Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi (4) şi ale art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Ştefăniţă Dragoş Gheorghiu în Dosarul nr. 28.803/3/2016/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 150D/2017. 2. La apelul nominal, pentru autorul excepţiei, răspunde apărătorul ales Ion Panaitescu, cu împuternicire avocaţială la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 810D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, ale art. 3 alin. (3) şi (4) şi ale art. 4 alin. (9), (11) şi (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Florian Walter în Dosarul nr. 5.060/117/2016/a1 al Tribunalului Cluj - Secţia penală. 4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 955D/2017, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, ale art. 3 alin. (3) şi (4) şi ale art. 4 alin. (9), (11) şi (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Gabriel Corneliu Sîntămărian în Dosarul nr. 2.942/117/2016*/a1 al Tribunalului Cluj - Secţia penală. 6. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 7. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 150D/2017, nr. 810D/2017 şi nr. 955D/2017, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Apărătorul ales arată că este de acord cu conexarea dosarelor. De asemenea, reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile pentru conexarea cauzelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 810D/2017 şi nr. 955D/2017 la Dosarul nr. 150D/2017, care este primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului ales, care solicită admiterea acesteia şi depune note scrise. Susţine, astfel, că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi principiul legalităţii, ale art. 16 alin. (2) referitor la principiul egalităţii în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 alin. (2) privind imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public, precum şi prevederile art. 6 paragrafele 1 şi 3 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Invocă, în acest sens, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 74^1 din Codul penal din 1969 sunt neconstituţionale. Consideră că sintagma „infracţiuni economice“ din cuprinsul dispoziţiilor de lege criticate este imprevizibilă. De asemenea invocă lipsa de imparţialitate a inspectorilor antifraudă detaşaţi din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi crearea unei situaţii de inegalitate între acuzare şi apărare, în condiţiile în care respectivii inspectori fiscali sunt asimilaţi organelor de cercetare penală şi stabilesc, prin rapoartele de constatare pe care le întocmesc, aspecte care ar trebui să fie lămurite prin expertiză. 9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 787 din 15 decembrie 2016, nr. 835 din 14 decembrie 2017 şi nr. 437 din 28 iunie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 10. Prin Încheierea din 10 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 28.803/3/2016/a1, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi (4) şi ale art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Excepţia a fost ridicată de Ştefăniţă Dragoş Gheorghiu cu ocazia soluţionării unei cauze penale privind trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni economico-financiare. 11. Prin încheierile din 24 februarie 2017 şi 2 martie 2017, pronunţate în dosarele nr. 5.060/117/2016/a1 şi nr. 2.942/117/2016*/a1, Tribunalul Cluj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, ale art. 3 alin. (3) şi (4) şi ale art. 4 alin. (9), (11) şi (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Excepţia a fost ridicată de Florian Walter şi de Gabriel Corneliu Sîntămărian cu ocazia soluţionării unor cauze penale privind trimiterea în judecată pentru săvârşirea, printre altele, a unor infracţiuni economico-financiare. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi principiul legalităţii, ale art. 16 alin. (2) referitor la principiul egalităţii în drepturi, ale art. 21 privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 alin. (2) privind imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public, precum şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens arată că inspectorii antifraudă detaşaţi din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) - şi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul parchetelor - întocmesc rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică în vederea stabilirii prejudiciilor cauzate prin săvârşirea de infracţiuni economico-financiare, în condiţiile în care se află într-o relaţie de subordonare atât faţă de ANAF - care este parte civilă în procesele penale -, cât şi în raport cu organul de urmărire penală, ceea ce determină lipsa de imparţialitate a acestor inspectori fiscali şi, implicit, lipsa egalităţii de arme dintre acuzare şi apărare. Astfel, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, inspectorii antifraudă efectuează, din dispoziţia procurorului, printre altele, şi constatări tehnico-ştiinţifice, care constituie mijloace de probă, în condiţiile legii. Consideră că un prim aspect de neconstituţionalitate se referă la posibilitatea detaşării în cadrul parchetelor a unor angajaţi ai Ministerului de Finanţe, într-un scop insuficient determinat. Subliniază că, în timp ce specialiştii încadraţi în parchete fac parte din aceste unităţi ale Ministerului Public, fiind numiţi prin ordinul procurorului cu funcţie de conducere şi fiind supuşi exclusiv controlului procurorului care efectuează urmărirea penală, inspectorii antifraudă se află doar sub autoritatea conducătorului parchetului, fiind numiţi prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al preşedintelui ANAF, rămânând în raporturi de muncă cu această din urmă instituţie, circumstanţe suficiente pentru a dovedi distincţia funcţională fundamentală dintre cele două categorii de specialişti. Arată că, prin asocierea activităţii de urmărire penală a procurorului, care reprezintă interesele generale ale societăţii, inclusiv ale persoanei acuzate, cu activitatea funcţionarilor părţii civile, sunt afectate rolul şi statutul procurorului, din perspectiva imparţialităţii şi a obiectivităţii sale. Totodată, a recunoaşte angajaţilor părţii civile dreptul de a înfăptui procedee probatorii şi de a întocmi mijloace de probă reprezintă o violare făţişă a principiilor egalităţii de arme, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, dar şi a regulii fundamentale a egalităţii în faţa legii a participanţilor la procesul penal, fiind, în acelaşi timp, o nesocotire a dreptului la apărare al suspectului/inculpatului şi al părţii responsabile civilmente. În condiţiile în care cei care acordă asistenţă organului de urmărire penală în elucidarea aspectelor de specialitate sunt şi reprezentanţi ai părţii civile, fiind funcţionari publici salarizaţi în cadrul ANAF, numiţi prin ordin administrativ al preşedintelui ANAF şi subordonaţi acestuia, atât calitatea dobândită, cât şi cariera fiind dependente de voinţa forurilor conducătoare ale părţii civile, egalitatea de arme este ignorată în mod făţiş. În fine, consideră că, prin normele criticate, sunt insuficient determinate cazurile în care inspectorii antifraudă pot acorda suport tehnic de specialitate procurorilor, referirea la cauze având ca obiect „infracţiuni economico-financiare“ fiind neclară şi imprevizibilă. 13. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate. Astfel, arată că detaşarea inspectorilor antifraudă din cadrul ANAF în cadrul parchetelor şi efectuarea de către aceştia de constatări tehnico-ştiinţifice, care reprezintă mijloace de probă în procesul penal, nu constituie un aspect care să vicieze egalitatea în drepturi, modul de înfăptuire a justiţiei, dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil sau rolul Ministerului Public. 14. Tribunalul Cluj - Secţia penală apreciază că specialistul antifraudă care întocmeşte raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nu se află într-o situaţie de incompatibilitate, întrucât normele procesual penale nu prevăd vreo incompatibilitate cu privire la aceşti specialişti, ci doar referitor la experţi. 15. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 16. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată, astfel, că soluţionarea legală şi temeinică a cauzelor penale poate impune uneori cunoştinţe aprofundate din domenii extrajudiciare. Organul de urmărire penală şi judecătorul sunt obligaţi, pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, să realizeze o bună documentare asupra domeniului care are legătură cu cauza dedusă judecăţii. Expertiza poate fi dispusă de către organele de urmărire penală prin ordonanţă sau de către instanţa de judecată prin încheiere, ambele motivate, la cererea părţilor sau din oficiu, atunci când apreciază că este necesară pentru aflarea adevărului. Când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate dispune prin ordonanţă efectuarea unei constatări. Proiectul noului Cod de procedură penală nu cuprindea, în forma sa iniţială, constatarea. În urma discuţiilor din doctrină şi a realităţii faptice că organul constatator face parte din structura organului de cercetare penală, ceea ce punea în discuţie independenţa sa ca expert, iar materialul elaborat constituia de cele mai multe ori o adevărată expertiză pe care se bazau soluţiile instanţei, sa propus scoaterea constatării tehnico-ştiinţifice dintre mijloacele de probă din procesul penal. Ulterior, au apărut argumente solide care ţineau de cercetarea locului faptei, de identificare în teren, cu prioritate, a unor elemente pentru care erau necesare cunoştinţe de altă specialitate decât cea juridică, argumente care au condus la soluţia reintroducerii - prin legea de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală - a constatării printre mijloacele de probă. Constatarea se dispune şi se efectuează atunci când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Ceea ce este determinant pentru constatare ca mijloc de probă este urgenţa, consemnarea unor elemente care constituie probe în procesul penal, înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acţiunea timpului, a factorului lor de mediu sau prin acţiunea persoanelor implicate. Constatările sunt efectuate de către specialişti - având competenţe în anumite domenii -, care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora. Se pot dispune doar în cursul urmăririi penale, de către organul de urmărire penală, în cursul judecăţii putându-se efectua doar expertiza. Raportul de constatare se finalizează cu concluziile tehnicianului, care constituie mijloc de probă în procesul penal. Apreciază că textele de lege criticate nu încalcă prevederile art. 21 şi ale art. 24 din Constituţie, deoarece existenţa unor specialişti în cadrul organelor judiciare care efectuează constatările nu semnifică a priori şi faptul că aceştia ar fi lipsiţi de imparţialitate şi că ar întocmi rapoarte de constatare care ar favoriza organul de urmărire penală. Mai mult, dispoziţiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală oferă şi posibilitatea de a se apela şi la specialişti din afara organelor judiciare. Invocă, totodată, considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 133 din 7 martie 2013, nr. 190 din 3 aprilie 2014 şi nr. 297 din 28 aprilie 2015. 17. Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, referitor la dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi (4) şi ale art. 4 alin. (9), (11) şi (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, arată că inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor sunt detaşaţi în cadrul parchetelor, pe posturi de specialişti, în scopul de a acorda suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracţiuni economico-financiare. În exercitarea atribuţiilor de serviciu, aceşti inspectori fiscali efectuează constatări tehnico-ştiinţifice, care constituie mijloace de probă, investigaţii financiare în vederea indisponibilizării de bunuri şi orice alte verificări în materie fiscală dispuse de procuror. Din analiza acestor prevederi legale rezultă că inspectorii antifraudă acţionează ca specialişti în domeniul infracţiunilor economico-financiare, în activitatea de strângere a probelor, activitate care nu este de natură a afecta garanţiile privind contradictorialitatea şi imparţialitatea procesului penal şi nici capacitatea părţilor de a dispune de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate pentru a-şi susţine poziţia cu privire la problemele de drept şi de fapt. În acest sens subliniază că dreptul la apărare conferă fiecărei părţi - potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului - posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege prin care pot fi invocate situaţii sau împrejurări ce susţin şi probează apărarea, ceea ce include participarea la şedinţele de judecată, posibilitatea de a folosi orice mijloc de probă, de a formula solicitări cu privire la administrarea probelor, de a invoca excepţii procedurale, precum şi exercitarea unor drepturi procesuale ce pot sprijini apărarea, inclusiv folosirea unui apărător calificat. În fine, orice parte din proces are dreptul de a exercita căile de atac cu privire la soluţia dată de instanţă, în condiţiile legii. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală arată că activitatea de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, precum şi modul de dobândire a calităţii de expert tehnic sunt reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit actului normativ indicat este expert tehnic judiciar orice persoană fizică ce dobândeşte această calitate în condiţiile ordonanţei şi este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari, întocmit pe specialităţi şi pe judeţe, respectiv pe municipiul Bucureşti. Expertul tehnic judiciar este expert oficial şi poate fi numit de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti sau de alte organe cu atribuţii jurisdicţionale pentru efectuarea de expertize tehnice judiciare. Reţine că, în cadrul unui proces penal, pentru efectuarea unei expertize este necesar ca persoana desemnată în acest sens să fie specializată şi recunoscută ca făcând parte din corpul experţilor tehnici judiciari. Astfel, instanţa va desemna expertul care să efectueze expertiza dintre experţii oficiali din laboratoare sau instituţii de specialitate ori dintre experţii independenţi autorizaţi din ţară sau din străinătate. Cât priveşte lipsa de imparţialitate a experţilor apreciază că această susţinere nu poate fi reţinută, întrucât legiuitorul a instituit incompatibilităţile judecătorului şi pentru expert, prin dispoziţiile art. 64 din Codul de procedură penală. Pe de altă parte, la efectuarea expertizei pot participa şi experţi independenţi autorizaţi, numiţi la solicitarea părţilor sau a subiecţilor procesuali principali, cu aplicarea prevederilor art. 173 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, potrivit cărora „Părţile şi subiecţii procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea expertizei să participe un expert recomandat de acestea“. Faţă de cele arătate apreciază că, prin dispoziţiile de lege criticate, legiuitorul a creat premisele unui proces echitabil, în cadrul căruia părţile beneficiază de suficiente garanţii pentru respectarea dreptului la apărare, având în vedere că inculpatul are posibilitatea să solicite şi să administreze toate probele necesare şi utile cauzei. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile autorului excepţiei prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit Încheierii din 10 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 28.803/3/2016/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi (4) şi ale art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, iar, potrivit încheierilor din 24 februarie 2017 şi 2 martie 2017, pronunţate în dosarele nr. 5.060/117/2016/a1 şi nr. 2.942/117/2016*/a1 ale Tribunalului Cluj - Secţia penală, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, ale art. 3 alin. (3) şi (4) şi ale art. 4 alin. (9), (11) şi (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013. Din notele scrise ale autorilor excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta nu priveşte toate dispoziţiile de lege menţionate, ci numai prevederile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, ale art. 3 alin. (3) şi (4) lit. a) şi ale art. 4 alin. (9), (11) şi (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 144/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 24 octombrie 2014. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra dispoziţiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, ale art. 3 alin. (3) şi (4) lit. a) şi ale art. 4 alin. (9), (11) şi (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, care au următorul cuprins: - Art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală (modificat prin art. 102 pct. 116 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013): „(10) Constatarea este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora.“; – Art. 3 alin. (3) şi (4) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013: "(3) În cadrul structurii centrale a Direcţiei generale antifraudă fiscală funcţionează pe lângă structurile de prevenire şi control Direcţia de combatere a fraudelor, care acordă suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracţiuni economico-financiare. În acest scop inspectorii antifraudă din cadrul acestei direcţii sunt detaşaţi în cadrul parchetelor, în condiţiile legii, pe posturi de specialişti.(4) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor efectuează, din dispoziţia procurorului: a) constatări tehnico-ştiinţifice, care constituie mijloace de probă, în condiţiile legii;“;" – Art. 4 alin. (9), (11) şi (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 [alineatele (11) şi (13) au fost modificate prin art. I pct. 4 şi 6 din Legea nr. 144/2014]: "(9) În scopul efectuării cu celeritate şi în mod temeinic a activităţilor de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor economico-financiare, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală, inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor îşi vor desfăşura activitatea în cadrul parchetelor, prin detaşare. (...)(11) Numirea inspectorilor antifraudă în cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor, ca urmare a concursului de recrutare organizat pentru ocuparea funcţiilor publice specifice de inspector antifraudă sau a mutării definitive în cadrul acestei structuri, se face prin ordin al preşedintelui Agenţiei, cu avizul vicepreşedintelui Agenţiei care coordonează Direcţia generală antifraudă fiscală şi al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar detaşarea acestora în funcţii se face prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al preşedintelui Agenţiei. (...)(13) Detaşarea încetează înaintea împlinirii perioadei prevăzute la alin. (12) prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al preşedintelui Agenţiei, în următoarele situaţii: a) la cerere, cu posibilitatea mutării în cadrul altor structuri ale Direcţiei generale antifraudă fiscală sau ale Agenţiei, în limita posturilor vacante; b) pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (7) lit. b) şi c); c) în situaţia aplicării mobilităţii în funcţia publică.“" 21. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi principiul legalităţii, ale art. 16 alin. (2) referitor la principiul egalităţii în drepturi, ale art. 21 privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 alin. (2) privind imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public, precum şi a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi alin. (4) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederi din Constituţie invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. 23. Astfel, prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 iunie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (3) şi alin. (4) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 (paragrafele 26-35). În acest sens, Curtea a reţinut că secţiunea IX din Codul de procedură penală din 1968 reglementa materia constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a celor medico-legale, art. 112 referindu-se la folosirea unor specialişti, iar art. 115 la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică. Potrivit dispoziţiilor art. 172 alin. (10) din noul Cod de procedură penală, „constatarea este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora“. 24. Prin decizia mai sus menţionată, Curtea a făcut referire la Decizia nr. 39 din 13 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 19 februarie 2009, prin care a constatat că dispoziţiile cuprinse în Codul de procedură penală din 1968 ce legiferează posibilitatea organului de urmărire penală de a cere concursul unor specialişti - atunci când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei - nu sunt de natură a aduce atingere dreptului la apărare al părţilor, care au posibilitatea de a formula cereri în faţa instanţelor judecătoreşti, de a administra orice probe în apărarea lor şi de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea, observând dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, a reţinut că dispoziţiile art. 172 din Codul de procedură penală prevăd că, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialişti care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Rapoartele de constatare întocmite de aceşti specialişti constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, un mijloc de probă, în condiţiile în care art. 5 alin. (2) din acelaşi cod prevede că organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului. În plus, judecata se desfăşoară de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând şi coroborând probele care nu au valoare prestabilită (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017, paragraful 22). Totodată, Curtea a reţinut că, deşi norma procesual penală nu defineşte sintagma „specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare“, prin actele normative edictate, conform atribuţiilor sale constituţionale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere prevăzută de acestea (de exemplu, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Departamentul Naţional Anticorupţie), legiuitorul a stabilit domeniile de competenţă ale specialiştilor ce urmează să îşi desfăşoare activitatea în cadrul organelor judiciare, condiţiile de numire a acestora şi statutul lor, aşa încât nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5). Constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de către aceşti specialişti constituie mijloc de probă, în sensul dispoziţiilor art. 172 şi următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părţile interesate, atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepţii referitoare la legalitatea şi temeinicia actelor de urmărire penală, cât şi în etapa judecăţii, conform dispoziţiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, precitată, paragrafele 25 şi 26). 25. În continuare, prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, mai sus menţionată, Curtea a reţinut că, în varianta iniţială a Codului de procedură penală, art. 172 se referea exclusiv la dispunerea efectuării expertizei, efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice fiind introdusă, ulterior, prin art. 102 pct. 116 din Legea nr. 255/2013. Astfel, Curtea a constatat că, în prezent, art. 172 din Codul de procedură penală reglementează atât condiţiile dispunerii efectuării expertizei, cât şi pe cele ale dispunerii efectuării constatării. Potrivit art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală, efectuarea unei expertize se dispune când, pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, este necesară şi opinia unui expert. Spre deosebire de expertiză, constatarea se dispune de către organul de urmărire penală, potrivit art. 172 alin. (9) din acelaşi act normativ, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Expertiza poate fi efectuată de experţi oficiali din laboratoare sau instituţii de specialitate ori de experţi independenţi autorizaţi din ţară sau din străinătate, în condiţiile legii, pe când constatarea este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora. Spre deosebire de efectuarea constatării, în cazul efectuării expertizei, părţile şi subiecţii procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea acesteia să participe un expert recomandat de acestea. De asemenea, dispoziţiile Codului de procedură penală reglementează, de exemplu, incompatibilitatea expertului (art. 174), drepturile şi obligaţiile expertului (art. 175), înlocuirea expertului (art. 176), procedura efectuării expertizei (art. 177), dispoziţii care nu sunt aplicabile în materia constatărilor. În ceea ce priveşte efectuarea constatării, Curtea observă că dispoziţiile procesual penale reglementează, la art. 181^1, doar obiectul constatării şi conţinutul raportului de constatare. 26. Mai mult, Curtea a reţinut că, deşi după introducerea în Codul de procedură penală a instituţiei constatării legiuitorul reglementase obligaţia dispunerii efectuării unei expertize când concluziile raportului de constatare erau contestate, acest aspect a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Astfel, în prezent, nu mai subzistă obligaţia organului judiciar de a dispune efectuarea unei expertize când concluziile raportului de constatare sunt contestate, ci dispunerea efectuării expertizei, în acest caz, rămâne la aprecierea organului judiciar. 27. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a reţinut că efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanţă, de organul de urmărire penală, constatarea având caracter facultativ. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, constatările tehnico-ştiinţifice se dispun când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Aşadar, ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgenţa, consemnarea anumitor elemente - care constituie probe în procesul penal - înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acţiunea timpului sau prin acţiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabileşte dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârşită o faptă penală. 28. Astfel, din interpretarea teleologică a reglementărilor procesual penale, Curtea a constatat că regula este aceea că - atunci când organele judiciare, în cursul urmăririi penale, au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză - se dispune efectuarea unei expertize, iar nu a unei constatări. Astfel, dispunerea efectuării constatării va fi întotdeauna excepţia, aceasta putând fi realizată doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală. 29. Aşa fiind, prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, mai sus citată, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi alin. (4) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 trebuie interpretate şi aplicate prin coroborare cu dispoziţiile Codului de procedură penală aplicabile în această materie, astfel încât constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de către inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor pot fi dispuse doar în cazuri de excepţie, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. 30. De asemenea, dispoziţiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală au fost, la rândul lor, supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 21 şi ale art. 24 din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. 31. Astfel, prin Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, citată anterior, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală. În acest sens, prin decizia mai sus menţionată (paragrafele 19-22), Curtea a reţinut, mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr. 190 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 23 mai 2014, prin care a realizat un control de constituţionalitate cu privire la prevederile art. 11 dinOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare), respingând, ca neîntemeiată, respectiva excepţie. Potrivit dispoziţiilor art. 11 dinOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, „(1) În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt numiţi, prin ordin al procurorului şef al acestei direcţii, cu avizul ministerelor de resort, specialişti cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală. (2) Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) au calitatea de funcţionar public şi îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control nemijlocit al procurorilor din Direcţia Naţională Anticorupţie. Specialiştii au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru funcţionarii publici, cu excepţiile menţionate în prezenta ordonanţă de urgenţă. De asemenea, specialiştii beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Constatarea tehnico-ştiinţifică efectuată din dispoziţia scrisă a procurorului de specialiştii prevăzuţi la alin. (1) constituie mijloc de probă, în condiţiile legii. (4) Constatările tehnico-ştiinţifice şi expertizele pot fi efectuate şi de alţi specialişti sau experţi din instituţii publice sau private române sau străine, organizate potrivit legii, precum şi de specialişti sau experţi individuali autorizaţi sau recunoscuţi, potrivit legii.“ Cu prilejul menţionat, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 11 dinOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 întrunesc exigenţele impuse de un proces echitabil, inclusiv cea referitoare la necesitatea respectării principiului egalităţii armelor de care părţile pot dispune în cadrul unei proceduri judiciare. Curtea a observat că în procesul deliberării judecătorul verifică şi evaluează materialul probator şi îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea şi aprecierea probelor, iar nu prin raportarea exclusivă la constatările tehnico-ştiinţifice întocmite de specialiştii prevăzuţi de textele de lege criticate, astfel că informaţiile conţinute în constatările tehnico-ştiinţifice nu pot crea, în mod concret, riscul unui abuz de procedură. 32. Totodată, cu privire la statutul specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Curtea a constatat - prin Decizia nr. 190 din 3 aprilie 2014, citată anterior - că desfăşurarea activităţii acestora sub directa conducere, supraveghere şi sub controlul nemijlocit al procurorilor nu echivalează cu lipsa de obiectivitate sau de imparţialitate a acestora. Pe de altă parte, soluţia legislativă este firească, de vreme ce procurorul supraveghează întreaga urmărire penală (Decizia nr. 133 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 12 aprilie 2013, şi Decizia nr. 242 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 9 iulie 2013). 33. În fine, aşa cum a reţinut Curtea, prin Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016 (paragraful 26), constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de către specialiştii care funcţionează în cadrul organelor judiciare constituie mijloc de probă, în sensul dispoziţiilor art. 172 şi următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părţile interesate, atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepţii referitoare la legalitatea şi temeinicia actelor de urmărire penală, cât şi în etapa judecăţii, conform dispoziţiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor. 34. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală şi ale art. 3 alin. (3) şi (4) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 4 alin. (9), (11) şi (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, faţă de care nu au fost formulate critici diferite. 35. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ştefăniţă Dragoş Gheorghiu în Dosarul nr. 28.803/3/2016/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi de Florian Walter şi Gabriel Corneliu Sîntămărian în dosarele nr. 5.060/117/2016/a1 şi nr. 2.942/117/2016*/a1 ale Tribunalului Cluj - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, ale art. 3 alin. (3) şi (4) lit. a) şi ale art. 4 alin. (9),(11) şi (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi Tribunalului Cluj - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 decembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
