Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 58 alin. (1) lit. a) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Cristina Scorpan în Dosarul nr. 860/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.467 D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că numai frecventarea unei forme de învăţământ la zi necesită prezenţa efectivă pe teritoriul ţării şi prelungirea dreptului de şedere. Drepturile prevăzute de art. 7 din Constituţie nu au caracter absolut, ci pot cunoaşte anumite limitări sau condiţionări, iar legiuitorul are libertatea de a stabili condiţiile exercitării dreptului la învăţătură. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 1.466 din 12 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 860/2/2014 (înregistrată la Registratura Jurisdicţională a Curţii Constituţionale la 1 noiembrie 2016), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 alin. (1) lit. a) pct. (i) [reţinut din eroare în dispozitiv drept art. 38 alin. (1) lit. a) pct. (i)] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Excepţia a fost ridicată de Cristina Scorpan într-o cauză având ca obiect anularea deciziei de returnare, prin care i s-a respins prelungirea dreptului de şedere în scop de studii, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzute de textul de lege criticat, şi anume înscrierea într-o instituţie de învăţământ forma învăţământ de zi, precum şi obligarea Oficiului Român pentru Imigrări al Judeţului Ilfov la prelungirea dreptului de şedere şi emiterea permisului de şedere. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia face referire la prevederile art. 25 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, potrivit cărora învăţământul obligatoriu este învăţământ cu frecvenţă, dar, în mod excepţional, pentru persoanele care au depăşit cu mai mult de 3 ani vârsta clasei, învăţământul obligatoriu se poate organiza şi în forma de învăţământ cu frecvenţă redusă. Autorul arată că este în situaţia excepţională prevăzută de teza a doua a art. 25 alin. (2) din Legea nr. 1/2011. Or, în cazul său, textul de lege criticat, în temeiul căruia s-a emis decizia de returnare (autorul fiind cetăţean al Republicii Moldova), prevede că străinii intraţi în România pentru studii pot solicita prelungirea dreptului de şedere numai dacă sunt înscrişi la forma învăţământ de zi, ceea ce aduce atingere art. 7 şi art. 32 din Constituţie, deoarece îngrădeşte dreptul străinilor la învăţătură. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, prevederile legale criticate reprezentând o garanţie şi o punere în aplicare a textelor din Legea fundamentală pretins încălcate. Obligaţia statului de a sprijini consolidarea legăturilor cu românii din afara ţării şi de a asigura dreptul la învăţământ nu are un caracter absolut, ci este susceptibilă de condiţionări, în conformitate cu textele de lege criticate. Doar prin urmarea unei forme de învăţământ la zi este necesară prezenţa efectivă pe teritoriul României şi, implicit, acordarea dreptului de şedere pe teritoriul ţării. În cazul în care forma de învăţământ este cu frecvenţă redusă, nu este necesară acordarea dreptului de şedere, deoarece nu este necesară prezenţa efectivă în ţară. Prevederile art. 7 din Constituţie nu au caracter absolut, fiind susceptibile de limitări şi condiţionări, iar dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Legea fundamentală sunt aplicabile doar în subsidiar. 7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate este nemotivată şi, deci, inadmisibilă, prin prisma art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu referire la cele reţinute în Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, în care s-a statuat că simpla menţionare a unor texte din Legea fundamentală, fără a se putea deduce în mod rezonabil în ce constă contrarietatea dintre acestea şi textele ce fac obiectul excepţiei, nu poate fi considerată o veritabilă motivare a acesteia. 9. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece autorul excepţiei doreşte modificarea textului de lege criticat în sensul în care străinii să poată obţine prelungirea dreptului de şedere pe teritoriul României şi în situaţia în care urmează o formă de învăţământ cu frecvenţă redusă. Face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, arătând că dreptul la educaţie - care include şi dreptul la învăţătură - este garantat de prima frază din art. 2 al Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi reclamă prin însăşi natura sa reglementarea statală. O astfel de reglementare nu trebuie să aducă atingere substanţei dreptului la educaţie, iar autorităţile au libertatea de a alege măsurile pe care le consideră corespunzătoare potrivit Hotărârii din 23 aprilie 1968, pronunţată în Cauza „Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene“ împotriva Belgiei. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum rezultă din concluziile formulate de autorul excepţiei, îl constituie prevederile art. 58 alin. (1) lit. a) pct. (i) teza întâi [reţinut din eroare în dispozitiv drept art. 38 alin. (1) lit. a) pct. (i)] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, care aveau, la data sesizării Curţii, următorul conţinut: „Străinii intraţi în România pentru studii pot solicita prelungirea dreptului de şedere, astfel: a) în cazul studenţilor sau elevilor, pe o perioadă egală cu durata totală a studiilor, dacă: (i) sunt înscrişi la studii la o instituţie de învăţământ de stat ori particulară, acreditată sau autorizată provizoriu potrivit legii, forma învăţământ de zi […].“ 13. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, textul de lege criticat a fost modificat prin art. I pct. 35 din Legea nr. 247/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 7 noiembrie 2018, fiind păstrată soluţia legislativă criticată. În prezent, Curtea reţine că textul de lege criticat are următorul cuprins: „Străinii intraţi în România pentru studii pot solicita prelungirea dreptului de şedere, astfel: a) în cazul studenţilor sau elevilor, pe o perioadă egală cu durata totală a studiilor, dacă: (i) sunt înscrişi la studii la o instituţie de învăţământ de stat ori particulară, acreditată sau autorizată provizoriu potrivit legii, forma de învăţământ cursuri cu frecvenţă.“ Având în vedere că soluţia legislativă s-a păstrat, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl formează prevederile art. 58 alin. (1) lit. a) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, cu modificările aduse prin art. I pct. 35 din Legea nr. 247/2018. 14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul de lege criticat aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 7 - „Românii din străinătate“ şi art. 32 - „Dreptul la învăţătură“ din Constituţie. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea va analiza garantarea dreptului la învăţătură pentru cetăţenii români în sistemul învăţământului cu frecvenţă redusă, la care se raportează autorul, în formularea criticii sale. 16. Din analiza art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, Curtea constată că, pentru cetăţenii români, regula este învăţământul cu frecvenţă. Numai în mod excepţional, pentru persoanele care au depăşit cu mai mult de 3 ani vârsta clasei, învăţământul obligatoriu se poate organiza şi în forma de învăţământ cu frecvenţă redusă. Curtea reţine astfel că organizarea tipului de învăţământ cu frecvenţă redusă pentru cetăţenii români este doar o posibilitate, iar nu o obligaţie pe care şi-o asumă statul. 17. Curtea observă că învăţământul cu frecvenţă redusă este reglementat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.545/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 11 octombrie 2011, prin care s-a aprobat Metodologia de organizare şi funcţionare a claselor cu frecvenţă redusă în învăţământul preuniversitar obligatoriu. Potrivit art. 19 alin. (1) din metodologia menţionată, „pentru fiecare disciplină de învăţământ se alocă anual un număr de ore de curs egal cu jumătate din numărul de ore prevăzut pentru învăţământul cu frecvenţă […]“. Curtea reţine astfel că, potrivit reglementărilor aplicabile cetăţenilor români, anterior menţionate, în cazul învăţământului cu frecvenţă redusă, numărul de ore este redus la jumătate, prin raportare la numărul de ore prevăzut pentru învăţământul cu frecvenţă. 18. În continuare, Curtea va analiza şi regimul cetăţenilor străini care studiază în România. Astfel, Curtea observă definiţia noţiunii de „elev“ reglementată în prezent de art. 2 lit. n^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, potrivit căruia elev este străinul care a fost acceptat de o unitate de învăţământ preuniversitar de stat sau particulară, acreditată ori autorizată provizoriu potrivit legii, în cadrul unui program de schimb de elevi sau al unui proiect educaţional. De asemenea, Curtea observă că, potrivit art. 4 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, „străinii aflaţi pe teritoriul României sunt obligaţi să respecte scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra şi, după caz, de a rămâne pe teritoriul României […]“. 19. În jurisprudenţa sa, şi anume prin Decizia nr. 542 din 17 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 12 februarie 2014, Curtea Constituţională a reţinut că statul român recunoaşte dreptul străinilor la învăţătură, permiţând şi asigurând, în acelaşi timp, exercitarea acestuia pe teritoriul său, în cadrul instituţiilor de învăţământ de toate gradele, indiferent că acesta se desfăşoară în regim public sau privat. În acest scop, se poate acorda o viză de lungă şedere pentru studii străinilor care solicită intrarea pe teritoriul României în calitate de student, potrivit art. 45 alin. (1) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002. 20. În concluzie, referitor la modul în care este garantat dreptul la învăţătură pentru cetăţenii străini, Curtea reţine că prin textul de lege criticat legiuitorul a considerat că atingerea scopului pentru care elevul străin a fost acceptat de o unitate de învăţământ se poate realiza numai prin frecventarea formei de învăţământ cursuri cu frecvenţă. Această opţiune ţine de marja de apreciere a legiuitorului, fără a aduce atingere substanţei dreptului la învăţătură. Obligaţia de a urma cursurile cu frecvenţă uşurează procesul de învăţare pentru elevii străini, care au astfel posibilitatea de a beneficia de o unitate de timp mai mare petrecută sub îndrumarea profesorilor, necesară pregătirii acestora. Nu poate fi primită, astfel, critica privind încălcarea dreptului la învăţătură. 21. Curtea Constituţională observă Decizia de admisibilitate din 19 mai 1977 a Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în Cauza 15 studenţi străini împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 4, în care Comisia a observat că prima teză a art. 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu conferă unui străin dreptul de şedere într-o anumită ţară. Astfel, dreptul la educaţie al unui străin este complet independent de potenţialul drept de şedere în ţara respectivă şi nici nu conferă protecţie şi cu atât mai puţin nu îl include, în consecinţă, pe acesta din urmă. Neacordarea permisiunii de a rămâne în ţara respectivă nu poate fi considerată o atingere adusă dreptului la educaţie, ci doar o măsură de control a migraţiei, care nu intră sub incidenţa art. 2. 22. Referitor la critica privind încălcarea art. 7 din Constituţie, Curtea se va raporta la situaţia autorului excepţiei, care este una particulară, deoarece acesta este cetăţean al Republicii Moldova, iar din adresa depusă la dosar de Direcţia Generală Relaţii Internaţionale şi Europene din Ministerul Educaţiei Naţionale rezultă că este „cetăţean de origine română“. 23. Curtea constată că în plan legislativ, în ceea ce priveşte minorităţile cu origine etnică română aflate în afara frontierelor României, legiuitorul a adoptat Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 22 aprilie 2009, care reglementează cu privire la drepturile persoanelor care îşi asumă în mod liber identitatea culturală română - persoanele de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de modul în care acestea sunt apelate. 24. Curtea constată că persoanele care beneficiază de statutul „român de pretutindeni“, care se obţine conform procedurii prevăzute de Legea nr. 299/2007, au dreptul „de a studia în limba română în România, în străinătate şi în ţările de reşedinţă, la toate nivelurile şi formele de învăţământ“ (a se vedea, în acest sens, art. 5 din Legea nr. 299/2007). 25. De asemenea, Curtea mai observă că prin Legea nr. 224/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 2 august 2018, s-a modificat art. 14 alin. (2) din Legea nr. 299/2007 în sensul că „Întreaga arie de reglementare a prezentei legi, inclusiv legislaţia secundară, are caracter special în raport cu alte acte normative, cu efect derogator.“ 26. În concluzie, nu poate fi reţinută încălcarea prin textul de lege criticat a art. 7 din Legea fundamentală, în condiţiile în care statul a adoptat o lege specială în ceea ce priveşte minorităţile cu origine etnică română aflate în afara frontierelor, Legea nr. 299/2007, prin care garantează exprimarea identităţii culturale şi lingvistice, inclusiv prin garantarea studiului la toate nivelurile şi formele de învăţământ. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristina Scorpan în Dosarul nr. 860/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 58 alin. (1) lit. a) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 decembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
