Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1), ale art. 46 alin. (1) şi (7), ale art. 47 alin. (3) şi (4), ale art. 49, ale art. 51 alin. (1), (3) şi (4) şi ale art. 69 alin. (4) lit. e) şi f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Neluţa Marinica Tudorache în Dosarul nr. 3.522/1/2017/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.903D/2019. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 30 ianuarie 2024, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 21 februarie 2024, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 3 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.522/1/2017/a2, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1), ale art. 46 alin. (1) şi (7), ale art. 47 alin. (3) şi (4), ale art. 49, ale art. 51 alin. (1), (3) şi (4) şi ale art. 69 alin. (4) lit. e) şi f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepţia a fost ridicată de Neluţa Marinica Tudorache într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei hotărâri prin care Consiliul Superior al Magistraturii - Secţia pentru judecători a admis acţiunea disciplinară declanşată de Inspecţia Judiciară împotriva autoarei excepţiei, judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi, şi a aplicat sancţiunea excluderii din magistratură a acesteia pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi l) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, referitor la prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, că sunt neconstituţionale întrucât procedura de cercetare disciplinară prealabilă nu este reglementată detaliat în Legea nr. 317/2004, astfel încât să ofere magistratului cercetat garanţia că va fi supus unei proceduri legale, echidistante, imparţiale şi transparente. În acest sens, se arată că nu sunt reglementate activitatea propriu-zisă a inspectorilor judiciari şi modul de desfăşurare a acesteia, respectiv regulile administrative în baza cărora se desfăşoară cercetarea prealabilă. Textul prevede dreptul magistratului de a lua cunoştinţă, anterior ascultării, de toate actele cercetării, dar nu reglementează administrarea actelor de cercetare, creându-se posibilitatea de a fi depuse la dosar acte/probe culese nelegal de inspectorii judiciari pentru dovedirea faptei şi a vinovăţiei magistratului. Este prevăzut dreptul magistratului cercetat de a da o declaraţie în faţa inspectorilor judiciari, putând refuza, fără însă a fi reglementat expres şi dreptul la apărare al acestuia, în faza de cercetare disciplinară prealabilă. Vidul legislativ generat de faptul că legiuitorul a omis să reglementeze în detaliu procedura de urmat pentru realizarea scopului procedurii de cercetare disciplinară creează premisele desfăşurării procedurii de către Inspecţia Judiciară după reguli nescrise, subiective, arbitrare şi abuzive, cu încălcarea tuturor drepturilor şi garanţiilor constituţionale. Se susţine că dispoziţiile criticate sunt neclare, imprecise şi nepredictibile, întrucât nu sunt reglementate regulile administrative care trebuie respectate pe parcursul procedurii, nu se prevede dacă verificarea apărărilor magistratului cercetat se face numai în baza actelor de cercetare îndeplinite de inspectorii judiciari sau şi în baza probelor pe care acesta le poate administra, nu sunt reglementate obligaţia corelativă a Inspecţiei Judiciare de a administra sau de a respinge motivat probele propuse în apărare de către magistratul cercetat şi nici regulile administrative aplicabile. Nu este reglementată nici situaţia în care magistratul cercetat se află în imposibilitate obiectivă de a da o declaraţie şi de a propune probe în apărare, nefiind stabilite măsurile care pot fi luate de inspectorii judiciari pentru a asigura în mod real şi efectiv realizarea acestui drept. Nu se stabileşte clar şi precis dacă sintagma „toate actele de cercetare“ se referă exclusiv la înscrisurile cu valoare probatorie sau are în vedere şi activitatea administrativă desfăşurată de inspectorii judiciari anterior şi/sau ulterior începerii cercetării prealabile, consemnată în procesele-verbale care sunt întocmite potrivit Regulamentului Inspecţiei Judiciare, atât în faza verificărilor prealabile, cât şi pe parcursul cercetării disciplinare administrative. Nu se prevede care sunt mijloacele de probă care pot fi administrate în cadrul procedurii prealabile şi nici care sunt regulile privind administrarea lor, persoanele care pot administra probele, până la ce moment al procedurii pot fi administrate, eventual, sub sancţiunea decăderii; nu este interzisă expres posibilitatea inspectorilor judiciari de a acţiona în interesul autorului sesizării prin administrarea, din oficiu, a probelor necesare pentru verificarea acuzaţiilor, interdicţie care este necesară pentru a asigura Inspecţiei Judiciare posibilitatea de a-şi îndeplini atribuţiile în mod obiectiv, echidistant şi imparţial, fiind evident că, atunci când administrează probe din oficiu în interesul autorului sesizării, se transformă într-un adevărat apărător al acestuia, deşi atribuţiile sale trebuie să fie limitate exclusiv la verificarea acuzaţiilor în baza probelor produse de titularul sesizării. 5. Se mai susţine că dispoziţiile criticate sunt contrare art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, întrucât magistratul cercetat nu se află pe poziţii de egalitate cu persoana care formulează sesizarea, cu Inspecţia Judiciară sau cu ceilalţi titulari ai acţiunii disciplinare, deoarece Inspecţia Judiciară poate stabili reguli de cercetare subiective şi arbitrare. Totodată, acestea permit ca procedura de îndeplinire a actelor de cercetare să se desfăşoare în absenţa magistratului, chiar dacă imposibilitatea de participare ar fi una obiectivă. Nu este prevăzut dreptul acestuia de a participa la îndeplinirea „actelor de cercetare“, fiind îndreptăţit doar să ia cunoştinţă de conţinutul lor. Dispoziţiile analizate nu prevăd dreptul magistratului cercetat de a fi asistat/reprezentat de un alt magistrat/avocat. Acestea prevăd dreptul magistratului de a propune probe în apărare, însă, în lipsa unei dispoziţii exprese, nu există garanţia că acestea vor fi administrate în această fază, ci doar în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii. Poziţia titularilor acţiunii disciplinare este una privilegiată, iar magistratul cercetat este supus unui tratament discriminatoriu, în condiţiile în care Inspecţia Judiciară este abilitată legal să îndeplinească acte de cercetare fără participarea magistratului, dar în interesul autorilor sesizărilor, iar acesta nu are posibilitatea legală să participe la efectuarea lor, să se apere în mod real şi efectiv, să se opună îndeplinirii unor acte nelegale/abuzive şi chiar să le conteste în faţa unei instanţe de judecată, deşi ar fi trebuit să fie prevăzut expres dreptul de a le contesta pe cale separată, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Se susţine că viciul de neconstituţionalitate privind lipsa detalierii procedurii de cercetare disciplinară este confirmat de faptul că prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.027/2012 a fost aprobat regulamentul care reglementează detaliat procedura cercetării disciplinare, Consiliul Superior al Magistraturii substituindu-se astfel atribuţiei de legiferare a Parlamentului, cu încălcarea art. 73 alin. (1) şi a art. 134 alin. (2) din Constituţie, întrucât au fost completate dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 317/2004. 6. Referitor la prevederile art. 49 din Legea nr. 317/2004, se susţine că sunt neconstituţionale, contravenind art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 24 alin. (1) şi art. 134 alin. (2) din Constituţie, întrucât nu reglementează detaliat procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare în faţa secţiei Consiliului Superior al Magistraturii, pentru aceleaşi motive expuse anterior cu privire la neconstituţionalitatea art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004. Se mai susţine că enumerarea, fără a fi limitativă, a câtorva dintre regulile procedurii de soluţionare a acţiunii disciplinare nu conduce la concluzia că este detaliată procedura desfăşurată în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, lipsind regulile privind procedura de judecată pe fond a acţiunii disciplinare. Chiar dacă se prevede că procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare prevăzută de legea specială se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, nu înseamnă că este acoperit viciul de neconstituţionalitate, întrucât, la data adoptării Legii nr. 317/2004, era în vigoare Codul de procedură civilă din 1865, care a fost abrogat de Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, care conţine modificări substanţiale privind procedura de judecată, unele dintre acestea fiind incompatibile cu procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare, dar nici nu pot fi excluse de la aplicare în lipsa unei dispoziţii legale derogatorii sau care să prevadă aplicarea lor numai în măsura compatibilităţii cu specificul acţiunii disciplinare. Deşi toate dispoziţiile din Codul de procedură civilă sunt obligatorii pentru secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, sunt aplicate selectiv şi arbitrar normele referitoare la administrarea probelor, la inadmisibilitatea declaraţiei de martor a persoanei care a formulat sesizarea disciplinară, la declaraţia de abţinere, cele privind dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea acţiunii într-un termen optim şi previzibil, judecata pe fond, compunerea secţiei cu numărul de judecători prevăzut de art. 3 lit. a) din Legea nr. 317/2004, aplicându-se cu prioritate art. 26 alin. (1) din lege referitor la lucrările administrative ale secţiilor, cuprinsul acţiunii disciplinare, intervenţia forţată în proces, suspendarea de drept a judecăţii, termenul de amânare a pronunţării, excepţia de nelegalitate şi excepţia de neconstituţionalitate, pe motiv că secţiile nu sunt asimilate instanţelor de judecată constituite în baza Legii nr. 304/2004. Se susţine, totodată, că dispoziţiile criticate contravin art. 134 alin. (2) din Constituţie, întrucât era obligatoriu ca procedura de cercetare disciplinară să fie reglementată detaliat în Legea nr. 317/2004, pentru aceleaşi argumente prezentate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004. 7. Totodată, se arată că, în activitatea desfăşurată în domeniul răspunderii disciplinare, secţiile Consiliului Superior al Magistraturii funcţionează după cvorumul prevăzut pentru activitatea lor administrativă, reglementat de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, cu încălcarea art. 134 alin. (2) din Constituţie, chiar dacă în cauză nu este vorba despre incidente procedurale (abţinere/recuzare) care să justifice funcţionarea acestora cu un număr mai mic de membri, ceea ce ridică suspiciuni rezonabile în sensul că absenţa unor membri nu este întâmplătoare. 8. Referitor la prevederile art. 51 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004, se susţine că sunt contrare art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21 şi art. 134 alin. (2) din Constituţie, fiind neclare, imprecise şi impredictibile, atât timp cât nu este stabilit explicit cine redactează hotărârea, subsumat garanţiei constituţionale de bună administrare a actului de justiţie. În lipsa unei dispoziţii legale exprese, vidul legislativ a fost suplinit de Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, act administrativ unilateral, cu încălcarea art. 73 alin. (1) din Constituţie, stabilind ca hotărârea secţiei prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară să fie redactată de Biroul grefa secţiei, fără a fi individualizată şi persoana care va îndeplini această atribuţie, caz în care poate fi repartizată administrativ oricărui angajat din acest birou al Consiliului, dar care nu este membru al Consiliului, nu a participat la şedinţa de judecată, la administrarea nemijlocită a probelor, la dezbaterile pe fond şi la deliberări. Totodată, norma criticată este lipsită de claritate, precizie şi predictibilitate, întrucât nu permite magistratului să conteste, în calea de atac, legalitatea şi temeinicia hotărârii şi pentru alte motive decât cele prevăzute limitativ la art. 488 din Codul de procedură civilă, cum ar fi critica de nelegalitate referitoare la redactorul hotărârii. 9. Contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie, hotărârea instanţei disciplinare nu este supusă controlului judecătoresc cu dublu grad de jurisdicţie, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă atât în primă, cât şi în ultimă instanţă, fiind încălcat principiul nediscriminării faţă de alte categorii de angajaţi ai statului, cărora le este garantat dreptul la două grade de jurisdicţie. Recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 este singura cale de atac, nedevolutivă, întrucât nu pot fi administrate nemijlocit toate probele de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în lipsa unei dispoziţii exprese în acest sens. Întrucât recursul este judecat conform procedurii comune prevăzute de Codul de procedură civilă, de la înregistrarea căii de atac şi până la stabilirea primului termen în şedinţă publică pot trece peste 10 luni, fiind încălcat principiul soluţionării procesului într-un termen optim şi previzibil. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate să dispună măsuri de urgentare a procedurii de judecată în lipsa unei norme imperative derogatorii de la procedura comună, astfel că dispoziţiile criticate contravin art. 134 alin. (2) din Constituţie, dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil. 10. Autoarea excepţiei reliefează, totodată, existenţa unor contradicţii între dispoziţiile Legii nr. 303/2004 şi ale Legii nr. 317/2004 în ceea ce priveşte efectele hotărârii de sancţionare disciplinară cu excluderea din magistratură, susţinând că art. 65^1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 lipseşte de substanţă prevederile art. 51 alin. (4) din Legea nr. 317/2004. 11. Referitor la prevederile art. 47 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004, se susţine că sunt constituţionale numai în măsura în care funcţia de inspector-şef este ocupată de un inspector judiciar care are calitatea de judecător, fiind contrare art. 1 alin. (5), art. 124 alin. (3) şi art. 125 alin. (1) din Constituţie atunci când funcţia ar fi ocupată de un inspector judiciar care are calitatea de procuror. Se arată că dispoziţiile criticate nu sunt clare şi previzibile, întrucât nu conţin prevederi exprese la procedura confirmării/infirmării motivate a rezoluţiilor inspectorilor judiciari atunci când funcţia de inspector-şef este ocupată de un procuror, care nu are competenţa constituţională să efectueze controlul de legalitate al actelor administrative emise în procedura contenciosului disciplinar, nu este independent conform statutului său constituţional şi nu poate interveni în procedura de cercetare a unui judecător prin confirmarea/infirmarea rezoluţiilor, în considerarea separaţiei funcţionale a Inspecţiei Judiciare în raport cu calitatea magistratului cercetat disciplinar. Autoarea excepţiei susţine criticile de neconstituţionalitate şi în ipoteza în care inspectorulşef este în imposibilitate obiectivă de exercitare a funcţiei, iar, potrivit art. 69 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 317/2004, înlocuitorul lui de drept este inspectorul-şef adjunct, care a avut şi are calitatea de procuror de la înfiinţarea Inspecţiei Judiciare. Aceleaşi critici sunt susţinute şi cu privire la dispoziţiile art. 69 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 317/2004, în ipoteza în care inspectorului-şef adjunct, având calitatea de procuror, îi sunt delegate atribuţiile prevăzute exclusiv în sarcina inspectorului-şef. În situaţia confirmării rezoluţiei de sesizare în materie disciplinară a secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, instanţa trebuie să fie legal învestită de inspectorul-şef, în caz contrar întreaga procedură de cercetare disciplinară fiind lovită de nulitate absolută. 12. Privitor la dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, se susţine, în esenţă, că sunt constituţionale numai în măsura în care se aplică activităţii administrative a secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, nu şi în situaţia în care acestea îndeplinesc rolul de instanţe de judecată în materie disciplinară, în caz contrar fiind încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi ale art. 134 alin. (2) din Constituţie. 13. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se susţine că sunt contrare art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât magistratul este singurul angajat al statului pentru care nu este reglementat un termen de prescripţie pentru aplicarea sancţiunii disciplinare, astfel că nu se poate vorbi despre un proces previzibil ca durată, fiind încălcate prevederile constituţionale şi convenţionale care reglementează dreptul la un proces echitabil, precum şi cele referitoare la egalitatea în faţa legii. 14. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, argumentând concordanţa dintre prevederile legale criticate şi dispoziţiile Legii fundamentale şi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului invocate de autoarea acesteia. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 26 alin. (1), ale art. 46 alin. (1) şi (7), ale art. 47 alin. (3) şi (4), ale art. 49, ale art. 51 alin. (1), (3) şi (4) şi ale art. 69 alin. (4) lit. e) şi f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, în redactarea anterioară modificărilor survenite prin Legea nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, prevederi care, la data ridicării excepţiei, aveau următorul cuprins: - Art. 26 alin. (1): „(1) Lucrările secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt legal constituite în prezenţa majorităţii membrilor acestora şi sunt prezidate de preşedintele sau, după caz, de vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii. În lipsa acestora, membrii secţiei aleg un preşedinte de şedinţă, cu votul majorităţii celor prezenţi.“; – Art. 46 alin. (1) şi (7): "(1) În cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei. Ascultarea celui în cauză şi verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declaraţii ori de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal şi nu împiedică încheierea cercetării. Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării şi să solicite probe în apărare. (...)(7) Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârşită." – Art. 47 alin. (3) şi (4): "(3) Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.(4) Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).;" – Art. 49: "(1) În procedura disciplinară în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, citarea judecătorului sau a procurorului împotriva căruia se exercită acţiunea disciplinară şi a Inspecţiei Judiciare ori, după caz, a ministrului justiţiei, preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie. Judecătorul sau procurorul poate fi reprezentat de un alt judecător ori procuror sau poate fi asistat ori reprezentat de un avocat. Neprezentarea judecătorului sau a procurorului cercetat la judecarea acţiunii nu împiedică desfăşurarea în continuare a judecăţii.(2) Acţiunea disciplinară este susţinută în faţa secţiilor de către inspectorul judiciar care a exercitat-o şi, numai în caz de imposibilitate a acestuia, de către un inspector judiciar desemnat de inspectorul-şef.(3) În cazul în care acţiunea disciplinară este exercitată de ministrul justiţiei, de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acţiunea disciplinară este susţinută de către titular ori de un reprezentant desemnat de acesta.(4) Părţile au dreptul să ia cunoştinţă de toate actele dosarului şi pot solicita administrarea de probe.(5) Dispoziţiile art. 46 alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător. Suspendarea se dispune, prin încheiere, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.(6) Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul în care constată că sesizarea este întemeiată, aplică una dintre sancţiunile disciplinare prevăzute de lege, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de judecător sau procuror şi cu circumstanţele personale ale acestuia.(7) Dispoziţiile din prezenta lege ce reglementează procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.;" – Art. 51 alin. (1), (3) şi (4): "(1) Hotărârile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară se redactează, obligatoriu, în termen de cel mult 20 de zile de la pronunţare şi se comunică, de îndată, în scris, judecătorului sau procurorului vizat, precum şi Inspecţiei Judiciare ori, după caz, titularului acţiunii disciplinare care a exercitat-o. Comunicarea hotărârilor este asigurată de Secretariatul general al Consiliului Superior al Magistraturii. (...)(3) Împotriva hotărârilor prevăzute la alin. (1) se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul sancţionat ori, după caz, de Inspecţia Judiciară sau de către ceilalţi titulari ai acţiunii disciplinare care au exercitat-o. Competenţa soluţionării recursului aparţine Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din Completul de 5 judecători nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii sau judecătorul sancţionat disciplinar.(4) Recursul suspendă executarea hotărârii secţiei Consiliului Superior al Magistraturii de aplicare a sancţiunii disciplinare.;" – Art. 69 alin. (4) lit. e) şi f): "(4) Inspectorul-şef adjunct îndeplineşte următoarele atribuţii: (...)e) este înlocuitorul de drept al inspectorului-şef;f) exercită orice alte atribuţii delegate de inspectorul-şef." 19. Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost abrogată prin art. 96 alin. (4) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1105 din 16 noiembrie 2022, însă, în considerarea Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituţională va analiza dispoziţiile de lege criticate chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare, întrucât continuă să producă efecte juridice în litigiul în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. 20. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 73 alin. (1) privind categoriile de legi, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei, art. 125 - Statutul judecătorilor şi art. 134 alin. (2) privind rolul de instanţă judecătorească al Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor. Se invocă, de asemenea, prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a reţinut că procedura stabilirii răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor comportă mai multe etape (Decizia nr. 687 din 30 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1130 din 24 noiembrie 2020, paragraful 11). Astfel, procedura debutează cu o sesizare privitoare la posibila săvârşire de către un judecător sau procuror a unei abateri disciplinare, sesizare care se poate realiza din oficiu de către Inspecţia Judiciară ori poate fi formulată de orice persoană interesată [art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018]. Urmează apoi efectuarea unei verificări prealabile de către inspectorul judiciar, pentru a stabili dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare [art. 45 alin. (3) din aceeaşi lege]. Dacă în urma acestei etape a verificării prealabile se constată că nu există astfel de indicii, atunci sesizarea se clasează. Dacă, dimpotrivă, se apreciază că astfel de indicii ar exista, atunci se trece la următoarea etapă, cea a cercetării disciplinare, efectuată de Inspecţia Judiciară. Cercetarea disciplinară se finalizează cu exercitarea acţiunii disciplinare, asupra căreia se va pronunţa apoi Secţia pentru judecători sau, după caz, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, care va aprecia cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare şi aplicarea unei sancţiuni corespunzătoare gravităţii acesteia [art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018]. Hotărârile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară pot fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători [art. 51 alin. (3)]. Hotărârea pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători este irevocabilă [art. 51 alin. (5)]. 22. Autoarea excepţiei critică prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018, susţinând că, în opinia sa, ar exista o serie de lacune în ceea ce priveşte regulile pe care ar trebui să le respecte inspectorii judiciari cu prilejul cercetării disciplinare, creându-se posibilitatea de a fi depuse la dosar acte/probe culese nelegal de inspectorii judiciari pentru dovedirea faptei şi a vinovăţiei magistratului şi existând premisele desfăşurării procedurii de către Inspecţia Judiciară după reguli nescrise, subiective, arbitrare şi abuzive, cu încălcarea tuturor drepturilor şi garanţiilor constituţionale. 23. Curtea observă însă că din conţinutul normativ al art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 rezultă, dimpotrivă, că textul criticat fixează repere clare şi inechivoce cu privire la activitatea desfăşurată de inspectorii judiciari în această etapă, configurând specificul acesteia şi principalele sale coordonate. Astfel, textul criticat precizează că în cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei. Totodată, prevederile de lege supuse controlului impun obligativitatea ascultării celui în cauză şi a verificării apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat. În plus, acestea instituie şi dreptul judecătorului sau al procurorului cercetat de a cunoaşte toate actele cercetării şi de a solicita probe în apărare. Legea nr. 317/2004 trasează, aşadar, regulile esenţiale în baza cărora se desfăşoară etapa cercetării disciplinare. Descrierea amănunţită a fiecărei operaţiuni pe care inspectorii judiciari o fac în cursul acestei proceduri se găseşte în Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.027/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 29 noiembrie 2012. Astfel, în secţiunea a 2-a - Cercetarea disciplinară din capitolul II regulamentul menţionat prevede dispoziţii generale (art. 24 şi 25), reguli privind procedura cercetării disciplinare (art. 26-30) şi dispoziţii privind finalizarea cercetării disciplinare (art. 31-37). Ca atare, nu se poate susţine că inspectorii judiciari ar acţiona în mod arbitrar, în baza unor norme lacunare. De aceea, Curtea apreciază că nu se poate reţine critica referitoare la pretinsa nesocotire a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră principiul legalităţii. 24. De altfel, potrivit art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 234/2018, normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie se aprobă, la propunerea inspectorului-şef, prin regulament adoptat prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, detalierea acestor reguli prin regulament, ca act normativ infralegal, ar reprezenta o încălcare a prevederilor art. 73 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (2) din Constituţie, întrucât Consiliul Superior al Magistraturii s-ar substitui Parlamentului în ceea ce priveşte atribuţia de legiferare, prin completarea, în această manieră, a dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 317/2004. 25. Faţă de această critică, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a stabilit, cu valoare de principiu, că reglementarea statutului judecătorilor şi procurorilor trebuie să se realizeze prin lege organică (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 474 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 3 august 2016, Decizia nr. 588 din 21 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 20 octombrie 2017, paragraful 23, Decizia nr. 121 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 9 iunie 2020, paragraful 17, sau Decizia nr. 454 din 24 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 24 iulie 2020, paragrafele 25 şi 28). 26. De asemenea, Curtea a stabilit că statutul juridic al unei categorii de personal este reprezentat de dispoziţiile de lege referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă în care se află respectiva categorie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragraful 19). În acelaşi sens, prin Decizia nr. 121 din 10 martie 2020, precitată, paragrafele 17 şi 28, Curtea a reţinut că elementele esenţiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă al magistraţilor trebuie reglementate prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie. Ca atare, Curtea a subliniat că regulile privind răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor ţin de executarea raportului de muncă al magistraţilor, putându-se ajunge chiar la încetarea raportului de muncă, astfel că elementele esenţiale referitoare la răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor trebuie reglementate prin lege organică, urmând ca regulile specifice acestei proceduri să fie explicate şi detaliate prin act administrativ cu caracter normativ (Decizia nr. 219 din 30 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 22 iunie 2021, paragraful 17). 27. În acest context, Curtea a constatat (paragrafele 18-22 din Decizia nr. 219 din 30 martie 2021, precitată) că elementele esenţiale referitoare la răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor sunt prevăzute prin lege organică, şi anume prin Legea nr. 303/2004 şi Legea nr. 317/2004, prin care legiuitorul a instituit reguli şi proceduri speciale ce ţin de specificul statutului judecătorilor şi procurorilor. 28. Astfel, Legea nr. 303/2004 reglementează în titlul IV - Răspunderea judecătorilor şi procurorilor atât norme privind răspunderea civilă şi penală, cât şi norme referitoare la răspunderea disciplinară. Capitolul II - Răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor al acestui titlu stabileşte în art. 99 abaterile disciplinare, în art. 100 prevede sancţiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor şi procurorilor, proporţional cu gravitatea abaterilor, iar în art. 101 prevede că sancţiunile disciplinare se aplică de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice. Totodată, Legea nr. 317/2004 reglementează în capitolul IV - Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii secţiunea a 4-a - Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor reguli privind acţiunea disciplinară, după cum urmează: acţiunea disciplinară în cazul judecătorilor se exercită de Inspecţia Judiciară, prin inspectorul judiciar, de ministrul justiţiei sau de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în cazul procurorilor se exercită de Inspecţia Judiciară, prin inspectorul judiciar, de ministrul justiţiei sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie [art. 44 alin. (3)-(5), în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018]; este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare prealabile de către Inspecţia Judiciară [art. 44 alin. (6), în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018]. 29. Aşadar, în aceste condiţii, nu se poate conchide că expunerea detaliată printr-un regulament aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii a regulilor privitoare la răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor deja consacrate prin legi organice, respectiv Legea nr. 303/2004 şi Legea nr. 317/2004, ar fi de natură să se constituie într-un viciu de neconstituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 73 alin. (1) lit. l) din Constituţie. 30. La aceeaşi concluzie a ajuns Curtea Constituţională prin Decizia nr. 219 din 30 martie 2021, mai sus citată, paragraful 27, constatând că, din analiza comparativă a normelor privind răspunderea disciplinară a magistraţilor cuprinse în legea organică (Legea nr. 303/2004 şi Legea nr. 317/2004) şi în regulament, rezultă că elementele esenţiale ale răspunderii judecătorilor şi procurorilor sunt prevăzute în legea organică (atât în Legea nr. 303/2004, cât şi în Legea nr. 317/2004), în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. l) şi ale art. 134 alin. (2) din Constituţie. Faptul că normele privind efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară sunt stabilite printr-un regulament aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii - act cu caracter administrativ inferior legii organice - nu contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie. 31. Autoarea excepţiei critică şi prevederile art. 49 din Legea nr. 317/2004, referitoare la procedura disciplinară în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, susţinând că sunt neconstituţionale întrucât nu reglementează detaliat procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare, lipsind regulile privind procedura de judecată pe fond a acţiunii disciplinare. În urma analizei conţinutului normativ al art. 49, Curtea constată însă că nu pot fi reţinute criticile formulate, întrucât textul de lege menţionat oferă un cadru legal suficient de clar şi bine conturat cu privire la modul în care se desfăşoară şi se soluţionează acţiunea disciplinară în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii. 32. Mai mult, prevederea legală criticată conţine o precizare ce permite încadrarea în exigenţele legale a fiecărui moment al acestei proceduri, statuând, prin alin. (7) din art. 49, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018, că dispoziţiile din Legea nr. 317/2004 care reglementează procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, indiferent dacă este vorba despre Codul de procedură civilă din 1865 sau despre cel aprobat prin Legea nr. 134/2010, întrucât prevederile incidente în cauză sunt stabilite de la caz la caz, din perspectiva aplicării legii în timp. 33. În ceea ce priveşte susţinerile potrivit cărora dispoziţiile din Codul de procedură civilă sunt aplicate selectiv şi arbitrar, Curtea observă că nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate, ci ţin de modul concret de soluţionare a cauzei, prin contestarea hotărârii pronunţate în materie disciplinară de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii. 34. Totodată, contrar susţinerilor autoarei excepţiei, Curtea constată că nu se pune problema încălcării principiului egalităţii, pe motiv că nu s-ar afla pe poziţii de egalitate în faţa legii în raport cu autorul sesizării ce declanşează procedura disciplinară, în condiţiile în care Inspecţia Judiciară ar acţiona în interesul acestuia, efectuând cercetarea prealabilă după reguli arbitrare şi subiective. Sub acest aspect, Curtea reţine că, printre normele procedurale referitoare la lucrările de inspecţie, norme cuprinse în regulamentul mai sus amintit, adoptat în temeiul art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, se află invitarea magistratului faţă de care s-a dispus începerea cercetării disciplinare [art. 26 alin. (1)], căruia i se pune la dispoziţie dosarul cuprinzând probele administrate în cursul verificărilor prealabile, după care este ascultat [art. 29 alin. (1) şi (2)], iar apoi inspectorul judiciar sau echipa de inspectori judiciari procedează la verificarea apărărilor şi la administrarea probelor solicitate în apărare [art. 30 alin. (1)]. După administrarea tuturor probelor, inspectorul judiciar sau echipa de inspectori judiciari prezintă persoanei cercetate toate probele administrate în cursul efectuării cercetării disciplinare, aspect care este consemnat în procesul-verbal de efectuare a cercetării disciplinare, iar persoana cercetată poate formula obiecţii [art. 30 alin. (7) şi (8)]. La finalizarea cercetării disciplinare se întocmeşte un proces-verbal de efectuare a cercetării disciplinare, în care se menţionează toate activităţile realizate pe parcursul cercetării disciplinare, precum şi orice alte aspecte relevante pentru modalitatea de desfăşurare a procedurii [art. 31 alin. (1) din regulament]. 35. Totodată, aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1.080 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 5 octombrie 2009), precum şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conceptul de proces echitabil nu este specific etapei administrative de aplicare a sancţiunilor disciplinare, desfăşurate în faţa organelor administrativ-jurisdicţionale, atâta vreme cât deciziile acestora sunt susceptibile de a fi supuse controlului unor instanţe judecătoreşti care asigură conformitatea cu exigenţele impuse de un proces echitabil. Or, hotărârile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară pot fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători [art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004], recurs care este devolutiv, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 20 iulie 2018, prin care instanţa de contencios constituţional a reţinut că această cale de atac împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să fie una efectivă, devolutivă, care să asigure toate garanţiile dreptului de acces la instanţă şi ale unui proces echitabil, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare. Aşadar, de vreme ce magistratul supus acţiunii disciplinare are posibilitatea să conteste în faţa unei instanţe independente şi imparţiale hotărârea pronunţată în cadrul procedurii administrativ-jurisdicţionale, nu pot fi reţinute criticile referitoare la lipsirea acestuia de garanţiile constituţionale specifice unei proceduri de judecată legale, obiective, efective, nediscriminatorii şi imparţiale. 36. Curtea constată că sunt neîntemeiate şi susţinerile autoarei excepţiei cu privire la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, în sensul că secţiile Consiliului Superior al Magistraturii funcţionează în cvorumul prevăzut pentru activitatea lor administrativă. Astfel, nu se poate reţine încălcarea art. 134 alin. (2) din Legea fundamentală, de vreme ce textul constituţional menţionat precizează în mod explicit că rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, pe care îl joacă, prin secţiile sale, Consiliul Superior al Magistraturii, se realizează în conformitate cu procedura stabilită prin legea sa organică. În consecinţă, însăşi Constituţia permite reglementarea diverselor aspecte procedurale în acest domeniu şi, atâta vreme cât, în final, hotărârea ajunge să fie supusă cenzurii unei instanţe ce îndeplineşte toate exigenţele constituţionale, nu se poate reţine neconcordanţa cu standardele procesului echitabil în cadrul procedurii administrativ-jurisdicţionale. Din această perspectivă, nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 sunt neclare, imprecise şi impredictibile, întrucât nu stabilesc cu exactitate cine redactează hotărârea secţiei Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară. 37. Se mai susţine că prevederile art. 51 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că pot fi modificate/completate printr-o normă generală, respectiv art. 65^1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, referitoare la efectele recursului declarat împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii de eliberare a magistratului din funcţie. Curtea constată că nu pot fi reţinute nici aceste critici, întrucât este vorba despre proceduri diferite, în cadrul cărora sunt incidente cele două texte de lege la care se referă autoarea excepţiei. Astfel, art. 51 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 are în vedere hotărârea secţiei pentru judecători sau procurori a Consiliului Superior al Magistraturii de aplicare a sancţiunii disciplinare şi prevede că recursul introdus la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie suspendă executarea hotărârii, pe când art. 65^1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 vizează situaţia în care împotriva hotărârii de eliberare din funcţie a judecătorului sau procurorului se exercită calea de atac a recursului, caz în care acesta va fi suspendat din funcţie până la soluţionarea irevocabilă a cauzei de către instanţa competentă. 38. În fine, se mai critică prevederile art. 47 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004 referitoare la confirmarea sau infirmarea, după caz, de către inspectorul-şef a rezoluţiei inspectorului judiciar emise la încheierea efectuării cercetării disciplinare, precum şi prevederile art. 69 alin. (4) lit. e) şi f) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora inspectorul-şef adjunct este înlocuitorul de drept al inspectorului-şef şi exercită orice alte atribuţii delegate de acesta. Autoarea excepţiei susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale menţionate ar fi constituţionale doar în măsura în care funcţia de inspector-şef, respectiv de inspector-şef adjunct este ocupată de un inspector judiciar care are calitatea de judecător, fiind contrare art. 1 alin. (5), art. 124 alin. (3) şi art. 125 alin. (1) din Constituţie atunci când funcţia este ocupată de un inspector judiciar având calitatea de procuror, care nu este independent conform statutului său constituţional, astfel că nu ar avea îndreptăţirea de a interveni în procedura de cercetare a unui judecător prin confirmarea/ infirmarea rezoluţiilor în discuţie. Susţine că, în cazul cercetării disciplinare a unui judecător, orice act administrativ sau de procedură care îi poate afecta cariera ori statutul poate proveni doar de la un judecător independent şi inamovibil, iar nu de la o persoană care nu se bucură de acest statut, cum este procurorul. 39. Cu privire la critici similare, Curtea a observat, în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 421 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 22 octombrie 2019, paragraful 21), că esenţiale pentru înţelegerea statutului inspectorilor judiciari sunt prevederile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora, pe durata exercitării mandatului de inspector-şef, inspector-şef adjunct şi inspector judiciar, judecătorii şi procurorii sunt suspendaţi de drept din funcţiile pe care le ocupă la instanţe şi parchete. Aşadar, toate atributele specifice funcţiei de judecător sau procuror sunt temporar sistate, persoana care obţine un mandat de inspector judiciar detaşându-se complet de tot ceea ce caracterizează exerciţiul acestor funcţii. Funcţia de inspector judiciar îi conferă acestuia competenţe proprii, stabilite prin Legea nr. 317/2004, caracteristice unui domeniu distinct de cel judiciar, în care activează judecătorii şi procurorii. De aceea, este irelevant dacă inspectorul judiciar a exercitat anterior funcţia de judecător sau de procuror, întrucât, în noua calitate, deţinută cu titlu provizoriu, pe parcursul unui mandat limitat în timp, dobândeşte un statut juridic diferit de cel al funcţiei de bază, statut care nu mai conservă caracteristicile acestei funcţii, din al cărei exerciţiu a fost suspendat de drept în momentul debutului mandatului de inspector judiciar. 40. Prin aceeaşi decizie, paragraful 25, Curtea a constatat că invocarea prevederilor art. 124 alin. (3) şi ale art. 125 alin. (1) din Legea fundamentală, care consacră independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor, este lipsită de fundament juridic, de vreme ce aceste atribute sunt specifice activităţii de judecată. Or, Inspecţia Judiciară nu interferează în competenţele atribuite de lege judecătorilor, ci efectuează verificări cu privire la posibila săvârşire de către judecători şi procurori a unor abateri disciplinare [art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004], efectuează cercetarea disciplinară în cazul în care, prin rezoluţie, constată că există indicii cu privire la săvârşirea unei abateri [art. 45 alin. (5)], exercită acţiunea disciplinară prin sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii [art. 47 alin. (1) lit.a)]. 41. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Neluţa Marinica Tudorache în Dosarul nr. 3.522/1/2017/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi constată că dispoziţiile art. 26 alin. (1), ale art. 46 alin. (1) şi (7), ale art. 47 alin. (3) şi (4), ale art. 49, ale art. 51 alin. (1), (3) şi (4) şi ale art. 69 alin. (4) lit.e) şi f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 februarie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
