Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2021 pentru completarea art. 46 al Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, obiecţie formulată de un număr de 47 de senatori şi 109 deputaţi aparţinând Partidului Social Democrat, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. 2. Cu Adresa nr. XXXV/5.277 din 28 octombrie 2021, secretarul general al Senatului a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 8.545 din 28 octombrie 2021 şi constituie obiectul Dosarului nr. 3.234A/2021. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia consideră că, prin conţinutul său normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, întrucât, în urma pronunţării deciziilor Curţii Constituţionale nr. 428 şi nr. 429 din 17 iunie 2021, Guvernul ar fi trebuit să promoveze un proiect de lege în procedură de urgenţă prin care să pună de acord dispoziţiile din Legea nr. 41/1994 cu considerentele celor două decizii, astfel încât procedurile de numire a directorilor interimari ai celor două societăţi publice de radio şi televiziune să fie constituţionale. Arată că după două luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României a celor două decizii ale Curţii Constituţionale, cu o săptămână înainte de finalul vacanţei parlamentare şi începerea sesiunii parlamentare, Guvernul a promovat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89/2021 prin care s-a prevăzut completarea art. 46 din Legea nr. 41/1994 cu un nou alineat, care prevede prelungirea de drept a mandatelor directorilor generali interimari „pentru maximum două perioade succesive de maximum 45 de zile, până la numirea Consiliului de administraţie, dar fără a depăşi cu mai mult de 30 de zile prima zi a următoarei sesiuni ordinare a Parlamentului“. În cadrul activităţii parlamentare nu a existat niciun fel de intenţie a majorităţii parlamentare de a reglementa modalitatea de numire a conducerilor celor două societăţi, după expirarea termenului prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89/2021 Guvernul promovând o nouă ordonanţă de urgenţă, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 106/2021 privind unele măsuri pentru organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, aflată în procedura parlamentară de aprobare, prin care, cu privire la aceeaşi situaţie tranzitorie de desemnare a directorilor generali interimari, se dispune prelungirea mandatului acestora cu încă 30 de zile. 4. Or, în considerarea principiilor loialităţii constituţionale şi ale statului de drept, autorii sesizării susţin că Parlamentul ar fi trebuit să îşi conformeze conduita adoptând un comportament constituţional în conformitate cu obligaţiile stabilite în cele două decizii ale Curţii Constituţionale. 5. Mai mult, reţinând că prin cele două decizii ale Curţii Constituţionale s-a constatat că numirile directorilor interimari ai celor două societăţi publice de radio şi televiziune întemeiate pe art. 21 şi 24 din Legea nr. 41/1994 au fost neconstituţionale, autorii sesizării susţin că reglementarea prelungirii mandatelor acestora prin actul supus controlului de constituţionalitate este realizată cu nerespectarea principiului legalităţii, întrucât atât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89/2021, cât şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 106/2021 reglementează o situaţie existentă, iar nu o situaţie generală, împrejurare ce contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. Din lecturarea motivării situaţiei de urgenţă rezultă indubitabil că actele normative se referă numai la mandatele obţinute în luna mai 2021 şi vizează prelungirea acestor mandate obţinute prin hotărâri ale birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, „şi nu exercitarea de către Parlament a funcţiei de control parlamentar, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie“. 6. Autorii sesizării mai arată că la data de 23 iunie 2021, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului convocată pentru prezentarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului, a fost introdusă pe ordinea de zi numirea conducerii interimare a Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) şi Societăţii Române de Televiziune (SRTV). Înscrierea pe ordinea de zi a fost contestată de o parte din parlamentari pe motiv că, în prealabil, nu a fost declanşată procedura de alegere a consiliilor de administraţie, nu a existat o audiere a candidaţilor în comisii şi nu au fost întocmite rapoartele celor două comisii permanente competente. Autorii arată că „din verificarea cvorumului s-a reţinut că nu există o majoritate, astfel încât s-a dispus ca la 24.10.2021, ora 9:00, cele două birouri permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să se întâlnească pentru a desemna directorii generali interimari ai celor două societăţi. Beneficiind de majoritate în birourile permanente, s-au adoptat cele două Hotărâri ale Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, nr. 2/2021 şi, respectiv, nr. 3/2021, prin care au numit aceiaşi directori generali interimari care fuseseră numiţi neconstituţional în baza art. 21 alin. (3) şi a art. 26 alin. (4) din Legea nr. 41/1994“. Or, în considerarea celor două decizii ale Curţii Constituţionale, Parlamentul avea obligaţia să iniţieze procedurile legale de numire a consiliilor de administraţie şi a directorilor generali, prevăzute în art. 19 şi 20 din Legea nr. 41/1994. 7. În fine, autorii sesizării susţin că actul normativ criticat contravine principiului bicameralismului prevăzut de art. 61 şi 75 din Constituţie, întrucât Camera decizională a adoptat o altă reglementare, total diferită de cea adoptată de prima Cameră sesizată, modificând substanţial voinţa iniţiatorului. Astfel, dacă norma adoptată de Camera Deputaţilor prevedea că „[…] mandatul directorului general interimar se prelungeşte de drept pentru maximum două perioade succesive de maximum 45 de zile, până la numirea Consiliului de administraţie, dar fără a depăşi cu mai mult de 30 de zile prima zi a următoarei sesiuni ordinare a Parlamentului“, forma adoptată de Senat prevede că „[…] mandatul directorului general interimar se prelungeşte de drept până la numirea Consiliului de administraţie în condiţiile legii“. Neconstituţionalitatea rezidă în amendamentul „care nu limitează termenul de interimat, permiţând prelungirea acestuia oricât“. 8. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2021 pentru completarea art. 46 al Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele: 10. Actul de sesizare are ca obiect al criticilor de neconstituţionalitate Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2021 pentru completarea art. 46 al Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, care prevede: "ARTICOL UNIC Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89 din 19 august 2021 pentru completarea art. 46 al Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 20 august 2021, cu următoarea modificare: - La articolul unic, alineatul (10) va avea următorul cuprins: "(10) În cazul în care desemnarea conducerii Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv a Societăţii Române de Televiziune nu este realizată până la data la care mandatul directorului general interimar numit în condiţiile prevăzute la alin. (8) încetează ca urmare a ajungerii la termen în timpul vacanţei parlamentare, în lipsa convocării în acest scop a Parlamentului în sesiune extraordinară, mandatul directorului general interimar se prelungeşte de drept până la numirea Consiliului de administraţie în condiţiile legii."" 11. Autorii sesizării susţin că dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (5), ale art. 31 alin. (5), ale art. 61 alin. (1), ale art. 75, precum şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie. 12. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea menţionată, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27, sau Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragraful 32). 13. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, prezenta obiecţie de neconstituţionalitate a fost formulată de 47 de senatori şi 109 deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat din Senat şi Camera Deputaţilor, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, îndeplinesc condiţia de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional şi la obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea constată că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2021 pentru completarea art. 46 al Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune a fost adoptată, în procedură de urgenţă, de Senat, Cameră decizională, în data de 27 octombrie 2021, a fost depusă în aceeaşi zi la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii şi apoi trimisă spre promulgare în data de 29 octombrie 2021. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 28 octombrie 2021. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată în interiorul termenului de 2 zile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, şi că legea nu a fost promulgată de Preşedintele României, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării celor două condiţii. 14. Aşadar, nefiind incident un fine de neprimire a sesizării astfel formulate, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate. 15. Curtea reţine că, prin Hotărârea nr. 2/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 24 iunie 2021, ca urmare a constatării lipsei cvorumului legal în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 23 iunie 2021, în temeiul prevederilor art. 46 alin. (8) din Legea nr. 41/1994, Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au numit directorul general interimar al SRTV pentru o perioadă de 60 de zile. Pentru aceleaşi motive şi având acelaşi temei juridic, prin Hotărârea nr. 3/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 24 iunie 2021, Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au numit directorul general interimar al SRR pentru o perioadă de 60 de zile. 16. Ulterior, având în vedere că Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999, nu reglementa situaţia în care, la încetarea mandatului de 60 de zile al directorului general interimar numit de către Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, nu sunt efectuate demersurile necesare pentru numirea conducerii SRR şi SRTV sau pentru o nouă numire a unui director general interimar, neexistând cadrul legal primar pentru asigurarea continuităţii conducerii interimare a celor două servicii publice de radio şi televiziune în cazul încetării mandatelor stabilite prin hotărâre a Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 89/2021 pentru completarea art. 46 al Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 20 august 2021, motivând că în lipsa acestor măsuri legislative luate în regim de urgenţă, impuse de o situaţie extraordinară, există riscul unor consecinţe deosebit de grave asupra funcţionării SRR şi SRTV. 17. Aşa fiind, în prezent, dispoziţiile art. 46 alin. (10) din Legea nr. 41/1994 prevăd că „În cazul în care desemnarea conducerii Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv a Societăţii Române de Televiziune nu este realizată până la data la care mandatul directorului general interimar numit în condiţiile prevăzute la alin. (8) încetează ca urmare a ajungerii la termen în timpul vacanţei parlamentare, în lipsa convocării în acest scop a Parlamentului în sesiune extraordinară, mandatul directorului general interimar se prelungeşte de drept pentru maximum două perioade succesive de maximum 45 de zile, până la numirea consiliului de administraţie, dar fără a depăşi cu mai mult de 30 de zile prima zi a următoarei sesiuni ordinare a Parlamentului“. 18. În temeiul art. 115 alin. (5) din Constituţie, ordonanţa de urgenţă a intrat în vigoare după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată. În prima Cameră sesizată (Camera Deputaţilor), proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a fost adoptat tacit, ca urmare a depăşirii termenului de 30 de zile prevăzut de art. 115 alin. (5) din Constituţie. În Camera decizională (Senatul), dispoziţia legală a fost modificată în sensul că, pentru aceeaşi ipoteză de incidenţă a normei, „[...] mandatul directorului general interimar se prelungeşte de drept până la numirea Consiliului de administraţie în condiţiile legii“. 19. Împotriva actului normativ adoptat de Parlament, autorii sesizării de neconstituţionalitate formulează atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă. 20. Criticile de neconstituţionalitate extrinsecă sunt raportate, pe de o parte, la prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie şi vizează omisiunea Parlamentului de a iniţia procedurile legale de numire a consiliilor de administraţie şi a directorilor generali ai SRR şi SRTV, prevăzute în art. 19 şi 20 din Legea nr. 41/1994, Parlamentul neadoptând un comportament constituţional în conformitate cu obligaţiile stabilite în deciziile Curţii Constituţionale nr. 428 şi nr. 429 din 17 iunie 2021, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 23 iunie 2021, şi, pe de altă parte, la dispoziţiile art. 61 alin. (1) şi ale art. 75 din Constituţie, autorii sesizării susţinând că legea a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului. 21. Cu privire la primul aspect criticat se observă că în cauzele în care au fost pronunţate deciziile invocate de autorii sesizării, Curtea Constituţională a constatat că în cadrul procedurii de control parlamentar asupra activităţii serviciilor naţionale de radio şi televiziune, rapoartele anuale pe anii 2017-2019, împreună cu conturile de execuţie bugetară ale societăţilor, întocmite în baza art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 41/1994, au fost respinse, fapt ce a atras incidenţa dispoziţiilor art. 46 alin. (7) din lege, respectiv demiterea de drept a consiliilor de administraţie ale SRR şi SRTV. Ca efect al demiterii, Parlamentul ar fi trebuit să declanşeze procedura reglementată de art. 19 şi 20 din Legea nr. 41/1994 privind numirea unor noi consilii de administraţie, însă plenul Camerelor reunite ale Parlamentului s-a întrunit în condiţii de cvorum legal şi a adoptat, cu majoritatea voturilor deputaţilor şi senatorilor prezenţi, hotărâri prin care a numit la conducerea celor două societăţi directori generali interimari. Constatând că hotărârile adoptate s-au întemeiat pe dispoziţii legale care nu aveau incidenţă în cauză, prin deciziile nr. 428 şi nr. 429 din 17 iunie 2021, Curtea a constatat neconstituţionalitatea acestor hotărâri prin raportare la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), care consacră principiul legalităţii şi al supremaţiei Legii fundamentale, coroborate cu dispoziţiile art. 19 şi 20 din Legea nr. 41/1994. 22. Analizând criticile formulate în prezenta cauză, Curtea reţine că, invocând prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, autorii sesizării nu critică procedura de adoptare a legii deduse controlului de constituţionalitate, ci conduita Parlamentului din perspectiva refuzului de a declanşa procedurile legale de numire a consiliilor de administraţie şi a directorilor generali ai SRR şi SRTV. Cu alte cuvinte, autorii sesizării critică opţiunea Parlamentului de a-şi exercita funcţia de legiferare în detrimentul funcţiei de control asupra activităţii serviciilor publice naţionale de radio şi televiziune, mai precis, opţiunea Parlamentului de a complini o lacună legislativă constatată cu ocazia exercitării funcţiei de control parlamentar realizat până la acel moment, respectiv situaţia în care desemnarea conducerii SRR, respectiv a SRTV nu este realizată până la data la care mandatul directorului general interimar încetează ca urmare a ajungerii la termen. 23. Curtea constată că autorii sesizării nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate cu privire la actul normativ dedus controlului, nemulţumirile lor fiind circumscrise faptului că Parlamentul a ales să îşi exercite funcţia de legiferare cu privire la organizarea şi funcţionarea SRR şi SRTV, iar nu funcţia de control asupra activităţii celor două servicii publice în virtutea căreia face numirile organelor de conducere ale celor două societăţi. Or, pasivitatea Parlamentului manifestată cu privire la procedurile legale de numire a consiliilor de administraţie şi a directorilor generali ai SRR şi SRTV nu poate fi invocată ca temei al criticilor formulate împotriva adoptării unei legi şi cu atât mai puţin poate fundamenta o soluţie prin care Curtea să constate neconstituţionalitatea respectivului act normativ. Critica cu un atare obiect, care nu este circumscrisă procedurii de adoptare a actului normativ criticat, nu este admisibilă din perspectiva competenţei Curţii Constituţionale prevăzute la art. 146 lit. a) din Constituţie, potrivit căreia instanţa constituţională „se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora“, deci „numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“ [art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992], iar nu asupra conduitei adoptate de Parlament în exercitarea atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi legilor în vigoare. 24. În ceea ce priveşte critica vizând încălcarea principiului bicameralismului, autorii sesizării susţin că forma adoptată de Camera decizională cuprinde modificări majore de conţinut, iar configuraţia acesteia este semnificativ diferită faţă de cea adoptată de prima Cameră sesizată. 25. Pe cale jurisprudenţială (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Decizia nr. 515 din 5 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 25 iulie 2017), Curtea a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea celor două criterii este de natură a afecta principiul constituţional care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ. Cu toate acestea, stabilind limitele principiului bicameralismului, prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Curtea a observat că aplicarea acestui principiu nu poate avea ca efect „deturnarea rolului de Cameră de reflecţie a primei Camere sesizate [...] în sensul că aceasta ar fi Camera care ar fixa în mod definitiv conţinutul proiectului sau propunerii legislative (şi, practic, conţinutul normativ al viitoarei legi), ceea ce are drept consecinţă faptul că cea de-a doua Cameră, Camera decizională, nu va avea posibilitatea să modifice ori să completeze legea adoptată de Camera de reflecţie, ci doar posibilitatea de a o aproba sau de a o respinge“. Sub aceste aspecte, „este de netăgăduit că principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor; prin urmare, lipsirea Camerei decizionale de competenţa sa de a modifica sau completa legea astfel cum a fost adoptată de Camera de reflecţie, deci de a contribui la procesul de elaborare a legilor, ar echivala cu limitarea rolului său constituţional şi cu acordarea unui rol preponderent Camerei de reflecţie în raport cu cea decizională în procesul de elaborare a legilor. Într-o atare situaţie, Camera de reflecţie ar elimina posibilitatea Camerei decizionale de a conlucra la elaborarea actelor normative, aceasta din urmă putându-şi doar exprima prin vot poziţia cu privire la propunerea sau proiectul de lege deja adoptat de Camera de reflecţie, ceea ce este de neconceput“ (Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012). În consecinţă, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, că art. 75 alin. (3) din Constituţie, atunci când foloseşte sintagma „decide definitiv“ cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Însă, în acest caz, Camera decizională nu poate modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa îndepărtării de la finalitatea urmărită de iniţiator. 26. Pornind de la premisa că legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, Curtea constată că autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de către o singură Cameră. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2021 pentru completarea art. 46 al Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune a fost adoptată de Senat, în calitate de Cameră decizională, cu un amendament faţă de forma adoptată de Camera Deputaţilor, care face obiectul controlului de constituţionalitate în prezenta cauză. 27. Astfel, din analiza comparativă a conţinutului normativ al actelor adoptate în prima Cameră sesizată, respectiv în Camera decizională, Curtea observă că legea supusă controlului reglementează în ambele forme adoptate de cele două Camere ale Parlamentului completarea art. 46 al Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune. Astfel, prima Cameră sesizată adoptă legea în forma iniţiată de Guvern, aprobând Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89/2021, care prevede prelungirea de drept a mandatului directorului general interimar „pentru maximum două perioade succesive de maximum 45 de zile, până la numirea consiliului de administraţie, dar fără a depăşi cu mai mult de 30 de zile prima zi a următoarei sesiuni ordinare a Parlamentului“, în vreme ce Camera decizională aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89/2021, modificând alin. (10) al art. 46 din Legea nr. 41/1994 în sensul că prelungirea de drept a mandatului directorului general interimar se realizează „până la numirea Consiliului de administraţie în condiţiile legii“. 28. În concluzie, Curtea observă că, deşi forma adoptată de Camera Deputaţilor, prima Cameră sesizată, diferă faţă de cea adoptată de Senat, Cameră decizională, între cele două forme ale legii nu există diferenţe majore de conţinut, legea finală dând substanţă şi efectivitate scopului urmărit de iniţiator, Guvernul României. Curtea constată astfel că legea, în redactarea pe care a adoptat-o Senatul, nu se îndepărtează în mod esenţial de textul adoptat în Camera Deputaţilor şi nici de obiectivele urmărite de iniţiativa legislativă, prin modificările aduse Senatul reglementând o normă care a fost pusă în dezbaterea primei Camere sesizate, elementul novator nefiind semnificativ, de substanţă, ci, dimpotrivă, el circumscriindu-se obiectului de reglementare al legii iniţiate de Guvern. Astfel, modificarea operată vizează exclusiv momentul până la care se prelungeşte de drept mandatul directorului general interimar al SRR sau SRTV, Camera decizională optând pentru soluţia legislativă susceptibilă să pună capăt în mod definitiv stării de interimat de la conducerea celor două servicii publice de radio şi televiziune, şi anume numirea noului consiliu de administraţie. 29. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă art. 61 din Constituţie; din contră, modul în care a fost adoptată legea criticată constituie o aplicare a principiului bicameralismului, caracterizat de colaborarea dintre cele două Camere ale Parlamentului. 30. Criticile de neconstituţionalitate intrinsecă sunt raportate la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, autorii sesizării motivând, pe de o parte, că legea, reglementând un caz concret, nu întruneşte condiţiile de generalitate specifice unui act normativ şi, pe de altă parte, că norma potrivit căreia „[…] mandatul directorului general interimar se prelungeşte de drept până la numirea Consiliului de administraţie în condiţiile legii“ este neconstituţională, întrucât „nu limitează termenul de interimat, permiţând prelungirea acestuia oricât“. 31. Cu privire la prima critică de neconstituţionalitate intrinsecă formulată, Curtea reţine că Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, prevede la art. 24, în ceea ce priveşte sfera de cuprindere a soluţiilor preconizate, că „Soluţiile legislative preconizate prin proiectul de act normativ trebuie să acopere întreaga problematică a relaţiilor sociale ce reprezintă obiectul de reglementare pentru a se evita lacunele legislative“ [alin. (1)], iar „Pentru ca soluţiile să fie pe deplin acoperitoare se vor lua în considerare diferitele ipoteze ce se pot ivi în activitatea de aplicare a actului normativ, folosindu-se fie enumerarea situaţiilor avute în vedere, fie formulări sintetice sau formulări-cadru de principiu, aplicabile oricăror situaţii posibile“ [alin. (2)]. De asemenea, în ceea ce priveşte reglementările speciale şi derogatorii, potrivit art. 15 alin. (2) din aceeaşi lege, „Caracterul special al unei reglementări se determină în funcţie de obiectul acesteia, circumstanţiat la anumite categorii de situaţii, şi de specificul soluţiilor legislative pe care le instituie“, în vreme ce „Reglementarea este derogatorie dacă soluţiile legislative referitoare la o situaţie anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-şi caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri“, potrivit art. 15 alin. (3). 32. Analizând norma dedusă judecăţii, Curtea constată că aceasta vine să complinească o lacună legislativă reprezentată de o situaţie specială, reglementată expres în ipoteza de incidenţă a normei. Astfel, dispozitivul normei prevede prelungirea de drept a mandatului directorului general interimar al SRR sau SRTV până la numirea Consiliului de administraţie în condiţiile legii, dacă sunt întrunite cumulativ cele trei condiţii din ipoteza normei: (i) desemnarea conducerii SRR, respectiv a SRTV nu este realizată până la data la care mandatul directorului general interimar încetează ca urmare a ajungerii la termen; (ii) ajungerea la termen a mandatului directorului general interimar se realizează în timpul vacanţei parlamentare şi (iii) nu este convocată o sesiune extraordinară a Parlamentului în scopul desemnării conducerii SRR, respectiv a SRTV. Aşadar, Curtea constată caracterul special al reglementării determinat de obiectul acesteia (prelungirea de drept a mandatului directorului general interimar al SRR sau SRTV), circumstanţiat la o anumită situaţie (cea rezultată în urma întrunirii condiţiilor prevăzute în ipoteza normei) şi de specificul soluţiei legislative pe care o instituie (caracterul temporar al prelungirii mandatului, până la numirea Consiliului de administraţie în condiţiile legii). Caracterul special al normei nu impietează asupra caracterului general, normativ al legii în ansamblul său, norma fiind aplicabilă ori de câte ori sunt întrunite condiţiile legale prevăzute expres în ipoteza sa, iar nu doar într-un caz singular, izolat, aşa cum susţin autorii sesizării. Având în vedere aceste argumente, Curtea urmează a respinge ca neîntemeiată critica raportată la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, legea întrunind condiţiile de generalitate specifice unui act normativ. 33. Cu privire la cea de-a doua critică de neconstituţionalitate intrinsecă, din analiza preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2021, Curtea observă că raţiunea adoptării acestui act normativ a fost aceea a instituirii unui cadru legal aplicabil în situaţia obiectivă în care, la ajungerea la termen a mandatului de 60 de zile al directorului general interimar numit de către birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, nu au fost efectuate demersurile necesare pentru numirea conducerii SRR şi SRTV. Este evident că legiuitorul are nu numai dreptul, dar chiar obligaţia de a reglementa aceste situaţii în scopul asigurării continuităţii în activitatea de conducere a celor două servicii publice naţionale. Astfel, dispoziţiile art. 46 alin. (10) din Legea nr. 41/1994, nou-introduse prin articolul unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89/2021, prevăd că, în cazul în care desemnarea conducerii SRR, respectiv a SRTV nu este realizată până la data la care mandatul de 60 de zile al directorului general interimar numit de birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor încetează ca urmare a ajungerii la termen în timpul vacanţei parlamentare, în lipsa convocării în acest scop a Parlamentului în sesiune extraordinară, „mandatul directorului general interimar se prelungeşte de drept pentru maximum două perioade succesive de maximum 45 de zile, până la numirea consiliului de administraţie, dar fără a depăşi cu mai mult de 30 de zile prima zi a următoarei sesiuni ordinare a Parlamentului“. 34. Legiuitorul delegat a prevăzut posibilitatea prelungirii de drept a mandatului directorului general interimar, dar a limitat expres această prelungire sub două aspecte: (i) pe de o parte, a instituit o perioadă a prelungirii de 45 de zile, reglementând posibilitatea acordării a maximum două perioade succesive, şi (ii) pe de altă parte, a stabilit o dată-limită a prelungirii, stabilind că aceasta operează până la numirea consiliului de administraţie, dar, având în vedere că ipoteza de incidenţă a normei vizează exclusiv situaţia în care ajungerea la termen a mandatului directorului general interimar se realizează în timpul vacanţei parlamentare, legiuitorul a prevăzut că data-limită a prelungirii mandatului nu poate depăşi cu mai mult de 30 de zile prima zi a următoarei sesiuni ordinare a Parlamentului. Cu alte cuvinte, în mod judicios, legiuitorul delegat a prevăzut posibilitatea prelungirii mandatelor directorilor generali interimari ai celor două servicii publice de radio şi televiziune stabilite prin hotărâre a birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor doar pe perioada vacanţei parlamentare, Parlamentul fiind obligat ca, în termen de cel mult 30 de zile de la prima zi a următoarei sesiuni ordinare, să numească, prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, în şedinţa comună a celor două Camere, membrii Consiliului de administraţie al SRR, respectiv al SRTV, în temeiul art. 19 din Legea nr. 41/1994. 35. Parlamentul, în procedura de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2021, a modificat însă dispoziţia legală, eliminând soluţia legislativă care limita expres durata prelungirii de drept a mandatului directorului general interimar şi înlocuind-o cu soluţia legislativă care prevede prelungirea de drept a mandatului până la numirea consiliului de administraţie în condiţiile legii. Astfel, ca efect al acestor dispoziţii, se instituie posibilitatea exercitării unor atribuţii aferente funcţiei de conducere pe o perioadă nedeterminată, de către o persoană al cărei mandat legal interimar a expirat. Totodată, Curtea observă că legea nu prevede termene concrete în care Parlamentul trebuie să se încadreze în desfăşurarea procedurilor legale de numire a consiliilor de administraţie şi a directorilor generali ai SRR şi SRTV. 36. Or, cu privire la o reglementare similară, prin Decizia nr. 58 din 26 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 4 mai 2021, Curtea, analizând dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996 (care prevedeau, în esenţă, că, în situaţia în care până la expirarea duratei mandatului unui membru al Plenului Consiliului Concurenţei nu este numit un succesor, „membrul Plenului al cărui mandat expiră îşi va continua activitatea până la depunerea jurământului de către cel desemnat pentru mandatul următor“), a constatat neconstituţionalitatea acestora. La paragraful 16 al acestei decizii, Curtea a reţinut, cu titlu general, că „regimul juridic al mandatelor în sistemul autorităţilor publice este unul eminamente de drept public şi implică ideea de înzestrare cu atribute de putere publică pe care detentorul acesteia le exercită. În privinţa mandatelor autorităţilor publice reprezentative, Curtea observă că acestea sunt reglementate printr-o normă de nivel constituţional (Parlament, Preşedintele României). În schimb, în privinţa autorităţilor publice numite, mandatul poate fi reglementat atât prin norme constituţionale (spre exemplu, Guvern, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Conturi, Curtea Constituţională), cât şi prin norme infraconstituţionale (Consiliul Economic şi Social, Consiliul Legislativ, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Concurenţei etc.). Atunci când reglementarea mandatului se realizează prin norme infraconstituţionale, marja legiuitorului în privinţa dimensionării, configurării şi structurii acestuia este mai mare, fără a fi însă arbitrară.“ Totodată, la paragraful 32, Curtea a reţinut că „prevederile art. 18 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996 nu se rezumă la reglementarea unei situaţii tranzitorii legate de succesiunea de mandate, respectiv o perioadă scurtă de la numire şi până la depunerea jurământului, dată de la care începe exercitarea mandatului, ci creează premisele exercitării atribuţiilor şi ale continuării mandatului de membru al Plenului Consiliului Concurenţei fără limită/termen. Se lasă practic posibilitatea autorităţilor şi instituţiilor publice implicate în procedura de numire a membrilor Plenului Consiliului Concurenţei să rămână în pasivitate şi să nu procedeze la numirea unui succesor, întrucât legea nu prevede proceduri sau un termen-limită anterior expirării mandatului până la care poate fi numit noul membru, respectiv chestiuni legate de date şi termene concrete în care trebuie să se încadreze autorităţile implicate în procedura succesiunii de mandate, şi nici eventuale sancţiuni sau efectele ce ar decurge din faptul că nu sunt puse în aplicare dispoziţiile Legii nr. 21/1996 cu privire la încetarea calităţii de membru al Plenului Consiliului Concurenţei ca urmare a expirării duratei mandatului [a se vedea, cu titlu de reper, art. 68 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care stabileşte o procedură de urmat pentru reînnoirea compunerii instanţei de contencios constituţional până la expirarea duratei mandatelor în curs]. Practic, modul de reglementare a normelor contestate converteşte o chestiune ce ţine de exercitarea cu titlu temporar a atribuţiilor aferente mandatelor într-o veritabilă prelungire şi continuare a acestora. În realitate, prin jocul normelor juridice coroborat cu acţiunile autorităţilor publice cu competenţă în domeniu, are loc o redimensionare a mandatelor membrilor Plenului Consiliului Concurenţei“. 37. Aşa fiind, Curtea a reţinut, la paragraful 33 al aceleiaşi decizii, că „soluţia legislativă prin care se creează premisele exercitării unor competenţe prin continuarea exercitării atribuţiilor aferente unui mandat de membru al Plenului Consiliului Concurenţei, dincolo de durata noţiunii de mandat, respectiv în urma expirării mandatului fiecărui membru al Plenului Consiliului Concurenţei, astfel cum acesta este circumscris potrivit calculului termenelor în dreptul public, şi de situaţiile inerente aferente succesiunii de mandate ca urmare a unor chestiuni tehnice, legate, spre exemplu, de data depunerii jurământului, care trebuie realizată cu celeritate prin diligenţa autorităţilor implicate în procedura de numire, astfel încât la data fixă stabilită prin actul de învestire să fie efectuată numirea pentru noile mandate, nu corespunde cerinţelor respectării statului de drept. Prin urmare, norma legală criticată nu se încadrează în garanţiile aferente statului de drept în ceea ce priveşte organizarea îndeplinirii atribuţiilor, competenţelor şi obligaţiilor autorităţilor publice în coordonatele dreptului, fiind contrară art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, ceea ce are drept consecinţă şi încălcarea principiului legalităţii prevăzut de art. 1 alin. (5).“ 38. Având în vedere soluţia şi considerentele Deciziei nr. 58 din 26 ianuarie 2021, Curtea constată că acestea sunt cu atât mai pertinente în cauza de faţă, în care legea supusă controlului de constituţionalitate vizează instituţii de rang constituţional. Dispoziţiile art. 31 alin. (5) din Constituţie prevăd că „Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică“. Chiar dacă denumirea persoanelor juridice nu este cuprinsă în mod expres în textul Constituţiei, serviciile ca atare, precum şi activitatea pe care acestea le prestează sunt prevăzute în mod expres de art. 31 alin. (5) din Constituţie. Totodată, controlul parlamentar asupra acestora, precum şi obligaţia de a fi organizate potrivit unei legi organice sunt prevăzute tot de textul Constituţiei. Prin urmare, întrucât existenţa acestor servicii publice este prevăzută de norma constituţională, rezultă că Legea fundamentală le-a conferit o importanţă constituţională (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 733 din 22 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 15 februarie 2018). 39. Prin urmare, modificarea soluţiei legislative în vigoare, prevăzută de dispoziţiile articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89/2021 cu referire la art. 46 alin. (10) din Legea nr. 41/1994, prin legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă, care consacră prelungirea de drept a mandatului directorului general interimar al SRR sau SRTV până la numirea consiliului de administraţie în condiţiile legii, contravine atât art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, cât şi principiului constituţional al legalităţii prevăzut de art. 1 alin. (5), potrivit căruia „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“. 40. Având în vedere că soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională constituie unicul articol al legii prin care se aprobă cu această modificare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89/2021, Curtea reţine că viciul de neconstituţionalitate afectează de fapt întregul act normativ supus controlului. 41. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 47 de senatori şi 109 deputaţi aparţinând Partidului Social Democrat şi constată că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2021 pentru completarea art. 46 al Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune este neconstituţională, în ansamblul său. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 decembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
