Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 833 din 9 decembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 489 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 833 din 9 decembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 489 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 505 din 23 mai 2022

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu     │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria         │- judecător       │
│Pivniceru          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae     │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 489 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Lesital - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 6.983/111/CA/2017-R al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 571D/2019.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul în Dosarul nr. 791D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 489 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Timmobilia - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 1.798/30/2018 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi în Dosarul nr. 964D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 489 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Mihaela Simona Popoviciu şi de Marius Teodor Traian Popoviciu în Dosarul nr. 6.984/111/CA/2017-R al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 791D/2019 şi nr. 964D/2019 la Dosarul nr. 571D/2019.
    6. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 791D/2019 şi nr. 964D/2019 la Dosarul nr. 571D/2019, care a fost primul înregistrat.
    7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că există jurisprudenţă relevantă a instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia nr. 425 din 17 iunie 2021.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    8. Prin Încheierea din 11 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 6.983/111/CA/2017-R, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 489 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Lesital - S.R.L. din Oradea într-un dosar având ca obiect anularea unui act administrativ - respectiv o hotărâre de consiliu local.
    9. Prin Sentinţa civilă nr. 1.817/PI din 20 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.798/30/2018, Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 489 din Legea nr. 227/2015, excepţie ridicată de Societatea Timmobilia - S.R.L. din Timişoara într-un dosar având ca obiect anularea unui act administrativ - respectiv o hotărâre de consiliu local.
    10. Prin Încheierea din 5 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 6.984/111/CA/2017-R, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 489 alin. (5) din Legea nr. 227/2015, excepţie ridicată de Mihaela Simona Popoviciu şi de Marius Teodor Traian Popoviciu într-un dosar având ca obiect anularea unui act administrativ - respectiv o hotărâre de consiliu local.
    11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că textul legal criticat încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, fiind insuficient de precis şi clar în legătură cu criteriile care stau la baza supraimpozitării, iar proprietarii sunt puşi în imposibilitatea de a prevedea în mod rezonabil conduita pe care trebuie să o adopte, putând fi supraimpozitaţi în mod arbitrar, fără nicio justificare rezonabilă.
    12. Prevederile legale criticate sunt confuze şi de natură a determina interpretări şi măsuri arbitrare din partea consiliului local. Pentru corectarea situaţiei se impune controlul de constituţionalitate, în sensul de a se stabili modul de aplicare progresiv şi anual al procentului de majorare al impozitului, în mod ascendent, până la cota maximă de 500%.
    13. De asemenea, prin modul în care s-a efectuat această majorare, cu un procent foarte mare de la început, care nu respectă gradul progresiv de majorare în funcţie de neconformarea privind reabilitarea faţadelor proprietăţii societăţii, se creează un regim fiscal discriminatoriu, nefiind respectat principiul egalităţii în faţa legii.
    14. Un impozit reprezintă o plată către stat, obligaţie a proprietarilor, raportat la valoarea intrinsecă a clădirii („averea“). Alte elemente (modul de exercitare de către proprietar a dreptului de proprietate şi estetica imobilului) nu pot avea o influenţă în privinţa valorii impozitului. Majorarea impozitului nu este o plată datorată de proprietar pentru avere (valoarea imobilului), ci reprezintă o sancţiune contravenţională deghizată, prin care se sancţionează un comportament pretins nelegal. În condiţiile actuale, prevederile legale criticate constituie şi o formă mascată de colectare a unor suprataxe la bugetul local.
    15. Or, este vădit neconstituţională obligarea la plata unei sume de bani care, în realitate, nu are natura juridică a unui impozit. Potrivit Codului fiscal, impozitul este unic şi pentru fiecare impozit se emite o singură declaraţie de impunere raportat la valoarea de impozitare a imobilului, însă, în privinţa impozitului majorat, se emite o declaraţie de impunere distinctă, ceea ce arată din nou că, în realitate, această sumă percepută suplimentar este o sancţiune.
    16. Totodată, se mai susţine că, drept urmare a dispoziţiilor art. 489 din Codul fiscal, proprietarii de clădiri nu sunt egali în faţa legii, ei putând să fie impozitaţi suplimentar fără niciun criteriu clar care să justifice un tratament diferit. Art. 489 din Codul fiscal utilizează termenul „neîngrijite“ fără a-l defini, ceea ce are drept consecinţă o impozitare suplimentară pe baza unor criterii arbitrare. Prin impozitarea majorată cu 500% a impozitului pentru unii proprietari se încalcă însuşi dreptul de proprietate al proprietarului clădirii, precum şi principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale. Fără o justificare raţională, unii proprietari de clădiri sunt obligaţi la o contribuţie vădit exagerată şi injustă (de până la 5 ori mai mare faţă de restul proprietarilor) la cheltuielile publice.
    17. De asemenea, sunt încălcate şi prevederile art. 139 din Constituţie, deoarece legea nu stabileşte limitele şi condiţiile în care poate să fie majorat impozitul, ci se acordă posibilitatea ca acesta să fie stabilit în mod arbitrar de consiliile locale sau judeţene, peste limitele şi condiţiile legii, prin acte juridice inferioare legii.
    18. Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile legale criticate se aplică în acelaşi fel tuturor persoanelor care se află în ipoteza prevăzută de această normă juridică, fără deosebire între aceste persoane, iar împrejurarea plăţii unui impozit majorat nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate privată.
    19. Proprietarii clădirilor, persoane fizice şi juridice sunt obligaţi, conform reglementărilor legale în vigoare să asigure starea tehnică corespunzătoare a acestora, prin efectuarea lucrărilor de consolidare, restaurare, reparaţii curente şi de întreţinere.
    20. Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Textul criticat nu reprezintă o ingerinţă în exercitarea dreptului de proprietate al cetăţenilor, întrucât reglementarea urmăreşte un scop legitim, adică acela de a asigura existenţa sumelor în bugetele autorităţilor publice locale, precum şi de a determina proprietarii de clădiri să le întreţină şi să efectueze reparaţiile ce se impun pentru a proteja siguranţa celorlalţi cetăţeni. Totodată, această dispoziţie se aplică tuturor persoanelor care se regăsesc în situaţiile prevăzute de norma legală, fără nicio distincţie, iar procedura de aplicare a majorării impozitelor şi taxelor locale este prevăzută de normele metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.
    21. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    22. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    23. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    24. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 489 - Majorarea impozitelor şi taxelor locale de consiliile locale sau consiliile judeţene din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, dispoziţiile art. 489 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal au fost modificate prin art. I pct. 214 din Legea nr. 296/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1269 din 21 decembrie 2020. În considerarea Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va examina dispoziţiile art. 489 în redactarea avută în vedere de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta fiind următoarea:
    "(1) Autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale, la propunerea autorităţii executive, poate stabili cote adiţionale la impozitele şi taxele locale prevăzute în prezentul titlu, în funcţie de următoarele criterii: economice, sociale, geografice, [...] precum şi de necesităţile bugetare locale, cu excepţia taxelor prevăzute la art. 494 alin. (10) lit. b) [...].
(2) Cotele adiţionale stabilite conform alin. (1) nu pot fi mai mari de 50% faţă de nivelurile maxime stabilite în prezentul titlu.
(3) Criteriile prevăzute la alin. (1) se hotărăsc de către autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale.
(4) Pentru terenul agricol nelucrat timp de 2 ani consecutiv, consiliul local poate majora impozitul pe teren cu până la 500%, începând cu al treilea an, în condiţiile stabilite prin hotărâre a consiliului local.
(5) Consiliul local poate majora impozitul pe clădiri şi impozitul pe teren cu până la 500% pentru clădirile şi terenurile neîngrijite, situate în intravilan.
(6) Criteriile de încadrare în categoria clădirilor şi terenurilor prevăzute la alin. (5) se adoptă prin hotărâre a consiliului local.
(7) Clădirile şi terenurile care intră sub incidenţa alin. (5) se stabilesc prin hotărâre a consiliului local conform elementelor de identificare potrivit nomenclaturii stradale.
(8) Hotărârile consiliului local stabilite potrivit alin. (7) au caracter individual.“"

    25. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată, ale art. 56 - Contribuţii financiare, precum şi ale art. 139 - Impozite, taxe şi alte contribuţii.
    26. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate, Curtea constată că acestea au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare.
    27. Astfel, prin Decizia nr. 425 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 24 august 2021, paragrafele 14-24, şi Decizia nr. 572 din 1 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 27 aprilie 2020, paragrafele 29-39, Curtea a constatat că măsura legală instituită este proporţională cu scopul urmărit, respectiv constituirea de resurse financiare la bugetul local. Practic, dispoziţiile legale criticate permit autorităţilor locale să majoreze cotele de impozitare pe baza unor criterii precum: cele economice, sociale, geografice, precum şi în funcţie de necesităţile bugetare locale. Legea fixează, în acelaşi timp, şi o limită maximă la care pot apela autorităţile locale. Astfel, se poate avea în vedere împărţirea pe zone a unui oraş (zonă centrală - periferie, zone prospere din punct de vedere economic - zone defavorizate). Atât timp cât criteriile folosite se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie, astfel de prevederi legale nu sunt afectate de vreun viciu de neconstituţionalitate, legiuitorul având o largă marjă de apreciere în materie fiscală.
    28. Curtea, având în vedere jurisprudenţa sa anterioară, spre exemplu, Decizia nr. 268 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 1 iulie 2014, paragraful 44, a reţinut că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui „just echilibru“ între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă „posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc“ (Decizia din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 41 şi 49).
    29. Principiile constituţionale amintite implică un complex de condiţii de care legiuitorul este ţinut atunci când instituie anumite obligaţii fiscale în sarcina contribuabililor, întrucât fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993). Din cele de mai sus, rezultă că stabilirea prin lege a unui impozit trebuie să respecte cel puţin patru criterii: echitate, proporţionalitate, rezonabilitate şi nediscriminare. Întrunirea cumulativă a acestor patru criterii legitimează din punct de vedere constituţional stabilirea unui impozit. Printr-o atare conduită, legiuitorul respectă întru totul dispoziţiile art. 56 şi 139 din Constituţie, fără a afecta alte drepturi şi libertăţi fundamentale. În schimb, nerespectarea acestor criterii cu valoare constituţională duce implicit la încălcarea dreptului fundamental aplicabil în cauză (a se vedea Decizia nr. 940 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 28 iulie 2010).
    30. Cu privire la rezonabilitatea şi echitabilitatea impozitului, Curtea, în jurisprudenţa sa, a constatat că legiuitorul este în drept să stabilească impozite pentru a alimenta în mod constant şi ritmic bugetul de stat, însă trebuie să manifeste o deosebită atenţie atunci când stabileşte materia impozabilă (a se vedea Decizia nr. 940 din 6 iulie 2010, precitată).
    31. De asemenea, aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice. Astfel, din evaluarea cadrului legal cu privire la impozitul pe clădiri, la impozitul pe teren şi la impozitul pe mijloacele de transport, ca regulă generală, se prevede că orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire [art. 455 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 227/2015], orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual [art. 463 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 227/2015] sau orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru acesta [art. 468 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 227/2015], exceptând cazul în care în lege se prevede diferit.
    32. Or, în concordanţă cu ceea ce instanţa de contencios constituţional a statuat în mod constant, respectiv faptul că egalitatea de tratament presupune în mod necesar identitatea de situaţii juridice, calificarea unei reglementări ca fiind discriminatorie se justifică doar atunci când, pentru situaţii similare, se instituie regimuri juridice diferite pentru persoanele cărora li se aplică (a se vedea Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.176 din 13 decembrie 2004). Curtea constată că prevederile criticate se aplică deopotrivă, în mod egal, tuturor celor care cad sub incidenţa lor, de la momentul de referinţă stabilit de legiuitor, respectiv începutul anului calendaristic, şi pe tot parcursul anului calendaristic.
    33. Ca atare, o asemenea măsură, instituită prin normele criticate, este expresia obligaţiei pozitive a statului de a asigura ritmicitatea şi certitudinea alimentării bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor, fiind o măsură de protecţie a bugetului general consolidat, respectiv a bugetelor locale, după caz, măsură care ţine seama de complexul de circumstanţe care pot exista.
    34. Având în vedere principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale, coroborat cu dreptul de proprietate privată, Curtea a observat că, pe de o parte, aspectele referitoare la impozite şi taxe implică un complex de condiţii de care legiuitorul, deşi are o marjă de apreciere, trebuie să ţină seama atunci când instituie anumite contribuţii financiare în sarcina contribuabililor şi, pe de altă parte, că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, limite care, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. De principiu, o sarcină fiscală determină diminuarea patrimoniului celui în sarcina căruia cade obligaţia fiscală, dar această diminuare nu conduce la suprimarea dreptului de proprietate.
    35. Curtea, în jurisprudenţa sa, a constatat că, potrivit art. 44 din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşadar, textul art. 44 alin. (1) din Constituţie cuprinde expres o dispoziţie în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. Justificarea trebuie analizată şi prin prisma unei cerinţe generale, care se referă, în mod esenţial, la principiul proporţionalităţii. Conform acestui principiu, orice măsură luată trebuie să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru îndeplinirea scopului şi proporţională - corespunzătoare scopului urmărit.
    36. Astfel, măsurile legale criticate au un scop legitim, acela de a asigura alimentarea bugetelor locale şi disciplinarea contribuabililor. Ele sunt adecvate, întrucât corespund scopului urmărit, şi necesare într-o societate democratică, legiuitorul apelând la un set de măsuri rezonabile, respectiv realizarea lucrărilor de reabilitare a imobilelor clădiri din intravilan în contextul planului urbanistic general aprobat în vederea asigurării stării tehnice corespunzătoare a acestora pentru siguranţa cetăţeanului. De asemenea, ele păstrează justul echilibru între interesele colective şi cele individuale.
    37. Ca atare, Curtea a constatat că această orientare legislativă în materie fiscală a ţinut seama de realităţile socio-economice existente, aspect cu privire la care, astfel cum s-a arătat mai sus, legiuitorul are o largă marjă de apreciere (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 293 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 7 noiembrie 2018).
    38. Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenţei instanţei de control constituţional, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    39. Distinct de cele de mai sus, faţă de critica potrivit căreia nu se înţelege ce înseamnă expresia „clădiri neîngrijite“, Curtea observă că, potrivit art. 489 alin. (6) din Codul fiscal, criteriile de încadrare în categoria clădirilor şi terenurilor prevăzute la alin. (5) se adoptă prin hotărâre a consiliului local. În funcţie de specificul unităţii administrativ-teritoriale, de stilul arhitectural specific, de planurile urbaniste aprobate, consiliile locale adoptă criteriile care pot diferi de la o unitate administrativă la alta. Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu reprezintă decât o aplicare a prevederilor art. 121 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi oraşe“. Actele prin care sunt stabilite aceste criterii sunt publicate, potrivit legii, pe site-ul şi la sediul autorităţii publice responsabile, conform art. 7 alin. (10) lit. d) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 3 decembrie 2013. De altfel, după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, a fost instituit Monitorul Oficial Local care se cuprinde în structura paginii de internet a fiecărei unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, ca etichetă distinctă, în prima pagină a meniului, în prima linie, în partea dreaptă. Art. 1 alin. (2) lit. c) din Procedura de organizare şi publicare a monitoarelor oficiale ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, cuprinsă în anexa nr. 1 la ordonanţa de urgenţă menţionată prevede, printre altele, că se publică toate actele administrative adoptate de consiliul local, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliul judeţean, după caz, atât cele cu caracter normativ, cât şi cele cu caracter individual. În acest context, cetăţenii din comunităţile locale sunt informaţi în mod transparent despre deciziile luate de autorităţile publice locale care privesc rezolvarea problemelor sociale, economice şi administrative ale comunităţii, adaptându-şi, în acest fel, conduita din timp la cerinţele reglementărilor adoptate. În aceste condiţii, nu se poate constata încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii.
    40. Referitor la criticile care susţin că prevederile atacate nu ţin seama de gradul de neîngrijire a unei clădiri, Curtea constată că aceste aspecte ţin de interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti, excedând competenţelor instanţei de contencios constituţional.
    41. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia legea nu prescrie un mod de aplicare progresiv şi anual al procentului de majorare al impozitului, în mod ascendent, până la cota maximă de 500%, Curtea observă că, în realitate, aceasta vizează o omisiune legislativă fără relevanţă constituţională. Curtea reaminteşte că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale nu are competenţa de a modifica sau completa prevederile supuse controlului, drept care motivele invocate excedează competenţei Curţii Constituţionale.
    42. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Lesital - S.R.L. din Oradea şi de Mihaela Simona Popoviciu şi de Marius Teodor Traian Popoviciu în dosarele nr. 6.983/111/CA/2017-R, respectiv nr. 6.984/111/CA/2017-R ale Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, precum şi de Societatea Timmobilia - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 1.798/30/2018 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 489 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 9 decembrie 2021.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Fabian Niculae

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 833 din 9 decembrie 2021

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 833 din 9 decembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 489 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 833 din 9 decembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 489 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal