Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. 2-4 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Samuel Rieger în Dosarul nr. 3.972/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.122D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea unitatea administrativ-teritorială Miercurea Sibiului, prin primar, a transmis la dosar un înscris prin care arată că se opune admiterii excepţiei de neconstituţionalitate şi solicită judecarea cauzei în lipsă. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând că instanţa de contencios constituţional a mai analizat critici similare, invocând în acest sens deciziile nr. 716 din 6 decembrie 2016 şi nr. 65 din 11 februarie 2014, în care Curtea Constituţională a precizat că soluţionarea cererii de strămutare nu presupune analiza fondului cauzei, prin urmare nu se încalcă nicio prevedere din Legea fundamentală. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea nr. 850 din 19 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.972/1/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. 2-4 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Samuel Rieger într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de strămutare. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât încalcă prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile pronunţate sau, alternativ, de a-şi însuşi argumentele invocate de părţile din proces în motivarea acţiunilor introduse. În acest sens critică faptul că, în cazul său, hotărârea pronunţată cu privire la cererea de strămutare şi cea de suspendare a soluţionării procesului a cărui strămutare s-a cerut nu au fost motivate. Face referire la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 16 februarie 2010, pronunţată în Cauza Albert împotriva României. 7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând cele reţinute în jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. 10. Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, arătând că îşi menţine punctul de vedere exprimat precedent şi reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 617 din 11 octombrie 2016. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise transmise la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 40 alin. 2-4 din Codul de procedură civilă din 1865. Din motivarea scrisă a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că autorul acesteia vizează doar prevederile art. 40 alin. 2 şi 4 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865, prevederi asupra cărora urmează a se pronunţa în prezenta decizie. Dispoziţiile criticate au următoarea redactare: „Preşedintele instanţei va putea cere dosarul pricinii şi să ordone, fără citarea părţilor, suspendarea judecării pricinii, comunicând de urgenţă această măsură instanţei respective. (…) Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi nu este supusă niciunei căi de atac. (…)“. 14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse la art. 16 alin. (2), potrivit cărora nimeni nu este mai presus de lege, şi art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei. De asemenea, prin raportare la art. 20 din Constituţie, se invocă şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că strămutarea este un incident procedural cu privire la instanţa sesizată, care urmăreşte asigurarea unor condiţii optime pentru desfăşurarea activităţii de judecată, înlăturând orice suspiciune legată de lipsa de nepărtinire şi obiectivitate în soluţionarea cauzelor deduse judecăţii. Întrucât pronunţarea asupra cererii de strămutare nu implică judecarea fondului cauzei, în vederea împiedicării tergiversării soluţionării aspectelor ce privesc drepturile şi obligaţiile ce rezultă din raporturile juridice deduse judecăţii, legiuitorul a instituit o procedură simplificată de judecată, ce implică judecarea cererii de strămutare în camera de consiliu, dar care dă expresie, în acest fel, principiului contradictorialităţii şi al respectării dreptului la apărare (Decizia nr. 65 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 29 aprilie 2014, sau Decizia nr. 46 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 30 mai 2017, paragraful 30). 16. Totodată, Curtea a reţinut că hotărârea pronunţată de instanţă cu ocazia soluţionării cererii de strămutare este rezultatul unui act de administrare a justiţiei, iar, de vreme ce nu se judecă fondul pricinii, nu se poate susţine că interesele celor în cauză ar fi prejudiciate, fiind respectate dispoziţiile constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi la principiile în baza cărora se înfăptuieşte justiţia (Decizia nr. 261 din 22 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 16 mai 2011). 17. Răspunzând unor critici similare privitoare la faptul că hotărârea pronunţată asupra strămutării se dă fără motivare, Curtea a subliniat că, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească mijloacele prin care se asigură o bună administrare a justiţiei, prin instituirea unor reglementări care să prevină abuzurile în exercitarea drepturilor procesuale, în vederea asigurării judecării procesului în mod echitabil şi într-un termen rezonabil (Decizia nr. 46 din 31 ianuarie 2017, precitată, paragraful 31). 18. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a statuat în mod constant, în jurisprudenţa sa, că principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, întrucât pronunţarea asupra cererii de strămutare nu implică judecarea aspectelor ce privesc fondul cauzei, soluţia legislativă diferită referitoare la motivarea hotărârii asupra strămutării nu încalcă principiul egalităţii în faţa legii, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 216 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 3 iulie 2019, paragraful 21). 19. În ceea ce priveşte invocarea aceloraşi dispoziţii din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ca şi în cauza de faţă, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 46 din 31 ianuarie 2017, paragraful 36, că prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil nu sunt incidente în cauză, având în vedere că acestea se referă la apărarea unor drepturi cu caracter civil prevăzute de Convenţie, nefiind aplicabile procedurii de judecare a cererii de strămutare a cauzei. 20. Totodată, prin Decizia nr. 573 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.143 din 19 decembrie 2005, sau Decizia nr. 261 din 22 februarie 2011, Curtea a reţinut că soluţia legislativă care lăsa la latitudinea preşedintelui instanţei învestite cu soluţionarea cererii de strămutare suspendarea judecării pricinii nu relevă nicio contradicţie cu textele constituţionale de referinţă. Prerogativa menţionată îi permitea acestuia ca, în funcţie de motivele de strămutare invocate, de seriozitatea şi credibilitatea lor, să aprecieze asupra măsurii în care suspendarea se impune, pentru a se evita o soluţie părtinitoare. Astfel, Curtea a constatat că posibilitatea recunoscută preşedintelui de a decide asupra suspendării, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, era de natură să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil, precum şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. 21. Cu privire la Hotărârea din 16 februarie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Albert împotriva României, invocată în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate, Curtea constată că nu prezintă relevanţă în soluţionarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate. În cauza menţionată, plângerea adresată instanţei europene viza faptul că instanţele naţionale care s-au pronunţat asupra contestaţiei formulate de reclamant împotriva unui proces-verbal de stabilire şi sancţionare a unei contravenţii nu au răspuns la motivul de recurs constând în omiterea menţionării, în cuprinsul acestuia, a datei săvârşirii contravenţiei. Curtea europeană a reamintit că, dacă art. 6 paragraful 1 obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, acesta nu poate fi înţeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument. Cu toate acestea, noţiunea de proces echitabil necesită ca o instanţă internă care nu şi-a motivat decizia, fie prin însuşirea motivelor furnizate de o instanţă inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat totuşi în mod real chestiunile esenţiale supuse atenţiei sale şi să nu se fi mulţumit să confirme pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare. Subliniind că „obligaţia de a-şi motiva hotărârile“, pe care art. 6 paragraful 1 o impune instanţelor, nu trebuie să fie înţeleasă ca o obligaţie de a formula un răspuns detaliat pentru fiecare argument, Curtea europeană a constatat (paragraful 40) că, în speţă, Tribunalul Bihor a ignorat un motiv de recurs formulat de reclamant, ca urmare a absenţei motivării hotărârii primei instanţe referitoare la întrunirea condiţiilor de formă pentru întocmirea legală a procesului-verbal contestat. 22. Curtea Constituţională reţine aşadar că statuările Curţii Europene a Drepturilor Omului vizau hotărâri pronunţate cu privire la fondul litigiului dedus judecăţii instanţelor naţionale. Or, strămutarea este doar un incident procedural a cărui soluţionare are ca scop buna administrare a actului de justiţie şi a cărei finalitate o reprezintă asigurarea cadrului adecvat realizării unei judecăţi a fondului pricinii în condiţii de deplină imparţialitate, prin posibilitatea învestirii unei alte instanţe de acelaşi grad cu soluţionarea cauzei, în cazurile expres prevăzute de lege. 23. Totodată, având în vedere că hotărârea privind strămutarea nu este supusă niciunei căi de atac, soluţia legislativă potrivit căreia aceasta nu se motivează este justificată de celeritatea cu care acest incident procedural trebuie tranşat, astfel încât procesul în cadrul căruia a fost formulată cererea de strămutare să îşi continue cursul fără să fie afectat dreptul părţilor la soluţionarea sa într-un termen rezonabil. Prin urmare, consacrarea acesteia nu este de natură să contravină art. 124 din Constituţie referitor la înfăptuirea justiţiei, ci, dimpotrivă, concură la realizarea actului jurisdicţional în condiţii adecvate cerinţelor procesului echitabil, prin stabilirea fără întârzieri inutile a instanţei ce urmează să judece litigiul principal. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Samuel Rieger în Dosarul nr. 3.972/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 40 alin. 2 şi 4 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
