Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolae Ochean în Dosarul nr. 30.118/3/2017/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.860 D/2017. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin domnul avocat Tiberius Bărbăcioru, din cadrul Baroului Bucureşti. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care susţine că punctul de vedere exprimat de Avocatul Poporului în prezentul dosar este greşit şi că are cunoştinţă de jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la dispoziţiile art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, dar că aceasta este greşită. Se susţine că, în actuala reglementare a procesului penal, prin dispoziţiile Codului de procedură penală în vigoare, urmărirea penală este o etapă mult mai importantă decât în trecut, motiv pentru care se impune asigurarea asistenţei juridice obligatorii în toate categoriile de cauze. Se afirmă că, în lipsa unei astfel de reglementări, urmărirea penală este lăsată la aprecierile discreţionare ale procurorilor, care sunt tentaţi să ia măsuri discreţionare, întrucât asigurarea apărării nu este obligatorie. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 328 din 24 mai 2016, paragraful 20, şi se afirmă că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, lipsa apărării în cursul urmăririi penale nu a putut fi remediată în etapa camerei preliminare. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la prevederile art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, respectiv Decizia nr. 134 din 20 martie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 21 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 30.118/3/2017/a1, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolae Ochean întro cauză având ca obiect verificarea legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, într-o cauză în care autorul excepţiei de neconstituţionalitate a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală restrâng ipotezele în care asistenţa juridică este obligatorie, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, la etapa camerei preliminare şi a judecăţii, excluzând astfel etapa urmăririi penale, care, în concepţia Codului de procedură penală în vigoare, are o importanţă semnificativă. Se arată în acest sens că probele administrate în etapa urmăririi penale pot constitui unicul temei al pronunţării unei hotărâri judecătoreşti, atât în cazul recunoaşterii învinuirii, conform art. 375 şi art. 377 din Codul de procedură penală, cât şi în cazul în care acestea nu sunt contestate, conform art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, şi nu mai sunt administrate alte probe. Având în vedere aceste aspecte şi riscurile unei condamnări la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 5 ani, neasigurarea asistenţei juridice obligatorii, în etapa urmăririi penale, conform textului criticat, încalcă dreptul la apărare al inculpatului. Se susţine că, fără a face confuzie între asistenţa juridică obligatorie şi dreptul la apărare, asigurarea asistenţei juridice obligatorii este consecinţa asigurării dreptului la apărare, în condiţiile în care acest drept nu este exercitat în mod voluntar. Se susţine că neasigurarea asistenţei juridice obligatorii în ipoteza invocată în susţinerea excepţiei lipseşte de conţinut dreptul fundamental la apărare, încălcând, totodată, dreptul la un proces echitabil. Se arată că prevederile art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală contravin principiului egalităţii armelor, prin crearea unei disproporţii între apărarea interesului public al statului şi felul în care este protejat interesul individual al inculpatului aflat în etapa urmăririi penale, disproporţie ce contravine, totodată, principiului egalităţii în faţa legii. Se susţine că situaţia în care se află un astfel de inculpat atunci când este acuzat de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani este similară cu cea a inculpaţilor trimişi în judecată pentru infracţiuni din aceeaşi categorie, aflaţi în etapa camerei preliminare sau a judecăţii, motiv pentru care nu se justifică reglementarea în privinţa acestora a unui regim juridic diferit, sub aspectul asigurării asistenţei juridice obligatorii. 7. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală nu împiedică inculpatul minor, care nu este privat de libertate, aflat în etapa urmăririi penale, să îşi angajeze un avocat, în vederea apărării drepturilor şi a intereselor sale procesuale, aspect ce constituie o aplicare a dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Constituţie, şi că stabilirea cazurilor în care este acordată asistenţa juridică obligatorie constituie opţiunea legiuitorului, conform politicii sale penale. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Avocatul Poporului opinează că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că se menţine punctul de vedere exprimat în deciziile Curţii Constituţionale nr. 328 din 24 mai 2016, nr. 461 din 28 iunie 2016 şi nr. 506 din 5 iulie 2016. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „Asistenţa juridică este obligatorie: [...] c) în cursul procedurii în cameră preliminară şi în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.“ 13. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii, ale art. 21 alin. (3) teza I referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunţate, în acest sens, mai multe decizii, dintre care, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 328 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 10 august 2016, Decizia nr. 506 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 20 octombrie 2016, şi Decizia nr. 134 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 5 iulie 2018. 15. Prin Decizia nr. 134 din 20 martie 2018, paragrafele 16-24, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală reglementează cazul de asistenţă juridică obligatorie în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, iar cauza se află în cursul judecăţii. 16. Astfel, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Constituţie, având în vedere că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie. Primul este garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea este creat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care consideră că este necesar. Aşadar, de vreme ce Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la asistenţă juridică obligatorie, stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. 17. Prin urmare, nu se poate susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale numai pentru că nu prevăd că asistenţa juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistenţă juridică este garantată. Dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie, se referă la asistenţa juridică facultativă, iar excepţiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţionează atât în favoarea suspectului şi a inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în textul de lege. 18. De asemenea Curtea nu a putut reţine nici critica adusă dispoziţiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală cu privire la pretinsa încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, câtă vreme dispoziţiile de lege criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără discriminări pe considerente arbitrare. Astfel, incidenţa dispoziţiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală nu este determinată de o anumită calitate, orice suspect sau inculpat beneficiind de asistenţă juridică din oficiu dacă nu are avocat ales şi se află într-una dintre situaţiile reglementate de art. 90 lit. b) şi lit. c) din Codul de procedură penală, având în vedere că principiul egalităţii presupune un tratament identic pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică, iar nu uniformizarea situaţiilor în care se poate afla o persoană. 19. În fine, Curtea a constatat că persoanele care au calitatea de suspect sau inculpat în cursul urmăririi penale şi cele care au calitatea de inculpat în cursul judecăţii se află în situaţii juridice diferite, chiar dacă sunt acuzate de săvârşirea unor infracţiuni din aceeaşi categorie, respectiv infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau detenţiunea pe viaţă, diferenţă determinată de specificul celor două etape procesuale invocate şi de drepturile şi obligaţiile diferite pe care părţile procesului penal le au în cadrul acestora. Aceste aspecte justifică acordarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit sub aspectul asigurării asistenţei juridice din oficiu, fără ca, în acest fel, textul criticat să contravină prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Cu toate acestea, în cursul urmăririi penale, persoanele în sarcina cărora este reţinută săvârşirea unor infracţiuni din categoria anterior menţionată au dreptul de a-şi angaja un avocat, fiindu-le asigurat, conform aceleiaşi jurisprudenţe, dreptul la apărare. 20. Întrucât, până în prezent, nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicolae Ochean în Dosarul nr. 30.118/3/2017/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 12 decembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
