Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 790 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Costel Irimia în Dosarul nr. 34.716/245/2017 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 83D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că stabilirea unui termen procedural în care creditorul-urmăritor poate sesiza instanţa de executare în vederea validării popririi nu afectează principiul liberului acces la justiţie, ci are semnificaţia unei măsuri pozitive de organizare a cadrului procedural în care subiecţii menţionaţi în textul criticat să-şi execute drepturile. În condiţiile în care, în materia executării silite, creditorul este cel direct interesat, iar, potrivit art. 646 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a prevăzut posibilitatea acestuia de a lua cunoştinţă de actele dosarului de executare, apreciază că nu pot fi primite susţinerile autorului excepţiei cu privire la faptul că momentul de la care se calculează termenul de o lună este greu de identificat, întrucât creditorul, ca parte a procesului civil în faza de executare, are obligaţia de a urmări finalitatea acestuia, inclusiv prin respectarea termenelor stabilite de lege, potrivit art. 10 alin. (1) din Codul de procedură civilă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 11 iulie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 34.716/245/2017, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 790 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu privire la modalitatea de calcul al termenului de o lună în care creditorul poate sesiza instanţa de executare pentru validarea popririi. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de creditorul Costel Irimia cu prilejul soluţionării unei cauze civile având ca obiect „validare poprire“. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că modalitatea de stabilire, prin art. 790 alin. (1) din Codul de procedură civilă, a momentului de la care se calculează termenul de o lună în care creditorul poate sesiza instanţa de executare este de natură să compromită şansele reale ale acestuia de a obţine analiza pe fond a cererii sale de validare a popririi, punându-l într-o situaţie de inferioritate faţă de terţul poprit, de debitor şi de executorul judecătoresc. Susţine că dacă executorul judecătoresc nu îi comunică creditorului că terţul poprit nu a consemnat sau nu a plătit suma urmăribilă şi data la care terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, creditorul nu poate şti care este data la care terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă decât prin consultarea dosarului de executare silită. Or, legea nu prevede obligaţia creditorului de a consulta periodic dosarul de executare silită şi nici termenele maxime dintre două consultări succesive. Ca urmare, în actuala reglementare, termenul curge pentru creditor de la faptele juridice ale unui terţ, care nu sunt aduse la cunoştinţa creditorului şi care sunt incerte pentru acesta din urmă. 6. Susţine, de asemenea, că posibilitatea de a sesiza instanţa de executare trebuie să fie efectivă, nicidecum iluzorie pentru creditor, pentru a fi respectate dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, însă limitarea accesului la justiţie prin stabilirea unui termen procedural scurt, de o lună, calculat de la fapta unui terţ, care se produce fără participarea creditorului şi fără înştiinţarea acestuia, în locul unui termen calculat de la comunicarea făcută creditorului sau de la momentul în care acesta a aflat, pe orice cale, despre fapta terţului, este vădit vătămătoare şi generează un dezechilibru nejustificat între situaţia juridică a creditorului faţă de debitor, aducându-l pe creditor în situaţia de a nu putea valorifica dreptul de a obţine executarea silită a unei obligaţii. 7. Judecătoria Iaşi - Secţia civilă apreciază că prevederile art. 790 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu încalcă dreptul creditorului la un proces echitabil. Arată, astfel, că, potrivit art. 645 alin. (1) şi art. 646 alin. (1) din Codul de procedură civilă, creditorul şi debitorul sunt părţi în procedura de executare silită, iar din coroborarea acestor prevederi de lege rezultă dreptul creditorului de a lua cunoştinţă despre actele dosarului de executare, deci inclusiv despre adresa de poprire comunicată terţului poprit şi dovada de comunicare a acesteia. Instanţa învederează că nu trebuie omis faptul că executarea silită este parte a procesului civil, care cunoaşte, ca regulă generală, două faze: cognitio şi executio, iar părţile au obligaţia de a urmări finalizarea procesului, astfel cum este reglementată de art. 10 alin. (1) din Codul de procedură civilă, şi în faza executării silite. Mai mult, creditorul este direct interesat de realizarea executării silite, în toate formele de executare prevăzute de lege, el fiind cel care indică executorului judecătoresc, prin cererea de executare silită, modalităţile de executare, conform art. 664 alin. (3) lit. c) din Codul de procedură civilă. În condiţiile în care creditorul solicită executarea silită prin poprire, acesta îşi asumă rigorile acestei proceduri, inclusiv posibilitatea formulării unei cereri de validare a popririi, în cazul în care terţul poprit nu se conformează adresei de poprire. Simpla împrejurare că, pentru a formula cererea de validare a popririi în termen procedural, creditorul trebuie să îşi exercite un drept prevăzut de lege, respectiv cel de a lua cunoştinţă despre actele de executare, nu poate constitui un impediment pentru realizarea efectivă a dreptului la instanţă. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 790 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, potrivit cărora „dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi“. 12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, precum şi art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că soluţia legislativă criticată a mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 1.164 din 17 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 28 octombrie 2009, Decizia nr. 1.278 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 29 noiembrie 2011, sau Decizia nr. 157 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 30 mai 2016, decizii prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 14. Prin jurisprudenţa precitată, Curtea a constatat că recunoaşterea posibilităţii executorului judecătoresc de a sesiza instanţa de executare în vederea validării popririi nu îi conferă calitatea de parte în judecarea cererii astfel formulate. În acest sens, art. 460 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 preciza expres faptul că instanţa judecătorească va cita creditorul urmăritor, debitorul şi terţul poprit. S-a subliniat că textul legal criticat nu rupe echilibrul procesual existent între părţile raportului juridic execuţional (creditor şi debitor), executorul judecătoresc având doar rolul de a sesiza instanţa de executare şi nicidecum de a apăra un drept sau interes legitim propriu, acţionând în numele creditorului urmăritor cu respectarea întru totul a dispoziţiilor legale incidente în materia executării silite. În acest sens, Curtea a statuat că, în cadrul executării silite, ca şi în cazul contestaţiei la executare, organul de executare nu are interese proprii şi, în consecinţă, nu are calitatea de parte în proces şi nu este necesar să fie citat ca atare (a se vedea Decizia nr. 162 din 22 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 9 mai 2003). 15. Distinct de cele mai sus menţionate, Curtea Constituţională reţine că, având în vedere importanţa executării silite, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudenţa sa, că dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu şi lipsit de eficienţă practică dacă ordinea juridică internă a statului, care respectă preeminenţa dreptului, ar permite ca o hotărâre judecătorească sau un alt înscris care constituie titlu executoriu să rămână neexecutată în detrimentul unei părţi. Statul, în calitate de depozitar al forţei publice, este chemat să manifeste un comportament vigilent şi să-l asiste pe creditor în executarea hotărârii care îi este favorabilă. Aşadar, dreptul la executarea unei hotărâri judecătoreşti este unul dintre aspectele dreptului de acces la justiţie şi reclamă, prin natura sa, o reglementare din partea statului. 16. De asemenea, prin Decizia nr. 8 din 16 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 28 iunie 2016, s-a subliniat faptul că „executarea în natură şi voluntară a obligaţiei stabilite în sarcina debitorului printr-o hotărâre judecătorească sau alt titlu executoriu a fost transpusă în planul dreptului procesual civil, cu valoare de principiu. Însă, în situaţia neexecutării benevole de către debitor a obligaţiei sale, legiuitorul a instituit un ansamblu de mijloace procedurale menite realizării dreptului recunoscut creditorului, prin titlul său executoriu. Astfel, în situaţia în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, la cererea creditorului, dacă prin lege nu se dispune altfel, ca expresie a aplicabilităţii principiului disponibilităţii şi în materia executării silite. Codul de procedură civilă şi Legea privind executorii judecătoreşti nr. 188/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, consacră regula potrivit căreia executarea silită a oricărui titlu executoriu se realizează de către executorul judecătoresc căruia i se conferă un rol activ în tot cursul executării, drept consecinţă a faptului că acesta exercită un serviciu public, a cărui normală desfăşurare trebuie garantată chiar de către stat, în virtutea obligaţiei pozitive reglementate, în mod expres, în art. 626 din Codul de procedură civilă. Aşadar, impunerea realizării întocmai a dispoziţiilor cuprinse în titlul executoriu se duce la îndeplinire cu concursul organului de executare, respectiv al executorului judecătoresc, acesta fiind autoritatea învestită de stat cu puterea de a impune debitorului urmărit sau unor terţe persoane care deţin bunurile acestuia obligaţia de a executa dispoziţiile cuprinse în titlul executoriu“. 17. Prin decizia precitată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că „în scopul eficientizării procedurii execuţionale a popririi, legiuitorul a prevăzut posibilitatea executării silite directe a terţului poprit, în cazul în care nu îşi îndeplineşte obligaţiile legale ce îi revin pentru efectuarea popririi. Or, această posibilitate de constrângere a terţului, realizată prin intermediul instanţei de executare, evidenţiază importanţa validării popririi ca procedură de excepţie, determinată de conduita terţului poprit“. Instanţa supremă a subliniat faptul că art. 790 alin. (1) din Codul de procedură civilă „consacră sfera persoanelor cărora legiuitorul le deschide exerciţiul dreptului de a sesiza instanţa de executare cu cerere de validare în scopul aplicării normelor sancţionatoare în privinţa terţului care nu a îndeplinit obligaţiile legale ce îi reveneau pentru efectuarea popririi şi îndestularea creanţei creditorului. Refuzul terţului poprit de a executa poprirea poate echivala cu o nerecunoaştere a creanţei, astfel încât creditorul urmăritor şi debitorul, ca părţi ale raportului juridic execuţional, derivat din titlul executoriu, justifică interesul în formularea cererii de validare a popririi. În cursul acestei proceduri, ce îmbracă forma unui proces civil, instanţa are obligaţia să verifice, pe fond, existenţa raporturilor obligaţionale dintre părţi, pentru a da o hotărâre de validare a popririi. Din această perspectivă trebuie avut în vedere că etapa validării popririi are ca efect principal transferul creanţei poprite din patrimoniul debitorului urmărit în cel al creditorului popritor, cesiune necesară atunci când terţul nu îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite de lege în sarcina sa şi care constituie temeiul de drept material al urmăririi directe a patrimoniului terţului poprit, în măsura necesară realizării sumelor pentru care s-a dispus validarea şi care constituie titlul executoriu al creditorului popritor împotriva terţului poprit“. 18. În ceea ce priveşte natura juridică a termenului de cel mult o lună (de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă) în care creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi, instanţa de contencios constituţional învederează faptul că termenul prevăzut de art. 790 alin. (1) din Codul de procedură civilă este un termen imperativ, pentru că înăuntrul acestuia trebuie îndeplinit actul de procedură care constă în sesizarea instanţei cu cererea de validare a popririi. În acest sens este, de altfel, şi Decizia nr. 7 din 15 aprilie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 10 mai 2013, prin care s-a statuat că „(...) termenul (...) de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, în care creditorul, debitorul sau organul de executare poate sesiza instanţa de executare în vederea validării popririi, este un termen imperativ (peremptoriu), legal, fix şi absolut, a cărui nerespectare atrage sancţiunea decăderii“. 19. Curtea Constituţională observă că, astfel cum reiese din cuprinsul normativ al art. 646 alin. (1) din Codul de procedură civilă, acesta consacră dreptul creditorului de a lua cunoştinţă despre actele dosarului de executare, deci inclusiv despre adresa de poprire comunicată terţului poprit şi dovada de comunicare a acesteia. Curtea subliniază că executarea silită este parte a procesului civil ce cunoaşte, ca regulă generală, două faze, cognitio şi executio, iar părţile au obligaţia de a urmări finalizarea procesului şi în faza executării silite, în acest sens fiind prevederile art. 10 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum şi cele ale art. 12 din acelaşi cod, care prevăd obligaţia exercitării drepturilor procedurale cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. 20. Aşa fiind, obligaţia vizând urmărirea desfăşurării şi finalizării procesului este completată şi cu cea a contribuirii la desfăşurarea fără întârziere a procesului şi a urmăririi finalizării acestuia, cea de-a doua sintagmă constituind o dezvoltare a primei sintagme, punându-se accent pe celeritatea procedurilor judiciare, a cărei respectare incumbă atât organelor judiciare, cât şi celorlalţi participanţi la procesul civil. Creditorul este direct interesat de realizarea executării silite, în toate formele de executare prevăzute de lege, el fiind cel care indică executorului judecătoresc, prin cererea de executare silită, modalităţile de executare, conform art. 664 alin. (3) lit. c) din Codul de procedură civilă. În condiţiile în care creditorul solicită executarea silită prin poprire, acesta îşi asumă rigorile acestei proceduri, inclusiv posibilitatea formulării unei cereri de validare a popririi, în cazul în care terţul poprit nu se conformează adresei de poprire. Simpla împrejurare că, pentru a formula cererea de validare a popririi în termen procedural, creditorul trebuie să îşi exercite un drept prevăzut de lege, respectiv cel de a lua cunoştinţă despre actele de executare, nu poate constitui un impediment pentru realizarea efectivă a dreptului la instanţă. 21. Cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de o lună, Curtea observă că acesta nu este unul incert, fiind stabilit cu suficientă claritate de legiuitor. Termenul de o lună începe să curgă la 5 zile de la comunicarea popririi, în cazul sumelor pentru care era împlinit termenul de scadenţă, fiind facil de determinat momentul de început al curgerii termenului prin cercetarea dovezii de comunicare a adresei de poprire. În cazul sumelor de bani datorate în viitor, termenul de o lună curge de la scadenţa acestora. Şi în această situaţie termenul de o lună este uşor de calculat pentru creditor, fiind prezumat faptul că, din moment ce a solicitat poprirea unor sume datorate de terţul poprit debitorului poprit, creditorul cunoaşte atât natura datoriei terţului poprit, cât şi dacă aceasta este sau nu exigibilă. În condiţiile în care validarea popririi apare ca o procedură specială, justificată de nerespectarea de către terţul poprit a obligaţiilor legale, reglementarea unui termen de sesizare a instanţei, care nu ar fi supus unei sancţiuni procedurale, prin care să se sancţioneze conduita neglijentă a părţii care nu şi-a exercitat în termen dreptul procedural, ar fi lipsită de logică, golind de conţinut atât scopul legiuitorului de a eficientiza şi accelera procedura execuţională, cât şi caracterul special al procedurii validării popririi. 22. Prin Decizia nr. 628 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 16 ianuarie 2017, examinând reglementarea de ansamblu a instituţiei popririi, astfel cum a fost configurată de Codul de procedură civilă, Curtea a observat faptul că, faţă de reglementarea anterioară a aceleiaşi proceduri, termenul de formulare a cererii de validare a popririi este mai scurt, respectiv de cel mult o lună, faţă de 3 luni, cum era în vechea reglementare a art. 460 alin. (1) din cod, ceea ce denotă intenţia legiuitorului de a creşte celeritatea acestei modalităţi de realizare a creanţelor, cu consecinţa configurării corespunzătoare a întregii proceduri a popririi. De principiu, Curtea a reţinut că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cum este, în cauză, definirea clară a etapelor popririi şi a posibilităţilor procedurale pe care le au subiecţii implicaţi (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 110 din 24 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 22 martie 2005). Rezultă, aşadar, că dispoziţiile criticate, coroborate cu cele care configurează regimul juridic al instituţiei validării popririi, instituie mecanisme procedurale menite să dea deplină eficienţă normelor constituţionale care consacră liberul acces la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, în accepţiunea statuată de Curte în jurisprudenţa sa constantă, fără a ridica problema unei încălcări ori restrângeri a acestor drepturi. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Costel Irimia în Dosarul nr. 34.716/245/2017 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 790 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 decembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
