Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 800 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art. I pct. 45 din Legea nr. 132/2014 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Asociaţia farmaciilor cu depozite farmaceutice mici şi mijlocii în Dosarul nr. 2.195/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.088D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi părţile Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că dispoziţiile de lege supuse analizei de constituţionalitate au un conţinut clar şi predictibil, constituind o normă cu caracter special în raport cu dispoziţiile art. 699 pct. 17 din Legea nr. 95/2006. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 2.624 din 16 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.195/2/1016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 800 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art. I pct. 45 din Legea nr. 132/2014 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Excepţia a fost ridicată de Asociaţia farmaciilor cu depozite farmaceutice mici şi mijlocii, în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ în care a solicitat anularea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 131/2016 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea unităţilor de distribuţie angro de medicamente de uz uman, certificarea de bună practică de distribuţie şi înregistrarea brokerilor de medicamente de uz uman. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile art. I pct. 45 din Legea nr. 132/2014 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2014 sunt neconstituţionale, întrucât au ca obiect de reglementare modalitatea de desfăşurare a activităţii de vânzare angro de către entităţile ce pot vinde medicamente către populaţie, obiect ce excedează sfera de reglementare a legii amintite. În acest sens arată că legea de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă trebuie să preia în mod imperativ numai domeniul de reglementare al ordonanţei de urgenţă pe care o aprobă şi invocă în sprijinul acestei susţineri cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2015. Or, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2014 a vizat transpunerea unei suite de directive europene în dreptul intern, iar art. I pct. 45 din Legea nr. 132/2014 a amendat Legea nr. 95/2006 cu un text ce viza o instituţie aflată în afara sferei transpunerii de directive. Astfel, sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5), art. 74 alin. (3) şi art. 115 alin. (7) din Constituţie. 6. Totodată, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă imperativele de claritate şi previzibilitate a legii, întrucât au un conţinut contrar dispoziţiilor art. 699 pct. 17 din Legea nr. 95/2006. Astfel, potrivit acestor din urmă dispoziţii de lege, distribuţia angro a medicamentelor reprezintă „totalitatea activităţilor de procurare, deţinere, livrare sau export de medicamente, cu excepţia activităţii de eliberare a acestora către public (distribuţia en detail); asemenea activităţi sunt efectuate de fabricanţi ori depozitele lor, importatori şi alţi distribuitori angro sau de farmacişti ori alte persoane autorizate să furnizeze medicamente către public în România“, însă art. 800 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 prevede că „Persoanele juridice autorizate să elibereze medicamentele către populaţie nu pot, conform legislaţiei naţionale, să desfăşoare şi activitate de distribuţie angro de medicamente“. În acest fel, dispoziţiile art. 800 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 contrazic cele afirmate prin art. 699 pct. 17 din aceeaşi lege. 7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. În acest sens arată că nu există o contradicţie între dispoziţiile art. 699 pct. 17 şi art. 800 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, cel din urmă text având caracterul unei norme speciale în raport cu primul şi aplicându-se doar persoanelor juridice autorizate să elibereze medicamente către populaţie. De asemenea arată că nu sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, chiar dacă prin Legea nr. 132/2014 s-ar fi depăşit domeniul supus reglementării, întrucât nu se aduce atingere principiului supremaţiei Constituţiei şi a legilor. Totodată, nu sunt înfrânte nici celelalte prevederi constituţionale invocate de autorul excepţiei, deoarece proiectul de lege a fost transmis de Guvern Camerei competente să îl adopte prima, care şi-a îndeplinit această obligaţie, iar Legea nr. 132/2014 cuprinde şi ordonanţele ale căror efecte au încetat. 8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens arată că între dispoziţiile art. 699 pct. 17 şi cele ale art. 800 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 nu există o reală contradicţie, întrucât primul text se referă la „farmacişti ori alte persoane autorizate să furnizeze medicamente către public în România“, în timp ce al doilea se referă la „persoanele juridice autorizate să elibereze medicamente către populaţie“. Cea de-a doua normă are un caracter special în raport cu prima şi se aplică doar persoanelor juridice autorizate să elibereze medicamente către populaţie. Or, convieţuirea normelor generale cu cele speciale este permisă de Constituţie. De asemenea consideră că o eventuală depăşire a domeniului de reglementare prin legea de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă faţă de obiectul de reglementare al acesteia din urmă nu este de natură să aducă atingere prevederilor constituţionale invocate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 800 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, şi ale art. I pct. 45 din Legea nr. 132/2014 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 10 octombrie 2014, dispoziţii potrivit cărora: - Art. 800 alin. (2) din Legea nr. 95/2006: „Persoanele juridice autorizate să elibereze medicamentele către populaţie nu pot, conform legislaţiei naţionale, să desfăşoare şi activitate de distribuţie angro de medicamente.“ 13. Curtea constată că, prin dispoziţiile art. I pct. 45 din Legea nr. 132/2014, au fost introduse art. 127^1, 127^2, 127^3, 127^4 şi 127^5 în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 11 februarie 2014. Dispoziţiile art. 127^1 au modificat dispoziţiile art. 788 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, în sensul că „Persoanele juridice autorizate să elibereze medicamentele către populaţie nu pot, conform legislaţiei naţionale, să desfăşoare şi activitate de distribuţie angro de medicamente.“ Anterior acestei modificări, dispoziţiile art. 788 alin. (2) din Legea nr. 95/20016 prevăzuseră că, „Dacă persoanele autorizate să elibereze medicamentele către populaţie pot, conform legislaţiei naţionale, să se angajeze şi în distribuţie angro, aceste persoane trebuie să fie autorizate conform alin. (1).“ 14. În urma republicării Legii nr. 95/2006 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, dispoziţiile art. 788 alin. (2) au primit o nouă numerotare, devenind art. 800 alin. (2) din Legea nr. 95/2006. 15. În cadrul acţiunii în contencios administrativ în care a fost formulată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, Asociaţia farmaciilor cu depozite farmaceutice mici şi mijlocii a solicitat anularea parţială a Ordinului ministrului sănătăţii nr. 131/2016 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea unităţilor de distribuţie angro de medicamente de uz uman, certificarea de bună practică de distribuţie şi înregistrarea brokerilor de medicamente de uz uman, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 11 februarie 2016, respectiv a dispoziţiilor art. 1 lit. b), art. 2 alin. (1) prima teză, art. 3 alin. (4), art. 4 alin. (1) şi art. 16 din aceste norme. Curtea constată că ordinul mai sus amintit a fost emis pentru a reglementa aplicarea art. 800-803, art. 809 şi 810, precum şi art. 857 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare. 16. În acelaşi timp, Curtea observă că dispoziţiile art. 788 alin. (2), devenite ulterior cele ale art. 800 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, au fost suspendate. Astfel, dispoziţiile art. III din Legea nr. 91/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27 aprilie 2015, au prevăzut că „La data intrării în vigoare a prezentei legi, aplicarea dispoziţiilor art. 788 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2016.“ Ulterior, termenul prevăzut la art. III din Legea nr. 91/2015 a fost prorogat până la data de 31 martie 2016, prin articolul unic din Ordonanţa de urgenţă nr. 67/2015 privind prorogarea termenului prevăzut la art. III din Legea nr. 91/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 986 din 31 decembrie 2015, iar prin art. I din Legea nr. 67/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2015 privind prorogarea termenului prevăzut la art. III din Legea nr. 91/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 304 din 20 aprilie 2016, termenul a fost prorogat până la data de 31 decembrie 2016. 17. Ulterior, prin articolul unic din Legea nr. 108/2017 pentru modificarea alin. (2) al art. 800 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 23 mai 2017, dispoziţiile de lege criticate au fost modificate, îndepărtându-se soluţia legislativă criticată de autorul excepţiei. Astfel, în prezent, art. 800 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 prevede că „Persoanele juridice autorizate să elibereze medicamentele către populaţie pot să desfăşoare şi activitate de distribuţie angro de medicamente, cu respectarea prevederilor prezentei legi, precum şi a legislaţiei naţionale în vigoare.“ În expunerea de motive a Legii nr. 108/2017 se arată că dispoziţiile art. 800 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 „produc grave prejudicii investitorilor privaţi mici şi mijlocii ce acţionează în domeniul comerţului cu produse farmaceutice, fiind sistat dreptul de distribuţie angro al persoanelor juridice autorizate să elibereze medicamente către populaţie în cadrul aceleiaşi societăţi cu activitate de vânzare, cu consecinţa înfiinţării de noi societăţi de distribuţie, pe lângă cea de vânzare directă. Perturbările serviciului public de distribuţie cu medicamente conduc la afectarea interesului public, a pieţei naţionale, prin reducerea masivă a distribuitorilor mici şi mijlocii, aceştia reprezentând o importantă categorie de actori ai pieţei. Prin promovarea prezentului act normativ se reglementează cu privire la dreptul persoanelor juridice autorizate să elibereze medicamentele către populaţie de a desfăşura şi activităţi de distribuţie angro de medicamente, cu respectarea prevederilor prezentei legi, precum şi a legislaţiei naţionale în vigoare. Totodată, prezenta propunere legislativă urmăreşte armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană, în speţă Directiva 2001/83/CE completată cu Directiva 2012/26/CE. Mai mult, prin modificările propuse se urmăreşte aplicarea principiilor de legitimă concurenţă, prin cunoaşterea exactă a nevoilor populaţiei şi reglarea pieţei medicamentelor, atât sub aspectul varietăţii ofertei, adaptabilităţii acesteia, cât şi în ceea ce priveşte preţul cel mai competitiv.“ 18. Curtea observă că acţiunea în contencios administrativ în cadrul căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a fost formulată la data de 30 martie 2016, iar Curtea Constituţională a fost sesizată cu această excepţie prin Sentinţa civilă nr. 2.624 din 16 septembrie 2016, dată la care dispoziţiile de lege criticate erau suspendate, nefiind însă modificate faţă de conţinutul criticat de autorul excepţiei. De asemenea, Curtea constată că, ulterior, în intervalul dintre 1 ianuarie 2017 şi data intrării în vigoare a Legii nr. 108/2017, art. 800 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 şi-a produs efectele juridice, nemaifiind suspendat. 19. Prin urmare, Curtea arată că, deşi dispoziţiile art. 800 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 nu mai păstrează în prezent soluţia legislativă criticată de autorul excepţiei, urmează să se pronunţe asupra conţinutului textului de lege, întrucât acesta şi-a produs, temporar, efectele juridice care au constituit temeiul invocării excepţiei de neconstituţionalitate şi, totodată, al formulării acţiunii în contencios administrativ în cadrul căreia a fost formulată această excepţie. 20. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă următoarele prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (5) referitor la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 74 alin. (3) şi (5) referitoare la exercitarea iniţiativei legislative de către Guvern şi art. 115 alin. (7) privind aprobarea ordonanţelor de Guvern de către Parlament. 21. Examinând primul aspect de neconstituţionalitate invocat de autorul excepţiei în raport cu dispoziţiile art. I pct. 45 din Legea nr. 132/2014, Curtea constată că acesta se referă o pretinsă neconcordanţă între conţinutul reglementării acestui articol de lege şi obiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ordonanţă aprobată prin Legea nr. 132/2014. Or, faţă de această critică, Curtea reţine că, potrivit Notei de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2014, acest act normativ a avut ca prim obiectiv transpunerea în dreptul intern a unor directive ale Uniunii Europene, aşa cum sunt Directiva 2011/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontaliere şi Directiva 2012/26/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2012 de modificare a Directivei 2001/83/CE, în ceea ce priveşte farmacovigilenţa, precum şi corectarea erorilor ori omisiunilor de transpunere ale Directivei 2004/23/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind stabilirea standardelor de calitate şi securitate pentru donarea, obţinerea, controlul, prelucrarea, conservarea, stocarea şi distribuirea ţesuturilor şi a celulelor umane şi ale Directivei 2011/62/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2011 de modificare a Directivei 2001/83/CE de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman în ceea ce priveşte prevenirea pătrunderii medicamentelor falsificate în lanţul legal de aprovizionare. Alături de acest obiectiv, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2014 a avut în vedere însă şi alte modificări aduse Legii nr. 95/2006, impuse de anumite necesităţi legislative, din care, cu titlu de exemplu, amintim necesitatea adoptării în regim de urgenţă a cadrului organizatoric al sistemului de sănătate în acord cu modificările generate de procesul de descentralizare, astfel încât calitatea asistenţei medicale şi sănătatea publică să nu aibă de suferit, completarea cadrului organizatoric specific medicinei de urgenţă prin generarea unor responsabilităţi medicilor de familie, luând în considerare necesitatea stringentă de a acoperi cu personal competent zonele rurale rămase fără personal de specialitate ca urmare a închiderii unui număr de 67 de spitale şi reducerea presiunii adresabilităţii în creştere exponenţială pe unităţile de primiri urgenţe şi compartimentele de primiri urgenţe, necesitatea de corelare a componentelor sistemului de urgenţă, urmărind creşterea operativităţii în acţiune şi reducerea timpului de reacţie în salvarea de vieţi omeneşti şi coordonarea acţiunilor şi includerea acestora într-un sistem integrat care să asigure un grad de operativitate sporită în caz de cutremur, calamităţi naturale sau cataclisme, la care populaţia este tot mai expusă. Prin urmare, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2014 a operat o modificare pe multiple planuri a Legii nr. 95/2006, astfel că nu se poate susţine că a fost emisă doar pentru a transpune prevederile directivelor Uniunii Europene amintite, aşa cum susţine autorul excepţiei. 22. De altfel, Curtea observă că susţinerile autorului excepţiei se referă, în realitate, la o reglementare care excedează obligaţiilor pe care Directiva 2001/83/CE din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman, cu modificările ulterioare, le instituie pentru distribuitorii angro de medicamente. Or, Curtea apreciază că despre o depăşire a acestui domeniu de reglementare s-ar putea vorbi în măsura în care legiuitorul român, transpunând în dreptul intern norme ale unor directive ale Uniunii Europene, ar legifera în mod nepermis şi contrar dispoziţiilor acestora. În cazul de faţă însă, Curtea constată că prevederile Directivei 2001/83/CE lasă libertate legiuitorului naţional de a permite sau nu cumulul calităţii de distribuitor angro de medicamente cu cel de persoană autorizată sau abilitată să elibereze medicamente către populaţie. Astfel art. 77 alin. (2) din directiva amintită prevede că „în cazul în care persoanele autorizate sau abilitate să elibereze medicamente către populaţie pot, în conformitate cu dreptul intern, să desfăşoare şi activităţi de distribuţie angro, aceste persoane trebuie să facă obiectul autorizării prevăzute la alineatul (1).“ Prin urmare, având a reglementa acest domeniu, în vederea transpunerii Directivei 2001/83/CE în dreptul intern, legiuitorul român a considerat, la momentul adoptării Legii nr. 132/2014, că aceasta reprezintă o soluţie optimă pentru a asigura o bună distribuţie a medicamentelor pe plan intern. Faptul că, ulterior, s-a demonstrat că această soluţie legislativă a întâmpinat o serie de dificultăţi practice în aplicare a invalidat considerentele de oportunitate ale acestei soluţii, fără a atrage însă valenţe neconstituţionale. 23. Cât priveşte critica referitoare la caracterul neclar, imprevizibil al dispoziţiilor de lege criticate, Curtea constată că autorul excepţiei compară aceste dispoziţii de lege cu cele ale art. 699 pct. 17 din Legea nr. 95/2006, care prevăd că distribuţia angro a medicamentelor reprezintă „totalitatea activităţilor de procurare, deţinere, livrare sau export de medicamente, cu excepţia activităţii de eliberare a acestora către public (distribuţia en detail); asemenea activităţi sunt efectuate de fabricanţi ori depozitele lor, importatori şi alţi distribuitori angro sau de farmacişti ori alte persoane autorizate să furnizeze medicamente către public în România“. Din contră, dispoziţiile de lege criticate prevăd că „persoanele juridice autorizate să elibereze medicamentele către populaţie nu pot, conform legislaţiei naţionale, să desfăşoare şi activitate de distribuţie angro de medicamente“. Dispoziţiile art. 699 pct. 17 din Legea nr. 95/2006 preiau definiţia dată distribuţiei angro a medicamentelor de art. 1 pct. 18 din Directiva 2001/83/CE, care prevede că distribuţia angro a medicamentelor este reprezentată de „toate activităţile de procurare, deţinere, furnizare sau export de medicamente, cu excepţia activităţii de eliberare a acestora către populaţie. Aceste activităţi se efectuează de către producători sau depozitarii acestora, importatori, alţi distribuitori angro sau de către farmacişti şi persoanele autorizate sau care au dreptul să elibereze medicamente către populaţia din statele membre în cauză.“ Această preluare a definiţiei date de Directiva 2001/83/CE era în acord cu reglementarea art. 788 alin. (2), devenit art. 800 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, înainte ca textul de lege să fi fost modificat prin art. I pct. 45 din Legea nr. 132/2014, dobândind soluţia legislativă criticată de autorul excepţiei. Astfel, anterior acestei modificări, art. 788 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 prevedea că „Dacă persoanele autorizate să elibereze medicamentele către populaţie pot, conform legislaţiei naţionale, să se angajeze şi în distribuţie angro, aceste persoane trebuie să fie autorizate conform alin. (1).“ Odată modificat prin art. I pct. 45 din Legea nr. 132/2014 însă, art. 788 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 a prevăzut o reglementare contradictorie faţă de dispoziţiile art. 699 pct. 17 din aceeaşi lege, care nu a fost modificat la rândul său, pentru a corespunde noii concepţii legislative. Curtea apreciază însă că aceste aspecte pun în evidenţă o problemă de legiferare, iar nu una de constituţionalitate. Aşa cum a statuat în jurisprudenţa sa, instanţa de contencios constituţional este competentă să analizeze conformitatea textelor de lege cu prevederile Constituţiei, iar nu conformitatea dintre diferitele texte aparţinând unui act normativ. În acest sens este şi Decizia nr. 660 din 16 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 26 ianuarie 1998. 24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia farmaciilor cu depozite farmaceutice mici şi mijlocii în Dosarul nr. 2.195/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 800 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art. I pct. 45 din Legea nr. 132/2014 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 decembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
