Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, excepţie ridicată de Adriana-Nicoleta Cristescu în Dosarul nr. 774/93/2016 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.295D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi partea Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 16 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 774/93/2016, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Adriana-Nicoleta Cristescu, cu prilejul soluţionării unui litigiu de muncă. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 115 din Constituţie, neexistând o situaţie extraordinară şi urgentă care să justifice adoptarea acestui act normativ de către Guvern. De asemenea, consideră că dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 sunt contrare art. 1 alin. (1) şi (5), art. 15 alin. (1), art. 53 şi art. 20 din Constituţie. Astfel, arată că s-a încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, întrucât executivul s-a substituit legislativului prin emiterea de acte cu caracter normativ. De asemenea, consideră că, prin suspendarea în mai mulţi ani consecutivi a dispoziţiilor art. 81 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi magistraţilor, care prevedeau acordarea unei indemnizaţii cu prilejul pensionării sau a eliberării din funcţie, este afectată previzibilitatea legii şi totodată măsura îşi pierde caracterul proporţional în raport cu obiectivul afirmat de legiuitor. În sfârşit, consideră că dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 sunt contrare art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, indemnizaţiile pretinse având natura unui „bun“. 6. Tribunalul Ilfov - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. 7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 8. Guvernul, invocând cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 291 din 23 mai 2013, arată că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. 9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, dispoziţii potrivit cărora „În anul 2015, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.“ 13. Curtea constată că autorul excepţiei formulează şi critici care privesc Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 în ansamblul său, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă nemenţionând însă în dispozitivul încheierii de sesizare acest aspect. Prin Decizia nr. 1.227 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012 şi Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014, Curtea Constituţională a reţinut că, deşi excepţia de neconstituţionalitate prezintă particularităţi semnificative, ea se încadrează în categoria excepţiilor procesuale şi reprezintă, deci, un mijloc procedural prin care, în condiţiile legii, partea interesată, procurorul sau instanţa, din oficiu, invocă, în cadrul procesului şi fără a pune în discuţie fondul dreptului, neconformitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă cu Legea fundamentală. Sesizarea Curţii este subsecventă efectuării controlului privind îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei realizat de către instanţa judecătorească sau de arbitraj comercial, care are rolul de prim filtru în cadrul etapei judecătoreşti a procedurii soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate. Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, „Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare; recursul se judecă în termen de 3 zile“. 14. Astfel, întrucât excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un incident procedural prin intermediul căruia autorul solicitată instanţei judecătoreşti sesizarea Curţii Constituţionale în vederea efectuării controlului de constituţionalitate, instanţa, exercitându-şi competenţa prevăzută de lege, trebuie să constate admisibilitatea sau inadmisibilitatea excepţiei, în cadrul considerentelor hotărârii, şi să dispună sesizarea Curţii, respectiv respingerea cererii de sesizare a Curţii, prin dispozitivul aceleiaşi hotărâri. 15. În ipoteza formulării unei excepţii prin care se invocă neconstituţionalitatea mai multor dispoziţii din legi sau ordonanţe, instanţa judecătorească are obligaţia de a analiza întrunirea condiţiilor de admisibilitate referitoare la fiecare dintre dispoziţiile vizate şi de a se pronunţa cu privire la sesizarea Curţii sau la respingerea cererii de sesizare, corespunzător rezultatului controlului efectuat. Cu alte cuvinte, formularea unor critici de neconstituţionalitate care vizează dispoziţii diferite din legi sau ordonanţe necesită o analiză a fiecăruia dintre aceste texte în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate. 16. Prin urmare, Curtea a constatat că omisiunea instanţei judecătoreşti de a se pronunţa cu privire la unele dispoziţii din legi sau ordonanţe a căror neconstituţionalitate a fost invocată de autorul excepţiei nu poate avea drept consecinţă înlăturarea controlului de constituţionalitate. A admite o soluţie contrară echivalează cu atribuirea unor efecte „extra legem“ şi chiar „contra legem“ omisiunii sau refuzului instanţei judecătoreşti de a se pronunţa cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale având ca obiect soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate. Într-o atare ipoteză, conduita instanţei judecătoreşti s-ar constitui într-o modalitate de paralizare a exercitării dreptului conferit de Constituţie autorilor excepţiei de a o invoca şi, în mod corelativ, de a primi soluţia rezultată din controlul legii de către instanţa de contencios constituţional. 17. Având în vedere cele mai sus arătate, Curtea a reţinut că, în cazul în care instanţa de judecată sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a anumitor dispoziţii din legi sau ordonanţe fără a se pronunţa asupra altora, criticate în cadrul aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate, instanţa de contencios constituţional va analiza excepţia de neconstituţionalitate astfel cum aceasta a fost ridicată de autorul său. Abia în ipoteza în care instanţa judecătorească, prin dispozitivul hotărârii, consideră excepţia referitoare la una/unele dintre dispoziţiile legale criticate ca fiind inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992, şi respinge cererea de sesizare cu această motivare, Curtea Constituţională nu se va pronunţa cu privire la această excepţie. În această împrejurare, autorul are, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, posibilitatea atacării cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare, a soluţiei de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate. 18. În concluzie, Curtea reţine că obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate îl constituie atât dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, cât şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, în ansamblul său. 19. Curtea observă că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 au avut aplicabilitate în anul 2015, nemaifiind în vigoare la data invocării excepţiei de neconstituţionalitate, însă produc efecte în cauza dedusă judecăţii. Având în vedere cele statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, Curtea urmează a analiza constituţionalitatea dispoziţiilor de lege cu care a fost sesizată. 20. Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate aduc atingere următoarelor texte din Constituţie: art. 1 alin. (4) şi (5) referitoare la principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi art. 115 privind delegarea legislativă. De asemenea, consideră că sunt înfrânte prevederile art. 20 din Constituţie prin raportare la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la proprietate. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, în raport cu critici asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, analizând respectarea condiţiilor de constituţionalitate extrinsecă a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, Curtea, prin Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 29 iulie 2016, paragraful 35, a arătat că emiterea acestui act normativ a fost justificată de existenţa unor situaţii extraordinare şi urgente, asemănătoare celor reţinute prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014, în care s-a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare în raport cu prevederile constituţionale ale art. 115. 22. Tot prin Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016, paragraful 32, Curtea a statuat că „interdicţia Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă care împiedică o lege adoptată de Parlament să-şi producă efectele nu au vizat şi dreptul puterii executive de a reglementa cu privire la drepturi care nu au o consacrare constituţională“. Prin urmare, având în vedere că drepturile la care se referă art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 nu sunt consacrate la nivel constituţional, a reţinut că fiind lipsită de temei critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu prevederile art. 1 alin. (4), art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului şi art. 102 referitor la rolul şi structura Guvernului. 23. Analizând în mod distinct dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, Curtea, prin Decizia nr. 135 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 24 mai 2016, paragraful 16, a statuat că „indemnizaţiile acordate cu prilejul ieşirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă reprezintă beneficii acordate de legiuitor anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional.“ De asemenea, prin paragraful 18 al Deciziei nr. 135 din 10 martie 2016, Curtea a reţinut că „ajutoarele ori indemnizaţiile la care se referă textul de lege criticat nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, astfel că legiuitorul este liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală.“ Prin următorul paragraf, Curtea, analizând critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, a invocat jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza „Kechko împotriva Ucrainei“, paragraful 23, potrivit căreia statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Astfel, a reţinut că statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. În acelaşi sens a fost amintită şi Decizia de inadmisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11 „Felicia Mihăieş împotriva României“ şi „Adrian Gavril Senteş împotriva României“, paragrafele 15 şi 19, prin care Curtea Europeană a statuat că, datorită unei cunoaşteri directe a propriei societăţi şi a necesităţilor acesteia, autorităţile naţionale se află, în principiu, într-o poziţie mai adecvată decât instanţa internaţională pentru a stabili ce anume este „de utilitate publică“. În consecinţă, în cadrul mecanismului de protecţie creat de Convenţie, este de competenţa acestora să se pronunţe primele cu privire la existenţa unei probleme de interes general. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice şi sociale, Curtea de la Strasbourg a arătat că respectă modul în care acesta percepe imperativele „utilităţii publice“, cu excepţia cazului în care raţionamentul său se dovedeşte în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil. 24. În ceea ce priveşte caracterul lipsit de previzibilitate al dispoziţiilor referitoare la neacordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor cu prilejul ieşirii la pensie, al retragerii sau al încetării raporturilor de serviciu, ori la trecerea în rezervă, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 541 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 17 august 2015, paragraful 17, a reţinut că „persoanele care se pensionează se supun dispoziţiilor legale în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum“. Prin urmare, neacordarea, pentru mai mulţi ani succesivi, a drepturilor băneşti mai sus arătate nu poate fi privită ca un eveniment care afectează previzibilitatea normei, de vreme ce dreptul la pensie şi condiţiile de pensionare, precum şi drepturile care se acordă cu prilejul pensionării sunt cele de la data deschiderii dreptului la pensie, iar nu cele existente în legislaţie la o dată anterioară, care nu au caracterul unui drept câştigat. 25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adriana-Nicoleta Cristescu în Dosarul nr. 774/93/2016 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cât şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 decembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
