Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea MHS Truck & BUS - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 903/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.801D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.999D/2016 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice „Electrica Distribuţie Muntenia Nord“ - S.A. în Dosarul nr. 1.018/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. 6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.999D/2016 la Dosarul nr. 2.801D/2016, care este primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 17 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 903/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea MHS Truck & BUS - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003. 9. Prin Încheierea din 9 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.018/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice „Electrica Distribuţie Muntenia Nord“ - S.A. într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate, care permit organului competent să soluţioneze contestaţia şi să suspende soluţionarea acesteia în cazul în care organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă, sunt de natură a aduce atingere dreptului de acces la justiţie al contestatarului, iar prin posibilitatea de interpretare acordată organelor de control norma legală nu întruneşte criteriile privind calitatea legii. Textul criticat nu prevede un cadru care să imprime organului fiscal un comportament strict şi obiectiv. 11. Se apreciază că în situaţii similare referitoare la măsura suspendării în anumite situaţii ca efect al formulării unei plângeri penale, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate, întrucât această măsură nu întruneşte condiţia caracterului proporţional, fiind excesivă în raport cu obiectivul ce trebuie atins (Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015), iar textul de lege restrânge disproporţional un drept fundamental (Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015 şi Decizia nr. 261 din 5 mai 2016). 12. De asemenea, se apreciază că şi în ceea ce priveşte încetarea motivului care a determinat suspendarea, acesta nu are criterii obiective şi clare care să stabilească ori să permită determinarea momentului în care intervine, întrucât încetarea motivului care a determinat suspendarea este un fapt trecut, respectiv depunerea unei sesizări penale, adică un moment consumat. 13. Ca atare, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, se susţine că prevederile criticate sunt contrare art. 1 alin. (5), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 53 şi art. 126 alin. (6) din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.801D/2016, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 92/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.999D/2016, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate. 16. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 17. Guvernul, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care au următorul cuprins: "(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă; [...](3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu." 21. Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost abrogată prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, iar art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 a fost modificat, însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispoziţiile criticate, astfel cum acestea produc efecte juridice în cauza de faţă. 22. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii, art. 20 alin. (2) cu referire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi, art. 126 alin. (6) privind garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ. De asemenea, este menţionat art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, sens în care sunt, spre exemplu, Decizia nr. 626 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 16 februarie 2018, Decizia nr. 271 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 11 august 2017, Decizia nr. 401 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 10 ianuarie 2017, Decizia nr. 56 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, sau Decizia nr. 189 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 15 aprilie 2010. 24. Cu acele prilejuri, referitor la instituţia procesuală a suspendării facultative a soluţionării cauzei în cadrul procedurii administrative prealabile instituite în titlul IX al Codului de procedură fiscală din 2003, Curtea s-a pronunţat în sensul constituţionalităţii acesteia. Astfel, prin Decizia nr. 95 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 mai 2011, sau Decizia nr. 271 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, precitată, paragraful 13, Curtea a reţinut că adoptarea acestei măsuri este condiţionată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracţiuni asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Or, într-o atare situaţie, este firesc ca procedura administrativă privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. În momentul încetării motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent, indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu, procedura administrativă este reluată, fiind emisă o decizie privind soluţionarea contestaţiei. 25. În jurisprudenţa sa în această materie, Curtea a reţinut că, potrivit art. 205 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia. Astfel, chiar dacă decizia sau, după caz, dispoziţia pronunţată de organul fiscal competent al cărui act administrativ fiscal este atacat are caracter definitiv în sistemul căilor administrative de atac, dreptul la acţiune în instanţă al contribuabilului nu este abolit, fiind chiar reconfirmat şi de art. 215 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală în ceea ce priveşte suspendarea executării actului administrativ fiscal. 26. Art. 214 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală se referă, aşadar, la procedura de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, şi nu la cea jurisdicţională, a cărei desfăşurare nu este împiedicată sau condiţionată de existenţa celei dintâi, pentru ca accesul liber la justiţie să fie încălcat. Totodată, cazul de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, reglementat de art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se referă la o situaţie de excepţie, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în procedura administrativă. 27. Hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă. În plus, decizia de suspendare este motivată, iar suspendarea poate fi solicitată o singură dată pe parcursul desfăşurării procedurii administrative (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 15 decembrie 2008). Prin urmare, Curtea a constatat că reglementarea dedusă controlului este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală. 28. În ceea ce priveşte posibilitatea organului de soluţionare a contestaţiei de a suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, Curtea a constatat că aceasta nu înfrânge dispoziţiile constituţionale care consacră prezumţia de nevinovăţie. Adoptarea măsurii suspendării este condiţionată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracţiuni asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Or, într-o atare situaţie suspendarea procedurii administrative nu numai că se impune, dar constituie tocmai expresia aplicării prezumţiei de nevinovăţie a persoanei contestatoare, care îşi poate valorifica toate drepturile garantate constituţional, în cadrul unui proces în faţa instanţelor de judecată. 29. Totodată, prin Decizia nr. 214 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 mai 2015, Curtea a reţinut că, împotriva deciziei organului fiscal competent de suspendare a soluţionării contestaţiei contestatorul se poate adresa instanţei de contencios administrativ (paragraful 20). Totodată, Curtea a arătat că nu se poate susţine existenţa unei îngrădiri a dreptului de acces liber la justiţie, textul de lege menţionat oferindu-i contestatorului posibilitatea de a supune controlului instanţei judecătoreşti inclusiv decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei pe cale administrativă (a se vedea Decizia nr. 617 din 6 mai 2010). 30. De altfel, prin Decizia nr. 626 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 16 februarie 2018, paragrafele 26-31, prin care Curtea s-a mai pronunţat asuprea prevederilor criticate în prezenta cauză, a arătat că însuşi textul criticat oferă o garanţie, care poate fi apreciată ca suficientă, pentru a-l asigura pe contestatar că suspendarea nu va fi dispusă în mod arbitrar (Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei). Situaţiile în care poate fi dispusă această măsură sunt expres şi limitativ prevăzute, fiind determinate printr-un grad de precizie suficient de ridicat, care, o dată în plus, să îl protejeze pe contestatar de un eventual abuz. Faptul că, de la caz la caz, se pot ivi situaţii în care suspendarea soluţionării contestaţiei să conducă, în mod efectiv, la îngreunarea, cu totul regretabilă, a situaţiei unui contestatar anume nu reprezintă un temei suficient pentru a invalida, în integralitatea ei, o instituţie juridică, în speţă cea a suspendării facultative a soluţionării contestaţiei pe cale administrativă. De altfel, în asemenea situaţii, nu se ridică probleme de constituţionalitate, ci, eventual, de aplicare a legii, aşa cum, în mod judicios, a reţinut Curtea Constituţională în trecut, de pildă prin Decizia nr. 95 din 1 februarie 2011, precitată, când, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală din 2003, a constatat că eventualul comportament al părţilor sau al instituţiilor administrative care determină o întârziere în soluţionarea contestaţiei nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una care ţine exclusiv de conduita părţilor implicate, conduită ce nu este determinată de textul de lege criticat. Or, Curtea Constituţională judecă numai în drept, astfel încât conduita procesuală a contribuabilului contestator sau a organului fiscal ori unele decizii administrative sau judecătoreşti discutabile nu pot constitui temei pentru constatarea neconstituţionalităţii unor texte legale. 31. Pe lângă argumentele menţionate constant de instanţa de contencios constituţional, Curtea, prin Decizia nr. 626 din 17 octombrie 2017, paragrafele 28-30, le reţine şi pe cele din jurisprudenţa recentă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 18 mai 2017, pronunţată în Cauza Johannesson şi alţii împotriva Islandei. În speţă, reclamanţii s-au plâns că au fost judecaţi de două ori pentru declaraţii fiscale inexacte, fiindu-le impuse, pe de o parte, amenzi fiscale, iar, pe de altă parte, fiind condamnaţi, ulterior, pentru infracţiuni fiscale în formă agravată. Instanţa europeană de contencios a drepturilor omului a constatat că ambele seturi de proceduri au fost de natură penală şi că faptele care au stat la baza celor două proceduri au fost aceleaşi: nedeclararea veniturilor pentru aceeaşi perioadă de timp, fiind constatată eludarea plăţii aceloraşi sume de bani. Curtea de la Strasbourg a statuat că pentru a nu exista o dublare a procedurilor, între procedura administrativă (fiscală) şi cea penală trebuie să existe o legătură materială şi temporală suficient de strânsă, ele trebuind să fie combinate într-o manieră integrată încât să formeze un ansamblu coerent. Or, în această speţă, Curtea a constatat că nu a existat o legătură materială şi temporală suficient de strânsă între cele două seturi de proceduri pentru a se evita dublarea. Pe de o parte, a existat doar o suprapunere limitată în calendarul celor două seturi de proceduri, iar, pe de altă parte, administrarea şi evaluarea probelor s-au realizat distinct, răspunderea reclamanţilor fiind evaluată de către diferite autorităţi şi instanţe în cadrul unor proceduri care au fost în mare măsură independente una de cealaltă [paragrafele 50-55]. 32. De asemenea, Curtea, în jurisprudenţa sa precitată, a mai reţinut că actul administrativ de suspendare a unei proceduri administrative nu este sustras controlului judecătoresc. Legea prevede o înşiruire logică a procedurilor care permit atât apărarea interesului public, cât şi al persoanelor private. Potrivit art. 214 alin. (3) din Codul de procedură fiscală din 2003, procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea. Ceea ce poate fi pus în discuţie este intervalul de timp în care contribuabilul trebuie să aştepte pentru a avea posibilitatea să conteste actul administrativ, pentru că soluţionarea unei cauze penale poate dura suficient de mult timp, cu alte cuvinte, termenul rezonabil al urmăririi penale şi cel al judecăţii. Însă Curtea observă că partea interesată poate formula o contestaţie întemeiată pe prevederile art. 488^1 din Codul de procedură penală, ceea ce ar putea avea ca efect accelerarea procedurii din faţa organelor de urmărire penală sau a instanţelor judecătoreşti. Potrivit acestor dispoziţii: „(1) Dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplineşte într-o durată rezonabilă, se poate face contestaţie, solicitându-se accelerarea procedurii. (2) Contestaţia poate fi introdusă de către suspect, inculpat, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. În cursul judecăţii, contestaţia poate fi introdusă şi de către procuror. Contestaţia poate fi formulată după cum urmează: a) după cel puţin un an de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aflate în cursul urmăririi penale; b) după cel puţin un an de la trimiterea în judecată, pentru cauzele aflate în cursul judecăţii în primă instanţă; c) după cel puţin 6 luni de la sesizarea instanţei cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în căile de atac ordinare sau extraordinare. (4) Contestaţia poate fi retrasă oricând până la soluţionarea acesteia. Contestaţia nu mai poate fi reiterată în cadrul aceleiaşi faze procesuale în care a fost retrasă.“ 33. Distinct de acestea, Curtea, analizând jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ, constată că prin acesta, pe de o parte, instanţele de judecată de la nivelul curţilor de apel dispun soluţionarea contestaţiilor administrative formulate împotriva deciziilor de impunere, chiar dacă există formulate plângeri penale în temeiul Codului de procedură fiscală, constatând nelegalitatea soluţiei de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei, şi, pe de altă parte, spre exemplu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei de suspendare a contestaţiei, emisă în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidenţa art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă (Decizia nr. 1.892 din 10 aprilie 2014 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect, printre altele, anularea deciziei de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative). 34. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate formulată prin prisma comparaţiei prevederilor criticate în prezenta cauză cu soluţia cuprinsă în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, în Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, Curtea reţine că situaţiile sunt diferite, întrucât în această decizie era vorba de măsura suspendării contractului individual de muncă care opera de plano şi s-a considerat că „măsura restrângerii exerciţiului dreptului la muncă, suspendarea contractului individual de muncă ca efect al formulării unei plângeri penale de către angajator împotriva salariatului nu întruneşte condiţia caracterului proporţional, măsura fiind excesivă în raport cu obiectivul ce trebuie atins“, astfel că dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 53/2003 au fost constatate neconstituţionale. Or, situaţia din speţa de faţă este diferită, suspendarea soluţionării contestaţiei intervenind în situaţii de excepţie, cum de altfel a arătat Curtea în jurisprudenţa sa. 35. Faţă de cele prezentate, având în vedere şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, prin care s-a desluşit parcursul desfăşurării procedurii cu privire la soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrativ-fiscale, inclusiv cu privire la reluarea procedurii administrative la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent, nu se poate reţine pretinsa încălcare a prevederilor privind calitatea legii, mai ales că critica formulată este mai mult din perspectiva posibilităţii interpretării normelor legale de către cei îndrituiţi la aplicarea acesteia. Or, este firesc ca în aplicarea normelor în materie fiscală, interpretarea acestora să fie apanajul celor care o aplică, având în vedere principiile care stau la baza interpretării şi aplicării legii, întrucât aceasta nu poate fi exhaustivă. 36. Prin urmare, Curtea nu poate reţine pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 20 alin. (2), art. 21 şi art. 126 alin. (6) din Constituţie şi nici a celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 37. Cu privire la art. 53 din Constituţie, având în vedere că nu s-a reţinut încălcarea vreunui drept fundamental, acesta nu are incidenţă în cauză. 38. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi^1, ^1 A se vedea opinia separată la Decizia nr. 401 din 15 iunie 2016. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea MHS Truck & BUS - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 903/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice „Electrica Distribuţie Muntenia Nord“ - S.A. în Dosarul nr. 1.018/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
