Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 830 din 9 decembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, precum şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 830 din 9 decembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, precum şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 545 din 3 iunie 2022

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu     │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria         │- judecător       │
│Pivniceru          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae     │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, precum şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Sindicatul Unirea Cluj în Dosarul nr. 2.320/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.144D/2018.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că există jurisprudenţă relevantă a instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia nr. 7 din 8 februarie 2021.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 13 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.320/117/2018, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, precum şi ale art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie invocată de Sindicatul Unirea Cluj într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată, în esenţă, că prin prevederile legale criticate se înlătură, în fapt, măsurile legale adoptate prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice care prevede o majorare salarială a personalului plătit din fonduri publice, rezultând, în fapt, o scădere a drepturilor salariale faţă de nivelul stabilit prin art. 38 alin. (3) din Legeacadru nr. 153/2017 şi faţă de nivelul lunii decembrie 2017.
    6. Prin instituirea în sarcina aproape exclusivă a asiguraţilor salariaţi a obligaţiei de a plăti contribuţiile sociale se nesocoteşte principiul solidarităţii sociale care atribuie calitatea de contribuabil atât asiguraţilor, cât şi angajatorilor - conducând la încălcarea flagrantă a principiului coerenţei legislative şi punându-i pe participanţii sistemului de asigurări sociale în imposibilitatea de a-şi conforma conduita cu normele legale aplicabile.
    7. Dispoziţiile legale criticate contravin Cartei sociale europene şi Codului european de securitate socială. Acesta din urmă prevede la art. 70 pct. 2 că totalul cotizaţiilor de asigurare care intră în obligaţia salariaţilor protejaţi nu trebuie să depăşească 50% din totalul resurselor alocate protecţiei salariaţilor, soţiilor şi copiilor lor.
    8. Având în vedere că în concepţia Cartei Sociale Europene, aşa cum a fost interpretată în jurisprudenţa Comitetului European de Drepturi Sociale, finanţarea colectivă este de esenţa sistemelor de securitate socială, bazându-se pe conceptul de „solidaritate socială“, care presupune suportarea partajată a contribuţiilor sociale (angajat/angajator şi/sau stat), rezultă că măsurile legislative transpuse în titlul V - „Contribuţii sociale obligatorii“ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 sunt neconstituţionale, contravenind dispoziţiilor art. 20 din Legea fundamentală.
    9. Guvernul a adoptat cele două ordonanţe de urgenţă cu încălcarea exigenţelor stabilite de art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, întrucât nu a indicat situaţia extraordinară care a stat la baza emiterii acesteia, nu a motivat corespunzător urgenţa acestei reglementări şi a afectat drepturile constituţionale ale personalului salarizat din fonduri publice, şi anume dreptul la muncă, dreptul la un nivel de trai decent şi dreptul la protecţia socială a muncii. În acest sens, se invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 83 din 19 mai 1998, nr. 255 din 11 mai 2005 şi nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008.
    10. Autorul excepţiei a mai arătat că în construcţia bugetului de stat şi a celui de asigurări sociale pentru anul 2017 angajaţii contribuie cu aproximativ 29,1% din totalul resurselor necesare pentru sistemul de securitate socială, angajatorii asigură 49,96%, iar diferenţa este asigurată din alte surse sau din subvenţii acordate de bugetul de stat. Angajatul şi angajatorul asigură 79,1% din totalul resurselor necesare sistemului de asigurări sociale. Se arată că măsurile dispuse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 discriminează salariaţii, întrucât cea mai mare pondere a Contribuţiilor de Asigurări Sociale şi Contribuţiilor de Asigurări Sociale de Sănătate a fost stabilită în sarcina acestora, ceea ce încalcă principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale. În condiţiile în care legiuitorul primar a stabilit deja prin Legea-cadru nr. 153/2017 creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice, condiţiile de acordare şi cuantumul acestor creşteri salariale, Guvernul, prin intervenţia sa ulterioară, adoptând cele două ordonanţe de urgenţă, intră în conflict cu prevederile art. 1 alin. (4) şi ale art. 61 alin. (1) din Constituţie. Prin emiterea celor două ordonanţe de urgenţă, Guvernul se situează pe o poziţie opusă şi conflictuală cu Parlamentul care, în cadrul celor trei puteri, are o poziţie primordială, îndeplinind funcţia legislativă şi gestionând procesul decizional.
    11. Analizând notele de fundamentare ale celor două ordonanţe de urgenţă criticate, se deduce că promovarea acestor acte normative a fost determinată, în principal, de necesitatea reformării sistemelor sociale publice din România în vederea creşterii gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat şi de responsabilizare a angajatorilor în ceea ce priveşte plata la timp a contribuţiilor sociale obligatorii datorate atât de către aceştia, cât şi de către angajaţi. Însă, din cuprinsul prevederilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, se desprinde intenţia Guvernului de anihilare a majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 prin suportarea de către angajaţi a sumelor aferente contribuţiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuţiilor individuale la bugetul de stat.
    12. Aspectele invocate în notele de fundamentare sunt nejustificate nu doar prin prisma oportunităţii şi utilităţii lor, dar şi sub aspectul caracterului obiectiv şi urgent al motivelor care au impus adoptarea acestor măsuri. Măsurile fiscal-bugetare care modifică în mod esenţial responsabilitatea fiscală a angajaţilor şi a angajatorilor şi finanţarea sistemului de securitate socială şi care afectează principiul de stat social reglementat constituţional, nu pot face obiectul reglementărilor prin ordonanţe de urgenţă, ci este obligatoriu ca aceste reglementări să fie supuse dezbaterilor parlamentare, fiind astfel adoptate prin lege de forul legislativ.
    13. Prevederile Constituţiei nu au conferit Guvernului autoritate în domeniul fiscal, ci, dimpotrivă, prevăd explicit că Parlamentul aprobă proiectul bugetului de stat elaborat de Guvern, iar Guvernul nu poate modifica bugetul public naţional, deci nici Codul fiscal, prin ordonanţe de urgenţă, ordonanţe sau hotărâri.
    14. Afectarea drepturilor salariale prin aplicarea dispoziţiilor legale criticate reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate asupra „bunurilor respective, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 44 alin. (1)-(4) din Constituţie. Prin efectele textelor normative criticate are loc o suprimare a dreptului la salariu, care este un drept fundamental, care se bucură, în egală măsură, de protecţia acordată drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale“.
    15. Totodată, s-a încălcat principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale. Măsurile dispuse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 discriminează salariaţii, întrucât cea mai mare pondere a contribuţiilor de asigurări sociale şi a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate a fost stabilită în sarcina acestora. Astfel, în timp ce salariaţii sunt obligaţi să plătească acele contribuţii la sistemul de sănătate la o bază de calcul reprezentând veniturile brute de care beneficiază, dar nu mai puţin de salariul de bază minim brut pe ţară, persoanele fizice autorizate plătesc această contribuţie la salariul de bază minim brut pe ţară şi nu la veniturile pe care le realizează.
    16. Nerespectarea normelor constituţionale menţionate atrage şi încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 53 din Constituţie, întrucât dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă.
    17. Măsurile de reducere a salariilor nu pot fi circumscrise situaţiilor prevăzute de art. 53 din Constituţie. Măsurile luate de Guvern nu sunt proporţionale cu situaţia care le-a determinat, întrucât prin modificarea politicii fiscale, se obţine efectul contrar celui urmărit de art. 53 din Constituţie, respectiv adâncirea stării de pauperitate a unor categorii sociale şi nicidecum susţinerea economică a acestora, aşa cum statul s-a obligat prin norme interne şi prevederi internaţionale.
    18. Restrângerea adusă drepturilor nu este rezonabilă, proporţională cu obiectivul urmărit şi are ca efect transformarea dreptului la salariu ori a dreptului de proprietate într-unul iluzoriu/teoretic. Măsurile nu sunt justificate de un scop legitim, nu sunt adecvate şi necesare îndeplinirii acestui scop şi nu se păstrează un just echilibru între drepturile şi interesele în concurs pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit.
    19. Măsurile dispuse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 discriminează salariaţii întrucât cea mai mare pondere a contribuţiilor de asigurări sociale şi a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate a fost stabilită în sarcina acestora. Astfel, în timp ce salariaţii sunt obligaţi să plătească o contribuţie la sistemul de sănătate la o bază de calcul reprezentând veniturile brute de care beneficiază, dar nu mai puţin de salariul de bază minim brut pe ţară, persoanele fizice autorizate plătesc această contribuţie la salariul de bază minim brut pe ţară şi nu la veniturile pe care le realizează.
    20. Dispoziţiile legale ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 contravin principiului egalităţii în faţa legii, deoarece stabilesc că persoanele ale căror indemnizaţii de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, nu vor beneficia de majorarea cu 25% a veniturilor salariale, faţă de personalul salarizat din fonduri publice care beneficiază de majorarea de 25%, generând în această modalitate diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare.
    21. Prin această reglementare sunt excluse de la beneficiul acordării majorării salariale de 25% tocmai persoanele care îndeplinesc atribuţii şi funcţii pentru care sunt necesare studii de specialitate şi vechime considerabilă în specialitatea studiilor, fapt discriminatoriu prin raportare la restul personalului salarizat din fonduri publice care se va bucura de creşteri salariale.
    22. Principiul egalităţii în drepturi, consacrat în art. 16 din Constituţie presupune egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Acest principiu impune statului asigurarea unui cadru legal menit să permită aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor fizice aflate în situaţii juridice similare, astfel încât acestea să fie egale în drepturi, fără privilegii sau discriminări.
    23. Totodată, reglementarea creează un tratament diferenţiat şi inechitabil între diferite categorii profesionale şi duce la distorsionarea grilei de salarizare şi implicit, la răsturnarea sistemului de valori consacrate în sectorul de activitate, prin aceea că persoanele care beneficiază de studii de specialitate, vechime în muncă, funcţii şi atribuţii care presupun responsabilităţi şi riscuri sunt dezavantajate faţă de personalul care nu îndeplineşte aceste condiţii de studii şi vechime.
    24. Astfel, afectarea venitului, ca efect al aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, constituie o ingerinţă în exercitarea de către reclamanţi a dreptului la respectarea bunurilor.
    25. În aceste condiţii, ordonanţele criticate se prezintă ca un refuz explicit al Guvernului de a pune în aplicare Legea-cadru nr. 153/2017 votată de către Parlament şi promulgată de Preşedintele României. Prin aceasta se încalcă comportamentul constituţional loial, comportament care rezultă din principiul separaţiei şi echilibrului puterilor.
    26. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi că legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării, bucurându-se de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor în acest domeniu.
    27. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    28. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    29. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    30. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. I pct. V subpunctele 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, precum şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate reiese că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie prevederile art. I pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 10 noiembrie 2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, precum şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Dispoziţiile legale criticate punctual au următorul conţinut:
    - Art. I pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017:
    "42. Articolul 138 se modifică şi va avea următorul cuprins: «Cotele de contribuţii de asigurări sociale
    ART. 138
    Cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt următoarele:
    a) 25% datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale, potrivit prezentei legi;
    b) 4% datorată în cazul condiţiilor deosebite de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora;
    c) 8% datorată în cazul condiţiilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.» [...]
    69. Articolul 156 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Cota de contribuţie de asigurări sociale de sănătate
    ART. 156
    Cota de contribuţie de asigurări sociale de sănătate este de 10% şi se datorează de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, potrivit prezentei legi.»“;"
"

    – Art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017: „(2) Sumele aferente contribuţiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuţiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017.“;
    – Art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017: „(6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“

    31. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 - Egalitatea în faţa legii, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 29 - Libertatea conştiinţei, art. 41 în componenta sa privind dreptul la salariu, art. 44 alin. (1)-(4) privind dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 56 alin. (2) privind justa aşezare a sarcinilor fiscale, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 102 alin. (1) privind rolul Guvernului, art. 115 alin. (4) şi (6) privind delegarea legislativă, art. 138 alin. (2) privind bugetul public naţional şi în art. 139 alin. (1) privind impozitele, taxele şi alte contribuţii din Constituţie. Se mai invocă şi încălcarea dreptului de proprietate consacrat de art. 1 din primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art. 17 privind dreptul de proprietate din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi a art. 12 pct. 1-3 privind dreptul la securitate socială din Carta socială europeană (revizuită) şi a art. 70 pct. 1 şi 2 privind cuantumul cotizaţiilor de asigurare din Codul european de securitate socială.
    32. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. I pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare, iar prin Decizia nr. 324 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1270 din 21 decembrie 2020, respectiv Decizia nr. 230 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1321 din 31 decembrie 2020, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate.
    33. În ceea ce priveşte criticile extrinseci de neconstituţionalitate care vizează cele două ordonanţe de urgenţă, Curtea a reţinut, în esenţă, că legiuitorul delegat a dorit să contracareze rapid o anumită tendinţă îngrijorătoare de creştere a sumelor neachitate la bugetele de asigurări sociale, fapt ce a condus la afectarea considerabilă a acestora, şi, implicit, a sistemului de prestaţii sociale, constând în pensii, servicii medicale, indemnizaţii de şomaj şi altele asemenea, de care ar trebui să beneficieze salariaţii-asiguraţi pentru care se datorează aceste contribuţii. Astfel, exista riscul ca unele categorii de personal bugetar să nu îşi poată primi salariile, iar neadoptarea acestor măsuri ar fi generat un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat de 5,14% din produsul intern brut în anul 2018, dezechilibrând în mod semnificativ sustenabilitatea finanţelor publice, ceea ce ar fi afectat echilibrele bugetare.
    34. Legiuitorul a adoptat măsuri fiscale de ordin tehnic, fără a opera vreo reducere punctuală a unor salarii, ci punând în aplicare o politică fiscală impusă de o situaţie extraordinară. Astfel, legiuitorul a redimensionat, în condiţiile date, politica sa fiscală, aspect care se înscrie în marja sa de apreciere, în scopul îmbunătăţirii colectării contribuţiilor la bugetul de asigurări sociale şi, implicit, al protejării drepturilor fundamentale ale salariaţilor (dreptul la sănătate, dreptul la un nivel de trai decent etc.).
    35. Curtea a constatat că Guvernul a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, în sensul motivării urgenţei în preambulul actului normativ şi al dovedirii existenţei unei situaţii extraordinare cu ocazia elaborării actului normativ, precum şi faptul că nu a fost afectat vreun drept fundamental.
    36. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă ce vizează prevederile art. I pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, Curtea a invocat jurisprudenţa sa (Decizia nr. 46 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 1 iulie 2020) şi a reţinut, în esenţă, că prevederile legale criticate se aplică deopotrivă, în mod egal, tuturor celor care cad sub incidenţa lor, de la momentul de referinţă stabilit de legiuitor. Prin conduita sa, legiuitorul a respectat întru totul dispoziţiile art. 56 şi 139 din Constituţie, fără a afecta alte drepturi şi libertăţi fundamentale. Legiuitorul a acţionat în limitele marjei sale de apreciere, permisă de Legea fundamentală, şi a urmărit predictibilitatea şi eficientizarea încasării impozitelor datorate la bugetul consolidat al statului, respectiv la bugetele locale, pentru protejarea titularului dreptului de creanţă, respectiv statul, care este ţinut de realizarea funcţiilor şi sarcinilor sale constituţionale (protecţie socială etc.), inclusiv cu privire la menţinerea unei discipline fiscale coerente.
    37. Întrucât în prezenta cauză nu au fost evidenţiate elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia pronunţată în Decizia nr. 324 din 11 iunie 2020, antereferită, îşi menţin în mod corespunzător valabilitatea şi în ceea ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate.
    38. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea reiterează considerente din jurisprudenţa sa (spre exemplu, Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, paragrafele 28-52), potrivit cărora stabilirea unei limite a cuantumului salariului de bază, al soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de „eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare“, şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.
    39. În ceea ce priveşte aspectele referitoare la scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 faţă de luna decembrie 2017, inclusiv presupusa discriminare dintre funcţionarii publici cu funcţii de conducere şi de control din cadrul instituţiilor publice, case de asigurări de sănătate, şi celelalte categorii de funcţionari publici care ocupă funcţii de execuţie, Curtea a reţinut că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează consecinţele aplicării concomitente a prevederilor de lege şi a altor prevederi legale cu incidenţă în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2018. Or, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi sau texte legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă, deci, că într-o astfel de situaţie nu se pune în discuţie o chestiune privind constituţionalitatea, ci una de coordonare a legislaţiei în vigoare, de competenţa autorităţii legiuitoare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 76 din 25 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 iulie 2000, Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, sau Decizia nr. 6 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 7 februarie 2003).
    40. De asemenea, reţinând că situaţia obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică şi chiar impune un tratament juridic diferit (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, paragraful 20), Curtea a constatat că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt, prin însuşi conţinutul lor, contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie.
    41. Sub acest aspect, Curtea a observat că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecţii şi corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei, aspecte de competenţa autorităţii legiuitoare.
    42. În plus, Curtea a subliniat că modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, aceasta revenind autorităţilor publice responsabile, iar în caz de litigiu instanţelor judecătoreşti.
    43. Referitor la invocarea principiului securităţii juridice, care rezultă din dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, şi a dreptului la respectarea unui „bun“, prevăzut de art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Convenţie nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea în acest sens, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94). Prin urmare, stabilirea prin lege a unei limite a salariilor de bază plătite angajaţilor din fonduri publice la nivelul prevăzut pentru anul 2022 nu are semnificaţia încălcării regulilor fundamentale şi convenţionale invocate.
    44. Curtea a reţinut că, prin conduita sa, legiuitorul a respectat întru totul dispoziţiile art. 56 şi 139 din Constituţie, fără a afecta alte drepturi şi libertăţi fundamentale. Astfel, instituirea, în această formă, a unor contribuţii financiare are un scop legitim, şi anume asigurarea ritmicităţii şi a certitudinii alimentării bugetului asigurărilor sociale de stat cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale ce revin în sarcina contribuabililor, ca o măsură de protecţie a bugetului asigurărilor sociale, precum şi eficientizarea colectării şi, totodată, evitarea unor costuri suplimentare din partea statului pentru proceduri ce ţin de recuperarea sumelor datorate cu titlul de contribuţii sociale. Ca atare, legiuitorul a urmărit predictibilitatea şi eficientizarea încasării impozitelor datorate la bugetul consolidat al statului, respectiv la bugetele locale, pentru protejarea titularului dreptului de creanţă, respectiv statul, care este ţinut de realizarea funcţiilor şi sarcinilor sale constituţionale (protecţie socială etc.), inclusiv cu privire la menţinerea unei discipline fiscale coerente.
    45. În raport cu cele enunţate, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului.
    46. Cât priveşte invocarea unor aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la dreptul fundamental la salariu, Curtea a reţinut că acestea vizează ipoteze juridice distincte de cea avută în vedere prin prevederile legale criticate, motiv pentru care acestea nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
    47. În ceea ce priveşte prevederile art. 70 pct. 1 şi 2 referitoare la cuantumul cotizaţiilor de asigurare din Codul european de securitate socială şi cele ale art. 12 pct. 1-3 privind dreptul la securitate socială din Carta Socială Europeană, Curtea a constatat că aceste prevederi se referă la altă ipoteză normativă decât cea cuprinsă în dispoziţiile legale criticate, astfel că nu au incidenţă în cauză.
    48. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la art. 47 din Constituţie privind dreptul la un nivel de trai decent, Curtea a reţinut că stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcţie de o serie de factori conjuncturali. Situaţia economică a ţării, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar şi nivelul de dezvoltare al societăţii la un anumit moment şi modul de organizare a societăţii reprezintă, deopotrivă, coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evaluează nivelul „decent“ al vieţii, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil (a se vedea în acest sens Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011). În acelaşi timp, obligaţia statului de a asigura un trai decent trebuie adusă la îndeplinire în mod egal faţă de toţi cetăţenii săi, indiferent de ipostaza juridică în care se află aceştia. Or, măsura stabilită prin textele de lege criticate se integrează ansamblului de acţiuni ale statului de adaptare la resursele financiare existente, neputându-se reţine o afectare a nivelului de trai decent contrară Constituţiei.
    49. În ceea ce priveşte criticile referitoare la modificarea Codului fiscal prin ordonanţă de urgenţă, Curtea a amintit jurisprudenţa sa în materie (Decizia nr. 230 din 2 iunie 2020, precitată, şi Decizia nr. 607 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 23 iulie 2012), prin care a statuat că sintagma „numai prin lege“ din cuprinsul art. 139 alin. (1) din Constituţie nu are o semnificaţie absolută, în sensul art. 73 din Constituţie.
    50. A condiţiona adoptarea unor prevederi referitoare la bugetul de stat numai prin dezbatere parlamentară ar însemna a nu ţine cont de realităţile concrete ale derulării procedurilor parlamentare, astfel încât, pe perioada vacanţei parlamentare, să nu poată fi adoptate astfel de reglementări, în condiţiile prevederilor constituţionale referitoare la delegarea legislativă.
    51. Sintagma „numai prin lege“ urmăreşte, aşadar, să interzică stabilirea unor impozite şi taxe pentru bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat prin acte inferioare legii, cum ar fi hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor etc., sintagma nefiind aplicabilă în cazul adoptării ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului în acest domeniu.
    52. Referitor la critica privind modul de calcul al contribuţiilor la sistemul de sănătate plătite de salariaţi şi de persoanele fizice autorizate, Curtea a reţinut că această critică nu poate fi primită, întrucât salariaţii sunt într-o situaţie diferită faţă de persoanele fizice autorizate, regimul acestora din urmă fiind reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008. O persoană fizică autorizată nu poate avea calitatea de angajat [art. 17 alin. (3)]. Potrivit art. 5 din ordonanţa de urgenţă menţionată, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale trebuie să aibă un sediu profesional pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege. Art. 148 din Legea nr. 225/2015 privind Codul fiscal a ţinut cont de specificul activităţii persoanelor fizice autorizate care acţionează în calitate de întreprinzători, cu toate riscurile aferente acestei activităţi.
    53. Afirmaţia potrivit căreia persoanele fizice autorizate plătesc contribuţiile de asigurări sociale, în mod automat, prin raportare la salariul minim brut este eronată, întrucât organele fiscale au posibilitatea să verifice activitatea şi veniturile realizate de această categorie de persoane, în condiţiile legislaţiei fiscale.
    54. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    55. În aceste condiţii, Curtea nu poate reţine încălcarea art. 1 alin. (3), art. 1 alin. (4) şi art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16, art. 20, art. 41, art. 44, art. 47, art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1), art. 115 alin. (4) şi (6), art. 135 alin. (1) şi (2), art. 138 alin. (2), art. 139 alin. (1) din Constituţie şi nici a prevederilor convenţionale invocate.
    56. În ceea ce priveşte prevederile art. 29 din Constituţie, Curtea a constatat că acestea nu au incidenţă în cauză.
    57. Cu privire la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, având în vedere faptul că nu s-a constatat restrângerea exerciţiului unui drept fundamental, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauză (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013).
    58. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Unirea Cluj în Dosarul nr. 2.320/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. I pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, precum şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 9 decembrie 2021.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Fabian Niculae

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 830 din 9 decembrie 2021

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"