Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, excepţie ridicată de Vlad Barbu în Dosarul nr. 1.126/87/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 346D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de înştiinţare fiind legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată că drepturile vizate de prevederile criticate nu au consacrare constituţională, Curtea Constituţională pronunţându-se în sensul constituţionalităţii prevederilor criticate pentru motive similare prin deciziile nr. 472 din 8 iulie 2021 sau nr. 536 din 15 iulie 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 2.537 din 21 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.126/87/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Vlad Barbu şi constituie obiectul Dosarului Curţii nr. 346D/2020. 5. Excepţia a fost ridicată într-un litigiu care constă în plata ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1)-(2) din anexa nr. VII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, Ordine publică şi Siguranţă naţională“ la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul, în prealabil, face trimitere la cele reţinute în Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015, pronunţată de instanţa supremă, potrivit căreia dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar vizează exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie-31 decembrie 2010, şi nu existenţa acestui drept. Având în vedere că, începând cu 1 iulie 2017, Legea-cadru nr. 284/2010 a fost abrogată, rezultă că drepturile prevăzute de art. 20 alin. (1)-(2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 nu mai există pentru viitor. Însă, autorul excepţiei, fiind trecut în rezervă cât timp era în vigoare Legea-cadru nr. 284/2010, având în vedere statuarea instanţei supreme anterior menţionate, consideră că rămâne titular al drepturilor prevăzute de art. 20 alin. (1)-(2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. 7. De asemenea, se face trimitere la Decizia nr. 5 din 5 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că acţiunile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere formulate în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 introduse în perioada de suspendare a exerciţiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii sunt prematur formulate. Autorul excepţiei consideră că această dezlegare de drept vizează exclusiv acţiunile introduse înainte de 31 decembrie 2017, nu şi pe cele ulterior introduse, ţinând seama că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative şi-a încetat efectele la 31 decembrie 2017. 8. Autorul apreciază că drepturile la care se referă art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 vizează exclusiv ajutoarele/indemnizaţiile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, şi nu pe cele prevăzute de o lege abrogată expres de aceasta. Or, Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că aceste ajutoare/indemnizaţii nu se mai acordă, însă aceasta nu poate viza decât situaţiile viitoare, nu şi trecute, pentru că legea civilă nu retroactivează. 9. Suspendarea exercitării unui drept patrimonial recunoscut de lege, în speţă de art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010, în niciun caz nu poate avea semnificaţia inexistenţei juridice. 10. Efectele produse de acte normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziţiei legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a constituit dreptul. În caz contrar, s-ar ajunge în situaţia, de neconceput, de a se prelungi suspendarea aplicării unei norme legale şi după abrogarea ei. În acest sens, invocă jurisprudenţa instanţei supreme potrivit căreia dispoziţiile legale de abrogare a unei norme juridice de reglementare a unui drept nu au putere retroactivă, Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008, prin care s-a stabilit că legea aflată în vigoare la data formulării cererii este aplicabilă pe tot cursul procesului, dar şi art. 58 şi 66 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 11. De asemenea, se consideră că se încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece instanţele judecătoreşti au interpretat în mod diametral opus dispoziţii legale aplicabile unor situaţii identice, mai exact situaţia autorului excepţiei, care nu a primit ajutoarele, şi a unor colegi ai săi, care au desfăşurat aceeaşi activitate ca el şi care au primit drepturile. Se încalcă şi principiul retribuţiei egale pentru muncă egală, consacrat de art. 6 alin. (2) din Codul muncii, art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, raportat la art. 20 din Constituţie. 12. Mai arată că sunt direct aplicabile dispoziţiile din dreptul Uniunii Europene, care au prioritate faţă de cele interne, potrivit art. 148 din Constituţie. În plus, prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, România şi-a asumat obligaţia de a respecta prevederile tratatelor Uniunii Europene. Este evocată şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia discriminării. 13. În sfârşit, ţinând seama de alin. (1) al art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 şi art. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, rezultă că, în funcţia de survenirea sau nu a morţii, se distinge între acordarea şi neacordarea acestor ajutoare, fapt inadmisibil, întrucât dreptul prevăzut de Legea-cadru nr. 284/2010 şi confirmat de instanţa supremă prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015 este acordat celor în viaţă şi nicidecum nu se raportează la ipoteza decesului pentru acordarea acestui ajutor; altfel spus, în intenţia legiuitorului acesta a fost un ajutor acordat la trecerea în rezervă/retragere, nicidecum un ajutor de deces. 14. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu-şi exprimă opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 16. Guvernul apreciază, pe baza analizei jurisprudenţei relevante a Curţii Constituţionale, că nu există o obligaţie constituţională a legiuitorului de a reglementa acordarea de ajutoare sau indemnizaţii la ieşirea la pensie, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă sau direct în retragere. De asemenea, tot în baza jurisprudenţei Curţii, apreciază că soluţia normativă de suspendare a exerciţiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii nu este contrară Constituţiei. 17. Preşedinţii Camerelor Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit prevederilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum rezultă din examinarea motivării acesteia, îl reprezintă dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, precum şi ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 29 decembrie 2018. Prevederile criticate au următorul conţinut: - Art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017: „În anul 2018 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.“; – Art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018: „În perioada 2019-2021 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă“. 20. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile criticate încalcă prevederile constituţionale privind principiul securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice, al clarităţii şi previzibilităţii actelor normative, prevăzute de art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 referitor la universalitatea drepturilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (2) referitor la muncă şi protecţia socială a muncii şi art. 115 alin. (6) referitor la condiţiile adoptării ordonanţelor de urgenţă. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate prin Decizia nr. 462 din 1 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.041 din 1 noiembrie 2021, reţinând constituţionalitatea lor prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi ale art. 15 alin. (2) din Constituţie. Astfel, reiterând jurisprudenţa sa anterioară, Curtea a statuat că ajutoarele salariale prevăzute de art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora. Acestea nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, astfel că legiuitorul este în drept să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi diminuarea ori chiar încetarea acordării lor, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală (a se vedea Decizia nr. 462 din 1 iulie 2021, precitată, paragraful 19). Statul are deplină legitimitate constituţională să acorde sporuri, premii periodice şi alte stimulente personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea sunt drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale consacrate şi garantate de Constituţie, legiuitorul având libertatea de a le modifica în diferite perioade de timp, de a le suspenda şi chiar de a dispune anularea lor. 22. Curtea a făcut referire şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuşi, atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atât timp cât dispoziţiile legale rămân în vigoare. 23. Cu referire la pretinsa lipsă de previzibilitate a normelor criticate, Curtea a statuat că persoanele care se pensionează se supun dispoziţiilor legale în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum. Prin urmare, neacordarea, pentru mai mulţi ani succesivi, a drepturilor băneşti mai sus arătate nu poate fi privită ca un eveniment care afectează previzibilitatea normei, de vreme ce dreptul la pensie şi condiţiile de pensionare, precum şi drepturile care se acordă cu prilejul pensionării sunt cele de la data deschiderii dreptului la pensie, iar nu cele existente în legislaţie la o dată anterioară, care nu au caracterul unui drept câştigat (Decizia nr. 462 din 1 iulie 2021, paragraful 22). 24. De asemenea, Curtea a precizat că acţiunile legiuitorului în privinţa neaplicării, respectiv abrogării prevederilor legale care stabileau acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă se înscriu în marja sa de apreciere, având drept scop prezervarea unui interes public, respectiv protejarea echilibrului fiscal între cheltuielile şi veniturile statului. 25. În sfârşit, în paragraful 25 al Deciziei nr. 462 din 1 iulie 2021, Curtea a amintit că, prin Decizia nr. 20 din 20 mai 2019 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscalbugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu dispoziţiile art. 44 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi stabilirea „modalităţii în care mai pot fi considerate suspendate ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, ulterior datei de 1 iulie 2017, dată la care au fost abrogate aceste drepturi prin Legea-cadru nr. 153/2017“, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că „rezolvarea chestiunii de drept sesizate nu presupune decât aplicarea corectă a regulilor referitoare la succesiunea legilor în timp şi la efectul suspensiv sau abrogator al unor norme“ şi că „nicio dificultate nu poate fi identificată în legătură cu interpretarea vreunor dispoziţii legale neclare sau imprecise ori în ce priveşte determinarea şi aplicarea corectă a principiilor care guvernează aplicarea legii în timp“. 26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 27. În continuare, Curtea observă că autorul prezentei excepţii consideră că se încalcă art. 16 alin. (1) şi art. 41 alin. (2) din Constituţie, deoarece instanţele judecătoreşti au interpretat în mod diametral opus dispoziţii legale aplicabile unor situaţii identice, mai exact situaţia autorului excepţiei, care nu a primit ajutoarele, şi a unor colegi ai săi, care au desfăşurat aceeaşi activitate ca el şi care au primit drepturile. Totodată, apreciază că se încalcă şi principiul retribuţiei egale pentru muncă egală, consacrat de art. 6 alin. (2) din Codul muncii, art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, raportat la art. 20 din Constituţie. 28. Cu referire la această critică, se impune constatarea că, în fapt, se ridică problema unei eventuale aplicări discriminatorii a unei norme de drept primar, şi nu de constituţionalitate a înseşi normei de drept primar. Or, potrivit art. 142-146 din Constituţie, care delimitează competenţele Curţii Constituţionale şi procedura de urmat în exercitarea acestora, jurisdicţia constituţională nu are şi atribuţia de a verifica modul de aplicare a legii de către instanţele judecătoreşti. În măsura în care este pusă în discuţie aplicarea discriminatorie a legii, Constituţia dispune că instanţa supremă are atribuţia de a se asigura că legea este interpretată şi aplicată unitar. 29. Autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate mai arată că sunt direct aplicabile dispoziţiile din dreptul Uniunii Europene, care au prioritate faţă de cel intern, potrivit art. 148 din Constituţie. În plus, prin tratatul de aderare la UE, România şi-a asumat obligaţia de a respecta prevederile tratatelor UE. Este evocată şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia discriminării. 30. Cu referire la această critică, Curtea constată că autorul pare să realizeze o confuzie între, pe de o parte, chestiunea raporturilor dintre dreptul Uniunii Europene şi dreptul intern românesc şi, pe de altă parte, chestiunea aplicării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în dreptul românesc. În asemenea condiţii şi această critică este neîntemeiată. 31. În sfârşit, autorul prezentei excepţii menţionează că, ţinând seama de conţinutul alin. (2) al art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 şi art. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, rezultă că, în funcţie de împrejurarea dacă a survenit sau nu moartea persoanei, se distinge între acordarea şi neacordarea acestor ajutoare, fapt inadmisibil întrucât dreptul prevăzut de Legea nr. 284/2010 şi confirmat de instanţa supremă prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015 se referă la persoanele în viaţă, nicidecum nu se raportează la ipoteza decesului pentru acordarea acestui ajutor; altfel spus, intenţia legiuitorului a fost să acorde un ajutor la trecerea în rezervă/retragere, nicidecum un ajutor de deces. 32. Cu referire la această critică, se observă că art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 dispune că „Prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului“. În mod similar, art. 41 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 dispune că „Prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului“. Aceste prevederi trebuie examinate în lumina art. 20 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/010 care prevedeau că „În caz de deces al beneficiarului înainte de data plăţii ajutorului, acesta se acordă soţiei sau soţului supravieţuitor ori copiilor, iar în lipsa acestora, părinţilor, prin aplicarea în mod corespunzător a prevederilor alin. (1) şi (2)“. Trebuie, deci, ţinut seama de particularitatea dreptului la primirea ajutoarelor prevăzute de acest act normativ, şi anume aceea că legiuitorul a prevăzut acordarea lui o singură dată, la un moment precis determinat. Dreptul în discuţie nu are, deci, ca obiect o prestaţie periodică, cum este cazul dreptului la pensie. În caz de deces al persoanei eligibile pentru primirea ajutorului, legiuitorul a dorit ca acesta să se acorde urmaşilor lui. 33. În plus, cu referire la art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, care are un conţinut identic cu cele două texte criticate prin prezenta excepţie, dar aplicabil la nivelul anului 2016, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 192 din 23 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 8 iunie 2017, paragraful 22, că legiuitorul a avut în vedere considerente de protecţie socială a familiilor celor decedaţi. 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vlad Barbu în Dosarul nr. 1.126/87/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, precum şi ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
