Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 288^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea Floaro Construct - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 44/2017 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.334D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea unitatea administrativ-teritorială comuna Răchitoasa a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, atât sub aspectul criticilor extrinseci, cât şi intrinseci, întrucât nu sunt încălcate principiile constituţionale invocate în susţinerea acesteia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 13 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 44/2017, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 288^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea Floaro Construct - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că art. 288^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, introdus prin Legea nr. 193/2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii: (i) contravine art. 52 alin. (2) şi art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, deoarece instituie o excepţie de la soluţionarea litigiilor privind contractele administrative de către instanţele de contencios administrativ, iar această excepţie poate fi stabilită numai printr-o lege organică, şi nu printr-o lege ordinară, aşa cum este Legea nr. 193/2013; (ii) contravine principiului bicameralismului, întrucât nu a fost dezbătut şi adoptat de ambele Camere ale Parlamentului, ci numai de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională; (iii) încalcă art. 75 din Constituţie, deoarece instituie o excepţie în materia contenciosului administrativ, iar legile din acest domeniu trebuie dezbătute şi adoptate mai întâi de Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, apoi de Senat, în calitate de Cameră decizională. 7. Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, cu privire la critica referitoare la nereglementarea prin lege organică a prevederilor criticate şi la nerespectarea ordinii de sesizare a Camerelor Parlamentului, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la instituţia contenciosului administrativ, arată că, întrucât este îndoielnic dacă această conturare a conceptului de „contencios administrativ“ corespunde sau nu situaţiei existente în speţa în care a fost sesizat tribunalul arbitral (unde acţiunea a fost introdusă de autoritatea contractantă în vederea rezilierii contractului de lucrări publice şi a obligării „executantului“ pârât la plata unor sume de bani pentru neîndeplinirea unor obligaţii patrimoniale contractuale), se poate considera că dispoziţiile art. 288^1 au putut fi introduse în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 pe calea unei legi ordinare, aşa cum este Legea nr. 193/2013, fără a fi încălcată ordinea de sesizare a Camerelor Parlamentului. 8. În ceea ce priveşte critica referitoare la nerespectarea principiului bicameralismului se menţionează că art. 288^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 nu a existat în conţinutul iniţial al actelor normative în discuţie, acesta constituind rezultatul unui amendament depus direct la Camera Deputaţilor, fără ca textul respectiv să fi fost vreodată dezbătut la Senat (prima Cameră sesizată). Prin urmare, raportat la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie de bicameralism, prin care s-au stabilit criteriile esenţiale pentru a se putea determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă acest principiu, în speţă se observă „existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului“. Faţă de această împrejurare, se învederează că îi revine Curţii Constituţionale rolul exclusiv de a identifica dacă este îndeplinit sau nu acest criteriu. 9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Cu privire la principiul bicameralismului se arată că primul criteriu esenţial, stabilit de jurisprudenţa Curţii Constituţionale pentru a determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă acest principiu, este îndeplinit în speţa dată, respectiv existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. În ceea ce priveşte cel de-al doilea criteriu, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic, se învederează că nu sunt îndeplinite condiţiile; norma nou-introdusă are caracter supletiv, instituind doar o modalitate facultativă de soluţionare a litigiilor privind executarea contractelor pe calea arbitrajului, condiţionată de existenţa acordului părţilor. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, notele scrise depuse, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 288^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, care au următorul cuprins: „Părţile pot conveni ca litigiile în legătură cu executarea contractelor reglementate de prezenta ordonanţă de urgenţă să fie soluţionate prin arbitraj.“ 14. În acest context, având în vedere faptul că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate formulează critici de neconstituţionalitate extrinseci, care, în realitate, vizează normele legale prin care a fost introdus art. 288^1 în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, respectiv articolul unic pct. 8 din Legea nr. 193/2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 28 iunie 2013, Curtea va reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate şi articolul unic pct. 8 din Legea nr. 193/2013, care are următorul cuprins: „Articol unic. Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77 din 27 noiembrie 2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 10 decembrie 2012, cu următoarele modificări şi completări: [...] 8. La articolul I, după punctul 72 se introduce un nou punct, punctul 72^1, cu următorul cuprins: "72^1. După articolul 288 se introduce un nou articol, articolul 288^1, cu următorul cuprins: „Art. 288^1: Părţile pot conveni ca litigiile în legătură cu executarea contractelor reglementate de prezenta ordonanţă de urgenţă să fie soluţionate prin arbitraj.“" 15. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 şi Legea nr. 193/2013 au fost abrogate prin art. 238 lit. a) din cap. VIII al Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 23 mai 2016, însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate. 16. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 52 alin. (2) referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 61 alin. (2) referitor la principiul bicameralismului şi ale art. 73 alin. (3) lit. k) referitor la categorii de legi, respectiv reglementarea prin lege organică a contenciosului administrativ, şi ale art. 75 din Constituţie cu privire la ordinea de sesizare a Camerelor Parlamentului. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, are dreptul de a contesta actul respectiv pe cale administrativ-jurisdicţională sau să se adreseze instanţelor judecătoreşti. Acest act normativ cuprinde o serie de proceduri privind soluţionarea contestaţiilor în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, verificarea legalităţii actelor şi operaţiunilor derulate în cursul procedurii de atribuire, căile de atac împotriva deciziilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi soluţionarea litigiilor în instanţă. Toate aceste aspecte au fost stabilite în virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (4), potrivit cărora orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime sau poate apela la jurisdicţiile speciale administrative, care sunt facultative şi gratuite, coroborate cu cele ale art. 126 alin. (1) şi (2), potrivit cărora, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, iar competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Prin urmare, procedura de judecată şi căile de atac în materia achiziţiilor publice sunt circumscrise acestor norme constituţionale şi se reglementează prin lege ordinară. 18. În acest context, Curtea observă că prevederile criticate, distinct de cele antereferite, dispun că părţile pot conveni prin contract ca litigiile în legătură cu executarea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii să fie soluţionate prin arbitraj. 19. Potrivit art. 541 din Codul de procedură civilă, arbitrajul este o jurisdicţie alternativă având caracter privat, iar, în administrarea acestei jurisdicţii, părţile litigante şi tribunalul arbitral competent pot stabili reguli de procedură derogatorii de la dreptul comun, cu condiţia ca regulile respective să nu fie contrare ordinii publice şi dispoziţiilor imperative ale legii. Cu privire la arbitraj, Curtea a reţinut că arbitrajul constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită (Decizia nr. 8 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 31 ianuarie 2007). 20. Totodată, Curtea a statuat că dispoziţiile Codului de procedură civilă subliniază caracterul facultativ şi convenţional al arbitrajului, stabileşte capacitatea de a încheia o convenţie arbitrală şi sfera litigiilor susceptibile a fi soluţionate pe calea arbitrajului şi precizează limitele libertăţii de voinţă a părţilor în materie procedurală ce se reflectă în convenţia arbitrală (a se vedea Decizia nr. 870 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 25 iulie 2011). De asemenea, prin Decizia nr. 331 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2012, instanţa de contencios constituţional a observat că dispoziţiile Codului de procedură civilă nici nu menţionează expres şi nici nu interzic expres statului şi unităţilor administrativ-teritoriale să apeleze la procedura arbitrajului, astfel încât nu se poate reţine că dispoziţiile legale criticate contravin în vreun fel prevederilor din Constituţie. În accepţiunea instanţei de contencios constituţional, câtă vreme legea nu interzice expres persoanelor juridice de drept public să apeleze la instituţia arbitrajului pentru soluţionarea divergenţelor ce pot apărea ca urmare a derulării unui contract cu implicaţii comerciale şi din moment ce convenţia arbitrală reprezintă voinţa părţilor, verificarea de către instanţa arbitrală a propriei competenţe se poate face doar prin prisma normelor Codului de procedură civilă, raportat la interdicţia instituită în cuprinsul aceluiaşi Cod de procedură civilă care vizează drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie, şi nu persoane care nu pot folosi o atare procedură. 21. În acelaşi context al Deciziei nr. 331 din 10 aprilie 2012, precitată, Curtea a arătat că legislaţia în materia achiziţiilor publice, cum ar fi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, sau Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 30 iunie 2006, nu se referă deloc la instituţia arbitrajului, deşi normele de aplicare ale acestor ordonanţe de urgenţă menţionează procedura arbitrajului ca posibilitate de soluţionare a eventualelor litigii (art. 55 din Normele de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 71/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 februarie 2007, şi art. 12 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 168/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 28 februarie 2007). 22. Cu privire la instituţia contenciosului administrativ, Curtea, prin Decizia nr. 137 din 7 decembrie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 2 februarie 1995, a arătat că aceasta cuprinde ansamblul de reguli ale exercitării de către persoanele vătămate a unei acţiuni directe, în faţa instanţelor judecătoreşti competente, împotriva unui act administrativ apreciat a fi ilegal sau, după caz, împotriva refuzului unei autorităţi publice de a soluţiona o cerere în termenul prevăzut de lege. În acest fel, instituţia contenciosului administrativ apare ca fiind o garanţie a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor împotriva eventualelor abuzuri ale autorităţilor publice. De asemenea, Curtea a reţinut că, în sensul art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, prin contencios administrativ se înţelege acea modalitate prin care cetăţenii, apelând la actul de justiţie, sunt apăraţi de eventualele abuzuri ale autorităţilor administraţiei publice, adică ale primarilor, consiliilor locale, prefecţilor, miniştrilor şi ale Guvernului însuşi. Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată (Decizia nr. 1.047 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 6 septembrie 2011). 23. În ceea ce priveşte dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, Curtea observă că potrivit art. 52 alin. (1) şi (2) din Constituţie, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei, iar condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică. La nivel infraconstituţional, aceste norme constituţionale sunt transpuse prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care este şi o reflectare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse la art. 126 alin. (6), în virtutea cărora, pe calea contenciosului administrativ, controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale. Din analiza elementelor structurale ale Legii nr. 554/2004, respectiv a formulei de atestare a autenticităţii actului, rezultă că această lege a fost adoptată cu majoritatea necesară pentru legile organice [art. 75 şi art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată], aspect ce se circumscrie art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie cu privire la obligativitatea reglementării contenciosului administrativ prin lege organică. 24. Faţă de cele prezentate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 52 alin. (1) şi (2), ale art. 73 alin. (3) lit. k) şi ale art. 75 din Constituţie nu au înrâurire în ceea ce priveşte adoptarea normelor criticate, deoarece căile de atac în materia atribuirii contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii ţin de procedura de judecată, prevăzută la nivel constituţional prin art. 126 alin. (2) teza a doua din Constituţie, procedură care se transpune la nivel infraconstituţional prin lege ordinară. Astfel, normele criticate se circumscriu marjei de apreciere a legiuitorului în ceea ce priveşte stabilirea procedurilor privind soluţionarea litigiilor în materie, procedura arbitrajului neafectând în vreun fel normele constituţionale privind accesul liber la justiţie sau dreptul persoanei de a se adresa instanţelor de judecată dacă se consideră lezată în drepturile sale prin căile judiciare prevăzute de lege. 25. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a principiului bicameralismului prevăzut de dispoziţiile art. 61 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care, prin procedura legislativă, se încalcă principiul bicameralismului, şi anume: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea cumulativă a celor două criterii este de natură să afecteze principiul constituţional care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ (a se vedea în acest sens Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009). Însă bicameralismul nu înseamnă ca ambele Camere să se pronunţe asupra unei soluţii legislative identice, în Camera decizională putând exista abateri inerente de la forma adoptată de prima Cameră sesizată, desigur, fără schimbarea obiectului esenţial al proiectului de lege/propunerii legislative. A nega posibilitatea Camerei decizionale de a se îndepărta de la forma votată în prima Cameră sesizată ar însemna limitarea rolului său constituţional, iar caracterul decizional ataşat acesteia devine iluzoriu. S-ar ajunge la un veritabil mimetism, în sensul că cea de-a doua Cameră se va identifica, în ceea ce priveşte activitatea sa legislativă, cu prima Cameră, neputându-se îndepărta în niciun fel de la soluţiile legislative pentru care a optat prima Cameră, ceea ce este contrar, până la urmă, chiar ideii de bicameralism. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea principiului bicameralismului atât timp cât legea adoptată de Camera decizională se referă la aspectele principiale pe care le-a avut în vedere propunerea/proiectul de lege în forma sa însuşită de prima Cameră sesizată. În acest sens, modificările aduse formei adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să cuprindă o soluţie legislativă care păstrează concepţia de ansamblu a acesteia şi să fie adaptate în mod corespunzător, prin stabilirea unei soluţii legislative alternative/complementare, care nu se abate de la forma adoptată de Camera de reflecţie, în condiţiile în care aceasta este mai cuprinzătoare sau mai bine articulată în cadrul ansamblului legii, cu realizarea anumitor coroborări inerente oricărei modificări (a se vedea în acest sens Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, paragrafele 37 şi 38, sau Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 45). 26. Din analiza procesului legislativ de adoptare a Legii nr. 193/2013, Curtea constată că aceasta are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Senatul, în calitate de Cameră de reflecţie, a aprobat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2012 printr-un articol unic, fără modificări sau completări. Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a aprobat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2012 printr-un articol unic, cu modificări şi completări, sens în care este şi pct. 8. 27. Aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la criteriile esenţiale ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru respectarea principiului bicameralismului, Curtea constată că, în cazul legii criticate, deşi există diferenţe între formele adoptate de Senat şi de Camera Deputaţilor, nu se poate afirma că ar exista deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Astfel, aceste deosebiri se circumscriu abaterilor inerente de la forma adoptată de prima Cameră sesizată, nefiind schimbat obiectul esenţial al legii reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, fiind pe deplin valabile considerentele mai sus expuse cu privire la faptul că prin aceste noi prevederi se creează o nouă modalitate de soluţionare a litigiilor (prin arbitraj şi numai dacă părţile convin asupra acestei proceduri prin contract) ce decurg din executarea contractelor reglementate de actul de bază (de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006), fără a afecta conţinutul propriu de reglementare. 28. Curtea reţine că, la data adoptării normelor criticate în prezenta cauză, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 cuprindea mecanisme pentru a se da eficienţă normelor constituţionale cu privire la controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, astfel că prin art. 286 din acest act normativ s-a statuat că procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante. Astfel, în faţa instanţei de judecată, litigiile privind drepturile şi obligaţiile contractate în cadrul procedurilor de atribuire care intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor acestei ordonanţe de urgenţă se soluţionează de urgenţă şi cu precădere. 29. Curtea observă că prin articolul unic pct. 8 din Legea nr. 193/2013 a fost introdusă instituţia/procedura arbitrajului ca posibilitate de soluţionare a eventualelor litigii în legătură cu executarea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Astfel, dispoziţiile art. 288^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 nu elimină controlul de legalitate pe calea contenciosului administrativ în această procedură de achiziţii publice şi nici nu obstrucţionează accesul la justiţie pentru litigiile în legătură cu executarea contractelor reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, ci creează o nouă posibilitate, alternativă şi facultativă, de soluţionare a acestor litigii în condiţiile legii (soluţionare prin arbitraj dacă părţile convin asupra acestei proceduri), având, prin urmare, un caracter supletiv. 30. Totodată, Curtea învederează faptul că articolul unic pct. 8 din Legea nr. 193/2013 prin care a fost introdus art. 288^1 în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 se circumscrie chiar scopului pentru care acest act normativ a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2012 (şi a cărei aprobare s-a concretizat prin Legea nr. 193/2013). Astfel cum reiese din preambulul acestei ordonanţe de urgenţă, acest act normativ a fost adoptat ca urmare a necesităţii reglementării unor măsuri urgente pentru perfecţionarea şi flexibilizarea sistemului achiziţiilor publice, în caz contrar existând riscul diminuării gradului de cheltuire a fondurilor alocate, inclusiv a fondurilor europene, consecinţa cea mai gravă în acest caz reprezentând-o amânarea/întârzierea implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social şi economic la nivel naţional sau local. De asemenea, s-a ţinut cont de angajamentele asumate de Guvern prin scrisoarea de intenţie şi memorandumul tehnic de înţelegere cu Fondul Monetar Internaţional, ce privesc creşterea eficienţei şi transparenţei procedurilor de achiziţii publice ca prioritate de vârf, avându-se în vedere faptul că nerespectarea obligaţiilor asumate atrage dificultăţi în asigurarea şi utilizarea fondurilor aferente restructurării şi reformării activităţilor de interes general, context în care pot fi sistate plăţile pentru programele operaţionale. 31. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Floaro Construct - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 44/2017 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi constată că dispoziţiile art. 288^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, precum şi ale articolului unic pct. 8 din Legea nr. 193/2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 noiembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
