Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (18) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Hosseini Seyed Mehdi în Dosarul nr. 29.802/4/2017 (418/2018) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 635D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală, întrucât, cu privire la modul de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate, persoana condamnată poate formula mai întâi plângere şi apoi contestaţie, care se soluţionează de către un judecător independent şi imparţial, respectiv de către o instanţă independentă şi imparţială. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Decizia penală nr. 409/A din 27 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 29.802/4/2017 (418/2018), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (18) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepţia a fost ridicată de Hosseini Seyed Mehdi cu ocazia soluţionării apelului declarat împotriva unei sentinţe penale prin care instanţa a respins ca nefondată contestaţia cu privire la încheierea pronunţată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate referitoare la plângerea formulată de persoana condamnată împotriva deciziei comisiei pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 39 alin. (18) din Legea nr. 254/2013 încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală, întrucât sentinţa prin care este respinsă contestaţia formulată împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate nu este supusă apelului. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât atât dreptul la un proces echitabil, cât şi dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală vizează exclusiv o judecată pe fondul unei acuzaţii aduse în materie penală şi nu au aplicabilitate în faza de executare a pedepselor. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Invocă, în acest sens, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 28 noiembrie 2019. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 39 alin. (18) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul cuprins: „(18) Instanţa se pronunţă prin sentinţă definitivă, în şedinţă publică.“ 12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, consacrate de prevederile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a principiului dublului grad de jurisdicţie în materie penală, prevăzut de dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 39 alin. (18) din Legea nr. 254/2013 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 21 din Constituţie - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 766 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 9 martie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (14)-(18) din Legea nr. 254/2013. 14. Prin decizia mai sus menţionată, paragrafele 14 şi 15, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate se circumscriu celei de-a patra faze a procesului penal, şi anume fazei de executare. Astfel, Curtea a constatat că prevederile art. 39 din Legea nr. 254/2013 reglementează cu privire la stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, plângerea depusă de persoana condamnată la judecătorul de supraveghere a privării de libertate împotriva deciziei comisiei pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, precum şi cu privire la contestaţia formulată de persoana condamnată sau de administraţia penitenciarului împotriva încheierii prin care judecătorul de supraveghere a privării de libertate a soluţionat plângerea. Întrucât cadrul general prevăzut de dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 254/2013 vizează o activitate ulterioară fazei de judecată - în care s-a stabilit existenţa vinovăţiei în materie penală -, Curtea a statuat că aceasta nu este supusă regulilor de procedură care guvernează faza de judecată a procesului penal, având în vedere că situaţia juridică a persoanei condamnate nu este identică cu cea a inculpatului. În sens similar s-a pronunţat Curtea în jurisprudenţa sa referitoare la Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, abrogată prin Legea nr. 254/2013, de exemplu, prin Decizia nr. 462 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, şi prin Decizia nr. 486 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 24 ianuarie 2014. 15. Aşa fiind, prin Decizia nr. 766 din 28 noiembrie 2019, citată anterior, paragraful 16, Curtea a constatat că, în considerarea diferenţei mai sus arătate, legiuitorul poate institui reglementări speciale, în materia executării pedepselor, referitor la folosirea căilor de atac cu privire la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate stabilite prin Legea nr. 254/2013, fără ca în acest mod să fie încălcate prevederile Legii fundamentale. În acest sens, Curtea Constituţională s-a referit şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că garanţiile consacrate în materie penală de dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt aplicabile procedurilor privind executarea pedepselor (Decizia din 7 mai 1990 cu privire la admisibilitatea Cererii nr. 16.236/90, pronunţată în Cauza Aldrian împotriva Austriei, Decizia din 22 februarie 1995 cu privire la admisibilitatea Cererii nr. 20.872/92, pronunţată în Cauza A.B. împotriva Elveţiei, Decizia din 13 mai 2003 cu privire la admisibilitatea Cererii nr. 59.290/00, pronunţată în Cauza Montcornet de Caumont împotriva Franţei, Decizia din 27 iunie 2006 cu privire la admisibilitatea Cererii nr. 28.578/03, pronunţată în Cauza Szabo împotriva Suediei, şi Decizia din 23 octombrie 2012 cu privire la admisibilitatea Cererii nr. 498/10, pronunţată în Cauza Ciok împotriva Poloniei, paragraful 33). 16. Totodată, prin Decizia nr. 766 din 28 noiembrie 2019, mai sus menţionată, paragraful 19, Curtea a constatat că atâta vreme cât persoana condamnată are dreptul de a se adresa unei instanţe de judecată, după ce plângerea sa a fost examinată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, nu poate fi reţinută pretinsa încălcare prin textul de lege criticat a prevederilor art. 21 din Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie. De altfel, potrivit celor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia din 23 septembrie 2004 cu privire la admisibilitatea Cererii nr. 64.088/00, pronunţată în Cauza Pilla împotriva Italiei, în măsura în care cererile reclamantului se referă la executarea pedepselor, art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil, este inaplicabil unei proceduri ce priveşte executarea unei pedepse. 17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 18. Aşadar, nu este supusă apelului sentinţa prin care instanţa se pronunţă cu privire la contestaţia formulată împotriva încheierii prin care judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluţionează plângerea persoanei condamnate împotriva deciziei comisiei pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, însă acest fapt nu este de natură a afecta constituţionalitatea textului de lege criticat, având în vedere că instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât prevederile art. 129, cât şi cele ale art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“. Nicio prevedere din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea tuturor căilor de atac în orice cauză. Astfel, prevederile art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. 19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Hosseini Seyed Mehdi în Dosarul nr. 29.802/4/2017 (418/2018) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 39 alin. (18) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 februarie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
