Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 910 alin. (3) raportate la art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Eva Gabriela Biriş în Dosarul nr. 1.106/320/2017/a1 al Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.011D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 299 din 12 mai 2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 9 martie 2017 pronunţată în Dosarul nr. 1.106/320/2017/a1 al Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 910 alin. (3) raportate la art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Eva Gabriela Biriş cu ocazia soluţionării unei cauze având ca obiect autorizarea executării obligaţiei de a face. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia consideră, în esenţă, că reglementarea criticată este neconstituţională întrucât instituie o prezumţie absolută de vinovăţie a părintelui debitor, fără a exista dreptul efectiv la o justă judecată. Apreciază că textul de lege criticat reprezintă o condamnare civilă fără judecată a persoanei debitoare chiar şi atunci când aceasta este nevinovată în ceea ce priveşte eşecul unei executări silite referitoare la exercitarea legăturilor personale cu minorii. Împrejurarea că părintele creditor este prezumat de lege ca fiind nevinovat, iar vinovăţia acestuia în ceea ce priveşte executarea silită nu prezintă relevanţă juridică, ceea ce conduce în mod inevitabil la consecinţa juridică a prezumţiei de vinovăţie a părintelui debitor şi la aplicarea de penalităţi fără a exista în mod efectiv o judecată, reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, referitor la dreptul oricărei persoane la un proces echitabil. 6. Consideră, astfel, că prevederile art. 910 alin. (3) cu aplicarea art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă pot fi constituţionale numai în măsura în care părintele debitor se face vinovat de atitudinea minorului faţă de părintele creditor, în sensul că el a influenţat minorul în sens negativ, iar alienarea minorului se datorează culpei părintelui debitor, şi nu culpei părintelui creditor. Învederează, totodată, faptul că, ori de câte ori există un conflict de drepturi fundamentale între minor şi părintele creditor, drepturile fundamentale ale minorului trebuie să prevaleze pentru o dezvoltare psihică armonioasă şi liniştită a acestuia. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea pronunţată în Cauza N.Ts. împotriva Georgiei (Cererea nr. 71.776/12), prin care această instanţă a constatat că a existat o încălcare a art. 8, referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, datorită faptului că instanţele naţionale nu au acordat o atenţie adecvată faptului că minorii nu au vrut să se întoarcă la tatăl lor. 7. Judecătoria Târgu Mureş - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar reglementarea criticată nu contravine dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Avocatul Poporului învederează faptul că reglementarea criticată din cuprinsul art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prilej cu care Curtea a reţinut că raţiunea pentru care legiuitorul a consacrat caracter definitiv încheierii prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de aplicare de penalităţi este aceea a celerităţii, ce se justifică în această etapă procesuală, fiind în deplină concordanţă cu materia executării silite. Totodată, s-a arătat că soluţia legislativă criticată este justificată de faptul că în această procedură nu se tranşează fondul litigiului, ci exclusiv o chestiune ce vizează buna administrare a actului de justiţie. 10. Referitor la prevederile art. 910 din Codul de procedură civilă, Avocatul Poporului învederează faptul că şi-a mai exprimat punctul de vedere şi cu privire la aceste prevederi de lege, în sensul constituţionalităţii acestora, punct de vedere ce a fost reţinut în cuprinsul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 299 din 12 mai 2016 şi pe care precizează că îl menţine şi în prezenta cauză. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 910 alin. (3) raportate la art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, prevederi care au următorul conţinut: - Art. 906 alin. (2): „Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.“; – Art. 910 alin. (3): „Dacă debitorul nu se va conforma somaţiei executorului, acesta, la cererea creditorului, va sesiza instanţa de executare pentru a se face aplicarea prevederilor art. 906.“ 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 22 alin. (1) şi (2) privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 23 alin. (1), potrivit căruia libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile, art. 24 alin. (1), care prevede că dreptul la apărare este garantat, art. 34 alin. (1), potrivit căruia dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat, art. 57 referitor la exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi a libertăţilor, art. 124 alin. (2), potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Apreciază, de asemenea, că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 şi ale art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cele ale art. 7 teza întâi, art. 8 şi art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate din perspectiva specificului materiei reglementate, Curtea reţine faptul că în Codul de procedură civilă executarea hotărârilor judecătoreşti referitoare la minori este reglementată ca o secţiune distinctă a capitolului dedicat executării silite a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face, şi anume, în cartea V titlul III capitolul IV secţiunea a 2-a, intitulată „Executarea hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii referitoare la minori“. 16. Aşa cum s-a arătat şi în doctrină, din denumirea secţiunii rezultă că domeniul de aplicare al normelor care intră în alcătuirea sa este limitat la punerea în executare a dispoziţiilor privitoare la minori din titlurile executorii reprezentate exclusiv de hotărârile judecătoreşti (române sau străine). Locul şi rolul minorului în cadrul executării silite a unor dispoziţii din hotărârile judecătoreşti care îl vizează sunt esenţiale pentru că aceste coordonate permit identificarea drepturilor şi protejarea interesului superior al minorului, inclusiv în această ultimă fază a procesului civil. Există suficiente prevederi legale în secţiunea precitată care se constituie implicit sau explicit în drepturi ale minorului asupra căruia poartă executarea, şi anume dreptul minorului ca la executare să participe obligatoriu un reprezentat al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi, atunci când este necesar, un psiholog; dreptul minorului de a nu fi bruscat şi de a nu face obiectul presiunilor pentru realizarea executării; dreptul minorului de a refuza să îl părăsească pe debitor; libertatea minorului de a-şi manifesta aversiunea faţă de creditor; dreptul minorului la consiliere psihologică. Curtea apreciază astfel că toate aceste prevederi conduc la concluzia că minorul nu poate fi considerat doar un simplu obiect al executării silite directe reglementate în titlul III al cărţii a V-a a Codului de procedură civilă. 17. Curtea menţionează că, în temeiul prevederilor cuprinse în secţiunea „Executarea hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii referitoare la minori“, încuviinţarea executării silite se va realiza conform dreptului comun, după care executorul va comunica debitorului (părintelui sau persoanei la care se află minorul) încheierea de încuviinţare a executării silite, somaţia şi o copie certificată pentru conformitate cu originalul a titlului executoriu. Conţinutul somaţiei este adaptat specificului măsurilor din titlul executoriu, în sensul că executorul va indica debitorului data şi locul în care să se prezinte cu minorul sau, după caz, îi va pune în vedere să permită celuilalt părinte să îşi exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul, potrivit programului stabilit în titlul executoriu. 18. Spre deosebire de dreptul comun, care permite executorului să efectueze acte de executare silită după expirarea termenului indicat în somaţie sau prevăzut de lege, dacă debitorul nu se conformează somaţiei, executorul judecătoresc nu va putea proceda la executarea silită, ci, la cererea creditorului, va sesiza instanţa de executare pentru a obţine constrângerea debitorului la îndeplinirea obligaţiei prin aplicarea unor penalităţi. Instanţa de executare va cita părţile şi va stabili în sarcina debitorului, respectiv în favoarea creditorului, o penalitate cuprinsă între 100 lei şi 1.000 lei pe zi de întârziere. Penalitatea va curge până la executarea obligaţiei, dar nu mai mult de trei luni de la data comunicării încheierii prevăzute la art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin care s-a stabilit penalitatea. Executorul nu va putea sesiza instanţa de executare în lipsa unei cereri a creditorului în acest sens, care, ad probationem, trebuie să îmbrace forma scrisă, această cerinţă constituind o limitare a rolului activ al executorului judecătoresc şi protejând creditorul căruia, în mod corect, legiuitorul îi lasă posibilitatea să facă aprecieri de ordin subiectiv în privinţa executării dispoziţiilor privitoare la minori. Doar după expirarea termenului prohibitiv de o lună, prevăzut în art. 911 alin. (1) din Codul de procedură civilă, executorul va putea proceda la executarea silită. Trebuie precizat că penalitatea va curge şi înainte, şi după expirarea termenului de o lună, fără a depăşi termenul de 3 luni prevăzut în art. 912 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Actele de executare efectuate înăuntrul termenului de o lună vor putea fi anulate, dacă persoana interesată va formula contestaţie la executare [art. 185 alin. (2) din Codul de procedură civilă]. Actele de executare silită efectuate de către executorul judecătoresc care nu a sesizat în prealabil instanţa de executare pentru a face aplicarea prevederilor art. 906 vor putea fi anulate pe calea contestaţiei la executare. 19. Curtea reţine că intenţia legiuitorului de a-l determina pe debitor, inclusiv prin constrângeri de natură financiară, să îşi îndeplinească voluntar obligaţiile cu privire la minor este clară şi are ca scop evitarea expunerii sau supunerii minorului unor acte de executare care i-ar putea dăuna. Executarea silită se va efectua în mod obligatoriu în prezenţa unui reprezentant al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, care va fi înştiinţată despre necesitatea desemnării unui reprezentant şi despre data şi locul unde se va efectua executarea. Alineatul (2) al art. 911 din Codul de procedură civilă are în vedere prezenţa la efectuarea actelor de executare, şi nu la întocmirea înscrisurilor constatatoare ale acestora, cum ar fi încheierea sau procesul-verbal, care nu trebuie să fie semnate de către reprezentantul direcţiei. Executarea în lipsa reprezentantului direcţiei este sancţionată de lege cu nulitatea necondiţionată a actelor de executare, deoarece participarea acestuia apare ca o cerinţă extrinsecă actului de executare efectuat. În schimb, participarea psihologului la executare este lăsată de legiuitor la aprecierea executorului, care va desemna un astfel de specialist atunci când starea minorului sau alte împrejurări concrete ale executării o impun. Sancţiunea nedesemnării ori a neparticipării psihologului atunci când s-ar fi impus este nulitatea condiţionată de vătămare, în sensul art. 175 alin. (1) din Codul de procedură civilă, deoarece participarea psihologului este o cerinţă lăsată la aprecierea executorului, nefiind o cerinţă obligatorie în baza unei dispoziţii legale. 20. Dacă debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia până la împlinirea termenului de 3 luni prevăzut de art. 912 alin. (1) din Codul de procedură civilă sau dacă debitorul este de reacredinţă şi ascunde minorul, executorul judecătoresc va consemna acest fapt într-un proces-verbal şi va sesiza de îndată parchetul de pe lângă instanţa de executare în vederea începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti. Aplicarea prevederilor art. 912 alin. (2) din Codul de procedură civilă presupune că executorul a stabilit o nouă dată pentru executare (alta decât cea din somaţia iniţială), ulterioară termenului de o lună prevăzut de art. 911 alin. (1), şi că debitorul nu a executat voluntar dispoziţia referitoare la minor nici la această dată. Executorul nu va sesiza parchetul mai devreme de expirarea termenului de 3 luni prevăzut de art. 912 alin. (1) din Codul de procedură civilă. În ipoteza debitorului de rea-credinţă, care ascunde minorul, executorul va putea sesiza parchetul chiar în cadrul termenului de 3 luni. Dacă penalitatea stabilită în condiţiile art. 906 din Codul de procedură civilă nu şi-a produs efectul, regula specială de executare în cazul opunerii la executare din partea debitorului, care astfel se plasează în sfera ilicitului penal, este aceea a sesizării organelor de urmărire penală. 21. Curtea menţionează că, sub titulatura „refuzul minorului“, art. 913 din Codul de procedură civilă reglementează două situaţii în care executorul judecătoresc va constata existenţa unui impediment la executare, şi anume: atunci când însuşi minorul refuză în mod categoric să îl părăsească pe debitor, respectiv atunci când minorul manifestă aversiune faţă de creditor. În astfel de cazuri, executorul nu va face presiuni asupra minorului, ci va întocmi un proces-verbal de constatare, pe care îl va comunica părţilor şi reprezentantului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. Acesta din urmă va sesiza instanţa competentă de la locul unde se află minorul (instanţa de tutelă şi de familie prevăzută în art. 114 din Codul de procedură civilă), pentru a dispune un program de consiliere psihologică adecvat vârstei copilului. Sesizarea instanţei este obligatorie şi trebuie făcută de îndată ce executorul judecătoresc a comunicat procesul-verbal de constatare către reprezentantul direcţiei. Instanţa de tutelă şi de familie va soluţiona cererea în camera de consiliu, cu citarea părinţilor şi a persoanei la care se află copilul, dacă este cazul, pronunţând o încheiere nesupusă niciunei căi de atac. Fiind vorba despre luarea unei măsuri legale de ocrotire a minorului care are nevoie de consiliere psihologică, procedura desfăşurată în faţa instanţei prevăzute de art. 114 din Codul de procedură civilă este necontencioasă în sensul dispoziţiilor art. 527 din Codul de procedură civilă. Copilul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat în mod obligatoriu. Instanţa va putea asculta şi copilul care nu a împlinit această vârstă. Dacă instanţa încuviinţează consilierea, aceasta nu va dura mai mult de 3 luni. La finalul consilierii, psihologul numit de către instanţă va întocmi un raport, care va fi comunicat instanţei care a dispus consilierea, executorului judecătoresc şi direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. Raportul nu va fi comunicat părinţilor sau persoanei la care se află minorul. Alin. (4) al art. 913 din Codul de procedură civilă prevede că, după primirea raportului, indiferent de conţinutul acestuia, executorul va relua procedura executării silite, conform art. 911 din Codul de procedură civilă. Reluarea executării este necesară pentru a vedea dacă, în urma consilierii, subzistă sau nu refuzul minorului. Dacă nici de această dată executarea nu se poate realiza din cauza refuzului minorului, creditorul va putea sesiza instanţa de tutelă de la locul în care se află minorul în vederea aplicării unei penalităţi, conform dispoziţiilor art. 906 alin. (2) şi (4)-(6) din Codul de procedură civilă. Deşi din alin. (5) al art. 913 din Codul de procedură civilă nu rezultă expres, penalitatea va fi aplicată debitorului, iar nu minorului care a refuzat să se supună măsurilor dispuse prin hotărârea judecătorească. Penalităţile stabilite în sarcina debitorului de către instanţa de tutelă vor curge cel mult 3 luni, după care, la cererea creditorului, aceeaşi instanţă de tutelă va putea să le transforme într-o sumă fixă definitivă. Tot instanţa de tutelă va putea să înlăture sau să reducă penalităţile stabilite, dacă în contestaţia la executare formulată de către debitorul care şi-a executat obligaţiile se dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. În final, chiar dacă nu s-a putut realiza executarea, executorul judecătoresc va încheia un proces-verbal în care va arăta modul de aducere la îndeplinire a celor dispuse prin titlul executoriu şi va stabili cheltuielile de executare, conform dispoziţiilor art. 890 din Codul de procedură civilă. Procesul-verbal menţionat va fi titlu executoriu în privinţa cheltuielilor de executare stabilite în sarcina debitorului. 22. De altfel, în sensul celor mai sus menţionate, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 299 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 21 iulie 2016, şi Decizia nr. 525 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, prin care a statuat că reglementarea de lege criticată este conformă cu Legea fundamentală. 23. În esenţă, Curtea a observat că prevederile legale criticate reglementează procedura de executare a hotărârilor judecătoreşti referitoare la minori, atunci când copilul minor a fost încredinţat printr-o hotărâre judecătorească unuia dintre părinţi, unui terţ sau unei instituţii de ocrotire, iar persoana care deţine copilul încearcă să se sustragă de la executarea hotărârii. Procedura reglementată de textele legale criticate prevede că în cazul refuzului debitorului obligaţiei de încredinţare a minorului de a executa această obligaţie pot fi luate măsuri de constrângere de natură patrimonială prevăzute de lege pentru neexecutarea obligaţiilor de a face, respectiv când obligaţia nu este evaluabilă în bani [art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă], iar dacă debitorul este de rea-credinţă legiuitorul a reglementat obligaţia executorului judecătoresc de a sesiza parchetul de pe lângă instanţa de executare în vederea începerii urmăririi penale. 24. Curtea a reţinut, de asemenea, că legiuitorul a reglementat mai multe măsuri, graduale ca intensitate, menite să constrângă debitorul să execute obligaţia prevăzută în titlul executoriu, prin intermediul instanţei de judecată. Aplicarea penalităţilor reprezintă un mijloc de constrângere judiciară, o sancţiune pecuniară, care are rolul de a crea debitorului obligaţiei o presiune suplimentară, inclusiv prin acumularea, timp de trei luni, a sumelor datorate pentru întârzierea în executare. După acest termen, legiuitorul a prevăzut o sancţiune mult mai gravă, respectiv constrângerea debitorului cu aplicarea unei sancţiuni penale. 25. Referitor la posibilitatea de a influenţa comportamentul minorului în sensul de a-l respinge pe părintele care a câştigat procesul, Curtea a reţinut că legiuitorul a prevăzut, în funcţie de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică pentru o perioadă ce nu poate depăşi 3 luni, la finalizarea căruia psihologul numit de instanţă va întocmi un raport. După primirea raportului, executorul judecătoresc va relua procedura executării silite. 26. Curtea a constatat, astfel, că procedura criticată nu încalcă dreptul la un proces echitabil garantat constituţional şi convenţional. Dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie prevăd judecarea proceselor în mod echitabil şi soluţionarea lor într-un termen rezonabil, principiu consfinţit şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Procesul echitabil constituie o garanţie a principiului egalităţii, iar termenul rezonabil o garanţie a faptului că justiţia asigură realizarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, cu eliminarea tergiversărilor şi a mijloacelor şicanatorii. Or, procedura legală criticată instituie suficiente garanţii pentru asigurarea unui proces echitabil. 27. Totodată, Curtea a subliniat că legiuitorul este în drept să reglementeze măsura aplicării unei sancţiuni penale, având în vedere gravitatea opoziţiei la executare a debitorului, precum şi valorile sociale ocrotite, reglementarea unor sancţiuni specifice conducând la respectarea normelor juridice. Revine instanţelor judecătoreşti competente calificarea încadrării faptei săvârşite, având în vedere trimiterea generică pe care o operează dispoziţiile legale criticate la normele de incriminare incidente în funcţie de specificul situaţiilor. 28. Neintervenind elemente noi, de natură a justifica reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Eva Gabriela Biriş în Dosarul nr. 1.106/320/2017/a1 al Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 910 alin. (3) raportate la art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
