Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, introduse prin art. I pct. 102 din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de contestatoarea Societatea Tender - S.A. din Timişoara, prin administrator special Ciucă Sorin şi administrator judiciar Alfa & Quantum Consulting S.P.R.L. din Timişoara, în Dosarul nr. 30.301/325/2018 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 618D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 306 din 11 mai 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 11 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 30.301/325/2018 (astfel cum a fost modificată prin Încheierea civilă din 29 martie 2019, prin care a fost soluţionată cererea de îndreptare a erorii materiale privind obiectul excepţiei de neconstituţionalitate), Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, introduse prin art. I pct. 102 din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, şi, în subsidiar, declararea neconstituţionalităţii art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, introdus prin art. I pct. 102 din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017, în măsura în care s-ar interpreta că acesta ar viza şi procedurile de insolvenţă deschise anterior Ordonanţei Guvernului nr. 30/2017 sau ar putea viza bunuri asupra cărora au fost constituite anterior drepturi de preferinţă pentru garantarea unor creanţe anterioare deschiderii procedurii, bunuri necesare reorganizării, şi/sau contul unic de insolvenţă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de contestatoarea Societatea Tender - S.A. din Timişoara, prin administrator special Ciucă Sorin şi administrator judiciar Alfa & Quantum Consulting S.P.R.L. din Timişoara. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prin prevederile art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, introduse prin art. I pct. 102 din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017, a fost modificată în mod esenţial o lege organică, respectiv Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, context în care Guvernul a intervenit într-un domeniu în care nu avea abilitarea necesară. Din analiza preambulului Ordonanţei Guvernului nr. 30/2017, autoarea excepţiei consideră că nu reies cu claritate, într-o manieră cuantificabilă, elementele de fapt ale situaţiei extraordinare, urgente, care a impus emiterea acestei ordonanţe. De asemenea, învederează că textul de lege contestat este lipsit de claritatea, precizia şi previzibilitatea necesare, fiind în conflict cu alte prevederi din Legea nr. 85/2014, prin lipsa unor corelări legislative, context în care se ajunge în situaţia ca acesta să fie aplicat inclusiv procedurilor în curs de derulare, respectiv să existe o procedură paralelă de executare individuală, de natură a deturna scopul iniţial al procedurilor de insolvenţă, respectiv instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a şansei de redresare a activităţii acestuia. Apreciază că astfel se creează o breşă majoră în legătură cu caracterul concursual al procedurii insolvenţei, admiţându-se posibilitatea golirii patrimoniului debitorului insolvent pe calea unor proceduri individuale de executare şi fără şansă de redresare. Or, atât creditorii, cât şi debitorii trebuie să aibă reprezentarea clară a consecinţelor neplăţii unei creanţe curente, fără afectarea substanţei drepturilor altor creditori. În aceste condiţii, este afectat şi principiul securităţii juridice, creându-se, astfel, un cadru diferenţiat de recuperare a creanţelor bugetare, pe de o parte, indiferent că este vorba de o creanţă anterioară deschiderii procedurii sau o creanţă acumulată după deschiderea procedurii, şi a creanţelor nebugetare, pe de altă parte, în dezacord cu caracterul concursual şi unitar al procedurii insolvenţei. 6. Aşa fiind, susţine că reglementarea criticată creează un tratament diferenţiat nejustificat în mod obiectiv şi raţional între creditorii bugetari cu creanţe stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală, provenite din săvârşirea de infracţiuni, care nu sunt obligaţi nici măcar să îşi declare creanţele în tabelul preliminar de creanţe al debitorului, şi ceilalţi creditori, fie cu creanţe născute după deschiderea procedurii, fie cu creanţe anterioare, creându-se în favoarea celor dintâi premisa demarării unor executări individuale (ceea ce, suplimentar, în funcţie de interpretarea textului, poate afecta şi eventuale drepturi de preferinţă ale creditorilor anteriori şi, astfel, dreptul de proprietate al acestora garantat constituţional inclusiv în privinţa unei „creanţe“). În consecinţă, sunt afectate mecanismul concurenţial prin prisma libertăţii economice, dreptul de proprietate şi principiul egalităţii de tratament în procedura insolvenţei, prin care, la nivelul dreptului Uniunii Europene, se urmăreşte crearea unui cadru normativ care să acorde o a doua şansă societăţilor viabile aflate în dificultate. În acest context, se menţionează Recomandarea Comisiei Europene privind restructurarea şi a doua şansă, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materia procedurilor de insolvenţă transfrontaliere, susţinându-se că acestea ar putea avea înrâurire şi în cazurile naţionale. 7. Susţine, de asemenea, că Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 este contrară art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece nu prevede dispoziţii tranzitorii cu privire la aplicarea sa, iar instanţele de judecată interpretează că aceasta se aplică şi procedurilor de insolvenţă care erau deja deschise anterior apariţiei ordonanţei precitate, context în care se menţionează jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional considerată a fi relevantă în speţa de faţă, respectiv Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013. 8. În final, susţine că prevederile criticate sunt neconstituţionale, în măsura în care s-ar interpreta că acestea ar viza şi procedurile de insolvenţă deschise anterior Ordonanţei Guvernului nr. 30/2017 sau ar putea viza bunuri asupra cărora au fost constituite anterior drepturi de preferinţă pentru garantarea unor creanţe anterioare deschiderii procedurii, bunuri necesare reorganizării, şi/sau contul unic de insolvenţă. 9. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă apreciază că prevederile art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, introduse prin art. I pct. 102 din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, nu încalcă normele din Legea fundamentală invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, introduse prin art. I pct. 102 din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 31 august 2017, potrivit cărora: "(1) Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, executarea silită a creanţelor prevăzute la art. 266^1 datorate de debitorii declaraţi insolvenţi se realizează potrivit dispoziţiilor prezentului cod.(2) Prin excepţie de la prevederile art. 220 alin. (8), în cazul debitorului care datorează sume de natura celor prevăzute la art. 266^1 şi pentru care s-a dispus atragerea răspunderii potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa, coordonarea executării silite revine organului de executare silită cazuri speciale în a cărui rază teritorială îşi are/şi-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent." Curtea reţine că prevederile art. 220 alin. (8) şi cele ale art. 266^1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, la care fac trimitere reglementările criticate, au următorul cuprins: - Art. 220 alin. (8): „Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa, revine organului de executare silită competent potrivit art. 30 în a cărui rază teritorială îşi are/şi-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent.“; – Art. 266^1: "(1) Prezentul capitol se aplică pentru executarea silită a tuturor creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală, provenite din săvârşirea de infracţiuni, astfel: a) sumele reprezentând repararea prejudiciului material; b) amenzi; c) cheltuieli judiciare; d) sume confiscate.(2) Prin cazuri speciale de executare în sensul prezentului capitol se înţelege cazurile date în competenţa organului de executare prevăzut la art. 220 alin. (2^1) lit. a)." 14. În susţinerea neconstituţionalităţii reglementării criticate se invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii şi cea privind principiul securităţii raporturilor juridice, ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în faţa legii, ale art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 115 alin. (6) privind adoptarea ordonanţelor de urgenţă şi ale art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) privind economia şi libertatea comerţului. De asemenea, se invocă încălcarea prevederilor art. 1 privind dreptul de proprietate din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 privind interzicerea discriminării din Protocolul nr. 12 la aceeaşi convenţie. Totodată, se invocă nerespectarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că soluţia legislativă criticată a mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, prin raportare la aceleaşi norme constituţionale şi convenţionale invocate şi în prezenta cauză, în acest sens fiind Decizia nr. 90 din 16 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 26 mai 2021, Decizia nr. 306 din 11 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 5 iulie 2021, şi Decizia nr. 614 din 30 septembrie 2021, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiate, criticile formulate. 16. Astfel, prin jurisprudenţa precitată, referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă formulate, în esenţă, Curtea a constatat că prevederile criticate nu sunt contrare art. 115 din Constituţie, întrucât sunt adoptate în baza unei legi de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe, nefiind necesară obligaţia Guvernului de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. Problematica reglementată ce face obiectul criticii de neconstituţionalitate se circumscrie domeniului prevăzut prin art. 1 pct. I.9 din Legea nr. 161/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 6 iulie 2017, în ceea ce priveşte posibilitatea modificării şi completării Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, aspectele legiferate fiind de domeniul legii ordinare. 17. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate din perspectiva încălcării art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut că principiul neretroactivităţii legii semnifică faptul că legea civilă se aplică tuturor situaţiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare, iar nu situaţiilor juridice trecute, consumate (facta praeterita). În mod corelativ, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, de la data intrării în vigoare a acesteia, ea se aplică tuturor actelor, faptelor şi situaţiilor juridice viitoare (facta futura), actelor, faptelor şi situaţiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere începând cu această dată, precum şi efectelor viitoare ale unor situaţii juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia). Cu alte cuvinte, aplicarea imediată a legii noi semnifică faptul că o situaţie juridică produce acele efecte juridice care sunt prevăzute de legea în vigoare la data constituirii ei (tempus regit actum). Or, reglementarea criticată stabileşte normele procedurale aplicabile executării silite începute cu privire la creanţele bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti în materie penală, norme aplicabile de la data intrării în vigoare a legii noi, astfel încât nu se poate susţine că aceasta ar avea caracter retroactiv. Mai mult, o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Prin urmare, Curtea a constatat că nu se poate reţine încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie. 18. De asemenea, Curtea a observat că prevederile criticate sunt clare şi nu afectează nici principiul securităţii raporturilor juridice. Acestea dau prevalenţă apărării interesului public întro situaţie specială, respectiv punerea în executare a tuturor creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală provenite din săvârşirea de infracţiuni, astfel: a) sumele reprezentând repararea prejudiciului material; b) amenzi; c) cheltuieli judiciare; d) sume confiscate. Mai mult decât atât, ele au drept scop evitarea sustragerii de la plată a acestor sume de bani, ca urmare a unor posibile acţiuni dolosive întreprinse în desfăşurarea procedurii insolvenţei. Astfel, pentru realizarea veniturilor publice, legiuitorul, în conformitate cu Legea fundamentală, a prevăzut întotdeauna norme cu scopul de a face mai eficientă executarea şi pentru ai imprima un ritm mai accelerat. Adoptarea unui regim juridic special în materia creanţelor bugetare îşi găseşte fundamentul constituţional în dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, conform cărora statul trebuie să asigure, printre altele, protejarea intereselor naţionale în activitatea financiară. Acest temei constituţional justifică un drept special, de preferinţă în favoarea statului, în ceea ce priveşte efortul de încasare a creanţelor bugetare şi de asigurare a veniturilor publice la bugetul de stat. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile fundamentale ce i-au fost prescrise prin Constituţie. 19. Totodată, în ceea ce priveşte unele aspecte care ţin de executarea silită a creanţelor fiscale sau bugetare, în jurisprudenţa sa Curtea a reţinut că în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, şi contribuabil, în calitate de debitor al obligaţiei fiscale, cele două părţi nu se situează pe poziţii de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, şi, prin urmare, nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalităţii în faţa legilor prevăzut de art. 16 din Constituţie. Curtea a stabilit că dreptul fiscal şi procedura fiscală fac parte din dreptul public, ceea ce înseamnă că subiectele unor asemenea raporturi nu pot fi egale în drepturi şi obligaţii, întrucât unul dintre subiectele raportului de drept fiscal, şi anume organul fiscal, are o poziţie dominantă, fiind înzestrat cu exerciţiul puterii de stat. Aceste considerente sunt valabile şi în ceea ce priveşte susţinerile din speţă ale autoarei excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la faptul că prin normele criticate se creează premisele unui tratament preferenţial în favoarea recuperării creanţelor bugetare. 20. Referitor la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată, Curtea a subliniat că art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie garantează dreptul de proprietate şi creanţele asupra statului, iar conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate. În temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul este competent a stabili cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. De asemenea, potrivit art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, astfel încât nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. 21. Curtea a învederat faptul că şi jurisprudenţa Comisiei Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Decizia din 10 martie 1981, pronunţată în Cauza X împotriva Belgiei, este în sensul că procedurile legale instituite în materia insolvenţei, de principiu, nu reprezintă o privare de proprietate asupra bunurilor, ci o măsură de control al folosirii acestora, în concordanţă cu interesul general, potrivit art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 17 iulie 2003, pronunţată în Cauza Luordo împotriva Italiei, paragraful 67). Prin urmare, statele au o anumită marjă de apreciere cu privire la adoptarea legilor pe care le consideră necesare pentru reglementarea procedurilor de recuperare a creanţelor bugetare şi de stabilire a procedurilor insolvenţei şi cărora se circumscriu şi prevederile criticate în prezenta cauză. 22. În aceste condiţii, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 44 alin. (2) şi ale art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie şi nici a normelor convenţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. Cât priveşte dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, acestea nu au incidenţă în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituţionale invocate, având în vedere că dispoziţiile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale. 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de contestatoarea Societatea Tender - S.A. din Timişoara, prin administrator special Ciucă Sorin şi administrator judiciar Alfa & Quantum Consulting S.P.R.L. din Timişoara, în Dosarul nr. 30.301/325/2018 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, introduse prin art. I pct. 102 din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 decembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
