Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ale art. 21 cu privire la sintagma „şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege“ şi ale art. 24 cu privire la sintagma „şi alte cauze date în competenţa lor prin lege“ din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a celor ale art. 97 pct. 1 cu privire la sintagma „şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege“ şi ale art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă cu privire la sintagma „şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului“, excepţie ridicată de Angela Bianca Ispas în Dosarul nr. 4.055/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.977D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a acesteia, precizând că nu poate fi reţinută critica prin raportare la prevederile art. 16 din Constituţie, întrucât situaţia juridică a judecătorilor şi procurorilor nu poate fi comparată cu a altor categorii profesionale, pentru a se putea invoca o identitate de tratament juridic. Totodată, consideră că este justificat caracterul definitiv al hotărârii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizate de critica de neconstituţionalitate. Face referire la Decizia nr. 780 din 15 decembrie 2016, prin care Curtea Constituţională a respins critici similare şi a constatat că respectarea dublului grad de jurisdicţie se impune doar în materie penală. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 138 din 24 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.055/1/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ale art. 21 cu privire la sintagma „şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege“ şi ale art. 24 cu privire la sintagma „şi alte cauze date în competenţa lor prin lege“ din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a celor ale art. 97 pct. 1 cu privire la sintagma „şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege“ şi ale art. 483 alin. (1) cu privire la sintagma „şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului“ din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Angela Bianca Ispas într-o cauză având ca obiect soluţionarea admisibilităţii în principiu a recursului introdus împotriva deciziei prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ a respins contestaţia formulată de aceasta împotriva hotărârii prin care Consiliul Superior al Magistraturii a validat rezultatele examenului de capacitate al procurorilor stagiari desfăşurat în perioada 3 iulie-5 noiembrie 2015, dar a dispus amânarea validării rezultatului obţinut de contestatoare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată că înţelege să invoce, în principal, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 şi, în subsidiar, în caz de admitere, pe cea a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 304/2004 şi ale art. 97 pct. 1 din Codul de procedură civilă, ambele cu privire la sintagma „şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege“, a celor ale art. 24 din Legea nr. 317/2004 cu privire la sintagma „şi alte cauze date în competenţa lor prin lege“, precum şi a celor ale art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu privire la sintagma „şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului“. 6. În ceea ce priveşte excepţia principală, se arată, în esenţă, că prevederile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 sunt neconstituţionale întrucât hotărârile judecătoreşti prin care se soluţionează contestaţiile împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, introduse la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu pot fi atacate cu nicio cale de atac de reformare, ceea ce creează o discriminare, pe criterii profesionale, cu privire la exercitarea dreptului prevăzut de art. 129 din Constituţie. Dispoziţia legală criticată determină pentru judecători şi procurori o inegalitate în faţa legii comparativ cu alte categorii profesionale, care se bucură de dreptul de a exercita căi de atac de reformare împotriva hotărârilor judecătoreşti ce privesc drepturile şi cariera acestora, menţionând, ca exemple, funcţionarii publici şi grefierii. Se susţine, de asemenea, că sunt nesocotite condiţiile prevăzute la art. 53 alin. (1) din Constituţie, lipsa unui mecanism de control putând fi o cauză generatoare de erori sau abuzuri judiciare. Se arată că tocmai membrii uneia dintre categoriile profesionale fundamentale într-un stat de drept sunt privaţi de un mijloc procedural de o importanţă deosebită, atunci când sunt în situaţia de a-şi apăra drepturile şi cariera împotriva posibilelor încălcări ale normelor legale de către Consiliul Superior al Magistraturii. Aşadar, în materia litigiilor legate de profesie judecătorii şi procurorii au o poziţie defavorizată comparativ cu alte categorii profesionale, iar Consiliul Superior al Magistraturii deţine o poziţie favorizată comparativ cu alte autorităţi publice, instituţii sau persoane juridice cu rol decizional în ceea ce priveşte drepturile şi cariera altor categorii profesionale. Se precizează că, de altfel, Consiliul Superior al Magistraturii este, în acelaşi timp, şi autoritatea care hotărăşte cu privire la drepturile şi cariera judecătorilor contestaţiei, or statul ar trebui să asigure garanţii procesuale care să compenseze această situaţie care generează, într-o anumită măsură, o aparenţă de părtinire din partea judecătorilor contestaţiei. În ceea ce priveşte celelalte prevederi de lege criticate, se susţine că, în cazul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, deşi hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie va putea fi atacată, calea de atac nu va fi prevăzută de lege până la intervenţia legiuitorului în sensul punerii dispoziţiei legale în acord cu decizia Curţii Constituţionale. 7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens considerentele şi soluţia Deciziei Curţii Constituţionale nr. 780 din 15 decembrie 2016. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sprijinindu-şi această opinie pe argumente din jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 10. Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere reţinut în Decizia nr. 780 din 15 decembrie 2016, în sensul că textele de lege criticate sunt constituţionale. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ale art. 21 cu privire la sintagma „şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege“ şi ale art. 24 cu privire la sintagma „şi alte cauze date în competenţa lor prin lege“ din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a celor ale art. 97 pct. 1 cu privire la sintagma „şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege“ şi ale art. 483 alin. (1) cu privire la sintagma „şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului“ din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut normativ: - Art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004: „Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia prevăzută la alin. (7) este definitivă.“ Alin. (7) al art. 29 din Legea nr. 317/2004, la care fac referire prevederile citate, au următorul conţinut: „Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată. În termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se judecă în complet format din 3 judecători“, iar, potrivit art. 29 alin. (5), „Hotărârile plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile şi se comunică de îndată.“; – Art. 21 din Legea nr. 304/2004: „Secţia I civilă, Secţia a IIa civilă şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.“; – Art. 24 din Legea nr. 304/2004: „Completele de 5 judecători judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecă recursurile în casaţie împotriva hotărârilor pronunţate în apel de completele de 5 judecători după admiterea în principiu, soluţionează contestaţiile împotriva încheierilor pronunţate în cursul judecăţii în primă instanţă de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, soluţionează cauzele în materie disciplinară potrivit legii şi alte cauze date în competenţa lor prin lege.“; – Art. 97 pct. 1: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - din Codul de procedură civilă: „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: 1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege [...]“; – Art. 483 alin. (1): Obiectul şi scopul recursului. Instanţa competentă - din Codul de procedură civilă: „Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.“ 14. În opinia autoarei excepţiei, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 privind dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 care garantează dreptul la apărare, art. 53 care stabileşte condiţiile în care poate fi restrâns exerciţiul drepturilor sau al libertăţilor şi art. 129 referitor la folosirea căilor de atac. De asemenea, prin raportare la art. 20 din Constituţie, se invocă şi prevederile art. 6 paragraful 1 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, respectiv la interzicerea discriminării, precum şi cele ale art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 12 la aceeaşi convenţie, privind interzicerea generală a discriminării. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 instituie caracterul definitiv al hotărârii prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal soluţionează contestaţiile împotriva hotărârilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor. Aceste dispoziţii legale au mai format obiect al controlului de constituţionalitate exercitat din perspectiva faptului că nu reglementează un dublu grad de jurisdicţie cu privire la hotărârile amintite ale plenului Consiliului Superior al Magistraturii. În analiza unor critici similare celor formulate în cauza de faţă, Curtea a reţinut, în lumina jurisprudenţei sale constante, concordantă cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, că art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu consacră nici expres, dar nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicţie, drept ce este recunoscut doar în materie penală. De asemenea, nici art. 13 din Convenţie, care se referă la dreptul la un recurs efectiv, nu are semnificaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie, ci doar a posibilităţii de a se supune judecăţii unei instanţe naţionale. 16. Astfel, Curtea a subliniat că accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Totodată, Curtea a subliniat că Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, Decizia nr. 478 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragraful 15, sau Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 21). 17. Curtea a mai reţinut că prin reglementarea unei singure căi de atac împotriva hotărârilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, fără posibilitatea ca hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal privind soluţionarea contestaţiei să mai poată fi atacată, nu se încalcă art. 21 şi 24 din Constituţie, de vreme ce părţile beneficiază pe tot parcursul judecării contestaţiei de toate garanţiile necesare asigurării unui proces echitabil şi a dreptului la apărare (Decizia nr. 780 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 martie 2017, paragrafele 22 şi 23, sau Decizia nr. 310 din 8 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 15 octombrie 2018, paragrafele 19-23). 18. Prin Decizia nr. 780 din 15 decembrie 2016, mai sus citată, paragraful 24, Curtea s-a pronunţat şi asupra unei critici identice referitoare la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 304/2004 şi ale art. 97 pct. 1 din Codul de procedură civilă, cu privire la sintagma „şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege“, ale art. 24 din Legea nr. 304/2004 cu privire la sintagma „şi alte cauze date în competenţa lor prin lege“, precum şi ale art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu privire la sintagma „şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului“, - critici invocate în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, ca urmare a faptului că, potrivit susţinerilor autoarei excepţiei, calea de atac împotriva hotărârii pronunţate asupra contestaţiei nu va fi prevăzută de lege până la intervenţia legiuitorului în sensul punerii de acord cu decizia de admitere a Curţii Constituţionale. Instanţa de contencios constituţional a apreciat că aceleaşi motive care susţin constituţionalitatea dispoziţiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 sunt valabile şi în ceea ce priveşte celelalte dispoziţii procedurale criticate, întrucât au fost invocate cu privire la dispoziţii de lege referitoare la competenţa materială a instanţelor, mai exact a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi în strânsă legătură cu criticile aduse art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 referitoare la inexistenţa căii de atac împotriva hotărârilor instanţei supreme prin care se soluţionează contestaţiile împotriva hotărârilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor. 19. Curtea reţine, totodată, că nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la încălcarea prevederilor constituţionale şi convenţionale care consacră principiul egalităţii în drepturi, întrucât dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate nu instituie nicio discriminare între destinatarii normei juridice, aplicându-se în mod egal tuturor celor aflaţi în ipoteza acesteia. Existenţa unor reglementări diferenţiate sub aspectul normelor de procedură în funcţie de categoriile profesionale cărora le sunt adresate nu reprezintă o nesocotire a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ci o particularizare la specificităţile şi necesităţile fiecăreia dintre acestea. În jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că egalitatea nu înseamnă uniformitate, situaţiilor diferite fiind firesc să le corespundă tratamente juridice diferite (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997 sau Decizia nr. 1.054 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 13 august 2009). 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Angela Bianca Ispas în Dosarul nr. 4.055/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi constată că prevederile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ale art. 21 cu privire la sintagma „şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege“ şi ale art. 24 cu privire la sintagma „şi alte cauze date în competenţa lor prin lege“ din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a celor ale art. 97 pct. 1 cu privire la sintagma „şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege“ şi art. 483 alin. (1) cu privire la sintagma „şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului“ din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
