Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mariana Stan în Dosarul nr. 8.340/303/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.480D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus concluzii scrise prin care a solicitat admiterea acesteia cu precizarea că în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a referit, în realitate, la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi nu la art. 1 paragraful 1 din aceeaşi Convenţie. Totodată, solicită judecarea şi în lipsă. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că există jurisprudenţă relevantă a instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia nr. 648 din 17 octombrie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 15 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 8.340/303/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie invocată de Mariana Stan într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de recurs ce vizează pretenţii. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată că inadmisibilitatea recursului reglementată de textul criticat echivalează cu încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice datorată încălcării autorităţii de lucru judecat a unor hotărâri judecătoreşti definitive sau irevocabile, încălcarea dreptului la un proces echitabil, precum şi încălcarea dreptului la un bun, recunoscut prin hotărâre judecătorească, au autoritate şi putere de lucru judecat. 7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât instituirea criteriului naturii litigiului pentru a determina inadmisibilitatea căii extraordinare de atac a recursului nu are semnificaţia unei discriminări, criteriul fiind aplicabil tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie, respectiv sunt părţi într-un anumit tip de cauză. De asemenea, criteriul folosit de legiuitor pentru accesul la calea de atac a recursului - natura cauzei - nu reprezintă o clasificare artificială şi nejustificată, întrucât se are în vedere dificultatea unei probleme de drept rezultată din natura sa, şi nu din valoarea litigiului, pentru a fi aplicabilă soluţia Curţii Constituţionale din Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, de reconsiderare a jurisprudenţei anterioare. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, care au următorul cuprins: „(2) [...] De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“ 12. Curtea observă că dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 au fost modificate prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, teza finală a acestui articol rămânând, însă, neschimbată. 13. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei. Se mai invocă art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, constatând că acestea sunt constituţionale, prin raportare la critici similare. 15. Astfel, prin Decizia nr. 771 din 29 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 19 iunie 2019, paragrafele 33-39, Curtea a statuat că accesul la justiţie, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale. Art. 13 din Convenţie consacră numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un singur grad de jurisdicţie. Totodată, s-a statuat că art. 21 din Constituţie nu precizează in terminis că accesul liber la justiţie implică întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât şi cea a recursului, situaţie în care exercitarea cumulativă a ambelor căi de atac împotriva unei hotărâri nu constituie un criteriu de constituţionalitate. Pentru aceleaşi raţiuni, Curtea a apreciat că nu sunt încălcate nici prevederile art. 124 din Constituţie (a se vedea şi Decizia nr. 37 din 15 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 28 ianuarie 2008, sau Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010). 16. Curtea a reţinut că prevederile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 se referă la faptul că în procesele începute de la data de 15 februarie 2013 (data intrării în vigoare atât a Legii nr. 2/2013, cât şi a Codului de procedură civilă) şi până la data de 31 decembrie 2018 nu pot fi atacate cu recurs hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului (a se vedea şi Decizia nr. 648 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2018). 17. Raportat la critica de neconstituţionalitate conform căreia legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului, Curtea a constatat că, în noul Cod de procedură civilă, recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită pentru motive de nelegalitate şi numai în condiţiile prevăzute de lege. Apelul reprezintă calea ordinară de atac ce are un caracter devolutiv, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept (art. 476 din Codul de procedură civilă). 18. În ceea ce priveşte reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificaţia accesului liber la justiţie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac (a se vedea în acest sens Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 1.132 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008, sau Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012). 19. Mai mult, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, Decizia nr. 375 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 39). 20. În ceea ce priveşte critica referitoare la discriminarea creată prin interzicerea exercitării căii extraordinare de atac a recursului împotriva hotărârilor date de instanţele de apel, în cazurile în care legea instituie doar calea de atac a apelului împotriva hotărârilor de primă instanţă, Curtea a reţinut că, în vederea asigurării egalităţii cetăţenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, la instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ţinut să respecte principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. De aceea, nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994). 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 22. Totodată, Curtea mai reţine că legiuitorul are o marjă de apreciere referitor la alegerea materiilor exceptate de la calea de atac a recursului. În acest sens sunt şi Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, paragraful 24, prin care Curtea a statuat că, în materia căilor extraordinare de atac, legiuitorul are posibilitatea de a reglementa condiţii de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunţată hotărârea, în acel caz fiind vorba despre hotărâri pronunţate în materie de carte funciară, sau Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 25 ianuarie 2021, paragraful 26 (hotărâri pronunţate în materia insolvenţei), prin care Curtea a constatat că existenţa unor reglementări diferenţiate, sub aspectul normelor de procedură, în funcţie de specificul materiei reglementate, nu reprezintă o nesocotire a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ci o particularizare la specificităţile şi necesităţile fiecăreia dintre acestea. Totodată, prin Decizia nr. 680 din 21 octombrie 2021*), paragraful 23, nepublicată la data pronunţării prezentei decizii), Curtea a statuat că stabilirea regulilor procedurale în funcţie de specificul materiei reglementate, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, ţine de opţiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema instituirii unui tratament juridic discriminatoriu prin prisma unor comparaţii între reguli aplicabile unor domenii distincte, cu individualitate proprie, adaptate specificului materiei în care sunt edictate [a se vedea şi Decizia nr. 743 din 4 noiembrie 2021**), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii]. *) Decizia nr. 680 din 21 octombrie 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2022. **) Decizia nr. 743 din 4 noiembrie 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 2 februarie 2022. 23. Curtea mai reţine că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. 24. În acelaşi timp, instanţa de la Strasbourg, prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37-38, a statuat, cu privire la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că „Dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care Convenţia l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept.“ 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mariana Stan în Dosarul nr. 8.340/303/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 decembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
