Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 280 alin. (1), art. 281 alin. (1) şi art. 282 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriel Bivolaru în Dosarul nr. 7.932/118/2013*/a1.1 al Tribunalului Constanţa - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 812D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la sancţionarea normelor de competenţă materială de către organele de urmărire penală, şi ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii. În ceea ce priveşte interesul personal al procurorului în cazul invocării nulităţii relative de către acesta, arată că doctrina şi practica au încercat o definire a acestuia. Cu toate acestea, în cauza dedusă controlului nu poate fi vorba de o nulitate relativă, ci de o nulitate absolută, determinată de nerespectarea competenţei materiale de către organele de urmărire penală, prin urmare dispoziţiile legale ce reglementează nulitatea relativă nu îşi găsesc aplicarea în cauză, neavând legătură cu aceasta. În continuare, reprezentantul Ministerului Public arată că autorul excepţiei nu aduce critici concrete în ceea ce priveşte celelalte dispoziţii, astfel că excepţia este inadmisibilă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 28 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 7.932/118/2013*/a1.1, Tribunalul Constanţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 280 alin. (1), art. 281 alin. (1) şi art. 282 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriel Bivolaru, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2), art. 131 alin. (2) şi art. 132 alin. (1) sunt încălcate, deoarece, potrivit Codului de procedură penală, încălcarea competenţei materiale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este sancţionată cu nulitatea relativă, iar nu cu nulitatea absolută. În continuare susţine că este „de neacceptat prevederea de la art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală, potrivit căreia procurorul are dreptul să invoce o nulitate relativă dacă are un interes propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate. Resorturile filosofice şi juridice ale acestei reglementări rămân oculte. Procurorul nu poate avea niciodată un interes propriu în procesul penal, pentru simplul motiv că el este un mandatar legal al statului, care este titularul acţiunii penale. Procurorul nu deţine acţiunea penală, el doar o exercită în numele statului. S-ar putea, însă, să ne aflăm în prezenţa unei reglementări marcate de sinceritate involuntară“. Pe cale de consecinţă, autorul excepţiei apreciază că textele atacate sunt neconstituţionale în măsura în care nu prevăd sancţiunea nulităţii absolute pentru încălcarea competenţei materiale exclusive de efectuare a urmăririi penale. 6. Tribunalul Constanţa - Secţia penală susţine că ipotezele care constituie cazuri de nulitate absolută sunt numai cele cuprinse în art. 281 din Codul de procedură penală, enumerarea fiind limitativă. Încălcarea prevederilor referitoare la asistarea de către avocat, atunci când este obligatorie, atrage sancţiunea nulităţii absolute nu numai când se referă la suspect sau inculpat, ci şi atunci când este vorba de celelalte părţi. Legiuitorul a omis, însă, să includă aici şi persoana vătămată, care, chiar dacă nu mai este parte în proces, este subiect procesual principal, alături de suspect, şi ar trebui să beneficieze de aceleaşi garanţii ca şi părţile în ceea ce priveşte exercitarea dreptului la apărare. Altfel, există o încălcare a principiului egalităţii de arme şi de şanse. 7. Spre deosebire de reglementarea anterioară, invocarea nulităţilor absolute nu se mai poate face, nediferenţiat, pe parcursul întregului proces penal. Astfel, încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la prezenţa suspectului sau a inculpatului sau la asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, când sunt obligatorii, în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, se poate face numai până la încheierea procedurii de cameră preliminară. Raţiunea unei astfel de dispoziţii este generată de rolul fazei procesuale a camerei preliminare, care trebuie să examineze tocmai neregularităţile de procedură ivite înaintea fazei de judecată, pentru ca aceasta din urmă să dobândească celeritatea impusă de cerinţa soluţionării cauzei într-un termen rezonabil. Astfel, instanţa apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, întrucât procedura de judecată şi competenţa instanţelor de judecată sunt prevăzute de lege, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Susţine că noul Cod de procedură penală aduce unele modificări în conţinutul dispoziţiilor ce reglementează regimul nulităţilor, printre care: stabilirea expresă a principiului că actele ulterioare celui declarat nul, care au o legătură directă cu acesta, sunt la rândul lor lovite de nulitate, scoaterea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor privind sesizarea instanţei, efectuarea anchetei sociale pentru minori, competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală etc. Nulitatea absolută poate fi definită ca fiind acea nulitate constatată la cerere sau din oficiu în orice stare a procesului penal sau în anumite cazuri expres prevăzute până la încheierea unei anumite etape procesuale şi care determină întotdeauna anularea actelor procesuale şi procedurale efectuate cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de lege. Cazurile de nulitate absolută sunt cele cuprinse în art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală, enumerarea fiind limitativă, astfel cum rezultă din formularea articolului menţionat şi nu e de natură a încălca prevederile constituţionale invocate. 10. În continuare, Guvernul arată că nulitatea relativă este definită în cadrul alin. (1) şi nu poate fi invocată de procuror, suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana vătămată, decât atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate. Normele criticate nu sunt de natură a aduce atingere dispoziţiilor constituţionale invocate, deoarece reglementarea normelor privind competenţa instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, se poate face numai prin lege. 11. Avocatul Poporului, invocând Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, prin care Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate, în prezenta cauză, a devenit inadmisibilă. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte critica referitoare la dispoziţiile art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală, susţinerile autorului excepţiei se referă la încălcarea competenţei materiale a organului de urmărire penală, astfel că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate trebuie circumscris art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală. Prin urmare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 280 alin. (1), art. 281 alin. (1) lit. b) şi art. 282 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: - Art. 280 alin. (1): „Încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrage nulitatea actului în condiţiile prevăzute expres de prezentul cod.“; – Art. 281 alin. (1): „Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: (...) "Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: (...) b) competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.;" – Art. 282 alin. (1) şi alin. (2): "(1) Încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale sa adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului.(2) Nulitatea relativă poate fi invocată de procuror, suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana vătămată, atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate." 15. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2), potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege, art. 131 alin. (2) referitor la rolul Ministerului Public şi art. 132 alin. (1) referitor la statutul procurorilor. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 280 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea observă că autorul excepţiei s-a limitat în motivarea acesteia la trimiterea la dispoziţiile constituţionale, fără să arate, în mod concret, în ce constă contrarietatea astfel reclamată. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate şi, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie. În acelaşi sens a statuat Curtea şi prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional sar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil, însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi»“. În consecinţă, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 280 alin. (1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă, nefiind motivată. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, Curtea constată că, prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională. 18. Cu acel prilej, Curtea a observat că, deşi există modificări ale normelor ce guvernează urmărirea penală şi implicit a competenţei de realizare a acesteia, aceste modificări nu au determinat o diminuare a importanţei acestei faze procesuale şi nici a rolului pe care organul de urmărire penală îl ocupă în cadrul procesului penal, astfel încât să se desprindă o justificare rezonabilă a eliminării din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală. 19. Curtea a constatat că reglementarea competenţelor organelor judiciare reprezintă un element esenţial ce decurge din principiul legalităţii, principiu ce se constituie într-o componentă a statului de drept. Aceasta deoarece o regulă esenţială a statului de drept este aceea că atribuţiile/ competenţele autorităţilor sunt definite prin lege. Principiul legalităţii presupune, în principal, că organele judiciare acţionează în baza competenţei pe care legiuitorul le-a conferito, iar, subsecvent, presupune că acestea trebuie să respecte atât dispoziţiile de drept substanţial, cât şi pe cele de drept procedural incidente, inclusiv a normelor de competenţă, în acest sens, dispoziţiile art. 58 din Codul de procedură penală reglementează instituţia verificării competenţei de către organul de urmărire penală, care este dator să îşi verifice competenţa imediat după sesizare, iar în cazul în care constată că nu este competent să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală, fie să dispună de îndată, prin ordonanţă, declinarea de competenţă, fie să trimită de îndată cauza procurorului care exercită supravegherea, în vederea sesizării organului competent. 20. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte legiuitorul, principiul legalităţii - componentă a statului de drept - îl obligă pe acesta să reglementeze în mod clar competenţa organelor judiciare. În acest sens, Curtea a statuat că legea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrariului (Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014, paragraful 17). Cu toate acestea, Curtea a apreciat că sarcina legiuitorului nu poate fi considerată îndeplinită doar prin adoptarea unor reglementări relative la competenţa organelor judiciare. Având în vedere importanţa regulilor de competenţă în materia penală, legiuitorului îi incumbă obligaţia de a adopta prevederi care să determine respectarea acesteia în practică, prin reglementarea unor sancţiuni adecvate aplicabile în caz contrar. Aceasta deoarece aplicarea efectivă a legislaţiei poate fi obstrucţionată prin absenţa unor sancţiuni corespunzătoare, precum şi printro reglementare insuficientă sau selectivă a sancţiunilor relevante. 21. Astfel, deşi este recunoscut faptul că nulitatea absolută nu poate interveni în cazul oricărei încălcări a normelor de procedură, Curtea apreciază că aceasta trebuie să fie incidentă atunci când normele de procedură încălcate reglementează un domeniu cu implicaţii decisive asupra procesului penal. Referitor la normele de competenţă, Curtea a observat că, pentru buna desfăşurare a activităţii organelor judiciare, se impune respectarea fermă a competenţei lor materiale şi după calitatea persoanei. Nerespectarea normelor legale privind competenţa materială şi după calitatea persoanei produce o vătămare care constă în dereglarea mecanismului prin care este administrată justiţia. Aceasta este şi explicaţia pentru care încălcarea dispoziţiilor legale privind această competenţă se sancţiona în reglementarea anterioară cu nulitatea absolută. 22. Or, eliminarea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală permite aplicarea în procesul penal a unui criteriu subiectiv de apreciere din partea organului de urmărire penală. Astfel, prin nereglementarea unei sancţiuni adecvate în cazul nerespectării de către organul de urmărire penală a competenţei sale materiale şi după calitatea persoanei, legiuitorul a creat premisa aplicării aleatorii a normelor de competenţă pe care le-a adoptat. 23. Totodată, Curtea a constatat că dovedirea unei vătămări a drepturilor unei persoane exclusiv prin nerespectarea de către organul de urmărire penală a dispoziţiilor referitoare la competenţa după materie şi după persoană se transformă întro probă greu de realizat de către cel interesat, ce echivalează, în fapt, cu o veritabilă probatio diabolica, şi, implicit, determină încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil. Tocmai de aceea legiuitorul codurilor de procedură penală anterioare a prevăzut, sub sancţiunea nulităţii absolute, nerespectarea normelor de competenţă materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, vătămarea procesuală fiind, în această situaţie, prezumată iuris et de iure. 24. Aşa fiind, Curtea a constatat că, prin eliminarea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, legiuitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia ce decurge din respectarea principiului legalităţii, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie. 25. Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi reţinând că Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017 a fost publicată la data de 17 iulie 2017, iar încheierea de sesizare a instanţei de contencios constituţional în prezentul dosar este din 28 februarie 2017, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală a devenit inadmisibilă, urmând să o respingă în consecinţă. 26. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea constată că „nulitatea reprezintă o sancţiune procedurală extremă, care intervine numai atunci când alte remedii nu sunt posibile. Cum, însă, nu orice încălcare a unei norme procedurale provoacă o vătămare care să nu poată fi reparată decât prin anularea actului, legiuitorul a instituit regula potrivit căreia nulitatea actului făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal intervine numai atunci când s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod. Această reglementare reflectă preocuparea legiuitorului de a salva actele procedurale care, deşi iniţial nu au respectat formele procedurale, îşi pot atinge scopul prin completarea sau refacerea lor. Nimic nu împiedică persoana interesată ca, în ipoteza în care există o vătămare ce nu poate fi înlăturată, să invoce şi să dovedească vătămarea pretinsă“ (Decizia nr. 113 din 24 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 14 martie 2005; Decizia nr. 403 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 3 august 2005). 27. Totodată, Curtea a reţinut că nulitatea relativă este o nulitate virtuală, ce derivă din principiul fundamental al legalităţii şi rezultă din încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la desfăşurarea procesului penal, altele decât cele expres prevăzute de lege, care atrag nulitatea absolută. Aceasta se caracterizează prin faptul că intervine atunci când prin încălcarea dispoziţiilor legale s-a produs o vătămare a drepturilor participanţilor la procesul penal (procuror, părţi şi subiecţii procesuali principali), că aceasta trebuie invocată întro anumită etapă a procesului penal sau într-un anumit moment procesual, prevăzut de lege, că aceasta se acoperă atunci când titularii dreptului de a o invoca nu îşi exercită acest drept în termenul de decădere prevăzut de lege şi prin faptul că subiecţii procesuali care pot invoca nulitatea relativă trebuie să aibă calitatea prevăzută de lege, precum şi un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale pretins încălcate. Aşadar, cazurile în care poate fi invocată nulitatea relativă sunt, teoretic, foarte numeroase, fiind reprezentate de toate încălcările unor dispoziţii procesual penale, altele decât cele pentru care poate fi invocată nulitatea absolută (Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, paragrafele 19 şi 20). 28. În ceea ce priveşte subiecţii ce pot invoca nulitatea relativă, Curtea observă că dispoziţia procesual penală menţionează pe procuror, suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana vătămată. Aceşti subiecţi pot invoca nulitatea unui act doar în măsura în care dispoziţia legală încălcată proteja un drept procesual propriu al acestora. 29. În ceea ce priveşte interesul procesual propriu al procurorului, Curtea reţine că legiuitorul nu a avut în vedere un interes personal al acestuia, ci interesul circumscris prevederilor constituţionale şi legale privind rolul Ministerului Public. Astfel, potrivit art. 131 alin. (1) din Constituţie, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, iar, în cuprinsul titlului III, capitolul I, art. 62-69 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, sunt consacrate atribuţiile Ministerului Public. Totodată, Codul de procedură penală reglementează desfăşurarea procesului penal şi a altor proceduri judiciare în legătură cu o cauză penală, stabilind competenţele şi rolul procurorului. 30. Aşa fiind, Curtea constată că interesul procesual propriu al procurorului este determinat de interesul general în considerarea căruia acesta acţionează în fiecare caz şi circumscris prevederilor constituţionale şi legale care stau la baza configurării rolului Ministerului Public. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 280 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriel Bivolaru în Dosarul nr. 7.932/118/2013*/a1.1 al Tribunalului Constanţa - Secţia penală. 2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. 3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 282 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Constanţa - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 decembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
