Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (2) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Nicolae Stoica în Dosarul nr. 5.191/2/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.052D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că procedura insolvenţei are ca scop protejarea tuturor debitorilor, iar nu doar a celor ale căror creanţe s-au născut după insolvenţa în fapt a societăţii, iar răspunderea solidară a administratorului intervine doar în situaţia în care se constată exercitarea cu rea-credinţă a atribuţiilor sale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 13 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.191/2/2016/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 alin. (2) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Excepţia a fost invocată de Nicolae Stoica într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind anularea unei decizii de angajare a răspunderii solidare a administratorului unei societăţi. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile legale criticate, reglementând o formă specială de răspundere civilă, ce îl obligă pe administratorul unei persoane juridice, care nu a declanşat procedura insolvenţei împotriva acesteia, să răspundă cu averea proprie pentru toate obligaţiile debitorului, rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate, contravin dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată, în măsura în care aceste datorii ale persoanei juridice nu reprezintă o consecinţă a faptei ilicite. 6. Se susţine că textul de lege criticat poate fi constituţional numai în măsura în care răspunderea solidară se limitează la datoriile contractate de societate, ca urmare a faptei ilicite a administratorului de a nu solicita declanşarea procedurii insolvenţei, şi numai în măsura în care există o legătură exclusivă de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. Cu alte cuvinte, în condiţiile în care nu există o legătură de cauzalitate între nerespectarea obligaţiei de declanşare a procedurii insolvenţei împotriva debitoarei, pe de o parte, şi prejudiciul imputat, pe de altă parte, textul legal criticat este neconstituţional. 7. Se mai arată că, pentru a fi constituţional, textul de lege criticat ar trebui să prevadă răspunderea administratorului pentru toate datoriile persoanei juridice, cauzate de nedeclanşarea la timp a procedurii insolvenţei, iar câtă vreme nu se poate dovedi o implicare a administratorului în ajungerea societăţii în stare de insolvabilitate, fără a se putea indica în mod concret o legătură de cauzalitate între declararea insolvabilităţii şi fapta acestuia, nu poate fi atrasă răspunderea sa în solidar cu societatea. 8. În concluzie, se susţine că textul de lege criticat este constituţional în măsura în care atragerea răspunderii solidare se face prin demonstrarea legăturii de cauzalitate între fapta organului de conducere şi prejudiciul înregistrat de societate, ca urmare a faptei acestuia. 9. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în realitate urmărindu-se, prin intermediul excepţiei de neconstituţionalitate, ca instanţa constituţională să procedeze la o interpretare a dispoziţiilor legale menţionate, în sensul dorit de autorul acesteia. 10. Se mai apreciază că textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 44 din Constituţie sau ale art. 1 din Primul Protocol cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, având în vedere că acest text de lege reprezintă o normă de drept material ce reglementează răspunderea juridică în materie fiscală, constituind una dintre pârghiile prin care statul urmăreşte şi colectează creanţe bugetare neachitate cu rea-credinţă de debitorii persoane juridice. Prin urmare, raporturile juridice născute pe tărâmul dreptului fiscal sunt de drept public, iar subiectele unor astfel de raporturi nu pot fi egale în drepturi şi obligaţii, deoarece prin normele de drept fiscal legiuitorul a înţeles să protejeze în primul rând dreptul de proprietate publică a statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, care în speţă se manifestă prin recuperarea debitelor restante care se fac venit la bugetul public. 11. Se mai apreciază că acţiunea organului fiscal, parte a puterii executive, de a antrena răspunderea solidară a administratorului cu societatea debitoare are temei legal şi legitimitate constituţională, respectiv în prevederile art. 136 din Constituţia României, potrivit cărora proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege. Or, exercitarea cu rea-credinţă de către un particular a drepturilor pe care le are în sfera dreptului privat, în dauna proprietăţii publice, este sancţionabilă, iar în acest context nu se poate reţine încălcarea dreptului de proprietate privată, nefiind incidente instituţia confiscării averii sau cea a exproprierii, care au alt regim juridic, fără nicio legătură cu răspunderea solidară din dreptul fiscal. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 27 alin. (2) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 23 iunie 2010, potrivit cărora: „(2) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (...) c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;“. 16. Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost abrogată prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, act normativ ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, potrivit art. 353 din aceeaşi lege. Însă, având în vedere prevederile art. 352 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 207/2015, potrivit cărora dispoziţiile prezentului cod se aplică numai procedurilor de administrare începute după intrarea acestuia în vigoare, iar procedurile de administrare începute înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod rămân supuse legii vechi, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor art. 27 alin. (2) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. 17. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 - Dreptul de proprietate privată. De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 1 - Protecţia proprietăţii, cuprins în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia susţine neconstituţionalitatea textului de lege criticat, în măsura în care nu poate fi stabilită o legătură de cauzalitate între nerespectarea obligaţiei de declanşare a procedurii insolvenţei împotriva debitoarei, pe de o parte, şi prejudiciul imputat, pe de altă parte. În acest sens se arată că, pentru a fi constituţional, textul de lege criticat ar trebui să prevadă răspunderea administratorului pentru toate datoriile persoanei juridice, cauzate de nedeclanşarea la timp a procedurii insolvenţei. Curtea reţine că o asemenea susţinere vizează însă o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, în sensul stabilirii implicării administratorului în ajungerea societăţii în stare de insolvabilitate, respectiv al stabilirii unei legături de cauzalitate între declararea insolvabilităţii societăţii şi fapta acestuia. 19. Cu privire la interpretarea şi aplicarea legii, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a reţinut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). Printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea s-a pronunţat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii. Astfel, prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aşadar, aplicarea şi interpretarea legii nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. 20. Prin urmare, având în vedere că în prezenta cauză critica formulată vizează modul de interpretare şi aplicare a prevederilor legale criticate la speţa dedusă judecăţii, Curtea reţine că soluţionarea acesteia excedează competenţei sale. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, iar nu cu privire la modul de interpretare şi aplicare a legii în concret la o cauză. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (2) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală este inadmisibilă, prin prisma art. 126 alin. (1) şi art. 142 alin. (1) din Constituţie coroborate cu art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (2) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Nicolae Stoica în Dosarul nr. 5.191/2/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 decembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. Valer Dorneanu Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
