Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206^26 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Euroavipo - S.A. din comuna Poşta Câlnău, judeţul Buzău, prin administrator judiciar, în Dosarul nr. 2.219/114/2015/a1 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 795D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus note scrise, prin care solicită admiterea acesteia. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât critica vizează mai degrabă aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, deoarece dispoziţiile criticate nu sunt contrare prevederilor constituţionale invocate în susţinerea acesteia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 15 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.219/114/2015/a1, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206^26 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Euroavipo - S.A. din comuna Poşta Câlnău, judeţul Buzău, prin administrator judiciar, cu ocazia rejudecării recursului declarat împotriva unei sentinţe pronunţate de Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Codului fiscal. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neclare, ca urmare a lipsei coerenţei reglementării instituţiei aplicării sigiliilor asupra instalaţiilor de producţie ale antrepozitarului autorizat şi a corelării acestei instituţii cu instituţia suspendării autorizaţiei pentru antrepozitul fiscal, aspect ce reiese din Codul fiscal şi din Normele metodologice de aplicare a acestui cod. Se consideră că este încălcat şi principiul ierarhiei actelor normative prevăzut de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece prevederile Normelor metodologice de aplicare a acestui cod adăugă la textul normelor primare, depăşind limitele impuse de legiuitor. Astfel, din interpretarea sistematică a prevederilor Codului fiscal reiese că sigilarea instalaţiilor de producţie nu are loc automat, ca efect al suspendării autorizaţiei pentru antrepozitul fiscal, ci este o sancţiune care se aplică atunci când antrepozitarul comite anumite contravenţii sau infracţiuni expres prevăzute de lege, respectiv în situaţii de o anumită gravitate circumscrise domeniului penal şi contravenţional. În acest context se apreciază că legiuitorul nu a avut în vedere aplicarea sigiliului ca sancţiune asupra instalaţiilor de producţie şi în situaţia întârzierii la plata accizelor cu mai mult de 5 zile, prevăzută la art. 206^67 din acelaşi Cod fiscal, întrucât nu este prevăzută în mod expres la art. 221^3 (Contravenţii şi sancţiuni) şi la art. 296^1 (Infracţiuni) din Codul fiscal, mai ales că plata cu întârziere a unor accize poate interveni în activitatea oricărui operator economic, chiar dacă este vorba de obligaţi fiscale. 7. De asemenea se consideră că prin normele criticate este încălcat dreptul de proprietate privată, deoarece se instituie o restricţie care afectează însăşi substanţa acestuia, nefiind asigurat un just echilibru între interesele sociale şi economice generale şi interesele particulare legitime ale antrepozitarilor. Se arată că aplicarea sigiliilor asupra instalaţiilor de producţie ale antrepozitarului autorizat are ca efect indisponibilizarea totală a instalaţiilor de producţie, în sensul că antrepozitarul nu mai poate folosi aceste instalaţii şi nu mai poate dispune de acestea, măsură ce persistă chiar şi după încetarea efectelor suspendării autorizaţiei şi, implicit, chiar după expirarea duratei de valabilitate a autorizaţiei de antrepozit fiscal. În acest context se arată că interpretarea dată prin normele metodologice este aceea că posibilitatea de înstrăinare a instalaţiilor de producţie, în virtutea art. 206^26 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, aparţine numai antrepozitarilor a căror autorizaţie a fost anulată sau revocată, iar nu şi celor a căror autorizaţie a expirat. Astfel, pe de o parte, persoana juridică nu mai are calitatea de antrepozitar autorizat, întrucât autorizaţia a expirat (aşadar, nu mai are dreptul de a produce bunuri supuse accizării), iar, pe de altă parte, nu poate folosi instalaţia de producţie în alte scopuri, altele decât producerea băuturilor alcoolice, spre exemplu, a băuturilor carbogazoase, astfel că recuperarea de către stat a accizelor neplătite nu mai poate fi realizată, deoarece operatorul economic este în imposibilitate de a obţine venituri ce ar permite plata sumelor datorate către stat. Totodată, se precizează că această operaţiune nu poate avea nici valoarea unor măsuri asigurătorii, al căror scop principal este acela de a asigura recuperarea sumelor de către organele fiscale prin executare silită, în sensul Codului de procedură fiscală, deoarece punerea sigiliilor reprezintă o măsură spre neschimbare, măsură diferită de sechestru, noţiuni reglementate diferit de legiuitor. 8. Ţinând cont de toate cele prezentate mai sus, se apreciază că prin măsurile instituite de prevederile criticate este încălcată şi libertatea economică. În contextul criticilor formulate se menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 9. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, prin criticile formulate este vizată modalitatea în care se interpretează sistematic Codul fiscal şi normele de aplicare a acestuia, aspect ce nu atrage, de principiu, neconstituţionalitatea dispoziţiilor interpretate, ci, eventual, poate pune în discuţie legalitatea normei interpretative. Prin urmare, dispoziţiile criticate sunt clare şi previzibile. Cu privire la art. 44 din Constituţie arată că dispoziţiile criticate nu conduc la lipsirea dreptului de proprietate asupra instalaţiilor sigilate, ci constituie limitări juridice ale acestui drept, impuse de legiuitor în vederea ocrotirii unui interes public, respectiv apărarea intereselor economice ale statului, prin asigurarea plăţii accizelor de către antrepozitari. Aceştia au obligaţia să respecte toate dispoziţiile legale ce le reglementează activitatea, întrucât dispoziţiile art. 45 din Legea fundamentală condiţionează accesul liber la o activitate economică de respectarea dispoziţiilor legale. 10. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În ceea ce priveşte o eventuală necorelare între prevederile Codului fiscal şi normele de aplicare ale acestuia precizează că este relevantă jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la acest aspect, potrivit căreia controlul de constituţionalitate semnifică verificarea conformităţii prevederilor legale criticate cu normele şi principiile fundamentale invocate, în limita unor critici ce vizează evidenţierea unui raport de contrarietate între acestea, şi nu interpretarea sau modificarea ori completarea textelor legale. Referitor la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată şi a libertăţii economice consideră că dispoziţiile criticate nu sunt de natură a afecta în substanţa sa dreptul de proprietate, ci reprezintă mijloace prin care statul se asigură că sunt protejate interesele generale ale societăţii constând în colectarea creanţelor bugetare, iar libertatea economică nu poate fi concepută şi exercitată în afara cadrului legal care reglementează desfăşurarea fiecărei activităţi. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, notele scrise depuse, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 206^26 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, dispoziţii care au următorul cuprins: "(1) Orice antrepozitar autorizat are obligaţia de a îndeplini următoarele cerinţe: [...] c) să asigure menţinerea sigiliilor aplicate sub supravegherea autorităţii competente sub forma şi procedura prevăzute în normele metodologice; [...](4) Înstrăinarea activelor de natura imobilizărilor corporale care contribuie direct la producţia şi/sau depozitarea de produse accizabile ale antrepozitarului autorizat ori ale unui antrepozitar a cărui autorizaţie a fost anulată sau revocată conform prezentului capitol se va putea face numai după ce s-au achitat la bugetul de stat toate obligaţiile fiscale ori după ce persoana care urmează să preia activele respective şi-a asumat obligaţia de plată restantă a debitorului printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanţii sub forma unei scrisori de garanţie bancară la nivelul obligaţiilor fiscale restante, la data efectuării tranzacţiei, ale antrepozitarului." 15. Dispoziţiile Legii nr. 571/2003 au fost abrogate prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate. 16. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii, ale art. 44 alin. (1) referitor la dreptul de proprietate privată şi ale art. 45 privind libertatea economică. De asemenea sunt menţionate prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, coroborate cu cele ale Legii nr. 24/2000, critica autoarei este dedusă, pe de o parte, din modul de interpretare şi aplicare a normelor legale ce reglementează obligaţiile antrepozitarului autorizat, respectiv asigurarea menţinerii sigiliilor aplicate sub supravegherea autorităţii competente sub forma şi în procedura prevăzute în normele metodologice, prin prisma actelor subsecvente, respectiv a normelor metodologice adoptate în aplicarea prevederilor Codului fiscal, critici pe care le-a raportat la unele prevederi constituţionale. Astfel, a convertit posibile motive de nelegalitate a acestor norme în motive de neconstituţionalitate, considerând că interpretările date în mod concret normelor legale îşi au sorgintea în caracterul neconstituţional al textelor de lege aplicabile. Pe de altă parte, în acest context este vizată şi o omisiune legislativă cu privire la faptul că textul criticat nu ar reglementa situaţia sigiliului aplicat de organele vamale, respectiv procedura desigilării, ulterior expirării valabilităţii autorizaţiei de antrepozit fiscal. 18. În ceea ce priveşte posibilitatea lăsată de legiuitor unei autorităţi să emită acte administrative cu caracter normativ în aplicarea legii, Curtea, în jurisprudenţa sa, a arătat că această procedură se circumscrie normelor constituţionale, sens în care, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. Însă, în măsura în care se consideră că actele administrative cu caracter normativ adaugă la lege sau se abat de la litera şi spiritul legii, se poate declanşa controlul judecătoresc pe calea acţiunii directe în anulare, în virtutea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, competenţa de soluţionare aparţinând secţiilor de contencios administrativ de la nivelul tribunalului, curţii de apel sau instanţei supreme (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 497 din 4 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 4 decembrie 2017). 19. Totodată, Curtea observă că, prin Decizia nr. 85 din 10 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 28 aprilie 2005, Curtea a arătat că neconstituţionalitatea reprezintă o stare organică a unei norme juridice legale şi nu poate fi dedusă dintr-o interpretare discutabilă, realizată în procesul de aplicare a sa la o situaţie concretă. Prin urmare, neconstituţionalitatea reprezintă o stare intrinsecă a unei norme juridice legale în raport cu dispoziţii constituţionale prin care se constată că acele norme încalcă principii şi valori constituţionale şi nu poate fi dedusă dintr-o interpretare per a contrario a normelor legale primare ca urmare a adoptării în dinamica legislativă, în aplicarea sau în temeiul acestora, a unor norme sau acte administrative pretins a fi nelegale. Practic, în cauza de faţă, starea de pretinsă nelegalitate este ridicată la rang de neconstituţionalitate, fiindu-i atribuit legiuitorului ordinar ceea ce acesta nu a prevăzut in terminis prin normele criticate. 20. De asemenea, Curtea reţine că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile şi principiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale, infralegale sau a altor acte administrative între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Curtea se pronunţă numai asupra înţelesului prevederilor legale contrar Constituţiei dedus din raportarea la norme şi principii constituţionale, iar nu prin raportarea la interpretarea dată unor acte adoptate sau emise în virtutea legii a cărei neconstituţionalitate se pretinde, în considerarea faptului că aceste interpretări îşi au pretinsul caracter neconstituţional al textelor cuprinse în normele primare. Ca atare, Curtea Constituţională se pronunţă asupra problemelor de drept şi nu asupra modului de interpretare şi aplicare a legii. Cu privire la aceste aspecte a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 207 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 4 iulie 2019, paragraful 14, şi Decizia nr. 44 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 10 iunie 2013. 21. Faţă de această împrejurare, având în vedere că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă, fără a putea modifica sau completa prevederile legii supuse controlului [art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992], Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate, în raport cu prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, coroborate cu cele ale Legii nr. 24/2000, astfel cum este formulată în prezenta cauză, nu se circumscrie prevederilor antereferite cuprinse în Legea nr. 47/1992, deoarece vizează chestiuni ce ţin atât de modul de interpretare şi aplicare a normelor legale ce reglementează obligaţiile antrepozitarului autorizat, cât şi o pretinsă omisiune legislativă cu privire la unele chestiuni ce ţin de situaţia sigiliului aplicat de organele vamale ulterior expirării valabilităţii autorizaţiei de antrepozit fiscal, aspecte ce excedează competenţelor sale. 22. În acest context, Curtea reţine faptul că interpretarea şi aplicarea în concret a normelor criticate la situaţiile particulare invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt aspecte ce ţin de resortul instanţei de judecată şi al autorităţilor îndrituite cu ducerea la îndeplinire a măsurilor instituite prin aceste dispoziţii, coroborare cu celelalte norme în materie, în funcţie de evoluţia şi de stadiul procedurilor fiscale prevăzute de lege, acestea nefiind chestiuni ce ţin de resortul contenciosului constituţional. De altfel, pentru lămurirea unor astfel de chestiuni există instituţia recursului în interesul legii sau al dezlegării unor chestiuni de drept, aspecte ce ţin de resortul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 23. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 44 şi art. 45 din Constituţie, Curtea observă că aceasta este neîntemeiată, deoarece, potrivit textului constituţional, dreptul de proprietate şi accesul liber al persoanei la o activitate economică sunt garantate. Însă conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, precum şi exercitarea activităţii economice sunt stabilite de legiuitor, avându-se în vedere şi interesul public naţional. Astfel, accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertăţii economice, statul având obligaţia să impună reguli de disciplină economică, iar legiuitorul având competenţa să stabilească sancţiunile corespunzătoare pentru nerespectarea acestora (a se vedea Decizia nr. 362 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010). Or, astfel cum reiese din dosarul cauzei, în speţa de faţă, sigiliile au fost aplicate sub supravegherea autorităţii competente sub forma şi procedura prevăzute în normele metodologice pentru neplata unor accize datorate statului. 24. Prin urmare, faţă de cele prezentate, Curtea constată că posibilitatea de a reglementa obligaţiile antrepozitarului autorizat intră în marja de apreciere a legiuitorului, aspect permis şi de prevederile art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia dreptul la respectarea bunurilor unei persoane nu interzice statelor să adopte reglementări privitoare la modul lor de folosire de către proprietar în conformitate cu interesul general sau care să asigure plata impozitelor, amenzilor sau a altor contribuţii către stat. 25. Astfel, normele legale criticate nu conduc la lipsirea dreptului de proprietate asupra instalaţiilor sigilate, ci reprezintă, în conformitate cu prevederile constituţionale, anumite limitări ale acestui drept, impuse de legiuitor în vederea ocrotirii unui interes public general, respectiv apărarea intereselor economice ale statului, prin asigurarea plăţii accizelor de către antrepozitari. Aceste norme constituie şi o aplicare a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) din Legea fundamentală în virtutea cărora cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice, precum şi ale art. 135 alin. (2) lit. b), potrivit căruia statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică şi financiară. Prin urmare, antrepozitarii au obligaţia să respecte toate dispoziţiile legale ce le reglementează activitatea, întrucât dispoziţiile art. 45 din Legea fundamentală condiţionează accesul liber la o activitate economică de respectarea dispoziţiilor legale. 26. Pentru toate aceste argumente, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206^26 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în raport cu prevederile constituţionale invocate în susţinerea acesteia, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. 27. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Euroavipo - S.A. din comuna Poşta Câlnău, judeţul Buzău, prin administrator judiciar, în Dosarul nr. 2.219/114/2015/a1 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 206^26 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 februarie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
