Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea societăţilor nr. 31/1990, excepţie ridicată de Gelu Manea, Carmen Manea şi Silvia Bănică în Dosarul nr. 45.620/3/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 620D/2019. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Corina Popescu din Baroul Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, iar pentru partea Societatea „Bucur Obor“ - S.A. din Bucureşti, doamna avocat Nicoleta Bizdrigheanu şi domnul avocat Călin Dobre din Baroul Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 955D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea societăţilor nr. 31/1990, excepţie ridicată de Gelu Manea şi Carmen Manea în Dosarul nr. 1.694/2/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 3.105D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea societăţilor nr. 31/1990, excepţie ridicată de Gelu Manea şi Carmen Manea în Dosarul nr. 8.667/3/2015/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 3.194D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea societăţilor nr. 31/1990, excepţie ridicată de Gelu Manea, Carmen Manea şi Victoria Ene în Dosarul nr. 5.319/2/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 579D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea societăţilor nr. 31/1990, excepţie ridicată de Gelu Manea, Carmen Manea, Silvia Bănică, Victoria Ene, Maria Bogdan, Elena Viorica Rusu şi Marilena Ciocsan în Dosarul nr. 17.800/3/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 589D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea societăţilor nr. 31/1990, excepţie ridicată de Gelu Manea şi Carmen Manea, în Dosarul nr. 6.433/2/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 590D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea societăţilor nr. 31/1990, excepţie ridicată de Gelu Manea, Carmen Manea, Silvia Bănică, Victoria Ene, Maria Bogdan, Elena Viorica Rusu şi Marilena Ciocsan, în Dosarul nr. 29.511/3/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi în Dosarul nr. 1.351D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea societăţilor nr. 31/1990, excepţie ridicată de Gelu Manea şi Carmen Manea în Dosarul nr. 12.259/3/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă 4. La apelul nominal se prezintă pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate doamna avocat Corina Popescu din Baroul Bucureşti, iar pentru partea Societatea „Bucur Obor“ - S.A. din Bucureşti, doamna avocat Nicoleta Bizdrigheanu şi domnul avocat Călin Dobre din Baroul Bucureşti. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 955D/2019, nr. 3.105D/2019, nr. 3.194D/2019, nr. 579D/2020, nr. 589D/2020, nr. 590D/2020 şi nr. 1.351D/2020 la Dosarul nr. 620D/2019. 6. Reprezentanţii părţilor prezente şi al reprezentantului Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 955D/2019, nr. 3.105D/2019, nr. 3.194D/2019, nr. 579D/2020, nr. 589D/2020, nr. 590D/2020 şi nr. 1.351D/2020 la Dosarul nr. 620D/2019, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul doamnei avocat Corina Popescu, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Aceasta arată că, în mod declarativ, dispoziţiile legale criticate îşi propun asigurarea celerităţii procedurii, dar că scopul este nerealist, pentru că nici măcar în cazul apelului, formularea sa nu suspendă executarea hotărârii judecătoreşti. Excluderea căii de atac a recursului din cadrul instrumentelor juridice la care se putea apela apare ca fiind nerezonabilă şi nejustificată. 8. Se învederează faptul că există o regionalizare a aplicării art. 132 din Legea nr. 31/1990 pe raza curţilor de apel unde se soluţionează definitiv aceste acţiuni în anularea hotărârilor adunărilor generale ale acţionarilor. Această regionalizare nu poate fi conformă cu art. 16 şi 124 din Constituţie. 9. Se subliniază că legiuitorul are o marjă de apreciere în acest domeniu, dar instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în jurisprudenţa sa cu privire la scopul recursului. Scopul unui proces nu este judecarea rapidă. În alte materii, mult mai puţin importante, calea de atac a recursului nu a fost înlăturată. Or, în materie comercială valorile cu care se operează sunt net superioare celor din alte domenii. Aşadar, există o diferenţă netă de tratament care nu este justificată obiectiv. Trebuie să existe o aplicare unitară a accesului la două căi de atac la nivel naţional. 10. În continuare, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentanţilor Societăţii „Bucur Obor“ - S.A. din Bucureşti, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Aceştia arată că nu sunt sesizate diferenţe de tratament între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică. Se arată că dreptul de acces liber la justiţie presupune şi limitări în funcţie de opţiunea legiuitorului. Mai mult decât atât, este vorba de materia civilă şi nu de materia penală şi niciun tratat sau nicio convenţie internaţională nu obligă statul român la recunoaşterea a două căi de atac în această materie. 11. În continuare, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Competenţa de judecată şi procedura reprezintă prerogativa legiuitorului care, în considerarea unor situaţii deosebite, poate institui reguli speciale de procedură. În cauză, părţile au acces la judecarea în primă instanţă şi în apel, care este devolutiv. De asemenea, arată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă art. 16 din Constituţie, ele aplicându-se tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 12. Prin Încheierile din 26 februarie 2019, 28 februarie 2019, 15 octombrie 2019, 12 noiembrie 2019, 31 martie 2020, 12 martie 2020 şi 30 iulie 2020, pronunţate în dosarele nr. 45.620/3/2016/a1, nr. 1.694/2/2018/a1, nr. 8.667/3/2015/a2, nr. 5.319/2/2018/a1, nr. 17.800/3/2016/a1, nr. 6.433/2/2017/a1, nr. 29.511/3/2016/a1 şi nr. 12.259/3/2017/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea societăţilor nr. 31/1990, excepţie invocată de Gelu Manea, Carmen Manea, Silvia Bănică, Victoria Ene, Maria Bogdan, Elena Viorica Rusu şi Marilena Ciocsan în dosare având ca obiect anularea unor acte ale adunării generale a acţionarilor şi în care a fost formulată calea de atac a recursului. 13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate încalcă principiul egalităţii în faţa legii. Astfel, există anumite diferenţieri, în ceea ce priveşte căile de atac, între materiile în care justiţiabili îşi exercită drepturile în faţa instanţelor judecătoreşti sau autorităţilor publice - drept societar, drept penal, drept civil, fără să existe o justificare obiectivă şi rezonabilă. 14. Scopul introducerii unei căi unice de atac în cazul acţiunilor promovate în temeiul art. 132 din Legea nr. 31/1990 este asigurarea celerităţii şi rapidităţii soluţionării acestui tip de litigii în materia societăţilor, însă celeritatea soluţionării definitive a acţiunilor în anularea hotărârilor adunării generale a acţionarilor nu poate constitui un criteriu obiectiv şi rezonabil care să justifice existenţa unui tratament diferenţiat aplicabil persoanelor care se încadrează în situaţii juridice identice. În acest context, se face trimitere la jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, Decizia nr. 308 din 12 mai 2016 şi Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003. Aşadar, celeritatea soluţionării cauzelor nu poate fi opusă dreptului de acces liber la justiţie în contextul materiei reprezentate de dreptul societar. 15. Scopul unei legi nu este acela de asigura subiectului de drept doar o judecată rapidă prin eliminarea unei căi de atac, ci acela de a asigura o judecată completă. Acest lucru poate fi făcut prin asigurarea liberului acces la justiţie şi prin instituirea triplului grad de jurisdicţie, numai astfel putându-se realiza toate garanţiile pentru soluţionarea corectă şi legală a cauzei. 16. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile legale invocate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, nu instituie discriminări şi nu contravin principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept, în condiţiile în care chiar Curtea Constituţională a statuat că este competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie care reiese şi din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. Nu se poate susţine teza discriminării în măsura în care nu sunt sesizate diferenţe de tratament între cei care promovează cereri în justiţie şi care se află în aceeaşi situaţie juridică. 17. Accesul liber la justiţie, prevăzut la art. 21 din Constituţie, nu poate avea semnificaţia că acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Or, principiul triplului grad de jurisdicţie nu este un principiu constituţional care să impună legiuitorului garantarea accesului persoanelor la trei grade de jurisdicţie. Legea fundamentală nu consacră numărul gradelor de jurisdicţie ale unui proces, iar, potrivit art. 126 alin. (2) coroborat cu art. 129 din Constituţie, stabilirea căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului. 18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, care au următoarea formulare: „Cererea se va judeca în camera de consiliu. Hotărârea judecătorească pronunţată este supusă numai apelului.“ 22. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate, Curtea constată că nu s-a mai pronunţat asupra acestora, dar s-a mai pronunţat asupra unei soluţii legislative asemănătoare [art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013], prin raportare la critici similare, constatând că este constituţională. 24. Astfel, prin Decizia nr. 771 din 29 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 19 iunie 2019, paragrafele 33-34 şi 36-39, Curtea a reţinut că accesul la justiţie, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale. Art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacră numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un singur grad de jurisdicţie. Totodată, s-a statuat că art. 21 din Constituţie nu precizează in terminis că accesul liber la justiţie implică întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât şi a recursului, situaţie în care exercitarea cumulativă a ambelor căi de atac împotriva unei hotărâri nu constituie un criteriu de constituţionalitate. Pentru aceleaşi raţiuni, Curtea a apreciat că nu sunt încălcate nici prevederile art. 124 din Constituţie (a se vedea şi Decizia nr. 37 din 15 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 28 ianuarie 2008, sau Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010). 25. Curtea a reţinut că în noul Cod de procedură civilă recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită pentru motive de nelegalitate şi numai în condiţiile prevăzute de lege. Apelul reprezintă calea ordinară de atac ce are un caracter devolutiv, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept (art. 476 din Codul de procedură civilă). 26. În ceea ce priveşte reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificaţia accesului liber la justiţie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 1.132 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008, sau Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012). 27. Mai mult, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, Decizia nr. 375 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 39]. 28. În ceea ce priveşte critica referitoare la discriminarea creată prin interzicerea exercitării căii extraordinare de atac a recursului împotriva hotărârilor date de instanţele de apel, în cazurile în care legea instituie doar calea de atac a apelului împotriva hotărârilor de primă instanţă, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a reţinut că, în vederea asigurării egalităţii cetăţenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, la instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ţinut să respecte principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. De aceea, nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată). 29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 30. Totodată, în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea mai reţine că legiuitorul are o marjă de apreciere referitor la alegerea materiilor exceptate de la calea de atac a recursului. În acest sens sunt şi Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, paragraful 24, prin care Curtea a statuat că, în materia căilor extraordinare de atac, legiuitorul are posibilitatea de a reglementa condiţii de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunţată hotărârea, în acel caz fiind vorba despre hotărâri pronunţate în materie de carte funciară, sau Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 25 ianuarie 2021, paragraful 26 (hotărâri pronunţate în materia insolvenţei), prin care Curtea a constatat că existenţa unor reglementări diferenţiate, sub aspectul normelor de procedură, în funcţie de specificul materiei reglementate, nu reprezintă o nesocotire a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ci o particularizare la specificităţile şi necesităţile fiecăreia dintre acestea. Totodată, prin Decizia nr. 680 din 21 octombrie 2021*), paragraful 23, nepublicată la data pronunţării prezentei decizii), Curtea a statuat că stabilirea regulilor procedurale în funcţie de specificul materiei reglementate, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, ţine de opţiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema instituirii unui tratament juridic discriminatoriu prin prisma unor comparaţii între reguli aplicabile unor domenii distincte, cu individualitate proprie, adaptate specificului materiei în care sunt edictate (a se vedea şi Decizia nr. 743 din 4 noiembrie 2021**), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii). *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 680 din 21 octombrie 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2022. **) Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 4 noiembrie 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 12 februarie 2022. 31. Curtea mai reţine că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. 32. În acelaşi timp, instanţa de la Strasbourg, prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37-38, a statuat, cu privire la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că „Dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care Convenţia l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept.“ 33. Aşadar, pentru toate argumentele de mai sus, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei. 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gelu Manea, Carmen Manea, Silvia Bănică, Victoria Ene, Maria Bogdan, Elena Viorica Rusu şi Marilena Ciocsan în dosarele nr. 45.620/3/2016/a1, nr. 1.694/2/2018/a1, nr. 8.667/3/2015/a2, nr. 5.319/2/2018/a1, nr. 17.800/3/2016/a1, nr. 6.433/2/2017/a1, nr. 29.511/3/2016/a1 şi nr. 12.259/3/2017/a1 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că prevederile art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea societăţilor nr. 31/1990 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 decembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
