Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Rami Ghaziri în Dosarul nr. 5.215/120/2014 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 387D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul este la al doilea termen de judecată, primul termen de judecată fiind pe data de 20 octombrie 2020, când procedura de citare nu a fost legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se susţine că textul criticat este clar, precis şi previzibil. Este invocată, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, potrivit căreia norma juridică penală trebuie să fie formulată cu precizie, dar, la nevoie, destinatarul legii poate apela la consultanţă de specialitate, pentru a înţelege sensul acesteia şi a îşi regla conduita, aspect preluat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Se arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra textului criticat, din perspectiva unor critici diferite, dar că argumentele reţinute în respectiva jurisprudenţă rămân valabile. Sunt invocate, totodată, deciziile Curţii Constituţionale nr. 869 din 23 iunie 2011 şi nr. 897 din 17 decembrie 2015, care se referă la noţiunea de „documente inexacte sau incomplete“. De asemenea se face trimitere la art. 325 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, articol de directă aplicare, ce impune statelor obligaţia de a lua măsuri pentru protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene, şi se arată că infracţiunea reglementată prin textul criticat se regăseşte în cuprinsul Convenţiei pentru protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene din 1995, convenţie transpusă în legislaţia românească, fiind cunoscută sub denumirea de „Convenţia PIF“. Se susţine că, spre deosebire de dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. a) din convenţia europeană anterior menţionată, a căror transpunere o realizează, prevederile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 conţin şi sintagma „rea-credinţă“, care a fost introdusă de legiuitor pentru a contura mai bine latura subiectivă a infracţiunii, respectiv vinovăţia cu care aceasta este săvârşită. Se susţine că, potrivit art. 1 alin. (2) din aceeaşi convenţie europeană, România are obligaţia transpunerii acestor dispoziţii de drept european. Se susţine că restul criticilor formulate de autorul excepţiei vizează interpretarea şi aplicarea legii şi că, referitor la acestea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate avea posibilitatea de a formula o întrebare preliminară la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 12 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.215/120/2014, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Rami Ghaziri într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei pentru participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută la art. 52 alin. (3) din Codul penal raportat la art. 18^1 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută la art. 322 din Codul penal. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că sintagma „rea-credinţă“ din cuprinsul textului criticat este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, fiind imposibil ca destinatarii legii să prevadă, într-o manieră rezonabilă, consecinţele ce pot decurge din săvârşirea faptelor prevăzute în ipoteza normei de incriminare. Se susţine, în acelaşi sens, că sintagma criticată nu este definită legal, aspect ce afectează în mod substanţial dreptul persoanelor de a obţine fonduri din bugetul general al Uniunii Europene. 6. Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 sunt formulate în acord cu exigenţele constituţionale şi convenţionale şi că acestea permit cetăţenilor să îşi adapteze conduita la cerinţele normelor penale, apelând, la nevoie, la consultanţă de specialitate, şi să prevadă, într-o manieră rezonabilă, consecinţele faptelor pe care le săvârşesc. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale, fiind invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 439 din 21 iunie 2016. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 sunt constituţionale. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011, nr. 869 din 23 iunie 2011, nr. 1 din 11 ianuarie 2012 şi nr. 64 din 24 februarie 2015. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: „Folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.“ 12. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legii, ale art. 15 alin. (1) cu privire la universalitatea legii, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1) şi (3) cu privire la dreptul de acces la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie şi ale art. 124 cu privire la înfăptuirea justiţiei. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate prin raportare la critici similare, Curtea Constituţională pronunţând în acest sens Decizia nr. 897 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 28 martie 2016, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 14. Prin decizia mai sus menţionată, paragrafele 23-27, instanţa de contencios constituţional a reţinut că art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 reglementează una dintre modalităţile de săvârşire a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene şi a fost instituit de legiuitor în vederea ocrotirii relaţiilor sociale referitoare la încrederea publică în folosirea sau prezentarea de documente necesare obţinerii de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene. S-a arătat, totodată, că aceasta reprezintă o opţiune de politică legislativă şi nu aduce în niciun fel atingere dispoziţiilor constituţionale invocate în cauză. Astfel, referitor la critica privind absenţa din conţinutul reglementării a exigenţelor de claritate, precizie şi previzibilitate, Curtea a reţinut că textul criticat are o redactare univocă, nefiind susceptibil de o interpretare abuzivă sau arbitrară. De altfel, instanţa de contencios constituţional a constatat că, în Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Curtea de la Strasbourg a decis că legea internă pertinentă trebuie să fie formulată cu o precizie suficientă pentru a permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, circumstanţele care pot rezulta dintr-un act determinat. 15. Prin aceeaşi decizie, Decizia nr. 897 din 17 decembrie 2015, Curtea a constatat că art. 1 alin. (5) din Constituţie consacră principiul respectării obligatorii a legilor. Pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de claritate şi previzibilitate, astfel încât aceşti destinatari să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita. În acest sens, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, în principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. Curtea a reţinut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel& S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). 16. Distinct de jurisprudenţa mai sus invocată, Curtea reţine că sintagma „rea-credinţă“ a mai făcut obiectul analizei instanţei de contencios constituţional, prin deciziile nr. 439 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 2 noiembrie 2016, nr. 469 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 18 august 2017, şi nr. 358 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 5 octombrie 2020. 17. Prin Decizia nr. 439 din 21 iunie 2016, paragrafele 17 şi 18, Curtea a reţinut că, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, sintagma criticată are semnificaţia de atitudine necorectă, necinstită. S-a constatat, totodată, că, în limbajul comun, antitezei relei-credinţe i se atribuie mai multe accepţiuni, şi anume: obligaţie de comportare corectă pe care părţile trebuie s-o respecte la încheierea şi executarea convenţiilor; convingerea unei persoane că acţionează în temeiul unui drept şi potrivit cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate, cinste. S-a arătat că valenţe oarecum asemănătoare există şi în plan juridic, dat fiind caracterul proeminent etic al normelor care cârmuiesc cele două concepte aflate în opoziţie. Astfel, Curtea a concluzionat că reaua-credinţă este o formă a vinovăţiei, expresia dolului, fraudei şi culpei grave, având ca numitor comun viclenia, înşelăciunea şi omisiunea vădit intenţionată. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a apreciat că reaua-credinţă poate fi calificată ca acea atitudine a unei persoane care săvârşeşte un fapt sau un act contrar legii sau celorlalte norme de convieţuire socială, pe deplin conştientă de caracterul ilicit al conduitei sale. 18. Totodată, prin Decizia nr. 358 din 16 iunie 2020, paragraful 20, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate, sub aspectul reglementării sintagmei „rea-credinţă“, nu sunt de natură să aducă atingere vreunui drept sau principiu constituţional, ci, din contră, reprezintă o transpunere a dispoziţiilor constituţionale ale art. 57, care prevăd că cetăţenii trebuie să îşi exercite drepturile cu bună-credinţă, fără a încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi. 19. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine că sintagma „rea-credinţă“ nu este definită, în mod expres, în legislaţia penală sau în cea procesual penală, dar că sensul acesteia poate fi dedus din semnificaţia uzuală a termenilor care o compun şi din interpretarea normelor juridice constituţionale şi infraconstituţionale care fac referire la buna-credinţă a persoanelor în săvârşirea anumitor fapte sau în desfăşurarea anumitor activităţi. Astfel, prin sintagma „rea-credinţă“ din cuprinsul prevederilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 se înţelege o atitudine caracterizată prin viclenie, conştientă şi intenţionată a persoanei care comite faptele de corupţie incriminate, ce denotă conştientizarea de către aceasta a încălcării normelor legale, cu consecinţa afectării relaţiilor sociale ocrotite prin acestea. 20. Pentru aceste motive, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate sunt clare, precise şi previzibile sub aspectul semnificaţiei sintagmei „rea-credinţă“, fiind în acord cu exigenţele constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi permiţând înfăptuirea justiţiei, în acord cu prevederile art. 124 din Constituţie. 21. În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie, Curtea constată că textul criticat permite respectarea acesteia până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, această prezumţie relativă urmând a fi înlăturată sau consolidată treptat, prin administrarea probelor referitoare la vinovăţia sau nevinovăţia suspectului sau a inculpatului. În acest sens, prin Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 26 februarie 2018, paragraful 18, şi prin Decizia nr. 362 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 3 octombrie 2017, paragraful 29, Curtea a reţinut că, din perspectiva stabilirii vinovăţiei pentru săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală şi, implicit, pentru răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie, procesul penal parcurge mai multe etape caracterizate prin diferite niveluri de probaţiune, de la bănuiala rezonabilă la dovedirea vinovăţiei dincolo de orice îndoială rezonabilă, şi că, pe tot acest parcurs, anterior ultimului moment procesual menţionat, prezumţia de nevinovăţie subzistă, fiind aplicabile prevederile art. 23 alin. (11) din Constituţie (a se vedea şi Decizia nr. 198 din 23 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 4 iulie 2017, paragraful 27). 22. Referitor la invocarea de către autorul excepţiei a prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3), Curtea reţine că acestea nu sunt incidente în prezenta cauză, întrucât dispoziţiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constituie o normă de drept penal substanţial, iar accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil reprezintă drepturi fundamentale ce sunt asigurate prin dispoziţii ale dreptului procesual penal. 23. Pentru aceleaşi considerente, nu sunt încălcate în prezenta cauză prevederile art. 15 alin. (1) din Constituţie referitoare la universalitatea legii. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia ridicată de Rami Ghaziri în Dosarul nr. 5.215/120/2014 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală şi constată că prevederile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 noiembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
