Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, ale art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7 alin. (1) şi (2) şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de creditoarea-contestatoare Banca Românească - S.A. - membră a Grupului National Bank Of Greece în Dosarul nr. 1.916/287/2016 al Judecătoriei Râmnicu Sărat - Civil-Penal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 124D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 22 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.916/287/2016, Judecătoria Râmnicu Sărat - Civil-Penal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7 alin. (1) şi (2) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de creditoarea-contestatoare Banca Românească - S.A. - membră a Grupului National Bank Of Greece cu prilejul judecării unei cauze civile având ca obiect o obligaţie de a face, în temeiul Legii nr. 77/2016. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie statuează că legiuitorul nu poate interveni asupra raporturilor juridice consfinţite pe calea hotărârilor judecătoreşti, care se bucură de autoritate de lucru judecat. Or, Legea nr. 77/2016, prin art. 8 alin. (5), intervine asupra măsurilor stabilite de către instanţele de judecată în două moduri: (i) în litigiile în care instanţa a pronunţat o hotărâre definitivă şi/sau irevocabilă şi (ii) în executările silite, stabilind că atât consumatorii împotriva cărora s-a pronunţat de către instanţele de judecată o hotărâre cu privire la contractul de credit, precum şi cei care se află în executare silită, indiferent de stadiul acesteia, pot solicita creditorului ştergerea datoriei decurgând din contractul de credit în integralitate, indiferent de stadiul procedurii judiciare sau extrajudiciare. Cu alte cuvinte, noua lege intervine asupra caracterului executoriu şi/sau definitiv al unei hotărâri, precum şi asupra modalităţii de încetare a unei executări silite, stabilind că un consumator, indiferent de situaţia juridică la care este parte, poate solicita instanţei modificarea acesteia în virtutea noii legi, deşi în cazul acestuia este posibil să fi intervenit o hotărâre judecătorească prin care instanţa să fi stabilit în mod concret preţul contractului de credit, obligaţiile părţilor, sume datorate de consumator băncii şi invers etc. Aceeaşi situaţie este aplicabilă şi executărilor silite în care instanţa de judecată este posibil să fi intervenit prin pronunţarea unei hotărâri pe calea contestaţiei la executare, stabilind sumele datorate de părţi în baza contractului de credit etc. 6. Susţine că, în totală contradicţie cu normele Constituţiei şi ale legii civile, legiuitorul a stabilit prin art. 11 din Legea nr. 77/2016 că aceasta este aplicabilă atât contractelor aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după aceasta dată, inclusiv contractelor care formează obiectul unei executări silite, astfel cum este prevăzut de art. 8 alin. (5) din actul normativ criticat. Prin urmare, legea stabileşte un nou regim juridic cu privire la încetarea raporturilor juridice create în baza unui contract de credit ipotecar indiferent de: (i) momentul încheierii sale (înainte sau după intrarea în vigoare a legii); (ii) modul executării sale (de bunăvoie sau prin exerciţiul coercitiv al statului prin instituirea măsurilor de executare silită); (iii) forma şi condiţiile sale (cele stabilite de părţi sau cele cenzurate de o instanţa de judecată). Din analiza prevederilor art. 11 din Legea nr. 77/2016 se constată că aceasta este aplicabilă atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată. Or, prin compararea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie cu cele ale art. 11 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 77/2016 reiese în mod evident că aceasta nu poate fi aplicabilă decât contractelor încheiate după intrarea în vigoare a acestei legi. Totodată, Legea nr. 77/2016 stabileşte că aceasta se aplică atât contractelor de credit încheiate direct cu instituţiile bancare, cât şi celor cesionate de acestea altor persoane juridice instituţii nebancare. Prin urmare, principiul neretroactivităţii legii trebuie analizat prin prisma ambelor ipoteze, şi nu prin limitare la situaţiile contractelor de credit încheiate direct cu instituţiile financiare. Astfel, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 prevede că „prezenta lege se aplică raporturilor dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor“. În acest context, susţine că, în ceea ce priveşte raporturile juridice încheiate între cesionari şi consumatori, acestea trebuie analizate prin prisma teoriei drepturilor câştigate, raportat la dreptul de proprietate pe care îl deţine cesionarul asupra creanţei. Aplicarea retroactivă a legii în acest caz echivalează cu situaţia în care legiuitorul intervine şi dispune indirect şi asupra unui raport juridic încheiat definitiv, cel dintre cedent şi cesionar, căruia nu îi pot fi aplicabile prevederile acestei legi, întrucât acesta nu se poate prevala de producerea efectelor raportului juridic în timp. Autoarea excepţiei susţine că atât timp cât Legea nr. 77/2016 permite stingerea tuturor datoriilor, atât a celor deja născute, cât şi a celor viitoare, este evident că dispoziţiile acesteia retroactivează. Creanţele băncilor, precum şi cele ale cesionarilor reprezintă un drept de proprietate, un drept câştigat sub imperiul vechii legi, drept care este anulat prin Legea nr. 77/2016 tocmai prin efectul retroactiv al acesteia. 7. Arată că prevederile art. 1 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 stabilesc că pot face obiectul dării în plată inclusiv imobilele care au fost date în garanţie la încheierea contractelor de credit care în prezent au fost cesionate altor persoane juridice, diferite de instituţiile financiare. Aceste prevederi contravin art. 44 din Constituţie, atât timp cât micşorează dreptul de proprietate şi patrimoniul cesionarului. Odată cu cesiunea creanţei, patrimoniul cesionarului se măreşte prin achiziţionarea creanţei şi a tuturor garanţiilor asociate acesteia. Dacă s-ar aplica prevederile Legii nr. 77/2016, ar însemna nu numai că patrimoniul cesionarului este micşorat cu valoarea imobilului care este adus în garanţie, dar şi cu valoarea creanţei pe care urma să o recupereze de la consumator, precum şi cu preţul aferent cesiunii. Spre exemplu, în cazul în care se cesionează o creanţă care se află în curs de recuperare pe calea executării silite şi al cărei bun adus în garanţie a fost deja valorificat în cadrul executării silite înainte de încheierea contractului de cesiune, cesionarul nu numai că pierde dreptul de a recupera creanţa achiziţionată, ci şi preţul achitat pentru aceasta, patrimoniul său suferind astfel o dublă pierdere. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în cazul creanţelor actuale ale băncilor, creanţe care reprezintă un drept de proprietate, un drept câştigat sub imperiul vechii legi. Or, în aceste cazuri, practica Curţii Constituţionale a stabilit că este aplicabilă teoria drepturilor câştigate, teorie potrivit căreia legea nu mai poate retroactiva în cazul în care un drept a fost deja inclus în patrimoniul unei persoane. Această teorie este aplicabilă şi în cazul contractelor de credit aflate în desfăşurare, dar care au fost supuse deja controlului unei instanţe de judecată care a stabilit întinderea obiectului şi preţului acestuia, şi nu numai. În acest sens, arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a stabilit că, „dacă o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare“. 8. Autoarea excepţiei susţine că modificarea politicii de creditare după adoptarea Legii nr. 77/2016 face dovada faptului că statul român a intervenit în mod forţat într-un contract negociat între părţi, încălcând astfel principiul libertăţii comerţului. Prin adoptarea acestei legi, instituţiile de creditare sunt forţate să fie parte într-un contract ale căror condiţii nu şi le-au dorit niciodată. Modificarea politicii de creditare nu face altceva decât să confirme faptul că băncile nu ar fi agreat niciodată încheierea unui astfel de contract, dar, în prezent, prin intervenţia neconstituţională a statului, sunt forţate să îl respecte. Totodată, prevederile actuale nu instituie nicio egalitate de protecţie între consumatori, fiind puşi în aceeaşi situaţie atât consumatori de bună-credinţă buni-platnici, cât şi cei rău-platnici, care în acest moment se află în stadiu de executare silită. Arată că o economie liberă presupune stabilirea de către participanţi a unui preţ al contractului, prin negociere, în funcţie de condiţiile de piaţă. Or, Legea nr. 77/2015 intervine tocmai asupra liberei iniţiative a părţilor, modificând preţul şi obligaţiile părţilor dintr-un act juridic care are la bază manifestarea de voinţă a părţilor contractante, încălcându-se astfel principiul libertăţii comerţului. 9. În fine, apreciază că dispoziţiile Legii nr. 77/2016 încalcă şi principiul securităţii juridice prin faptul că: (i) prevăd posibilitatea retroactivării legii, deşi Constituţia stabileşte foarte clar care sunt domeniile dreptului în care se poate deroga de la principiul neretroactivităţii; (ii) intervine peste principiul pacta sunt servanda, dispunând peste voinţa părţilor la mult timp după realizarea raportului juridic dintre acestea; (iii) creează un dezechilibru în interpretarea unitară a legii, aceasta devenind practic inaccesibilă. Cu eludarea totală a principiului securităţii juridice, Legea nr. 77/2016 instituie aceeaşi modalitate de stingere a datoriei consumatorului decurgând dintr-un contract de credit şi pentru care s-a emis o garanţie constând într-un bun imobil, atât pentru consumatorii parte dintr-un contract de credit în derulare, cât şi pentru cei parte într-un contract de credit denunţat unilateral de către creditor şi aflat în executare silită. Aşa fiind, susţine că prevederile Legii nr. 77/2016 sunt total incerte şi instituie doar noţiunea de contract în derulare, fără a da o explicaţie aferentă acestor contracte. De asemenea, arată că prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, această lege instituie trei termene procedurale diferite pentru proceduri similare. Astfel, Legea nr. 77/2016 face diferenţe şi defavorizează creditorii între ei prin fixarea unor termene diferite de apel, deşi cele două acţiuni - contestaţie împotriva notificării şi cererea prin care se solicită obligarea creditorului la încheierea actului de dare în plată/ştergerea datoriei - au aceeaşi finalitate, respectiv ştergerea din evidenţele creditorului a datoriei debitorului, cu toate că o lege ar trebui să fie dată în scopul stabilizării securităţii juridice, iar nu al destabilizării acesteia. 10. Judecătoria Râmnicu Sărat - Civil-Penal şi-a exprimat opinia în sensul caracterului neîntemeiat al excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7 alin. (1) şi (2) şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, întrucât aceste texte de lege nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Instanţa de judecată arată că prevederile Legii nr. 77/2006 nu au caracter retroactiv, deoarece stingerea datoriei operează numai pentru viitor de la momentul intrării în vigoare a legii noi; legea stabileşte un nou mod de stingere a obligaţiilor de restituire, urmând a se aplica efectelor viitoare ale contractului. De asemenea, chiar dacă Legea nr. 77/2016 aduce o limitare a dreptului de proprietate asupra creanţei rezultând din contractul de credit, atingerea adusă dreptului prin Legea nr. 77/2016 are un caracter rezonabil, stingerea dreptului de creanţă, corelativ cu obligarea creditorului de a deveni proprietarul bunului imobil ce constituie o garanţie a creanţei, reprezintă o soluţie adecvată, necesară şi proporţională. În fine, chiar dacă Legea nr. 77/2016 aduce o limitare a libertăţii economice, aceasta este nediscriminatorie, fiind justificată de un interes general, necesară obiectivului urmărit de legiuitor şi proporţională cu scopul urmărit. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 3, ale art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7 alin. (1) şi (2) şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. 15. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate din Legea nr. 77/2016 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) care prevăd că „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.“, coroborat cu art. 126 alin. (1), potrivit căruia „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.“, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi privind dreptul de proprietate privată, art. 135 alin. (1), care prevede că „Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă“, şi ale alin. (2) lit. a), potrivit căruia „Statul trebuie să asigure (...) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie“, precum şi principiului securităţii juridice. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că există o bogată jurisprudenţă a instanţei de contencios constituţional referitoare la constituţionalitatea prevederilor Legii nr. 77/2016, ce au fost supuse controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi norme constituţionale invocate în prezenta cauză, în acest sens fiind, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, Decizia nr. 893 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 12 martie 2021, sau Decizia nr. 371 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1008 din 21 octombrie 2021. 17. Curtea reţine, astfel, că prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, precitată, instanţa de contencios constituţional a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este neconstituţională, iar prevederile din art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii. Întrucât în prezenta cauză sesizarea Curţii Constituţionale a fost realizată în data de 22 septembrie 2016, deci înainte de pronunţarea şi publicarea în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 77/2016, precum şi cea referitoare la sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din cuprinsul art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 au devenit inadmisibile. 18. De asemenea, Curtea observă că obiectul litigiului cu a cărui soluţionare a fost învestită instanţa de judecată care a sesizat Curtea constă într-un contract de credit care a fost încheiat în anul 2008, deci înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011. Autoarea excepţiei a invocat neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016 fără să se raporteze în mod distinct la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil („Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare“) şi ipoteza care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil. În aceste condiţii, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi, prin raportare la art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016, este inadmisibilă. 19. Curtea reţine că incidenţa în speţă a vechiului Cod civil este relevantă şi în examinarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate a tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Astfel, potrivit primei teze a acestui articol, prevederile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a doua teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Aşa fiind, raportat la speţă, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016. 20. Pe fondul criticilor formulate, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, precitată, paragraful 94 şi următoarele, Curtea a statuat, în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, că regula pacta sunt servanda presupune luarea în considerare a unor elemente precum buna-credinţă şi echitatea atunci când are loc o schimbare fundamentală a condiţiilor de executare a contractului. Curtea a reţinut că prevederile puse în principal în discuţie prin prisma încălcării art. 15 alin. (2) din Constituţie sunt cele ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, iar din analiza acestor prevederi legale rezultă faptul că ele se aplică şi contractelor aflate în curs de derulare. Expresia „în derulare“ a fost folosită de legiuitor pentru a acoperi şi cazul prevăzut de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, respectiv faza executării silite începute înainte de intrarea în vigoare a legii. Curtea a mai reţinut că, indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, Curtea a constatat că prevederile acestei legi nu retroactivează. 21. Cu referire la criticile formulate din perspectiva contrarietăţii Legii nr. 77/2016 cu dispoziţiile art. 45 şi art. 135 din Constituţie, Curtea a reţinut că însuşi textul art. 45 din Constituţie dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate în condiţiile legii. Or, dispoziţiile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie - în condiţiile legii -, legiuitorul constituant însuşi acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi pe cele ale liberei iniţiative. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit în Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, că „principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor.“ 22. De asemenea, prin Decizia nr. 93 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 22 mai 2017, Curtea a constatat că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Curtea a reţinut că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată, care este menită să împiedice ruina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. Mai mult, Curtea a reţinut că, în condiţiile în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată de profesionist, prestaţiile băneşti datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligaţiei, în acest caz, având dreptul şi la repararea prejudiciului, în măsura în care instanţa judecătorească a constatat reaua-credinţă a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 77/2016. 23. Referitor la art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 prin raportare la celelalte prevederi ale acestui act normativ, Curtea a subliniat că toate considerentele anterioare sunt aplicabile mutatis mutandis, iar în ceea ce priveşte criticile aduse din perspectiva încălcării dreptului de proprietate privată, Curtea a statuat că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate. De asemenea, Curtea a statuat că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind, astfel, nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Curtea a reţinut că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condiţiile exercitării sale cu bună-credinţă (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragrafele 59 şi 60). Dreptul de proprietate al instituţiilor de credit nu cunoaşte nicio limitare în condiţiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate. Aşadar, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor enunţate anterior îşi păstrează, în mod corespunzător, valabilitatea în prezenta cauză. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte art. 11 teza întâi, raportate la art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi, referitor la celelalte prevederi din lege, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, raportate la prevederile art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, precum şi excepţia de neconstituţionalitate referitoare la sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din cuprinsul art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de creditoarea-contestatoare Banca Românească - S.A. - membră a Grupului National Bank Of Greece în Dosarul nr. 1.916/287/2016 al Judecătoriei Râmnicu Sărat - Civil-Penal. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza a doua, precum şi a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de aceeaşi parte în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. 3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la prevederile art. 5 alin. (1)-(3) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de aceeaşi parte în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe, şi constată că acestea sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Râmnicu Sărat - Civil-Penal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 decembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
