Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. dd) şi art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Maribo Prodcarn - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 19.962/215/2015 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.676D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie şi arată că prin aplicarea sancţiunilor în discuţie are loc o diminuare a patrimoniului operatorului economic, dar aceasta este o măsură justificată obiectiv şi raţional de imperativul protejării interesului social şi a ordinii de drept. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 28 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 19.962/215/2015, Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. dd) şi art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Maribo Prodcarn - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neclare, incomplete, lipsite de accesibilitate şi previzibilitate şi lasă loc arbitrarului. De asemenea, se consideră că nu respectă principiul proporţionalităţii în raport cu fapta sancţionată, momentul constatării săvârşirii faptei şi obiectivitatea sancţiunii, întrucât proporţionalitatea presupune o relaţie justă între măsura juridică adoptată, realitatea socială şi scopul legitim urmărit, ce poate fi analizată prin prisma a trei elemente, respectiv decizia luată, finalitatea acesteia şi situaţia de fapt căreia i se aplică. Astfel, textul criticat încalcă dreptul de proprietate, libertatea economică şi permite arbitrarul, abuzul şi excesul în exercitarea atribuţiilor cu care sunt învestiţi funcţionarii care aplică legea, nesocotind prevederile constituţionale referitoare la aşezarea justă a sarcinilor fiscale. 7. Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. De asemenea, cu privire la pretinsa încălcare a art. 44, art. 45 şi art. 136 din Constituţie, arată că niciunul dintre drepturile consacrate de aceste prevederi nu este absolut, ci trebuie exercitat în condiţiile legii. Or, măsurile instituite prin normele criticate sunt necesare într-o societate democratică, proporţionale cu scopul legitim urmărit şi respectă echilibrul între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale persoanei juridice, astfel că nu se poate reţine nesocotirea prevederilor art. 53 din Constituţie. În ceea ce priveşte referirea la art. 56 alin. (2) din Legea fundamentală, aceasta nu are incidenţă în cauză, întrucât litigiul dedus judecăţii nu are legătură cu taxele sau impozitele instituite în sarcina persoanelor juridice. Cât priveşte celelalte susţineri cu privire la calitatea legii şi arbitrarul, precum şi la proporţionalitatea şi obiectivitatea sancţiunii, menţionează că acestea sunt chestiuni ce ţin de interpretare, coroborare şi de aplicare a normelor, fiind apanajul instanţelor de judecată. 8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 lit. dd) şi art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. În dinamica legislativă, prin modificările survenite, s-a păstrat soluţia legislativă, fiind modificat doar cuantumul amenzilor. Prevederile criticate, în prezent, au următorul cuprins: - Art. 10 lit. dd): „Constituie contravenţii următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni: [...] dd) continuarea livrării de bunuri sau prestării de servicii după suspendarea activităţii operatorului economic în punctul de lucru;“; – Art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i): "(1) Contravenţiile prevăzute la art. 10 se sancţionează cu amendă aplicată operatorilor economici după cum urmează: [...] d) cele prevăzute la art. 10 lit. e) şi dd), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, precum şi cu: (i) confiscarea sumelor încasate, pentru contravenţia prevăzută la art. 10 lit. dd);." 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale şi art. 136 privind proprietatea. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 a instituit obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Astfel, operatorii economici care încasează, integral sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum şi a prestărilor de servicii efectuate direct către populaţie sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale. Aceşti operatori economici, care în lege sunt denumiţi utilizatori, au obligaţia să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale şi să le înmâneze clienţilor, cu excepţiile prevăzute de lege. 15. Totodată, ordonanţa de urgenţă conţine şi o serie de sancţiuni, ca urmare a nerespectării procedurilor prevăzute de cadrul legal în materie, respectiv norme coercitive prin care se instituie sancţiuni contravenţionale pentru operatorii economici care nu respectă dispoziţiile legale cu privire la obligaţia acestora de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în măsura în care, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni. După caz, contravenţiile prevăzute la art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 se sancţionează: cu avertisment, cu amendă; cu amendă, precum şi cu confiscarea sumelor încasate, suspendarea activităţii operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor etc. 16. În speţa de faţă sunt criticate prevederile legale potrivit cărora constituie contravenţie continuarea livrării de bunuri sau prestării de servicii după suspendarea activităţii operatorului economic în punctul de lucru [art. 10 lit. dd) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999] şi care se sancţionează cu amendă aplicată operatorilor, precum şi cu confiscarea sumelor încasate [art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i)], context în care autoarea excepţiei consideră că sunt încălcate dispoziţiile constituţionale cu privire la dreptul de proprietate, la libertatea economică şi la contribuţiile financiare. 17. În ceea ce priveşte dreptul de proprietate şi libertatea economică, Curtea reţine că, potrivit prevederilor constituţionale, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, fiind permisă confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua şi art. 44 alin. (9) din Legea fundamentală, iar în virtutea art. 45 din Legea fundamentală accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate. Aşadar, acestea nu sunt drepturi absolute, ci se exercită în condiţiile legii. 18. De asemenea, în ceea ce priveşte sancţiunile contravenţionale aplicate în cauza de faţă, Curtea a reţinut că reglementarea sancţiunii principale a amenzii are ca scop protejarea interesului social şi a ordinii de drept (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 308 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 25 iulie 2013), iar reglementarea sancţiunii complementare a confiscării sumelor încasate are ca scop privarea operatorului economic de sumele încasate ca urmare a exercitării activităţii sale în mod ilicit. 19. Reglementarea unor contravenţii şi a sancţiunilor aplicabile acestora are drept consecinţă diminuarea patrimoniului operatorului economic, dar aceasta este o măsură justificată obiectiv şi raţional de imperativul protejării interesului social şi a ordinii de drept, prin adoptarea unor reguli specifice de preîntâmpinare şi sancţionare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 308 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 25 iulie 2013, şi Decizia nr. 128 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2016, paragraful 16). 20. Cu privire la sancţiunea complementară a confiscării reglementată prin textul de lege criticat, în raport cu prevederile art. 44 şi art. 136 din Legea fundamentală, Curtea, prin Decizia nr. 535 din 13 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 15 noiembrie 2017, paragraful 22, a reţinut că aceasta reprezintă o sancţiune administrativă care constă în transferul silit al dreptului de proprietate asupra unor sume obţinute ca urmare a nerespectării dispoziţiilor art. 10 lit. dd) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, respectiv continuarea livrării de bunuri sau prestării de servicii după suspendarea activităţii operatorului economic în punctul de lucru. Transferul se face din patrimoniul persoanei care a săvârşit fapta prevăzută de legea contravenţională în patrimoniul statului, întrucât, potrivit art. 11 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, sumele confiscate potrivit prevederilor ordonanţei menţionate se fac venit la bugetul de stat. 21. Astfel, scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea sancţiunii complementare a confiscării sumelor încasate este unul legitim, şi anume respectarea ordinii de drept şi a actelor emise de autorităţile administrative, precum şi, în principal, privarea operatorului economic de sumele încasate ca urmare a exercitării activităţii sale în mod ilicit, evitându-se astfel perturbarea concurenţei loiale prin recunoaşterea unui beneficiu obţinut cu încălcarea legii. 22. În acest context, Curtea a verificat dacă în acest caz de limitare a dreptului de proprietate a fost respectat principiul proporţionalităţii, dezvoltat atât în jurisprudenţa sa, cât şi în cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă limitele impuse prin intervenţia legiuitorului acestui drept - respectiv reglementarea confiscării sumelor încasate de operatorul economic care continuă să îşi desfăşoare activitatea pe perioada suspendării activităţii, suspendare dispusă ca urmare a săvârşirii unei alte contravenţii, reprezintă o limitare rezonabilă care să nu fie disproporţionată cu obiectivul urmărit. 23. Astfel, potrivit principiului proporţionalităţii, orice măsură luată trebuie să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - indispensabilă pentru îndeplinirea scopului şi proporţională, respectiv să existe un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat, ceea ce presupune verificarea existenţei unui just echilibru între interesul general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013, şi Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, paragraful 28). 24. Prin Decizia nr. 535 din 13 iulie 2017, precitată, paragrafele 27-34, Curtea a reţinut că sancţiunea instituită de textul de lege criticat este adecvată - capabilă în mod obiectiv şi abstract să ducă la îndeplinirea scopului pentru care a fost instituită, şi anume privarea operatorului economic de sumele încasate ca urmare a exercitării activităţii sale în mod ilicit, respectiv prin afectarea concurenţei loiale şi obligarea operatorului economic ca în viitor să respecte prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, precum şi actele emise şi măsurile dispuse de către organele fiscale competente în aplicarea acestui act normativ. Totodată, sancţiunea confiscării este una necesară, pentru a înlătura consecinţa dobândirii unui avantaj obţinut în mod ilicit, sumele încasate supuse confiscării provenind din săvârşirea unor fapte antisociale, cu un grad de pericol social apreciat de legiuitor ca fiind crescut. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că Legea fundamentală nu ocroteşte şi nu garantează dreptul de proprietate privată în legătură cu sumele obţinute cu încălcarea legii. Dimpotrivă, Constituţia îl obligă pe legiuitor să reglementeze căi/modalităţi de recuperare a sumelor astfel dobândite, în speţă confiscarea sumelor încasate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragraful 60). 25. Referitor la caracterul proporţional al măsurii, Curtea a analizat sancţiunea confiscării sumelor încasate ca limitare a dreptului de proprietate prin raportare la jurisprudenţa sa şi la cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului. O primă observaţie priveşte faptul că sancţiunea confiscării sumelor încasate intră sub incidenţa celui de-al doilea alineat al articolului 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care permite statelor contractante să adopte legile pe care le consideră necesare pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a „amenzilor“. În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că atât amenda, cât şi sumele confiscate se subsumează noţiunii de „amenzi“ [a se vedea, în acest sens, Decizia de inadmisibilitate din 19 noiembrie 2013, pronunţată în Cauza Electrosan - S.R.L. împotriva României (Cererea nr. 31.931/07), paragraful 16]. 26. În ceea ce priveşte obligaţia verificării existenţei unui just echilibru între interesul general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, obligaţia de a plăti amenzile poate încălca garanţia consacrată în primul alineat al art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dacă prin aceasta se impune o sarcină excesivă sau se aduce atingere în mod grav situaţiei financiare a petentei [a se vedea, în acest sens, Decizia de inadmisibilitate din 19 noiembrie 2013, pronunţată în Cauza Electrosan - S.R.L. împotriva României (Cererea nr. 31.931/07), paragraful 17, şi Hotărârea din 18 iunie 2013, pronunţată în Cauza S.C. Complex Herta Import Export - S.R.L. Lipova împotriva României, paragraful 32]. Cu toate acestea, autorităţile naţionale sunt cele care decid, în primul rând, ce fel de „amendă“ trebuie aplicată, deciziile luate în acest domeniu implicând o apreciere a problemelor politice, economice şi sociale, apreciere pe care Convenţia o lasă în competenţa statelor membre, acestea având la dispoziţie o largă marjă de apreciere [a se vedea Decizia de inadmisibilitate din 21 martie 2006, pronunţată în Cauza Valico - S.R.L. împotriva Italiei (Cererea nr. 70.074/01), Decizia de inadmisibilitate din 19 noiembrie 2013, pronunţată în Cauza Electrosan - S.R.L. împotriva României (Cererea nr. 31.931/07), paragraful 17, şi Hotărârea din 18 iunie 2013, pronunţată în Cauza S.C. Complex Herta Import Export - S.R.L. Lipova împotriva României, paragraful 32]. Din acest punct de vedere, soluţia legislativă criticată se înscrie în „larga marjă de apreciere“ a statului. 27. Or, raportat la sancţiunea aplicată autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care a fost sancţionat contravenţional cu amendă şi confiscarea sumelor încasate, potrivit art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, pentru săvârşirea unei contravenţii prevăzute de lege, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, ce constă în continuarea livrării de bunuri sau prestării de servicii, deoarece nu a respectat sancţiunea complementară dispusă anterior de organele fiscale, respectiv suspendarea activităţii operatorului economic în punctul de lucru, ca urmare a săvârşirii unei alte fapte contravenţionale, ingerinţa în dreptul de proprietate sub aspectul confiscării sumelor încasate corespunde interesului general circumscris obligaţiei statului de a reglementa măsuri care să descurajeze încălcarea legii şi să înlăture consecinţele negative care decurg din aceasta. 28. Astfel, sancţiunea complementară a confiscării sumelor încasate, reglementată prin textul de lege criticat, se aplică în ipoteza anterior evidenţiată, iar gravitatea sa este justificată de persistenţa autorului în săvârşirea faptelor contravenţionale, precum şi de conduita lipsită de bună-credinţă în privinţa obligaţiei de respectare a legilor statuate prin art. 1 alin. (5) şi art. 57 din Constituţie. Faptul că operatorul economic şi-a desfăşurat activitatea în mod ilicit, iar în cursul acesteia s-a angajat în alte raporturi juridice care au generat drepturi şi obligaţii corelative nu constituie un motiv care să justifice conduita sa contrară legii. 29. Ca atare, din analiza efectuată reiese că sancţiunea confiscării sumelor încasate, reglementată prin art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, raportat la art. 10 lit. dd) din acelaşi act normativ, respectă justul echilibru între interesul general şi imperativele apărării dreptului de proprietate privată. 30. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 45 din Constituţie, în contextul efectuării controlului de constituţionalitate a cadrului legal în materie, Curtea a reţinut că stabilirea unor contravenţii şi a unor sancţiuni corespunzătoare reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului, care dă expresie, în contextul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, preocupării statului pentru a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.255 din 25 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 25 februarie 2009). Operatorul economic în activitatea căruia s-a constatat săvârşirea unei contravenţii nu poate invoca principiul libertăţii economice, în condiţiile în care acesta nu respectă prevederile legale (Decizia nr. 76 din 2 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2012). Totodată, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate reprezintă norme coercitive, instituind sancţiuni contravenţionale pentru operatorii economici care nu respectă dispoziţiile legale în materie. Consecinţa încălcării acestor dispoziţii legale o constituie calificarea sumelor respective ca având provenienţă ilegală şi confiscarea acestora. Astfel, textele de lege criticate dau expresie prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (9) în virtutea cărora „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii“, fiind deci în deplină concordanţă cu textele constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 721 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 7 septembrie 2011, Decizia nr. 308 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 25 iulie 2013). 31. Astfel, libertatea economică şi, subsecvent, libertatea comerţului presupun garantarea dreptului de a desfăşura o activitate economică într-un mediu concurenţial ale cărui pârghii sunt fixate de stat prin lege. Numai în acest fel concurenţa va presupune o confruntare loială între operatorii economici care acţionează pe acelaşi segment de piaţă şi care oferă consumatorilor produse similare. Legiuitorul are astfel obligaţia să impună reguli de disciplină economică, pe care operatorii economici trebuie să le respecte, precum şi posibilitatea de a stabili sancţiunile corespunzătoare pentru nerespectarea lor, aceasta fiind semnificaţia sintagmei „în condiţiile legii“ cuprinse în art. 45 din Constituţie (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 556 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 15 august 2007). Astfel, veniturile realizate de operatorii economici sunt supuse unui proces de fiscalizare necesar realizării dezideratului cuprins în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit căruia România este stat social. În aceste condiţii, pentru a garanta respectarea prevederilor legale prin care statul a înţeles să disciplineze activitatea operatorilor economici, s-au instituit sancţiuni, textul de lege criticat reglementând în acest sens. 32. Cu privire la susţinerea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia prevederile criticate sunt incomplete, lipsite de accesibilitate şi previzibilitate şi lasă loc arbitrarului, din evaluarea cadrului legal, astfel cum a fost prezentat şi analizat mai sus, reiese că prevederile criticate sunt în acord cu criteriile de calitate a legii, astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015. 33. Referitor la invocarea arbitrarului, abuzului şi excesului în exercitarea atribuţiilor cu care sunt învestiţi funcţionarii care aplică legea în materie, Curtea observă că, potrivit art. 12 din Codul de procedură fiscală - Buna-credinţă, relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credinţă, în scopul realizării cerinţelor legii. Mai mult, potrivit art. 12 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, astfel că instanţa de judecată este cea în măsură să stabilească dacă faptele şi sancţiunile aferente se circumscriu prevederilor legale. 34. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 56 din Constituţie, acestea nu au incidenţă în cauză, întrucât amenzile nu se circumscriu contribuţiilor financiare la care sunt supuşi cetăţenii în sensul obligaţiilor instituite de textul constituţional, aspect ce reiese şi din art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, potrivit căruia există dreptul statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor, ci sunt sume aferente unor sancţiuni, ca urmare a nerespectării legii. 35. Întrucât nu s-a constatat restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, se reţine că nici dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză. 36. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Maribo Prodcarn - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 19.962/215/2015 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 10 lit. dd) şi art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
