza de faţă. 15. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. Se mai invocă şi prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Examinând criticile formulate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate. 17. Astfel, Curtea reţine că actul administrativ fiscal este acea formă juridică principală a activităţii organelor administraţiei publice, care constă într-o manifestare unilaterală şi expresă de voinţă de a da naştere, a modifica şi a stinge drepturi şi obligaţii, în realizarea puterii publice, sub controlul principal de legalitate al instanţelor judecătoreşti. Această manifestare unilaterală de voinţă, chiar dacă apare în contextul realizării puterii publice, presupune asigurarea unui echilibru ce implică respectarea intereselor private legitime, a drepturilor conferite de lege destinatarului actului administrativ fiscal, precum şi asigurarea condiţiilor necesare exercitării de către instanţele judecătoreşti a controlului de legalitate a actului administrativ. În acest context, natura unilaterală a actului administrativ fiscal are ca rezultantă reglementarea condiţiilor de emitere, comunicare, precum şi a modalităţilor de asigurare a opozabilităţii acestuia. 18. Astfel, comunicarea actului administrativ fiscal către destinatarul său (contribuabilul/plătitorul căruia îi este destinat) reprezintă o garanţie importantă împotriva arbitrarului şi, totodată, cea mai eficientă modalitate de aducere la cunoştinţă a conţinutului raportului juridic fiscal care ia naştere ca urmare a emiterii acestui act. Comunicarea actului administrativ fiscal are importanţă şi cu privire la efectele juridice produse de acesta, actul administrativ fiscal producând efecte juridice faţă de destinatarul său doar din momentul în care îi este comunicat în mod legal. Prin urmare, comunicarea actului administrativ fiscal reprezintă o condiţie preliminară pentru opozabilitate, respectiv pentru a determina data de la care actul administrativ fiscal poate produce efecte pentru contribuabil. Aşa cum este şi firesc, regula o constituie comunicarea actului administrativ fiscal către contribuabilul/plătitorul căruia îi este destinat. În acest fel, se asigură cunoaşterea nemijlocită de către partea din raportul juridic fiscal a conţinutului raportului juridic născut ca urmare a emiterii actului administrativ fiscal. 19. În ceea ce priveşte modalitatea de efectuare a comunicării, prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, legiuitorul a înţeles să reglementeze mai multe modalităţi de comunicare a actului administrativ fiscal. Aceste modalităţi au variat pe perioada în care Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală s-a aflat în fondul activ al legislaţiei, iar unele au fost chiar sancţionate de către instanţa de contencios constituţional. 20. În acest context, Curtea a reţinut, prin prisma reglementării din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011, că interesul organelor fiscale de aducere la cunoştinţa contribuabilului a existenţei unei obligaţii fiscale al cărei creditor este însuşi statul implică necesitatea comunicării actului administrativ în care aceasta este consemnată prin modalităţi care să asigure aducerea efectivă la cunoştinţa contribuabilului despre existenţa unei obligaţii fiscale în sarcina sa. 21. Curtea a arătat, prin decizia precizată, că în art. 44 alin. (2) lit. a)-d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale, după cum urmează: „a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; c) prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia; d) prin publicitate.“ 22. Curtea a reţinut, însă, că „textul de lege menţionat enumeră aceste modalităţi fără să conţină vreo precizare referitoare la ordinea de prioritate în care acestea pot fi folosite, astfel că instanţa de judecată care a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a semnalat că, în practică, în lipsa unei menţiuni exprese referitoare la obligativitatea respectării ordinii în care acestea sunt enumerate, există o tendinţă a organelor fiscale de a ignora succesiunea în care acestea sunt prevăzute în art. 44 alin. (2) şi de a recurge la comunicarea direct prin publicitate, fără a proceda la epuizarea celorlalte mijloace de comunicare a actului administrativ fiscal“. 23. Aşa fiind, Curtea a statuat că prevederile art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităţilor de comunicare prevăzute la art. 44 alin. (2) lit. a)-d) din aceeaşi ordonanţă. 24. Ulterior acestei decizii, textul art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 a fost modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 2 septembrie 2011, în sensul că actul administrativ fiscal se comunica prin: a) prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire; b) în cazul în care comunicarea prin poştă nu a fost posibilă, prin remiterea acestuia de către persoanele împuternicite ale organului fiscal sau prin prezentarea contribuabilului/împuternicitului la sediul organului fiscal, dacă se asigură primirea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal ori prin fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanţă, dacă se asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii acestuia; c) în cazul în care nu s-a reuşit comunicarea prin mijloacele de la lit. b), prin publicitate. 25. Textul art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 a fost modificat, din nou, prin Ordonanţa Guvernului nr. 2/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 30 ianuarie 2012 (în prezent abrogată prin Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală). Astfel, textul art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 s-a modificat în sensul că actul administrativ fiscal se comunică prin: a) remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal; b) prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire; c) alte mijloace, cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanţă, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia şi dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru în final [în cazul în care comunicarea nu a putut avea loc prin modalităţile de la lit. a) sau b)]. În cazul în care comunicarea prin antereferitele modalităţi nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate [d)]. 26. Din economia textului criticat, Curtea observă că legiuitorul a instituit modalitatea principală de comunicare sub forma a două căi ce sunt alternative - remiterea directă sau transmiterea prin poştă a actului. Mijloacele electronice sunt utilizate numai dacă respectivul contribuabil a solicitat expres acest lucru în final, iar metoda publicităţii numai în ultimă instanţă. 27. Modificarea procedurilor de comunicare a continuat, prevederile art. 44 fiind, încă o dată, modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 23 iunie 2014. Practic, soluţia legislativă a fost păstrată, iar prevederile art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 au devenit prevederile art. 44 alin. (5), cu mici modificări. 28. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit că, în urma utilizării metodei afişării pe site-ul şi la sediul organului fiscal emitent, conţinutul acelui act nu poate fi vizualizat, consultat şi cunoscut. Or, metoda publicităţii este utilizată doar în ultimă instanţă, când comunicarea nu a fost posibilă prin niciuna dintre celelalte metode menţionate. 29. Prin Decizia nr. 443 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2014, Curtea s-a pronunţat asupra prevederilor art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală [devenit ulterior art. 44 alin. (5)]. Cu acest prilej, Curtea a statuat că modalitatea de comunicare a actului administrativ fiscal prin publicitate, respectiv prin afişarea, pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a autorităţii administraţiei publice locale sau a consiliului judeţean, după caz, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului, nu este de natură a îngrădi accesul liber la justiţie şi exercitarea dreptului la apărare. 30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 31. În acest context, Curtea reţine că nu sunt încălcate prevederile constituţionale şi convenţionale invocate şi că prevederile art. 52 din Constituţie nu au incidenţă în cauză. 32. Distinct de cele de mai sus, Curtea constată că orice contribuabil (sau împuternicitul acestuia) care a luat cunoştinţă de emiterea actului administrativ fiscal se poate deplasa la sediul organului fiscal pentru a-l ridica pe bază de semnătură. După înmânarea actului administrativ fiscal, contribuabilul are posibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul acestuia. 33. În ceea ce priveşte critica implicită potrivit căreia dispoziţiile legale în discuţie nu reglementează în mod explicit condiţiile anunţului în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului, Curtea reţine că legiuitorul a procedat corect atunci când a stabilit un echilibru între interesul statului de a-şi recupera sumele de bani datorate şi interesul contribuabilului de a-şi vedea protejate datele sale cu caracter personal [cum ar fi suma de plată], pe de o parte, şi dreptul de acces liber la justiţie al aceluiaşi contribuabil, pe de altă parte. Din moment ce legea se referă la un act administrativ fiscal şi la contribuabil, este obligaţia organelor fiscale să individualizeze actul emis (prin indicarea numărului şi a datei), dar şi contribuabilul (cu respectarea protejării datelor cu caracter personal, în conformitate cu legislaţia în vigoare în acest domeniu). Stabilirea modului în care organele fiscale şi-au îndeplinit aceste obligaţii ţine de interpretarea şi aplicarea normei de către organele abilitate, respectiv de către instanţa judecătorească, singura competentă să se pronunţe cu privire la aceste chestiuni. 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bogdan Georgescu în Dosarul nr. 145/88/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 44 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
