Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Excepţia a fost ridicată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene în Dosarul nr. 888/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.656D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.657D/2017, 1.912D/2017, 2.374D/2017, 2.433D/2017, 2.781D/2017, 437D/2018, 560D/2018, 841D/2018, 1.326D/2018 şi 1.485D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii de lege, excepţie ridicată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene în dosarele nr. 2.543/3/2017, nr. 39.907/3/2016, nr. 43.679/3/2015, nr. 25.647/3/2016 şi nr. 17.181/3/2017 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarele nr. 4.912/3/2016*, nr. 15.617/3/2016 şi nr. 27.527/3/2016 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3.740/109/2017 al Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi în Dosarul nr. 5.253/3/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.656D/2017, 1.657D/2017, 1.912D/2017, 2.374D/2017, 2.433D/2017, 2.781D/2017, 437D/2018, 560D/2018, 841D/2018, 1.326D/2018 şi 1.485D/2018, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.657D/2017, 1.912D/2017, 2.374D/2017, 2.433D/2017, 2.781D/2017, 437D/2018, 560D/2018, 841D/2018, 1.326D/2018 şi 1.485D/2018 la Dosarul nr. 1.656D/2017, care este primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată şi arată că modul de interpretare a dispoziţiilor de lege criticate a fost clarificat prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin încheierile din 3 mai 2017, pronunţate în dosarele nr. 888/3/2017 şi nr. 2.543/3/2017, Încheierea din 11 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 39.907/3/2016, Sentinţa civilă nr. 7.481 din 29 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 43.679/3/2015, Încheierea din 25 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 25.647/3/2016, şi Sentinţa civilă nr. 7.801 din 19 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 17.181/3/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. 8. Prin Decizia civilă nr. 3.105 din 6 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.912/3/2016*, Decizia civilă nr. 3.191 din 4 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 15.617/3/2016, şi Decizia civilă nr. 3.152 din 25 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 27.527/3/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015. 9. Prin Încheierea din 30 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.740/109/2017, Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015. 10. Prin Decizia nr. 1.637 din 24 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.253/3/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015. 11. Autorul excepţiei, în toate aceste cauze, este Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul criticat nu îndeplineşte condiţiile de calitate a redactării legii impuse de art. 8 alin. (4) şi art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, nefiind clar, precis şi previzibil. În acest sens, arată că Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice au dat interpretări diferite dispoziţiilor art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015. 13. De asemenea, arată că modalitatea de formulare a textului de lege criticat a condus la nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, prin care se arată că proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă. 14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că textul de lege criticat este contrar şi prevederilor art. 138 alin. (5) din Constituţie, întrucât legiuitorul nu a calculat impactul bugetului de stat sau al bugetelor locale, nefiind specificate elementele referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea finanţelor publice nr. 500/2002, care se face numai în limita creditelor bugetare aprobate. 15. În sprijinul acestor din urmă susţineri, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, prin care s-a statuat că iniţiativa legislativă trebuie să conţină informaţii referitoare la efectele financiare asupra bugetului general consolidat, şi anume la modificări ale cheltuielilor bugetare, precum şi la calculele privind fundamentarea acestor modificări. 16. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă punctul de vedere în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că problemele de interpretare diferită a legii pot fi soluţionate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a şi procedat, de altfel, în acest sens prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 17. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază, de asemenea, că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. Astfel, arată că din contextul reglementării reiese că măsura salarizării la nivelul maxim vizează nu doar personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, ci şi personalul din celelalte instituţii şi autorităţi publice. De asemenea, arată că proiectul de lege a fost însoţit de expunerea de motive care, la secţiunea 4, conţine informaţii referitoare la modificările veniturilor şi ale cheltuielilor bugetare şi la impactul financiar, precum şi calcule privind fundamentarea modificărilor veniturilor şi/sau a cheltuielilor bugetare. 18. Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. 19. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 20. Guvernul apreciază că aspectele invocate de autorul excepţiei, referitoare la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, ţin, în realitate, de modul de interpretare şi aplicare a legii, care revin competenţei instanţei de judecată, iar nu competenţei instanţei de contencios constituţional. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţie, arată că acest text constituţional vorbeşte numai despre stabilirea sursei de finanţare înainte de aprobarea cheltuielii, iar nu despre obligativitatea indicării în lege a sursei respective, iar lipsa precizării exprese a sursei de finanţare nu presupune implicit inexistenţa sursei de finanţare. În acest sens, invocă şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 173 din 12 iunie 2002, nr. 320 din 19 iunie 2013, nr. 105 din 27 februarie 2014, nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007, nr. 329 din 25 iunie 2013 sau nr. 1.092 din 15 octombrie 2008. De asemenea, precizează că instanţa de contencios constituţional nu are competenţa de a aprecia asupra caracterului suficient al resurselor financiare, pentru că o asemenea operaţiune nu îşi are temeiul în art. 138 alin. (5) din Constituţie, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveşte, în esenţă, relaţiile dintre Parlament şi Guvern. 21. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că, prin Decizia nr. 623 din 4 noiembrie 2014, Curtea Constituţională a amintit jurisprudenţa sa referitoare la dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislative în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. De asemenea, Curtea a făcut referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza „Kechko împotriva Ucrainei“, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza „Wieczorek împotriva Poloniei“, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza „Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei“, paragraful 57. Cu privire la exigenţa referitoare la previzibilitatea normelor juridice şi protecţia aşteptărilor legitime ale cetăţenilor, Curtea Constituţională a constatat că acestea nu sunt încălcate câtă vreme măsura a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat. 22. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 138 alin. (5) din Legea fundamentală, Avocatul Poporului arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, stabilirea sursei de finanţare şi insuficienţa resurselor financiare din sursa astfel stabilită sunt două aspecte diferite: primul aspect este legat de imperativele art. 138 alin. (5) din Constituţie, iar al doilea nu are caracter constituţional, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveşte, în esenţă, relaţiile dintre Parlament şi Guvern (Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008). 23. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 24. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 25. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 6 aprilie 2015. Dispoziţiile de lege criticate completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014. Textul de lege criticat are următoarea redactare: „La articolul 1, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins: «(5^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.»“ Curtea observă că dispoziţiile de lege criticate au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, însă, având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, precum şi faptul că aceste dispoziţii de lege constituie temeiul acţiunilor în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, apreciază că dispoziţiile art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015 pot constitui obiect al analizei de constituţionalitate. 26. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste dispoziţii de lege sunt contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi art. 138 alin. (5) potrivit căruia „nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.“ 27. Examinând critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea constată că autorul excepţiei invocă lipsa de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015, susţinere pe care o motivează prin existenţa unor opinii diferite ale unor diverse autorităţi referitoare la modul de aplicare şi interpretare a legii. Or, Curtea constată că, prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.“ Actele de sesizare a Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate sunt ulterioare pronunţării şi publicării deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie mai sus amintite, astfel că susţinerile referitoare la lipsa de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor supuse analizei de constituţionalitate sunt, în mod evident, lipsite de susţinere. 28. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 138 alin. (5) din Constituţie, Curtea constată că secţiunea a 4-a din expunerea de motive a Legii nr. 71/2015 conţine date referitoare la „Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (5 ani),“ fiind precizate modificările veniturilor şi cheltuielilor bugetare, impactul financiar şi redate calculele detaliate privind fundamentarea veniturilor şi/sau cheltuielilor bugetare. Prin urmare, Curtea apreciază că exigenţele textului constituţional invocat sunt îndeplinite. Eventuala insuficienţă a fondurilor alocate sau inexactitatea calculelor efectuate nu reprezintă un aspect ce poate fi supus analizei instanţei de contencios constituţional. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa, că „stabilirea sursei de finanţare şi insuficienţa resurselor financiare din sursa astfel stabilită sunt două aspecte diferite: primul aspect este legat de imperativele art. 138 alin. (5) din Constituţie, iar al doilea nu are caracter constituţional, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveşte, în esenţă, relaţiile dintre Parlament şi Guvern.“ În acest sens, sunt Decizia nr. 47 din 15 septembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 28 septembrie 1993, şi Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008. 29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene în dosarele nr. 888/3/2017, nr. 2.543/3/2017, nr. 39.907/3/2016, nr. 43.679/3/2015, nr. 25.647/3/2016 şi nr. 17.181/3/2017 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarele nr. 4.912/3/2016*, nr. 15.617/3/2016 şi nr. 27.527/3/2016 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3.740/109/2017 al Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi în Dosarul nr. 5.253/3/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
