Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aristotel Adrian Căncescu în Dosarul nr. 6.067/62/2016/a1 al Tribunalului Braşov - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 737D/2017. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Radu Chiriţă, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.415D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aristotel Adrian Căncescu în Dosarul nr. 5.328/62/2016/a2.4 al Tribunalului Covasna - Judecătorul de cameră preliminară. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Radu Chiriţă, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Avocatul autorului excepţiei şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.415D/2017 la Dosarul nr. 737D/2017, care a fost primul înregistrat. 5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece textul criticat nu conţine suficiente garanţii împotriva aplicării sale arbitrare. Folosirea unor interceptări într-un alt dosar, decât cel în care acestea au fost dispuse, nu este, în sine, neconstituţională, ci lipsa garanţiilor în cadrul acestei proceduri determină neconstituţionalitatea soluţiei legislative. În continuare, face referire la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 7 noiembrie 2017, pronunţată în Cauza Zubkov şi alţii împotriva Rusiei. Susţine că nu există garanţiile necesare care să permită ca, în dosarul în care sunt transmise interceptările realizate în alt dosar, să se realizeze un control al respectării echilibrului între interesul public şi dreptul la viaţă privată a persoanei şi al legalităţii dispunerii măsurii supravegherii tehnice. Arată că, în faţa judecătorului de cameră preliminară din acest dosar, a solicitat verificarea legalităţii unor astfel de probe, cererea sa fiind respinsă. Se ajunge, astfel, ca într-un dosar penal să existe probe care nu pot fi contestate sub aspectul legalităţii. Susţine că, în Hotărârea din 7 iunie 2016, pronunţată în Cauza Karabeyo?lu împotriva Turciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că, prin utilizarea interceptărilor obţinute întrun dosar penal în altă procedură, se eludează garanţiile pe care legea le oferă, în sensul îndeplinirii unor condiţii necesare pentru dispunerea măsurii, în special scopul pentru care aceasta a fost dispusă. Apreciază că nu există nicio limitare în timp a folosirii interceptărilor obţinute într-un dosar penal în altă procedură penală. De asemenea, invocă Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 21 decembrie 2016, pronunţată în cauzele conexate Tele2 Sverige AB (C-203/15) şi Secretary of State for the Home Department (C-698/15), unde s-a statuat că articolul 15 alineatul (1) din Directiva 2002/58, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136/CE, citit în lumina articolelor 7, 8 şi 11, precum şi a articolului 52 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naţionale care guvernează protecţia şi securitatea datelor de transfer şi a datelor de localizare şi în special accesul autorităţilor naţionale competente la datele păstrate, fără a limita acest acces, în cadrul combaterii infracţionalităţii, numai la combaterea infracţionalităţii grave, fără a supune respectivul acces unui control prealabil din partea unei instanţe sau a unei autorităţi administrative independente şi fără a impune ca datele în cauză să fie păstrate pe teritoriul Uniunii. Lipsa garanţiilor duce la aplicarea arbitrară a dispoziţiilor de lege criticate şi la încălcarea prevederilor referitoare la dreptul la viaţă privată. Susţine că dispoziţiile de lege criticate permit folosirea datelor rezultate din supravegherea tehnică în cauze care nu se regăsesc enumerate în textul art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală. 6. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat prezintă suficiente garanţii dacă este coroborat cu dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală. Totodată, apreciază că aplicarea legii în situaţia particulară a autorului excepţiei nu se poate converti întro problemă de neconstituţionalitate care să poată fi sancţionată de instanţa de contencios constituţional. Precizează că dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală permit judecătorului de cameră preliminară să verifice legalitatea actelor de urmărire penală, fără a distinge între acestea. Astfel, textul anterior menţionat permite verificarea legalităţii tuturor actelor de urmărire penală şi a modalităţii de obţinere a acestora. Faptul că o astfel de verificare nu a fost realizată în dosarul de fond nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una de legalitate a încheierii judecătorului de cameră preliminară. Arată că textul criticat prevede expres o limită a folosirii interceptărilor obţinute în alte dosare penale, şi anume aceea că pot fi folosite şi în altă cauză penală doar dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea ori săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală. Solicită menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, reprezentată de Decizia nr. 473 din 27 iunie 2017. 7. Având cuvântul în replică, avocatul autorului excepţiei arată că interpretarea de către toate instanţele a unui text de lege se poate converti, potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional, într-o problemă de neconstituţionalitate. 8. Reprezentantul Ministerului Public susţine că doar judecătorul de cameră preliminară din această speţă a interpretat dispoziţiile de lege criticate în sensul arătat de autorul excepţiei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 9. Prin Încheierea din 20 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.067/62/2016/a1, Tribunalul Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aristotel Adrian Căncescu, într-o cauză penală. 10. Prin Încheierea din 28 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 5.328/62/2016/a2.4, Tribunalul Covasna - judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aristotel Adrian Căncescu, într-o cauză penală. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că, în cauza penală în care deţine calitatea de inculpat, au fost preluate, în temeiul art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, interceptări ale unor convorbiri realizate în alte dosare penale, încheindu-se în acest sens procese-verbale. Apreciază că dispoziţiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală nu prevăd garanţiile cu privire la modalitatea de folosire a datelor sau informaţiilor obţinute ca urmare a interceptării dispuse în altă cauză. În lipsa oricăror garanţii, textul de lege criticat permite organelor de urmărire penală să realizeze oricând o verificare a tuturor interceptărilor realizate vreodată cu privire la o anumită persoană şi să le folosească într-o altă cauză. Singura limitare instituită de dispoziţia de lege criticată este aceea potrivit căreia interceptările realizate într-o cauză pot fi utilizate în altă cauză penală, dacă aceasta din urmă are ca obiect una dintre infracţiunile prevăzute la art. 139 din Codul de procedură penală, fără a exista vreo altă condiţie materială sau vreo limitare temporală. 12. Având în vedere aceste aspecte, autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile de lege criticate deschid calea unor grave ingerinţe în viaţa persoanelor acuzate. Susţine, totodată, că dispoziţia criticată nu impune organului de urmărire penală să depună la dosarul cauzei suporţii optici care conţin rezultatul măsurii de supraveghere pentru a da părţilor posibilitatea de a verifica corectitudinea redării realizate. În plus, persoana vizată este lipsită şi de posibilitatea de a verifica modul în care a fost realizată selecţia convorbirilor relevante pentru cauză şi de a avea acces la conversaţii relevante pentru formularea apărării. Apreciază, astfel, că dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 26 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Tribunalul Braşov - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Arată că judecătorul de cameră preliminară trebuie, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, să verifice legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Cu toate acestea, în măsura în care dosarele în care sau încuviinţat măsurile de supraveghere tehnică se află încă în faza de urmărire penală, fază nepublică, ataşarea încheierilor judecătorilor de drepturi şi libertăţi în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate poate avea repercusiuni asupra altor anchete în curs de derulare. Aşa fiind, deşi judecătorul de cameră preliminară este obligat să verifice legalitatea administrării probelor, ceea ce implică şi analizarea respectării dispoziţiilor procedurale de către organul judiciar care a administrat măsura, consonantă cu încheierea în baza căreia sa emis autorizaţia de supraveghere tehnică, acesta nu-şi mai poate exercita competenţa prevăzută de dispoziţiile legale. 14. În continuare, instanţa de judecată susţine că legalitatea probei este indisolubil legată de legalitatea încuviinţării măsurii, respectiv a legalităţii încheierii de încuviinţare a măsurii de supraveghere tehnică. Astfel, legiuitorul nu scoate din sfera de analiză a legalităţii probei obţinute verificarea respectării dispoziţiilor din încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi, cu atât mai mult cu cât excepţiile privind nulitatea absolută pot fi invocate oricând în cursul procedurii, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta. Aşa fiind, dispoziţiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală nu oferă suficiente garanţii referitoare la verificarea competenţei materiale sau după calitatea persoanei, a procedurii de emitere a autorizaţiei etc., astfel că principiul legalităţii şi cel al respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor prevăzut de art. 1 alin. (3) din Constituţie sunt încălcate. Apreciază că dispoziţiile legale criticate ar putea aduce atingere principiului „egalităţii armelor“, întrucât apărarea nu are acces şi nu poate critica modul de apreciere a concludenţei şi utilităţii probei dintr-o altă cauză. Totodată, instanţa judecătorească arată că dispoziţia legală criticată poate fi apreciată că ar aduce atingere drepturilor cuprinse în art. 26 alin. (1) din Constituţie prin aceea că se permite stocarea unor informaţii care nu pot fi verificate de judecător decât în cazul sesizării instanţei cu rechizitoriul ce priveşte exclusiv cauza în care măsura de supraveghere s-a dispus. 15. Tribunalul Covasna - Judecătorul de cameră preliminară apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituţionale, având în vedere că, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege, în speţă fiind vorba de Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi numai dacă se impune, după caz, pentru desfăşurarea instrucţiei penale, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 şi art. 35 alin. (1) din Codul penal, cauză care, în prezent, se află în procedura camerei preliminare, reglementată de art. 342-348 din Codul de procedură penală. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 17. Guvernul susţine că, interpretate sistematic - în coroborarea lor cu celelalte prevederi ale Capitolului IV din Titlul IV al Părţii generale, dedicat „metodelor speciale de supraveghere sau cercetare“ -, dispoziţiile criticate nu aduc atingere nici dreptului la un proces echitabil, nici dreptului la respectarea vieţii private. Astfel, întrucât se regăsesc în art. 142 din Codul de procedură penală şi, având în vedere că, potrivit art. 140 alin. (3) şi (4) din acelaşi act normativ, mandatul în cauză se emite de judecătorul de drepturi şi libertăţi după ce acesta a dispus prin încheiere încuviinţarea supravegherii tehnice, rezultă că prevederile criticate se referă, prin ipoteză, la date obţinute în urma unei supravegheri tehnice legal dispuse. Apreciază că prevederile criticate nu vizează eliberarea organului de urmărire penală de obligaţia de a justifica necesitatea ingerinţei şi proporţionalitatea acesteia cu scopul urmărit, ci creează numai posibilitatea valorificării ca mijloace de probă într-o cauză penală a proceselor-verbale de consemnare a activităţii de supraveghere tehnică autorizate întro altă cauză penală, dacă şi numai dacă procedeul probator ar fi putut fi încuviinţat, potrivit legii, şi în cea dintâi. Astfel, Guvernul susţine că datele şi informaţiile la care se referă art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală nu vor putea fi administrate ca probe într-o altă cauză penală, decât dacă şi în privinţa acesteia sunt îndeplinite cerinţele cumulative prevăzute de art. 139 alin. (1) din Codul de procedură penală. 18. Aşa fiind, întrucât legiuitorul condiţionează legalitatea probelor obţinute prin supraveghere tehnică de respectarea cerinţelor privind necesitatea şi proporţionalitatea ingerinţei cu scopul urmărit, Guvernul apreciază că dispoziţiile criticate sunt conforme cu prevederile art. 26 şi art. 53 din Legea fundamentală. Referitor la legalitatea probelor administrate în condiţiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, se arată că aceasta este supusă verificărilor judecătorului de cameră preliminară în cadrul procedurii reglementate de art. 342 şi următoarele din acelaşi act normativ. Astfel, eventuala lor nelegalitate decurgând din neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 139 din Codul de procedură penală se sancţionează, conform art. 102 alin. (3) din acelaşi act normativ, prin aplicarea regimului nulităţii absolute sau relative, şi atrage totodată excluderea probelor respective. Aşadar, câtă vreme legea oferă inculpatului mijloace adecvate şi eficiente de a contesta în instanţă probele administrate în condiţiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală şi de a obţine înlăturarea acestora atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile pentru legala lor administrare, Guvernul apreciază că pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil nu subzistă. Totodată, se arată că soluţia legislativă a art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală se regăsea şi în art. 91^2 alin. 5 al Codului de procedură penală din 1968, în ceea ce priveşte convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate. Aceste dispoziţii au fost în repetate rânduri supuse controlului de constituţionalitate prin prisma unor critici similare, iar Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul compatibilităţii acestora cu Legea fundamentală. Astfel, în final, făcând referire la Decizia nr. 410 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 1 mai 2008, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 19. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală consacră legislativ o activitate care se desfăşura deja în practica organelor judiciare şi care era prevăzută în art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968, doar în materia interceptărilor şi a înregistrărilor audio şi video: probele obţinute legal vor fi valorificate în toate cauzele penale sau vor fi folosite pentru investigarea tuturor faptelor penale. Spre deosebire de reglementarea anterioară, actualul Cod de procedură penală introduce obligaţia pentru persoanele implicate în efectuarea supravegherii tehnice de a păstra secretul operaţiunii, sub sancţiunea legii penale, devenind astfel incidente prevederile art. 227 şi ale art. 304 din Codul penal, privind divulgarea secretului profesional şi, respectiv, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice. Avocatul Poporului susţine că, atâta vreme cât măsurile de supraveghere tehnică au fost dispuse în mod legal de către un judecător, dar şi în contextul în care legislaţia în materie în vigoare conţine suficiente garanţii pentru nedivulgarea informaţiilor obţinute în urma supravegherii tehnice, textul de lege criticat este în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 26 din Constituţie. În concluzie, făcând referire la Decizia nr. 92 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 20 mai 2014, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului legal al autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea ori săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2).“ 23. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept şi la valorile supreme din stat şi art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textul de lege criticat permite folosirea datelor rezultate din măsurile de supraveghere tehnică şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea ori săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală. În primul rând, Curtea observă că dispoziţia procesual penală criticată face parte din Capitolul IV cu denumirea marginală „Metode speciale de supraveghere“ din Titlul IV - Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii - din Codul de procedură penală. Totodată, Curtea reţine că primele două alineate ale articolului 142 din Codul de procedură penală fac vorbire despre punerea în executare a supravegherii tehnice, precum şi despre folosirea nemijlocită a sistemelor tehnice şi a unor proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea şi confidenţialitatea datelor şi informaţiilor colectate, în realizarea activităţilor prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a)-d) din acelaşi act normativ. Potrivit art. 138 alin. (13) din Codul de procedură penală, prin supraveghere tehnică se înţelege utilizarea uneia dintre metodele prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a)-d) din acelaşi act normativ. 25. Astfel, Curtea constată că, din interpretarea sistematică şi teleologică a prevederilor anterior menţionate, rezultă că dispoziţia de lege criticată are în vedere datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică, privite ca procedee probatorii permise şi reglementate de Codul de procedură penală. Curtea observă că textul de lege criticat nu se referă, de exemplu, la înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane ale propriilor convorbiri sau comunicări pe care acestea le-au purtat cu terţii, reglementate de dispoziţiile art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală, deoarece aceste înregistrări nu sunt rezultate din măsuri de supraveghere tehnică. 26. În al doilea rând, Curtea reţine că folosirea datelor rezultate din măsurile de supraveghere tehnică pot fi folosite în cauze, altele decât cele în care acestea au fost dispuse, doar dacă aceste cauze privesc pregătirea ori săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală. Curtea Constituţională a statuat că reglementarea, prin dispoziţia art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală, a infracţiunilor pentru care poate fi dispusă măsura supravegherii tehnice reprezintă una dintre garanţiile minime pe care legea trebuie să le prevadă, pentru a fi în concordanţă cu dispoziţiile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Decizia nr. 486 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 5 decembrie 2017, paragraful 19). Astfel, Curtea constată că precizarea, în cuprinsul textului criticat, a naturii cauzei în care pot fi folosite datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică dispuse în altă cauză, precum şi limitarea folosirii acestora la acele cauze, care privesc infracţiunile prevăzute la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală, reprezintă o transpunere, la nivel legislativ, a garanţiei anterior menţionate. 27. Astfel, chiar dacă, de exemplu, în practică s-ar face aplicarea dispoziţiilor art. 140 alin. (9) din Codul de procedură penală - care prevede că, la cererea motivată a persoanei vătămate, procurorul poate solicita judecătorului autorizarea interceptării comunicaţiilor ori înregistrării acestora, precum şi a oricăror tipuri de comunicări efectuate de aceasta prin orice mijloc de comunicare, indiferent de natura infracţiunii ce formează obiectul cercetării -, folosirea în alte cauze a datelor rezultate din aceste măsuri de supraveghere tehnică ar fi condiţionată de natura acestor cauze, care trebuie circumscrisă infracţiunilor prevăzute de art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală. 28. În ceea ce priveşte inexistenţa unei limitări temporale pentru folosirea datelor rezultate din măsurile de supraveghere tehnică în altă cauză penală decât cea în care a fost dispusă măsura, Curtea observă că, potrivit art. 142 alin. (6) din Codul de procedură penală, datele rezultate din măsurile de supraveghere care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau care nu contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, dacă nu sunt folosite în alte cauze penale potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, cu asigurarea confidenţialităţii. Din oficiu sau la solicitarea părţilor, judecătorul ori completul învestit poate solicita datele sigilate dacă există noi probe din care rezultă că, totuşi, o parte dintre acestea privesc fapta ce formează obiectul cercetării. Cu toate acestea, Curtea constată că arhivarea acestor date nu este dispusă pe o durată de timp nedeterminată, după un an de la soluţionarea definitivă a cauzei în care a fost dispusă măsura, dacă acestea nu au fost solicitate în altă cauză, ele fiind distruse de către procuror, care întocmeşte un proces-verbal în acest sens. 29. În continuare, Curtea observă că rechizitoriul prin care se dispune trimiterea în judecată a inculpatului constituie, potrivit art. 329 alin. (1) şi art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală, actul de sesizare a instanţei de judecată. Totodată, Curtea observă că, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. 30. Curtea reţine că în cadrul procedurii de cameră preliminară se pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În cadrul procedurii de cameră preliminară, în măsura în care se formulează cereri şi excepţii referitoare la nelegalitatea probelor obţinute prin procedeul supravegherii tehnice, judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei va putea verifica îndeplinirea tuturor condiţiilor legale relative la procedura supravegherii tehnice. 31. Astfel, Curtea constată că folosirea, potrivit art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, a datelor rezultate din măsurile de supraveghere tehnică nu împiedică judecătorul de cameră preliminară, din cauza în care acestea sunt transferate, să verifice legalitatea dispunerii/autorizării măsurii şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, atât în urma formulării unor cereri şi excepţii de către inculpat, cât şi din oficiu. Or, constatarea nelegalităţii mijlocului de probă şi/sau a procedeului probatoriu determină nelegalitatea probei, cu consecinţa excluderii ei din procesul penal. 32. De asemenea, Curtea observă că, prin Decizia nr. 473 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 12 decembrie 2017, a constatat că dispoziţiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală au un conţinut identic cu cele ale art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968, statuând că argumentele reţinute referitor la constituţionalitatea dispoziţiilor din vechea reglementare sunt valabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală. 33. Astfel, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 92 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 20 mai 2014, că dreptul referitor la secretul corespondenţei nu este absolut, putând fi restrâns din raţiuni impuse într-o societate democratică de necesitatea protejării securităţii naţionale, desfăşurării instrucţiei penale, prevenirii acestora din urmă şi alte asemenea imperative publice. Potrivit art. 1 alin. (3) din Constituţie, „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme [...] şi sunt garantate“. Apărarea eficientă a tuturor acestor valori presupune, în unele cazuri şi în condiţii riguros reglementate, restrângerea exerciţiului chiar şi al unor drepturi şi libertăţi fundamentale. 34. Interceptarea şi înregistrarea unor convorbiri sau înregistrarea unor imagini fără acordul persoanei vizate constituie, într-adevăr, o restrângere a exerciţiului dreptului la respectarea şi ocrotirea de către autorităţile publice a vieţii intime, familiale şi private, precum şi a exerciţiului dreptului la inviolabilitatea secretului convorbirilor şi al celorlalte mijloace legale de comunicare, drepturi fundamentale consacrate prin art. 26 alin. (1) şi art. 28 din Constituţie. Pe de altă parte, însăşi Constituţia prevede la art. 53 posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, în cazuri şi în condiţii limitativ şi precis determinate. 35. Astfel, întrucât reglementarea restrângerii exerciţiului drepturilor fundamentale menţionate se realizează, în detaliu, prin capitolul IV al titlului IV din Codul de procedură penală, care, ca natură juridică, este o lege, Curtea constată că este îndeplinită condiţia restrângerii „numai prin lege“. 36. Curtea constată că este îndeplinită şi condiţia ca restrângerea exerciţiului dreptului să fie impusă pentru „desfăşurarea instrucţiei penale“, deoarece dispoziţiile art. 139 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd că supravegherea tehnică se dispune de judecătorul de drepturi şi libertăţi atunci când sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii: există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală; măsura este proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează a fi obţinute sau gravitatea infracţiunii; probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare. 37. În ceea ce priveşte condiţia proporţionalităţii, Curtea constată că aceasta este în mod evident îndeplinită, dacă se are în vedere importanţa valorilor apărate împotriva infracţiunilor, iar faptul că însăşi existenţa dreptului sau a libertăţii nu este atinsă rezultă din dispoziţiile art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală, care prevăd expres şi limitativ infracţiunile pentru care se poate dispune măsura supravegherii tehnice, precum şi din dispoziţiile art. 140 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora supravegherea tehnică poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, pe o durată de cel mult 30 de zile, cu posibilitatea eventualei prelungiri pentru motive temeinic justificate, în temeiul art. 144 din Codul de procedură penală. În acest context, Curtea constată că legislaţia procesual penală reglementează inclusiv elementele pe care încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi şi mandatul trebuie să le cuprindă [art. 140 alin. (5)]; punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică [art. 142]; consemnarea activităţilor de supraveghere tehnică [art. 143]; conservarea materialelor rezultate din supravegherea tehnică [art. 146]. 38. Prin urmare, Curtea constată că legiuitorul ordinar a reglementat în detaliu procedura referitoare la supravegherea tehnică instituind proceduri de natură să confere suficiente garanţii împotriva arbitrarului organelor de urmărire penală. 39. Pe de altă parte, Curtea reiterează considerentele Deciziei nr. 92 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 20 mai 2014, prin care a constatat că opinia potrivit căreia folosirea unor astfel de interceptări ca mijloace de probă într-o altă cauză penală şi care vor fi opuse interlocutorului îl lipsesc pe acesta din urmă de garanţiile specifice procedurii câtă vreme, pentru sine ori pentru postul său telefonic, nu fusese obţinută vreo autorizaţie, nu poate fi primită, deoarece mijloacele de probă în discuţie au fost obţinute legal. Împrejurarea că pot fi folosite într-o altă cauză nu conferă acestor probe caracter ilegal ori arbitrar, partea interesată putând contesta veridicitatea ori solicita expertizarea lor. 40. Neintervenind elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 41. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Aristotel Adrian Căncescu în Dosarul nr. 6.067/62/2016/a1 al Tribunalului Braşov - Secţia penală şi în Dosarul nr. 5.328/62/2016/a2.4 al Tribunalului Covasna - Judecătorul de cameră preliminară şi constată că dispoziţiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia penală şi Tribunalului Covasna - Judecătorul de cameră preliminară şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 decembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
