Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Tudor Alexandru Chiuariu în Dosarul nr. 8.294/180/2017 al Judecătoriei Bacău - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 60D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 95D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (4) şi alin. (5) lit. b) şi alin. (6)-(7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Mircea Iulian Porţeanu în Dosarul nr. 28.156/299/2018 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, precum şi în Dosarul nr. 346D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (5) lit. a) şi b) şi alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Ana Maria Necula în Dosarul nr. 15.699/236/2016 al Tribunalului Giurgiu - Secţia civilă. La apelul nominal constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 4. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 95D/2019 şi nr. 346D/2019 la Dosarul nr. 60D/2018. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de conexare a dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 95D/2019 şi nr. 346D/2019 la Dosarul nr. 60D/2018, care este primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că, în epoca actuală, cunoştinţele tehnice necesare pentru a lua la cunoştinţă de un act emis de organele fiscale şi afişat pe internet sunt minime. În plus, comunicarea prin publicitate este una subsidiară, în condiţiile în care comunicarea la adresele indicate nu a putut fi realizată. Însă această comunicare presupune un minimum de diligenţă şi din partea destinatarului. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 13 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 8.294/180/2017, Judecătoria Bacău - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală în forma în vigoare la data de 1 februarie 2017, excepţie ridicată de Tudor Alexandru Chiuariu, într-un dosar având ca obiect soluţionarea unor cereri privind o contestaţie la executare şi suspendarea executării. 8. Prin Încheierea din 26 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 28.156/299/2018, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (4) şi alin. (5) lit. a) şi b) şi alin. (6)-(7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Mircea Iulian Porţeanu într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. 9. Prin Încheierea din 7 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 15.699/236/2016, Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (5) lit. a) şi b) şi alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Ana Maria Necula întrun dosar având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale în condiţiile în care nu asigură condiţiile pentru o comunicare eficientă a actelor fiscale. Se arată că, potrivit vechiului Cod de procedură fiscală, organul fiscal avea obligaţia de a parcurge o serie de modalităţi de comunicare până la a utiliza metoda publicităţii, care nu este la fel de eficientă ca cea a remiterii directe sau cea de comunicare prin poştă. În noul cod aceste modalităţi sunt comprimate în alin. (2) al art. 47, organul fiscal având libertatea de a se folosi de oricare dintre acestea, ulterior trecând la comunicarea prin publicitate. 11. Modalitatea de redactare a textului art. 47 din noul Cod de procedură fiscală face ca procedura de comunicare a actelor administrative fiscale să devină o procedură formală, necesară complinirii unor etape administrative şi procesuale, fără a se asigura, în fapt, finalitatea acesteia, respectiv aducerea la cunoştinţa contribuabilului a existenţei unor demersuri administrative fiscale de natură să afecteze drepturile şi obligaţiile acestuia. 12. Practic, dintr-o procedură ultima ratio, astfel cum este reglementată, spre exemplu, în Codul de procedură civilă, comunicarea prin publicitate are valenţa de a deveni în practică procedura standard de comunicare a actelor administrative fiscale, mijloc de comunicare care nu prezintă garanţiile necesare de asigurare a dreptului persoanelor vătămate de o autoritate publică de a-şi exercita dreptul la liberul acces la justiţie, respectiv de a contesta actele administrative. 13. În atare condiţii, în lipsa reglementării ordinii comunicării actelor organelor administrative fiscale (sau a unor precizări cu privire la realizarea unor interogări referitoare la domiciliul sau reşedinţa de fapt a contribuabilului), limitând comunicarea doar la domiciliul fiscal, scopul legii este eludat, întrucât scopul este acela de a comunica în mod efectiv actele administrative fiscale destinatarilor acestora în vederea asigurării exercitării în mod eficient şi efectiv a drepturilor constituţionale de care dispun. 14. De asemenea, se mai arată că dispoziţiile legale criticate pornesc de la presupunerea că orice cetăţean are acces la internet şi are cunoştinţele necesare gestionării unor sisteme informatice. De asemenea, consideră că derularea procedurii prin intermediul sistemelor informatice discriminează categorii întregi de cetăţeni care nu au cum să beneficieze de aceste sisteme, precizând că procedura veche, prin afişarea pe uşa domiciliului, era mult mai potrivită şi, astfel, contribuabilii erau trataţi în mod egal. 15. Judecătoria Bacău - Secţia civilă apreciază că, în aparenţă, prevederile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Observă că, în realitate, ceea ce se critică este maniera în care a înţeles legiuitorul să stabilească modalităţile de comunicare a actelor administrative fiscale, or, aceasta constituie atribuţia puterii legiuitoare, iar nu a instanţei de control constituţional. 16. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că respectiva comunicare prin publicitate este subsecventă comunicării prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, motiv pentru care nu se poate reţine teza autorului excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul că apelarea la acest mijloc de comunicare îngrădeşte accesul liber la justiţie, întrucât nu are internet şi nu cunoaşte pagina de internet a organelor fiscale, având în vedere că acestea sunt obligate să comunice cu prioritate actele administrative prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar abia în situaţia în care constată că această modalitate de comunicare este ineficientă, pot apela la comunicarea prin publicitate. 17. Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că nu se poate reţine existenţa vreunei discriminări, având în vedere că nu este vorba de aplicarea unui tratament diferenţiat unor persoane aflate în situaţii similare. 18. Mai mult decât atât, se arată că aspectele reliefate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate reflectă o nemulţumire a acesteia cu privire la conţinutul textelor legale criticate, solicitând, de fapt, modificarea şi completarea lor, ceea ce excedează competenţei instanţei de contencios constituţional. 19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 20. Avocatul Poporului a comunicat punctul său de vedere în Dosarul nr. 60D/2018, arătând că dispoziţiile art. 47 din Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în măsura în care se interpretează că modalitatea de comunicare a actelor administrative fiscale prin publicitate reprezintă doar o modalitate ultimă şi subsidiară de comunicare a acestora, folosită doar în cazul în care celelalte modalităţi de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective şi justificate. 21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat prin încheierile de sesizare, îl constituie în Dosarul nr. 60D/2018 dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală în redactarea în vigoare la data de 1 februarie 2017, în Dosarul nr. 95D/2019 prevederile art. 47 alin. (4) şi alin. (5) lit. a) şi b) şi alin. (6)-(7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, iar în Dosarul nr. 346D/2019 prevederile art. 47 alin. (5) lit. a) şi b) şi alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. În realitate, din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, reiese că obiectul acesteia îl reprezintă prevederile art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală în redactarea anterioară modificării acestora prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 31 august 2017, prevederi care aveau următorul conţinut: "(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului căruia îi este destinat. În situaţia contribuabilului/plătitorului fără domiciliu fiscal în România, care şi-a desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum şi în situaţia numirii unui curator fiscal, în condiţiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului acestora, la domiciliul fiscal, direct, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.(3) Actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă ori de câte ori contribuabilul/plătitorul a optat pentru această modalitate de emitere şi de comunicare.(4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (3), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.(5) Comunicarea prin publicitate se efectuează prin afişarea unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului/plătitorului, după cum urmează: a) în cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal central prin afişarea anunţului, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a A.N.A.F.; b) în cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal local prin afişarea anunţului, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a autorităţii administraţiei publice locale respective.(6) Anunţul prevăzut la alin. (5) se menţine afişat cel puţin 60 de zile de la data publicării acestuia şi conţine următoarele elemente: a) numele şi prenumele sau denumirea contribuabilului/ plătitorului; b) domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului; c) denumirea, numărul şi data emiterii actului administrativ fiscal.(7) În cazul în care actul administrativ fiscal se comunică prin publicitate, acesta se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului.(8) În cazul actelor administrative fiscale emise de către organul fiscal central, mijloacele electronice de transmitere la distanţă, procedura de comunicare a actelor administrative fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, precum şi condiţiile în care aceasta se realizează se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice, cu avizul ministrului pentru societatea informaţională.(9) În cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal local, mijloacele electronice de transmitere la distanţă, procedura de comunicare a actelor administrative fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, precum şi condiţiile în care aceasta se realizează se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, cu avizul ministrului pentru societatea informaţională. Pentru organul fiscal local, consiliul local stabileşte, prin hotărâre, în funcţie de capacitatea tehnică disponibilă, mijloacele electronice de transmitere la distanţă ce urmează a fi utilizate de către respectivul organ fiscal local.(10) În termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data emiterii actului administrativ fiscal, organul fiscal trebuie să iniţieze acţiunile pentru comunicarea actului." 24. Curtea observă că dispoziţiile legale criticate au fost modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 31 august 2017. Însă, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea va analiza dispoziţiile legale înainte de modificarea acestora prin actul normativ menţionat, ţinând cont de faptul că ele continuă să producă efecte juridice în cauză. 25. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenţa sa privind calitatea legii, ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Se mai invocă şi prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 26. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit art. 1 pct. 1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal reprezintă „actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuţiilor de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, pentru stabilirea unei situaţii individuale şi în scopul de a produce efecte juridice faţă de cel căruia îi este adresat“. Actul administrativ fiscal este acea formă juridică principală a activităţii organelor administraţiei publice, care constă într-o manifestare unilaterală şi expresă de voinţă de a da naştere, a modifica şi a stinge drepturi şi obligaţii, în realizarea puterii publice, sub controlul principal de legalitate al instanţelor judecătoreşti. Această manifestare unilaterală de voinţă, chiar dacă apare în contextul realizării puterii publice, presupune asigurarea unui echilibru ce implică respectarea intereselor private legitime, a drepturilor conferite de lege destinatarului actului administrativ fiscal, precum şi asigurarea condiţiilor necesare exercitării de către instanţele judecătoreşti a controlului de legalitate a actului administrativ. În acest context, natura unilaterală a actului administrativ fiscal are ca rezultantă reglementarea condiţiilor de emitere, comunicare, precum şi a modalităţilor de asigurare a opozabilităţii acestuia. 27. Astfel, comunicarea actului administrativ fiscal către destinatarul său (contribuabilul/plătitorul căruia îi este destinat) reprezintă o garanţie importantă împotriva arbitrarului şi, totodată, cea mai eficientă modalitate de aducere la cunoştinţă a conţinutului raportului juridic fiscal care ia naştere ca urmare a emiterii acestui act. Comunicarea actului administrativ fiscal are importanţă şi cu privire la efectele juridice produse de acesta, actul administrativ fiscal producând efecte juridice faţă de destinatarul său doar din momentul în care îi este comunicat în mod legal. Prin urmare, comunicarea actului administrativ fiscal reprezintă o condiţie preliminară pentru opozabilitate, respectiv pentru a determina data de la care actul administrativ fiscal poate produce efecte pentru contribuabil. Aşa cum este şi firesc, regula o constituie comunicarea actului administrativ fiscal către contribuabilul/plătitorul căruia îi este destinat. În acest fel se asigură cunoaşterea nemijlocită de către partea din raportul juridic fiscal a conţinutului raportului juridic născut ca urmare a emiterii actului administrativ fiscal. 28. Curtea observă că în acest sens sunt şi prevederile art. 48 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care prevăd că actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului/plătitorului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. Actul administrativ fiscal care nu a fost comunicat potrivit art. 47 din actul normativ precitat nu este opozabil contribuabilului/plătitorului şi nu produce niciun efect juridic. 29. Raportat la criticile formulate din prisma reglementării anterioare cuprinse în art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Curtea Constituţională constată că prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011, a statuat că „interesul organelor fiscale de aducere la cunoştinţa contribuabilului a existenţei unei obligaţii fiscale al cărei creditor este însuşi statul implică necesitatea comunicării actului administrativ în care aceasta este consemnată prin modalităţi care să asigure aducerea efectivă la cunoştinţa contribuabilului despre existenţa unor obligaţii fiscale în sarcina sa“. Curtea a mai reţinut, prin decizia precitată, că în art. 44 alin. (2) lit. a)-d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 legiuitorul a stabilit modalităţile prin care pot fi comunicate actele administrative fiscale, şi anume: „a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; c) prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia; d) prin publicitate“. 30. În acest context, Curtea a observat că art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală enumera aceste modalităţi fără să conţină vreo precizare referitoare la ordinea de prioritate în care acestea pot fi folosite, astfel încât, în practică, în lipsa unei menţiuni exprese referitoare la obligativitatea respectării ordinii în care acestea sunt enumerate, exista o tendinţă a organelor fiscale de a ignora succesiunea în care acestea sunt prevăzute în art. 44 alin. (2) şi de a recurge la comunicarea direct prin publicitate, fără a proceda la epuizarea celorlalte mijloace de comunicare a actului administrativ fiscal. Aşa fiind, Curtea a constatat că prevederile art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităţilor de comunicare prevăzute la art. 44 alin. (2) lit. a)-d) din aceeaşi ordonanţă. 31. Referitor la modalităţile de efectuare a comunicării actului administrativ fiscal, Curtea reţine că în prezent acestea sunt reglementate în cuprinsul art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, criticat în speţă, însă ele nu sunt alternative, organul fiscal neavând posibilitatea să aleagă modalitatea de comunicare care i se pare mai convenabilă, ci trebuie urmată, gradual, o ierarhie a modalităţilor de comunicare. Astfel, prin art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, legiuitorul a prevăzut în mod concret modalităţile în care pot fi comunicate actele administrativ fiscale, şi anume: actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului acestuia, la domiciliul fiscal, direct, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire [alin. (2)]; actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă ori de câte ori contribuabilul/plătitorul a optat pentru această modalitate de emitere şi de comunicare [alin. (3)]; în cazul în care comunicarea realizată potrivit alin. (2) sau (3), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se înfăptuieşte prin publicitate. 32. Prin urmare, Curtea constată că modalităţile de comunicare a actului administrativ fiscal consacrate de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt: comunicarea directă, această modalitate de comunicare presupunând înmânarea directă a actului administrativ fiscal emis pe suport hârtie către contribuabil/plătitor sau către împuternicitul acestuia, sub semnătură de primire; comunicarea prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului ori al împuternicitului acestuia, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire; comunicarea actului administrativ fiscal emis în formă electronică, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, şi comunicarea prin publicitate. Curtea subliniază faptul că, în cazul actelor administrative fiscale emise în formă electronică, legiuitorul a prevăzut că acestea se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă ori de câte ori contribuabilul/plătitorul a optat pentru această modalitate de emitere şi de comunicare. 33. Curtea reţine, de asemenea, că art. 31 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală se referă la domiciliul fiscal în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, precizând că, "(1) În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin domiciliu fiscal se înţelege: a) pentru persoanele fizice, adresa unde îşi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu; b) pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, sediul activităţii sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea principală; c) pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercită gestiunea administrativă şi conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat; d) pentru asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, sediul acestora sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea principală.(2) Prin adresa unde locuiesc efectiv, în sensul alin. (1) lit. a), se înţelege adresa locuinţei pe care o persoană o foloseşte în mod continuu peste 183 de zile într-un an calendaristic, întreruperile de până la 30 de zile nefiind luate în considerare. Dacă şederea are un scop exclusiv de vizită, concediu, tratament sau alte scopuri particulare asemănătoare şi nu depăşeşte perioada unui an, nu se consideră adresa unde locuiesc efectiv.(3) În situaţia în care domiciliul fiscal nu se poate stabili potrivit alin. (1) lit. c) şi d), domiciliul fiscal este locul în care se află majoritatea activelor." 34. De asemenea, Curtea reţine faptul că, potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, domiciliul fiscal se înregistrează/modifică la/de organul fiscal central în toate cazurile în care acesta este diferit de domiciliul sau de sediul social, prin depunerea de către contribuabil/plătitor a unei cereri de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, însoţită de acte doveditoare ale informaţiilor cuprinse în aceasta, obligaţie pe care reclamantul din prezenta cauză nu a îndeplinito. Data înregistrării/modificării domiciliului fiscal este data comunicării deciziei de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal. 35. Aşa fiind, Curtea constată că prevederile criticate din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt conforme exigenţelor constituţionale, îndeplinind condiţia de claritate a textului, în sensul că organele fiscale au obligaţia să comunice actul administrativ fiscal contribuabilului/plătitorului sau împuternicitului acestora la domiciliul fiscal, direct, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal; prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire; prin mijloace electronice, dacă contribuabilul/plătitorul a optat pentru această modalitate de emitere şi de comunicare; ori, în măsura în care în niciuna dintre modalităţile de mai sus nu a fost posibilă, comunicarea se realizează prin publicitate [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 664 din 29 octombrie 2019*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii]. *) Decizia nr. 664 din 29 octombrie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 10 februarie 2020. 36. Curtea constată, astfel, că, spre deosebire de reglementarea iniţială cuprinsă în art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi declarată neconstituţională prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, precitată, prevederile art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală nu lasă loc arbitrarului organelor fiscale, acestea putând să recurgă doar în ultimă instanţă la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate. 37. De altfel, aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 443 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2014, „modalitatea de comunicare a actului administrativ fiscal prin publicitate, (...) reprezintă o modalitate ultimă şi subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalităţi de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective. Constatarea folosirii abuzive a acestui mod de comunicare a actelor administrative este apanajul exclusiv al instanţelor judecătoreşti, însă deja acest aspect ţine de aplicarea şi interpretarea legii. Numai instanţa de judecată este cea competentă să stabilească dacă comunicarea prin publicitate a actului administrativ fiscal a fost efectuată în condiţiile Codului de procedură fiscală“. 38. Prin urmare, Curtea constată că nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 24 privind dreptul la apărare, persoana interesată având posibilitatea să combată în faţa instanţei judecătoreşti constatările organului fiscal în legătură cu stabilirea domiciliului său fiscal sau cu privire la modul de comunicare a actelor administrative fiscale. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 52 referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, acestea nu au incidenţă în prezenta cauză. 39. Aşadar, în ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 1 alin. (5) în componenţa sa privind calitatea legii şi ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii din Constituţie, Curtea constată că acestea nu sunt încălcate. Pe de o parte, legea este clară şi previzibilă, pe de altă parte, ea se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică. Referitor la critica potrivit căreia dispoziţiile legale criticate discriminează pentru că pornesc de la presupunerea că orice cetăţean are acces la internet şi are cunoştinţele necesare gestionării unor sisteme informatice, Curtea reiterează faptul că organele fiscale sunt ţinute să recurgă, mai întâi, la comunicarea directă, la comunicarea prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, şi abia apoi la mijloace electronice de comunicare. 40. Cu privire la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, având în vedere faptul că nu s-a constatat încălcarea unui drept fundamental, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauză. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, spre exemplu Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013, invocarea prevederilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu poate fi reţinută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în capitolul II - Drepturile şi libertăţile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale - din Constituţie. 41. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Tudor Alexandru Chiuariu în Dosarul nr. 8.294/180/2017 al Judecătoriei Bacău – Secţia civilă, de Mircea Iulian Porţeanu în Dosarul nr. 28.156/299/2018 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, precum şi de Ana Maria Necula în Dosarul nr. 15.699/236/2016 al Tribunalului Giurgiu - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală în redactarea anterioară modificării prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Bacău - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, precum şi Tribunalului Giurgiu - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
